vineri, 17 septembrie 2010

La Stambul cu Al Jazari: "1001 de inventii. Mostenirea culturii musulmane in lumea de azi"

Istanbul este in acest an 2010, Capitala Culturala Europeana. La pachet, in primul rand, cu Pecs (Ungaria) si Essen (Germania). Gasiti mai multe la http://www.en.istanbul2010.org. Anul acest am tras o fuga pana la Stambul, sa ne miram si bucuram de concertul U2, dar si sa o ducem de manuta pe Cristiana sa mai vada ceva istorie, din Bizant si Imperiul Otoman, la fata locului.

Stiati ca instrumentarul chirurgical contemporan, catgut-ul, modelul camera obscura, modul de scriere a cifrelor, zborul cu aripi, au fost gandite oameni de stiinta musulmani ?

In Sultanahmet, chiar in spatiul liber, destul de generos, pe latura din dreapta a Ayasofya-Aghia Sophia-Sfanta Sofia, era ridicat un cort imens. Care a stat in calea privirilor noastre si duminica seara, in ziua sosirii la Stambul, si in celelalte zile. Fiind cazati in zona istorica a orasului, ori de cate ori ne planificam un traseu si recurgeam la mijlocul de transport in comun, traversam zona care includea Hipodromul roman, Suleymaniye Camii, etc. Deci cortul mare. Si nu prea solicitat la intrarea, cozile nu erau foarte mari. Mi-am zis in gand, studiind de cate ori treceam pe langa el, ca este o chestie legata de CCE. O fi pe bani, ce-o fi ? Si tot treceam si mai ales vedeam, en passant, din tramvai. Dupa cateva drumuri m-am dumirit cu privire la titlul expozitiei si deci denumirea ei. Apoi in cursul unei alte treceri, pe seara, era marti, am vazut ca era intrarea gratuita si pana la ora 3.00. Dimineata. Deci se poate, si am intuit ca are legatura cu ceva, interesant de vazut. Daca este gratis, este ocazional, si se poate si mai tarziu, dupa ce am ajuns la Berce Hotel si ne-am tras sufletul, le-am propus vecinelor de cazare, sotiei si fiicei mele, sa iesim pe la 22.00 sa mergem la expozitie. Acord total, desi sub influenta oboselii de peste zi.

Ne-am luat deci de mana, am urcat spre Arasta Bazaar, si inca un pic, am ajuns la Hipodromul Roman, si tusti la cort. Nu eram foart multi, era tarziu. Am asteptatvreo 15 minute, unele persoane au renuntat, coada a mai avansat. Dar cum se numea expozitia ? Am uitat sa va spuns: "1001 inventions. Disocver the Muslim Heritage in our world". Mi-am zis ca va fi interesant. Da, va spun acum, a meritat. Pentru ca tot conceptul era minunat gandit. 

Participarea la eveniment a avut trei parti. Prima parte a fost proiectia filmului cu acelasi nume, "1001 inventions". Am intrat, ne-am asezat intr-un spatiu organizat ca o sala de proiectie, cu niste banchete simple, tari la sezut. In fata unu ecran de proiectie.

Filmul, cu Ben Kingsley in rolul principal, a durat cam vreo 14 minute. El se transforma in cursul actiunii, dintr-un profesor tutore contemporan, intr-un personaj arab pe nume Al Jazari. Care ia de mana cativa liceeni adolescenti, aflati in mijlocul tehnologiei si al gadgeturilor, avand ca tema de documentare liceala "impactul dark ages asupra lumii moderne". Si le explica ca trebuie sa vada nuantele. Invocand personaje din trecut, Ben le arat si le povesteste cum multe din dispozitivele moderne, inventiile inglobate in ele, scrierea numerelor, au fost de fapt creatii originale ale unor ganditori mulsulmani, cu cateva secole in urma.

Partea a doua, a fost constituita de o oferta de aparate/instrumente/activitati, multimedia si interactive, care, rand pe rand, punea vizitatorul sa experimenteze, sa ghiceasca, sa fie testat asupra cunostintelor sale, fiind supus unei experiente complete cu privire la conceptele transmise de realizatorii expozitiei.

Finalul, era o carte despre cele 1001 de inventii. Spre deosebire de restul expozitiei, aceasta era spre achizitie. 

Imediat dupa terminarea Ramadanului, ultima zi a fost miercuri 8 septembrie, au navalit turistii in oras. Si am vazut o coada imensa la cortul cu pricina. Succes garantat. Iar in seara de marti cand am vizitat noi expozitia, am avut parte de ultima vizitare, pentru ca, dupa noi, desi programul era pana la 3.00, au inchis.

Organizatorul si realizatorul expozitiei este o fundatie britanica, care a obtinut finantare din fondurile alocate programului, pentru proiect, numele ei fiind Foundation for Science, Technology and Civilisation (FTSC).

Informatii de detaliu se gasesc la http://www.inventions1001.com. O versiune a filmului se gaseste la http://www.1001inventions.com/media/video/library


International Awards:




► Grand Winner for Best Film (New York Film Festivals, 2010)
► Gold Winner for Best Film in Society and Social Issues (New York Film Festivals, 2010)
► Gold Winner for Best Film in Arts and Humanities (New York Film Festivals, 2010)
► Gold Winner for Best Direction (New York Film Festivals, 2010)
► Gold Winner for Best Writing (New York Film Festivals, 2010)
► Gold Winner for Best Film for an Event Venue (New York Film Festivals, 2010)
► Silver Winner for Best Narration and Performance (New York Film Festivals, 2010)
► Silver Winner for Best Cinematography (New York Film Festivals, 2010)
► Finalist Certificate for Best Original Music (New York Film Festivals, 2010)
► Gold Award for Best Education Film (IVCA, London 2010)
► Gold Award for Best Photography (IVCA, London 2010)
► Silver Award for Best Drama (IVCA, London 2010)
► Silver Award for Best Original Music (IVCA, London 2010)
► Grand Winner for Best Education Film (World Media Festival, Hamburg 2010)
► Gold Award for Best Education Film for Schools (World Media Festival, Hamburg 2010)
► Gold Award for Best Education Film (US International Film Festival, Los Angeles 2010)
► Gold Award for Original Music (US International Film Festival, Los Angeles 2010)
► Gold Award for Specialty Production (US International Film Festival, Los Angeles 2010)
► Gold Award for Best Writing (US International Film Festival, Los Angeles 2010)
► Silver Award for Best Direction (US International Film Festival, Los Angeles 2010)

Hamzabeyli

Hussein, sotul Anei, ne-a facut cunoscut un nou traseu spre Turcia. O harta care se numeste Romanya' dan Turkiye' ye Sila Yolu. Pe harta avem iesirea din Bulgaria prin punctul de frontiera Lesovo (BG) si intrarea in Turcia prin Hamzabeyli (TR). Sa va spun povestea.

Credeti ca este simplu sa traversezi Bulgaria ? Dupa cum ati auzit, poate, nu este. Am calatorit de cinci ori pana acum in Turcia. De trei ori, la Kusadasi, in partea de sud a Turciei, la Marea Egee. Si de doua ori la Istanbul. Din toate cele cinci deplasari, patru le-am realizat cu masina noastra. In total, daca ma gandesc bine, cam 5.000 de km. Deci drumul prin Bulgaria, doar, ne-a oferit experienta a 2700 de km. Varul meu, Nicusor, care a fost primul nostru indrumator, ca ghid turistic, ne-a dat indicatii asupra rutei. La prima plecare am reusit sa ajungem in cealalta parte a tarii. La intoarcere parca nu mai fusesem pe acolo. Si apoi, in celelalte doua calatori de-a lungul Bulgariei, drumul de la sud spre nord, era cu surprize. Mereu rataceam undeva pe o scurtatura. Niciodata drumul la intors nu este acelasi cu cel de la dus, doar si pentru faptul ca se schimba perspectiva. Ce era pe stanga, trece pe dreapta si viceversa.

Dar intotdeauna mirajul a fost sa aflam si sa parcurgem "cel mai scurt drum", sa ajungem in Turcia. Desigur, dorinta calatorului si mai ales a soferului, de a scapa cat mai repede, si mai ales pe lumina, de corvoada condusului la drum lung. Am cautat adesea sa aflu care sunt alte treceri de granita intre Bulgaria si Turcia. Totdeauna iesisem pe la Kapitan Andreevo (Bulgaria) si intrasem in Turcia pe la Kapikule. Mai stiam de o iesire pe traseul care te duce, pe E70 la Varna, Burgas si apoi in sud. Cum am spus, in fiecare an am cautat cel mai scurt drum. V-ati gandit la Via Michelin? Ntzz! Nu stie toate drumurile, de exemplu, nu vedea, nu avea traseu de iesire pe la Hamzabeyli. Am generat traseu economic, rapid, cu vederi, si nu vroia sa iasa pe la Hamzabeyli. Poate Microsoft Route ? Am o editie mai veche, oricum era neactualizata. Am primit anul trecut pentru dotarea mea, dar mai ales usurarea parcurgerii drumurilor lungi cu familia, un sistem GPS. Care se misca mai greu, mi-era teama sa ma bazez pe el. Cu toate astea am pariat pe o upgradare. Si am schimbat cardul de memorie SD de 512 Mb, cu unul nou de 2 Gb. Am transferat tot softul pe acesta si da !....ca sa stiti si voi daca sunteti intr-o situatie asemanatoare, se misca mai repede. Cu toate astea nu aveam incredere in el. Cu trei zile inainte de plecare, in 6 septembrie Cristiana a imprumutat un GPS mai la zi, cu ecranul mai maricel. Si vreau sa va spun ca doua surse mi-au confirmat traseul spre Hamzabeyli.

Hussein, pacea lui Allah fie asupra lui, mi-a dat o harta simpla care scotea in evident numai traseul, tiparita si finantata de cateva companii turcesti, tocmai pentru conationalii lor care traverseaza Bulgaria. Erau date indicatii personalizate si chiar indicata, la Omurtag, moscheea, posibilitatea de a te ruga. Harta dadea traseul dorit, extrem de simplu si, precum harta lui Piri Reis, ne confirma faptul ca exista cel mai scurt traseu Romania-Turcia. Cat credeti ca are ca lungime ? 308 kilometri. Da, celelalte aplicatii precum Via Michelin, dadeau celelalte rute prin Stara Zagora sau Nova Zagora, de peste 450 de kilometri. Misiunea noastra era sa gasim distanta cea mai scurta spre Turcia. Pentru ca intrand in Turcia, aveam la dispozitie circa 230 de kilometri de autostrada, Avrupa Otoyolu sau O-3, pana la Istanbul. Am mai beneficiat, pe langa harta primita de la Hussein, de harta generata de Booking.com, chiar din mailul de confirmare a rezervarii. Traseul era super ok si includea axa Ruse-Hamzabeyli. Am introdus coordonatele in sistemul GPS, cu care apoi am constatat o dificultate. Nu stia sa ocoleasca orasele. Cu alte cuvinte imi spunea sa ma intorc de mult ori, daca treceam pe langa localitatile din Bulgaria. Sau uneori spunea sa o iau la dreapta dar nu era nici un drum la dreapta, de fapt era o curba. Si am comutat asistentul vocal de pe limba roman pe limba engleza, pentru ca compania producatoare, folosind probabil un soft automat de traducere a tradus "follow next" cu "pe urma". Si vocea spunea "...pe urma" si se oprea. Pe urma ce? De-ale vanzatorilor de sisteme si aplicatii GPS. Oricum, nu va bazati numai pe sistemul GPS, luati o harta si daca este posibil, tiparita chiar de o companie din tara de tranzitat. Aia stiu ce drumuri au pe la ei, last hour! 

Si acum sa va spun traseul, ca il stiu pe de rost: Ruse-Razgrad-Targoviste-Iambol-Omurtag-Kotel-Elhovo-Lesovo-Hamzabeyli. Este un drum care merge spre Varna, cum iesi din Ruse, dar apoi faci spre Razgrad la un moment dat. In rest te duce drumul inainte.

Hamzabeyli este un punct de frontiera curat, modern, neaglomerat. Incercati ! Dupa aceea urmeaza Turcia!

luni, 12 iulie 2010

Gratuit vs. platit

O tema interesanta a reaparut intr-un articol de blog, la Cristian Manafu. Acces gratuit la continut sau platit ? Aceasta este intrebarea. Mai simplu spus, gratuit vs. platit. Eu compar acest model de business cu cel din offline: cartile sunt pe bani, revistele sunt pe bani, publicatiile tiparite sunt pe bani, tot ce este marfa pe lumea asta, este pe bani. Banii cuiva, dar bani. Ca atare, nu inteleg de ce paradigma "continutul pe Internet este gratuit", nu poate fi rasturnata sau macar zdruncinata ? Pentru ca ni se pare ca nu ar merge ? Eu zic sa ii lasam pe cei care doresc sa testeze acest model nou de business, sa vedem ce se intampla. Si nu ce se intampla de pe o luna pe alta, ca un nou model se testeaza in ani de zile. Apoi ignoram dimensiunea fenomenului. Daca un singur publisher vrea sa rastoarne paradigma, poate ar fi cazul sa fim sceptici. Dar ganditi-va, cu acea capacitatea de a vedea posibilul in lucrurile 'on the reverse': dar daca din ce in ce mai multi publisheri trec la plata continutului si se unesc intre ei, acesta nu va face diferenta ? Si in alt treilea rind, uitam despre ce continut vorbim - sau nu vrem sa il definim ? La ce continut ne gandim, cand ne gandim si il analizam ? La cancanurile din tabloide, la articolele de toata jena care compileaza traduceri din agentii straine ? Pai normal ca o presa mimetica, de joasa factura, cu unii jurnalisti slab pregatiti, nu va atrage plata pe continut. Am dat o data ca exemplu publicatii cu plata: Harvard Business Review sau Financial Times, altele si altele. Mi s-a replicat, intr-o alta discutie, ca in Romania (era o discutie despre Adevarul) nu avem asa ceva. Bine, dar noi vorbim si de dimensiunea aspirationala, pentru ca un antreprenor (Patriciu), banuiesc ca nu va trece brusc de la modelul curent online la plata, fara sa dea in schimb nimic. Si se gasesc retete prin care sa adaugi valoare, dincolo de pragul de taxare: continut audio video, analize, gadget-uri, club membership, etc. Si as mai zice ca trebuie sa ne distantam insine de modelul de consumator de gratuitati, care pare cam comunist. Noi, ca ganditori liberi, unii antreprenori, nu ar trebui sa ne bucuram ca poate se va termina cu milogeala - "vrem gratis, vrem gratis !" - si ca poate se va ajunge la niste modele adevarate de afaceri in care pretul - nu numai el - va recompensa munca creatorilor ? Eu sunt pentru indrazneala, pentru rasturnarea paradigmei. Cei care spun 'nu va merge', nu stiu de fapt nimic despre viitorul comportament al consumatorilor. Si daca nu stiu/stim nimic despre ce va face consumatorul peste 2-3 ani, intr-un context modificat, de ce este posibil sa se spuna ca nu va merge ? Pe ce ne bazam, pe analiza, pe simulari ? Nu pe speculatii care au sansa 50% de a se implini, intr-un sens. Dar si in celalalt sens se poate. Incercarile sporadice de acum 6-7 ani si cele recente, nu ne spun nimic despre viitor. Faptul ca mie (sau unei persoane) nu mi-ar conveni sa platesc pentru continut, nu trebuie sa ma faca sa extrapolez aceasta dorinta/frustrare la toata masa de consumatori, sa generalizez. Si mai mai gandesc ca, asa cum exista cumparatori de marfuri de milioane de dolari, si plata de continut - nu la acea scara, va avea clientii sai. Ce putem spune este ca introducerea criteriului monetar pentru accesul la continut - nu informatie - ci continut, va diviza si mai multa internautii. Va crea o noua diviziune sociala a Internetului. Ai bani, ai parte, nu ai bani, te duci la biblioteca. Mi-aduc aminte ca am avut un abonament la o selectie de resurse, gestionata de British Library. Am platit o suma nu mare, de circa 60 RON. Dar ce am gasit acolo, nu gaseai gratuit in Internet. De aceea revin: plata, pentru ce ? Trebuie sa definim: informatii, continut, cunostinte tehnologice, cercetari ? Ce anume este in discutie ? Poate nu stim, dar in Internet se gaseste o parte infima din cunostintele umanitatii, iar Internetul este vechi, asa ca mediu de masa, doar de prin 1995 incoace. Restul se gaseste in biblioteci de dinaintea acestui prag. Si as mai adauga ceva: comparati agresiunea la care este supus consumatorul roman, pe siturile catorva din publicatiile online care conteaza, cu lectura unui continut online de elita produs in tarile dezvoltate. Poate as prefera sa platesc ceva banuti sa nu trebuiasca sa dau click-uri peste click-uri ca sa 'scap' de tot felul de aberatii. Recomand ca model nytimes.com, ft.com, economist.com, canardenchaine.fr, etc. Decat asa publicitate, ca in online-ul de pe la noi, de nu mai vezi continutul, mai bine pe bani, dar fara agresarea consumatorului. Dezbaterea poate fi interesanta daca vom incerca sa vedem si partea plina a paharului. 

joi, 8 iulie 2010

Amendamentul Cristi Puiu

Pe 7 iulie seara m-am combinat cu sotia mea si am purces la o aventura. A treia proiectie cu public, dar necomerciala a filmului "Aurora" realizat de Cristi Puiul la sala Elvira Popesco a Institutului Francez din Bucuresti.  A treia. pentru ca celelalte doua s-au intamplat la Cannes (unde nu am ajuns niciodata) si la TIFF (unde inca nu am fost niciodata). 

Pentru cei care doresc versiunea scurta despre ceea ce eu am inteles ca pare a ne povesti regizorul, in filmul sau, iata: un barbat in jurul a 40 de ani, timp de o zi si o noapte parcurge mai multe trasee locative, locuri de munca, urbane, se intalneste cu persoane familiare si familiale, omoara 4 oameni, 2 barbati si 2 femei, si in final se preda politiei. Tot timpul pare ca se ascunde de cineva, pare a crede ca este urmarit, pare a se feri, efectuand o cursa in zig-zag prin toate palierele temporale si greografice si umane, care ii constituie viata, plaseaza semne de intrebare si markere peste tot. Iar in final, fara tremur si emotie, fara explicatii logice, ci doa una rece si stupida, explica de ce i-a omorat pe cei 4 (notarul, o colega a lui, socrii sai): pentru ca un divort lasa urme in viata unui om. Iar el de asta i-a omorat, pentru ca aveau legatura cu divortul sau. STOP. Scriind asta, mi-am adus aminte de "Tacerea mieilor". Acolo suntem scufundati in mintea sofisticata a unui criminal in serie feroce, aici victimele nu vorbesc, nu le vedem groaza, ci intuim durerea profunda a ultimei lor secunde, iar criminalul arata ca un cetatean care declara la politie, ca si cum ar spune "Ana are mere", ca a omorat 4 oameni. REWIND.

Filmul se termina sau incepe, cu personajul principal, am putea spune. STOP. Este barbatul care traverseaza filmul de la inceput pina la sfarsit, Viorel Gheghea, personajul principal ? Sau este personajul pe care regizorul ni-l propune in principal, pentru a-i urmari viata intr-un segment temporal, care pare fara sfarsit. Sau de fapt exista un altul sau mai multe personaje principale, care il urmaresc pe parcursul actiunilor sale, timp de peste o zi si o noapte: regizorul, sotia sa absenta, publicul si fiecare dintre spectatorii care incearca sa ii descifreze viata ? RELUARE/REWIND.

Deci acest personaj principal in viata caruia suntem bagati de voie, de nevoie, ajunge in partea finala a filmului, la sectia de politie pentru a se preda. STOP. Este aceasta parte finala sfarsitul povestii sau inceputul ei ? REWIND/RELUARE. Si aici Viorel Gheghea intra in jocul in care, in mijlocul unei rutinei politienesti de tot rahatul, dar tipica pentru lehamitea romaneasca, spune cine este, de unde este si pentru ce anume s-a predat politiei. Iar cand faptele sale sunt confirmate de alte surse de pe teren, anchetatorii purced la scrierea depozitiei. Totul intr-un calm cinic, rece si indiferent, pe masura unei situatii atipice: o persoana s-a predat politiei, cu calm si cu arma crimei in brate, autodenuntandu-se pentru omorarea a 4 persoane.

Toata scena, ne readuce in minte spatiul aseptic, curat si corect politic al filmelor politiste de consum, mai ales al celor din filmele hollywood-iene: martorul nu este bruscat, dar are catuse la maini, este pazit tot timpul de cineva, politistii sunt niste sofisticati psihologi si decorticatori de suflete umane. Ei il chinuie pe presupusul faptuitor cu sofisticate intrebari, care il duc pe acesta in capcane logice complicate, pentru ca in final sa ii demonstreze ca oricat de calculata ar fi crima, faptele, este mai prost decat echipa de politisti cu master in psihologie si drept si poate doctorate. Ultima scena din film nu este astfel construita si nu avea de ce. Este un caz atipic, un faptuitor care, incredibil, se preda in mainile unei politii romane neaose. Scena finala are caractere: anchetatorul politist meserias, care vede nepricerea celor din jur si ii priveste cu ochi critici, el fiind seful. Agentul de politie care se ocupa pe langa treburile de serviciu, de masina dusa la service a sefului, mana dreapta a anchetatorului, un pic neatent si poate putin depasit intelectual de meseria sa. STOP. In filmele americane ti se face cunoscut "avertismentul Miranda". Care suna astfel, desi il stiti pe dinafara: "You have the right to remain silent. Anything you say can and will be used against you in a court of law. You have the right to speak to an attorney, and to have an attorney present during any questioning. If you cannot afford a lawyer, one will be provided for you at government expense." 

REWIND/RELUARE. De aici mi-a venit ideea, ca din toate tilurile posibile ce ar putea fi atasate unor ganduri despre filmul lui Cristi Puiu, "Aurora", unul ar fi cel de la inceput: "Amendamentul Cristi Puiu". Nu un avertisment Miranda, ci un amendament Cristi Puiui la modul nostru concervator si cliseit de gandire. Stiu ca titlul pe care mi l-am propus nu este o pozitionare originala. Dar Cristi Puiu ne-a avertizat, pe scena de la "Elvira Popesco", ca nu este vorba de un film "bun", cum a inteles gresit presa de la Festivalul Filmului de la Cannes (bon vs. long, fr.), din conferinta de presa, ci este un film "lung". Filmul este lung, obositor, epuizant, solicitant, fara sfarsit, si este un examen de admitere/acces in mintea lui Viorel Gheghea sau a lui Cristi Puiu. Iar filmul lui este un amendament la felul in care puteam vede viata din jurul nostru, este un amendament care ne spune ca suntem in fata nu numai unei alegeri dificile - intru sau nu in sala de cinema vad filmul ? - ci ne atrage atentia sa ne gandim daca suntem sau nu pregatiti sa intelegem viata altora, si mai ales a celor a caror poveste ne-a poate fi propusa de realizatorul de film. Cristi Puiu ne-a avertizat, cu subtitlitate ca filmul este lung, lung nu ca durata, ci lung ca digestie. Ma si gindeam aseara, dupa iesirea de la proiectie sa il intreb pe realizator sau sa ii propun sa ne dea un film peste inca 4 sau 5 ani. Poate exagerez. STOP. Personajul principal este interpretat de regizorul si scenaristul filmului, Cristi Puiu. Acum ma gandesc daca nu cumva suntem in mintea lui Puiu, o succesiune de apartamente, camere care reprezinta etape in viata lui Viorel. Cel putin 5 apartemente sunt parcurse in cele 3 ore de film. Toate marcheaza o relatie a personajului cu o parte din viata sa:  un apartament care circumscrie bucata de viata comuna cu a mamei sale, Pusa, acum recasatorita; apartamentul in care pare sa petreaca o relatie extraconjugala a lui Viorel cu o femeie casatorita, Gina; un apartament care pare a circumscrie viata prezenta a personajului principal, cu mai multe camere in curs de zugravire, renovare si doar una locuibila; vila socrilor sai. REWIND. De fapt daca ma gandesc, Viorel Gheghea parcurge spatii inchise complexe - apartamente sau unitati distincte - camera sa din apartamentul in reperatii, camera sa din apartamentul mamei sale. Doua spatii semnificative intangibile.

Personajul construieste minutios si calculat actiunea sa criminala. Face rost de element componente pentru o arma pe care o poseda, de la uzina unde lucreaza. O testeaza in casa, fapt neobisnuit si aiurea, multi dintre privitori ar fi mers la padure, nu ar fi ales o saltea, intr-o camera de bloc drept tinta. Apoi cumpara munitie si o alta arma, de calibru 12. Se strecoara intr-o parcare subterana si ucide cu 2 focuri de arma doua persoane, un barbat si o femeie. Apoi cu arma, pe care o monteaza si demonteaza de cateva ori, il omoara pe socrul sau, dupa ce a omorat-o cu mai mult lovituri de cutit si o impuscatura, pe soacra sa. Aceasta este actiunea legata care traverseaza filmul. Prin personaj, arma, atitudine, actiune. La momentul crimei din parcare, am crezut ca este o tragica intamplare, prin care personajul vroia sa verifice daca are acea tarie nebuna de a omor oameni. Am crezut ca este o repetitie inaintea a altceva. La final am aflat ca erau notarul implicat in divortul sau si o persoana care se afla intamplator cu el la parcare. STOP. Lucrurile nu sunt oferite pe tava de Cristi Puiu. Si nu sunt oferite pe tava nici in viata. De fapt, ceea ce intreprindem in viata, sunt actiuni ca urmare a unor deductii si inductii logice, bazate pe prejudecati, resentimente, presupuneri, clisee, situatii comune. Cristi nu ne spune aproape nimic, explicit, ca la scoala.  Nici un personaj nu ne lamureste, ca la scoala, despre lucruri precum astea, de exemplu: "De ce dracu se uita asta tot timpul pe vizor ?" sau "De ce asculta pe la usi si pindeste ?". Intr-un film in care faptele acopera poate 80% din economia filmului, dialogurile fiind extrem de sarace si uneori parte a unor situatii absurde. Un divort fir rosu ne vine in minte, de-abia cand personajul, care se muta dintr-o locatie in alta tot timpul, indica unei echipe de persoane care se ocupa cu preluarea de mobilier din apartamentul in curs de renovare, sa nu ia decat lucruri pina la jumatate camerei, acel 50%, care ne arata sau ne poate face sa credem ca este o situatie in care se face partajul fizic al bunurilor cuplului. Iar in scena finala, Viore Gheghea ne spune ca un divort lasa urme si notarul si socrii sai ar fi trebuit sa se gandesca dinainte. REWIND/RELUARE. Mi-a fost frica ca nu cumva personajul sa isi omoare si copii. De ce nu a facut-o ? De ce ar fi facut-o, in film ? Pentru ca cliseele privind criminalii in serie ne spun asta. Si la un moment dat, initial al povestii sale, personajul este pus in situatia in care testeaza imaginar, cum s-ar potrivi pusca pe corpul sau, daca s-ar sinucide. Si totusi nu s-a sinucis dupa comiterea celor 4 crime, nu si-a omorat copii, desi ne-a fost frica mai multora, nu a omorat pe nimeni la magazinul de confectii (una din casutele parcurse de personaj, si avea tot timpul arma la el), ci s-a predat politiei. 

Despre imagine cred ca trebuie vorbit, discutat. Autorul este Viorel Sergovici, si mi-am imaginat pe parcursul proiectiei, cat de mult Cristi Puiu a fost in Viorel Sergovici si cat de mult Viorel Sergovici a fost in Cristi Puiu. Pentru ca pentru a-l filma pe un actor care este si regizor, trebuie sa fie ceva care ii leaga pe cei doi. Ceva care sa permita camerei sa simta ceea ce regizorul a spus ca ar vrea sa se vada si ce anume directia de imagine ne spune, transmite, noua spectatorilor. Este interesanta abordarea aparte pe care o propune filmul: camera nu urmareste personajul din toate unghiurile si proximitatile posibile. Ne uitam prin vizorul ei, tragem cu ochiul, privim prin intredeschideri de usi, cele mai adesea noi, ca spectatori si cel mai adesea personajul este un voyeur. Dupa cum bine spune uneori Cristi Puiu. Este o sfasiere sa vezi si sa auzi prin usa intredeschisa cum este ucis socrul lui Viorel: auzi o bucata de dialog, sunetul impuscaturilor, un cropping vizual al criminalului, care mereu tinteste ca la vinatoare victimele. Apoi la plecarea sa de la locul crimei, acelasi cropping vizual ne arata nu victima, ci doar picioarele victimei intr-o balta de sange. Aceasta partinire vizuala, te face sa suferi, ca nu ai fost mai prezent in camera respectiva, camera nu ti-a oferit ultima secunda de groaza de pe fata victimei, nu ti s-a oferit acea pozitionare a relatiei si dialogului care este caracteristica gramaticii vizuale obisnuite. Nimic, doar fragmente care te frustreaza ca spectator deja obisnuit cu un alt mod de a ti se servi tensiunile si faptele unei actiuni criminale. Uciderea soacrei, care a precedat pe aceea a socrului, este initiata printr-o vizita in casa, o cafea rece si un dialog vizual al lui Viorel cu aceasta. STOP. Jocul lui Cristi Puiu aici, mi s-a parut un pic fortat. Soacra sa taie cartofi, ii feliaza, in picioare, camera suprinde la jumatate de cadru, din plan apropiat, pe Viorel uitandu-se la ba la cutitul manipulat de femei, ba ridica privirea la ea, intr-u mod usor feroce, care ne face sa credem ca ii va smulge cutiul din mana si apoi va intreprinde ceva tragic.REWIND/RELUARE. Soacra sa urca la etaj, cu treaburi domestice, continua dialogul de la distanta cu Viorel, acest urca dupa ea, iar noi ramanem in sala si in acelasi timp la parterul vilei. Se aud dialogul sfasiat al victimei, bufnituri repetate si apoi Viorel coboara, stergandu-se pe maini. Aceasta postura testimoniala a spectatorului este tot timpul impusa de Cristi Puiu, pe parcursul filmului. Vrei sa vezi mai mult, sa fii acolo unde se intampla, sa participi pentru ca toate filmele asa fac: iti traduc si arata totul, te baga cu forta in spatiul faptelor. Ei, domnul Cristi Puiu, ne pune in pozitia de camera de supraveghere: care este amplasata la loc fix, care nu acopera vizual totul. Spectatorul are unghiuri limitate de vedere, si presupune ce se intampla, mai ales in acele momente tragice ale uciderii socrilor. Asta este munca la care ne supune realizatorul, si mai ales un examen al modului nostru de a intelege ce se intampla.

Raman multe intrebari, pentru cei care vor vedea filmul sau il vor revedea. STOP. Din pacate sau din fericie, trebuia ca filmul sa mai fie revazut. Eu asa am simitit. Cred ca este un film care te pune in situatia sa te auto-examinezi, sa dai drumul la motor si sa lupti contra bolii Alzheimer. Munciti celule gri, munciti ! REWIND. Nu am reusit dupa 3 ore sa 'vad' de ce este intitulat "Aurora", de ce nu este prezenta fizic sotia personajului principal, Amalia ? STOP. Sau ea este cea care il urmareste peste tot ? REWIND. De ce ajunge Viorel intr-o gara, intr-un magazin de confectii, cine este Andreea Bratila, de ce este manipulat un calorifer electric ? De ce sunt acestea prinse in film ? STOP. Acum cred ca povestea este un joc pe calculator. Cu multe pacaleli incluse pe ici pe colo, traps sau capcane.Oare? REWIND.

Nu stiu daca o sa devin abonat la "sala de fitness" Cristi Puiu, pentru ca 3 ore de stat in sala de cinema si de ridicat, poate doar de catre unii si de catre altii nu, de haltere intelectuale si de rezolvat quiz-uri si de aruncat priviri poate in viata sau a altora asta ar insemna. 

Nu stiu daca filmul este o capodopera, daca este complet, daca este incomplet, si daca va fi un milestone

Dar m-a durut groaznic genunchiul piciorului drept, randurile sunt inguste la "Elvira Popesco". Si am cam intepenit. Da, pot spune, pe scurt: filmul a fost lung !  

marți, 22 iunie 2010

Roz de Balabancea sau cultura la sat

Tata este din satul Balabancea, comuna Hamcearca. Mama este din Topolog, ambele localităţi din judeţul Tulcea. Asta ca să arăt de ce mai dau o vorbă despre această zonă. Localitatea Hamcearca nu este una prea bogată şi poziţionarea ei geografică, pe o axă nord-sud, Luncaviţa-Horia, i-a adus avantaje şi dezavantaje. Avantajul este spaţiul în care există acea comunitate, între munţii Măcinului şi dealurile Niculiţelului. Este cea mai interesantă zonă în proximitatea Parcului Naţional al Munţilor Măcinului: plină de verdeaţă, între dealuri, păduri şi poteci turistice către Greci, Cerna. Dar nefiind expusă comuna a suferit şi de sindromul separării, fiind de-abia acum descoperită şi pe val.Cu paşi mărunţi recuperează. Ei, dar să vă zic ce mi s-a părut interesant la ultima vizită în localitate. Comuna are 3 cămine culturale, dotate. Şi face eforturi să le întreţină. Recent a reparat şi consolidat căminul cultural din satul Balabancea. O renovare cu care unii se mândresc, acum toată dotarea de mobilier a căminului, permite organizarea de nunţi. Da, de fapt nu mai vorbim de cămin cultural ci de o sală de mese dedicată culturii parangheliilor. Asta îmi aduce aminte că, acum 3 ani, stând vorbă cu autorităţile locale, mi s-au plâns că, la rectificarea de buget, au primit o sumă imensă pentru capitolul de cheltuieli pentru activităţi culturale şi nu au ce să facă cu banii. De ce nu le-au dat aceşti bani pentru investiţii, s-au întrebat, pentru asfaltare, etc.? Probabil că bordurile, dacă ar fi fost posibile, erau un bun debuşeu. Ei, şi capac peste sala de mese  a fostului cămin cultural, ce credeţi că a fost? Păi într-o localitate cu oarecari reminiscenţe slave-basarabene şi resturi de multiculturalitate, casele aici fiind zugrăvite cu alb şi cercevele albastre, căminul cultural a fost vopsit ROZ. Da, arată senzaţional şi este ca nuca în perete.Efectul confuziei culturale este deci perfect, maximal şi de absolută perplexitate. PINK rulz.

Bătălia cu dăunătorii

Am dat o fuga în Dobrogea, la sfârşitul trecut de săptămână. Orice ieşire dintre blocuri iţi oferă ocazia să afli o grămadă de poveşti despre lucrurile simple de la ţară. De exemplu, hârciogii sunt un dezastru pentru grădina de legume a unchiului meu Traian, fratele lui tata. A încercat de toate inclusiv unul din dispozitivele minune, cu ultrasunete, vândut în multe market-uri cu unelte pentru gospodărie. Evident, hârciogilor nu le pasă. Aşa că una din tehnici folosită de gospodari este hăituirea animalului din cuib în cuib şi asasinarea cu sapa. Rezultatul ? Unchiul meu, victorios şi molcom povestindu-mi, cu sapa într-o mână şi hârciogul zdrobit, atârnat de o bucată de rafie, în cealaltă, despre războiul său cu dăunătorii. Asta în duminica dimineaţa devreme, într-o zonă a munţilor Măcinului, cu vârful Crapcea în orizontul apropiat, departe de oraş, la doar 3 ore de Bucureşti. În nordul Dobrogei. Dintre blocuri, prin saltul în grădină, vezi că lucrurile par mai simple. Lupta cu hârciogii este esenţială. Şi mai importantă decât orice altceva.

joi, 3 iunie 2010

Moare sau nu online-ul ?

Eu as propune think out of the box sau gandirea laterala. Sau o vedere din cealalta parte. Ce pierde o publicatie online daca taxeaza accesul la continut? Nu trebuie sa corelam numarul de vizitatori unici cu impactul publicitatii asupra lor, publicat pe acel site? Daca sunt 2 milioane de unici, dar nimeni nu da clic pe niciun banner, nu se agata de nici o campanie, ajunge pe un landing page dar nu cumpara nimic, cu alte cuvinte ce semnificatie are accesul gratuit, ce obtii cu asta? Ca niste persoane consuma informatie din situl tau, dar advertiserii nu prea au folos din asta, ceva nu este in regula. Ce castiga o publicatie online daca taxeaza? Pai castiga o audienta ce sigur trece dincolo de pragul de consum superficial. Devine o audienta, un public angajat. Si nu numai taxarea in sine este un carlig. Ci faptul ca le poti oferi acestori consumatori platitori si alte produse si beneficii derivate (newslettere, suplimente de analiza speciale). Eu am vazut asta la economist.com, si ft.com este un exemplu. Si cam tot ce este bun se plateste. Doar informatiile de domeniu public sunt accesibile gratuit. Mai trebuie vazut ceva. Ce tip de continut poate fi taxat? Pentru ca si ce anume marfa primesti, are importanta in cosul de cumparaturi. Una este sa ai acces la Harvard Business Review, alta la situri generaliste. Apoi de ce trebuie sa te duci la librarie si sa iti iei carti gratuite? Pentru ca si ele ar putea fi purtatoare de publicitate, nu? Sau de ce publicatiile gratuite si la noi si aiurea, nu au reusit, chiar daca erau pe o schema de finantare prin publicitate, in exclusivitate? Pe urma mai este modelul economic: daca este un online standaalone, daca este un online integrat intr-un mix de publicatii, offline si online si TV si radio. Nu este cred suficient sa privim distinct publicatia online, pe picioarele ei, acces platit vs. acces platit. Si sa mai adaugam ceva: daca o masa critica de publisheri din aceasta lume, strang cercul si sunt tot mai multi care dau acces la presa de calitate, mai ales prin abonamente, iar cei care raman pe dinafara, sunt publisherii cu continut asa mai cultura de masa, ce facem? Eu zic ca trebuie lasati sa incerce acest model de business. Accesul la informatie de calitate, la produse informative cu valoare adaugata, trebuie platit si sustinut si cu alte scheme inclusiv publicitate.Poate este o noua era, in care intram, dupa ce s-a dovedit ca accesul gratuit la informatie de calitate nu este sustenabil doar prin publicitate. Iar Facebook arata ca si acolo este platit un pret: iti oferi gratuit datele personale, trebuie sa te inscrii in sistem si de fapt intri intr-o lume inchisa. Facebook este un cerc inchis.

Online-ul care ne ambeteaza

Poate pe unii i-a furat valul si ametiti si ambetati de toata isteria privind online-ul, chiar au crezut in ea. Cineva din domeniul comunicarii a decretat acum mai multe luni "moartea conferintei de presa". Mai este putin si se pare ca nu va mai fi nevoie sa iesim deloc din casa, nu se va mai intalni om cu om, gata, online-ul este peste noi, ne-am inecat. Riscam sa uitam ca oamenii sunt fiinte sociale si au nevoie sa se vada, sa se pipaie, sa se simta, sa isi vorbeasca. Sa se adune in grupuri, sa socializeze. Se poate si fara sa te vezi om cu om, dar ca exceptie, though. Sau "the last man".

joi, 20 mai 2010

Omul de PR 2.0 (un raspuns la un post)


Reducerea la posesia si abilitatea de a utiliza gadgeturi, nu inseamna ca o persoana intelege ce este comunicarea. Nu intelegi ce este comunicare daca totul este redus la a fi ubicuu/prezent in aplicatiile de socializare.
In plus suntem si vom fi de-acum incolo intr-o lume in care mediile diverse si diferite tehnologic se sustin reciproc. Sa nu uitam ca vorbim de PR 2.0 in conditiile in care o mare parte a populatiei lumii inca mai foloseste din plin media clasice. Sa nu ne imbatam cu apa rece, traim intr-o lume caracterizata de profunde decalaje, mai ales digitale. Nu inseamna ca daca ne scaldam in tehnologii (poate 3% din populatia Romaniei ?) restul se scalda in aceeasi ‘apa’ (apropo, pe un esantion reprezentativ, stim cati romani folosesc Internetul…etc ?)
Pentru comunicare este important sa cunosti paleta de medii si sa selectezi si combini acele instrumente adecvate scopurilor, pentru anumite audiente.
Omul de PR 2.0 este omul de PR 1.0 plus ceva update pe tehnologii. Social media aduc foarte putina noutate fata de media clasice. Ele au aproape toate aceleasi functii (teoretizate/descoperite in ultimele decenii): satisfactie, confirmarea unor credinte, conformarea sociala, orientare sociala, informare, supravietuire, educare. Se adauga relationarea, mult mai puternica.
Deci intrebarea importanta ar fi pentru un asa zis om de PR 2.0: Care este bibliografia pe care iti intemeiezi demersul profesional ? Sociologie, stiintele comunicarii, filosofia culturii, teoria organizarii, arte, ceva titluri de lucrari in domeniu ?
Daca nu esti framantat de multele dileme descoperite de stiintele comunicarii si ai ramas la ‘target’, ’silver bullet’, ‘expunere’, ‘emitator-receptor’, ‘canal’, este bine daca vei gasi pe cineva sa te cumpere.
Dar nu inseamna ca ai dotarea intelectuala.
Altfel, multi vor da cu ‘x’ intr-o grila de intrebari precum cele din articolul lui Cristian Manafu si vor zice: ‘Uauu, sunt om de PR 2.0…Repede sa ma promovez ca atare, ca sa ma angajez’…

vineri, 14 mai 2010

Agricultura nu mai trebuie subventionata, obiectiv pe termen lung

Daca am efectua un calcul pentru a vedea circuitul banilor taxe si impozite - subventii - productivitate - preturi scazute, ar trebui sa vedem atunci pentru fiecare leu platit de contribuabil (orasean sa zicem), cat se regaseste in kilogramul de morcov, rosii, salam, etc. O astfel de analiza este uriasa, greu de facut, dar asa cum se poate pretinde ca fara subventii produsele agroalimentare ar fi mai scumpe, putem la fel de bine pretinde ca eficienta cheltuirii resurselor este negativa. Sau orice altceva, pentru ca suntem in zona speculatiilor. Pe de alta parte, asertiunea conform careia consumatorii ar avea la dispozitie alimente mai scumpe si ar scadea vanzarile, nu se bazeaza pe nimic. Este un mit nedovedit stiintific. Exista vreun studiu pe comportamentul consumatorului care sa arate asta ? De unde stim noi care este elasticitatea cererii pentru anumite produse agro-alimentare. Totul este o gogoasa politicianista si ca sa trag linie, pe orice astfel de politica publica, spun asa: de ce trebuie sa platesc din taxele si impozitele mele, lipsa de productivitate si ineficienta din diverse sectoare economice ? Etc., etc. etc,

miercuri, 12 mai 2010

Raul cel mare si raul cel mic

Raul cel mai mare este sa nu intelegem ca tara se prabuseste si ca nu putem folosi solutii care se implementeaza in 1-5 ani si care sunt blocate in interminabile ajustari si negocieri ale n grupuri de interese. Din pacate solutiile drastice si nediscriminatorii lovesc in cei care sunt expusi. Orice criza loveste in saraci si bogati, dar acestia din urma pot rezista, sunt ca ursii in hibernare. Iar raul cel mai mic, aplicarea cotei unice de 16% la orice venit, al oricui. 

Este administratia publica romaneasca o armata de ocupatie ?

Este o intrebare. Dupa 20 de ani de regim asa-zis democratic, putine sunt cazurile in care am fost servit corespunzator de administratia publica. De o parte contribuabilul roman, de cealalta parte raceala, indiferenta, nepasare, abuzuri, pusul oamenilor pe drumuri, favorizarea celor care dau atentii. Am trimis acum 3 saptamani aproape, 3 scrisori la 3 institutii publice. Pentru o solicitare de asistenta pentru un proiect cu produse traditionale. Nu mi-au raspuns pina azi, nici macar sa ma sune sa imi zica "am primit cererea dvs., lucram la ea." Acum cateva luni am trimis mesaje de posta electronica la MAI, la MS si la ANFP. Singura institutie care a reactionat a fost MAI, care mi-a scris ca a trimis la MS cererea mea, care apoi mi-a raspuns. Aceasta atitudine de sfidare a celor care platesc taxe si impozite este doar unul din aspectele care te fac sa crezi ca aveam de-a face cu o armata de ocupatie, care isi vede doar de interesle ei. Nu raspunde fata de publicul de la ghiseu, de pe strada, ci doar cu sefii si si politicienii si cu cei care dau atentii. Intotdeauna am fost pregatit sa arat respect unui functionar care munceste onest, care iti zambeste, care este alaturi de tine. Daca nu este locul lui acolo, nu este obligat sa lucreze in administratia publica. Poate merge in mediul privat.

luni, 26 aprilie 2010

Teo a castigat

Teo a castigat alegerile versus Liliana Minca....eu sunt pentru...ultima "intreprindere" a lui Teo Trandafir, revolutionara pentru piata media, de a realiza emisiuni cu ea ca talk-host si de a le sindicaliza la televiziunile locale, nu la cele nationale, este o chestie revolutionara, ce imi aduce aminte de echipa Lazescu care a incercat in anii '90 sa puna pe picioare, in toata Moldova, o retea de ziare judetene..eu sunt pentru descentralizare in Romania..dau exemplu si recent lansata de la Targu Mures, revista of Corso..

miercuri, 21 aprilie 2010

Despre filmul “Kapitalism” de Alexandru Solomon

Nu am vazut încă filmul, dar cunosc stilul. Și nu sunt de acord cu ceea ce am citit aici, intr-o revista.

În 1998 am colaborat cu Alexandru Solomon sau mai bine spus el a colaborat cu echipa noastră, a Iolandei Stăniloiu, pentru care lucram ca producător, la realizarea unei retrospective politice, o emisiune TV la un post comercial. Am avut nevoie de sfaturile sale privind scenografia, așezarea în platou a vedetei. Această experiență nu s-a mai repetat. M-am mai întâlnit cu Alexandru cu cațiva ani mai târziu, pe stradă parcă, și am schimbat câteva cuvinte despre acea experiență nefinalizată. Apoi, la o aniversare a Centrului pentru Jurnalism Independent, m-am întâlnit cu el și soția lui. Atunci cred că deja era o figură pentru că realizase “Marele jaf comunist”. Fiind la curent cu viața publică, îi urmărisem prin jurnale cariera. A căpătat notorietate cu “Războiul undelor”, dar mai ales experiență. În anul 2009, eu lucrând într-un contract care includea și asistență pentru un eveniment istoriografic creat de istoricul Andrea Varga la sediul Reprezentanței Comisiei Europene în România, am avut din nou contact cu acea poveste a Europei libere spuse de Alexandru Solomon, pentru că în proiectul Andreei au fost incluse proiecții cu secvențe din “Războiul undelor”, precum și câteva întâlniri cu unii dintre redactorii postului de radio.

Prin urmare sunt subiectiv, ba chiar foarte subiectiv, chiar dacă nu favorabil în ce privește creația lui Alexandru Solomon. Ceea mi-a stârnit opinia-și ceea ce adeseori ar trebui practicat într-o societate liberă pentru a stimula schimbul de idei-a fost un articol de fond despre premiera filmului “Kapitalism” într-o revistă bilunară de afaceri și un editorial semnat în aceeași revistă de către jurnalistul C.R. Ceea mi-a dat de gândit și mi-a produs și ordonat în minte mai multe dezacorduri cu ideile sale.

Nu sunt de acord cu dl. C.R. că Solomon a folosit din întâmplare (involuntar, apud C.R.) litera k pentru kapitalism, poate doar dacă editorialistul ori nu a citit articolul de fond din revistă ori a vrut să spună altceva. Folosirea unei litere precum k este corect justificată de artist, trimiterea fiind la Das Kapital, la combinația ideatică comunism-kapital(ism), etc.

Nu sunt de acord că obiectivul lui Alexandru Solomon, acela de a descoperi dacă există o rețetă anume, românească, de trecere de la socialism la capitalism, ar fi condamnabil o idee naționalistă (care în sine este condamnabil, ca atare ?). Că nu ar exista o rețetă românească de gen și ca atare autorul a căutat originalitate unde nu exista. Eu cred că dl. Solomon și-a propus, ca la orice cercetare, un obiectiv corect. Acela de a afla dacă se confirmă o ipoteză. Punând întrebarea potrivită a găsit răspunsurile potrivite. Ceea ce a obținut dl. Solomon este altceva și era de așteptat să fie altceva. Nu un rețetar, ci un album. Nu o carte de bucate, ci o poveste despre bucătari.

Nu sunt de acord cu faptul că dl. C.R. dintre toți cei care nu au fost incluși în film acesta, l-a ales tocmai și întâmplător pe dl. Sorin Ovidiu Vântu pentru a adăuga în discuție încă un portret care chipurile lipsea din film. Pare mai mult o reverență făcută persoanei căreia i se datorează în mare parte existența trustului de presă de care aparține revista, decât o justificată alăturare. Solomon a lăsat pe dinafară deși îi filmase, și pe alți oameni de afaceri mai mari sau mai mici, precum Ostahie, pe patronul ASESOFT, oameni obișnuiți. Oricum lista potențială ar fi putu fi mare sau foarte mare (300 sau 500). Unii dintre ei l-au refuzat. Am putea să reproșăm că nu fost inclusă nici o femeie în studiul de caz, să vedem cum a reușit, dacă miturile misogine sunt adevărate sau nu. Și așa mai departe.

Nu sunt de acord cu dl. C.R. când afirmă, în numele nostru, al celor care citim, dar nu putem contribui cu o viziune alternativă, că vrând-nevrând nu putem face excepție de opera d-lui Michael Moore. Dacă pentru dl. C.R. standardul este dl. Moore, o parte a publicului poate avea alte opțiuni, justificate. Eu consider că nu se poate face legătura între nimic din ceea ce creează dl. Moore și ceea ce ne propune dl. Solomon. Michael Moore este un polemist, un Noam Chomsky filmic post-modern, un militant anti - globalizare, un artist virulent critic, care manipulează-dar este voința noastră să ne placă sau nu, nu să îl considerăm reper - folosindu-se de regie, scenariu și mai ales montaj. Filmele sale sunt vădit părtinitoare, Moore în-scenează și desigur, în lupta cu miturile despre binefacerile societății de consum, poate este necesară o abordare grosieră ca a sa, pentru a mobiliza masele și militanții. Niciuna dintre tehnicile moore-iste nu permit însă asocierea și compararea operei lui Solomon cu a lui Moore, aceasta este nepotrivită. Așa cum se spune, se compară mere cu pere. În cazul nostru un pamfletar (Moore) cu un eseist (Solomon). Sunt artiști distincți, cu mize diferite.

Ce pot spune despre filmul lui Alexandru Solomon este ceea se citește pe chipul său, ales pentru a ilustra ediția în discuție a revistei. Acest chip a rămas neschimbat de ne-am întâlnit prima oară, până în prezent. Pe el citești întrebările și povestea din “Războiul undelor”, din “Marele jaf comunist” și din “Kapitalism”. Privirea unui personaj care pare a juca o carte a inocenței dar și a impertinenței subtile prin felul cum atacă istoria modernă a României. Pare și o privire care exprimă nedumerire, o ușoară și amară privire în ochii noștri, care se și ne întreabă cum a fost posibil ? Dacă părea un aventurier cu un deceniu în urmă prin încercarea sa de a realiza astfel de filme, astăzi, după încă un al treilea film, vedem o serie programatică. 

Spre deosebire de dl. C.R., cred că Alexandru Solomon nu este un artist singular în demersul său,  editorialistul sperând să i se alăture și alții. În plan mai larg, publicul este aproape răsfățat de punctele de vedere social-politice ale ale lui de Puiu, Mungiu, Porumboiu, Jude, Nemescu, Mihaileanu, Caranfil și ceilalți. După ce vizionăm filmul, rămâne să ne lămurim la sfârșitul lui, cărui gen aparține, cărei școli românești, care este filiația lui Solomon, îl putem încadra undeva sau este oare redeschiderea unei școli de gen în România ?

Filmul are premieră vineri 23 aprilie, nu am invitație și nu sunt ape o astfel de lista producătorilor. Ca să își scoată banii, trebuie ca peste 100.000 de români să vadă filmul, la cinema. Poate “Kapitalism” să facă așa ceva ? Solomon privește la noi și ne surâde trist-amar, încercând să ne convingă încă o dată să îi acceptăm tratamentul și să ne luăm medicamentul propus de el, spre a ne vindeca. Fără ură !

miercuri, 14 aprilie 2010

Exista intelectuali in Romania care sunt contra statutului de membru al UE?

I think I understand position of Mr. Postelnicu. And of course, that of Mr.Ionita. Mr. Andrei Postelnicu sees right because I presume that he sees Romania from abroad. Which makes him see the forrest, not the trees. Whereas, we, standing in the forrest we see mostly the trees. Where are the intellectuals which are seen by Mr. Ionita everywhere around us and where are those unseen by Mr. Postelnicu ?

From 6th of December after finishing a study on the last TV electoral debate, working for 3-4 months on the study, I was sick of the stuff and bullshit. So I have erased the news stations from my TV set cable programming, on both TVs, I rennounced to consume Hotnews.ro and Realitatea FM, and I avoid when zapping to be caught by the news/actuality debates.

I won't get into more details, but saying only that I have seriously re-arranged my media consumption. If you let apart the fishbowl which we think being inside, it means for us we are in the middle of the flock, suprisingly no debate is in the real world.

Let look to the Academy of Economic Studies, name a list of 10 professors which are openly skeptical of the economic and social model of Europe, have written works, have a Ph.D of some sort on that area ? Can you organise a whistle-blower series of conferences of Euro-skepticals lecturers, with academic works in the field ? Let look not in the academia, but in the business world. Take the 300 list of money makers, take the 500 list of money makers. How many of them were openly against the accession, how many funded think-tanks of free-thinking ? I remember only Mr. Tiriac which have said, nomine odiosa, that we should delay accession.

We can continue this discusssion.
One of my projects is a whistle blower series of conferences. Lecturers to speak about the so called "uncomfortable truths". Like the myth of the climate change, or about GMOs versus classical agribusiness with pesticides, or about the fact that pensions are just a pie we must share and why should I pay some people pensions if they did not contribute enough, or about why the agriculture is not considered a for profit business and all of us should pay subsidies ? And so on.

Are there in Romania available rushdies, gougenheims, people with guts to stand against the common sense individualism, apathy, ignorance, obedience ? There are more people like one, Mr.Postelnicu, which are seeking intelectuals to shake this country, which lacks projects, ideas and a fertile debate to upbring change of Romanian society.

Thanks, Tiberiu

marți, 13 aprilie 2010

Vatra Valaha sau casele ecologice din cob

Ma numesc Tiberiu Cazacioc, parintii sunt din nordul Dobrogei, casa bunicilor de la Topolog, construita intre cele 2 razboaie mondiale, sta in picioare, din lut fiind, cu ceva probleme pe ici pe colo, la vatra de copt paine, la acoperis, dar sta in picioare. M-am uitat la nshpe documentare la Discovery Travel, la traznitii de englezi care construiesc din tot felul de materiale case. Si ma mir de cativa ani incoace de ce nu se construiesc case din lut in Romania, sau alte materiale convenabile, la indemana si ieftine. De ce trebuie folosite BCA, betone, termopane? Ma mai mir inca. Este ca mersul la supermarket. Devine intr-atat o obisnuinta ca uiti si devine un scop in sine. Mie mi-a placut ce am vazut in colectia de fotografii. Am aderat la grupul Yahoo bradulet2009, via Roxana Florescu, de vreo 2 ori am fost si in vizita la Nucsoara. Salut :)

luni, 5 aprilie 2010

Trandafir vs. Minca, televiziunea locala contra loteria nationala

Interesant ca aceasta candidatura a lui Teo Trandafir a aprins spiritele in Facebook, probabil si in afara acestuia, pe forumuri...ceea ce nu este rau din punctul lor de vedere (daca nu ar fi starnit interes ar fi fost degeaba candidatura, nu ?)...Ce parere aveti de contracandidata ei, d-na Liliana Minca (de vazut colectia Academia Catavencu, pentru cine nu stie ce track record are)..Pentru ca as pune in oglinda ce a intreprins Teo in lumea publica, la mai multe posturi de televiziune (nu sunt fanul tipului de program difuzat pe slotul ei orar acoperit acum de altcineva), prin forte proprii, si ce anume are in portofoliu d-na Minca...mai recent, Teo a lansat o activitate vizionara: emisiunea ei de divertisment este produsa si distribuita numai in retelele locale de televiziune...multi cred ca in Romania exista numai tv-uri nationale.....asta da indrazneala sa deschizi nise catre publicul local. Poate fi un salt mortal dar cred ca merita ca sa fie semnalat de crate cineva, faptul ca exista publicuri locale

Un sondaj de opinie "Cum voteaza romanii la referendum" si reprezentativitatea esantionului

O suita de comentarii pe marginea unei cercetari sociologice interprinsa de CCSB, comandata de Asociatia Pro Democratia. Studiul poate fi descarcat de aici

I.A: "Romanii ar vota, intr-o majoritate covarsitoare, pentru pedeapsa cu moartea, pentru pedepsirea penala a celor care critica religia ortodoxa dar si pentru retragerea cetateniei romilor infractori si a cetatenilor care cer autonomia tinutului secuiesc, releva un studiu al Asociatiei ProDemocratia."

Tiberiu Cazacioc: Eu am lecturat prezentarea si am vazut ca sondajul este nereprezentativ, nu a inclus minoritatile (romi, maghiari), a inclus numai ortodocsi, au fost chestionati doar cei cu linie telefonica fixa (Romtelecom ?) si numai cei care nu sunt institutionalizati. Numai din acest punct de vedere, al esantionarii, si lasa de dorit si pentru ca atat cei care au comandat cat si cei care l-au realizat, au lasat sa se creada ca este vorba de un esantion reprezentativ. 

In al doilea rand foarte multe dintre intrebari sunt intrebari care induc judecati de valoare, pe care respondentul le confirma prin raspunsuri. La o intrebare de genul: "Stiindu-se ca majoritatea infractorilor sunt romi, ati fi de acord sa....?"....da sigur ca da!"......Reproduc aproximativ, dar in acest fel sunt formulate aproape toate intrebarile....am ras cu pofta pentru ca pare a fi o incercare reusita de a realiza cat mai prost un sondaj si mai ales dibacia in a cheltui bani pentru asa ceva...daca trebuia dovedit ca referendumul este o proasta unealta politica, nu era nevoie de un sondaj - care transmite alte concluzii eronate, si sondajul sa fie la randul lui folosit ca o unealta politica...toti stim ca atat referendumul cat si un sondaj de opinie pot fi folosite spre manipulare ....dar daca de la politicieni nu ne asteptam la mare lucru...de la ceilalti...respectiv APD, eu m-as fi asteptat la altceva dupa atati ani de batalie acerba in plan public !?....as propune ca acest sondaj sa fie supus analizei asociatiei sociologilor, a profesionistilor...ca metodologie (esantionare, modalitate de formulare a intrebarilor), nu ca interpretare....buna metoda FSD de a avea un panel de selectie de oferte pentru BOP si de verificare a sondajelor.

A.D. "Tiberiu,sunt de acord ca exista erori de esantionare, metolodogie si interpretare. Nu putine sunt sondajele de opinie din ultimii ani care nu au corespuns minimelor standarde profesionale. Dar, pe de alta parte, as fi curioasa - poate chiar mi-as dori - sa vad daca exista si o alta fateta - toleranta, permisiva, in cele din urma democratica. Care ar fi, de fapt, esantionarea corecta"


Tiberiu Cazacioc: O singura observatie, care pune sub semnul intrebarii o afirmatie de tipul "romanii cred ca..." Sondajul realizat de catre CCSB a fost realizat numai cu persoane care au telefon fix. Conform ANCOM, la 31 decembrie 2008, rata de penetrare a telefoniei fixe la nivel de populatie era de 23,4%, iar la nivel de gospodarii de 53,6%. Daca CCSB a realizat sondajul doar telefonic cu cei care au linie fixa de telefon, cred ca nu putem spune "romanii cred ca" decat daca folosim o licenta jurnalistica. 

Iar cealalta rezerva, dupa lecturarea raportului dat publicitatii de CCSB, este legata de modul de redactare a intrebarilor. O astfel de intrebare este aceasta: "În ultimul timp, rromii (țiganii) originari din România au fost implicați în activități ilegale în țări occidentale: furturi, prostituție, trafic de droguri, alte tipuri de criminalitate, aducînd puternice deservicii de imagine României.Dvs. ați fi de acord cu organizarea unui referendum pentru retragerea cetățeniei acestor persoane care încalcă legea în alte țări și aduc astfel deservicii României?" 

Nedumeririle mele: de un stie CCSB ca romii sunt implicati in activitati ilegale, exista rapoarte oficiale care identifica rasa suspectilor, mai mult rapoarte care arata ca cei condamnati sunt romi in proportie de % ? De unde stie CCSB ca aceia romi originari din Romania, exista rapoarte ? Ce studiu de imagine a intreprins CCSB prin care a aflat ca acele pretinse actiuni au adus deservicii de imagine Romaniei? Cum sa organizezi un referendum pentru retragerea cetateniei, care este un drept fundamental constitutional, nici macar nu poti intreba asa ceva?...

Eu cred ca toata cercetarea este atat de aiurita pentru a demonstra ca poti intreba orice si ti se poate raspunde orice...

Sigur, referendumul este un instrument prost si imperfect - asta a vrut sa arate sondajul si APD, dar este pacat de bani - opinia publica stie ca este un instrument prost...problema este ca politicienii nu vor sa se lepede de el, nici cei de la putere, nici cei din opozitie



luni, 29 martie 2010

Istoria pe care n-o cunoaşte nimeni. Cimitir musulman misterios la Balabancea

Un articol de Patrick André de Hillerin (Obiectiv Tulcea,joi, 25 Martie 2010)

"Tiberiu Cazacioc, un dobrogean pasionat de istoria locurilor din care se trage, umblă de ani de zile prin întreaga regiune, scormonind după trecut. Are multe poveşti şi îndărătnicie de arheolog, căutând răspunsuri la întrebările care apar în număr mare în timpul peregrinărilor sale. Una dintre nedumeririle la care încă n-a găsit răspuns este un misterios cimitir musulman, aflat pe teritoriul comunei Hamcearca, în satul Balabancea.

Morţii de care nu-şi mai aminteşte nimeni

La prima vedere, nimic nu pare ieşit din comun. Lângă un ogor pregătit pentru agricultură se întinde o movilă necultivată. Dacă te apropii, însă, vei vedea că ceea ce pare doar un alt tăpşan abandonat de către un agricultor leneş este, de fapt, o zonă ocolită cu grijă de către localnici. Motivul ar fi că pe sute de metri pătraţi sunt răspândite zeci de pietre funerare, iar oamenii ştiu că acolo a fost, dintotdeauna, un cimitir turcesc. Şi asta este cam tot ceea ce ştiu, fiindcă informaţii mai amănunţite nu există nicăieri. La primăria comunei Hamcearca, din care face parte satul Balabancea, nu există niciun act din care să reiasă că pe terenul respectiv ar exista un cimitir, iar comunitatea turcă din sat este ca şi inexistentă, deşi, la 1904, în sat traiau 13 turci musulmani care construiseră o geamie ce avea în proprietate 10 hectare de pământ şi era deservită de un hoge. În lipsa actelor, doar o vagă memorie colectivă şi doar două dintre pietrele funerare certifică oarecum faptul că acolo s-ar afla un cimitir. Doar două dintre pietre, dintre zecile încă vizibile, pentru că doar două au forma cultică specifică unui mormânt musulman şi, de asemeni, sunt singurele inscripţionate.

Cimitirul rebelilor anatolieni?

Profesorul Kemal Karpat, născut în Dobrogea şi unul dintre turcologii respectaţi ai contemporaneităţii, care predă la Centrul de Studii Turce al Universităţii Madison din Wisconsin, este de părere că cimitirul ar putea aparţine comunităţii turcilor kizilbaşi, care au trăit în Balabancea până în 1937. Această comunitate s-a stabilit în zonă, cel mai probabil, în secolul XVI, fiind exilaţi din estul şi centrul Anatoliei ca urmare a unei rebeliuni de natură religioasă.Kizilbaşii sunt şiiţi şi, timp de secole, au fost prigoniţi de către majoritatea musulmană sunită ortodoxă. Diferendele doctrinare (pe care nu le vom dezvolta aici) au dus de multe ori la revolte şi la represiune. Înfrânţi şi exilaţi în Dobrogea, o parte dintre turcii kizilbaşi au găsit în Balabancea un refugiu, o zonă depărtată de braţul neiertător al cârmuirii de la Istanbul.

Profesorul Kemal Karpat avansează, pur speculativ, ipoteza că, fiind cunoscuţi ca şamanişti, turcii kizilbaşi ar fi putut să-şi perpetueze obiceiurile departe de casă, iar asta ar putea fi explicaţia pietrelor funerare neinscripţionate. Dar este doar o teorie, emisă pe baza puţinelor informaţii existente până acum.

Oficial, nu există niciun cimitir şi niciun sit arheologic

În inventarul Direcţiei Judeţene de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional nu există niciun cimitir turcesc sau musulman pe raza comunei Hamcearca. Lucru de altfel normal, dat fiind că, aşa cum spuneam şi mai devreme, nici măcar primăria nu ştie cu exactitate care este statutul oficial al acestui teren.

Acelaşi neobosit amator de istorie care este Tiberiu Cazacioc a încercat să medieze o întâlnire între autorităţile din Hamcearca şi muftiul Murat Yusuf, anul trecut, pe 19 martie, când muftiul a vizitat Tulcea. Din nefericire, deşi confirmase întâlnirea, muftiul n-a mai reuşit să ajungă la Balabancea, speranţa celor interesaţi de descoperirea originii acestui misterios cimitir rămânând o vizită a profesorului Kemal Karpat, care vizitează România destul de des în timpul cercetărilor pe care acesta le efectuează asupra istoriei turcilor din Dobrogea.

Deocamdată nimeni n-a intrat cu plugul printre morminte

Reţinerile sau respectul i-au oprit pănă acum pe localnici să are ceea ce spun toţi că ar fi cimitirul turcesc. Primarul comunei spune că, totuşi, uneori pri măria se vede nevoită să efectueze unele lucrări de curăţenie pe terenul respectiv, pentru că dacă plugul nu intră printre pietrele de mormânt de frică să nu sufere unele stricăciuni, resturile nu au aceleaşi reţineri. Probabil că situl nu reprezintă o mare descoperire arheologică, probabil că interesul scăzut al profesioniştilor este justificat, dar tot ar fi interesant ca cineva să piardă o zi-două mergând până acolo, pentru că orice astfel de loc, aşa cum spunea acelaşi Kemal Karpat într-un interviu acordat revistei de limbă turcă “Zaman", reprezintă “amintirea bunei prietenii şi a toleranţei care a existat acolo între români şi turcii care au locuit" pe pământul lor."

luni, 22 martie 2010

Luna pădurii-pădurea lunii

Daniela a lansat o temă. Este tema din titlu. Pare o sintagmă, așa, mai paseistă, care aduce aminte de trecutul apropiat, de-acum 20 de ani. Când citesc "Luna pădurii" gândul îmi zboară la un fel de angajament fals-patriotic, la faptul că dedicăm o perioadă din an, pădurii. Chipurile, o perioadă în care să ne arătăm preocuparea pentru pădure și importanța ei. Într-adevăr ne preocupă ? Să ne întrebăm cât din ceea ce s-a întâmplat cu pădurile României în cei 20 de ani trecuți a însemnat mai multă folosire în scop economic și cât a însemnat re-împădurire ? Câte dezastre naturale, revărsări de ape și inundații au luat la vale multe case ori pentru că fuseseră coastele de munte și deal despădurite sau pentru că erau casele construite în zone inundabile ? Și câte reportaje anecdotice nu am urmărit despre furturile de brazi, potere, confiscări până când brazii de Crăciun nu au mai fost o afacere ? Câte reportaje jalnic constatatoare, fals-patetice, am citit sau văzut despre mulțumirea de sine a românilor în a lăsa tone de gunoaie în pădure când ies la iarbă verde ? Sau cum a fost afectat nordul Dobrogei de lipsa de păduri și seceta determinată de aceasta ? Puține lucruri se întâmplă și nu pun în lumină și balanță în mod just acțiunea cu reacțiunea. Este lăudabil că sunt companii private și de media care organizează campanii de împădurire. Dar ce facem cu cei vinovați care au tăiat în neștire până în prezent ? De ce nu îi arătăm cu degetul ? De ce nu sunt și ei acolo să sape și să planteze măcar ? De ce nu sunt la plantat și de ce nu îi condamnăm public pe cei care au construit case, imobile, au tăiat copaci să își facă loc, dar nu au plantat în altă parte alți copaci ? Ce facem cu acei proprietari care absolut întâmplător au rămas fără arii întregi din pădurea Băneasa, ca din întâmplare furate de persoane necunoscute, ca apoi să poată fi construite zone rezidențiale ? Și ce facem cu acea fabrică de produse din lemn, din pădure, din Transilvania, care poluează, pentru care justiția din România a eliminat interidicția impusă de autorități de a funcționa și care ar trebui demolată, dar pentru care contribuabilii români vor plăti sancțiunile, pentru ca acea fabrică să producă PAL, din lemn din pădurile noastre ? Nu facem nimic mai mult decât să organizăm festivist, luna pădurii.

vineri, 12 martie 2010

Despre Earth Market si Targul Taranului (la Radio Romania International in dialog cu Andreea Demirgian)

Sursa: Radio Romania International

Din 6 martie, Târgul Ţăranului devine prima piaţă turistică acreditată Earth Market din Europa de Est. Un Earth Market nu este doar un loc în care se cumpără şi se vinde hrană. Este un proiect construit în jurul ideii că hrana nu e doar sursă de nutriţie ci reprezintă istoria şi identitatea unui popor, cultura şi sănătatea sa, pământul şi viitorul acestuia. Să păşim împreună în fostul Târg al Ţăranului, de-acum denumit “Earth Market”.

La începutul secolului 20, Bursa de Mărfuri de lângă fabrica de bere Bragadiru era considerată un soi de World Trade Center al Bucureştiului. Aici, vizavi de Piaţa de flori, se făceau şi se defăceau marile negoţuri, în inima unui cartier important pentru mersul afacerilor: Uranus. Împreună cu o bună bucată din alt cartier de case, Rahova, Uranusul a fost ras de pe faţa pământului de buldozerele comuniste. Clădirea Bursei de Mărfuri şi piaţa de flori au rămas în picioare ca prin minune. În curtea interioară a restauratei Burse – azi ocupată de mici companii private – funcţionează Târgul Ţăranului.

El a fost “Inventat” în 2007 de Grupul de Iniţiativă Radu Anton Roman – înfiinţat în amintirea marelui gastronom român ce şi-a dorit să readucă în atenţia publicului produsele româneşti, reţetele tradiţionale, gusturile şi obiceiurile vechi. Târgul ţăranului este o piaţă de mici producători, în care aceştia aduc produse tradiţionale din carne, lapte, precum şi preparate culinare de casă. Afiliat la mişcarea Slow Food, care a pornit din Italia şi are acum centre în mai multe regiuni din România, Târgul Ţăranului se bucură deja de notorietate în Bucureşti. Tiberiu Cazacioc, reprezentantul Slow Food Bucureşti Valahia Gusturilor, mi-a povestit ce înseamnă de fapt această nouă titulatură:

“Earth Market este o acreditare pe care a obţinut-o Târgul Ţăranului din partea mişcării Slow Food Internaţional. Earth Market din Bucureşti este prima piaţă din Europa de Est care face parte din reţeaua internaţională cu acelaşi nume, sunt doar zece în lume. Un Earth Market înseamnă nu numai un loc unde găseşti produse şi producători, ci şi istoria acelui produs, identitatea producătorului, să învăţăm despre cultura care a pus bazele producerii acelor produse tradiţionale, să ne întâlnim cu ceilalţi ca să gustăm împreună aceste produse.”

Filosofia Earth Market susţine că hrana nu este pur şi simplu o sursă de nutriţie şi a te hrăni este un act special. Earth Market pune accentul pe cunoaşterea şi identificarea locului de unde provine produsul. Înainte să cumperi poţi afla detalii despre cel ce a făcut acel produs şi despre zona din care vine. În al treilea rând, un Earth Market scurtează lanţul de distribuţie, mi-a spus Tiberiu Cazacioc:

“Producătorul poate să ajungă mai repede la consumator, dar şi dai valoare acestor produse. Earth Market înseamnă şi lucrurile care se pot spune despre un produs anume. Dacă e vorba despre o brânză de burduf, de unde e, cine a făcut-o, ce conţine, în ce condiţii a fost preparată, cu ce ingrediente. Într-un Earth Market trebuie să regăseşti o hartă a locului respectiv, producătorul să-ţi spună reţeta, să-ţi pună la dispoziţie reţeta tipărită, să guşti produsul, să stai de vorbă, să vii cu prietenii şi să deguşti din aceste produse. Devenim astfel conştienţi că a te hrăni cu un anumit tip de produs care aduce ceva din trecutul istoric în prezent e o acţiune aparte. Nu doar iei coşul de la supermarket, îl umpli, îl încarci, te-ai dus acasă, ai băgat în frigider şi bagi în gură fără să ştii să mănânci.”

Produse tradiţionale înseamnă şi că hrana vândută în aceste pieţe e mai aproape de conceptul “bio”. Producătorii ce vin să-şi întâmpine clienţii la fiecare sfârşit de săptămână încearcă să le explice cumpărătorilor că mâncărurile tradiţionale trebuie consumate rapid şi nu uitate în frigier, mi-a spus Tiberiu Cazacioc:

“Noi nu concurăm cu un magazin care vrea să vândă 7 zile din 7 zeci de kilograme. Acest târg se întâmplă doar sâmbăta şi duminica pentru mici producători care au o producţie scăzută. Nu concurăm. Fiecare magazin are o altă poziţionare pe piaţă. Unul dintre producătorii cu care am lucrat noi la început în târg are un magazin deschis în Bucureşti, pe Calea Floreasca, este deschis doar sâmbăta şi duminica, vine cu produsele din Bucovina, iar acum am înţeles că vrea să-şi deschidă un magazin la Viena. Trebuie investit în a educa publicul şi în a atrage atenţia asupra sezonalităţii. Dacă vezi căpşuni în decembrie, degeaba îmi spune mie vânzătorul că sunt proaspete. În pieţele româneşti, 90% dintre vânzători doar se îmbracă în producători şi strigă “Hai la roşii româneşti”, pentru că această “legendă” încă vinde bine, dar de fapt produsele care sunt tot timpul acolo nu au legătură cu sezonalitatea şi nu sunt româneşti.”

Andreea Demirigian: Ce se schimbă acum că după doi ani Târgul Ţăranului devine Earth Market?

“Am ridicat acest tip de eveniment şi de întâlnire cu producătorii de la un eveniment naţional la unul cu caracter internaţional. Atragem astfel un nou public. În mod secundar, târgul va deveni o piaţă turistică a Bucureştiului. Spre deosebire de actualele pieţe pe care eu le-aş denumi de tip bazar, piaţa asta aduce ceva nou. Noi punem pe harta României, pe harta Europei de Est un Earth Market la Bucureşti. Hrană, producători şi evenimente organizate în jurul hranei, evenimente în cadrul cărora explicăm ce e cu aceste produse.”

Earth Market mai sunt de găsit în Israel, în Liban şi în Italia. Dar nu are sens să bateţi atâta drum, de vreme ce e unul chiar aici, în buricul Târgului lui Bucur… Andreea Demirgian

miercuri, 10 martie 2010

Playing engagement with social media and revisiting Noelle-Neumann

Dear Zuzana, dear all,

I am sceptic, critical, rationalist type. And I see relativity in a lot of things around us. What means "engaging"? If it is an action of communicating with audiences, in multiple and diverse ways, giving and receiving feedback, in this way a corporation will not keep the pace. Because addressing thousands of individuals, listening to them on a one by one basis, this is disruptive. No corporation will have, but will pretend, such a disruptive communication approach as no corporation has the ressources to do this. So if by engaging we mean "engaging", this would mean splitting the communication corporation to fit the segmentation of the real population. So if engaging is at the level of numbers, gender, race, education, residence, this would not be engaging. Example, could you engage with your neigbours ? With how many, and could you do it simultaneously ?

For the reasons explained before: yes, if the corporations are mad enough to really engage, this could pose a risk to them. What we see is that corporations pretend that they are engaged with social media, but are they really engaged ? Do we have a methodology agreed to benchmark engagement with social media ?

I also would point to the fact that real communication and real engagement is not possible. No real communication is possible because this would mean that the corporation, step by step, listening to their customers, would aim to modify the product/service to satisfy the consumer, to the very end that it would not be economic to produce it ? Because always a consumer would require, let's presume, a cheap Ferrari ! Engaging is mostly about listenning to consumers, taking feedback and adapting services and products? Could this happen? I think no. Corporations want to sell us many things we do not need. Today you buy a TV set that tomorrow is old. Although yo can keep a TV set for 4-5 years, as fast you have buyed one, the next one is on OOH.

In real terms, engaging would mean the lost of the identity of a corporation. Nowadays corporations are pretending that they are truly engaged, play small games of engagement, and yes, we all are astonished afterwards. But did they corporations changed the product? Did a tobbaco company closed its doors/capacity for its production is damaging the health? Etc....etc....There is large scale play about engagement and corporations.

My case is that the real point of social media, is that it breaks the silence spiral described by Noelle-Neumann: people which are afraid to speak in their inner circle, because they tend to conform to social norms, break-out in Facebook, Twitter, make their group of friends and speak out. Social media is not new. Yahoo! Groups are old age (discussion groups they have acquired in the 90's), discussion lists at the beginning of the Internet existed, messenger is another example (for how many years this service exists?), mobile phone is an instrument of social media (conferencing via phone is available in GSM from the beginning, or real-time chatting through GSM platform). Social media are forums, which are with us for many years around. What is new is the importance we give to them today. 

But I wouldn't make of social media the god above all. Be cautious when a corporation pretends is engaged with social media. Is it indeed ? How it did affect the product or the service it provides ? And is accountable and transparent to explain how listening to customers made the product better and in which way? Or is it a spinnning exercise whose end we cannot have the time and ressources to check and fail in the end to be convinced: "Whoa, that big corporation listened to us customers!". Today a corporation barely recognizes that it has problems, see Toyota case. The attracting power of wishful thinking is sometimes blinding us.

miercuri, 10 februarie 2010

Fapt divers: Un bolnav grav ne arata jumatatea goala a paharului

Un bolnav grav a mobilizat in ajutorul sau o impresionanta armata de forte. Are un site propriu de tip jurnal in care isi tine la curent sustinatorii cu evolutia bolii lui. Are hashtag twitter si in twittosfera este frecvent re-ciripit. O multitudine de bloguri au scris, rescris si foarte multi consumatori de bloguri au retransmis mesajul despre campania de strangere de fonduri in favoarea acelei persoane. Strangere de fonduri necesare unei operatii in strainatate. Cu multa atentie poate fi pus pe hartie un model de comunicare in media sociala, un model de campanie sociala, chiar de fundraising online, dar mai ales despre cum se manifesta publicul din zona online ca sustinator al unei cauze. Si dovada ca aceste publicuri din online sunt publicuri ALE UNEI CAUZE, in sensul dat de teoriile comunicarii. Nota generala a acestei miscari sociale de masa in online este aceea de solidaritate, de putere, de "da mesajul mai departe!". De satisfactie ca foarte multe persoane care nu se cunosc, sunt capabile sa adune banut cu banut in contul de campanie. Insa aceasta parte pozitiva a campaniei ad-hoc ascunde ceva.
In primul rand, faptul ca acest caz, al unui bolnav grav, este semn ale unei disfunctionalitati grave a sistemului medical din Romania. Premisa fundamentala este ar trebui sa ne consideram protejati de sistemul medical, care este sustinut printr-un mecanism de colectare de fonduri de tipul intr-ajutorare mutuala. In realitate, in cazul amintit, operatia nu este acoperita de calitatea de asigurat. Operatia se poate realiza numai afara si contra cost. Nimeni nu se intreaba de ce? Pentru ca asa merg lucrurile in Romania? De ce merg asa si de ce ne aplecam asupra unui caz particular si nu ne revoltam impotriva sistemului? De ce acceptam sa contribuim la astfel de fonduri de salvare, dar aceasta masa de internauti online nu se transforma intr-o masa de cetateni off-line care sa iasa in strada impotriva sistemului, printr-un protest civic?

In al doilea rand, pe de o parte ar trebui sa ne bucuram, pe de alta parte sa ne intristam. Pentru ca aceasta mobilizare de forte in internet si mai ales prin media sociala ne mai spune ceva: despre decalajul digital intre membrii unei societati. Poate in Romania sunt foarte multe cazuri grave, nu este nevoie sa le asezam pe trepte, sa le ierarhizam. Poate este un vecin de scara, de cartier, un vecin. Sau un homeless. Ei cum sa ceara bani, cum sa stranga fonduri pentru a iesi din necaz? Nu au calculator, nu au acces la internet, deci nu sunt nici dotati tehnologic si nici alfabetizati digital. Si nici-daca le-ar avea pe astea-nu ar sti sa mobilizeze lumea, nu ar sti cum sa comunice. Da, aceasta poveste ne arata cum segregarea tehnologica si accesul la media sociala, creaza falii sociale, pe unii ii ajuta, pe altii nu. Cei neajutati sunt undeva in penumbra.

In al treilea rand, pozitia sociala si conectivismul, relationarea ta, te ajuta sa te folosesti de media sociala pentru a-ti sustine plasa de siguranta a conectivismului/networking-ului. Ca atare poti fi un individ la nevoie, poti avea acess la tehnologie, dar daca nu faci din clasa sociala a celor interactivi, ai sansele si mai scazute. Esti artist, free-lancer, programator, lucrezi in consultanta, folosesti netul zilnic, lucrezi in publicitate, marketing, PR, calatoresti mult si ai legat relatii? Probabilitatea de a avea relatii, cunostinte si prieteni SI pe net este foarte mare si reteaua foarte extinsa. Esti ospatar, vanzatoare, sofer de taxi, florar, mecanic auto? Sansa de a avea un network consistent pe net la care sa ai acces cand, sa zicem, esti intr-o situatie extrema, este foarte mica. Si in acest fel media sociala si gradul de acces la ea determina o diviziune sociala serioasa.
Este o viziune cinica, este una corecta? Ne bucuram de media sociale, dar sunt acestea accesibile tuturor? Este accesul larg deschis? Inchei amintind un subiect de acum ceva timp: Finlanda vrea sa faca din accesul la Internet, un drept fundamental al omului.

Minte+corp=montaj dezasamblabil

De 50 de ani creierul meu este gazduit de corpul meu. Am gandit si exprimat corect ? Poate ca ar fi trebuit sa spun "mintea mea, care salasuieste in creierul meu, este sustinuta de corpul meu". De peste 50 de ani ? Da. De cate ori v-ati gandit la corpul vostru ca la un purtator al mintii, ca la un costum de haine, sa zicem ? Uneori, adeseori, niciodata ? De obicei mintea noastra nu face distinctie intre invelis si inteligenta care salasuieste acolo. Tot timpul par impreuna. Dar daca mintea mea, eul, intr-adevar, dupa moarte, isi gaseste alt corp, alt dulapior ? Daca intr-o buna zi alt eu se va naste in mintea noastra? Vreodata cand v-ati culcat, ati avut cumva macar o secunda gandul ca a doua zi corpul vostru s-ar putea trezi la activitate cu o alta minte in loc? Mai sclipitoare, mai inteligenta, mai creativa, mai...mai...si fara memoria neplacuta a unor momente din viata? Este oare imposibil? PS: Evident cele de mai sus sunt speculatii pentru un scenariu. Posibil de film.

luni, 1 februarie 2010

Fapt divers: Premierul Boc taie bugetele de publicitate ale ministerelor

De regula publicitatea pe care o cumpara institutiile publice atunci cand nu este vorba de campanii de sensibilizare, este marea publicitate in presa centrala si locala. De regula criteriile de selectie a pachetului de media buying sunt rapoartele de audienta ale BRAT. Iar cand este vorba de campanii de amploare, este licitata combinatia de radio cu TV, eventual cu OOH. Revin la marea publicitate si ma intreb, fata de ceea ce se intampla azi cu media, de ce sa cumperi publicitate intr-un ziar de cateva zeci de mii de exemplare ? Este acela vehiculul potrivit ? De ce nu este cumparata o campanie integrata, care sa combine vehicule online, social media, bloguri, situri private cu audienta (nu media). In prezent instrumentele de comunicare iti pot asigura audienta necesara, ar putea foarte bine sa nu fie situl unei publicatii ci chiar situl unei companii de consultanta, sau al catorva, extrem de vizitate. Si pe aceste situri ai vrea sa publici, de exemplu, anunturi privind apeluri pentru proiecte. Acestea fiind cele care mai adesea trebuie publicate (mai intra aici vanzari de active, etc.). Remarc deci ca institutiile publice au ramas incremenite in proiect, paradigma mediilor clasice si usor de administrat, print plus radio plus TV. Lumea s-a schimbat si stirea din presa de azi 1 februarie, cu subiectul din titlu, ne-a readus cu picioarele pe pamant. Pe de o parte sa remarcam cat de in urma a ramas institutia publica fata de vremurile pe care le traim, pe de alta parte sa ne reamintim cum se irosesc resurse financiare publice, fara rost, pentru atingerea unor tinte de audienta ce nu mai pot fi atinse azi de print. Printul pentru marea publicitate, de tipul lichidari de active, apeluri pentru proiecte finantate din fonduri europene, nu mai este relevant. Nu a murit, dar nici nu se simte bine. Sigur o ratiune a cumpararii de publicitate este si sifonarea de resurse catre publicatii pentru a le oxigena artificial, via diversi intermediari, mai profesioniti unii decat altii. Dar asta este o alta discutie.