Slow Food: La palatul Cotroceni, în spatele uşilor deschise, se dă cu sapa….praşila a doua

Radu Anton Roman a lăsat o puternică şi importantă amprentă în cultura română, cea mai vizibilă fiind seria de lucrări “Poveştile bucătăriei româneşti”, despre regăsirea şi recuperarea culturii gastronomice rurale, autohtone. A eco-gastronomiei. Îi datorăm o importantă sensibilizare a opiniei publice, atât prin scris cât şi prin producţii de televiziune, în ce priveşte dreptul nostru, ca români, la hrană, nu la alimente. Dl. Roman nu a făcut nici apologia parizerului şi nici a cremwurştilor, ci a bucătăriei ţărăneşti, o cultură culinară ce trebuie şi poate fi repusă cu drepturi depline, între tacâmurile potrivite, pe masa românilor. Suntem mai prejos ca italienii, francezii, grecii, ruşii, spaniolii? Trebuie să mutăm salamurile din supermarket, acasă, în frigiderele noastre iar profiturile altora, să le trimitem din România, afară?

Semnele schimbării care prevestesc renaşterea satului şi a fermei rurale în România sunt peste tot, este suficient să le acordăm atenţie. La Palatul Cotroceni, funcţionează o comisie care are ca obiect de studiu agricultura şi dezvoltarea rurală, adună la un loc cunoscuţi specialişti din mediul didactic şi academic, este condusă de Valeriu Steriu, specialist în agricultură dar şi politician. Cu siguranţă, ca atâtea alte comitete şi comisii, va da naştere unei dezbateri furtunoase despre viitorul agriculturii româneşti. Agricultură pe care, fiecare, o înţelege altfel. Unii se gândesc la producţii uriaşe de cereale şi la exporturi, alţii, la micii fermieri şi dreptul lor de a exista, iar unii ridică în slăvi biotehnologiile sau OMG-urile. Numai că prima şi a treia cale, sunt abordări posesive şi vor umple satele de muncitori cu ziua, creînd suprafeţe imense de monoculturi prin care nu se va vedea picior de ţăran, ci câmpuri gălbioare cât vezi cu ochii. Este de mirare cum se poate vorbi de grădina carpatină, dar din care vor dispare ţăranii, ca alungaţi cu DDT. Grădină, grădină, unde îţi vor fi grădinarii?

L-am ascultat, într-o înregistrare, pe ministrul francez al agriculturii, Bruno Le Maire, cu un punct de vedere privind viitorul acestei ramuri economice, spunând că modelul agricol conform căruia, unele ţări foarte dezvoltate produc prin agricultura industrială foarte mult, iar altele mor de foame, este depăşit. Şi a venit vremea să schimbăm această situaţie cu o alta, zicea dânsul. Trebuie susţinute ţările sărace şi înfometate să îşi reconstruiască agricultura locală, pentru că aceasta este calea. Adică, să fie ajutaţi să înveţe să ‘pescuiască’, nu să le dăm peşti tot timpul. Europa unită, cu a sa reformă a Politicii Agricole Comune, în această direcţie va merge: agricultura durabilă, cu faţa spre micii fermieri. Slow Food înseamnă şi asta, cât mai puţină agricultură industrială, cât mai multă agricultură cu respect faţă de mediu. Chiar aşa, de ce companiile care exploatează resurse petroliere, de exemplu, sau cele care produc ciment, sunt supuse atenţiei opiniei publice, pentru efectul lor asupra mediului (prin aşa numita responsabilitate socială coporatistă) dar dinspre marile companii din agricultura industrială, nu auzim mai nimic, în ce fel se îngrijesc ele faţă de mediu? Ce fel de teren lasă în urma lor, respectă mediul? Dacă ne-ar păsa, am avea şansa să micşorăm doza de pesticide, fertilizanţi, ierbicide la micul dejun.

EcoRuralis este o organizaţie nonguvernamentală care desfăşoară mai multe proiecte legate de lumea satului românesc, pentru păstrarea modului de viaţă al ţăranului român şi promovarea agriculturii durabile. După cum spun chiar ei, sunt o asociaţie de ţărani. Ei sunt şi partenerul naţional pentru programul WWWOOF România, viaţa la ţară. Străinii se înscriu, sunt selectaţi şi eventual acceptaţi să trăiască, să muncească şi să înţeleagă un mod de viaţă rural ce dispare în Occident datorită asaltului urbanizării şi al agriculturii industriale, în gospodării care practică agricultura organică. Este chiar o muncă la animale, la câmp şi în gospodărie, cu mijloacele şi instrumentele din ogradă. Oare ce îi aduce pe ceilalţi europeni la noi, la ţară, la latrina din fundul curţii, la rânit balegă, la dat cu sapa, lucruri de care românii fug, ca dracul de tămâie, de la ţară la oraş şi mai departe?

Willy Schuster este un om obişnuit, care trăieşte la Moşna, lângă Mediaş, în judeţul Sibiu. Căsătorit cu Lavinia, familie cu copii, având în grijă o minunată gospodărie la ţară, a pus pe picioare Bio-Moşna, la întoarcerea din Germania, în 1997. Este om cu carte, ştie 4 limbi, toate materne, s-ar putea spune. Practică agricultura tradiţională în mica lor gospodărie, parcă săseasco-elveţiană. O agricultură care pare a fi a doua lor credinţă, ca şi pentru prietenii pe care îi inspiră. Cresc vaci dintr-o rasă românească veritabilă, mocăniţa, parte a patrimoniului genetic naţional, aşa cum este sura de stepă sau bruna de Maramureş. La Bio-Moşna se folosesc metodele tradiţionale de creştere a animalelor, în adăposturi cu curenţi de aer puternici, chiar şi iarna. În câţiva ani au creat o gamă de produse lactate, oferă consultanţă în agricultura organică. Puteţi afla de la ei, prin cursuri, cum se prelucrează laptele în gospodărie. Cu tot respectul pentru ei, fără ironie, îi asemăn cu comunitatea Amish, precum cea din America. Cu oameni ca Willy şi Lavinia şi grupul tot mai numeros de ţărani români, mici fermieri, care îi urmează, agricultura industrială are rău de furcă.

Odorheiul Secuiesc înseamnă pentru unii din concetăţenii noştri, regiunea Odorheiului. Aici, Fundaţia CIVITAS pentru Societatea Civilă, a desfăşurat un proiect denumit “Fructele tradiţiilor” (“Székelygyümölcs”) finanţat din fonduri acordate de către Guvernul Norvegiei prin intermediul Programului Norvegian de Cooperare pentru creştere economică şi dezvoltare sustenabilă în România. Ideea a fost simplă: să îi adune pe micii fermieri din regiune şi să îi asocieze în jurul ideii de stimulare a îngrijirii livezilor, prelucrarea fructelor tradiţionale, valorificarea produselor locale sănătoase, pentru a contribui la sustenabilitatea comunităţilor şi totodată a mediului înconjurător. CIVITAS lucrează împreună cu mai multe organizaţii din România, prin RuralNet, în sprijinjul comunităţilor rurale, a micilor fermieri de aproape 10 ani.

Asociaţia Grupul de Iniţiativă Radu Anton Roman a colaborat anul trecut pentru o vizită la Târgul Ţăranului, un târg Slow Food din Bucureşti, a unui grup de studenţi masteranzi, de la una din cele mai prestigioase şcoli academice din Europa, dedicată dezvoltării durabile, Universitatea Wageningen din Olanda. Aflaţi într-o călătorie de studii în România pentru a studia procesul tradiţional al producţiei brânzei în jurul Sibiului, precum şi obiceiul păstoritului, studenţii din mai multe ţări ale lumii, au fost uimiţi să poată studia, în Europa, un ciclu de producţie încă atât de vechi. În analiza lor, regretă, că, din păcate, este posibil ca această cultură a transhumanţei să se piardă. Ei da, unii încă mai pot veni în România să mulgă oi şi să bea jintiţă, pentru că se mai poate. Dar şi noi putem înlocui asta cu multe fabrici cun instalaţii de inox care produc brânză industrială. Pentru că putem, nu?

ASR Charles, Prinţul de Wales caută în România ceea ce a scăpat de furia betoanelor, a termopanelor, caută istoria satului şi anume a vechilor sate săseşti. Caută ceea ce noi avem în faţa ochilor, dar distrugem cu inconştienţă, frumoasele gospodării ţărăneşti, casele bătrâneşti, acelea care fac particulară istoria locului, pentru a înconjura frumoasa vilă de termopan cu un gard de tablă inox, să moară de ciudă olandejii, că la ei aşa ceva nu există. La urma urmei, avem Muzeul Satului, este suficient, nu? La Viscri, au fost restaurate gospodării, au fost păstrate elementele de tradiţional ale culturii săseşti, cu ajutorul fundaţiei Mihai Eminescu Trust. Fundaţia ADEPT lucrează de mai mulţi ani în zona Târnavei Mari şi a pus pe picioare un model autohton de dezvoltare rurală, precum şi o făbricuţă pentru prelucrarea fructelor şi producerea de gemuri. Deci se poate interveni în mediul rural pentru a construi cu ţăranii modele viabile de dezvoltare rurală? Se poate şi toate astea au un final fericit: acolo pot merge copii şi adulţii în vacanţă, şi putem avea şi hrană adevărată şi gustoasă pe mesele noastre. Viaţa la ţară este un model complex, nu este  vorba doar de o fermă mică, statistică, cum gândesc mulţi birocraţi, care visează grafice cu productivitate, ci înseamnă familia de acolo, locurile de muncă din gospodărie şi păstrarea unui mediu curat, fiind şi un suport pentru cei care trăiesc la oraş. Hai să înlocuim totul cu betoane, cu asfalt şi autoturisme, cu mii de hectare de cerele şi plante tehnice, spre preamărirea civilizaţiei contemporane, să ne încolonăm să vizităm ferme de mii de porci şi milioane de găini chinuite şi să punem în servere web amintirea ţăranilor. A murit ţăranul român? Încă nu, dar nici să nu îl sugrumăm cu mâna noastră. Alţii vor să îl cumpere.

Un francez care face agricultură în România, s-a căsătorit şi are şi copii aici, merg la şcoala din sat, spune într-un interviu publicat recent că foloseşte soiuri de grâu româneşti, pentru că ele sunt adaptate pământului de aici. Este păcat, ne spune el, că această diversitate genetică se pierde, fiind folosite tot mai mult soiuri de import pentru culturile de plante agricole. Şi Uniunea Europeană pledează pentru păstrarea diversităţii genetice a raselor, soiurilor de plante, a speciilor europene. Şi mişcarea Slow Food doreşte asta, şi mulţi dintre noi ne dorim, pentru că a te hrăni înseamnă de fapt reunirea familiei în jurul mesei, gătit şi bucătăreală, cultura pregătirii hranei.  Bun, curat produs şi corect preţuit, pentru că munca ţăranului nu este ieftină. Ieftin este parizerul cu 10% carne!

Slow Food: Revoluţia celor 5 reguli pentru o piaţă adevărată de fermieri şi producători locali

Pentru ca noi orăşenii sau cei ce ne producem hrana necesară activităţilor zilnice, să avem la dispoziţie produse locale, de la fermieri, proaspete şi gustoase, este nevoie ca acestea să ajungă la noi. Cum ? Le trebuie o piaţă, însă lucrurile s-au schimbat, trebuie o piaţă bazată pe principii noi. Nu doar românii au redescoperit târgurile de fermieri, care oferă produse tradiţionale, cum este Târgul Ţăranului, lansat în 2007 la Piaţa Amzei în Bucureşti.  Târgurile de fermieri sunt preţuite în America printr-campanie a Departamentului American al Agriculturii, sub sloganul “Cunoaşte hrana, cunoaşte-ţi fermierul!”.  Italienii au pieţele Mercato della Terra, iar prin tot ei, prin organizaţia Slow Food au creat reţeaua Earth Market, din care face parte şi Târgul Ţăranului din Bucureşti. Anglo-saxonii au reţeaua de pieţe Farmer’s Market. Ca să vedeţi cum arată şi la folosesc ele, căutaţi un pic în Internet. Veţi găsi lucruri interesante. Dar să vedem cum am putea să schimbăm lumea.

Care ar fi regulile noi?

Ar fi ca piaţa să ofere mărfuri şi să promoveze pe cele de calitate realizate local, să faciliteze întâlnirea consumatorilor şi a producătorilor, să întărească legătura dintre aceştia şi să susţină dezvoltarea comunităţii de unde provin produsele, nu în cele din urmă să încurajeze şi să susţină diversificarea agriculturii şi dea curaj fermierilor pentru a continua activitatea lor. O piaţă adevărată, care să aducă consumatorilor produse proaspete şi care să dea valoare muncii ţăranilor şi fermierilor locali trebuie să îi aibă în piaţă doar pe producători. Toate produsele vegetale, de origine animală, trebuie să fie cultivate, crescute, recoltate, conservate, gătite şi afumate ori procesate de către cel care este prezent la stand. Se discută de mai mult timp despre asta şi sunt diverse păreri. Da, nu îl poţi avea pe ţăran la piaţă, dar de aceea pieţele trebuie să funcţioneze doar la sfârşit de săptămână, doar pentru fermieri. Şi dacă nu este fermierul, cineva din familia lui, rudă de gradul I sau cel mult un angajat, dar care să cunoască totul despre produse. Dacă nu, nu este primit în piaţă. Pieţele de azi se pot transforma în direcţia asta, dacă noi ne dorim.

În prezent, pieţele din cartiere, din micile şi marile oraşe oferă de toate: tenişi, chiloţi, roşii, banane, cafea la automat, flori şi cosmetice, şosete şi baloane. O piaţă cu de toate, înseamnă în fapt, dacă ne gândim bine, că avem de-a face cu nişte magazine en-detail în aer liber, modernizate pe ici pe colo (adică cu termopane, uşi şi ceva ventilaţie). Un hibrid între o autoservire (pentru că poţi pipăi marfa) şi un magazin (dar cu foarte mulţi vânzători şi suprafeţe de ofertare). De fapt pieţele locale sunt doar o sursă de venituri pentru consiliile locale şi nu au decât acest scop, există pur şi simplu. Însă după 20 de ani, a venit vremea să dăm şi un sens acestor pieţe. Ele trebuie să facă legătura sentimentală dintre cei care consumă şi care produc, să ofere sprijin micilor fermieri. Pentru că ei, pentru a exista, pentru a nu îşi vinde pământul, pentru a-şi păstra tradiţiile, pentru a crea cele câteva locuri de muncă pentru familia lor, au nevoie de aceste pieţe. Dar au nevoie şi de relaţia cu consumatorii. Pieţele trebuie să devină altfel de pieţe, o formă de sprijin pentru agricultura locală, pentru agricultura durabilă. De aceea trebuie pieţele reinventate sau create unele noi, cu alte reguli.

Într-o piaţă locală trebuie să fie oferite la vânzare doar acele produse de pe o rază de maxim 100 de kilometri. Ce ar trebui să găsim acolo? Doar fructe, legume, brânzeturi şi lactate de fermă, ouă, carne neprelucrată şi produse din carne, produse de panificaţie şi de patiserie, preparate calde sau reci de luat acasă, dulciuri şi conserve din fructe, băuturi, plante aromatice şi pentru infuzii, flori. Nu sunt acceptate alte produse decât acestea. Iar produsele trebuie să provină din agricultura durabilă: doar cu ingrediente naturale, fără aditivi, fără coloranţi, fără creştere forţată. Nu sunt acceptate organisme moficiate genetic, OMG. Cei care pretind că au produse organice, ecologice, trebuie să prezinte documente de cretificare. Produsele trebuie etichetate. Produsele non-alimentare nu trebuie să depăşească 15% din totalul produselor oferite în piaţă. Producătorul va fi acceptat în târg doar dacă va permite oricând unui comitet al pieţei să verifice oricând condiţiile de producţie, şi nu numai comitetul pieţei, care trebuie inventat ci şi oricare consumator să fie invitat şi acceptat să meargă la fermă să verifice cum se cresc animalele, plantele. Consiliile locale care organizează pieţe, cum sunt cele din pieţe, trebuie să trimită echipe pe terene. Pedeapsa pentru producătoru poate fi excluderea din piaţă.

Ce ar mai fi? Să aibă toate documentele sanitar-veterinare, şi să aibă asigurare de răspundere civilă, dacă se îmbolnăveşte cineva în urma consumului, un fel de asigurare de malpraxis.Ce ziceţi, se pot aduna nişte voturi de aici, din crearea unei politici a pieţelor locale? Ce ar zice ministerul, ce ar zice Asociaţia Comunelor din România? Politica Agricolă Comună va susţine asocierea dintre grupuri de mici fermieri şi autorităţi locale, pentru crearea de pieţe locale, de fermieri. Este adevărat că din 2014, dar nu putem fi noi românii un pic revoluţionari?  Să dărâmăm vechile pieţe şi să construim altele noi.

Slow Food: De la Sibiu, de unde? Brânză telemea de Sibiu, produsă în Sibiu, se poate?

Povestea noastră despre brânză, oieri, schema de calitate a Comisiei Europene încearcă să vă convingă, atunci când alegeţi telemea “de Sibiu”, să întrebaţi: “De unde, de la Sibiu”? Există o brânză telemea de Sibiu sau doar unei brânze telemea i se spune “de Sibiu”? Contează? Suntem români şi iubim brânza telemea. O căutăm, avem magazine preferate şi ne cunoaştem cu ţăranii de la care o cumpărăm. Este pe gustul multora, este preferata brânză naţională. Deşi nu numai produsă în România, ci şi în Bulgaria, Serbia, Grecia. Brânza telemea este peste tot în România. Pentru cei care se hrănesc, nu care doar mănâncă, avem mai multe întrebări.

Ştim cu adevărat ce este brânza telemea?

Este o brânză în saramură, din aceeaşi clasă cu brânza Feta. „Telemea” vine din limba turcă, telme, brânză cu găuri. Care este locul ei în universul brânzeturilor româneşti, dacă există unul? Brânzeturile se împart în brânzeturi proaspete, brânzeturi moi (Bran, Năsal, Montana, Vlădeasa, Bucegi, tip Camembert, Bran), brânzeturi în saramură, brânzeturi semitari (Olanda, Trapist), brânzeturi tari (Parmezan, Cedar, Şvaiţer), brânzeturi cu pasta opărită (Dalia, Dobrogea, caşcaval afumat), brânzeturi fermentate (de burduf).

Există oare diferite feluri de brânză telemea?

Ca diversitate, brânza telemea este produsă din lapte de vacă, din lapte de oaie şi de bivoliţă, şi mai recent din lapte de capră (bănuiesc că laptele în amestec dă naştere unei corcituri de brânză care deschide calea falsurilor). La început brânza telemea fost produsă din lapte de oaie şi era cunoscută sub numele de brânză albă sau brânză de Brăila. Trecerea la producţia industrială a impus producerea brânzei telemea din lapte de vacă.

Ce preferăm, brânza de la ţărani sau cea produsă industrial?

Să cumpărăm de la fermieri, în anumite condiţii (fiind însă o decizie însă care se sprijină pe buget, gust, preferinţe ale familiei), poate fi opţiunea strategică a fiecăruia dintre noi, dacă vrem să susţinem micii fermieri şi un mod de viaţă aparte, cel de la ţară.

De ce unei brânze telemea i se spune “de Sibiu”, are ceva specific?

Ce ştim este că frecvent întâlnim, la oraş, dar mai ales în Bucureşti, comercianţi care pretind, prin afişe, bannere, firme de magazine că oferă în galantar, brânză telemea de Sibiu. Oare? Nu este vorba de o înşelare morală a consumatorului? O brânză telemea de Sibiu ar putea fi doar aceea produsă de fermierii locali din Sibiu, şi nu o brânză produsă industrial. Ea ar trebui să îndeplinească mai multe condiţii pentru a se spune, da! este de la Sibiu, întrutotul: oile să fie crescute şi să pască în judeţul Sibiu pentru că vegetaţia este specifică, laptele şi procesul de producere a brânzei să se fi realizat tot în judeţul Sibiu, iar păstorii şi producătorii să fie din Sibiu. Nu mai vorbesc de reţetă, ea trebuie să fie respectată de aceşti oameni.

Schema de calitate a Comisiei Europene

Este ceva neobişnuit, nu? Acest sistem, prezentat mai înainte se poate numi DOP sau Denumire de Origine Protejată, este ceea ce a reuşit să obţină „magiunul de prune Topoloveni”. Până la a obţine marca DOP, se poate înregistra marca în România. Dacă doresc să îşi apere produsul şi să îşi respecte consumatorii, de ce oierii, autorităţile din judeţul Sibiu lasă ca marca lor, informală, să le fie folosită de oricine? De ce oierii din judeţul Sibiu nu se adună, să facă o asociaţie, să facă un caiet de sarcini pentru produsul “brânză telemea de Sibiu”, de ce nu îl înregistrează ca marcă colectivă? Prin schemele de calitate pentru produse alimentare, Comisia Europeană face legătura cu politica din domeniul agriculturii, de subvenţionare. Trebuie spus că “magiunul de prune Topoloveni” este cam singurel , din partea României, în acest sistem de calitate al Europei. Suntem la început, cu adevărat un produs local va fi valoros şi recunoscut, doar dacă va face parte din schema de calitate europeană. Italienii au 50 de brânzeturi înregistrate DOP, francezii au 68 de brânzeturi înregistrate DOP, şi alţii aşa. Vreo ţară europeană a înregistrat brânza telemea? Va fi România aceasta, cu brânza de Sibiu? Suntem români şi iubim brânza telemea. Ce ar fi să respectăm această specialitate, fermieri şi comercianţi faţă consumatori, să nu producem şi să vindem altceva decât ceea ce este. Şi noi iubitorii de brânză, să ne apărăm drepturile: să nu mai cumpărăm falsa brânza telemea de Sibiu, dacă este o minciună.

Caţavencii apar miercuri....?!

Cand s-au impartit in Kamikaze si in Academia Catavencu, anul trecut, mi-am zis: ce lovitura de marketing. Pai, eu cumparam Academia Catavencu 2,5 RON, a aparut Kamikaze, le-am luat pe amandoua, 5 RON (lovitura, un fel de-a spune, pentru impatimitii de citit presa scrisa…)…Este drept ca, probabil am fost o exceptie si este drept ca nu am putut sa sustin aceasta tentatie pe termen lung. Mai mult, au fost chiar doua editiii ale publicatiei, cu subiecte tratate identic…

In fine, dupa asta vine si chestia cu vanzarea/cumpararea brandului. Brandul este proprietatea cuiva si am fost curios sa vad al cui este. Asa ca m-am uitat in Registrul Comertului si la niste cifre din bilant si am scris aicihttp://bit.ly/kNCwUx.

Ce este curios este asta: sa mentii si pentru viitor acelasi format al publicatiei (cu dl. Dinescu, care a avut 2 proiecte editoriale, interesante, dar esuate) in pierdere financiara de 2 ani, de parca brandul era piatra de gatul inecatului. Daca nu schimbi produsul, ori fuge brandul ori ramai cu el, ori fuge echipa si ramane brandul, ce naiba se schimba ? Toata gasca vesela nu intelege ca vremurile s-au schimbat, si odata cu ele oamenii, adica consumatorii. Totul este de o veselie infricosator de romaneasca….doar daca nu este vorba de o publicatie electorala si aici scenariul lui Zoso, trebuie ajustat: este suficient 1 an de implinire a profetiei…..dar ce este rau !? Cine are bani, face chef !!!

Slow Food: Să nu ne fie frică de roşiile italiene şi spaniole, ci de veşnicia lor...! Salvaţi roşia românească gustoasă!

Pentru mişcarea Slow Food, fermierul român şi roşiile lui, soiuri locale, sunt foarte importante. Dar nu vorbim de marile ferme agro-zootehnice. Dimpotrivă. Agricultura industrială şi producţia de alimente legată de ea, restrâng foarte mult posibilităţile românilor de a avea parte de o alimentaţie diversificată, naturală, hrănitoare. Printre altele, Slow Food susţine că unul din drepturile noastre este acela de a ne hrăni potrivit tradiţiilor locale. Carlo Petrini, fondatorul mişcării Slow Food a constatat la un moment dat, în drumurile sale prin Italia, că un apreciat fel de mâncare, nu mai avea acelaşi gust, în locanta unde-l comanda mereu. Curiozitatea l-a împins să afle mai multe. Şi a aflat că soiul autohton de ardei, elementul principal al preparatului culinar, fusese înlocuit cu ardeii olandezi, fără gust şi savoare. Iar cultivatorul de ardei italieni, soiul local, renunţase la cultivarea lor, pentru altceva cu randament şi mai eficient economic. Povestea italiană are şi un aspect românesc. În Târgul Ţăranului, un proiect de piaţă locală care există din 2007, tocmai pentru a susţine micii fermieri, ne-am dorit să avem diversitatea sezonieră prin legumele româneşti, nu numai prin produsele alimentare din lapte şi carne. Nu am reuşit întrutotul, pentru a susţine legumele româneşti, trebuie să o luăm de la capăt. Care sunt soiurile româneşti de roşii? Un legumicultor mi-a explicat că vrea să aducă la Târgul Ţăranului, roşii de Izbiceni. Da, sunt roşii crescute acolo, asta este bine, dar din seminţe, răsaduri de roşii olandeze. Mi-a explicat domnul respectiv că numai roşii cultivate toamna mai sunt roşii româneşti. Într-un fel vroia să îmi taie speranţele. Opinii ca ale dânsului am mai întâlnit: să uităm de roşiile cu gust, este doar aşa, o nostalgie, lupta este pierdută. O fantezie. Poate şi pe culoarele ministerului de resort, dar nu al alimentaţiei, se gândeşte aşa. Trebuie să ne ridicăm pentru a ne susţine dreptul. Dreptul la roşii cu gust. Roşiile cu gust există încă, ele depind de noi, unele fiind rodul unei activităţi serioase, de exemplu la Buzău: roşiile soiul Buzău, roşiile hibrid Siriana (soi realizat de dl. dr. Costel Vânătoru), tomatele cireaşă Carisma (soi realizat de d-na dr. Rica Burnichi). Mai avem şi altele: varza Măgura, ceapa Diamant, fasolea pitică Ioana, ţelina Dacia, mazărea Getica, castraveţi Triumf. Europa merge în direcţia agriculturii durabile, depinde de noi să susţinem asta, fiecare, în calitate de co-producător. Nu ne-am săturat de roşiile tip, pe rotunjimi, parcă scoase din calculator? Cum să ne luptăm? La piaţă, să căutăm roşii româneşti, dar să şi întrebăm ce soiuri sunt. Să aflăm cum anume sunt cultivate, astfel încât să slăbim conspiraţia intermediarilor. Să acţionăm astfel încât cererea să se impună. Este prea târziu ca legumicultorii români să îşi alăture consumatorii? Cine vrea să participe la o luptă cu roşii româneşti, în stradă, spre cinstea şi gloria lor? Hai la lupta cu roşii!

O femeia roma spune: "Asa se face si in Spania!!!"

Asa am fost felicitat de un cuplu de romi, astazi de dimineata, cand m-au vazut culegand rahatul lui Ricky, catelul familiei, intr-o punga de plastic, de la radacina unui copac din cartier. De dimineata am iesit ca de obicei, cu catelul Ricky, la plimbarea de dimineata, pentru necesitati. Fiziologice. Am construit un traseu de copaci si tufisuri, pe linga blocuri, astfel incat catelul sa fie multumit. In familie eu sunt programat pentru aceasta obsteasca sarcina, dimineata, uneori seara. In anii de cand avem catelul, am invatat sa imi respect vecinii. De doua ori au aruncat cu obiecte in mine, de la etaj, seara. Am inceput sa ocolesc acele vecinatati. Ma uit adesea cu teama la etaje, sa vad, nu este cineva care ma observa de sus, sa ma tina minte si ma pedepseasca ? Alta data respectul mi-a fost indus de faptul ca Ricky mai facea pipi pe jentile masinilor. Eu il lasam, recunosc, doar la acele jenti deja urinate. Este un modus vivendi. Si am evitat sa il las pe Ricky sa isi faca de cap acolo unde cineva, intentionat, si-a protejat jentile cu capace de carton. Sau masini proaspat spalate, ca de exempluu taxiul galben din vecini. La masini murdare il lasam sa se simta bine. Cu toate acestea, o doamna tot ne-a surprins intr-o dimineata, la o janta, urinand pe furis. Mi-a facut observatie ca urina este acida, ca maidanezii nu fac pipi pe jenti, ca ploaia nu cade piezis pe jante si deci numai urina de caine domestic este o problema. Era foarte nervoasa. Deci, pe linga evitarea proximitatilor periculoase, am decis ca ori de cate ori am ocazia, sa dau o fuga cu Ricky pina in parcul Tineretului. Acolo facem pipi si caca, fara sa ne strige cineva ceva ocari. Dar, in toata aceasta procedura de supravietuire, fata de adversitatea celor care sunt contra animalelor de casa, eu punandu-ma in pozitia lor, un lucru a fost constant: culegerea rahatului de caine, in pungulite. De fiecare data ies cu 3 pungi si culeg constiincios rezultatul si il depun in cel mai apropiat cos de gunoi. In toti acesti ani, doar vreo 4 persoane m-au felicitat deschis: "Daca ar face toata lumea ca dumneavoastra!!!" Si m-am simtit foarte bine, atunci cand exemplul meu si efortul a fost recunoscut. De cate ori ati calcat intr-un rahat de caine si nu v-ati simtit prost ? Deci am facut de fiecare data o fapta buna si am aratat responsabilitate si respect. Ma rog, mi-au zgariat aripa masinii si au scris pe ea...".ula belita". Inca nu am rezolvat asta, asa ca port peste tot acest mesaj. Ce m-a surprins astazi este ca perechea de romi, care astepta sa se deschida magazinul de haine second-hand, a remarcat: "Asa se face si in Spania", explicandu-mi cum: "Acolo sunt niste cutii speciale din care iti iei pungi pentru asta..."....Iata niste oameni care au vazut o cultura avansata (???), au fost expulzati, si au regasit in tara o practica ce in sfarsit a ajuns si in Romania. Arata asta, pentru ei, ca Romania se schimba ? Poate da, poate nu. Poate ca a fost uimitor sa vada ca totusi si aici se poate sa fii civilizat. Si mi-a adus aminte atitudinea lor, de un proiect Phare, dinainte de aderare, care sprijinea integrarea romilor. Prin proiect, intr-o localitate, romii erau inclusi intr-o echipa de salubritate a localitatii lor. Remarca lor era, la un moment dat in filmul despre proiect, ca ei, tiganii fac curat dupa romani, ei fiind cei care arunca gunoiul la intamplare. Si gandul de final: ii putem educa pe romi, daca noi majoritarii nu suntem si nu aratam educatie, si de ce ar fi ei mai buni decat noi ?

Slow Food: Porcul de Mangalita traieste si mai bine, in America, la Seattle

Pentru cei care ştiu ce este Slow Food, puteţi sări peste primul paragraf, direct la cel despre porc. Slow Food este un concept modern despre gastronomie, mai precis despre eco-gastronomie, dar şi o organizaţie neguvernamentală cu sediul în Italia, cu o vechime de peste 20 de ani, având ramificaţii prin mai multe organizaţii naţionale, cu peste 100.000 de membri în toată lumea. Şi în România există mai multe grupuri Slow Food, care se numesc Convivium. Există o piaţă de tip Slow Food, care se numeşte Earth Market (sau Târgul Ţăranului). Precum şi multe evenimente Slow Food, în ţară, mai ales din categoria pieţelor locale, dar şi în proiecte în domeniul educaţiei culinare. Slow Food înseamnă un mod personal de a înţelege hrana, de a o înţelege şi consuma în relaţie cu cei care o produc şi cu locul unde este produsă hrana. De exemplu, dacă mergeţi la piaţă, staţi de vorbă cu fermierul care vinde legume şi aflaţi de unde este, cum a muncit la cultivarea legumelor. Ce înseamnă o atitudine Slow Food? Când doriţi să cumpăraţi legume, căutaţi legume româneşti, pentru că militaţi pentru specii vegetale locale. Şi atunci când cumpăraţi legume, tot de exemplu, încurajaţi cumpărarea de la legumicultor, nu de la intermediari. Deviza Slow Food despre hrana: “Bun, curat şi corect preţuit!". Mai ales corect preţuită pentru că este mai scumpă decât cea din agricultura industrială. Slow Food militează pentru păstrarea moştenirii genetice autohtone, adică soiuri şi specii locale, dar şi pentru păstrarea moştenirii culturale, a felurilor locale de hrană. Slow Food critică agricultura industrială. Pentru cei care cred în Slow Food, micul fermier şi modul său de viaţă sunt elemente ale unui model ce trebuie susţinut şi păstrat, pentru că nu toţi ţăranii vor deveni muncitori cu sapa la fermă şi nu toţi cei ce trăiesc la oraş vor şi chiar cumpără numai de la supermarket. Care este treaba cu porcul? Recent, un post de televiziune a povestit despre aproape-dispariţia porcului autohton din specia Mangaliţa. Puţini mai ştiu cum arată, este un porc cu blană. Ciudat, nu? Dar renumit pentru anumite caracteristici ale cărnii sale. Porcul acesta face parte din moştenirea culturală şi gastronomică a României, nu este de capul său. Urmărind ştirea, la prima judecată, am pus-o imediat în contextul cunoscut de mine, o specie pe cale de dispariţie şi clasa “ce ne pasă nouă românilor?". Ei bine, întamplător, în Facebook sunt conectat la o pagină a Slow Food Seattle. Nu le ştiu pe toate, dar pe fluxul lor de ştiri am recepţionat una privind o reuniune de-a lor în jurul subiectului porcul de Mangaliţa. Şi dau nişte click-uri şi aflu că un fost manager american ce a lucrat în Europa de Est, s-a reîntors în America, a importat specimene de Mangaliţa din Austria şi a creat un întreg cult în jurul porcului cu blană, wooly pig. Ca de obicei, ceea ce românii aruncă la gunoi, "omoară" şi "calcă în picioare", lumea dezvoltată consideră că este o recuperare şi salvare genetică, pentru care merită să lupţi. Trăiască, deci, porcul de Mangaliţa, o specie autohtonă şi felicitări celor de la Heath Putnam Farms. Citiţi şi vă cruciţi, despre http://woolypigs.com/

Dl. Roznoveanu din Falticeni intreaba: "De ce nu sunt mai multi batrani la plaja ?"

In 5 iunie am avut ocazia sa dau o fuga pina la Constanta, dupa ce cu o zi inainte, o recuperasem pe mama si pe sora ei, Elena, de la Topolog. Dupa o saptamana de sedere acolo. La Constanta ma gandisem ca dau o fuga pina la plaja, dar nici la plaja Modern, nici la Mamaia, ci la 2 Papuci, daca s-o fi numind asa. Este situata la baza Falezei Nord, cum este cunoscut zona, mai ales datorita dezvoltarilor imobiliare din anii recenti ai mandatului Mazare la Primaria Constantei. Cum se ajunge acolo ? Daca esti chiar in fata marelui templu al comertului nasit de administratia constanteana, in marginea Parcului Tabacariei, te orientezi cu fata spre mare, si o iei la pas spre faleza, mai bine spus, pe latura parcului. Si mergi, si mergi, cam jumatate de ora ? pina ajungi la intersectia cu bulevardul Mamaia, la McDonalds si Delfinariu. Traversezi, ajungi la fostul capat al tramvaiului (o alta idee geniala a administratiei locale, intr-o vreme a cautarii unei impacari cu mediul si a trecerii spre modele de dezvoltare urbana durabila, la Constanta s-a desfiintat transportul cu tramvaiul, fiind facut cat mai mult loc automobilului), faci la stanga. Si apoi mai mergi 2-300 de metri, dai de niste interesante cazemate, ramase de pe vremea razboiului, pe faleza, printre blocuri, faci la dreapta, vezi marea, si cobori spre ea, pe o poteca usor-abrupta. La malul marii, in conditii de relativa salbaticie, pe un kilometru de golf, cateva zeci de persoane, mai ales localnici, fac plaja si se bucura de apa. Nu este nici Copacabana dar nici raiul algelor, fara chioscuri, fara oferte exceptionale de piatra de baie.

Asa am ajuns acolo cu sotia mea, Anisoara, ne-am asezat turisticeste la plaja, fara cearceaf, doar pentru o sedere de o ora si ceva. Eu m-am dezbracat la costumul esential de plaja, la slip, am intrat la apa, si m-am balacit cat am putut. Apa era calda. Cand am iesit, indreptandu-ma spre mal, apropiindu-ma de locul ales pentru a profita de soare si uscare, si apoi oprindu-ma in picioare, cu fata la soare, sunt abordat de un domn in varsta, in mod direct.

"De ce oare nu sunt mai multi batrani la plaja?", m-a intrebat cel care mai tarziu s-a recomandat a fi Roznoveanu din Falticeni. Rareori primesti intrebari care sa mearga la esenta. V-ati inrebat vreodata, chiar, de ce in Romania batranii nu sunt la plaja ? Nu ma refer la explicatii legate de clima, ultraviolete si daunatoarele raze solare. Ci la faptul ca este o parte a culturii romanesti, ca batranii, in Romania, sa fie marginalizati social, lasati ca niste resturi, la margine societatii. Pensionare timpurie, masa de manevra pentru politicieni, oameni care stau la cozi si se bat pe pomeni, o parte de viata nedemna, acceptata tacit de societate azi. Batrani izolati in casa, fara prieteni, fara rude, vazand cum se sting in jur toti cei dragi. O trecere treptata spre viitor, dar nebucurata corespunzator in viata. De ce batranii nu sunt mai frecvent pe plajele romanesti ? Pentru ca este scump ? Unii au copii care le pot plati sejurul ? Pentru ca sunt urati cu pieile lor cazute si patate ? Pentru ca nu credem ca o sa fim la fel ? Si de ce batranii din Europa occidentala isi bucura ultimii ani de viata calatorind si nu acelasi lucru se poate intampla cu seniorii din Romania, ma gandesc la atitudinea sociala si culturala, nu la restrictii economice. O intrebare care a revelat un intreg complex de ganduri, care mi-a atrast atentia pentru a continua discutia cu dl. Roznoveanu.

Dl. Roznoveanu arata ca un batran zvelt, in jur de 80 de ani, cu o figura asezata, ferma, pur si simplu un personaj ca un actor, care nu si-a tras spre batranete corpul afectat de obezitate, ci silueta oasoasa si dreapta. Ulterior mi-a spus ca a lucrat in armata si asta mi-a justificat postura dansului. Multi dintre batranii care au fost militari de cariera, poate dintre cei care chiar au lucrat in activitati ce au cerut angajament fizic, sunt asa, mai atosi si atleti. El mi-a adus aminte de unchiul meu, Radu Ion, neam de taran, care a intrat ucenic la Arsenalul Armatei, in 1942, fiind adus de mana de bunicul meu. Si unchiul Ionel, cum ii spuneam noi, avea o mana ferma, de ti-o strange cand ne luam la revedere, ca intr-o menghina. Asa si dl. Roznoveanu, cand ne-am luat la revedere, la sfarsitul intalnirii, mi-a confirmat asteptarile, mi-a strans mana ferm si osos. Ca si unchiul meu, fratele mamei, dl. Roznoveanu a fost veteran, dar fiind incorporat in armata in al II-lea Razboi Mondial. Scurta lui farama de viata a readus in amintirea mea, prin el ca personaj, o bucata de istorie a Romaniei, tragica. Era de cateva luni inrolat, cand a avut loc trecerea Romaniei de partea aliatilor, ceea ce a facut ca rusii, acolo unde erau in apropierea frontului romanesc, sa ia prizonieri romani. Dl. Roznoveanu mi-a povestit cum superiorii lor, stiind ce se intampla, le-au spus sa isi ia de mancare, si sa plece ca altfel ii vor lua rusii prizonieri. Iar m-a aruncat dl. Roznoveanu in lumea gandurilor, aducandu-mi aminte de acea tragedie a lui 23 august 1944, cand mult militari romani au cazut, din pacate, in mainile rusilor, desi ne alaturasem aliatilor. Iata deci un om, care, intamplator, ma arunca in cateva secunde inapoi in istorie. De ce au luat rusii prizonieri pe romani si cum te poti bucura de faptul ca printr-o intamplare, te poti intalni, la malul marii, cu un om care a fost in acea situatie, a si scapat cu viata din acea nenorocire. Si a reusit prin timp sa apara undeva la malul marii, in 2011, la plaja. Este o intamplare minunata care te pune pe ganduri.

Dupa aceea dl. Roznoveanu mi-a spus o multime de bancuri, fiind de neoprit, bancuri bune, de bun simt, nevulgare, spuse la rand cu o bucurie marturisita pe figura. Dl. Roznoveanu tragea pur si simplu, cu bancuri, in mine, alaturi era si Anisoara si ascultam, fiind de la un moment dat jenati, ca izvorul de satira nu avea sfarsit. De fapt dl. Roznoveanu era o proba vie de intelect nefectat de varsta, volubil, zglobiu. La ce varsta ? La 85 de ani, o varsta la care altii nu mai exista, asta este biologia, dar datorita vietii duse, au o minte molcoma si lenesa. Dl. Roznoveanu era o explozie de veselie si auto-amuzament. Probabil, ca dansul sunt multi. Dar legatura dintre generatii este rupta. Ceea ce m-a suprins la dansul a fost indrazneala netipica nici altor varste, de a aborda niste straini si a le spune vrute si nevrute.

Am aflat unde locuieste, ce cauta in localitate (fata lui locuieste la Contstanta), este in sejur, ca sa zicem asa, cu a doua sotie, dupa a decedat prima. Un simpatic batran roll-over, cum rar ne este dat. Multi dintre batranii pe care ii intalnim sunt posaci, tristi, acri, nemultumiti. Nu dl. Roznoveanu, care mi-a si spus cum se bucura el de pensie, cum si dramuieste ca sa fie la plaja si sa isi traiasca viata. Dansul este, din acest punct de vedere, unul dintre putinii care pun in pericol sistemul public de pensii, prin faptul ca traiesc si se bucura sa traiasca, dincolo de perioada obisnuita de viata dupa viata activa. Telul nostru ar fi sa traim mai mult decat am cotizat la pensia publica, al statului este sa nu se intample asta. Altfel ar da faliment.

Povestea d-lui Roznoveanu as vrea sa o inchei aici: un batran la 85 de ani, vesel, spunand bancuri, bucurandu-se ca a tras moartea in piept, la a doua sotie, la plaja, la mare, vioi la gandire, amuzat si traitor de viata. Doamne, acesta voi fi eu si m-am intalnit cu mine din viitor ?

Despre galceava din jurul brandului Catavencu si cateva intrebari

De o saptamana, polemica iscata in jurul tranzactiei cu brandul Catavencu, continua molcom, dar iute. In jurul controversei: brandul a ajuns la baietii buni (cei care critica puterea) sau la cei rai (cei care tin cu puterea) ? Ma rog, sau invers, depinde din ce unghi privesti. In aceasta dezbatere de subsol, a articolului publicat in paginademedia.ro http://bit.ly/iMD5eJ, se cauta si vinovatii, de decaderea brandului Catavencu. In toata aceasta discutie, brandul este maciuca cu care poti lovi in unul sau altii din competitorii politici. Toata lumea pare sa fie de acord, daca detii o institutie media, este ca sa iti ataci dusmanii politici, economici, etc. Deci, vorbim pe fata si cu transparenta acceptat despre faptul ca acela sau acei care sunt actionarii, dicteaza politica editoriala. Nimeni nu mai are nici o emotie sau jena in sustine un punct de vedere ca acesta, care acum cativa anisori, sau anul trecut, nu era frumos sa spui ca te folosesti de institutia de presa ca sa iti ataci adversarii si cum altfel decat manipuland opinia publica. In acest context vina si afirmatia d-lui Vantu despre dejucarea unei tentative de preluare ostila, in favoarea lui Traian Basescu, a trustului Realitatea-Catavencu (sau a Realitatea TV). Dincolo de faptul ca "preluarea ostila" este parte din vocabularul "Wall Street", in Romania neajungandu-se la acest nobil nivel al luptei la bursa, ci la "preluari ostile" cu bodyguarzi si inregistrari, si aceasta viziune demonstreaza inca odata, daca era necesar, ca daca ai media, ai control. Eeei, si aici este de spus ceva, ca au fost realizate niste cercetarii acum cateva decenii, care au aratat, ca nu tot ce vinzi prin media, publicului, este si inghitit. Sa avem pardon, inca sa mai traieste in mitologia aceasta limitata. Ni se spune la TV sau in presa scrisa ca albul este negru, lumea chiar crede. Silver bullet este ice bullet, adica se topeste cand loveste ! De ce m-am apropiat de subiect si discutat pe margine lui ? In primul rand pentru a arata ca nimeni nu se mai sinchiseste de asa-zisa libertate a presei. In al doilea rand pentru ca daca brandul este un activ corporal neimobilizat, sa ne intrebam, cine il vinde ? Cine il cumpara ? Si de ce ?

De ce se vinde brandul Catavencu ? Pentru ca proprietarul brandului este in lichidare, in faliment, trebuie sa obtina bani, care se reintorc in companie, pentru stinge datorii, creante. Asa ca, si in acest caz, se aplica vorba, follow the money. M-am uitat in baza de date a OSIM si am vazut ca proprietar este S.C CATAVENCU S.A. Deci aceasta companie, in dificultate, vinde brandul d-lui Doru Buscu. Dar cine sunt actionarii SC CATAVENCU S.A.? De la Registrul Comertului aflam: REALITATEA MEDIA S.A. (71%, Bucuresti, piata Presei Libere), PSV COMPANY S.A. (18,99%, Bucuresti, sector 1) si BELLERIVE HOLDINGS LIMITED (Cipru, 10%). Administratorii sunt Dragos Stanca (director general), Mirela Florentina Dragnea (director adjunct) si Marcela Petrache (administrator special). Mai sunt si niste lichidatori. Si acuma ma intreb: daca dl. Buscu, devine ca persoana fizica, proprietarul brandului, ce face cu acesta ? Il transfera la S.C. CATAVENCU S.A. ? Brandul este ca o proprietate, ca un autoturism, ca o locuinta. Cum se va intoarce el la S.C. CATAVENCU S.A., astfel incat toata discutia despre mentinerea brandului in bratele societatii sa aiba sens. Oricum toata aceasta increngatura privind cedarea si preluarea brandului nu ne-a lamurit daca exista si un plan de revitalizare si in ce fel, a saptamanalului ACADEMIA CATAVENCU ? Pentru ca toate emotiile in jurul brandului, sunt legate de viitorul saptamanalului. Eu nu cred ca saptamanalul, asa cum este, in contextul in care exista el, se poate salva. Aaa, si am uitat sa va spun, o privire la bilantul SC CATAVENCU SA arata ca in ultimii doi ani a avut pierderi de circa 3 milioane euro in fiecare an. Cu vanzarea brandului, recupereaza din aceasta pierdere, in acest an, 1,5 milioane de euro. Si atat. Daca gazeta va functiona la fel precum si celelalte media din grup, lucrurile nu se vor redresa, din pacate, prea curand. Cu alte cuvinte, degeaba ai brandul daca nu ai un plan de business. Brandul nu este galetusa si lopatica din parc. ULTIMA ORA: Dl. Buscu nu a reusit sa plateasca suma angajata. Din pacate, a pierdut si 45.000 euro, garantie.

Accident rutier si social media

O intamplare recenta ne arata o fateta a importantei social media in Romania, dar ne spune si lucruri semnificative despre cum functioneaza societatea romaneasca. Relatarea povestii in blogul lui Cristian Manafu, aici: http://bit.ly/mQs8iN

1) Un om are un blog; 2) Semnaleaza in blog o fapta penala; 3) Persoana vatamata are activitate in online; 3) Prin Twitter este anuntata fapta penala; 4) O persoana cunoscuta in online preia semnalarea; 5) Prin relatii transmite informatia la un post tv; 5) Acesta preia informatia si ii asigura coverage; 6) Autorul faptei penale este identificat.

Eu cred ca la intamplare au fost de fata trecatori. Intr-o tara civilizata, era suficient, de pe margine, sa dai telefon la 112 sa comunici numarul de inmatriculare. Oricum autoritatile cam in 24 de ore identifica persoana. Am avut parte de 3 astfel de intamplari, in familie, cu accidente usoare care ne-au afectat pe mine si copii mei. Intotdeauna autoritatea astepta 24 de ore ca faptasul sa se “predea”. Nu am inteles de ce sau poate am inteles gresit.

Calculati urmatoarele probabilitati si relatia dintre ele: cati romani sunt activi in online (cati romani sunt angrenati in aceasta activitate ? cati romani au acces la Internet ?), cati au si cunostintele potrivite (cati cunosc o persoana care sa fie activata pentru a sustine cauza), cate dintre cunostintele potrivite au acces la un post TV ? si veti vedea ca dl. Craciun, in mod nefericit afectat de intamplare, a avut noroc sa se poata ajunge la identificarea suspectului/suspectei. Daca acesta a fost parcursul.

Poate ca mai potrivit are fi sa ne dorim o tara in care, cat mai multe persoane sa aiba acces la justitie si la a li se face dreptate, fara sa aiba parte de n coincidente fericite.

Este bine ca s-a intamplat si asa, dar de ce trebuie sa suplineasca aceste coincidente inclusiv activitatea in online, buna functionare a justitiei, a facerii dreptatii ? Sunt milioane de oameni in Romania ce nu pot si nu au cum sa foloseasca acest sistem alternativ. Cat va mai dura asta ?

PS: Din ce am mai citit in presa in ultimii ani, probabil ca ati ramas cu aceeasi impresie, toate intamplarile nefericite-accidente rutiere, cu fuga de la locul accidentului, ajung la condamnare cu suspendare (mortale, raniri usoare). De ce romanii fug de la locul accidentului, in majoritate ? De ce nu isi asista victima si de ce nu isi asuma fapta ? Si asta este gandul care te intristeaza. In Turcia daca esti prins cu detector de radar esti arestat, daca ai facut un accident cu victime, esti arestat, daca in SUA esti prins baut, esti arestat 24 de ore, cel putin. Romanii ? Sunt o veselie de popor…fara de lege…Sau ma insel ?

Lupta mea cu EPSO

Applicant No 2184625 - EPSO/AD/206-207/11 - AD5/AD7 Administrators  Total Nr of messages: 3

Applicant No 1423981 - EPSO/AST/101/09 Assistants in the secr. field with Romanian citizenship  You validated your application 
28/01/2010  Online Application-EN 
02/12/2009  EN - Results of admission tests + correct replies 
08/10/2009  Booking Confirmation 
22/09/2009  Information about the admission tests 

Applicant No 1084070 - EPSO/AD/147/09-RO Administrators-European public administration  22/09/2009  File not examined 
07/07/2009  Admission procedure 
28/05/2009  Corrigendum 
20/05/2009  EN - Results of admission tests + correct replies 
20/03/2009  Confirmed 
06/03/2009  Information about the admission tests 
23/02/2009  Valid

Applicant No 864280 - EPSO/CAST/RELEX/4/08 CAST RELEX 2008 - FGIV  16/07/2008  EN - Instructions to test centre 
19/06/2008  EN - Invitation to selection tests 
23/05/2008  EN - Information on the choice of test centre - EN 
12/04/2008  Valid 

Applicant No 827590 - EPSO/AD/104/07 - INF Heads of unit of Romanian citizenship (AD 12) - LATEST NEWS  24/04/2008  Results of the admission tests 
23/02/2008  Booking confirmation 
07/02/2008  Information about the admission tests 
06/01/2008  Valid

Applicant No 812560 - EPSO/AST/44/07 Assistants (AST3) of Romanian citizenship - LATEST NEWS  23/04/2008  Missing application 
17/03/2008  Results of admission tests - field 1 
21/01/2008  Booking confirmation 
20/12/2007  Information about the admission tests 
19/11/2007  Valid

Applicant No 737576 - EPSO/CAST27/4/07 CAST27 – FG IV → Access CAST27 CV  14/02/2008  EN - Results of tests 
22/11/2007  EN - Invitation to written competency test 
24/10/2007  EN - Information concerning competence test 
14/09/2007  EN - Results of CBT Tests - 1st phase 
12/06/2007  Booking confirmation 
25/05/2007  EN - Invitation to selection tests 
26/04/2007  Valid

Applicant No 698571 - EPSO/AD/94/07 Administrators (AD 5) (information/communication/media) - LATEST NEWS  10/10/2007  Results of admission tests 
13/07/2007  Update concerning the admission tests 
27/04/2007  Booking confirmation 
18/04/2007  Information about the admission tests 
27/03/2007  Valid 

Applicant No 519702 - EPSO/AD/47/06 Administrators (AD5) with Romanian citizenship - LATEST NEWS  08/09/2006  Invitation to the admission tests 
10/08/2006  Admission tests 
21/06/2006  Valid 

Applicant No 429821 - EPSO/AD/36/05 Linguistic administrators for Romanian language (AD5) - LATEST NEWS

22/06/2006  Results of the admission tests 
11/04/2006  Invitation to the admission tests 
27/02/2006  Admission tests 
16/01/2006  Compulsory confirmation of participation >> Confirmation recorded 
02/12/2005  Valid 

Cum sa reduci munca la negru ?

Intr-o economie in care se munceste mult la negru, multa lume cumpara multe lucruri cu banii jos. O economie a banilor gheata. Sau cand economia este supusa unui proces inflationist crescut, ceea ce nu este cazul acum. Folosirea de bani gheata, bani pesin, bani lichizi, la achizitiile pentru sume mari, este caracteristica unei economii a lichidatii. In 2 mai 2011 a intrat in vigoare noul Cod al Muncii. Care cica impune tot felul de restrictii muncii la negru. Si dintr-o data, ascultand stirile m-am gandit ca cei care ar sustine o campanie contra muncii la negru, cine ar putea fi ? Bancile si companiile care emit carduri bancare sunt cele care putea sustine o campanie de sustinere a trecerii banilor, platilor de castiguri salariale, pe carduri. Oare ?

50. Viteza legala.

Am fost recent in Dobrogea. In nordul Dobrogei.Conduita mea de sofer este prudenta. 120 km la ora pe autostrada, 100 pe drum national, 50 km la ora in localitate. Vi se pare ciudat ? Nu daca te gandesti ca inseamna sa respecti regulamentul circulatiei pe drumurile publice. Pentru mine are un sens mai larg respectarea acestor limite: este ca atunci cand respecti legea - sa nu furi, sa nu distrugi ce nu este al tau, sa nu ii faci altuia ce nu iti place tie. Sa traiesti intr-o lume a previzibilului: sunt respectate niste reguli si ne respectam unii pe altii. Daca eu respect regulile, intotdeauna exista posibilitatea sa alegi depasirea, sa folosesti banda II, ca treci mai departe, in goana pe lang mine, soferul care conduce cu viteza legala. Este drept ca mi se pare sa sunt mai aparte, in situatia in care, uneori, soferii trec disperati in cea mai mare viteza pe langa mine, pentru a ajunge cat mai repede, unde ? Iar atunci cand ma deplasez prin localitate, consider a manifestare de respect fata de locuitori, sa nu trec vajjjj!!! prin satucul lor. Daca imi iese un copil de taran neatent in fata ? Si mai este si aspectul economic si punitiv: de ce sa iau puncte si sa platesc amenda ? Imi permit asta. Acestea sunt motive suficiente sa nu inteleg de ce sunt destui soferi care nu respecta niciodata regulamentul si cred ca adesea isi zic ca sunt un prost ca le respect. Dar ce-o fi in capul lor, atunci cand stau in urma mea, in localitate si ne deplasam in sir indian sau ma depasesc tot in localitate, probabil cu 70-80 km la ora, nu ma doare. M-a suparat, cand, lunea trecuta, niste persoane, cu 4x4, au stat ce-au stat dupa mine, intr-o localitate, si la un moment si-au facut vant, au luat viteza si in timp ce se deplasau in paralel, m-au claxonat si au gesticulat spre mine, din masina. De ce ? Nu era dreptul si obligatia mea sa merg cu viteza legala ? De ce este Romania tara in care daca respecti cat de cat niste reguli, este ostracizat si izolat ? De ce ? 

De ce vedem filme ? Et in Arcadia Cinema

Nu ma leaga mai nimic de Alex. Leo Serban, decat anul nasterii: 1959. Faptul ca absolut intamplator am dat de contul lui de Twitter, anul trecut, in aplicatie, si primeam remarcile lui scurte si ironic-sarcastice, despre faptele din viata noastra. Ca si multi altii, care ii erau followeri. Dintr-o data, am citit in sirul meu de posturi din Facebook, la userul Festivalul Filmului European: Alex. Leo Serban a murit. Doar cu cateva zile in urma, cam 10, primisem un tweet din cele adresate "ascultatorilor". Fusese ultimul si niciodata nu stii dinainte ca ar fi fost ultimul. Decat dupa. Din anii '70 sunt un moderat cinefil. Cand locuiam cu familia in Calea Grivitei, tin minte ca aveam un televizor model sovietic, care s-a stricat tocmai cand vizionam, la acea varsta, pina in anul 1971, cand ne-am mutat din cartieri, filmul "Hotii de biciclete". Apoi, in anul 1983, in timpul facultatii, studiam la seral la Planificarea si Cibernetica Economica, la ASE, am prins o hepatita A, din aceea virala. Am avut o internare in spital, obisnuita, convalescenta si un pic de timp liber, vreo 2 luni de concediu medical. Am profitat si am facut de cateva ori coada la cinema Eforie, la o serie de proiectii Fellini. Apoi cand lucram la CJI, la ATF, m-am cunoscut cu profesorii de acolo, regizori, sunetisti, scenaristi, oameni de film. Nu am legat cine stie ce stranse legaturi, doar protocolare: Stere Gulea, Cristina Nichitus, Victor Rebengiuc, Florin Mihailescu, Sorin Botoseneanu, si altii. Si nici asta nu a fost intamplator, pentru ca verisoara primara a tatalui meu, acum decedata, fusese regizoare de lung metraj artistic in anii '90: Maria Callas Dinescu. Datorita ei au debutat in film Magda Catone, Dan Puric si alti tineri actori. Si eram invitati la premierele ei, la "Prea cald pentru luna mai", "De bunavoie si nesilit de nimeni". Ii dadea tatalui meu sa citeasca scenariile, uneori, decupajele. Iar atunci cand am lucrat la CJI, am predat un curs de calculatoare tinerilor de la Facultatea de Teatru, sectia Teatrologie, celor de la Facultatea de Film, sectia Multimedia. La cursuri au fost Anca Gradinaru, Horia Brenciu, si altii. Dar sa revin un pic in anii '80, cand eram fan Pita, fan Danieliuc, cand am vazut "Faleze de nisip" la ultima proiectie de duminica seara. Mai incoace, in proiectele in care am lucrat la companie, am colaborat in cateva proiecte cu tinerii regizori ai anilor 2000. In 2007, in 2010, in cursul proiectului nostru cu Festivalul Filmului European, m-am cunoscut cu Cristi Puiu, evident nu sunt singurul. Daca trasez o linie de-a lungul a cateva decenii, m-am simtit aproape de film, de cultura cinematografica. Dar nu am profesat in aceasta industrie. Si sunt deci un cinefil. Este doar o coincidenta ca Alex.Leo Serban este nascut in 1959, dar o exceptie ca a lasat o urma culturala in prezent, viitor si trecut. Sambata, in 30 aprilie 2011, eram in vizita la mama mea, si am iesit sa ii cumpar niste medicamente. Am intrat cu placere in Libraria 42, sa miros niste carti. Mi-a venit sa caut o recenta carte semnat de Bogdan Murgescu. Nu o aveau. Si am zarit intr-un colt cosul cu reduceri. Emotia m-a cuprins la gandul ca voi gasi o surpriza de carte la pret redus. Si am inceput sa scotocesc prin ele. Una era o carte despre tinerii regizori ai noului val. Parea o aparitie de acum cativa ani. Printre capetele pe 2 randuri era si al lui Cristi Puiu, asa cum nu-l vazusem niciodata; tuns zero, era probabil in perioada lui "Marfa si banii" ? Cartea costa 5 RON. Sa mai caut ? Am ravasit din nou maldarul de carti, pentru un second choice. Credeti ca viata nu are un sens, ca nimic se intampla gratuit ? Am dat peste "De ce vedem filme. Et in Arcadia Cinema". Bun gasit, Alex. Leo Serban! Welcome back! Am cumparat-o. 

Yahoo! 14

Oldies but goldies....Am primi zilele trecute un mesaj de la Yahoo!. Compania declanseaza in curand tranzitia de la vechea aplicatie de posta electronica cu de toate la una noua. Si - aici este ideea - pentru ca eu folosesc de 14 ani Yahoo ! mail, mi se ofera privilegiul de a testa, incerca in avans cum funtioneaza noula sistem. Am butonat un pic, trebuia sa descarc o actualizare de browser, deocamdata am renunta. Folosesc Yahoo! mail, dar nu atat de mult. Insa dragul de Yahoo! mi-a reamintit cat de vechi sunt in utilizarea aplicatiei. 14 ani ? Au trecut 14 ani de cand mi-am manifestat increderea in serviciul gratuit de mail de la Yahoo! si mi-am creat o adresa @yahoo.com. Cand era asta ? In 1997, cand mi-am infiintat firma, Mediaspin srl. Lucram la Centrul pentru Jurnalism Independent, eram gazduiti la Academia de Teatru si Film, la etajul 2. Si aveam o frumoasa sala de calculatoare, legate in retea si legate la ROEDUNET, cu acces la Internet. Adica, la acea vreme, foloseam Netscape Navigator 2.0, aveam o biblioteca de jurnalism in grija si 2 calculatoare cu acces gratuit la Internet. Suntem la 14 ani distanta si nu regret ca am avut incredere in Yahoo!

Apel catre Biserica Ortodoxa Romana sa se implice in conducerea tarii ?!

Senatorul liberal, Minerva Boitan, a facut vineri, 8 aprilie, un apel catre Biserica Ortodoxa Romana sa se implice in conducerea tarii. Biserica inseamna clerul si enoriasii. Ce inseamna ca biserica sa se implice in activitatea guvernului ? Enoriasii se implica in activitatea guvernului, mai bine sau mai prost, dar asa cum o facem fiecare dintre noi: la vot, prin mecanismul de reprezentare. Si mai sunt si alte mecanisme de activism civic, mai mult sau mai putin folosite. Daca unele partide nu mai vad solutii politice si considera ca biserica este marea descoperire de manual a bunei guvernari, as propune sa cerem o inovatie noi romanii: sa se implice biserica in conducerea Comisiei Europene, sau la ONU, sau de ce nu, sa preia sefia CNA, a TVR. Sau la mine in cartier, sa patruleze pe strazi...Horror political fiction....fratilor si surorilor, care ati votat-o pe doamna asta ?

Un grup care militeaza pentru o regandire a sistemului de impozite si taxe

Recent, a aparut pe scena publica, ARSIT, Asociaţia pentru Reformarea Sistemului de Impozite şi Taxe. Este normal, cu sau fara culoare politica, sa existe o miscare 'sociala' de sustinere a diverse subiecte, pentru plasarea lor pe agenda publica. Este o practica ce tine de adevaratul lobby, la vedere. Doar sa spui ca Guvernul face ceva prost, fara ca societatea sa coaguleze un grup de interese, bine articulat, care, in mod civilizat, argumenteaza, demonstreaza, nu tipa si nu urla in microfoane, nu este in regula. O parte a publicului este interesat de aceste platforme civice, care preiau subiecte si le pun pe agenda sociala in mod curat. Sa iti placa sa ii asculti pe oamenii care le sustin. Asta lipseste Romaniei si de asta se plange societatea, nu de partide politice, ci de grassroots initiatives. Nu avem nevoie sa vina statul sa ne dea, ci sa ne niscam sa cerem. Pana la a se naste un nou partid, de dorit ar fi ca, foarte puternic, grupuri de cetateni sa isi ia soarta in maini, pentru diverse lucruri, in limitele legii. Dupa ce aceste nuclee civice iau forma, ulterior, in cativa ani 2-3, ele pot da aduna unui partid. Grassroots este cuvantul.

Aurora, din nou

Am fost parte a evenimentului de lansare a filmului "Aurora" de Cristi Puiu, intamplare ce a avut loc Cinema PRO. Un eveniment in cadrul caruia ambasadorul Frantei la Bucuresti i-a acordat regizorului roman distinctia Republicii Franceze, Ordinul Literelor si Artelor, in grad de cavaler. Cristi Puiu a fost destul de emotionat atat la inceputul evenimentului, cat mai ales la sfarsitul proiectiei. In pre-avanpremiera am vazut filmul la sala Elvire Popesco, a Institututului Francez, in toamna anului trecut. Filmul are o lungime considerabila si confortul este foarte important pentru a reusi sa astepti finalul povestii, mai bine de 3 ore. A doua vizionarem in sala despre care v-am spus, a fost mai relaxanta datorita mobilierului.Ca atare am fost un pic mai atent la poveste, la modul de filmare, la conexiuni logice si la personaj. Am trait aceeasi tristete cand personajul principal i-a omorat rand pe rand, pe cei 4, notarul si partenera lui si pe socri. Sau altfel spus, am trait aceeasi insatisfactie si revolta fata de actiunea fara sens a personajului, de curmare a unor vieti. Am asteptat, ca si la vizionarea trecuta, ca personajul lui Cristi Puiu sa le omoare, la fel de absurd, pe fetele vanzatoare din magazinul de imbracaminte, am asteptat sa isi omoare fetita si am asteptat din nou sa o vad pe cealalta copila a sa. Nici de data asta nu am vazut-o pe sotia sa, decat de la departare. Cristi Puiu a jucat extrem de credibil personajul principal in film. Iulian Balan semneaza in cronica sa din Hotnews.ro, un punct de vedere potrivita caruia Cristi Puiu s-a jucat pe el, si nu un personaj. Pot spune, din perspectiva experientei de cinefil, ca este pentru prima oara cand vad decupajul ecranului, ca o fereastra de delimitare a realitatii, cu ajutorul camerei de filmat. Niciodata nu am sesizat cu detasare, acele limite pe care ni le ofera operatorul, adica dreptunghiul obiectivului camerei de filmat, ca o ferestra. Cu alte cuvinte, am constientizat ca ni se da cu lingurita un anumit cadru din realitate. Adaug si ceea ce am gasit in Internet, spusele unui critic de film, publicate in twitter: "in interviuri cristi puiu a spus k 'aurora' e dspr cum e sa traiesti intr-un cap. capu lui puiu i guess. sincer, nu mi se pare f vesel.....mai bine in capul lui john malkovich :) mi se pare mai interesant. puiu e un fel de daneliuc mai tinar si mai cultivat..." Cred ca personajul interpretat de Cristi Puiu arata ca un psihopat. Deprimat nu prea, pentru ca nici in final nu ne este clar de ce, atunci cand aflam potentiala cauza, un divort, ar putea fi declansatorul unui demers maniac criminal serial. Fara sa fiu specialist. Prin urmare, daca intelegem cat de cat ce fel de om este personajul Victor, cine este atunci Cristi Puiu ?

Premise istorice pentru succesul PRO TV

Iulian Comanescu raspunde intr-un interviu, si explica de ce are succes PRO TV, in continuare, cu "Romanii au talent". Asta mi-a prilejuit cateva ganduri. Am lucrat pentru cateva productii la PRO TV, impreuna cu Iolanda Staniloiu si Radu Moraru (o emisiune dedicata alegerilor din 1996, una zilnica de media digest - "Prima pagina" in perioada 1997-1998, talk-show-ul "Intalnire cu presa", in 1997-1998).  La 14 ani de atunci am ajuns si eu la unele concluzii ale lui Iulian Comanescu, fara sa stiu chestia cu lead-in, de exemplu. De pe atunci, din 1997, promo-urile erau arta pentru arta, niste teasere atatatoare care stimulau extrem consumatorul de media TV sa ramana fidel postului. Apoi practica cross-media atunci a inceput, pentru ca intern era impus ca vehiculele media ale trustului sa fie folosite in valorificarea secundara a editorialului din productii. De exemplu un sound-bite din "Intalnire cu presa" putea fi trimis catre agentia de presa. Aceasta practica crosssover este valabila si azi in ZF, Gandul, celelalte vehicule ale trustului. Practica a fost preluata si de celelalte trusturi de presa. Confirm si faptul, istoric ca sa zic asa, ca PRO TV a fost un sustinator subtil al coalitiei anti-PDSR in 1996, principalul varf de lance fiind jurnalele de stiri. Asta am simtit si eu urmarind la acea vreme programele. Ulterior acestei pozitionari, a fost aleasa calea neutralitatii prin divertisment, fuga de realitate. Este impresionant ca realizare de business, ca dupa atatia ani PRO TV este lider de audienta pe diverse segmente, ca inca inoveaza major, pentru un public upper middle class si midlle class, si ca peste ani sta in picioare. Nu stiu daca totul i se poate atribui lui Adrian Sarbu, dar aceasta intreprindere media (enterprise) este un deosebit studiu de caz pentru ceea ce s-a intamplat dupa 1990 in Romania. Am participat la o reuniune ad-hoc a multora dintre cei care au lucrat in PRO, raspinditi prin diverse alte locuri. Chiar daca nimeni nu a reunoscut, eu am simtit ca lipseste Adrian Sarbu. Si am fost unul dintre cei care au avut divergente, mici si putine, este drept, cu dl. Sarbu. Si acum imi aduc aminte ca am servit impreuna un ceai in 1992, cand Mediafax era la inceputuri, si era sa fiu angajat acolo. Restul este istorie media, cine o scrie Iulian ?

Perceptie si realitate: cazul Toyota

Poate va aduceti aminte de scandalul public, sa-i zicem asa, care s-a iscat in 2009, cu reverberatii in 2010, despre problemele cu unul din modelele de autoturisme Toyota. Era o problema cu pedala de acceleratie, cu accidente, cu procese in grup contra producatorului japonez. Si rechemari in service si glume despre Toyota. Si mai ales ruinarea, cat de putin totusi, a reputatiei Toyota. Poate va aduceti aminte si de reclama cu masina Toyota Corolla, care ne lasa sa intelegem in final ca o asa masina nu se defecteaza niciodata. Ei bine, despre ce este vorba ? Preocuparea publicului american a determinat agentiile federale sa inceapa o ancheta, ale carei rezultate au fost date publicitatii recent. Departamentul de Transporturi al SUA a studiat problema si a facut public, la peste un an de la problemele inregistrare, ca nu au gasit nimic in neregula cu sistemul electronic. “There is no electronic-based cause for unintended acceleration in Toyotas." Ca atare, problema nu este cu masina ci cu covorasele de cauciuc de dedesubt, cu felul in care este apasata pedala, etc. Ramane in urma o intreaga mitologie de tipul "Carrie", Stephen King, cu Toyota Corrola care accelereaza singura, si urca la 6500 de turatii si doar oprind motorul, poti opri masina. Si o reputatie patata a celor de la Toyota, care afecteaza evident intreg capitalul de imagine al companiei. Invatatura pentru marile companii, este: chiar daca veti avea dreptate la urma, atunci cand izbucneste criza de imagine, fiti responsabile si asumati-va ceea ce este de asumat, anchetele urmand dupa aceea sa demonstreze ce este de demonstrat. Toyota a rechemat 8 milioane de masini in service dar si-a salvat oare reputatia ?

Cornul si laptele, la 9 ani dupa...

In 2002 guvernul condus de Adrian Nastase lansa o initiativa cu impact social, politic si de mare valoare propagandistica. Dupa cum stiti sau banuiti, este un program guvernamental, prin care sunt distribuite in scoli alimente din categoria celor "generice". Ca demers de politica publica, era de dorit sa aiba inainte de implementare, un studiu de impact, sa fie stabilite obiectivele, activitatile necesare pentru executare, costuri si mai ales daca raspunde unor nevoi reale. Este un exemplu tipic pentru hei-rupism-ul romanesc, prin care un demers politicianist, sfarseste in derizoriu. Era cazul ca bugetul public sa sustina aceasta interventie in obiceiurile alimentare ale tinerei generatii ? Un studiu comentat de Mediafax ne arata unde s-a ajuns si cum se vede risipa de bani publici, cu ochiul liber. Cativa ani mai tarziu, in timpul mandatului ministrului liberal al sanatatii, dl. Nicolaescu, o alta initiativa a tulburat opinia publica: obligarea producatorilor de produse de panificatie de a introduce anumite vitamine, minerale in paine si alte sortimente de pus pe masa romanilor. Cu alte cuvinte, in ambele situatii, vrei-nu vrei, statul iti impune ce sa mananci. Indiferent de preferintele tale alimentare. Cred ca o astfel de abordare, care pune sub semnul intrebarii capacitatea individului si dreptul sau de a decide ce anume sa manance, este gresita. Si a fost perpetuata de oricare guvern, care a pretins apartenenta la o doctrina politica sau alta. Sa iti faca statul binele cu forta, nu este in cele mai multe cazuri, decat o alta forma de totalitarism. Studiul citat de Mediafax, a fost realizat la comanda guvernului, de catre Fundatia pentru Recuperare, Integrare si Promovare Sociala, la sfarsitul anului 2009, in Bucuresti, Constanta, Bacau, Iasi si Brasov. Ce spune studiul ? "Elevii de la tara folosesc cornul si laptele oferite de Guvern, adesea de slaba calitate sau stricate, pentru a hrani animalele din gospodarie, cei de la oras se bat sau chiar joaca fotbal cu produsele, iar profesorii sunt frustrati ca, in pofida pregatirii profesionale, au ajuns sa imparta alimente". Ceea ce era de demonstrat. Mai aduc in discutie si campania de vaccinare privind cancerul cervical, tot sub mandatul dl. ministru Nicolaescu, care a generat un scandal public. Cele trei situatii sunt legate de un fir comun: nu a existat o campanie de constientizare, nu s-a derulat o campanie de educare insotitoare,  iar publicul a fost ignorat si considerat un public cobai. Este semnificativ si pentru felul in care cei care guverneaza ii respecta pe guvernati sau mai corect spus cum ii desconsidera pe cei guvernati. Dincolo de retorica oficiala, despre dragostea pentru popor, este inca unul din exemplele care ne arata, la 20 de ani de la caderea regimului comunist, ca raportul corect dintre stat si individ, si anume acela ca, nu contribuabilul este supus statului, ci invers, este inca neinstaurat in practica. Toate fortele politice si majoritatea institutiilor publice, prin functionarii lor, ignora, nu ii respecta pe cei care platesc taxe si impozite. Ce-i de facut ? Si pana cand ?

Care 20-30 de bloggeri ati alege pentru o campanie ?

Sa alegi 20-30 de bloggeri pentru o campanie, este un alt fel de joc, de adulti, decat cel practicat in ultimul an, pe piata din Romania. Alegerea nu poate fi rezolvata cu feeling, cu subiectivism, cu topuri de influential. Ati vazut clasamentul de publicatii de la SATI si cel BRAT. Si este o clasificare acceptata. Cu alte cuvinte care sunt bloggerii generalisti, care sunt cei care scriu specializat pe nise: banking, investitii financiare, joc la bursa, culinar, etc.? Piata a inceput sa caute bloggerii nisati, care scriu 90% pe un domeniu anume, nu testari de produse, de lifestyle, si sa aiba, al doilea criteriu de selectie, notorietate. Al treilea criteriu: daca blogger-ul iese in spatiul public, aduna el oameni, asa, cam 100, sa le zica doua vorbe gen TEDx ? Deci cei 20-30 trebuie sa fie specializati, sa fie foarte buni si in online si offline, si sa aiba o masa consistenta de contributori. Cine are acest studiu, pe 10 domenii ? Inca odata, excludem pe cei care testeaza masini, televizoare, excursii, carti, gadgeturi, chestii de lifestyle. Parerea mea.

Despre magazinele online cu reduceri, Groupon, FashionDays....

Alex Negrea are un punct de vedere, care a adunat mai multe opinii, privind experienta sa cu Groupon. Altii si-au adaugat opiniile pro si contra. Tot thread-ul interesant, este aici http://bit.ly/ez6j8p. Pentru ca m-a interesat subiectul, am un comentariu.

@olimpiu Olimpiu prezinta un calcul strict pe actiune si iese pe minus. Cred ca includerea in sistemul de reduceri are ca scop sa iti aduca clientul in magazin, la centrul de servicii. Unde este de datoria comerciantului, prestatorului, sa exploateze oportunitatea. Este un alt fel de marketing direct. In magazin trebuie sa aplici, sa adaugi alte retete de marketing: oferta de alte servicii, prezentare de produse, cunoasterea locatiei, fidelizare, cunoasterea portofoliului, introducere in baza de date, chestii. Daca accesul in sistemul de cupoane online este privit strict individual, pe costuri directe, sigur ca pare o pierdere. Este corecta remarca ca rata de reintoarcere (sau conversia) este redusa daca doar il astepti pe client, ii dai produsul si efortul de vanzari s-a oprit aici. Iar daca persoana de la vanzari este si ofuscata, ne-amabila, chiar ca v-ati pierdut timpul. Trebuie luata in considerare faptul ca intrarea in sistemul Groupon sau altele de gen, sunt constructii strategice. Daca doar v-ati inteles pe telefon si ziceti hai sa incercam o campanie-doua, no committment, esecul este aproape.

@groupon De felicitat efortul de a fi prezenti intr-un thread critic, cu o abordare a problemei sincera. Deci, ca efort de prezenta in media, sa o tina tot asa, desi nu este simplu sa dai explicatii in online, peste tot.

@toti Din ce am citit multe din initiativele de acest gen exploateaza dorinta oamenilor de chilipiruri. Asa ceva nu exista. Este ca la Google. Ai folosit motorul de cautare, le-ai dat material de stors, etc. La Facebook, la fel, asadar unele sisteme de cupoane sunt facute sa exploateze credulitatea si dorinta de ieftineala. Rareori sa intampla sa fie ok, de aceea unii dau rateuri la delivery. La amageala sunt primii, dar la livrare, sunt derizorii.

Periferiile urbane

Un punct de vedere la un articol mai vechi al lui Lucian Davidescu, de la riscograma.ro., apropo de cumpararea de vecini. Aceasta perspectiva a lui Lucian, casa fara vecini este si a fost vizibila in toate comunicarile publicitare vizuale ale vanzatorilor de case. Ati observat ca toate proiectiile din reclamele pentru cumpararea de locuinte, filmele publicitare, nu iti arata decat complexuri imobiliare, fara nimic in jur, ca si cum nu ar exista nimic altceva ? Adica vii de la lucru si te inchizi in casa ? Un mic frustrat sau o frustrata social, care isi cumpara o celula de lux, dar ii doare in freza daca au sau nu niste vecini cumsecade, doar sa aiba un gard de 2 metri de jur imprejur. Nu conta daca au gradinita in complex, servicii medicale, scoala, la ce distanta. Nimic. Doar sa fie cat mai mare si cat mai colivie de aur. Inadaptati social, imbogatiti subit, fara constiinta sociala, multi niste parveniti fara interes sa aiba legaturi cu semenii lor. Adica nu conteaza casa ci doar locul unde au mai cumparat altii cu bani. Atat.

Despre cainii comunitari si buricul pamantului, omul

Avem o falsa impresie despre pozitia noastra ca oameni in mediul inconjurator. Ne-am obisnuit cu ideea ca suntem stapanii si alte vietuitoare nu au nici un drept. Agresivitatea cainilor este data de nevoia lor de a-si apara teritoriul. Nu suntem stapanii oraselor. Suntem doar o specie predominanta, iar mediul urban este un habitat care include animale, oameni, pasari, insecte, plante, ape. Coordonatele problemei s-au schimbat si ori de cate ori treceti pe linga un caine sau vedeti la distanta o haita de caini, ganditi-va de 10 ori inainte de a-i sfida, trecand prin mijlocul lor. Si mai am o observatie: nu incercati acest exercitiu noaptea. Sunt foarte periculosi.

Convietuirea cu celelalte specii, nu ne-a fost predata la scoala si credem ca suntem master of universe. Tragic ni se aduce aminte adesea, ca nu este asa. Din pacate, doamna care a decedat, s-a aflat la locul nepotrivit, la o ora nepotrivita, intr-un habitat dominat de caini. Ce cauta acolo, de ce cainii formasera o haita acolo, la ce ora s-a intamplat ? Sub imperiul emotiilor, toate asta ne duc la concluzii rapide. Ucideti cainii de oras, fara stapan ! Mai tineti mintea melodia despre cainele comunitar a celor de la Taxi ? Anii trec si nici autoritatile, nici specialistii, nici noi, ca educatie si intelegere a complexitatii biologice, nu dau solutii. Ci doar emotii, nervi, acuzatii. Nimic constructiv. In continuare spunem povesti despre caini si oameni, la oras, si despre cum nu se suporta unii pe altii.

Saptamana 3 (17-23 ianuarie 2011). Where do we go from here ?

Ma tot gandesc de vineri la un review al saptamanii si am luat in considerare sa astept sfarsitul saptamanii, inclusiv sambata si duminica, ca am o vedere completa. Pentru Targul Taranului am gasit miercuri un "pivot", o familie din Reghin, care produce marc de macese si gem. Povestea lor este foarte interesanta. Familia Toderic a observat o anumita cerere pe piata pe care incercat sa o puna intr-o oferta. Strang macese din zona apropiata Reghin-ului, le aplica o prelucrare primara - curatare de perisori si de seminte - si produc marcul de macese. Ardelenii folosesc aceasta abordare de mai mult timp. Marcul este un semipreparat, un "precursor" al gemului de macese. Poate fi fiert si i se poate adauga indulcitor dupa dorinta, necesitate, si in masura in care sanatatea consumatorului o cere. Cum am acoperit, asta ? Ca de obicei: actualizarea sitului, comunicat de presa, newsletter de site, comunicare pe e-mail la parteneri. Grafica a fost realizata de Bogdan Catalin, am schimbat ceva, fundalul, care s-a potrivit bine contextului in care a fost plasat de revista 24 FUN. Luni si marti am lucrat la textul pentru manualul pe care il avem de livrat la IREX/Biblionet. In celelalte zile am lucrat pe proiectul Targul Taranului. Am participat si la cateva intalniri. La Fondul Norvegian, miercuri dupa-amiaza, marti discutie pe oferta cu CIIS, iar vineri, cateva ore cu potentiali parteneri pentru CIIS. Sambata am avut de lucru de la 10.30 la 14.00, la targ. Am realizat cateva fotografii care pot ilustra produsele Creatorilor de paine, intr-un mod explicativ si documentat. Am aplicat aceeasi idee si tratament, produselor familiei Istrate de la Fundata. Am remarcat ca familia Oancea si-a realizat etichete generice de produs, plastifiate. Tot sambata, in acest interval, am avut si o intalnire cu producatorii in care am discutat despre Comitetul pietei, despre calitate si diferentiere, despre advocacy. 

Am regenerat comanda de instalare pentru Marin Cazacioc, am verificat in aplicatie de magazin online si am vazut ca l-au cautat in 14 si 15 ianuarie si nu l-au gasit. I-am cautat curs sau rezumat de Drept fiscal. Sambata am sunat-o pe Marieta sa ii uram la multi ani, apoi l-am mai cautat la telefon pe Marin, sambata si duminica nu mi-a raspuns. Am vorbit si cu unchiul Traian duminica seara, mi-a spus ca zapada la ei este aproape de genunchi. Au de mancare, au pasari si calul, hrana pentru ele, fructe ii aduc Maria si Vasile.

Anisoara a vorbit cu Elena, ca sa confirmam sau nu vizita la Madrid, nu am promis nimic, totul este in pending. Anisoara s-a tot uitat la variante de transport. Problema este ca resursele sunt in cauza, nu dorinta noastra de a trage o fuga pina la ei.

Bogdan Catalin a trecut si de a doua saptamana de lucru la firma, a primit si niste bani si si-a cumparat un aparat de fotografiat Canon, pentru care avea un obiective. In 15 ianuarie i-am cumparat niste filme fotosensibile, dupa aceea am realizat - nu stiu daca am scris in articolul precedent - ca am dat ceva bani, circa 70 RON. Hai sa fie acolo. 

Cristiana nu prea stiu ce a facut saptamana asta, cu doua exceptii. Miercuri m-a anuntat ca ea si cu Bogdan Catalina vor merge la un concert apoi am mai discutat de asta. Pina la urma nu a mai mers la concert ci cu Ana la restaurant. Asta am aflat colateral. Vineri noaptea si sambata pina seara, a fost la o prietena, Gabi, care a fost singura pentru parintii ei au plecat la o inmormantare la tara. Acum, duminica seara, a plecat iar pe afara, pe la 21.30.

Bogdan-Catalin a avut si el o musafira, vineri noapte, de sex opus. Nu m-am vazut cu fata, doar Anisoara. Maica-sa l-a ajutat la curatenie la el in camera, si dupa ce s-a eliberat terenul, sambata dupa-amiaza. Am fost la mama in vizita duminica, am luat metroul pe drum, pentru zilele astea a nins si viscolit destul de serios. Am stat vreo ora la ea, m-am intalnit cu Andreea si Belluta. Mama a pregatit rapid niste clatite foarte bune.

Am incercat sa mai fac un pas in directia rezolvarii situatiei de asigurat la sistemul public de sanatate al lui Bogdan Catalin, am fost la policlinica, care m-a indrumat spre CASAOPSNAJ. In drum spre ea, m-a chemat Alina la birou, asa ca nu am ajuns la Casa. Probabil ca o sa mergem pe solutia sa platim consultatii, ca este o porcarie; trebuie, dupa toate socotelile, sa demonstrezi cei ai facut in ultimii 5 ani, daca le-ai platit. Daca nu, platesti din urma. 

Pentru Bogdan-Catalin, care avea intalnire pentru un contract partial de munca, miercuri d.a. m-am dus, l-am luat si dus la firma respectiva. Tot felul de neintelegeri, astfel incat joi nu s-au vazut, urma vineri, cand i-au cerut o copie de buletin (o lasase joi). I-au dat in final pretul, ramane sa vada daca cad de acord. Este o negociere ce dureaza din decembrie, parca, pentru o suma infima. Totusi am vazut ca par o companie serioasa.

Pe 24 ianuarie, se apropie data socotelilor cu bugetul de stat. Am avut o discutie cu D.C., maine deci aflu cum stam si daca iesim bine cu platile. Dupa aceea mai avem inca o saptamana pina la noua plata.  Rata pentru calculatorul Cristianei si rata CASCO au fost o povara. In februarie, mai vine si plata ratei a II-a, a ei, pentru anul III de facultate si sustinerea licentei.

Eu sunt asa si asa, am o problema cu o masea de cateva saptamani, imi da o nevralgie usoara, mai iau uneori niste Antinevralgic. Am pe lista problema, trebuie sa merg la consult stomatologic.

Am mai aplicat la niste joburi in ultima perioada, la Bitdefender, la Google, si inca vreo doua. Nu ma cauta nimeni, sunt bine unde sunt. Dupa inchiderea selectiei la Vodafone, Octavian nu a comentat nimic, poate s-a implicat mult in sustinerea in interior a candidaturii mele si nu s-a simtit confortabil ? Nu stiu.

Am lansat la Bogdan Catalin noua comanda de grafica pentru Targul Taranului, si am dechis discutia despre Threadless.com, unde am descoperit ca poti trimite design-uri de tricou (si sloganuri) pentru a fi votate, adoptate si recompensate. Joi seara, uitam sa scriu, am fost la aniversarea Dilema Veche, de 18 ani, la Silver Church. La Grigore Preoteasa, casa de cultura de unde, in 1986, nu am reusit sa plecam in excursie la Budapesta, la meciul Steaua-Honved. Cei de la Securitate nu mi-au dat viza, cum se spunea pe vremea aceea. Deci cercul recurent, al mersului pe urmele tale, este valid. M-am intalnit la petrecere cu Geo Scripcariu, cu Tereza Dordia, cu Catalina Miciu (fosta Re-Ply), cu prof. Vintila Mihailescu. Super petrecere, cam aglomerat, dar interesant. Speech-uri de deschidere - Andrei Plesu si Mircea Vasilescu.

Dl. Patriciu spune ca independenta presei este relativa

Din toate opiniile publicate intr-un articol publicat de Catalin Tolontan, ma regasesc in cea rationala a Cristinei Simion si o sustin. Plecand de la reactia d-lui Tolontan si afirmatiile d-lui Dinu Patriciu intr-un interviu din Romania libera, as intreba, chiar exista un model economic, de business viabil de institutie de presa bazat pe libertatea/independenta presei ? Nu ma refer la citarea de exemple, judecate subiectiv, ci la un model studiu de caz, cu inputuri, outputuri, marja de profit, etc. Adica un model replicabil, sa zicem. Libertatea/independenta presei este in continuare si aici si in lume, un deziderat, este o discutie de manual. Nu ii poti cere d-lui Voiculescu, d-lui Patriciu, altor domni si doamne sa sustina financiar ca patroni/actionari, institutii media prin care jurnalistii angajati de ei, sa critice/publice anchete - eventual - despre ei si afacerile lor, ca nu ar fi, ipotetic, curate. Pare improbabil oriunde in lume sa se aplice pina la extrem si idealist whistle-blowing-ul. Este trist pentru idealismul nostru, nu ? Si mai ales trebuie scos in evidenta ca noi am intrat in randul lumii, asa, un pic mai liberi, de vreo 20 de ani. Dar deja de cateva decenii, vreo 3, se discuta si se acuza, ca jurnalistii si-au pierdut independenta, ca au devenit actori ai sistemului, au propriile lor opinii partizane si ca de fapt nu mai sunt impartiali, vor sa fie vazuti, sa fie aplaudati, sa fie chemati sa isi spuna punctul de vedere, dar punct de vedere prin care interpreteaza realitatea, intotdeauna intr-un singur sens. Vor sa fie showmen. Libertatea presei se obtine daca ai un ziar de stanga, un ziar de dreapta, unul de centru, o gazeta pentru homosexuali, una pentru pensionari, etc. Astfel se poate asigura libertatea presei, printr-un cumul de opinii divergente, antagonice sau complementare. Daca te asiguri - si este o discutie in lumea mai dezvoltata - ca nu exista un actionat cross media ce pune semne de intrebare (online, TV, radio, print). Probabil si la noi, discutia ar trebui sa mearga in directia asta, al unor limite social si politic acceptabile de concentrare a media. Pentru ca este contract competitiei si satisfactiei consumatorului, ce ar fi privat de diversitatea de opiniei. Dau si un exemplu ipotetic, despre ce ar insemna aplicarea libertatii presei intr-o redactie. The Economist este conservator, neo-conservator, isi asuma pozitia, stii ca este libertarian, ca militeaza tot timpul impotriva interventiei si implicarii statului, etc. Si nu este posibil ca un gazetar de la The Economist sa scrie in acea gazeta despre cum ii iubeste pe socialisti, pe comunisti, in numele libertatii presei si argumentat. Cred ca ar fi o gluma. De asemenea, nimeni nu impiedica un grup de jurnalisti sa se puna la un loc sa creeze o media care sa scrie tot timpul impotriva tuturor. Pentru ca, ma scuzati, coruptia, imoralitatea, incorectitudina si alte rele sociale, sunt egal impartite. Este meritoriu ca acest steag, al independentei presei este tinut si fluturat, dar la o privire in detaliu, plecand de la manuale spre practica, vedem multe discrepante. Exista oriunde in lume aceste discrepante si in jurul libertatii presei s-a nascut o intreaga mitologie. Trebuie sa fim realisti, sa pretuim sinceritatea, este ok.

Murdoch, republicanii si jurnalismul de tip Fox. Un articol de Iulian Comanescu

Iulian Comanescu scrie intr-un recent articol din blogul sau, despre taberele politice ce au separat in America media audiovizuala majora, in cei care sustine guvernul Obama si cei contra, cei care sunt de partea Fox. Media in America este considerata ca fiind liberala si sustinatoare a democratilor, curentelor politice alternative, etc. O parte a ei, mai restransa, dar viguroasa, este de cea care sustine valorile neconservatoare, de dreapta, republicane: familie, libertate, spirit antreprenorial, statul minimalist. Fox Television este un fel de Realitatea si Antene la un loc, dar de o alta factura, in context american. Asta ne propune spre analiza, Iulian Comanescu. Articolul sau aici: http://bit.ly/hUFbpx

Parerea mea.

Reteaua FOX este de factura republicana, conservatoare de dreapta. Pentru acest conglomerat, guvernul Obama este unul socialist. Asa ca orice mijloace sunt permise pentru a-l destabiliza, decredibiliza. Se ajunge la excese. In aceasta situatie media nu mai este ceea ce am invatat din carti, ci este un business, este o arma politica. Se recunoaste in Outfoxed, ca trustul FOX este partinitor, ca nu mai este media, ca nu isi indeplineste misiunea de mediu obiectiv si impartial, distorsioneaza si influenteaza gresit audientele, care trebuie sa voteze in cunostinta de cauza. De partea cealalta ar fi media (americana) care vrea isi faca onest treaba si sa contrabalanseze impactul FOX. In acest punct al discutiei, ma opresc si intreb ? Bine, bine, manipulare FOX, manipulare, dar au audienta ? Da.

Cu alte cuvinte, exista public care doreste stilul FOX, vrea programe FOX si urmareste programe FOX ? Da. Asa se petrece si in Romania. Unii dintre noi putem afirma ca Realitatea TV si Antena 3 (sau grupul INTACT) au o anumita orientare si nu vad intotdeauna decat negrul si nu albul, si deformeaza.

Problema este ca, si este cazul sa spunem: 1. Cele doua exemple sunt exemple de business-uri, ca atare cauta profitul si profitul este nu numai strict economic pe business, ci pe derivate colaterale; 2. Sunt media de divertisment, sunt concepute, create ca sa distreze lumea, sa ofere satisfactii celor cu frustrari, celor loviti de anumite evolutii sociale si politice; 3. Nu sunt institutii publice media, de la care sa astepti obiectivitate, mijlocire, echidistanta, etc. Acestea au murit de mult si evoluam de cateva decenii spre un model de media integrat peisajului social si politic. Media nu mai sunt arbitru, sunt un jucator, creeaza din fictiuni asa-zise realitati. S-au scris zeci de carti despre asta, despre cum au devenit ziaristii, personaje. Media face parte din mecanismul de guvernare, alaturi de cei de la putere, cei din opozitie, sindicate. Media face parte din elita, din establishment si este complice la tot ceea ce ni se intampla, bine sau rau. Doar gandindu-ne la functia de gatekeeper, la selectia de subiecte, la ce vorbitori sunt invitati sau nu.

Ca sa inchei, ce este deranjanta, este minciuna si ipocrizia. Sa nu pretinda nimeni ceea ce nu este. Nici o institutie media, care legitim serveste interesele unui grup, sa nu pretinda ca serveste interesele generale, ca este obiectiva. De aceea, schimb canalul.

PS: Sper ca am inteles mesajul din “Outfoxed” si l-am discutat in context, Filmul are peste o ora.

Romania asistentiala trebuie sa dispara repede. Spune Vlad Petreanu.

Vlad Petreanu descopera intr-un articol al sau ca sunt lucruri putrede in ce priveste numarul prestatiilor sociale si al beneficialor acestora. In prezent se platesc 2 miliarde euro anual pentru persoane printre care unii ridic ajutoare sociale si pina la 5000 RON. Detalii si suparare aici: http://bit.ly/ep3mqc.

Parerea mea.

Nu este vorba despre o Romanie asistentiala ci despre o tara de hoti ? Care se fura unii pe altii, cat pot de mult. Cati dintre oamenii cu care ne intalnim, pe care ii vedem, pe strada, la tv, despre care citim in ziare, nu implinesc probabilitatea de a fi unii dintre cei care au dat spaga sa suga din sistemul de beneficii sociale ? Cifrele infricoseaza pentru ca iti dai seama ca sunt printre noi. Si ca au un comportament imoral si duplicitar. Apoi, ceea ce dl. Petreanu descrie, se stie de mult. Dar de-abia in ultimii ani si mai ales in 2010 au inceput a se vedea lucrurile cu ochiul liber. De ce, raspundeti-va si dvs. Mai inteleg din acest comportament al concetatenilor nostri ca li se rupe de ceilalti, de binele comun, ca discutiile noastre despre competente, cinste, sunt niste aberatii. Pe majoritatea romanilor ii intereseaza cum sa ii fure pe ceilalti, indirect, poate, prin sistemul de stat. O licitatie acolo, o manareala, o spaguiala....astea sunt sanatate pentru romanashi..Este sportul national, furatul caciulii...Si in fine, inseamna ca nu trebuie sa ne respecte birocratia publica si altii, ci ma intai noi pe noi si apoi noi intre noi...la bloc, pe strada, la coada la un magazin, la usa cabinetului medical, la urcarea in lift....Media are rolul de nu mai scoate in fata non-valorile si oamenii gaunosi...

Rom sau tigan

Recomandarea 1203 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, se refera la "romii / tiganii din Europa". Folosirea cuvantului "rom" nu este obligatorie, eu nu stiu sa existe asa ceva, o lege, cu sanctiuni, etc. Este dupa cum simte fiecare. Este o recomandare pe care institutiile publice, o parte a opiniei publice, mainstream media, si-au insusit-o. Dar foarte multi au facut-o mimetic. Este inca un exemplu de moarte a ratiunii. Acolo unde nu este lege, ci libertate de exprimare dl. Prigoana propune o lege. Nu este o samanta de dictatura ?

Sincronicitati: Quai au bois à Brûler, Bruxelles

Am constatat - poate si voi - pentru mine in ultimii 20 de ani, o ciclicitate ciudata. Revenirea in aceleasi locuri, reintalnirea cu aceiasi oameni dupa foarte multi ani, uneori in situatii si imprejurari diferite. Nu stiu care este regula, dar acest deja-vu sau merry go round pe care il traiesc adesea este uimitor. Probabil ca sunt elemente existentiale care sunt constante precum mediul de rezidenta, conexiunile umane, locurile prin care umbli, anturajul. Probabil ca este suficient sa traiesti in cateva coordonate constante (cate or fi acestea, 4-5-6-7) pentru ca sa te reintorci pe urmele tale. Ceea spun este o generalizare a mai multor experiente pe care le-am trait, insa ultima este si mai ciudata, desi explicabila.

Recent am calatorit in Belgia, la Bruxelles, am plecat joi si ne-am intors duminica. In fiecare seara, fiind cazati in zona centrala, linga gara, chiar linga Botanique 2 nopti, la hotel apoi o noapte tot in apropiere de cateva strazi, la hotel du Congres, am bantuit prin oras pentru un loc placut de luat masa. Am ajuns la un restaurant cu kebab joi seara. Apoi vineri seara, la un restaurant vietnamez, linga Grote Markt (Piata Mare), iar sambata am luat cina in mijlocul unui grup vesel de expati romani (mai corect expate). In primele doua seri am luat drumul la pas, si am juns repede in centru. Grupul pleca dintr-un loc, mai aduna pe cate cineva din oras pe traseu (1-2 persoane) si apoi ne indreptam spre locul de luat masa. Dupa cum se vede, in bataia vantului rece de seara, bantuiam pe stradute, cind pe o parte, cind pe alta a strazii. Asa am nimerit si in prima seara si in a doua, pe bulevardul care duce spre UGC, Place De Brouckère. Tipicul deplasarii pietonale il stiti, si mai ales in grup: sir indian, oprire la fiecare trecere, semafor sau nu, apoi traversare. Grupul se rupe usor in cate doua-trei gasti, distantate intre ele, mergand la pas spre destinatie. La o trecere de strada putin inainte de Place De Brouckère, doi tineri, opriti la traversare, o fata si un baiat, cu rucsacuri in spate, harti si ghid in mana ma intreaba ceva din care am inteles doar "....au au bois à Brûler ?". Le-am raspuns grabit, in franceza, ca nu stiu unde este, si am traversat sa prind in urma grupul. La cateva secunde dupa aceea, am inteles ca ma intrebau. Cautau Quai au bois à Brûler, un cartier din apropierea Grote Markt. Chiar habar nu aveam pe unde putea ajunge acolo, noaptea.

Dar ce m-a uimit a fost coincidenta. Cum v-o explicati ?

Eram la a patra calatorie a mea la Bruxelles: 1994, 2004, 2007, 2010. Prima mea calatorie a fost participarea la un program destinat functionarilor parlamentari din Europa rasariteana, care a durat o saptamana. Cu 2 zile de cazare in Bruxelles (la dus si la intors) si intre, patru nopti la Londra. Cazarea noastra la Bruxelles, in 1994, unde credeti ca fost ? In cartierul Quai au bois à Brûler, la hotel Orion. Un cartier linistit, parca parasit. Chiar strabatut de un fost canal fluvial, marginit de foarte multe restaurante, doua piete de peste. Si, in apropiere, o impresionanta biserica Saint-Jean-Baptiste le Beguinage. Prima mea vizita in Bruxelles m-a impresionat, dar negativ: un oras fara oameni, pustiu, in afara zonelor centrale, cu putin lume forfotind pe strada, nu ca la Bucuresti. Experienta in Londra, spre comparatie, a aratat ce inseamna o capitala vie, cunoscuta la fata locului, care demonteaza cliseele. Astazi Quai au bois à Brûler este diferit, dupa cum arata fotografiile. Cautati pe Google si il veti afla.

Asadar, la 16 ani distanta si la a patra deplasare la Bruxelles, doi tineri ma intreaba daca stiu cum se ajunge la Quai au bois à Brûler, noaptea pe strada. Ce sa le fi spus ? Ca eu am locuit cateva nopti acolo in 1994, la hotel Orion, ca este straniu ca ma intreaba cineva de loc, pur si simplu intamplator, ca puteam sa nu fi ajuns in aceasta calatorie la Bruxelles si sa ma intalnesc cu ei ? Mi-am adus aminte de Quai au bois à Brûler si nu am fost lasat sa uit Quai au bois à Brûler. Ce fel de coincidenta este asta ?

Nu este nevoie de doliu national, sunt suficiente bibliotecile

Am 2 volume de poezii de Adrian Paunescu in biblioteca, dintre care unele imi plac. Am o parte din viata legata - desi putin - de Cenaclul Flacara (eram la liceu, am luat bilete gratuite la cenaclu la Polivalenta, de la redactie, le-am distribuit; cenaclu Flacara cu concert Phoenix la ASE Aula Mare prin 1974/1975?; niste colegi de liceu care au si avut o mica trupa de 3 care au cantat la Cenaclul Flacara, pe nume ABC Folk. Dar am constatat in ultimele zile in Twitter, Facebook ca lumea este destul de contrariata de omagiile aduse poetului in spatiul public offline. Observ aceasta ruptura intre netizenii romani si publicul audio-vizual. Ba chiar la RRA am ascultat azi un necrolog pe bani publici, un pic cam desantat. Ok, Paunescu a versificat, ne-a incantat, a gresit, a sustinut regimul comunist. Dar de aici pina la punerea in Panteonul national mai este drum lung. Si asa cum s-a vazut, si-a regizat iesirea din scena mai ceva decat Ronald Reagan. Nu este nevoie de doliu national, sunt suficiente bibliotecile.

Stenograme, stereograme, anagrame

Undeva in textul stenogramelor puse la dispozitie de tribunal, privind dosarul Sorin Ovidiu Vantu, si presupusul ajutor dat lui Nicolae Popa, se discuta despre impactul media asupra publicului astfel: "Măi, dar e fantastic cum... deci incredibil... Ăsta cu caseta a jucat un rol important şi chiar dacă 44 cred că e trucată, îşi păstrează opţiunea de vot, nu?". Niste americani, deja celebri, au descoperit in perioada postbelica, asa-numitul bandwagon effect, conform caruia votantii aleg pe acei despre care simt, in cercul de cunostinte, ca va fi castigatorul. Alti cercetatori americani au descoperit ca nucleul de votanti conservatori ai unui partid, nu pot fi dizlocati. Si doar nehotaratii pot fi atrasi in una sau alta din directii.  Daca mirarea este sincera si neprefacuta, arata ca mai este loc de citit carti, acesta fiind chiar un lucru bun. Consumul de idei intotdeauna mi-a oferit satisfactii. Dar despre subiectul zilei, eu cred, de mai mult timp, ca trebuie spus publicului din Romania, ca nu are rost sa mearga la vot, pentru ca in sferele politice, indiferent de partide, asa se conduce tara: nu doctrine, nu Constitutie, nu legalitate si anticoruptie, totul este o mare manareala. Inca mai sunt persoane, multe, la tara, la oras, fara educatia si informatia necesara pentru a avea un discernamant social potrivit, care chiar cred in tot felul de sloganuri sforaitoare ale tuturor politicienilor si sezand in catunele lor, se iau la bataie luand de bune dezbaterile politicienilor, de pe sticla. Pe de alta parte, schizofrenia asta nationala, acest dublu discurs,arata o natiune bolnava profund, in putreziciune. Tara asta are grave probleme de sistem, grave probleme de sanatate. Grave probleme de sistem de valori. Inca de acum 20 de ani. Si tot puroiaza.