De 50 de ani creierul meu este gazduit de corpul meu. Am gandit si exprimat corect ? Poate ca ar fi trebuit sa spun "mintea mea, care salasuieste in creierul meu, este sustinuta de corpul meu". De peste 50 de ani ? Da. De cate ori v-ati gandit la corpul vostru ca la un purtator al mintii, ca la un costum de haine, sa zicem ? Uneori, adeseori, niciodata ? De obicei mintea noastra nu face distinctie intre invelis si inteligenta care salasuieste acolo. Tot timpul par impreuna. Dar daca mintea mea, eul, intr-adevar, dupa moarte, isi gaseste alt corp, alt dulapior ? Daca intr-o buna zi alt eu se va naste in mintea noastra? Vreodata cand v-ati culcat, ati avut cumva macar o secunda gandul ca a doua zi corpul vostru s-ar putea trezi la activitate cu o alta minte in loc? Mai sclipitoare, mai inteligenta, mai creativa, mai...mai...si fara memoria neplacuta a unor momente din viata? Este oare imposibil? PS: Evident cele de mai sus sunt speculatii pentru un scenariu. Posibil de film.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu