"Tiberiu Cazacioc, un dobrogean pasionat de istoria locurilor din care se trage, umblă de ani de zile prin întreaga regiune, scormonind după trecut. Are multe poveşti şi îndărătnicie de arheolog, căutând răspunsuri la întrebările care apar în număr mare în timpul peregrinărilor sale. Una dintre nedumeririle la care încă n-a găsit răspuns este un misterios cimitir musulman, aflat pe teritoriul comunei Hamcearca, în satul Balabancea.
Morţii de care nu-şi mai aminteşte nimeni
La prima vedere, nimic nu pare ieşit din comun. Lângă un ogor pregătit pentru agricultură se întinde o movilă necultivată. Dacă te apropii, însă, vei vedea că ceea ce pare doar un alt tăpşan abandonat de către un agricultor leneş este, de fapt, o zonă ocolită cu grijă de către localnici. Motivul ar fi că pe sute de metri pătraţi sunt răspândite zeci de pietre funerare, iar oamenii ştiu că acolo a fost, dintotdeauna, un cimitir turcesc. Şi asta este cam tot ceea ce ştiu, fiindcă informaţii mai amănunţite nu există nicăieri. La primăria comunei Hamcearca, din care face parte satul Balabancea, nu există niciun act din care să reiasă că pe terenul respectiv ar exista un cimitir, iar comunitatea turcă din sat este ca şi inexistentă, deşi, la 1904, în sat traiau 13 turci musulmani care construiseră o geamie ce avea în proprietate 10 hectare de pământ şi era deservită de un hoge. În lipsa actelor, doar o vagă memorie colectivă şi doar două dintre pietrele funerare certifică oarecum faptul că acolo s-ar afla un cimitir. Doar două dintre pietre, dintre zecile încă vizibile, pentru că doar două au forma cultică specifică unui mormânt musulman şi, de asemeni, sunt singurele inscripţionate.
Cimitirul rebelilor anatolieni?
Profesorul Kemal Karpat, născut în Dobrogea şi unul dintre turcologii respectaţi ai contemporaneităţii, care predă la Centrul de Studii Turce al Universităţii Madison din Wisconsin, este de părere că cimitirul ar putea aparţine comunităţii turcilor kizilbaşi, care au trăit în Balabancea până în 1937. Această comunitate s-a stabilit în zonă, cel mai probabil, în secolul XVI, fiind exilaţi din estul şi centrul Anatoliei ca urmare a unei rebeliuni de natură religioasă.Kizilbaşii sunt şiiţi şi, timp de secole, au fost prigoniţi de către majoritatea musulmană sunită ortodoxă. Diferendele doctrinare (pe care nu le vom dezvolta aici) au dus de multe ori la revolte şi la represiune. Înfrânţi şi exilaţi în Dobrogea, o parte dintre turcii kizilbaşi au găsit în Balabancea un refugiu, o zonă depărtată de braţul neiertător al cârmuirii de la Istanbul.
Profesorul Kemal Karpat avansează, pur speculativ, ipoteza că, fiind cunoscuţi ca şamanişti, turcii kizilbaşi ar fi putut să-şi perpetueze obiceiurile departe de casă, iar asta ar putea fi explicaţia pietrelor funerare neinscripţionate. Dar este doar o teorie, emisă pe baza puţinelor informaţii existente până acum.
Oficial, nu există niciun cimitir şi niciun sit arheologic
În inventarul Direcţiei Judeţene de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional nu există niciun cimitir turcesc sau musulman pe raza comunei Hamcearca. Lucru de altfel normal, dat fiind că, aşa cum spuneam şi mai devreme, nici măcar primăria nu ştie cu exactitate care este statutul oficial al acestui teren.
Acelaşi neobosit amator de istorie care este Tiberiu Cazacioc a încercat să medieze o întâlnire între autorităţile din Hamcearca şi muftiul Murat Yusuf, anul trecut, pe 19 martie, când muftiul a vizitat Tulcea. Din nefericire, deşi confirmase întâlnirea, muftiul n-a mai reuşit să ajungă la Balabancea, speranţa celor interesaţi de descoperirea originii acestui misterios cimitir rămânând o vizită a profesorului Kemal Karpat, care vizitează România destul de des în timpul cercetărilor pe care acesta le efectuează asupra istoriei turcilor din Dobrogea.
Deocamdată nimeni n-a intrat cu plugul printre morminte
Reţinerile sau respectul i-au oprit pănă acum pe localnici să are ceea ce spun toţi că ar fi cimitirul turcesc. Primarul comunei spune că, totuşi, uneori pri măria se vede nevoită să efectueze unele lucrări de curăţenie pe terenul respectiv, pentru că dacă plugul nu intră printre pietrele de mormânt de frică să nu sufere unele stricăciuni, resturile nu au aceleaşi reţineri. Probabil că situl nu reprezintă o mare descoperire arheologică, probabil că interesul scăzut al profesioniştilor este justificat, dar tot ar fi interesant ca cineva să piardă o zi-două mergând până acolo, pentru că orice astfel de loc, aşa cum spunea acelaşi Kemal Karpat într-un interviu acordat revistei de limbă turcă “Zaman", reprezintă “amintirea bunei prietenii şi a toleranţei care a existat acolo între români şi turcii care au locuit" pe pământul lor."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu