marți, 22 iunie 2010

Bătălia cu dăunătorii

Am dat o fuga în Dobrogea, la sfârşitul trecut de săptămână. Orice ieşire dintre blocuri iţi oferă ocazia să afli o grămadă de poveşti despre lucrurile simple de la ţară. De exemplu, hârciogii sunt un dezastru pentru grădina de legume a unchiului meu Traian, fratele lui tata. A încercat de toate inclusiv unul din dispozitivele minune, cu ultrasunete, vândut în multe market-uri cu unelte pentru gospodărie. Evident, hârciogilor nu le pasă. Aşa că una din tehnici folosită de gospodari este hăituirea animalului din cuib în cuib şi asasinarea cu sapa. Rezultatul ? Unchiul meu, victorios şi molcom povestindu-mi, cu sapa într-o mână şi hârciogul zdrobit, atârnat de o bucată de rafie, în cealaltă, despre războiul său cu dăunătorii. Asta în duminica dimineaţa devreme, într-o zonă a munţilor Măcinului, cu vârful Crapcea în orizontul apropiat, departe de oraş, la doar 3 ore de Bucureşti. În nordul Dobrogei. Dintre blocuri, prin saltul în grădină, vezi că lucrurile par mai simple. Lupta cu hârciogii este esenţială. Şi mai importantă decât orice altceva.

Niciun comentariu: