Am asteptat un an, de la calatoria noastra de anul trecut, la Stambul, sa revenim pe malurile Bosforului, ca sa sedem la fata locului si sa mancam fish-kebab. Turcii intreprinzatori ai locului, i-au dat un nume amestecat, anglo-neaos, pentru ca rapelul la fondul cultural international al masei de turisti, care se gaseste de regula trece prin spatiul de ofertare, in zona portului, sa inteleaga despre ce este vorba, sa adaste, sa studieze oferta si sa cumpere. O solutie de marketing facila dar si cu rezultate, clientii sunt atrasi cu aceasta strigare. As fi preferat ca ei sa numeasca preparatul asa cum este cunoscut in limba turca. Cum intri in contact cu fish-kebab-ul ? Locul in care am dat noi peste aceasta oferta, este la intoarcerea din croaziera de pe Bosfor. Practic este inchis un cerc al cunoasterii. Ne-am imbarcat in acea dimineata de joi 9 septembrie, pe nava care te plimba pe o latura a Bosforului, pe partea cu Palatul Dolmabahce, pana la primul mare pod, si apoi te aduce pe partea cealalta inapoi. Aceasta bucla te porneste dintr-o parte a podului Galata, si te lasa putin mai sus, inaintea podului. Ca sa ajungi la imbarcare, iei de la Sultanahmet tramvaiul care te duce la Kabatas si cobori la statia Eminonu, fiind cam 4 statii. Plecarea in cursa si intoarcerea se fac in zona Bazarului egiptean sau Bazarul cu mirodenii, cum este cunoscut. Asadar vaporasul ne-a luat, ne-a plimbat si apoi ne-a lasat in partea celealalta a podului. Aveam doua variante. Sa cedam la oferta de fish-kebab din locul de debarcare sau sa mai mergem un pic, spre iesire, ca sa aderam la spectacolul mai grandios de la iesirea din autogara, intr-u spatiu mult mai larg ? Avem cateva imagini publicate in Google Picasa, ca sa vedeti ambele locuri de servire. Si ca intelegeti sistemul el functioneaza astfel. O ambarcatiune mai modesta sau mai cu pretentii, cu ofertanti imbracati obisnuit sau mai cu zorzoane, in echipa de 3-4, este ancorata la malul apei. In timp ce pasagerii fac sir spre iesire, acesti intreprinzatori striga si te imbie sa cumperi fish-kebab. Este organizat un colt de servire, cu mese mici, cate 4 scaunele, umbrele. Pe mese se afla un suport de servetele, un recipient mare su sosu de lamaie (asa scrie pe flacon, sosu). Cred ca si scobitori. Te asezi, dai comanda, raspunzi la intrebarea si semnele din limbajul internationala, daca vrei si "de toate". Fish-kebab este in fapt peste fript la tabla, specia hering, care raspandeste un miros placut si atatator. Mai atatator decat al micilor si as fi preferat chiar sa nu simt cumva miros de mici pe acolo. O persoana prelucreaza heringii, alta ii pune la fript, o a treia taie paine, o jumatate, la mijloc. Pune pestele, fript, desfacut la mijloc, in bucata de paine. Adauga rosii si ceapa, si cu o viteza extrema, iti serveste 3-4 bucati. De regula, se mananca in grup, intotdeauna, la o masuta sunt mai multi membri ai unei familii. Pofta vine vazand si este transmisibila. Diferenta dintre cele doua puncte de servire este data de locatie. Produsul este la fel de bun. Nu numai locul, dar si spectacolul este diferit si mai atractiv, la locul de servire de la picioarele podului. Vasele sunt colorate, au ornamente aurite, se balanseaza groaznic, se striga oferta, sunt sute de oameni la masute si fiind un pasaj in apropiere, cu niste gradene de beton, zeci de ale persoane care nu au apucat un loc, in grupuri de 2-3-4, stau asezati si infuleca fish-kebab. Mai este o diferenta dar si un plus pentru fiecare loc de servire. Obiceiul culinar local, de servire, este ca, dupa ce ai infulecat hamesit, portia ta, sa iei o acritura. La punctul de coborare unde ne-am oprit noi sa mancam, la revenirea din croaziera, aveam la dispozitie, pe langa sucuri la doza, si niste sticlute de 250 ml cu ceva lichid rosu. Asa ca alegerea mea, care caut mereu chestii locale, pentru bautura de acompaniament a fost sa cumpar o sticluta din acelea. Supriza sau nu, cand am baut am descoperit ca este o zeama iute, acra, de varza la butoi. Zeama de muraturi, bauta dupa fish-kebab. Si ne-am amintit, din experienta anului trecut, ca are sens. In 2009, in cealalta parte, niste personaje echipate in stil otoman, avand sub stapinire un fel de cutie pe roti, cu vitrina, care are un vas in centru, umplu si vand, la viteza, paharele de plastic, cu varza rosie, varza alba murata, cu un bat de plastic. Stack-uri de paharele de plastic, asteptand cuminit clientii. Atunci cand termina de mancat sandvisul cu peste, localnicii cumpara un paharel din acelea (sau ca dincolo, o doza) si taie pestele fript inghitit la repezeala, cu muratura. Iute, acra si sarata. Si pentru toata aceasta experienta, am vrut sa ajung din nou la Istanbul, fie binecuvantat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu