miercuri, 22 septembrie 2010

Su nu inseamna rece !

Su ?! Su ! Cu acest cuvant am crezut ca m-am inteles cu cel care vindea bauturi la bordul vasului de croaziera in care ne imbarcasem, la malul Bosforului. Dar nu. Ce este su pentru povestea aceasta si ce talcuri are ?

De fapt mutandu-ne de la etaj, la demisol sau intr-un fel, la parterul vasului, avand la dispozitie multe banchete, protectie indaratul ferestrelor si un bar mai la indemana, am poftit la o bere rece. Pe tejghea erau insiruite dozele de bauturi racoritoare, printre care si una de bere Efes, iar undeva in spate aparatul de ceai. M-am ridicat de pe bancheta, m-am apropiat de bar. In acel moment o alta persoana era servita. Aproape fiind am auzit dialogul in limba turca intre cei doi cu privire la tranzactie. Brusc, cel care vindea, a iesit din spatele tejghelei, apoi afara, a urcat pe scari la puntea superioara. A revenit iute cu doua doze de bere in mana, brumate. Am inteles reactia lui ca raspuns la cererea clientului de a cumpara bere rece si nu din cea expusa, stiti cum, ca la noi. Aia rece este in alta parte, si pentru noi, ca ne cunoastem. Dupa care, personajul vanzator pleaca, eu raman singur la bar. Vine altcineva la vanzare. O persoana careia incerc sa ii explic ca vreau altceva decat cutia de bere de pe tejghea. Pe care am pus mana, i-am zis "rece", "cold". Nimic, nu intelegea omul si pace, dupa cum se spune. El zice: Su?! Su! zic eu, bucuros ca ne-am inteles.Vine o doamna, langa mine, cumpara doza expusa, deci eu o sa primesc din cele de sus, reci. Ia sa ma duc sus, la barul de pe puntea superioara. Ajung repede acolo, o alta persoana, cumpara si ea berea expusa. Da, dar eu, salivez, poftesc ? Bier ? Nu mai avem, da din umeri vanzatorul marinar. La naiba am ramas fara bere. Am coborat la parter, mi-a spus naduful familiei si am luat un ceai. Asta este. 

De ce am ales ca subiectul al povestirii su ? Pentru ca la doua zile dupa aceea, am realizat ce imi spunea domnul acela. Su, adica apa. Adica acea apa care este peste tot in Stambul, rece, la PET, brobonita si ofertata.

Ce face diferita aceasta oferta fata de ceea ce suntem obisnuiti sa avem la indemana, acasa, in Romania ? Este vorba de aproape-ubicuitate sau omniprezenta. Oriunde te-ai afla, pe traseele pietonale si turistice ale Stambulului, cineva, un vanzator ambulant, incarcat de recipiente de plastic cu apa aburite, este la indemana ta. In Sultanahmet, zona Hipodromului Roman, pe toate partile. La capul podului Galata precum si in zona Bazarului Egiptean. In preajma stadionului olimpic Ataturk sau mergand spre Grand Bazaar. Desigur, apa plata rece, in diverse recipiente, standard, la 0,5 litri, 1 litru sau 2 litri, si sub mai multe marci, se gaseste atat in micul negot, la mici chioscuri (foarte rar in zonele calcate de noi) sau in minimarketuri de proximitate precum Greens. Ceea ce este deosebit este ca micul intreprinzator turc, adolescent, o aduce, rece si in zeci de exemplare, la nasul trecatorului. Desigur, si in Bucuresti sau in orice areal locuit, ai ocazia sa faci o vizita magazinului si sa te dotezi, in drumurile zilnice, ocazionale uneori, din perioadele de canicula, cu un recipient PET de apa rece. Dar trebuie sa iti fie in drum, pe traseu, aceste chioscuri sau mici magazine. Ceea ce este evident nu atat de obisnuit. Si inseamna sa te abati din drum, sa stai la coada, sa astepti restul, ei nu au marunt si au si vanzari mici ca nu pot da restul la 50 lei. Ca atare, aceasta miscare simpla a intreprinzatorului mic, care munceste la negru este adevarat, de a aduce retailul la nasul consumatorului, de intelege si a fragmenta si mai mult piata, pentru a-i putea satisface dorintele celui doreste si poate sa cumpere apa rece, pare genial de simplu. Insa oferta lor, desi apropiata de client, umpland traseele pietonale si pietele, nu este agresiva. Si datorita faptului ca ofertarea a zeci de PET-uri de 0,5 litri face dificila chiar urmarirea pana la unu, a clientilor. Dar si asa, este suficient. La Stambul, trebuia doar sa vreau si sa am maruntul necesar, ca sa am apa, pentru ca era peste tot. 

Ce mai face diferita aceasta oferta in spatiul public ? Este diferentialul de pret. De-abia in acest an am remarcat, si asta dupa ce am cumparat de cateva ori apa rece in PET-uri brobonite, diferenta de pret intre retailul de intimitate, i-as putea spune, si cel de proximitate. La minimarket, un PET de 0,5 litri, costa in functie de brand, intre 35-50 kurus, iar micii intrepriznatori o vand peste tot cu acelasi pret: 1 lira turceasca. Diferentele sau pragurile se pastreaza si la celelalte cantitati imbuteliate. Vreau sa remarc aici nivelarea pietei si intelegerea tacita. Pe o arie larga, oriunde te-ai fi lovit de aceasta oferta de apa, la botul calului, pretul era acelasi: 1 lira turceasca. 

Si aici am o observatie: talentul de a forta piata si a stabili un pret de transfer din minimarket la retailul de intimitate, de la simplu la dublu. Asta da forta de vanzari. Ti-e sete, este soare orbitor, ai umblat ca naiba prin oras in diverse locuri, sa vizitezi diverse obiective. Apa, apa !!! Apa?! Da, uite pe cineva care vinde apa rece, cu broboane pe sticluta! Cat costa ?! 1 lira? Yes, give me one! Asadar o masa intreaga de vanzatori reusesc sa marcheze profitul, aducand apa, de la minimarketul ascuns dupa geamia de langa Bazarul Egiptean, pina la nasul tau, cand iesi din pasaj, dinspre podul Galata, dupa 2 ore croaziera pe Bosfor. Sau in alte spatii urbane care nu permit ca chioscurile sa iti stea in drum. Acum, ce sa va zic, nu am vazut chioscuri in drum, la turci, cel putin pe unde am fost. Trotuarul este trotuar.

Ce am mai observat si nu imi explic. Oriunde, la orice ora, in orice cantitati, ofertele erau constituite de apa in zeci de recipiente PET stivuite, brobonite. Cum naiba erau tot timpul reci, peste tot, in gramezi, oriunde te-ai fi uitat ?! Imaginati-va un stop cadru foto pe care il iei si il muti de colo-colo, ca un deja vu. Ciudat dar si minunat. Si pareau a avea in dotare aceleasi vitrine frigorifice, turcesti, care sunt pe piata romaneasca. La ei insa, functioneaza.

Si inca cateva vorbe despre ultima diferenta. Este cea determinat de atitudine, spirit antreprenorial, cerere si oferta. Ceea ce este vizibil in Turcia, in mod onest, la tot pasul, nu se intampla in Romania. Dupa ce ati avut rabdare sa cititi randurile mele, reflectia despre apa rece, pura si simpla, incercati daca sunteti locuitor de oras, la Bucuresti sau in alta parte: vi s-a bagat cineva in suflet, dar mai cu blandete totusi, sa va vanda apa rece in cantitati ca pentru grupuri de 25 de persoane ? De exemplu in Bucuresti, pe ici pe colo, niste autoritati locale au ridicat corturi, pazite de Politia comunitara, in care gasesti, la distribuitoare de apa, apa plata, dar calda. Au disparut fantanile cu apa, acelea de iti potoleai setea din reteaua de canalizare, ma rog, alte vremuri. Dar intreprinzatori, din aceea din patura saraca, care traieste din ajutor social, dar gaseste o oportunitate de a intreprinde ceva ca sa satisfaca o cerere potentiala, si sa marcheze onest profitul, eu nu am trait si vazut. Si poate nici voi. Cel putin in Bucuresti. De ce ?! Nu stim inca de ce turcii misuna si muncesc ca niste furnici sau traiesc pur si simplu, iar in tara mea, lumea se lamenteaza si intinde mana la semafor, cu copii in brate sau exhiband handicapuri dureroase, dar imorale.

Su ?! Su !

Niciun comentariu: