Giurgiu, Berceni, Oltenita...Lavazza coffee to go with Lukoil...

Într-o seară am umflat un pic "gumele" bicicletei la stația Lukoil de la podul Vitan. Au cele mai bune și funcționale automate de pompat aer în anvelope, cu reglarea presiunii de umflare, pornire și apoi oprire automată la atingerea parametrilor. Recomand, cum s-ar spune. Dar au și ce mai scumpă cafea la automat, marca Lavazza, este 3 lei paharul. Totuși, pentru că stația esta amplasată pentru o priveliște contemplatioară, pentru 15 minute de coffee drink, privind spre traficul de mașini, behind the window, am adăstat un pic. Iată cum se vede dinăuntru spre afară, un peisaj urban de seară. Road to everywhere, but Romania. Nu? 

 

Un colocviu despre "Bucuresti-Capitala europeana" cu bune si cu rele

Mai mult bune, multumim Alex Filip. Eu m-am bagat "in seama" si am propus in lista de doleante, identitate gastronomica pentru Bucuresti.

 

Pierre caffe & tea, do you go with the car?

Ce am mai descoperit umblând, pe ici, pe colo, prin București? O mașinuță cu cafea și ceai, Pierre. Probabil nu te face bogat dar te face mai apropiat de oameni. Se afla în zona SEMA Park, vinerea trecută, 15 mai 2015. Întâmplător este și un Fiat carosat special.

#Bucharest, food street, snack spot or the #Bohemian #market

Ca "Observator gastronomic" sunt atent la inițiativele culinare locale. Doar un pic să iei Bucureștii sub tălpi și afli noi inițiative food street. Precum aceasta amplasată lângă mall-ul de la Piața Unirii. Am fotografiat-o din fugă. Ce putem spune? Este un extras de supermarket. Costisitor, non-inovativ, va da faliment.

Fără kebab la București, la Festivalul turcesc 2013

Festivalul turcesc 2013

Vreți să vedeți, să gustați și să mâncați turcește (nu, nu kebab!) ?! Nu numai gastronomia, ci multe ne leagă de Turcia. Cele 6 călătorii din care 3 cu mașina, "per pedes". Altele cu avionul. Prin Edirne, Canakkale, la Istanbul. Pentru a cunoaște Turcia, nu este suficient all inclusive. Trebuie să pui piciorul pe pământul ei, să vezi și să te uiți la oameni. Anual, Fundația Tuna organizează, cu sprijinul comunității de afaceri din România, 2 zile de evenmimente mai ales culinare, cu ceva cântece și dansuri, cu acces gratuite. Ieșiți la plimbare la în oraș. Este în Herăstrău.

PS: Mai jos un slideshow cu imagini de la ediția de anul trecut, muzica nu este de gen, dar face mai plăcută vizionarea.

Blasfemia la Bucuresti

Nu, nu este vorba de o contaminare a shaormei de vită și oaie și pui, cu carne de cal. Ca în Germania sau în Elveția (parcă ?).  Ci de înlocuirea într-un preparat culinar specific arab, musulman, a cărnii corecte cu cea incorectă, de dragul creștinilor. Măi să fie!

Case care (nu mai) plang, un proiect Rhabillage, editia a II-a

Doamna Bruma, 

Va multumesc pentru oportunitate si pentru timpul acordat la ultima noastra intalnire. Ce anume ar fi bine sa fie in acest Ghid ? Este o provocare ce dezlantuie imaginatia. 

Fara sa fiu un specialist as spune ca o casa, o locuinta, nu exista fara o curte, fara o gradina, fara propriul ei spatiu privat. Este o intreprindere prea grea, insa stim ca s-a lucrat pe acest subiect, cateva gradini interioare probabil ca merita sa fie scoase in evidenta. 

Mergand pe vechile strazi, am simtit impulsu de a deschide poarta curtilor caselor vechi sa dau o roata. Deci niste curti misterioase, ar fi interesante. Curtile interioare ale caselor din Centrul Vechi. Ar fi interesante casele cu curti interioare. Ca de exemplu in fosta Cale a Rahovei exista una, cele de pe str. Serban Voda. Tot cartieriul din jurul str. Principatelor Unite. Sau casa din str. Mendeleev in care traieste pianistul Dan Grigore, ori casa de la intersectia str. Mendeleev cu str. ce duce la piata Amzei, cu un balcon de lemn, atarnat de perete. Ar fi aici de adaugat, gradinile. In Bucuresti, gradinile parcuri sunt niste necunoscute. Ca de exemplu structura gradinii, a parcului din jurul palatului Mitropoliei, a fostei Camere a Deputatilor, o gradina parc interzisa. Sau Gradina Botanica, a carei structura nu este atat de bine formalizata si expusa publicului. Sau cladirea din str. Smardan de vis-a-vis de Chicken Staff, cu o curte interioara interesanta. Ori curtea interioara a cladirii din Calea Victoriei, de vis-a-vis de fostul magazin Max Mara, ori chiar curtea interioara a exact acelei cladiri ce gazduia magazinul Max Mara. Prin curtea interioara se putea si se poate trece din Calea Victoriei spre Piata Amzei, fara sa dai coltul. 

Aceste pasaje sunt si cele dintre str. Academiei si Calea Victoriei (Pasajul Englez), sau galeria de magazine interioare de vis-a-vis de fostele galerii Lafayette, actualul magazin Victoria. Si aici, se trece din galerii, dinspre Calea Victoriei spre str. Lipscani, prin interior, cu pasaj printr-o gradina interioara. Curtea, gradina, elementele exterioare ce inconjoara cladirile de locuit. 

Fantezia zburda, nu ? Un alt aspect fascinant, memoria functionala a orasului Bucuresti, vechile cladiri, din foarte multe arii, pastreaza vizibil, dar fara vechiul sens, organizarea de magazin de strada, de pravalie, vechea pravalie cu scara. Erau probabil case de meseriasi, mici negustori, care aveau in strada magazinul si deasupra locuinta. In spatele Muzeului National de Istorie, cladirea actualului Institut de Balneofizioterapie, gazduieste pe o latura, spatiile inchise, dar construite cu functiune de pravalie, mai multe foste magazine.Este interesant sa observi in Pasajul Villacrosse, cum toate spatiile ce acum sunt cafenele, inca mai poarta deasupra intrarii, numere de ordine, pentru magazine, stradela interioara comerciala. 

De exemplu, etnicitatea era prezenta si este vizibila si azi. Micile magazine din zona actualului magazi Cocor, de pa latura din dreapta, ce poarta inca steaua lui David, simbol al religiei mozaice a proprietarului, pentru un cartier al Dudestilor, din preajma bisericii Sfanta Vineri si Templelor Mozaice. La fel, micul magazin din str. Coltei, care poarta pe frontispiciu, emblema "Cohn si Fiul". Trecerile putine, dar pline de farmec, la nivel. De exemplu scara ingusta pe doua sensuri, ce leaga strada ce coboara dinspre Filaret, cu nivelul superior, acolo unde este hotelul de 5 stele, restaurat, Parc Carol, fostul ICRAL Sector 4. Tot aici, pe o latura este un pasaj stradela de interior, inchis de catre locatari, ce leaga str. Mitropolit Nifon, de strada ce coboara de la Mitropolie. 

Ar mai fi spatiille de cultura urban, azi restaurate sau distruse. Palatul de Cultra Bragadiru, impresioneaza prin sala sa de bal interioara. Oare cate cladiri din Bucuresti mai au asa ceva? Eu cunosc si Casa de Cultura Nicolae Balcescu din str. 11 Iunie, de langa Mitropolie. Ori vechile cinematografe cu gradina, dar care acum nu numai ca plang, dar chiar au tacut si s-au inchis in ele. 

In ce priveste cimitirele istorice, trebuie clasate, inregistrate si memorializate: cimitirul italian al eroilor, cel al turcilor, cimitirul evreiesc, cimitirul catolic. Acestea trebuie sa fie incluse in procedura de clasificarem, deoarece putin cate putin dispare minoritatea, ramine memoria acesteia. Putem vorbi de o cultura aparte a monumentelor funerare, care parcurge etape istorice, marcate de epitafuri sau nu, de materiale, de sabloana sau ciopliri. O masificare a cultului funerar a dus la o acaparare a acestui tip de constructii, de la cioplire si interpretare artistica, la ciment mozaicat, gresie si faianta si flori de plastic. 

Ce ar mai fi de spus. 

Un indrumar in pasi, pentru stimularea actiunii civice in materie de semnalare a unor monumente de patrimoniu si declansarea procedurilor legale. O pre-analiza a potentialului de monument istoric, o petitie semnata de 1000 de cetateni, in favoarea declansarii unei pre-expertize sumare. Sau cum procedeaza altii ? 

Ar mai fi de spus, ca nu mai stim care sunt, daca mai sunt, vechile cladiri de bistrouri. Unde se producea cultura gastronomica a Bucurestilor ? Doar Casa Capsa, Caru' cu Bere si inca cateva locuri ?

Su nu inseamna rece !

Su ?! Su ! Cu acest cuvant am crezut ca m-am inteles cu cel care vindea bauturi la bordul vasului de croaziera in care ne imbarcasem, la malul Bosforului. Dar nu. Ce este su pentru povestea aceasta si ce talcuri are ?

De fapt mutandu-ne de la etaj, la demisol sau intr-un fel, la parterul vasului, avand la dispozitie multe banchete, protectie indaratul ferestrelor si un bar mai la indemana, am poftit la o bere rece. Pe tejghea erau insiruite dozele de bauturi racoritoare, printre care si una de bere Efes, iar undeva in spate aparatul de ceai. M-am ridicat de pe bancheta, m-am apropiat de bar. In acel moment o alta persoana era servita. Aproape fiind am auzit dialogul in limba turca intre cei doi cu privire la tranzactie. Brusc, cel care vindea, a iesit din spatele tejghelei, apoi afara, a urcat pe scari la puntea superioara. A revenit iute cu doua doze de bere in mana, brumate. Am inteles reactia lui ca raspuns la cererea clientului de a cumpara bere rece si nu din cea expusa, stiti cum, ca la noi. Aia rece este in alta parte, si pentru noi, ca ne cunoastem. Dupa care, personajul vanzator pleaca, eu raman singur la bar. Vine altcineva la vanzare. O persoana careia incerc sa ii explic ca vreau altceva decat cutia de bere de pe tejghea. Pe care am pus mana, i-am zis "rece", "cold". Nimic, nu intelegea omul si pace, dupa cum se spune. El zice: Su?! Su! zic eu, bucuros ca ne-am inteles.Vine o doamna, langa mine, cumpara doza expusa, deci eu o sa primesc din cele de sus, reci. Ia sa ma duc sus, la barul de pe puntea superioara. Ajung repede acolo, o alta persoana, cumpara si ea berea expusa. Da, dar eu, salivez, poftesc ? Bier ? Nu mai avem, da din umeri vanzatorul marinar. La naiba am ramas fara bere. Am coborat la parter, mi-a spus naduful familiei si am luat un ceai. Asta este. 

De ce am ales ca subiectul al povestirii su ? Pentru ca la doua zile dupa aceea, am realizat ce imi spunea domnul acela. Su, adica apa. Adica acea apa care este peste tot in Stambul, rece, la PET, brobonita si ofertata.

Ce face diferita aceasta oferta fata de ceea ce suntem obisnuiti sa avem la indemana, acasa, in Romania ? Este vorba de aproape-ubicuitate sau omniprezenta. Oriunde te-ai afla, pe traseele pietonale si turistice ale Stambulului, cineva, un vanzator ambulant, incarcat de recipiente de plastic cu apa aburite, este la indemana ta. In Sultanahmet, zona Hipodromului Roman, pe toate partile. La capul podului Galata precum si in zona Bazarului Egiptean. In preajma stadionului olimpic Ataturk sau mergand spre Grand Bazaar. Desigur, apa plata rece, in diverse recipiente, standard, la 0,5 litri, 1 litru sau 2 litri, si sub mai multe marci, se gaseste atat in micul negot, la mici chioscuri (foarte rar in zonele calcate de noi) sau in minimarketuri de proximitate precum Greens. Ceea ce este deosebit este ca micul intreprinzator turc, adolescent, o aduce, rece si in zeci de exemplare, la nasul trecatorului. Desigur, si in Bucuresti sau in orice areal locuit, ai ocazia sa faci o vizita magazinului si sa te dotezi, in drumurile zilnice, ocazionale uneori, din perioadele de canicula, cu un recipient PET de apa rece. Dar trebuie sa iti fie in drum, pe traseu, aceste chioscuri sau mici magazine. Ceea ce este evident nu atat de obisnuit. Si inseamna sa te abati din drum, sa stai la coada, sa astepti restul, ei nu au marunt si au si vanzari mici ca nu pot da restul la 50 lei. Ca atare, aceasta miscare simpla a intreprinzatorului mic, care munceste la negru este adevarat, de a aduce retailul la nasul consumatorului, de intelege si a fragmenta si mai mult piata, pentru a-i putea satisface dorintele celui doreste si poate sa cumpere apa rece, pare genial de simplu. Insa oferta lor, desi apropiata de client, umpland traseele pietonale si pietele, nu este agresiva. Si datorita faptului ca ofertarea a zeci de PET-uri de 0,5 litri face dificila chiar urmarirea pana la unu, a clientilor. Dar si asa, este suficient. La Stambul, trebuia doar sa vreau si sa am maruntul necesar, ca sa am apa, pentru ca era peste tot. 

Ce mai face diferita aceasta oferta in spatiul public ? Este diferentialul de pret. De-abia in acest an am remarcat, si asta dupa ce am cumparat de cateva ori apa rece in PET-uri brobonite, diferenta de pret intre retailul de intimitate, i-as putea spune, si cel de proximitate. La minimarket, un PET de 0,5 litri, costa in functie de brand, intre 35-50 kurus, iar micii intrepriznatori o vand peste tot cu acelasi pret: 1 lira turceasca. Diferentele sau pragurile se pastreaza si la celelalte cantitati imbuteliate. Vreau sa remarc aici nivelarea pietei si intelegerea tacita. Pe o arie larga, oriunde te-ai fi lovit de aceasta oferta de apa, la botul calului, pretul era acelasi: 1 lira turceasca. 

Si aici am o observatie: talentul de a forta piata si a stabili un pret de transfer din minimarket la retailul de intimitate, de la simplu la dublu. Asta da forta de vanzari. Ti-e sete, este soare orbitor, ai umblat ca naiba prin oras in diverse locuri, sa vizitezi diverse obiective. Apa, apa !!! Apa?! Da, uite pe cineva care vinde apa rece, cu broboane pe sticluta! Cat costa ?! 1 lira? Yes, give me one! Asadar o masa intreaga de vanzatori reusesc sa marcheze profitul, aducand apa, de la minimarketul ascuns dupa geamia de langa Bazarul Egiptean, pina la nasul tau, cand iesi din pasaj, dinspre podul Galata, dupa 2 ore croaziera pe Bosfor. Sau in alte spatii urbane care nu permit ca chioscurile sa iti stea in drum. Acum, ce sa va zic, nu am vazut chioscuri in drum, la turci, cel putin pe unde am fost. Trotuarul este trotuar.

Ce am mai observat si nu imi explic. Oriunde, la orice ora, in orice cantitati, ofertele erau constituite de apa in zeci de recipiente PET stivuite, brobonite. Cum naiba erau tot timpul reci, peste tot, in gramezi, oriunde te-ai fi uitat ?! Imaginati-va un stop cadru foto pe care il iei si il muti de colo-colo, ca un deja vu. Ciudat dar si minunat. Si pareau a avea in dotare aceleasi vitrine frigorifice, turcesti, care sunt pe piata romaneasca. La ei insa, functioneaza.

Si inca cateva vorbe despre ultima diferenta. Este cea determinat de atitudine, spirit antreprenorial, cerere si oferta. Ceea ce este vizibil in Turcia, in mod onest, la tot pasul, nu se intampla in Romania. Dupa ce ati avut rabdare sa cititi randurile mele, reflectia despre apa rece, pura si simpla, incercati daca sunteti locuitor de oras, la Bucuresti sau in alta parte: vi s-a bagat cineva in suflet, dar mai cu blandete totusi, sa va vanda apa rece in cantitati ca pentru grupuri de 25 de persoane ? De exemplu in Bucuresti, pe ici pe colo, niste autoritati locale au ridicat corturi, pazite de Politia comunitara, in care gasesti, la distribuitoare de apa, apa plata, dar calda. Au disparut fantanile cu apa, acelea de iti potoleai setea din reteaua de canalizare, ma rog, alte vremuri. Dar intreprinzatori, din aceea din patura saraca, care traieste din ajutor social, dar gaseste o oportunitate de a intreprinde ceva ca sa satisfaca o cerere potentiala, si sa marcheze onest profitul, eu nu am trait si vazut. Si poate nici voi. Cel putin in Bucuresti. De ce ?! Nu stim inca de ce turcii misuna si muncesc ca niste furnici sau traiesc pur si simplu, iar in tara mea, lumea se lamenteaza si intinde mana la semafor, cu copii in brate sau exhiband handicapuri dureroase, dar imorale.

Su ?! Su !