Dragă Luca (fiul meu cel mic, adică),
Vine o vreme când te vei întreba: “Cine sunt?” și vei dori
să înțelegi “De ce sunt așa cum sunt?”. O parte din răspunsuri le primești dacă încerci să-ți
cunoști părinții, bunicii, stămoșii tăi. Așa vei afla care este esența
transmisă de la o generație la alta, parte și ea din tine. Eu mi-am făcut
propria călătorie către rădăcini și ți-o las ție moștenire într-un scurt
documentar, pentru că și tu ești urmaș al “Filipovenilor și cazacilor lui
Nekrasov”.
Cu drag,
Mama (aka Ana Preda)
Ana Preda: "Totul a plecat de
la dorința de a-mi cunoaște mai bine neamul. Întâmplarea, deloc întâmplătoare,
m-a adus în Televiziunea Publică ca redactor la Minorități. Aici am aflat cât
de puține știu despre rușii-lipoveni, deși m-am născut și am crescut într-o familie
de staroveri, ortodocși ruși de veche credință, căci asta sunt lipovenii din
România. Au o istorie ce pornește în urmă cu peste trei secole și jumătate și
formează o puternică diasporă rusă, împrăștiată în toate colțurile lumii."
Filmul “Filipovenii și
cazacii lui Nekrasov” coproducție TVR și Asociația Ivan Patzaichin Mila 23 este un documentar biografic și antropo-etnic, o scurtă
istorie a rușilor-lipoveni din România. O însoțim pe Ana Preda în istoria
familiei sale de lipoveni și astfel descoperim identitatea și trecutul
comunității de staroveni din România.
Două vorbe despre Ana Preda (scrise de ea):
Jurnalist
TV din '95 încoace, producător de jurnale de știri și de emisiuni
dedicate copiilor, unul dintre "părinții" radio-ului Itsy Bitsy, astăzi
jurnalist TV la Televiziunea Publică
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu