Orice fel de taxare ai aplica, problema este ce faci cu banii. S-au tot realizat modele cu o singura taxare, cu mai multe trepte. In final, nu se poate spune daca un model sau celalalt, aduc mai multi au mai putini bani. Impozitarea progresiva este o masura socialista, nu liberala (imi pare rau PNL) si este de fapt echivalentul a ceea ce in marketing se numeste segmentare. Adica cei care guverneaza nu aplica o singura masura/croiala asupra veniturilor, ci mai multe, creind paturi de impozitati, cu care se joaca politic. Probabil ca o statistica cat de cat oficiala iti poate spune cata lume este in palierul dintre 3.000-5.000 RON venituri brute impozitate. Sa zicem. Si estimezi ca astia sunt niste votanti multi si interesanti. Atunci poti crea acest sistem de impozitare in trepte, care sa ii bucure pe acesti oameni, care iti pot aduce voturi. Cam asa functioneaza, nu ? Halal model socialist !
2 comentarii:
Hm, bizară opinie promovezi!
Impozitarea progresivă are ca efect scăderea inegalității, adică exact a acelei chestii care la noi este mai mult decât alarmant de mare. Da, este o opțiune social-democrată, folosită cu succes în patria liberalismului european (UK) și în toată partea vestică a continentului.
Despre efectele inegalității asupra încetinirii dezvoltării, creșterii criminalității, diminuării capacității de a colecta venituri la buget, reducerii solidarității sociale etc., nu cred că e nevoie să amintesc...
Salut, punctul meu de vedere este acela ca nu felul cum impozitezi rezolva ceva, ci cum colectezi si ce faci cu banii. Modul cum impozitezi serveste de fapt unor scopuri politice, de a avantaja un grup social sau altul, de ii aduce de partea ta, pe unii sau pe altii. De a-ti asigura voturi. Daca in realitate banii intra tot in malaxorul coruptiei (strazi, educatie, sanatate, armata, justitie), nu am facut nimic. Am citit, poate superficial, un studiu al celor de la ECOL, aici "Revoluţia cotei unice. Victoria cui?", de Cosmin Marinescu, link: http://www.ecol.ro/content/revolutia-cotei-unice-victoria-cui
Trimiteți un comentariu