Manifestul de la Sapanta si gastronomia

Dragi sustinatori ai satului romanesc, 

Promovarea si valorificarea patrimoniului cultural si natural, este tema in jurul careia ne-am reunit. Dar sa nu uitam ca si pastrarea si conservarea patrimoniului cultural si natural sunt deasemenea o linie de actiune esentiala, si adesea am revenit asupra acestei abordari, in discutiile noastre, la Dealu Sasului/Fundata sau la Tulcea. 

Asociatia Grupul de Initiativa Radu Anton Romana sustine din 2008 ca este nevoie de o punere in valoare a gastronomiei, este nevoie de instrumente si mijloace pentru asta, dar mai intai este nevoie sa constitentizam publicul ca nu suntem o natiune de gratargii, decat accidental. 

Daca privim din perspectiva actualului ciclu bugetar privind PAC, cati dintre noi sunt convinsi ca Masura 322 din PNDR si-a atins scopul mai ales in ce priveste "punerea in valoare a mostenirii rurale"? Poate nu este evident pentru restul publicului, pentru cei care decid, de aceea credem ca este nevoie de spus clar si raspicat. Ceilalti membri ai grupului ce vor fi prezenti la Sapanta o pot spune mai bine decat mine. Si anume ca patrimoniul cultural are o dimensiune materiala, palpabila si una imateriala, neconservabila. Legea privind patrimoniul cultural imaterial nr.26/2008 prevede ca retetele stravechi sunt elemente de patrimoniu si ca trebuie protejate. Intr-un manifest precum cel de la Sapanta, am vedea necesar sa insistam in mod explicit SI pe gastronomie, pe cultura gastronomica si pe nevoia de a se crea o metodologie de alcatuire a unei biblioteci gastronomice si culturale, o enciclopedie a hranei romanilor.  

Radu Anton Roman nu a fost numai un bon viveur, un producator de cultura gastronomica, dar si un descoperitor si redescoperitor de patrimoniu cultural imaterial. In cultura romaneasca se pot numara pe degetele de la o mana, hai doua maini, lucrarile de prezervare a culturii gastronomice romanesti. 

Este de spus ca politica privind inregistrarea si declararea produselor traditionale nu a dus la rezultatele scontate, acelea de a crea un bazin de produse cu potential de specialitate traditionala garantata (STG), ci mai degraba a creat cozonaci Fantezi sau cremvursti traditional romanesti. 

Majoritatea masurilor din PNDR au ca scop orientarea spre piata a economiei rurale si astfel crearea acelor resurse care sa creasca nivelul de trai. Dar o orientare exclusiva catre piata inseamna reducerea la numitorul comun, la echilbrul dintre cerere si oferta. Acest dezechilibru ne va impinge catre o bucatarie de import, bazata pe ingrediente de import, care nu ar avea legatura cu cultura locala. 

Este nevoie de actiuni de promovare si de valorizare. Sa pastram, sa valorizam bucataria romaneasca, legumele, fructele autohtone, speciile de plante si rasele de animale autohtone. Este necesar sa le tinem ca parte a patrimoniului rural, ca sa avem ce arata musafirilor nostri. Daca pastram minunate artefacte taranesti, case, traditii si obiceiuri, este necesar sa pastram si sa punem la loc de cinste bucataria romaneasca. Tot lantul de la cresterea animalelor, cultivare si recoltare, are ca scop, in functie de marime, vanzarea de materii prime pentru industria alimentara dar si pentru prepararea mancarii, acasa. Cultura rurala nu are un scop in sine sau se poate ajunge acolo, daca o decuplam de fibra sociala din mediul urban romanesc. Vom ajunge sa mincam numai din import si atunci viata la tara ar urma sa aiba un sens doar ca traire locala? Asta vrem sa avem in Romania ?

Viata la tara este un intreg ciclu social, cultural, economic care nu poate exista fara gastronomie. Inlocuiti in mediul de viata rural, totul, cu gratare, pizzerii si hamburgeri. Poate nu sunt rele in sine, dar ar parea ridicol pentru noi ca romani. Putem propune societatii romanesti sa aiba in vedere crearea unei metodologii comune a MDRT, MADR, MCPN prin care sa fie acreditate, dupa realizarea unei metodologii de identificare a gastronomice romanesti, destinatiile gastronomice romanesti Radu Anton Roman. Care sa fie marcate pe harta Romaniei, cu stele. Poate ca nu ne putem opune pe de-a intregul deschiderii societatii romanesti.

Dar de aici, pina la "autocolonizare", cum bine si potrivit a conceptualizat cineva, este un drum lung si inca mai putem face ceva, sa nu stam cu mainile in san. 

PS: Regret ca nu pot fi si la Sapanta, dar sper ca strigatul de alarma privind gastronomia romaneasca sa isi gaseasca loc.