luni, 1 aprilie 2013

Propaganda pentru libertate, un proiect libertarian pentru educatia economica

Există în România niște grupuri de libertarieni, unul se află la Catedra de Economie Politică a ASE, altul la Universitatea Româno-Americanâ. Ei mai publică uneori articole în FORBES, alteori in Ziarul Financiar și mai apar pe la posturile de televiziune (TVR, Realitatea TV, Digi TV). Pentru că scriu rapid, nu am numele la îndemână, dar îi pot localiza. O organizație se numeste SOLIB (http://www.solib.ro/). Alta se numeste Centrul pentru Economie si Libertate-ECOL (http://www.ecol.ro/)

De mici, din școală suntem crescuți într-o anume ignoranță cu privire la modul economic de gândire. Eu l-am descoperit în 1990 într-o lucrare proaspăt tradusă, la acea vreme, la Editura Didactica și Pedagogică. Era de fapt un manual academic, scris în stil americănesc, al universității George Washington. Îl mai păstrez și acum. Principii simple despre costuri, politici publice, oportunități, marje, într-un limbaj accesibil. De atunci am mai "frecventat" cărți ale filosofilor economiei libere și a libertății, care toate pun la baza societății libertatea individului, libertatea economică și libertatea politică. Ceea ce în România încă lipsește. Este suficient să vedeți câte părți interesate cer să li se acorde privilegii, subvenții si scutiri. Ceea ce nu înseamnă decât bani luați de la unii și dați altora, de fapt un model de economie și de societate, bazat foarte mult pe transferuri sociale. Nimic nu este gratuit și nimic nu este dezinteresat.

Ce poate fi atunci mai concret, decât ca, pe lângă predarea academică a principiilor economiei libere, să organizezi niște programe care să educe, să activeze tinerii ?

"Societatea pentru Libertate Individuală (SoLib) organizează, pentru al treilea an consecutiv, concursul național Economy Works. Concursul se adresează elevilor de liceu pasionați de economie, care își pot folosi cunoștințele pentru a câștiga premii în bani, excursii la școli de vară în Germania și Statele Unite, dar și o bursă integrală de studiu în cadrul Universității Româno-Americană. Economy Works este un concurs destinat elevilor de liceu și face parte dintr-o campanie de e-learning menită să prezintă elevilor noţiuni de bază de economie şi economie politică și să-i ajute să înţeleagă mai bine mecanismele unei pieţe şi societăţi libere. În cadrul acestui proiect a început dezvoltarea unei baze cuprinzătoare de texte, videoclipuri, benzi desenate şi materiale audio care tratează subiecte economice diverse."


Niciun comentariu: