Da, este un concept creativ încântător, sunt de acord cu Iulian Comănescu (articolul său AICI), deși Pepsi este la locul lui pentru ca era Pepsi și înainte și Pepsi acum. Consum și eu uneori produsele Meda și sunt atent în ultimii ani, datorită proiectelor în care am lucrat, la evoluția industriei alimentare. Dar serios vorbind, nu știu cât de "încântătoare" sunt produsele celor de la MedaProd. La o presiune imensă a industriei alimentare asupa prețurilor, cât-mai-scazute, pe o piata comoditizată, unde ai o bătălie a prețurilor, se adaugă încă o presiune diferențiatoare: salamul pentru Dorel. Ca și la "băutura de tip coniac Unirea" și aici este vorba de sub-produse alimentare. Nu produsul alimentar de calitate este ținta, ci punerea unor produse de slabă calitate nutritivă, în mâinile clasei muncitoare. Trebuie spus ca Unirea era un subprodus alimentar, un coniac fals și că până la urmă compania care îl producea a intrat in insolvență. EuroAvipo și-a dublat veniturile în 2004 de pe urma lui Dorel. Dar cu ce costuri pentru sănătatea românilor ?
NB: Aș mai observa că diferențiatorul este acelă că mezelurile sunt pentru cei care muncesc, nu gândesc. Pentru cei care merg la muncă, nu la birou. Trăiască deci lupta de clasa, adusă acum, cu duioșie și nostalgie, în prezent.
Sursa imaginii este situl lui Iulian Comănescu, unde puteți lectura tot articolul dar și multe alte idei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu