Cartea, inchisoare sau evadare ?

Iulian Comănescu a fost capturat de o carte, "Crome Yellow" a lui Aldous Huxley și de un dispozitiv Kindle. De aceea spune că s-a simțit prizonier și nu liber alergător, într-o după-amiază. "Atenție! Cărțile provoacă claustrofobie!" Așa vedeți voi lucrurile ? 

Eu i-am scris: 

"Titlul tau s-ar traduce prin "Atentie! Cartile iti cauzeaza frica de spatiu inchis". Cred ca mai curand te absorb in spatiul lor. Dar este un spatiu care te elibereaza. Nu as vedea absorbirea in "1984" sau in "Baltagul" sau "A Brave New World", ca o recluziune, ci ca o deschidere de noi spatii ale imaginatiei. De fapt cartea te extrage dintr-o realitate fizica finita, pe care o poti exploata doar cu simturile finite. Nu poti mirosi la mai mult de cativa metri distanta, nu poti merge pe jos mai mult de n kilometri pe zi, nu poti vedea mai departe de linia orizontului, mai mult decat iti permite starea vremii si starea acuitatii vizuale. Pe cand cartea, fictiunea sau povestile Bazarului intr-un potential spatiu literar (sa punem), iti deschid limitele. Iar ceea ce previne, obtureaza intr-adevar ratiunea critica, este televiziunea de divertisment, filmul fast food, tot ceea ce iti ofera divertisment, te face sa hahai sau iti adreseaza nevoile primare de continut. It is the opposite!"

Recenzie "Crome Yellow" de Florin Pîtea, mai jos.

Ce aș putea spune despre Adrian Sârbu ?

Este probabil un lucru comun să te întrebi, Adrian Sârbu legendă sau mit ? Mogul sau antreprenor ? Vizionar sau manager dictator ? Asta este astăzi, mai multe persoane în una. Este vorba de peste 20 de ani de activitate în politică și media, între politică și media. După ce am citit articolul lui Iulian Comănescu despre Adrian Sârbu, am început să re-țes ideile despre dl. Sârbu. Oare ce era el înainte de decembrie 1989, mai ales ce fel de om ? Cum erau filmele pe care le lucra pentru studioul cinematografic Alexandru Sahia ? Ce subiecte abordau ? Era el un talent regizoral ? Care era locul său în lumea documentariștilor ? Unde funcționa o ierarhie valorică, ce a dat maeștri documentariști dar și regizori de film artistic, și profesori. Cea mai spectaculoasă expresie a lui Adrian Sârbu, pentru mine, a fost clipul de recrutare de personal pentru Consiliul pentru Reformă și Relații Publice al guvernului României, din 1990. Erau imagini luate din helicopter, în zbor deasupra pieței Victoriei, cu un mesaj înălțător, pe măsură. La selecția de personal am fost examinat de Rodica Georgescu, cumnata prim-ministrului Petre Roman, de George Marinescu (odihnească-se în pace!). În cadrul CRRIP exista un departament pentru presă și comunicare, șeful CRRIP era Adrian Severin, iar șefii de divizii erau Rodica Georgescu, Dorel Sandor, Vladimir Pasti, etc. La vremea aceea dl. Sârbu a fost implicat într-un scandal cu cote de hârtie de ziar, în care s-a contrat cu Petre Mihai Băcanu. Practic lui Sârbu i s-a pus în cârcă faptul că ar fi cenzurat accesul la hârtie, ziarului de opoziție, anti-fesenist, de la acea vreme, România liberă. Ca urmare a presiunii publice și politice (sau pentru că era ocazia potrivită?), Adrian Sârbu a plecat de la guvern. De aici încolo începe poveste mea și a altor colegi de generație. Și povestea lui Adrian Sârbu. A fost mai întâi Curierul Național (n.1991), un proiect pus pe picioare de el, cu frații Păunescu, apoi Mediafax (n. 1991). Mi-aduc aminte că primeam patru pagini, frumos tipărite, la birou din buletinele Mediafax, ceva ireal la acea vreme. Când Agerpres produce informație la greu, Radio România- RADOR testa livrarea de informație prin Internet (în 1992), era o luptă grea, în coasta industriei comuniste de știri de agenție. Am avut apoi parte de o întâlnire la un ceai cu Adrian Sârbu, în 1992, când mi-am permis să cer o întrevedere cu el, pentru că nu înțelegeam de ce tot trăgea să mă angajeze Mediafax și Mihnea Vasiliu, mai ales pentru ce bani. Evident a fost o întâlnire scurtă, am pus vreo două întrebări la care nu am primit răspuns, pentru că au intra niște oamei în birou. Și cu asta s-a rupt filmul, am plecat. Ani după aceea am avut ocazia să lucrez pentru PRO TV, emisiunea "Prima pagină", sub conducerea Iolandei Stăniloiu și împreună cu Radu Moraru. M-am întâlnit cu legendarul Sârbu care intimida pe mulți, la lift (nu era singura întâlnire, dar celelalte întâlniri din 1996-1996, erau la niște ședințe de redacție al PRO TV). Am urcat împreună și i-am spus cine sunt, pentru cine lucrez și de recrutarea cu elicopterul. Și-a adus aminte, dar cu detașare.  Mai am multe de spus, și nu cine șite ce secrete. Dar trebuie spus că, în bine sau în rău, Adrian Sârbu este un om de manual. Nu știu, management media, vizionar, schimbător de societate, exemplu prost (destul de tiranic), dar cine suntem noi să judecăm ? Noi nu suntem istoria, îi urăm succes! 

De la băutura tip coniac Unirea la salamul (de) 1 mai pentru muncitori

Da, este un concept creativ încântător, sunt de acord cu Iulian Comănescu (articolul său AICI), deși Pepsi este la locul lui pentru ca era Pepsi și înainte și Pepsi acum. Consum și eu uneori produsele Meda și sunt atent în ultimii ani, datorită proiectelor în care am lucrat, la evoluția industriei alimentare. Dar serios vorbind, nu știu cât de "încântătoare" sunt produsele celor de la MedaProd. La o presiune imensă a industriei alimentare asupa prețurilor, cât-mai-scazute, pe o piata comoditizată, unde ai o bătălie a prețurilor, se adaugă încă o presiune diferențiatoare: salamul pentru Dorel. Ca și la "băutura de tip coniac Unirea" și aici este vorba de sub-produse alimentare. Nu produsul alimentar de calitate este ținta, ci punerea unor produse de slabă calitate nutritivă, în mâinile clasei muncitoare. Trebuie spus ca Unirea era un subprodus alimentar, un coniac fals și că până la urmă compania care îl producea a intrat in insolvență. EuroAvipo și-a dublat veniturile în 2004 de pe urma lui Dorel. Dar cu ce costuri pentru sănătatea românilor ?

NB: Aș mai observa că diferențiatorul este acelă că mezelurile sunt pentru cei care muncesc, nu gândesc. Pentru cei care merg la muncă, nu la birou. Trăiască deci lupta de clasa, adusă acum, cu duioșie și nostalgie, în prezent. 

Sursa imaginii este situl lui Iulian Comănescu, unde puteți lectura tot articolul dar și multe alte idei.

Jurnalismul nu va muri, va supravietui prin branded content ?

Am citit si eu punctul de vedere al lui Iulian Comanescu. Pledoaria sa pentru branded content este minunata, doar ca entertainment-ul nu inseamna jurnalism. Cred ca premisa de la care a inceput articolul sufera un pic. Spune Iulian Comanescu: "Ce șanse de supraviețuire are jurnalismul relevant, câinele de pază al democrației, acum, când modelul său de business este de domeniul trecutului? Două întâmplări petrecute recent în online-ul românesc dau indicații bune despre direcția în care se îndreaptă lucrurile."

Ambele exemple puse in discutie de Iulian Comanescu in articolul sau sunt super ok ca actiuni, dar nu sunt jurnalism. Este bine sa nu fie amestecate lucrurile, pentru ca nu se mai intelege nimic. Jurnalism este sa faci investigatie despre traficul de influenta, despre traficul de legume si fructe, sa scrii despre cum se petrec niste lucruri in Parlament sau despre lucruri bune sau proaste intr-o societate. Sau sa scrii despre morga. Dar nu are legatura cu berea.

Am citit si eu articolul din Wikipedia recomandat de Iulian Comanescu despre conceptul de branded content, pentru ca fost sursa de referinta recomandata, si imediat accesibila. Probabil ca mai sunt si alte surse. Amestecul dintre entertainment si branduri, este branded content. Dar nu poti spune ca faci branded content in sens comercial, cand destrami panza ce planeaza asupra coruptiei politice. Nu poti face branded content din jurnalele de stiri si nici din editorialul lui Andrei Plesu sau ale Alinei Mungiu Pippidi.

Branded content este o solutie inovativa, de pionierat, care este experimentata inca in Occident. Dar nu este jurnalism.

Proiectul cu Grolsch sau cel cu Fairy, nu au nici o legatura, nici cea mai mica, cu cainele de paza al democratiei, pentru ca berea in sine sau grupul tinta al brandului, nu pot fi folosite sau activate ca instrumente politice in apararea democratiei.

Ca atare branded content nu este o solutie de supravietuire a jurnalismului, ci a entertainment-ului. Solutia de supravietuire este data chiar in editia curenta a Dilemei Vechi, intr-un articol care propune ca solutie presa fara publicitate. Platita de cititori. Pentru ca asa cum cartile exista de forte mult timp fara publicitate, asa trebuie sa ajunga jurnalismul sa existe. 

Da, se va restringe aria sa economica de acoperire, dar jurnalismul se va intoarce la inceputuri, cand pamfletele lui Martin Luther nu erau tinute de publicitate. Asa cum Foreign Affairs sau alte publicatii de calitate exista fara publicitate (hai sa zicem majora), asa va ajunge jurnalismul sa existe. Ce va insemna asta ? Ca se va restringe ca sfera de distributie si isi va comprima audienta, grupul tinta. Iar publicitatea, brandurile, vor zburda in eter, in online, in OOH, pe dispozitiele mobile. Vor fi ceea ce sunt in ceea ce se numeste "commercial communication".

As mai observa ca mi-e teama ca branded content ne pune in fata unui risc potential, ca produsul rezultat (mix de media, de formate) sa devina si mai subtil in a ne manipula, pentru ca brandul va fi si mai bine ascuns in proiectul de media. Daca la product placement locul este clar, daca la pauzele de publicitate, locul lor este clar, la branded content, manipularea va fi cu mult mai mult posibila. 

Sigur ca sunt subiectiv, pentru ca nu ma pot desprinde de dorinta de a fi liber si de a nu fi sclavul brandurilor. Cu alte cuvinte, in calitate de consumator, m-as teme de prea mult branded content. La pauzele de publicitate pot schimba canalul, pot folosi TiVo, la product placement, te prinzi ca vezi ce sticla de vin se afla pe masa in film (iar FCC are reguli drastice), dar la branded content, cum poti evita? Va avea produsul o sigla care va avertiza, pe tot parcursul difuzarii ca este o productie a corporatiei X ? 

Ca eventual sa schimbi canalul ?

Despre "Tuca si dobitocii 2.0", un comentariu la Comanescu.ro

Nu stiu daca sunt original sau nu, ca ideile circula (si nu imi place sa mi le insusesc, daca sunt ale altora fac efortul de a indica sursa): in Romania, pentru ca am ars etapele, traim viitorul presei. Nu moartea presei scrise, ci traim viitorul presei. Trecerea din print in online, contributiile consumatorilor, redefinirea eticii jurnalistice. Devenirea oamenilor care scriu, parte a establishment-ului, entertaineri (proces inceput cu cateva decenii in urma in occident). Instrumentele se schimba, media se schimba. Si este foarte interesant ca competitivitatea este extrem de dura astazi: aproape oricine isi poate crea un punct de vedere in online care sa bata ca audienta situri majore. Jurnalistului obisnuit, reporterului de teren, i se cere sa se alature unei bune infrastructuri de presa, ori sa fie foarte talentat ca sa reziste "amatorilor", ce stiu tehnologie, au timp si resurse irosit. In timpul liber. O reactie la un punct de vedere al lui Iulian Comanescu, de aici http://www.comanescu.ro/tuca-si-dobitocii-2-0.html#comment-90611

Premise istorice pentru succesul PRO TV

Iulian Comanescu raspunde intr-un interviu, si explica de ce are succes PRO TV, in continuare, cu "Romanii au talent". Asta mi-a prilejuit cateva ganduri. Am lucrat pentru cateva productii la PRO TV, impreuna cu Iolanda Staniloiu si Radu Moraru (o emisiune dedicata alegerilor din 1996, una zilnica de media digest - "Prima pagina" in perioada 1997-1998, talk-show-ul "Intalnire cu presa", in 1997-1998).  La 14 ani de atunci am ajuns si eu la unele concluzii ale lui Iulian Comanescu, fara sa stiu chestia cu lead-in, de exemplu. De pe atunci, din 1997, promo-urile erau arta pentru arta, niste teasere atatatoare care stimulau extrem consumatorul de media TV sa ramana fidel postului. Apoi practica cross-media atunci a inceput, pentru ca intern era impus ca vehiculele media ale trustului sa fie folosite in valorificarea secundara a editorialului din productii. De exemplu un sound-bite din "Intalnire cu presa" putea fi trimis catre agentia de presa. Aceasta practica crosssover este valabila si azi in ZF, Gandul, celelalte vehicule ale trustului. Practica a fost preluata si de celelalte trusturi de presa. Confirm si faptul, istoric ca sa zic asa, ca PRO TV a fost un sustinator subtil al coalitiei anti-PDSR in 1996, principalul varf de lance fiind jurnalele de stiri. Asta am simtit si eu urmarind la acea vreme programele. Ulterior acestei pozitionari, a fost aleasa calea neutralitatii prin divertisment, fuga de realitate. Este impresionant ca realizare de business, ca dupa atatia ani PRO TV este lider de audienta pe diverse segmente, ca inca inoveaza major, pentru un public upper middle class si midlle class, si ca peste ani sta in picioare. Nu stiu daca totul i se poate atribui lui Adrian Sarbu, dar aceasta intreprindere media (enterprise) este un deosebit studiu de caz pentru ceea ce s-a intamplat dupa 1990 in Romania. Am participat la o reuniune ad-hoc a multora dintre cei care au lucrat in PRO, raspinditi prin diverse alte locuri. Chiar daca nimeni nu a reunoscut, eu am simtit ca lipseste Adrian Sarbu. Si am fost unul dintre cei care au avut divergente, mici si putine, este drept, cu dl. Sarbu. Si acum imi aduc aminte ca am servit impreuna un ceai in 1992, cand Mediafax era la inceputuri, si era sa fiu angajat acolo. Restul este istorie media, cine o scrie Iulian ?

Murdoch, republicanii si jurnalismul de tip Fox. Un articol de Iulian Comanescu

Iulian Comanescu scrie intr-un recent articol din blogul sau, despre taberele politice ce au separat in America media audiovizuala majora, in cei care sustine guvernul Obama si cei contra, cei care sunt de partea Fox. Media in America este considerata ca fiind liberala si sustinatoare a democratilor, curentelor politice alternative, etc. O parte a ei, mai restransa, dar viguroasa, este de cea care sustine valorile neconservatoare, de dreapta, republicane: familie, libertate, spirit antreprenorial, statul minimalist. Fox Television este un fel de Realitatea si Antene la un loc, dar de o alta factura, in context american. Asta ne propune spre analiza, Iulian Comanescu. Articolul sau aici: http://bit.ly/hUFbpx

Parerea mea.

Reteaua FOX este de factura republicana, conservatoare de dreapta. Pentru acest conglomerat, guvernul Obama este unul socialist. Asa ca orice mijloace sunt permise pentru a-l destabiliza, decredibiliza. Se ajunge la excese. In aceasta situatie media nu mai este ceea ce am invatat din carti, ci este un business, este o arma politica. Se recunoaste in Outfoxed, ca trustul FOX este partinitor, ca nu mai este media, ca nu isi indeplineste misiunea de mediu obiectiv si impartial, distorsioneaza si influenteaza gresit audientele, care trebuie sa voteze in cunostinta de cauza. De partea cealalta ar fi media (americana) care vrea isi faca onest treaba si sa contrabalanseze impactul FOX. In acest punct al discutiei, ma opresc si intreb ? Bine, bine, manipulare FOX, manipulare, dar au audienta ? Da.

Cu alte cuvinte, exista public care doreste stilul FOX, vrea programe FOX si urmareste programe FOX ? Da. Asa se petrece si in Romania. Unii dintre noi putem afirma ca Realitatea TV si Antena 3 (sau grupul INTACT) au o anumita orientare si nu vad intotdeauna decat negrul si nu albul, si deformeaza.

Problema este ca, si este cazul sa spunem: 1. Cele doua exemple sunt exemple de business-uri, ca atare cauta profitul si profitul este nu numai strict economic pe business, ci pe derivate colaterale; 2. Sunt media de divertisment, sunt concepute, create ca sa distreze lumea, sa ofere satisfactii celor cu frustrari, celor loviti de anumite evolutii sociale si politice; 3. Nu sunt institutii publice media, de la care sa astepti obiectivitate, mijlocire, echidistanta, etc. Acestea au murit de mult si evoluam de cateva decenii spre un model de media integrat peisajului social si politic. Media nu mai sunt arbitru, sunt un jucator, creeaza din fictiuni asa-zise realitati. S-au scris zeci de carti despre asta, despre cum au devenit ziaristii, personaje. Media face parte din mecanismul de guvernare, alaturi de cei de la putere, cei din opozitie, sindicate. Media face parte din elita, din establishment si este complice la tot ceea ce ni se intampla, bine sau rau. Doar gandindu-ne la functia de gatekeeper, la selectia de subiecte, la ce vorbitori sunt invitati sau nu.

Ca sa inchei, ce este deranjanta, este minciuna si ipocrizia. Sa nu pretinda nimeni ceea ce nu este. Nici o institutie media, care legitim serveste interesele unui grup, sa nu pretinda ca serveste interesele generale, ca este obiectiva. De aceea, schimb canalul.

PS: Sper ca am inteles mesajul din “Outfoxed” si l-am discutat in context, Filmul are peste o ora.