Este probabil un lucru comun să te întrebi, Adrian Sârbu legendă sau mit ? Mogul sau antreprenor ? Vizionar sau manager dictator ? Asta este astăzi, mai multe persoane în una. Este vorba de peste 20 de ani de activitate în politică și media, între politică și media.
După ce am citit articolul lui Iulian Comănescu despre Adrian Sârbu, am început să re-țes ideile despre dl. Sârbu. Oare ce era el înainte de decembrie 1989, mai ales ce fel de om ? Cum erau filmele pe care le lucra pentru studioul cinematografic Alexandru Sahia ? Ce subiecte abordau ? Era el un talent regizoral ? Care era locul său în lumea documentariștilor ? Unde funcționa o ierarhie valorică, ce a dat maeștri documentariști dar și regizori de film artistic, și profesori. Cea mai spectaculoasă expresie a lui Adrian Sârbu, pentru mine, a fost clipul de recrutare de personal pentru Consiliul pentru Reformă și Relații Publice al guvernului României, din 1990. Erau imagini luate din helicopter, în zbor deasupra pieței Victoriei, cu un mesaj înălțător, pe măsură. La selecția de personal am fost examinat de Rodica Georgescu, cumnata prim-ministrului Petre Roman, de George Marinescu (odihnească-se în pace!). În cadrul CRRIP exista un departament pentru presă și comunicare, șeful CRRIP era Adrian Severin, iar șefii de divizii erau Rodica Georgescu, Dorel Sandor, Vladimir Pasti, etc. La vremea aceea dl. Sârbu a fost implicat într-un scandal cu cote de hârtie de ziar, în care s-a contrat cu Petre Mihai Băcanu. Practic lui Sârbu i s-a pus în cârcă faptul că ar fi cenzurat accesul la hârtie, ziarului de opoziție, anti-fesenist, de la acea vreme,
România liberă. Ca urmare a presiunii publice și politice (sau pentru că era ocazia potrivită?), Adrian Sârbu a plecat de la guvern. De aici încolo începe poveste mea și a altor colegi de generație. Și povestea lui Adrian Sârbu. A fost mai întâi Curierul Național (n.1991), un proiect pus pe picioare de el, cu frații Păunescu, apoi Mediafax (n. 1991). Mi-aduc aminte că primeam patru pagini, frumos tipărite, la birou din buletinele Mediafax, ceva ireal la acea vreme. Când Agerpres produce informație la greu, Radio România- RADOR testa livrarea de informație prin Internet (în 1992), era o luptă grea, în coasta industriei comuniste de știri de agenție. Am avut apoi parte de o întâlnire la un ceai cu Adrian Sârbu, în 1992, când mi-am permis să cer o întrevedere cu el, pentru că nu înțelegeam de ce tot trăgea să mă angajeze Mediafax și Mihnea Vasiliu, mai ales pentru ce bani. Evident a fost o întâlnire scurtă, am pus vreo două întrebări la care nu am primit răspuns, pentru că au intra niște oamei în birou. Și cu asta s-a rupt filmul, am plecat. Ani după aceea am avut ocazia să lucrez pentru PRO TV, emisiunea "Prima pagină", sub conducerea Iolandei Stăniloiu și împreună cu Radu Moraru. M-am întâlnit cu legendarul Sârbu care intimida pe mulți, la lift (nu era singura întâlnire, dar celelalte întâlniri din 1996-1996, erau la niște ședințe de redacție al PRO TV). Am urcat împreună și i-am spus cine sunt, pentru cine lucrez și de recrutarea cu elicopterul. Și-a adus aminte, dar cu detașare. Mai am multe de spus, și nu cine șite ce secrete. Dar trebuie spus că, în bine sau în rău, Adrian Sârbu este un om de manual. Nu știu, management media, vizionar, schimbător de societate, exemplu prost (destul de tiranic), dar cine suntem noi să judecăm ? Noi nu suntem istoria, îi urăm succes!
