Anul 2011 a fost un an important pentru Slow Food în România. Slow Food nu înseamnă doar un mod de viață ci și o organizație non-profit care îl promovează. Unele din proiectele organizației la nivel european, au co-finanțare și din partea Uniunii Europene. Modul de viață Slow Food înseamnă nu numai decizii personale privind felul de a ne hrăni cu produse gătite și proaspete, ci și acțiuni care să susțină agricultura durabilă, economia agrară care asigură resursele pentru o hrana sănătoasă. Ce putem face în fața asaltului economiei de consum, care aduce și lucruri bune dar și nocive ? Cum să reacționăm în fața atacului falsificatorilor de alimente și a etichetării care ne duce de nas. Viața contemporană ne-a rupt de economia rurală, trăim într-un supermarket uriaș, creat de industria alimentară, că vrem, că nu vrem.
Pasivitatea privind hrana ne condamnă
Calitatea hranei este ultima din preocupările politicienilor. Majoritatea, când vorbesc de agricultură, sunt preocupați de cantitate, productivitate și nu de ceea ce mănâncă românii. De aceea trebuie să fim conștienți că avem un rol. Ceea ce decidem fiecare în parte și felul cum acționăm, în calitate de consumatori, producători, agricultori, educatori, maeștri bucătari, poate influența și determina o schimbare importantă cu privire la felul cum hrana este cultivată și produsă, pentru a fi gustoasă, curat preparată, și corect prețuită, la îndemâna comunităților din România, chiar din toată lumea. Depinde de fiecare dintre noi, în parte.
Membri activi ai mișcării, suporteri, consumatori responsabili
Putem deveni membri ai Convivium-urilor Slow Food din România, sunt 10 la număr. La Cluj-Napoca, la Turda, la Alba-Iulia, la Saschiz-Târnava Mare, la Bran-Moeciu, Brașov, Țara Bîrsei, Țara Făgărașului, la București, la Brusturoasa-Palanca. Asta oferă posibilitatea implicării în evenimente și activități locale dedicate hranei, pentru a contribui a crearea unui sistem mai bun pentru comunitatea locală. Puteți susține activitatea organizației Slow Food, contribuind la proiectele acesteia, ca voluntari sau financiar. Cele 1000 de grădini ale Africii, precum și alte proiecte Slow Food, au ca obiectiv susținerea inițiativelor dedicate agriculturii durabile. Este vorba de Slow Fish, de EURO GUSTO.
Co-producător sau consumator responsabil
Această atitudine, aceea de consumator responsabil, poate determina și ea o schimbare. În măsura în care fiecare dintre noi își pune întrebări asupra hranei și a lanțului de producție, care trebuie să fie cât mai scurt. Din ce loc este hrana, cum este ea produsă, de cine și de la ce distanță este adusă ? De ce vine de la distanță așa de mare și nu din apropiere de localitate ? De ce când ne aflăm într-un minunat loc din grădina carpatină, nu putem avea hrană din resurse locale ? De ce ni se dau de mâncare preparate din componente din import sau de la supermarket când suntem în vizită, ca turiști, în propria țară ? De ce vitrinele frigorifice sunt pe jumătate pline doar cu mezeluri crude, cu un conținut scăzut nutritiv ? De ce suntem asaltați cu cele mai ieftine alimente ?
Nu avem de-a face cu o criză de alimente ci cu o criză de resurse și de posibilități. Banii lipsesc oamenilor ca să aibă hrană, nu alimentele. În plus o problemă este faptul că sunt privați de cunoașterea felului cum se face agricultură durabilă. Fără supermarket și fără bani, în Somalia nu este de mâncare, nu? Revenind la ale noastre, putem schimba ceva dacă ne implicăm, astfel încât micul agricultor, țăranul român, să nu dispară. Vă urăm un an 2012, cât mai Slow Food !!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu