….Ca acasă, însă
păstrăm pentru final asta. Puțini mai știu ce înseamnă acestea: restaurant clasic, restaurant cu
specific, restaurant specializat, restaurant dietetic, restaurant
lacto-vegetarian, restaurant cu
autoservire, resturant rutier, snack-bar, cofetărie, casă de comenzi, braseria,
berăria, rotiseria, bodega, bufetul, patiseria. Acestea erau înainte de 1989, mai precis prin 1981, principalele tipuri
de unități de alimentație publică din România. Dar azi, suntem mulțumiți ?
Vechi și nou în restaurație
Nu vrem decât să spunem că, teoretic, localurile erau
împărțite pe căprării, piața era segmentată, teoretic știai la ce să te aștepți,
în materie de mâncare, în afară de penurie, că vei găsi, mânca sau bea, într-un
local sau altul. Astăzi, la 20 de ani de la căderea comunismului, stăm cam
slăbuț. Nu la mâncare. Dar a murit diversitatea de catalog dinainte de 1989, și
importăm la greu concepte culturale de afară, vezi în Centrul Vechi al
Bucureștiului. Totul este de la 0, dar este aproape un 0 barat. Este o sărăcie și o confuzie aproape totală.
Asta se vede și din Restograf.ro care constată în clasamentul său, o alimentația
publică în prezent așezată doar în categoriile restaurant, café/pub/club,
patiserie și snack. Cam puțin, de la 15 tipuri la doar 6. Și aproape toate sunt
“restaurant”. Nu ne-am dori să
revenim la trecut, dar un pic de segmentare și diversificare, în prezent, nu ar
strica. Ar arăta că aceia cu bani, care se încumetă să invite consumatorii la
masă, au și imaginație și gândesc creativ.
Bodegă, lacto-vegetarian, rutier
Înainte. Bodega era definită ca o unitate de alimentație
publică cu largă accesibilitate, oferă un sortiment restrâns de gustări,
antreuri, preparate la grătar, salate, deserturi, băuturi alcoolice și
nealcoolice, minuturi din semipreparate de la alte unități. Lacto-vegetarianul “desface
în exclusivitate preparate culinare pe bază de lapte, ouă, paste făinoase, de carne de pasăre sau de vacă, de pește
alb, de legume și fructe, băuturi nealcoolice”. De la Lacto Dorna de
lângă cinema Scala, din anii comunismului, până la Lăptăria lui Enache din anii
noștri, distanța este cam măricică. Pentru că acum câteva decenii, acea zisă
Lăptăria lui Enache, locul de întâlnire ale boemei bucureștene, era mai aproape
de Lacto Dorna, decât de pub-ul atât de renumit, din zilele noastre. Chiar și
așa, dinspre trecut la prezent, nu v-ați dori să găsiți un lacto-bar, doar cu
lactate, cu mămăligă, cu niște ouă ochiuri, cu brânzică de vaci proaspătă, cu
lapte bătut, lapte covăsit, cașuri ? Restaurantul rutier era gândit ca “unitate
de alimentație publică care se
amplasează pe marile artere de circulație rutieră.” Serviciul urma a fi “simplu
și rapid”, ne spune cartea lui Radu Nicolescu, tipărită în 1981, “Tehnologia
activității în restaurant și bar.” Astfel încât “[…] automobiliștii
și persoanele care îi însoțesc să poată servi masa sau gustarea într-un timp
scurt, la prețuri modeste.”
Acasă la Violeta și
la Ediz, comunitatea hranei
Ne lipsesc bistrourile de cartier, care să unească
vecinătățile. Acele locuri familiare ale culturii urbane, în care patronul este
și bucătar, familia sa servește preparatele și toți se cunosc cu clienții,
glumesc și le știu necazurile. Și clienții se reîntâlnesc adesea acolo. O mică
comunitate reunită într-o comuniune gastronomică. Un local cu doar câteva
locuri, 10-15. Lipsește românilor, gastronomiei locale, ceva ce poate a
existat, dar ar fi bine să refacem, cu resursele din prezent. Oricare dintre
multele restaurante pe care le cunoașteți, dincolo de mâncare, dotare,
celelalte, vă oferă acea căldură din interior, de dragoste pentru hrană, și de
respect familial ? Cum putem recupera această ardere gastro-culturală, fără de
care suntem niște străini la niște mese ? Dacă reușiți să ajungeți la Violeta’sKitchen, credem că veți rămâne pe
veci prizonierii locului. Și au fost doar primii, acum patru ani. Acum și
George și Oskar vă așteaptă !
