Am fost de curând în Belgia, și am avut curiozitatea să caut un catalog de supermarket de la ei. Adus acasă, l-am pus alături de un catalog al aceluiași retailer din România. Celor care le-am arătat catalogul de supermarket din vest, fără să le spun care este scopul lui, de unde l-am luat, au crezut că este o revistă culinară. În timp ce catalogul pentru consumatorii români, este o colecție de imagini de produse, un raft pus în pagină și cu cât mai vizibile prețuri barate. Iată așadar cum procedează marii retaileri: acolo, publicul are parte de educație culinară, este învățat să gătească și să savureze, aici este împins la hrănire cu forța, condiționat să cumpere mult și ieftin. Un retailer chiar vinde în România un produs alimentar care se numește simplu “Bere”. Astfel produsul este redus la esența lui, prețul, pentru că doar astfel se mai diferențiază. Pentru că astăzi valoarea adăugată, exprimată prin marcă și brand, nu mai contează. Prețul a devenit în România de azi, aproape tot ceea ce diferențiază un produs alimentar de altul, spre deosebire de occident. Unde calitatea hranei, plăcerea de a găti, experiențele culinare, fac sens. Prețul ca armă de marketing, a devenit super-obsesia marcantă prezentă pe panourile publicitare, în pliantele marilor lanțuri alimentare, cele care pun capăt producției alimentare industriale, care ne împinge spre hrană ieftină (este vina lor ?) sau răspund nevoii de mâncare a cumpărătorului sărac. Lanțul alimentar lung a devenit în fapt o ventuză de aspirat bani din stomacurile românilor, în loc să fie suportul lor de viață.
Ce
a fost și ce a ajuns mâncarea
Foarte des ați auzit la știri, la
jurnalele televizate, afirmația „Prețurile s-au scumpit”. Sau chiar spusă între
noi. Este vorba de incultură sau exprimarea, pe față, a ceea ce ne-a promis
lanțul alimentar să ne dea ? Prețuri ! Tot procesul alimentar ne oferă nouă
românilor, prețuri. La metru, la kilometru, la metri pătrați, la pungă,
preambalat, prețuri, prețuri, prețuri. Nu mâncare, nu pâine, nu carne, nu
lapte, ouă, cartofi. Ci prețuri. Tot
ceea ce trăim astăzi ne arată că hrana a fost dezbrăcată de către cultura
urbană, de revoluția industrială și către globalizare, de toate
caracteristicile importante pentru hrană. Nu mai are hrana valoare spirituală,
culturală și imaterială, este astăzi doar un bun de consum, commodity. Logica pieței, a lanțului
alimentar lung, este ordonată de prețul. Ne face să credem, fără să ne
întrebăm, că hrana trebuie să fie ieftină, indiferent de valoarea ei, dată de
muncă, de elementele nutritive conținute. Sistemul acesta a rupt legătura
dintre cei care produc hrana și cei care o consumă, ducând la o
deresponsabilizare reciprocă, la pierderea unor cunoștințe importante despre
hrană, la imposibilitatea de a cunoaște cât mai multe despre ceea ce mâncăm. De
aceea, prin Slow Food, se încearcă răsturnarea acestei logici a sistemului,
prin reconstruirea relației dintre producător
și consumator, redarea valorii hranei, iar prețul să reflecte din nou
valoarea muncii investite în hrană și calitățile ei nutritive.
Libertatea
de a alege hrana și nu prețul
Slow Food încearcă să îi convingă pe
consumatori să redevină liberi, să nu mai fie sclavii prețurilor, să își
folosească puterea de cumpărare pentru a influența metodele de furnizare a
materiilor prime pentru hrană și a producției acestora. Consumatorii trebuie să
aibă un rol activ în producerea hranei și să stea de vorbă cu cei care o
produc, să afle ce metode folosesc și ce probleme au. Consumatorii trebuie să
redevină co-producători. Acesta poate deveni un nou model de consum, prin care
cei care se hrănesc, fac alageri informate cu privire la mâncare, crează o
legătură cu cei care o produc, astfel ajungând să plătească prețul corect
pentru ea.
PS1 Multumim pentru folosirea logo-ului Carrefour, este preluat din situl companiei. Nu este folosit in scop comercial.
PS2. Despre grătar și picnic, veți citi și
auzi cu ocazia vacanței de 1 mai. Când, așa cum am scris ultima oară, dar cu
anticipație, presa va face știri despre grătare și probabile încălcării ale
legii. Suntem pregătiți pentru Legea picnicului ? Pentru un slow food civilizat
? Aceasta este întrebarea.
3 comentarii:
Tiberiu,
In general sunt de acord cu tine. Dar nu cred ca putem deveni co-producatori atata timp cat in magazine si piete -in afara de pietele ambulante-se vand produse importate.
Si nici cat preturile cresc si salariile scad..
Cel mai fain si cel mai bine cred ca acest slow food prinde celor mai norocosi dintre noi, cei care locuiesc la casa, undeva aproape de viata simpla, rurala...spre care incepem toti sa tindem.
Buna Nancy, scuza-ma ca iti raspund tarziu. Daca nu incurajam productia de produse locale de calitate, care sa creasca oferta, daca nu stimulam consumul care sa incurajeze oferta, atunci produsele locale vor fi produse in cantitati mici. Daca nu vom incuraja consumul de produse pe lanturi de productie mici, dar vom incuraja marile supermarketuri care constring industria alimentara, functioneaza pe lanturi lungi, aducand produse alimentare cu costuri mari de poluare, nu vom avea produse locale mai accesibilie. Si mai este ceva: produsele din supermarket sunt ieftine si se maninca in cantitati imense. Produsele locale, pot fi mai scumpe dar in cantitati mici, cu elemente nutritive de calitate, ar putea fi mai importante. De ce trebuie sa maninci kilograme de mincare sa crape burta, cand poti avea in mai putina cantitate, mai multa nutritivitate, ca sa folosesc un barbarism ?
Trimiteți un comentariu