marți, 23 septembrie 2014

Absurd, toti taranii maninca la fel

Am aici o imagine pe care, privind-o, mi-a cauzat o revelaţie. Dacă priviţi cu atenţie imaginea veţi înţelege că de fapt, în toată România, oriunde te-ai afla la un târg sau magazin de specialitate, produsul tradiţional este peste tot în aceeași sortimentație. Mușchi, fleică, jambon, kaiser, jumeri, coastă, pastramă. Cu alte cuvinte, dacă acestea sunt tradiționale, înseamnă că toți tăranii din România mâncau acum 50-60 de ani la fel, peste tot în România. Ceea ce este imposibil, pentru că este o lege a firii ca diversitatea locală dată de sezonalitate specifică, rase de animale relative diferite, ingrediente locale cu mici nuanțe. Nu se poate să găsești produs tradițional, în aceeași sortimentație, în orice casă de țăran din România. Este absurd și imposibil.

Niciun comentariu: