miercuri, 6 august 2014

Rețeaua Europeană de Dezvoltare Rurală, fără România

Rețeaua Europeană de Dezvoltare Rurală, fără România. Da, în ultimii doi ani, România nu a mai avut un cadru de consultare multi-stakeholder, precum în celelalte state membre. Vă dau ca exemplu ENDR, care este o rețea a RNDR din fiecare stat membru. Mai departe explic de ce această construcție este importantă ptr. România. Europa, adică Europa aceea care formează o uniune, a inclus, în multele mecanisme de lucru cu societatea civilă, la nivelul fiecărui stat membru, o rețea de dezvoltare rurală. Istoric această rețea s-a născut probabil ca o necesitate impusă de evoluția Politicii Agricole Comune. Nu mă gândesc că a fost și nici avea cum să fie, o instituție creată și dictată de Comisia Europeană. În 2007 și România trebuia să aibă o Rețea Națională de Dezvoltare Rurală. S-a întamplat mai târziu, după multe suferințe birocratice și instituționale, de-abia în 2010. Dar nu intru în acest subiect, îl voi dezvolta altădată. Importanța unei astfel de rețele (formată din organizații ale societății civile non-guvernamentale, organizații de dezvoltare rurală) dacă Europa ne împinge de la spate, este dată mai ales de faptul că aici la Românica coagularea unei rețele de contrapondere civilă a greutății pe care o dețin structurile de putere publică în domeniul agriculturii, este un lucru care ar dura ani buni. Eii bine, cum-necum, în 2012, viața scurtă a RNDR a încetat. De politețe în situl ENRD, apare România. Dar RNDR, canci (sic!)






Niciun comentariu: