Slow Food: Ce-i de făcut ? Statul va băga la puşcărie „drojdierii”, ca să nu vă doară capul

Slow Food iubeşte preparatele culinare, toate bunătăţile făcute ca la mama acasă. Sau băuturile ca la tata acasă, la cazan. Dar, de anul viitor, dacă sunteţi cumpătaţi, beţi prea puţin dar produceţi mult fără forme legale şi ţineţi peste 40 de litri de alcool în casă, ocna vă va paşte. Căutaţi prin casă, prin gospodărie, prin proprietatea personală pentru care răspundeţi la fisc, ce găsiţi peste limita legală admisă ? Horincă, turţ, palincă, vinars, ţuică de fructe, rachiu de tescovină, rachiu de drojdie de vin ?

Judeţele Argeş şi Vâlcea la puşcărie ?

Domnul Emil Florescu de la Cuca, din Argeş, face parte din rezistenţă, i-a mers prost anul acesta, dar nu renunţă. L-am întrebat, ce părere are ? Zice el că nici leneşii nu au aşa de puţină ţuică în casă. Dânsul, cu producţie accizată, cu antrepozit fiscal, cu livadă în conversie ecologică, este o prezenţă obişnuită la Târgul Ţăranului. De ce sunt leneşii un reper? Cei care care produc în bătătură, tot scot câteva sute de litri, cel puţin. Cantitatea propusă de Fisc se produce din 5-10 pruni care rodesc bine. Dl. Florescu s-a şi gândit că viitoarea măsură va băga la închisoare judeţe întregi precum Argeş, Vâlcea şi altele. Ne vom vedea cu dânsul, totuşi, când se va redeschide Târgul, în 17 septembrie.

Alcoolul ne omoară cu zile, ne arată UE

De fapt, Finanţele se pare că ne vor binele cu forţa. Planul lor este de a descuraja consumul de băuturi spirtoase, alcool în general. Asta ar putea pretinde şi Sănătatea, dar nu prea acţionează preventiv. Alcoolul cică ne omoară cu zile mai mult decât pe alţi europeni. Conform Atlasului European al Mortalităţii publicat în 2009 de către UE, România este în top cu mortalitatea din boli legate de consumul de alcool: cancer al gurii, gâtului, esofagului, boli cronice ale ficatului şi abuz de consum. Indicatorul este de peste 51 de decese la 100.000 locuitori, pentru perioada 2002-2004. Dar tot statistica arată şi este ciudat, exact judeţele producătoare de tării din ţuică au o mortalitate mai scăzută, 32-41 de decese la suta de mii. Poate că ei produc dar nu beau, nu ?

Marii producătorii de băuturi spirtoase arată cu degetul

De partea Finanţelor (şi potenţial a celor de la Sănătate), se mai aşază cineva, cei de la GARANT. Adevărul este că piaţa neagră a băuturilor spirtoase este dominată de cei care produc ilegal. Cei care produc legal băuturi spirtoase sunt în minoritate. Conform GARANT, Organizaţia Patronală a Industriei Alcoolului şi Băuturilor Alcoolice, evaziunea fiscală în domeniul alcoolului şi băuturilor alcoolice a atins în anul 2010, valoarea de 700-750 milioane euro, industria de profil fiind dominată în proporţie de 60% de piaţa neagră. Organizaţia Patronală GARANT acuză şi câteva firme mari că ar face lucruri necurate, vânzând sub valoarea accizei de 6 lei pe litru. Ca şi la cârnaţi şi telemea, cei mari arată la cei mici şi acuză. Acuză evaziunea fiscală, nerespectarea regulilor, produsele periculoase pentru sănătate.

Să stârpim, da! Dar alcoolul prost, nu micii producători...

Nu numai excesul de alcool, după cum arată cifrele ci şi proasta lui calitate sunt o problemă. Luăm cazul ţuicii. Nu este permisă, spune România dar şi UE, folosirea la fabricarea ţuicii a produselor îndulcitoare. Nu este permisă folosirea la fabricarea ţuicii a substanţelor aromatizante, preparatelor aromatizante, coloranţilor, alcoolului etilic de origine agricolă sau a distilatului de origine agricolă. La palincă nu este permisă folosirea produselor îndulcitoare, a zahărului caramelizat, a substanţelor aromatizante, a coloranţilor. De fapt sunt foarte multe condiţii, care, aplicate de către Protecţia Consumatorilor, la bordură, ar scoate de pe piaţă producătorii mici sau mari, care ne trag în piept şi ne împuşcă nu la portofel, ci în ficat.

Micii producători de tării ar putea da valoare culturală ţării

Bine, bine, vedem că toată lumea trage din toate direcţiile în micii producători. Poate fentează legea, poate fac evaziune fiscală, poate ne afectează sănătatea, dar poate că aruncăm şi copilul odată cu apa din lighean. Avem noi, statul român prin instituţiile sale, noi consumatorii Slow Food, un mod anume de a-i încuraja să facă produs tradiţional, local ? De exemplu este acciza diferenţiată pe niveluri de producţie, pe materii prime din care se face alcoolul respectiv ? Una este să pui acciza diferenţiată pe alcool din cereale, alta este să pui acciza pe alcool din prune. Ce spuneţi, să îi susţinem pe micii producători de ţuică ? Hai noroc !

10 sfaturi de bine pentru un blogger dă viitor (neterminate)

Ca să reuşeşti a-ţi plasa blogul pe ecranele calculatoarelor, gadgeturilor, tabletelor şi celelorlate dispozitive, fii atent, în topul topurilor, în lista celor aleşi care primesc publicitate şi sunt implicaţi în campanii, îţi dau nişte sfaturi pentru un succes garantat.

Regula numărul 1. Să îţi faci blog ca să câştigi bani. Asta este evident, doar nu scrii pentru că ai terminat şcoala, s-a spart gaşca, nu ai prieteni sau pentru că simţi şi vrei să spui ceva lumii. Sau pentru că simţi că poţi schimba lumea. În România faci blog ca să vină ăia cu detergenţii la blogul tău. Ăia cu maşinile de spălat şi îngheţatele, să scrii despre ce experienţe deosebite şi transcedentale ai avut cu produsele lor. Sau cei cu băncile, să vină şi ei la tine, să poţi detalia misterele mecanismelor financiar-bancare, pentru că, deşi nu ai studii în domeniu, cum voi explica mai jos că este necesar, te pricepi la orice.

Regula numărul 2. Să îţi alegi un nume fals, un nickname, pentru scena online. Acest nickname îl vei folosi şi în numele de domeniu al sitului pe care îl vei umple cu gândurile tale, în toate aplicaţiile. Nickname-ul este un fel de poreclă, care te face să te simţi ca făcând parte dintr-o gaşcă. Ştii doar că şi la tine în cartier, mai toţi aveau porecle. Numele de familie, atât de banal, al părinţilor tăi şi predeceseorilor tăi, bunicii paterni şi materni, nu merită asumat. Este un nume de scenă. Nimeni nu mai dă doi bani pe brand-ul de familie construit de generaţii. Nickname-ul este ceea ce vrei să devii, este aspiraţia ta supremă de a fi altcineva, nu eşti mulţumit. Dacă ai fi fost Brâncuşi, ţi-ai fi zis Brâncuşi, nu? Dacă ai fi fost Enescu, ţi-ai fi zis Enescu. Aşa fiind un Popescu, este cazul să intri în marea lume a web-ului, cu o poreclă de online, nu? Şi să conţină porecla cât mai mulţi de k, noi românii avem doar kilogram, să conţină caractere speciale, grupuri de litere care se citesc fonetic numai de către ştiutori.

Regula numărul 3. Să fii arogant. Plus: să te dai mare şi să te arăţi superior. Narcisist, schizoid (salut, ai revenit de la Google? ce zicea acolo?) Narcisist înseamnă să îţi iubeşti fiinţa mai presus de orice, ceea ce nu este rău, doar că înseamnă şi un egoism feroce. Iar oamenii care se manifestă schizoid, sunt cei care au mai multe personalităţi, se comportă foarte diferit în diverse momente, împrejurări sociale. Ca în filmul lui Hitchcock, Psycho, unde eroul principal era ba el, ba mă-sa moartă.

Regula numărul 4 Să nu te strădui să fii deştept, fii semidoct. Mai am de completat.

Regula numărul 5. Să scrii şi să te exprimi agramat. Şi aici mai am de detaliat. Nici eu nu sunt perfect, dar mă tratez. Să recunoşti este primul pas.

Regula numărul 6. Să dai sfaturi. Tot ceea ce scrii să fie o lecţie pentru ceilalţi. Pune-i la perete, dă sfaturi, ţine lecţii, cenzurează pe oricine este împotriva ta, cu argumente, în posturile blogului tău. Aşa s-a întâmplat la şcoala model comunist pe care ai urmat-o cu ceva timp în urmă, la facultate, dacă din greşeală ai urmat-o.

Regula numărul 7. Să îi lauzi pe ceilalţi bloggeri din gaşcă. Da, da, da, trebuie să mai scriu.

Regula numărul 8. Să fii ipocrit. Asta este foarte important. Dar nu este totul, o să mai dezvolt.

Regula numărul 9. Să nu fii pudibond. Fii sincer-sinceră şi dacă eşti şi bărbat, foloseşte penisul ca argument în orice discuţie. Bărbaţii adevăraţi sunt mândri de acest organ cu care i-a dăruit Dumnezeu sau natura. Penisul este cel mai important argument intelectual de la crearea lumii sau de la Platon încoace (un reper pentru durată, nu pentru că în Dialoguri ar fi folosit aşa ceva). Înlocuieşte cu succes mii de argumente din zecile, sutele de cărţi ce ar fi putut fi citite, pe subiecte istorice, filosofice, literare, culinare, agricole, politice, din orice bibliotecă.

Ar mai trebui încă 1 regulă.

Regula numărul 10. Nu contează cine te citează, calitatea audienţei. Ci cantitatea. Numerus clausus este criteriul. Nu este ca atunci când folosim TV, radio, alte instrumente media. Eşti doar tu cu audienţa ta (vezi "Suflete moarte" de N.V.Gogol) şi cine te citeşte-te citeşte, ei sunt bizonii care ies la număr. Deci să vină bannerele la tine, să fie lipite campanii prin site, pentru că ai trafic. Dacă traficul ăla de cititori, în lumea reală, o coteşte pe la vre-un showroom, pe la vre-o bancă, prin vreun magazin de televizoare, ce contează, este un joc, între noi. Este o întâmplare, scopul folosirii unori bloguri sau a creării unei campanii prin bloguri, nu este să vândă, ci să creeze impresie între cunoscători, cu privire la creativitate.

Şeful agendei publice, doar şi iar preşedintele României?!

De ce agenda publică este stăpânită aproape în exclusivitate de preşedintele Romaniei, pentru mine este un mister. Un mister al comunicării politice, deşi un model de mastering excepţional. Înţeleg comportamentul său politic dar nu înţeleg de ce mediul politic se raportează la el, doar este un dictator, zic unii; de ce media, nu cea publică, cea privată, preia temele sale? Şi de ce nu suntem noi ceilalţi stăpânii agendei publice, de ce noi, societatea civilă, noi ong-iştii, noi bicicliştii, noi românii verzi, noi ziariştii, noi specialiştii online, noi militanţii civici, noi liderii de opinie, noi, noi....De ce noi nu impunem temele la timpul lor şi într-o dezbatere serioasă ? Este vina lui Traian?

Turul rosu, o idee noua de la Elena Udrea? Mai degraba oportunism...

Este doar o coincidenta. De idei. Insa nu este nimic nou sub soare. Am lucrat cativa ani in centru, in zona BCU. Inca din anul 2000, am observat un fenomen aparent ciudat (pe care, daca vreti sa realizati o cercetare de teren, vi se va confirma si in prezent). Si anume, grupuri mici de turisti, care, indrumati de un ghid, erau aduse, pe partea din dreapta a BCU, pozitionati cu fata spre fostul C.C. Si li se explica cum si-a luat zborul Nicolae Ceausescu. De atunci am inteles ca, dintr-un punct de vedere, cel privind istoria comunismului, nu avem un real muzeu al acestui tip de regim, ca ar trebui sa putem avea acces la biroul lui N.C., in liftul cu care a urcat, pe acoperis, unde se tineau sedintele, etc. Oriunde, in lumea civilizata, asta se poate. De exemplu sa vizitezi Casa Alba, in anumite sectiuni. Sau, ca sa ma refer la monarhie, cati dintre voi au vizitat Sala Tronului in Palatul Regal ? Unde primea Regele Mihai in audienta, etc. Probabil ca au avut loc transformari in MNAR si nu mai este aceeasi impartire. Nu stiu. Poate fi inclus in vizita, biroul unde urmau sa lucreze N.C., E.C. la Palatul Parlamentului. Nu un traseu turistic pentru straini, ci un traseu recuperator pentru noi, romanii, in primul rand. Sa nu uitam, ca, inceputul acestui traseu recuperator, este in Piata Revolutiei, unde din pacate, ca si in alte locuri, au murit niste oameni. Caderea regimului comunist, poate fi un traseu tematic. Si aici venim la o alta problema: agentiile de turism nu dezvolta produse turistice inovative in Romania, ci doar revand. De ce trebuie statul sa inventeze si nu mediul privat?

Slow Food: Breaking-news-Cât îi el micul de mare, ne-a scos la sfânta sărbătoare....

Bre, un fum gros şi mirositor, poate aţâtător, acoperă Europa creştină. Din când în când. Care este originea lui, sunt pădurile în flăcări, se pârjolesc recoltele în faţa hoardelor barbare, se practică sacrificii rituale păgâne, şi-a dat cineva foc la casă sau au mutat islandezii vulcanii? Cu micul în mână, năduşit, poporul român luptă contra frunzei. Frunza din grădina carpatină. Cum s-a ajuns aici? Este istorie, isterie, tradiţie culinară şi rezistenţă culturală? Câte un pic din toate.

S-o luăm uşor cu micul. S-o luăm Slow Food. Multă lume a făcut cunoştinţă, din nou, de Sfânta Marie, cu micii. Cei care nu au ieşit ca deobicei la grătar, au luat parte, doar prin văz şi auz, prin telecomandă şi toate programele de ştiri prime-time, la acest fenomen naţional, mititeala, instrumentat cu grătare. Şi din nou, s-au revâzut cu micul, frate cu românul. Putea fi şi breaking news, dar ne-a ferit Dumnezeu, mulţi am fost şocaţi. Să desfacem ghemul de carne, să vedem dar. Din negura istoriei comune cu popoarele din Balcani, am rămas cu acest minunat preparat culinar. În general lumea crede că este un preparat culinar care a fost moştenit de la turci. Sub numele de kebap sau kebapcici, se regăseşte, pe ici pe colo, în Balcani. În ordine alfabetică, cărniţele tocate combinate şi fripte sunt: Abugannuş Kebabı, Adana Kebabı, Ali Nazik, Altı Ezmeli Tike Kebabı, Bahçıvan Kebabı, Beyti Kebabı, Beğendili Patlıcan Kebabı, Biber Kebabı, Bolu Orman Kebabı, Bomonti Kebap, Bonfile Kebabı. Să ne oprim aici, noi am găsit o listă cu 114 feluri de kebap. Vă puteţi imagina, cât ironizăm noi moştenirea aşa-zis proastă de la turci, în general, dar la ei există în cartea de bucate atâtea de feluri de kebap?! Adică diversitate şi sofisticare incredibile, nu ştim cine este mai câştigat cultural, noi sau ei?! Românii au simplificat, aşa multe combinaţii de carne şi ingrediente nu reuşeau să ţină minte. Este o presupunere nedemonstrată ştiinţific. Dar, din toate felurile acelea de kebap, s-a născut Micul. La origine, însă: nu a fost orice fel de mic.

De la Caru’ cu bere, cu plăcere

Despre Micul mic, circulă o legendară reţetă, prin Internet, se pare că ar fi moştenirea culturală lăsată de Caru’ cu bere, cu data de 16 iunie 1920. Cu o căutare în Internet, daţi de ea, ca să aflaţi cum se poate construi o operă de artă culinară, un capo lavoro. În reţetă este vorba de feluri alese de carne, ingrediente, apă, zeamă de carne, preparare îndelungată şi multă muncă. Să le luăm pe rând, dar pe sărite. Ingrediente, erau E-urile naturale ale vremii: piper proaspăt, cimbru uscat, enibahar, coriandru, chimion turcesc, anis stelat, bicarbonat de sodiu, zeamă de lămâie, untdelemn, usturoi aromat nu iute. Carnea, era recomandată a fi de vită, “cărniţă de vacă de la gât, fără a se îndepărta grăsimea”, dată de două ori prin maşină. Dacă era prea slabă, legendara reţetă recomanda să se adauge doar seu de vacă sau seu de oaie, 100-150 de grame la fiecare kilogram. Nimic din porc, că strică gustul şi “savoarea mititeilor”.  Zeama de oase de vacă cu măduvă se folosea pentru amestecul de carne. După preparare, carnea se lăsa la gheaţă. La grătar când ajungeau, mititeii trebuiau unşi cu mujdei. Servirea cu muştar de Dijon, picant sau aromat, cu sare şi ciuşcă. Ce să vă mai zic, nu facem rubrică de reţete, că nu este locul. Dar aţi prins ideea: ne-am bătut joc de micul românesc şi de nobila sa preparare.

Micul românesc are nevoie de V#¤gra, dar noi ?

O propunere Slow Food: da, vrem mici, dar micii ăia prin artă culinară creaţi, a la Carul cu bere. Vrem un concurs de preparat mici adevăraţi....Nu mai vrem o tocătură de carne fără istorie şi cu doar 2-3 condimente, aruncată într-o tăviţă din polistiren expandat, produsă pe bandă rulantă. Astăzi, industrializarea alimentară ne-a lăsat nefericiţi, cu un Mic, foarte mic. Poate gustos, poate sfârâind şi mustind, poate atractiv, dar nereprezentativ. Încheiem cu nişte propuneri progresiste, legate de Mic. Fiecare român să primească la plecarea din ţară, către restul Europei, câte un mic în loc de paşaport, care să aibă ataşat cod de bare pentru identificarea persoanei. Să ne cerem dreptul de a fi ambasadorii, pe faţă şi pe bune, ai micului Mic, în Europa. Pe steagul naţional să fie imprimat micul, gaura de odinioară este oportunitatea. Şi avem nevoie de o nouă deviză, “România, ţara unde umblă câinii cu mici în coadă”?! Să aveţi poftă bună la Mici! Nu de la căţei…

Slow Food: Algele de la Mamaia, de ce apar şi ne strică plăcerea

Ceea ce găsim la raft sau în pieţe, la final de circuit alimentar, este rezultatul, în mare măsură al Politicii Agricole Comune (PAC) şi al politicii noastre naţionale în domeniul agriculturii. Sau al lipsei de politică, într-o anumită măsură. România a devenit stat membru în 2007 şi s-a băgat în patul aşternut cu bugetul agricol. Înghesuindu-se lângă ceilalţi 26 de parteneri. Pătura acoperă mai bine pe cine s-a urcat mai devreme, este mai întremat şi mai antrenat. Noi, mai diferiţi şi mai întârziaţi.

Cele patru bătăi de PAC (sic!)

Patul ăla, adică Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene a ajuns în final să ne pună probleme. Prima problemă. Inechităţi, deoarece subvenţiile (din primul pilon) au fost repartizate inegal între diferite tipuri de producţie, ferme (mici, medii, mari). A doua problemă. Dacă la început a fost de ajutor pentru fermieri, efectul, după decenii, a fost model nou de consumator: 250 de milioane de europeni suferă de obezitate şi 42 de milioane trăiesc în lipsuri. În fiecare an sunt aruncate la gunoi 90 de milioane de tone de produse alimentare, conform datelor colectate de Eurostat pentru 2010. Hrana şi-a pierdut valoarea, nu mai contează calitatea ei, preţul a devenit criteriul de alegere al hranei. Dacă este ieftină, este atractivă! Dacă este de calitate şi costă, se vinde mai puţin. Aici s-a ajuns. A treia problemă. PAC a ajuns deasemenea să scadă nevoia de muncă şi valoarea ei în agricultură. Un studiu recent privind folosirea forţei de muncă în Europa, arată că în agricultură aceasta a scăzut cu 25% în mai puţin de 10 ani, fiind 3,7 milioane de locuri de muncă în agricultură. Asta nu înseamnă că au crescut câştigurile celor care au rămas în agricultură. Şi multe produse agricole locale nu mai pot fi găsite în piaţă pentru că PAC a împins spre industrializarea agriculturii.

Papa de la supermarket hrăneşte algele de la Mamaia?

Modelul de agricultură industrială din prezent, susţinut de Uniunea Europeană, este unul din principalele cauze a celor mai serioase crize de mediu şi climatice ce au fost experimentate de către omenire. Pe de o parte considerate ca fiind nelimitate, resursele naturale precum apa, pământul, apa, pădurile, au fost exploatate fără măsură şi s-au deteriorat ireversibil. De cealaltă parte, agricultura industrială a folosit în exces intrări de materii prime, precum îngrăşăminte chimice, pesticide şi plastic. Algele de la Mamaia sunt consecinţa faptului că apele care se varsă în Marea Neagră, inclusiv Dunărea, aduc cu ele reziduuri din folosirea îngrăşămintelor chimice. Saturarea apei de mare cu azot duce la creşterea populaţiei de alge. Iar algele în putrefacţie, emană hidrogen sulfurat, care este mortal. Dar îţi strică şi plăcerea unui sejur la Mamaia. Cu alte cuvinte, cu cât mâncăm mai mult şi mai prost alimente ieftine, cu atât mai multe alge vor fi prezente la micul dejun pe plajă, la mare.

Pac! Pac! PAC! Să ne schimbăm poziţia....

Din 2014, Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene se va schimba pe ici pe colo. Slow Food, organizaţia cu melcul, care propune să o luăm uşor, cu hrana mai ales, dar şi să luptăm pentru păstrarea culturii culinare locale, şi a modelului rural de fermă mică şi mijlocie, a trimis Comisiei Europene un punct de vedere. Având în spate pe cei 100.000 de membri ai săi şi influenţa pe care deja o are în Europa şi în lume, a trimis un document la CE. Ce crede că ar trebui schimbat în PAC. Este poziţia Slow Food, care propune.

Ce propune Slow Food

Un model agricol european holistic adică integrator. Să fie susţinută acea agricultură care dăunează cât mai puţin mediului, care are efecte sociale, economice şi culturale durabile. Hrana să fie subiectul suveran, central al PAC, oamenii să aibă dreptul să o aleagă. Acum suntem la mâna supermarketurilor şi a lanţurilor agro-industriale. Prin PAC să se finanţeze nu cantitatea, ci produsele alimentare şi agricole de calitate care pot ajunge pe masa europenilor, a românilor. Prin educaţie şi campanii de conştientizare, să arătăm publicului valoarea adăugată a produselor agrolimentare realizate de fermieri dar şi a modului lor de viaţă. Să fie protejată prin PAC economia rurală locală, identitatea culturală a peisajului rural, o mai bună legătură între producători şi consumatori, care să fie un parteneriat.

Patru schimbări fundamentale propuse de Slow Food

1. Promovarea prin PAC a producţiei agricole pe scară mică şi medie. Nu poţi obliga fermele mici şi mijlocii să se comporte precum entităţile ce practică agricultura industrială. Provocarea viitorului nu este producţia industrială de alimente, ci producţia pe scară redusă, aceea care respectă mediul, are un impact scăzut asupra acestuia, respectă biodiversitatea, susţine economia locală.
2. Promovarea produselor locale. Produsele locale şi tradiţionale din animale şi varietăţi vegetale locale, au rezultat din adaptarea la condiţiile locale şi din folosirea foarte bună a locului, după sute de ani. Sunt rezultatul unei selecţii genetice de lungă durată, mulţumită şi intervenţiei omului, prin lucrări agricole, fără intervenţii artificiale din afară, de laborator. Produsele din soiuri şi specii locale adaptate, nu dăunează mediului fiind mult mai durabile din punct de vedere economic, cultural.
3. Promovarea sistemelor de producţie agroalimentară locale. Ele sunt rezultatul unei noi relaţii dintre lumea agricolă şi cea urbană. Trebuie ca educaţia să susţină această promovare precum şi formarea unor reţele de solidaritate între fermieri şi locuitorii din mediul urban.
4. Promovarea agroecologiei, a sistemelor de producţie agroalimentară prietenoase cu mediul. Fermele mici şi mijlocii aplică mult mai uşor metode de producţie agricolă prietenoase cu mediul, folosesc metode de producţie agricolă locale, tehnici moderne şi tradiţionale care sunt adecvate condiţiilor locale de mediu şi sol. Trebuie recompensate acele ferme care respectă cerinţele de mediu, fermele care funcţionează în zonele de munte şi izolate.

Cum se poate face? Cu bugetul PAC!

Să nu se taie din bugetul actual, să fie susţinută înverzirea agriculturii adică furnizarea de bunuri publice, susţinute veniturile fermelor mici şi mijlocii, ale fermierilor activi şi ale celor care muncesc în zone de deal şi de munte, tinerii să fie sprijiniţi să revină în mediul rural, să fie respectată munca fermierilor, să se asigure schimbul de experienţă privind practicile agricole tradiţionale, să fie susţinută facilitarea creării de noi întreprinderi în mediul rural. Şi mai sunt alte şi alte lucruri minunate pentru noi şi fermele mici şi mijlocii.
Ne oprim aici. De unde sperăm să duceţi mai departe aceste gânduri, despre cum va arăta viaţa la ţară în câţiva ani de acum încolo. Semnat: Melcu’

Slow Food: Grădină carpatină, fără ţărani, fără mici ferme, fără…?

Răspunsul este reîntoarcerea spre viaţa la ţară a tinerilor, ce propune printre altele, şi un proiect Slow Food şi Terra Madre. Să revină tinerii la ţară, şi nu numai în România, ci şi în Europa. Asta sună interesant, nu?

Tineri cu carte, care să preia în mâinile lor economia agrară, prin ferme mici. Organizaţiile Slow Food din România au susţinut şi organizat recent la Turda şi Băişoara, YES Food, prima tabără europeană pentru tineri din toată Europa, 80, veniţi din 14 ţări. Au văzut practic cum se fac gemurile ardeleneşti, brânzeturile de la munte şi specialităţile din carne de la animale de fermă ţărănească. 

Tabăra a fost felul în care Terra Madre a lansat o campanie europeană, prin care tinerii să fie atraşi spre agricultura durabilă, spre fermele mici, înapoi în mediul rural. Este speranţa noastră, pentru că reîntoarcerea la ţară poate recupera şi salva un mod de viaţă care păstrează valorile rurale, cultura locală şi crează un număr imens de locuri de muncă. 

Ce înseamnă viaţa la ţară? 

S-a terminat de curând Recensământul general agricol 2010, se lucrează la date. Ce am aflat? În 31.000 de exploataţii cu o suprafaţă medie puţin peste 190 ha. cu un total de peste 7.000.000 ha, lucrează 111.000 de persoane. De cealaltă parte, în peste 3.800.000 de exploataţii cu suprafaţa medie de 3,45 ha, cu un total de peste 8.480.000 ha, lucrează peste 7.000.000 de persoane.

Crede cineva că este bine ca aceste milioane de ţărani sau fermieri să îşi piardă pământul prin comasare, vânzându-l? Să devină majoritatea lor, lucrători zilieri şi salariaţi agricoli, să vină în căutare de locuri de muncă la oraş, apoi pensionari abonaţi la sistemul public şi la ajutoare sociale? Fermele mici ajută la păstrarea mediului, a biodiversităţii, susţin rotaţia culturilor, folosirea potenţialului genetic local de plante şi animale, poluează mai puţin dacă aplică Codul bunelor practici agricole şi ne pot oferi produse agroalimentare cu valoare adăugată ridicată. Este sigur că ţăranul român, de care depinde hrana noastră, nu de fabricile de mezeluri, nu o să moară. 

Cine primeşte banii din subvenţii pentru agricultură ? 

Este nevoie şi de bani, o mare parte din ei vin de la Uniunea Europeană. Unde se duc, când se duc, banii de la Uniunea Europeană, pentru agricultură? Asta este o întrebare pe care mulţi şi-au pus-o. La urma urmei, sunt şi banii noştri. Pentru că plătim impozite şi taxe şi din TVA este finanţat bugetul comunitar. 

Prin proiectul Farm Subsidy, o mână de organizaţii au strâns informaţiile disponibile public şi au dat un răspuns. Astfel am aflat, din cercetarea lor, cum stau lucrurile în România, pentru că a centraliza datele de la sursă, cere ceva efort (între timp şi APDRP oferă o bază de date). 

Care sunt firmele mari şi în ce regiuni se duc cei mai mulţi bani? Comisia Europeană a încercat şi ea, însă a fost stopată de o decizie a Curţii Europene de Justiţie, prin care informaţiile privind subvenţiile primite de persoane fizice pentru activităţi în agricultură sunt supuse unor condiţii şi ca atare, nu sunt publicate. De la Farmsubsidy.org şi APDRP aflăm cum, cei mai mulţi bani pentru agricultură, în 2010, au ajuns în regiunea Bucureşti-Ilfov, la peste 8.000 de entităţi, care au primit peste 317 milioane euro. Cei mai absorbanţi agricultori ai ţărişoarei noastre sunt la Bucureşti. 

Ce efecte are distribuţia banilor de la Uniunea Europeană ? 

Modelul european de agricultură se bazează pe ferme mijlocii, familiale. Ecologiştii consideră că fermele agro-industriale mari afectează mediul. Plata unică pe suprafaţă este una din principalele măsuri de sprijin care se aplică, în agricultură, dinspre Bruxelles via Ministerul Agriculturii. Curtea de Conturi Europeană a constatat, la nivelul Uniunii Europene, tot felul de efecte determinate de plata unică pe suprafaţă. Ce se zice în raportul CCE, din vara acestui an? Păi, că banii ajung, pe sistemul actual-nu ilegal, la entităţi care doar marginal au legătură cu agricultură, adică aiurea.

Înţelegem că asta se petrece pentru terenurile care nu sunt cultivate, ştiam asta, nu? CCE mai spune că asta a făcut să fie cumpărat pământ doar pentru subvenţii. Iar felul în care este construit sistemul de plăţi, împiedică ca noi fermieri să intre în sistem. CCE recomandă ca sistemul să fie schimbat astfel ca banii să ajungă numai la fermierii activi. Micii fermieri, nu, înţelegem noi? Banii, mai recomandă CCE, trebuie să fie daţi pentru cei care practică agricultura dar respectă şi mediul, bunele practici de mediu. 

Adică plata subvenţiilor să fie condiţionaţă de respectarea naturii, nepoluarea ei prin practici agricole. Deci este propusă o schimbare în favoarea micilor fermieri, pentru că fermele mari nu pot face agricultură decât pe scară industrială. Tot CCE spune că mulţi bani din plata unică pe suprafaţă se duc la puţine entităţi. Şi mari am putea spune noi. Şi un studiu al CRPE din 2009, constata că în 2008, 0,9% din exploataţiile agricole din România, încasau peste 51% din subvenţii. 

Direcţia: ferme familiale, pentru că se schimbă ceva la nivelul Uniunii Europene

Comisia Europeană a lansat în decembrie anul trecut un document prin care PAC (Politica Agricolă Comună, de unde vin banii prin FEADR) se va schimba astfel încât micii fermieri vor fi avantajaţi, orientarea spre calitatea producţiei agricole. Această propunere a fost întărită, în această vară, prin proiectul de buget propus de CE, modificarea este în acea direcţie: marile ferme vor face faţă limitării subvenţiilor, nu mai mult de câteva sute de mii de euro. Restul, să ia bani pentru competitivitate. Un actor în plus în procesul care va duce la schimbarea PAC este Parlamentul European, care de ani buni insistă pentru ecologism, păstrarea mediului rural, bunăstarea animalelor. 

Deci tot micile ferme vor fi viitorul. Unul dintre Gică-contra este Marea Britanie, care ar dori să vadă liberalizarea completă a sectorului agricol. În acest sens, un exemplu din lumea largă: în Noua Zeelandă, statul nu intervine cu subvenţii în agricultură. Pentru cei care au reuşit să ajungă în finalul articolului, până la această idee, o concluzie: aşadar, tineri fermieri, pregătiţi-vă din timp, din anul 2014 vor fi din ce în ce mai mulţi bani şi mai mult sprijin public pentru micile ferme, pentru reîntoarcerea la ţară, la o agricultură care preţuieşte mediu. 

Marile şi imensele ferme, pot căuta bani la bancă. Să auzim de bine, deci, despre reîntoarcerea la ţară! Viitorul este şi al fermelor mici, familiale. Cât despre problemele cu producţia agricolă şi alimentaţia în celelalte părţi ale lumii, nu noi europenii le vom rezolva producând mult şi încercând să vindem mult celor înfometaţi. Ei sunt săraci lipiţi. Trebuie să îi ajutăm să dezvolte agricultura locală. Viaţa la ţară, da!

Citiţi mai mult: Grădină carpatină, fără ţărani, fără mici ferme, fără…? - Slow Food > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/gradina-carpatina-fara-tarani-fara-mici-ferme-fara-940592.html#ixzz1UBWzsOTx 

EVZ.ro