Slow Food: Algele de la Mamaia, de ce apar şi ne strică plăcerea

Ceea ce găsim la raft sau în pieţe, la final de circuit alimentar, este rezultatul, în mare măsură al Politicii Agricole Comune (PAC) şi al politicii noastre naţionale în domeniul agriculturii. Sau al lipsei de politică, într-o anumită măsură. România a devenit stat membru în 2007 şi s-a băgat în patul aşternut cu bugetul agricol. Înghesuindu-se lângă ceilalţi 26 de parteneri. Pătura acoperă mai bine pe cine s-a urcat mai devreme, este mai întremat şi mai antrenat. Noi, mai diferiţi şi mai întârziaţi.

Cele patru bătăi de PAC (sic!)

Patul ăla, adică Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene a ajuns în final să ne pună probleme. Prima problemă. Inechităţi, deoarece subvenţiile (din primul pilon) au fost repartizate inegal între diferite tipuri de producţie, ferme (mici, medii, mari). A doua problemă. Dacă la început a fost de ajutor pentru fermieri, efectul, după decenii, a fost model nou de consumator: 250 de milioane de europeni suferă de obezitate şi 42 de milioane trăiesc în lipsuri. În fiecare an sunt aruncate la gunoi 90 de milioane de tone de produse alimentare, conform datelor colectate de Eurostat pentru 2010. Hrana şi-a pierdut valoarea, nu mai contează calitatea ei, preţul a devenit criteriul de alegere al hranei. Dacă este ieftină, este atractivă! Dacă este de calitate şi costă, se vinde mai puţin. Aici s-a ajuns. A treia problemă. PAC a ajuns deasemenea să scadă nevoia de muncă şi valoarea ei în agricultură. Un studiu recent privind folosirea forţei de muncă în Europa, arată că în agricultură aceasta a scăzut cu 25% în mai puţin de 10 ani, fiind 3,7 milioane de locuri de muncă în agricultură. Asta nu înseamnă că au crescut câştigurile celor care au rămas în agricultură. Şi multe produse agricole locale nu mai pot fi găsite în piaţă pentru că PAC a împins spre industrializarea agriculturii.

Papa de la supermarket hrăneşte algele de la Mamaia?

Modelul de agricultură industrială din prezent, susţinut de Uniunea Europeană, este unul din principalele cauze a celor mai serioase crize de mediu şi climatice ce au fost experimentate de către omenire. Pe de o parte considerate ca fiind nelimitate, resursele naturale precum apa, pământul, apa, pădurile, au fost exploatate fără măsură şi s-au deteriorat ireversibil. De cealaltă parte, agricultura industrială a folosit în exces intrări de materii prime, precum îngrăşăminte chimice, pesticide şi plastic. Algele de la Mamaia sunt consecinţa faptului că apele care se varsă în Marea Neagră, inclusiv Dunărea, aduc cu ele reziduuri din folosirea îngrăşămintelor chimice. Saturarea apei de mare cu azot duce la creşterea populaţiei de alge. Iar algele în putrefacţie, emană hidrogen sulfurat, care este mortal. Dar îţi strică şi plăcerea unui sejur la Mamaia. Cu alte cuvinte, cu cât mâncăm mai mult şi mai prost alimente ieftine, cu atât mai multe alge vor fi prezente la micul dejun pe plajă, la mare.

Pac! Pac! PAC! Să ne schimbăm poziţia....

Din 2014, Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene se va schimba pe ici pe colo. Slow Food, organizaţia cu melcul, care propune să o luăm uşor, cu hrana mai ales, dar şi să luptăm pentru păstrarea culturii culinare locale, şi a modelului rural de fermă mică şi mijlocie, a trimis Comisiei Europene un punct de vedere. Având în spate pe cei 100.000 de membri ai săi şi influenţa pe care deja o are în Europa şi în lume, a trimis un document la CE. Ce crede că ar trebui schimbat în PAC. Este poziţia Slow Food, care propune.

Ce propune Slow Food

Un model agricol european holistic adică integrator. Să fie susţinută acea agricultură care dăunează cât mai puţin mediului, care are efecte sociale, economice şi culturale durabile. Hrana să fie subiectul suveran, central al PAC, oamenii să aibă dreptul să o aleagă. Acum suntem la mâna supermarketurilor şi a lanţurilor agro-industriale. Prin PAC să se finanţeze nu cantitatea, ci produsele alimentare şi agricole de calitate care pot ajunge pe masa europenilor, a românilor. Prin educaţie şi campanii de conştientizare, să arătăm publicului valoarea adăugată a produselor agrolimentare realizate de fermieri dar şi a modului lor de viaţă. Să fie protejată prin PAC economia rurală locală, identitatea culturală a peisajului rural, o mai bună legătură între producători şi consumatori, care să fie un parteneriat.

Patru schimbări fundamentale propuse de Slow Food

1. Promovarea prin PAC a producţiei agricole pe scară mică şi medie. Nu poţi obliga fermele mici şi mijlocii să se comporte precum entităţile ce practică agricultura industrială. Provocarea viitorului nu este producţia industrială de alimente, ci producţia pe scară redusă, aceea care respectă mediul, are un impact scăzut asupra acestuia, respectă biodiversitatea, susţine economia locală.
2. Promovarea produselor locale. Produsele locale şi tradiţionale din animale şi varietăţi vegetale locale, au rezultat din adaptarea la condiţiile locale şi din folosirea foarte bună a locului, după sute de ani. Sunt rezultatul unei selecţii genetice de lungă durată, mulţumită şi intervenţiei omului, prin lucrări agricole, fără intervenţii artificiale din afară, de laborator. Produsele din soiuri şi specii locale adaptate, nu dăunează mediului fiind mult mai durabile din punct de vedere economic, cultural.
3. Promovarea sistemelor de producţie agroalimentară locale. Ele sunt rezultatul unei noi relaţii dintre lumea agricolă şi cea urbană. Trebuie ca educaţia să susţină această promovare precum şi formarea unor reţele de solidaritate între fermieri şi locuitorii din mediul urban.
4. Promovarea agroecologiei, a sistemelor de producţie agroalimentară prietenoase cu mediul. Fermele mici şi mijlocii aplică mult mai uşor metode de producţie agricolă prietenoase cu mediul, folosesc metode de producţie agricolă locale, tehnici moderne şi tradiţionale care sunt adecvate condiţiilor locale de mediu şi sol. Trebuie recompensate acele ferme care respectă cerinţele de mediu, fermele care funcţionează în zonele de munte şi izolate.

Cum se poate face? Cu bugetul PAC!

Să nu se taie din bugetul actual, să fie susţinută înverzirea agriculturii adică furnizarea de bunuri publice, susţinute veniturile fermelor mici şi mijlocii, ale fermierilor activi şi ale celor care muncesc în zone de deal şi de munte, tinerii să fie sprijiniţi să revină în mediul rural, să fie respectată munca fermierilor, să se asigure schimbul de experienţă privind practicile agricole tradiţionale, să fie susţinută facilitarea creării de noi întreprinderi în mediul rural. Şi mai sunt alte şi alte lucruri minunate pentru noi şi fermele mici şi mijlocii.
Ne oprim aici. De unde sperăm să duceţi mai departe aceste gânduri, despre cum va arăta viaţa la ţară în câţiva ani de acum încolo. Semnat: Melcu’

Slow Food: Grădină carpatină, fără ţărani, fără mici ferme, fără…?

Răspunsul este reîntoarcerea spre viaţa la ţară a tinerilor, ce propune printre altele, şi un proiect Slow Food şi Terra Madre. Să revină tinerii la ţară, şi nu numai în România, ci şi în Europa. Asta sună interesant, nu?

Tineri cu carte, care să preia în mâinile lor economia agrară, prin ferme mici. Organizaţiile Slow Food din România au susţinut şi organizat recent la Turda şi Băişoara, YES Food, prima tabără europeană pentru tineri din toată Europa, 80, veniţi din 14 ţări. Au văzut practic cum se fac gemurile ardeleneşti, brânzeturile de la munte şi specialităţile din carne de la animale de fermă ţărănească. 

Tabăra a fost felul în care Terra Madre a lansat o campanie europeană, prin care tinerii să fie atraşi spre agricultura durabilă, spre fermele mici, înapoi în mediul rural. Este speranţa noastră, pentru că reîntoarcerea la ţară poate recupera şi salva un mod de viaţă care păstrează valorile rurale, cultura locală şi crează un număr imens de locuri de muncă. 

Ce înseamnă viaţa la ţară? 

S-a terminat de curând Recensământul general agricol 2010, se lucrează la date. Ce am aflat? În 31.000 de exploataţii cu o suprafaţă medie puţin peste 190 ha. cu un total de peste 7.000.000 ha, lucrează 111.000 de persoane. De cealaltă parte, în peste 3.800.000 de exploataţii cu suprafaţa medie de 3,45 ha, cu un total de peste 8.480.000 ha, lucrează peste 7.000.000 de persoane.

Crede cineva că este bine ca aceste milioane de ţărani sau fermieri să îşi piardă pământul prin comasare, vânzându-l? Să devină majoritatea lor, lucrători zilieri şi salariaţi agricoli, să vină în căutare de locuri de muncă la oraş, apoi pensionari abonaţi la sistemul public şi la ajutoare sociale? Fermele mici ajută la păstrarea mediului, a biodiversităţii, susţin rotaţia culturilor, folosirea potenţialului genetic local de plante şi animale, poluează mai puţin dacă aplică Codul bunelor practici agricole şi ne pot oferi produse agroalimentare cu valoare adăugată ridicată. Este sigur că ţăranul român, de care depinde hrana noastră, nu de fabricile de mezeluri, nu o să moară. 

Cine primeşte banii din subvenţii pentru agricultură ? 

Este nevoie şi de bani, o mare parte din ei vin de la Uniunea Europeană. Unde se duc, când se duc, banii de la Uniunea Europeană, pentru agricultură? Asta este o întrebare pe care mulţi şi-au pus-o. La urma urmei, sunt şi banii noştri. Pentru că plătim impozite şi taxe şi din TVA este finanţat bugetul comunitar. 

Prin proiectul Farm Subsidy, o mână de organizaţii au strâns informaţiile disponibile public şi au dat un răspuns. Astfel am aflat, din cercetarea lor, cum stau lucrurile în România, pentru că a centraliza datele de la sursă, cere ceva efort (între timp şi APDRP oferă o bază de date). 

Care sunt firmele mari şi în ce regiuni se duc cei mai mulţi bani? Comisia Europeană a încercat şi ea, însă a fost stopată de o decizie a Curţii Europene de Justiţie, prin care informaţiile privind subvenţiile primite de persoane fizice pentru activităţi în agricultură sunt supuse unor condiţii şi ca atare, nu sunt publicate. De la Farmsubsidy.org şi APDRP aflăm cum, cei mai mulţi bani pentru agricultură, în 2010, au ajuns în regiunea Bucureşti-Ilfov, la peste 8.000 de entităţi, care au primit peste 317 milioane euro. Cei mai absorbanţi agricultori ai ţărişoarei noastre sunt la Bucureşti. 

Ce efecte are distribuţia banilor de la Uniunea Europeană ? 

Modelul european de agricultură se bazează pe ferme mijlocii, familiale. Ecologiştii consideră că fermele agro-industriale mari afectează mediul. Plata unică pe suprafaţă este una din principalele măsuri de sprijin care se aplică, în agricultură, dinspre Bruxelles via Ministerul Agriculturii. Curtea de Conturi Europeană a constatat, la nivelul Uniunii Europene, tot felul de efecte determinate de plata unică pe suprafaţă. Ce se zice în raportul CCE, din vara acestui an? Păi, că banii ajung, pe sistemul actual-nu ilegal, la entităţi care doar marginal au legătură cu agricultură, adică aiurea.

Înţelegem că asta se petrece pentru terenurile care nu sunt cultivate, ştiam asta, nu? CCE mai spune că asta a făcut să fie cumpărat pământ doar pentru subvenţii. Iar felul în care este construit sistemul de plăţi, împiedică ca noi fermieri să intre în sistem. CCE recomandă ca sistemul să fie schimbat astfel ca banii să ajungă numai la fermierii activi. Micii fermieri, nu, înţelegem noi? Banii, mai recomandă CCE, trebuie să fie daţi pentru cei care practică agricultura dar respectă şi mediul, bunele practici de mediu. 

Adică plata subvenţiilor să fie condiţionaţă de respectarea naturii, nepoluarea ei prin practici agricole. Deci este propusă o schimbare în favoarea micilor fermieri, pentru că fermele mari nu pot face agricultură decât pe scară industrială. Tot CCE spune că mulţi bani din plata unică pe suprafaţă se duc la puţine entităţi. Şi mari am putea spune noi. Şi un studiu al CRPE din 2009, constata că în 2008, 0,9% din exploataţiile agricole din România, încasau peste 51% din subvenţii. 

Direcţia: ferme familiale, pentru că se schimbă ceva la nivelul Uniunii Europene

Comisia Europeană a lansat în decembrie anul trecut un document prin care PAC (Politica Agricolă Comună, de unde vin banii prin FEADR) se va schimba astfel încât micii fermieri vor fi avantajaţi, orientarea spre calitatea producţiei agricole. Această propunere a fost întărită, în această vară, prin proiectul de buget propus de CE, modificarea este în acea direcţie: marile ferme vor face faţă limitării subvenţiilor, nu mai mult de câteva sute de mii de euro. Restul, să ia bani pentru competitivitate. Un actor în plus în procesul care va duce la schimbarea PAC este Parlamentul European, care de ani buni insistă pentru ecologism, păstrarea mediului rural, bunăstarea animalelor. 

Deci tot micile ferme vor fi viitorul. Unul dintre Gică-contra este Marea Britanie, care ar dori să vadă liberalizarea completă a sectorului agricol. În acest sens, un exemplu din lumea largă: în Noua Zeelandă, statul nu intervine cu subvenţii în agricultură. Pentru cei care au reuşit să ajungă în finalul articolului, până la această idee, o concluzie: aşadar, tineri fermieri, pregătiţi-vă din timp, din anul 2014 vor fi din ce în ce mai mulţi bani şi mai mult sprijin public pentru micile ferme, pentru reîntoarcerea la ţară, la o agricultură care preţuieşte mediu. 

Marile şi imensele ferme, pot căuta bani la bancă. Să auzim de bine, deci, despre reîntoarcerea la ţară! Viitorul este şi al fermelor mici, familiale. Cât despre problemele cu producţia agricolă şi alimentaţia în celelalte părţi ale lumii, nu noi europenii le vom rezolva producând mult şi încercând să vindem mult celor înfometaţi. Ei sunt săraci lipiţi. Trebuie să îi ajutăm să dezvolte agricultura locală. Viaţa la ţară, da!

Citiţi mai mult: Grădină carpatină, fără ţărani, fără mici ferme, fără…? - Slow Food > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/gradina-carpatina-fara-tarani-fara-mici-ferme-fara-940592.html#ixzz1UBWzsOTx 

EVZ.ro