Este doar o coincidenta. De idei. Insa nu este nimic nou sub soare. Am lucrat cativa ani in centru, in zona BCU. Inca din anul 2000, am observat un fenomen aparent ciudat (pe care, daca vreti sa realizati o cercetare de teren, vi se va confirma si in prezent). Si anume, grupuri mici de turisti, care, indrumati de un ghid, erau aduse, pe partea din dreapta a BCU, pozitionati cu fata spre fostul C.C. Si li se explica cum si-a luat zborul Nicolae Ceausescu. De atunci am inteles ca, dintr-un punct de vedere, cel privind istoria comunismului, nu avem un real muzeu al acestui tip de regim, ca ar trebui sa putem avea acces la biroul lui N.C., in liftul cu care a urcat, pe acoperis, unde se tineau sedintele, etc. Oriunde, in lumea civilizata, asta se poate. De exemplu sa vizitezi Casa Alba, in anumite sectiuni. Sau, ca sa ma refer la monarhie, cati dintre voi au vizitat Sala Tronului in Palatul Regal ? Unde primea Regele Mihai in audienta, etc. Probabil ca au avut loc transformari in MNAR si nu mai este aceeasi impartire. Nu stiu. Poate fi inclus in vizita, biroul unde urmau sa lucreze N.C., E.C. la Palatul Parlamentului. Nu un traseu turistic pentru straini, ci un traseu recuperator pentru noi, romanii, in primul rand. Sa nu uitam, ca, inceputul acestui traseu recuperator, este in Piata Revolutiei, unde din pacate, ca si in alte locuri, au murit niste oameni. Caderea regimului comunist, poate fi un traseu tematic. Si aici venim la o alta problema: agentiile de turism nu dezvolta produse turistice inovative in Romania, ci doar revand. De ce trebuie statul sa inventeze si nu mediul privat?