Ecce mititeii...

20 de bucăți la 60 de lei, câți ca ei? Un cadou de 2 iunie, la Piața Romană, în București....stomac să crești

Gazpacho de capsuni, polonezii şi ideile lor

Nu sunt polonezii cei mai originali. Dar în comparaţie cu ceea ce am aflat-cunoscut în ultimii ani de când sunt interesat de gastronomie, făcând ordine în bibliotecă. Am găsit în biblioteca mea, o broşură editată de Polonia. Ce credeţi că au făcut, cu mândrie, ca să marcheze identitatea lor culturală, acum nişte ani, când deţineau preşedinţia Uniunii Europene?

STG si produs traditional

Specialitate Tradițională Garantată și produs tradițional. Etica finanţării prin subvenţii europene a agriculturii ar trebui să fie împlinită prin produse alimentare de calitate, pentru consumatorii europeni, în general. Dar şi pentru consumatorii români, în special. Dacă subvenţiile se mută dintr-o parte în alta doar ca să obţină unii productivitate la hectar şi profit nereal, pentru comerţ intracomunitar, de unde ni se întorc produse alimentare procesate, nu o situaţie cam stupidă? 

Ca să dau și un pic de informație mai practică, simplific. Mai departe

Micii şi şunca de Parma

Mi se pare penibil, susţin mereu asta, să ne mândrim cu micii.  Eu zic să ne propunem să căutăm să creştem alte produse de calitate. Încercaţi să înlocuiţi în reclama din imagine şunca de Parma cu micii şi lăsaţi textul. Adaptat. "Cei mai cunoscuţi mici româneşti, micii de Bragadiru, sunt o specialitate care provine din zona oraşului Bragadiru. Sunt rezultatul unui proces de pregătire foarte amplu şi detaliat, prin care carnea tocată de la diverse rase de animale, este amestecată, presărată cu bicarbonat de amoniu, condimente şi lăsată într-o vitrină, sub lumină controlată, albă, pentru că scoate în evidenţă roşul. Micii se pot consuma doar fripţi la grătar, cu orice fel de bere, no name sau cu orice fel de cola, no name, sau cu orice fel de vin, no name. Sunt consideraţi mândria naţională a românilor şi aceştia fac urât dacă le critici micii."

De ce sfârâie micii și ce ne confirmă ei: se vor vinde numai la supermarket!

Un regulament european adoptat în 11 noiembrie 2011, publicat în Jurnalul Oficial L 295, 12/11/2011 p. 0001 - 0177 și care intră în vigoare în iunie 2013, în provoacă emoții pe ulițele micului Paris. 

Da, a fost vorba din nou de hrană. Și de Regulamentul (UE) nr. 1129/2011 al Comisiei din 11 noiembrie 2011 de modificare a anexei II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului prin stabilirea unei liste a Uniunii a aditivilor alimentari Text cu relevanță pentru SEE.

Credeți că cea mai întemeiată aptitudine a unei părți a societății românești este superficialitatea? Aceasta a fost validată iar de povestea micilor de România. Nu este un motiv de mândrie să ceri, chipurile, excepții cu 3 săptămâni înainte de intrarea în vigoare a unei reglementări pentru toate cele 27 de state membre (pentru că are zeci de pagini și nu are doar efect asupra României), care a fost adoptată în 2011? România între timp era ocupată cu altceva, probabil cu frigerea de mici.

Începem cu un text umoristic

Un extras dintr-un comunicat al Guvernului României dinainte de Paște (aflăm de la Mediafax), am subliniat. "Astfel, cu ocazia grupului de lucru care va avea loc în 2 mai, în cadrul Comisiei Europene, reprezentantul Guvernului României va transmite solicitarea formulată de către Asociaţia Română a Cărnii ca reţeta produsului mititei să fie inclusă pe lista reţetelor tradiţionale. Reprezentanţii Guvernului vor face toate demersurile necesare pentru includerea mititeilor în lista produselor tradiţionale şi consideră că aceasta şi orice alte măsuri care trebuie luate, reprezintă o soluţie corectă şi normală, susţinută şi de reprezentanţii industriei producătorilor de carne. Autorităţile române vor lua toate măsurile necesare pentru a nu se interzice micii pe teritoriul României", se arăta în comunicatul Executivului. Care interzicere, nici măcar nu este vorba de așa ceva.

Cum stăm cu capacitatea administrativă?

Micii sunt un bun exemplu, revelator al unei slabe pregătiri administrative. Și am informația potrivită, oficială, care ne spune asta. Problema intrării în vigoare a unui Regulament european cu impact asupra industriei alimentare, nu era cunoscută de administrația publică românească ? Cât de prezente sunt problemele industriei alimentare românești pe agenda funcționarilor publici români, care umblă pe la Bruxelles și cât de prezente sunt problemele susținerii unei industriei alimentare care să trimită produse de calitate pe piața europeană, nu parizer ? Să fiu contrazis dacă nu este așa.

Vrea industria agro-alimentară produse de calitate pentru consumatorul român?

Criza micilor este și un revelator al slabei pregătiri a unei părți a industriei agro-alimentare și a unei părți a industriei mici alimentare, față de aspectele moderne al alimentației, ce include și participarea la procesele de politică publică. Pentru că povestea micilor arată că suntem în urmă, o parte dintre noi, în ce privește reglementările europene, că nu le urmărim ca proces. Să fiu contrazis dacă nu este așa.

Să nu uităm că în al doisprezecelea ceas, cine trebuie, s-a mișcat (aflăm de la Mediafax). "Asociaţia Română a Cărnii, cea mai importantă organizaţie a procesatorilor de carne din România, a solicitat deja Comisiei Europene introducerea actualei reţete de mici în lista celor "tradiţionale", pentru ca procesatorii români să poată folosi în continuare aditivii ce urmează să fie interzişi." De ce de-abia acum? Din 2011 până în 2013, ce s-a făcut?

Specialitate tradițională garantată?

Mai este de așteptat până să obținem recunoașterea de către Uniunea Europeană, circa un an și jumătate. Dar declanșarea procesului de obținere a recunoaștere va duce la înregistrarea micilor ca marcă și ca STG, numai în apanajul industriei cărnii, deci cu marcă și caiet de sarcini. Micii vor fi cu adevărat interziși ca producție pentru mica industrie alimentară, măcelăria cu carmangerie, de la colțul străzii.

Cum participăm la Bruxelles în reuniunile comitetelor de resort ?

Mai trebuie spus ca micii ne-au arătat probabil că nu avem participanții potriviți la mecanismele de consultare și decizie ale Uniunii Europene, mai ales în comitetele de experți. Măiestria noastră de a descoperi zăpada în fiecare iarnă, care nu este problema noastră, ci a bunului Dumnezeu, este de necombătut. 

Demonstrația

Se găsește în Regulamentul (UE) nr. 1129/2011 al Comisiei din 11 noiembrie 2011 de modificare a anexei II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului prin stabilirea unei liste a Uniunii a aditivilor alimentari Text cu relevanță pentru SEE 

Știți ce spune Comisia Europeană în paragraful de final al preambulului Regulamentului ? Că la reuniunile consililiilor de miniștri ai agriculturii sau reuniuni care au avut pe agendă și această problemă, nici unul din statele membre, prin reprezentanții săi nu s-au opus. Deci nici România. Deasemenea membrii PE, deci nici ai României, nu s-au opus. Atunci, care este problema ? Recitiți inducțiile din nou de la început.

Citatul din Regulament. Q.E.D.

"Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală și nu au întâmpinat nicio opoziție din partea Parlamentului European sau a Consiliului"

De final: v-am căutat o selecție de filme despre mici. Mai jos.

Slow Food: Breaking-news-Cât îi el micul de mare, ne-a scos la sfânta sărbătoare....

Bre, un fum gros şi mirositor, poate aţâtător, acoperă Europa creştină. Din când în când. Care este originea lui, sunt pădurile în flăcări, se pârjolesc recoltele în faţa hoardelor barbare, se practică sacrificii rituale păgâne, şi-a dat cineva foc la casă sau au mutat islandezii vulcanii? Cu micul în mână, năduşit, poporul român luptă contra frunzei. Frunza din grădina carpatină. Cum s-a ajuns aici? Este istorie, isterie, tradiţie culinară şi rezistenţă culturală? Câte un pic din toate.

S-o luăm uşor cu micul. S-o luăm Slow Food. Multă lume a făcut cunoştinţă, din nou, de Sfânta Marie, cu micii. Cei care nu au ieşit ca deobicei la grătar, au luat parte, doar prin văz şi auz, prin telecomandă şi toate programele de ştiri prime-time, la acest fenomen naţional, mititeala, instrumentat cu grătare. Şi din nou, s-au revâzut cu micul, frate cu românul. Putea fi şi breaking news, dar ne-a ferit Dumnezeu, mulţi am fost şocaţi. Să desfacem ghemul de carne, să vedem dar. Din negura istoriei comune cu popoarele din Balcani, am rămas cu acest minunat preparat culinar. În general lumea crede că este un preparat culinar care a fost moştenit de la turci. Sub numele de kebap sau kebapcici, se regăseşte, pe ici pe colo, în Balcani. În ordine alfabetică, cărniţele tocate combinate şi fripte sunt: Abugannuş Kebabı, Adana Kebabı, Ali Nazik, Altı Ezmeli Tike Kebabı, Bahçıvan Kebabı, Beyti Kebabı, Beğendili Patlıcan Kebabı, Biber Kebabı, Bolu Orman Kebabı, Bomonti Kebap, Bonfile Kebabı. Să ne oprim aici, noi am găsit o listă cu 114 feluri de kebap. Vă puteţi imagina, cât ironizăm noi moştenirea aşa-zis proastă de la turci, în general, dar la ei există în cartea de bucate atâtea de feluri de kebap?! Adică diversitate şi sofisticare incredibile, nu ştim cine este mai câştigat cultural, noi sau ei?! Românii au simplificat, aşa multe combinaţii de carne şi ingrediente nu reuşeau să ţină minte. Este o presupunere nedemonstrată ştiinţific. Dar, din toate felurile acelea de kebap, s-a născut Micul. La origine, însă: nu a fost orice fel de mic.

De la Caru’ cu bere, cu plăcere

Despre Micul mic, circulă o legendară reţetă, prin Internet, se pare că ar fi moştenirea culturală lăsată de Caru’ cu bere, cu data de 16 iunie 1920. Cu o căutare în Internet, daţi de ea, ca să aflaţi cum se poate construi o operă de artă culinară, un capo lavoro. În reţetă este vorba de feluri alese de carne, ingrediente, apă, zeamă de carne, preparare îndelungată şi multă muncă. Să le luăm pe rând, dar pe sărite. Ingrediente, erau E-urile naturale ale vremii: piper proaspăt, cimbru uscat, enibahar, coriandru, chimion turcesc, anis stelat, bicarbonat de sodiu, zeamă de lămâie, untdelemn, usturoi aromat nu iute. Carnea, era recomandată a fi de vită, “cărniţă de vacă de la gât, fără a se îndepărta grăsimea”, dată de două ori prin maşină. Dacă era prea slabă, legendara reţetă recomanda să se adauge doar seu de vacă sau seu de oaie, 100-150 de grame la fiecare kilogram. Nimic din porc, că strică gustul şi “savoarea mititeilor”.  Zeama de oase de vacă cu măduvă se folosea pentru amestecul de carne. După preparare, carnea se lăsa la gheaţă. La grătar când ajungeau, mititeii trebuiau unşi cu mujdei. Servirea cu muştar de Dijon, picant sau aromat, cu sare şi ciuşcă. Ce să vă mai zic, nu facem rubrică de reţete, că nu este locul. Dar aţi prins ideea: ne-am bătut joc de micul românesc şi de nobila sa preparare.

Micul românesc are nevoie de V#¤gra, dar noi ?

O propunere Slow Food: da, vrem mici, dar micii ăia prin artă culinară creaţi, a la Carul cu bere. Vrem un concurs de preparat mici adevăraţi....Nu mai vrem o tocătură de carne fără istorie şi cu doar 2-3 condimente, aruncată într-o tăviţă din polistiren expandat, produsă pe bandă rulantă. Astăzi, industrializarea alimentară ne-a lăsat nefericiţi, cu un Mic, foarte mic. Poate gustos, poate sfârâind şi mustind, poate atractiv, dar nereprezentativ. Încheiem cu nişte propuneri progresiste, legate de Mic. Fiecare român să primească la plecarea din ţară, către restul Europei, câte un mic în loc de paşaport, care să aibă ataşat cod de bare pentru identificarea persoanei. Să ne cerem dreptul de a fi ambasadorii, pe faţă şi pe bune, ai micului Mic, în Europa. Pe steagul naţional să fie imprimat micul, gaura de odinioară este oportunitatea. Şi avem nevoie de o nouă deviză, “România, ţara unde umblă câinii cu mici în coadă”?! Să aveţi poftă bună la Mici! Nu de la căţei…