In 5 iunie am avut ocazia sa dau o fuga pina la Constanta, dupa ce cu o zi inainte, o recuperasem pe mama si pe sora ei, Elena, de la Topolog. Dupa o saptamana de sedere acolo. La Constanta ma gandisem ca dau o fuga pina la plaja, dar nici la plaja Modern, nici la Mamaia, ci la 2 Papuci, daca s-o fi numind asa. Este situata la baza Falezei Nord, cum este cunoscut zona, mai ales datorita dezvoltarilor imobiliare din anii recenti ai mandatului Mazare la Primaria Constantei. Cum se ajunge acolo ? Daca esti chiar in fata marelui templu al comertului nasit de administratia constanteana, in marginea Parcului Tabacariei, te orientezi cu fata spre mare, si o iei la pas spre faleza, mai bine spus, pe latura parcului. Si mergi, si mergi, cam jumatate de ora ? pina ajungi la intersectia cu bulevardul Mamaia, la McDonalds si Delfinariu. Traversezi, ajungi la fostul capat al tramvaiului (o alta idee geniala a administratiei locale, intr-o vreme a cautarii unei impacari cu mediul si a trecerii spre modele de dezvoltare urbana durabila, la Constanta s-a desfiintat transportul cu tramvaiul, fiind facut cat mai mult loc automobilului), faci la stanga. Si apoi mai mergi 2-300 de metri, dai de niste interesante cazemate, ramase de pe vremea razboiului, pe faleza, printre blocuri, faci la dreapta, vezi marea, si cobori spre ea, pe o poteca usor-abrupta. La malul marii, in conditii de relativa salbaticie, pe un kilometru de golf, cateva zeci de persoane, mai ales localnici, fac plaja si se bucura de apa. Nu este nici Copacabana dar nici raiul algelor, fara chioscuri, fara oferte exceptionale de piatra de baie.
Asa am ajuns acolo cu sotia mea, Anisoara, ne-am asezat turisticeste la plaja, fara cearceaf, doar pentru o sedere de o ora si ceva. Eu m-am dezbracat la costumul esential de plaja, la slip, am intrat la apa, si m-am balacit cat am putut. Apa era calda. Cand am iesit, indreptandu-ma spre mal, apropiindu-ma de locul ales pentru a profita de soare si uscare, si apoi oprindu-ma in picioare, cu fata la soare, sunt abordat de un domn in varsta, in mod direct.
"De ce oare nu sunt mai multi batrani la plaja?", m-a intrebat cel care mai tarziu s-a recomandat a fi Roznoveanu din Falticeni. Rareori primesti intrebari care sa mearga la esenta. V-ati inrebat vreodata, chiar, de ce in Romania batranii nu sunt la plaja ? Nu ma refer la explicatii legate de clima, ultraviolete si daunatoarele raze solare. Ci la faptul ca este o parte a culturii romanesti, ca batranii, in Romania, sa fie marginalizati social, lasati ca niste resturi, la margine societatii. Pensionare timpurie, masa de manevra pentru politicieni, oameni care stau la cozi si se bat pe pomeni, o parte de viata nedemna, acceptata tacit de societate azi. Batrani izolati in casa, fara prieteni, fara rude, vazand cum se sting in jur toti cei dragi. O trecere treptata spre viitor, dar nebucurata corespunzator in viata. De ce batranii nu sunt mai frecvent pe plajele romanesti ? Pentru ca este scump ? Unii au copii care le pot plati sejurul ? Pentru ca sunt urati cu pieile lor cazute si patate ? Pentru ca nu credem ca o sa fim la fel ? Si de ce batranii din Europa occidentala isi bucura ultimii ani de viata calatorind si nu acelasi lucru se poate intampla cu seniorii din Romania, ma gandesc la atitudinea sociala si culturala, nu la restrictii economice. O intrebare care a revelat un intreg complex de ganduri, care mi-a atrast atentia pentru a continua discutia cu dl. Roznoveanu.
Dl. Roznoveanu arata ca un batran zvelt, in jur de 80 de ani, cu o figura asezata, ferma, pur si simplu un personaj ca un actor, care nu si-a tras spre batranete corpul afectat de obezitate, ci silueta oasoasa si dreapta. Ulterior mi-a spus ca a lucrat in armata si asta mi-a justificat postura dansului. Multi dintre batranii care au fost militari de cariera, poate dintre cei care chiar au lucrat in activitati ce au cerut angajament fizic, sunt asa, mai atosi si atleti. El mi-a adus aminte de unchiul meu, Radu Ion, neam de taran, care a intrat ucenic la Arsenalul Armatei, in 1942, fiind adus de mana de bunicul meu. Si unchiul Ionel, cum ii spuneam noi, avea o mana ferma, de ti-o strange cand ne luam la revedere, ca intr-o menghina. Asa si dl. Roznoveanu, cand ne-am luat la revedere, la sfarsitul intalnirii, mi-a confirmat asteptarile, mi-a strans mana ferm si osos. Ca si unchiul meu, fratele mamei, dl. Roznoveanu a fost veteran, dar fiind incorporat in armata in al II-lea Razboi Mondial. Scurta lui farama de viata a readus in amintirea mea, prin el ca personaj, o bucata de istorie a Romaniei, tragica. Era de cateva luni inrolat, cand a avut loc trecerea Romaniei de partea aliatilor, ceea ce a facut ca rusii, acolo unde erau in apropierea frontului romanesc, sa ia prizonieri romani. Dl. Roznoveanu mi-a povestit cum superiorii lor, stiind ce se intampla, le-au spus sa isi ia de mancare, si sa plece ca altfel ii vor lua rusii prizonieri. Iar m-a aruncat dl. Roznoveanu in lumea gandurilor, aducandu-mi aminte de acea tragedie a lui 23 august 1944, cand mult militari romani au cazut, din pacate, in mainile rusilor, desi ne alaturasem aliatilor. Iata deci un om, care, intamplator, ma arunca in cateva secunde inapoi in istorie. De ce au luat rusii prizonieri pe romani si cum te poti bucura de faptul ca printr-o intamplare, te poti intalni, la malul marii, cu un om care a fost in acea situatie, a si scapat cu viata din acea nenorocire. Si a reusit prin timp sa apara undeva la malul marii, in 2011, la plaja. Este o intamplare minunata care te pune pe ganduri.
Dupa aceea dl. Roznoveanu mi-a spus o multime de bancuri, fiind de neoprit, bancuri bune, de bun simt, nevulgare, spuse la rand cu o bucurie marturisita pe figura. Dl. Roznoveanu tragea pur si simplu, cu bancuri, in mine, alaturi era si Anisoara si ascultam, fiind de la un moment dat jenati, ca izvorul de satira nu avea sfarsit. De fapt dl. Roznoveanu era o proba vie de intelect nefectat de varsta, volubil, zglobiu. La ce varsta ? La 85 de ani, o varsta la care altii nu mai exista, asta este biologia, dar datorita vietii duse, au o minte molcoma si lenesa. Dl. Roznoveanu era o explozie de veselie si auto-amuzament. Probabil, ca dansul sunt multi. Dar legatura dintre generatii este rupta. Ceea ce m-a suprins la dansul a fost indrazneala netipica nici altor varste, de a aborda niste straini si a le spune vrute si nevrute.
Am aflat unde locuieste, ce cauta in localitate (fata lui locuieste la Contstanta), este in sejur, ca sa zicem asa, cu a doua sotie, dupa a decedat prima. Un simpatic batran roll-over, cum rar ne este dat. Multi dintre batranii pe care ii intalnim sunt posaci, tristi, acri, nemultumiti. Nu dl. Roznoveanu, care mi-a si spus cum se bucura el de pensie, cum si dramuieste ca sa fie la plaja si sa isi traiasca viata. Dansul este, din acest punct de vedere, unul dintre putinii care pun in pericol sistemul public de pensii, prin faptul ca traiesc si se bucura sa traiasca, dincolo de perioada obisnuita de viata dupa viata activa. Telul nostru ar fi sa traim mai mult decat am cotizat la pensia publica, al statului este sa nu se intample asta. Altfel ar da faliment.
Povestea d-lui Roznoveanu as vrea sa o inchei aici: un batran la 85 de ani, vesel, spunand bancuri, bucurandu-se ca a tras moartea in piept, la a doua sotie, la plaja, la mare, vioi la gandire, amuzat si traitor de viata. Doamne, acesta voi fi eu si m-am intalnit cu mine din viitor ?
