Se afișează postările cu eticheta Catone. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Catone. Afișați toate postările

luni, 2 mai 2011

De ce vedem filme ? Et in Arcadia Cinema

Nu ma leaga mai nimic de Alex. Leo Serban, decat anul nasterii: 1959. Faptul ca absolut intamplator am dat de contul lui de Twitter, anul trecut, in aplicatie, si primeam remarcile lui scurte si ironic-sarcastice, despre faptele din viata noastra. Ca si multi altii, care ii erau followeri. Dintr-o data, am citit in sirul meu de posturi din Facebook, la userul Festivalul Filmului European: Alex. Leo Serban a murit. Doar cu cateva zile in urma, cam 10, primisem un tweet din cele adresate "ascultatorilor". Fusese ultimul si niciodata nu stii dinainte ca ar fi fost ultimul. Decat dupa. Din anii '70 sunt un moderat cinefil. Cand locuiam cu familia in Calea Grivitei, tin minte ca aveam un televizor model sovietic, care s-a stricat tocmai cand vizionam, la acea varsta, pina in anul 1971, cand ne-am mutat din cartieri, filmul "Hotii de biciclete". Apoi, in anul 1983, in timpul facultatii, studiam la seral la Planificarea si Cibernetica Economica, la ASE, am prins o hepatita A, din aceea virala. Am avut o internare in spital, obisnuita, convalescenta si un pic de timp liber, vreo 2 luni de concediu medical. Am profitat si am facut de cateva ori coada la cinema Eforie, la o serie de proiectii Fellini. Apoi cand lucram la CJI, la ATF, m-am cunoscut cu profesorii de acolo, regizori, sunetisti, scenaristi, oameni de film. Nu am legat cine stie ce stranse legaturi, doar protocolare: Stere Gulea, Cristina Nichitus, Victor Rebengiuc, Florin Mihailescu, Sorin Botoseneanu, si altii. Si nici asta nu a fost intamplator, pentru ca verisoara primara a tatalui meu, acum decedata, fusese regizoare de lung metraj artistic in anii '90: Maria Callas Dinescu. Datorita ei au debutat in film Magda Catone, Dan Puric si alti tineri actori. Si eram invitati la premierele ei, la "Prea cald pentru luna mai", "De bunavoie si nesilit de nimeni". Ii dadea tatalui meu sa citeasca scenariile, uneori, decupajele. Iar atunci cand am lucrat la CJI, am predat un curs de calculatoare tinerilor de la Facultatea de Teatru, sectia Teatrologie, celor de la Facultatea de Film, sectia Multimedia. La cursuri au fost Anca Gradinaru, Horia Brenciu, si altii. Dar sa revin un pic in anii '80, cand eram fan Pita, fan Danieliuc, cand am vazut "Faleze de nisip" la ultima proiectie de duminica seara. Mai incoace, in proiectele in care am lucrat la companie, am colaborat in cateva proiecte cu tinerii regizori ai anilor 2000. In 2007, in 2010, in cursul proiectului nostru cu Festivalul Filmului European, m-am cunoscut cu Cristi Puiu, evident nu sunt singurul. Daca trasez o linie de-a lungul a cateva decenii, m-am simtit aproape de film, de cultura cinematografica. Dar nu am profesat in aceasta industrie. Si sunt deci un cinefil. Este doar o coincidenta ca Alex.Leo Serban este nascut in 1959, dar o exceptie ca a lasat o urma culturala in prezent, viitor si trecut. Sambata, in 30 aprilie 2011, eram in vizita la mama mea, si am iesit sa ii cumpar niste medicamente. Am intrat cu placere in Libraria 42, sa miros niste carti. Mi-a venit sa caut o recenta carte semnat de Bogdan Murgescu. Nu o aveau. Si am zarit intr-un colt cosul cu reduceri. Emotia m-a cuprins la gandul ca voi gasi o surpriza de carte la pret redus. Si am inceput sa scotocesc prin ele. Una era o carte despre tinerii regizori ai noului val. Parea o aparitie de acum cativa ani. Printre capetele pe 2 randuri era si al lui Cristi Puiu, asa cum nu-l vazusem niciodata; tuns zero, era probabil in perioada lui "Marfa si banii" ? Cartea costa 5 RON. Sa mai caut ? Am ravasit din nou maldarul de carti, pentru un second choice. Credeti ca viata nu are un sens, ca nimic se intampla gratuit ? Am dat peste "De ce vedem filme. Et in Arcadia Cinema". Bun gasit, Alex. Leo Serban! Welcome back! Am cumparat-o.