Gabriel Giurgiu semneaza un articol despre produsele traditionale, in Dilema Veche, cu titlul "Eco-naivitate urbana". Pentru ca subiectul acesta, agricultura/produs local/mici fermieri este frecvent tratat in sectiunea "Pe ce lume traim" la rubrica "Euro-skepsis" si nu am apucat sa argumentez uneori, desi am simtit nevoia, iata, am propus un punct de vedere, un comentariu de subsol in situl revistei. Care este preluat mai jos. Cu rugamintea sa cititi intai articolul d-lui Gabriel Giurgiu.
Despre orientarea totala a agriculturii catre produse alimentare de nisa: amicul imaginar invocat greseste spunand ca trebuie toata agricultura Romaniei orientata in acea directie. Problema este ca putem avea agricultura industriala dar si mici ferme si ferme familiale. Ori discursul public este constant orientat catre sustinerea agriculturii industriale. Mai mult, functionari publici ai statului, spre deosebire de alte domenii de politica publica, apar in public si sustin pe fata marile companii in vanzarea si promovarea produselor acelor companii. Poate este corect ? Poate nu ? Imaginati-va ministrul sanatatii sau alti ministri, venind in fata opiniei publice si sustinand anumite produse sau anumite solutii tehnice. La aceasta idee, as spune, mai pe scurt: problema nu este orientarea totala spre agricultura traditionala ci macar sustinerea ei. Asa cum fac francezii, italienii, englezii. O vizita pe siturile ministerelor de resort vor arata oricui, ca nu se discuta despre tone la hectar ci despre "biodiversitate", "dezvoltare rurala", "fermier".
Despre "produse traditionale" (PT) la supermarketuri: faptul ca sunt puse pe raft la supermarketuri, este o acuzatie adusa consumatorului, el fiind aratat cu degetul, ca naiv. Dar crede cineva ca trebuie sa ne spuna un specialist ca sunt produse ne-traditionale ? Nu cumva trebuie acuzate marile companii din industria alimentara ca speculeaza un filon sentimental ? Este o conventie de comunicare, toate rafturile si orice comunicare publicitara ne transmit ca bautura cutare este de peste 120 de ani, ca nu stiu ce iaurt este facut ca la tara, etc. Nimeni nu a verificat asta, niciodata. Evident, nimeni nu crede ca produsul X este ca la tara, este doar o conventie. Dar, nu mai bine ar fi sa acuzam acele companii care induc impresia ca este respectata traditia in procesare ? Dar nimeni nu are curajul sa critice respectivele companii multinationale. Doar unii au scris romane, precum Frederic Beigbeder. Si ce este mai usor decat sa fie acuzati anonimii mici producatori.
Faimosul B. din Floreasca: peste un prag anume de productie si distributie, nu mai este vorba de faptul ca massa de consumatori cumpara pretinsa traditionalitate a produsului alimentar. Ci pentru ca au un gust bun, din punctul lor de vedere. Nu cumpara din naivitate ci pentru ca le plac produsele. Problema este a d-lui B. ca pretinde ca sunt produse traditionale. Si aici trebuie sa intervina cineva pentru reclama mincinoasa. Exista lege pentru asta ? Da.
Despre nisa: produsele traditionale trebuie citite in alta cheie, si anume legate de taran, peisaj, ferma, traditii locale. Daca desprinzi produsul traditional de ferma si teritoriu, il treci in productie industriala. Dar ceea ce trebuie sa devina produsul traditional si nu a devenit, este un produs STG, Specialitate Traditionala Garantata. Din pacate, procesul de atestare a PT a inceput in anul 2004 si continua si azi, insa in anul 2008 a fost semnat de ministrul de la acea vreme, dl. Ciolos, un ordin. Pentru ca PT sa treaca in STG national si apoi in STG recunoscut de UE. In prezent, adevarat produs traditional de tip STG, nu exista nici unul in Romania. Si la nivel european exista destul de putine. De fapt, produsul traditional, nu trebuie rupt de mediul sau si de lantul alimentar, fiind de fapt dovada unui mod de viata. Daca vrem sa aruncam si copilul cu apa cu tot, foarte bine, Dar vom ajunge un desert populat cu parizer si cu salam industrial. Alimente pe care, se vede, nu le criticam, ele nu sunt dubioase. Fiind produse industrial, sunt demne de incredere, asa ca, de ce sa nu ne luam de dubioasele produse traditionale.
Tomata autohtona: Exista soiuri autohtone de rosii, da, au gust. Este vorba de rosiile cultivate de unchiul meu, la tara. Despre acestea vorbim. Nu despre rosiile cultivate industrial, cu tot felul de substante adaugate. In plus, am avut curiozitatea sa aflu, destul de greu, cine este responsabil de verificarea respectarii regimului de folosire a diverse ingrasaminte, etc. cand se cultiva legume. Cu greu, dar am aflat: Politia Fitosanitara. Cate controale face aceasta, pe procedura de raportare la UE? Cateva zeci pe luna, in toata tara. Adica, pe ici pe colo. Ca atare, in timp ce, de bine de rau, la productie de alimente traditionale sau nu, conditiile DSV sunt respectate, despre rosia din piata Obor, nu stim nimic. Deci, de ce nu sustinem adevaratii mici fermieri, ce se lupta, putin, sa cultive rosii in conditii de agricultura durabila, si ca criticam autoritatile ca nu ne apara de falsurile la tejghea? De ce nu atacam autoritatile locale, care, in 20 de ani, au transformat pietele de legume si fructe, in magazine cu legume si fructe ? Unde sa mai aiba loc producatorul de legume si fructe adevarate ? De asemenea, verificati in situl MADR, exista acolo un sistem si o lista cu producatori de legume ecologice. Pai au ei loc in vre-o piata ? Si exista vreun jurnalist care a atacat consiliile locale, pentru aceasta complicitate in eliminarea fermierului roman ?
Despre reglementarea PT: Nu stiu si nu am inteles la ce se refera amicul imaginar citat in articol, dar exista o reglementare a MADR privind produsul traditional, este preluata din legislatia comunitara, ca atare, este un ordin din 2004. Deci il contrazic. Problema este ca in teren, dupa eliberarea atestatului de produs traditional, care este o inventie cu abatere, nimeni nu mai verifica sau eu nu am inteles ca se face asa ceva, daca este respectat caietul de sarcini depus. In ce priveste vechimea de atestare a unui produs traditional, este posibil ca in Italia sa existe o reglementarea nationala atat de dura, vechime atestata de 60-70 de ani. Poate fi o schema privata de certificare. Dar prin legislatia comunitara, este ceruta pentru STG, o perioada doar de 25 de ani. Va fi modificat pragul la 50 de ani, de-abia din 2014 incolo, in urmatorul ciclu bugetar. Si aici putem sa avem o abordare pozitiva: putem cere pietei sa vina cu retete romanesti din cartile foarte vechi, care se gasesc in colectii private sau in biblioteca Academiei. Da, sa scriem si sa cerem produse din acelea din retete vechi, dovedite. Nu sa atacam fenomenul, la modul general. Adaug ca putem la fel de public, regreta ca, spre deosebire de celelalte tari europene, patrimoniul nostru culinar autohton, cartea noastra de identitate, a fost alterata de comunism. Pot compara demolarea cladirilor de patrimoniu, pentru a face loc modernismului arhitectural, cu demolarea retetelor stravechi, la gramada. Din fericire, exista o Lege a patrimoniului imaterial care include "retetele stravechi" la aceasta mostenire. Si chiar a fost inceputa editarea unei serii de lucrarii, de catre Ministerul Culturii, despre retete, pe regiuni. De altfel, Radu Anton Roman o astfel de arheologie valoroasa a intreprins.
Post scriptum: si eu sunt revoltat de faptul ca ne sunt prezentate tot felul de chermeze campenesti. cu gratare si aberatii de tipul sarmale la ceaun si pomeni in mancare, si tot felul de idiotenii, de tipul "paine la test" preparata pe trotuar, si culmea oameni din presa, faca din asta subiecte de prime-time. Presa, nu este din spatiul extraterestru, contribuie cu varf si indesat promovand coverage despre false evenimente cu mincare. Pina la urma, unde sunt adevaratii feremieri, artizani ai hranei, cum ii numesc italienii? Daca avem de-a face cu unii falsi, de ce nu atacam problemele, cele indicate mai sus?
