Se afișează postările cu eticheta lentoare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lentoare. Afișați toate postările

joi, 15 martie 2012

Trăiască tradiția gastronomică maghiară ardeleană !


Să ne bucurăm că avem diversitate etnică, pentru că asta înseamnă și o gastronomie locală puternică. Să trecem la vorbe. Verificarea calităţii produselor se efectuează de către producător ! Ăsta nu este un slogan comunist, este sloganul industriei alimentare. Rămâne în sarcina dumneavoastră să credeți. Conceptul slow-food înseamnă prepararea hranei doar cu ingrediente naturale, realizate dupa rețete tradiționale. Găteala înseamnă bucătari, gospodine, gastronomi, experimentatori. Oameni care să susțină din dragoste și prin pricepere, bucătăria locală. Ce ne mai trebuie ? Ingrediente naturale adică fermieri care să livreze verdețuri proaspete, locale, legume autohtone, materii prime din plante și carne de la soiuri locale. Mirodenii și arome vin și ele aduse de departe, nu arome din substanțe artificiale. Și preparare pe baza unor rețete vechi, moștenite. Și toate mâncărurile minunate, puse pe masă la un loc, pentru prieteni, cu prietenii.

Apă, tot mai multă apă! Sau virșli și Pleșcoi ?

Verificarea calităţii produselor se efectuează de către producător, spune un ordin românesc. Succesul apei în produsele din carne este asigurat de o practică mai veche, ce datează, pe stil nou, postrevoluționar, de la Ordinul comun (al mai multor ministere și instituții) 560 din 16 august 2006 pentru aprobarea Normelor cu privire la comercializarea produselor din carne. Din păcate consumatorii, cobaii industriei alimentare autohtone, nu s-au prins.  Actul normativ spune că verificarea calităţii produselor se efectuează de către producător. Ne-am liniștit.

De-o parte mâncarea, de cealaltă lentoarea

V-am adus în atenție industria alimentară încă din vara anului trecut, pînă în prezent, în opoziție cu munca acelei mici părți de mici producători români, care se luptă să readucă la viață, produsele de tradiție, produsele locale. Le-am zice produse de tradiție pentru a le diferenția de ceea ce au ajuns, în bătaie de joc sau în mod derizoriu, cum se spune mai delicat, produsele tradiționale.  Mai recent, am aflat din presă, poate este o speculație, că industriașii români ai cărnii doresc modificarea ordinului care limitează anumite componente în produsele din carne, ca să asigure competiție loială și corectă. Componentele acum sunt, apă, maxim 70%, sarea, maxim 3%, grăsime, maxim 42%. Iar proteinele totale, minim 10-12%.  Bine, dar maximul, maximul cât ar fi ? Că de aceea mâncăm carne, pentru proteine, nu ?!