[Nota bene: Nu este publicitate mascată, ci o poveste adevărată. Toate imaginile sunt din situl Artmark. Link-urile sunt oferite în toate referințele. Mulțumesc d-nei Simona Cordoneanu de la Artmark, Alternative Channels of Distribution Relationship Manager, pentru invitarea la licitație și încurajare. Deci.]
Poate vi se pare ciudat și poate aparte, dar am fost spectator la o licitație organizată de Casa de licitație Artmark. Cea din data de 19 aprilie 2013, care a avut două părți. Una a fost Licitația de Pictură și Sculptură Europeană, inclusiv o parte a Colecției de Artă Clasică a diplomatului Vasile Stoica #87/2013. Cealaltă, Licitația “Cabinetul de Curiozități” #88/2013. Cum am ajuns la chestia asta ? Simplu. Nu, nu pentru că aș avea vreun gând să investesc în ceva pentru vremuri și mai rele. Nu pentru că aș avea ceva de ascuns, mă refer la bani de ascuns în niscaiva valori imobile.
Cronicari de plasamente alternative și despre talciocuri
Artmark mi-a atras atenția pentru că cunosc de mai mulți ani o persoană care publică cronică de licitație în Bursa, dl. Marius Tița. Cel mai recent articol al său îl găsiți aici . Chestia asta mi s-a părut interesantă atât de mult încât am pus pe listă cunoașterea acestui tip de experiență precum și a ceea ce este legat de ea. Pentru o Românie ieșită din comunism, ce înseamnă circulația bunurilor culturale ? M-au fascinat talciocurile, atât cât, pietonal, aveam ocazia sa dau peste ele. De exemplu, un talcioc ante-decembrist era undeva pe la poșta Vitan, cam pe acolo unde acum, înainte de policlinica Vitan este o parcare și un drum ce face legătura între calea Dudești și calea Vitan. Dar asta a fost demult. Acum, unul din cele mai cunoscute talciocuri de obiecte vechi, rămășițe ale glorie sau mediului domestic din timpul comunismului, se găsesc la podul Vitan-Bârzești, în preajma târgului de mașini Autovit. avem deci licitații de artă, cum li se mai spune, mișcarea circulatorie a bunurilor domestice și ocazii și piețe. Artmark este administratorul unei astfel de piețe.
Școala despre piața artei, Dalles, Calea Victoriei, MNAR
Al doilea motiv pentru care am remarcat ceea ce face Artmark, este acela că, într-un supliment Ziarul financiar plătit de casa de licitații, am dat peste un curs de despre piața de artă. Chestia care era cumva în mintea mea, de mai mult timp. Artmark a creat un Institut de Management al Artei. România este o țară săracă în multe aspecte ale sale. Nu avem o piață de artă fotografică. Nu avem decât o firavă piață de artă, piese de colecție, antichități. O mișcarea de revalorizare care a început în anii 1990 cu micile consignații de peste tot, ce ulterior, după ce au vândut ce s-a putu vinde, au dispărut. Cred că la acea vreme, imediat după căderea regimului comunist, consignațiile erau și au fost câțiva ani, modalitatea cea mai lipsită de risc să faci comerț. Cu importuri. Și cu vechituri de prin case. Era o piață incipientă. Anii din urmă au arătat o consolidare a comerțului desfășurat prin case de licitație. Care s-au implicat și în educarea pieței. Desigur este un instrument clasic, să organizezi cursuri. Dar este corect și este vizionar să faci asta. Cursuri despre artă, non-formale, organizează pe o veche filieră dinainte de 1989, Universitatea Populară Dalles. Apoi, de câțiva ani, Fundația Calea Victoriei a deschis o nișă organizând cursuri pe diferite teme, inclusiv desrpe artă. Muzeul Național de Artă a României (MNAR) organizează și el vizite ghidate. Le știu pentru că prin toate astea am umblat, observat și am încercat să înțeleg, ca să îl ajut pe Bogdan Cătălin, fiul nostru, să aibă acces la cât mai multă educație despre artă. Revenind la povestea cu suplimentul din Ziarul financiar, mi-a atras atenția cursul de înțelegere a pieței de artă, pentru că a fi artist înseamnă a te pricepe la artă, la ce înseamnă o piață, cum circulă valorile, cum se vând și cine negociază. Dacă nu ai un anumit spirit de observație, dacă ai un pic de spirit antreprenorial, peste talentul artistic, ai dificultăți în a-ți vinde talentul.
Ce se întâmplă la o licitație
Nu este atât de simplu. Într-un an se organizează zeci de licitații de către o casă de licitații, deci posibilități sunt. Fiecare licitație este o piață în sine. Artmark se află în casa Cesianu-Racoviță. Poți vedea obiectele în cataloagele organizației, le poți vedea la expoziția case de licitații, la sediu. Și mai pot fi văzute la licitație. Fiecare organizare de licitație are o mecanică fără greș, cu actori, regizori și recuzită. Pre-vizionarea, cataloagele, situl și publicitatea sunt esențiale. La locul licitației, care de regulă este un hotel cu o vocație de calitate, în preajma sălii, sunt expuse o parte din obiecte. În cutii de lemn cu geamuri de sticlă, expuse sub spoturi de lumină care încearcă să focalizeze interesul viitorilor posesori dar și al celor care tatonează. Licitația are organizat un punct de recepție, cu case de marcat de toate felurile. Nu se face economie la personal. La servire, la manipulare obiectelor, echipa de suport în sală, asistenții pe telefon, announcer-ul. La început, poți vede deci o parte din obiecte. Poți bea un pahar de vin de calitate, sec, roșu sau alb. Poți servi mai multe feluri de cafea bună, cred că a fost Lilly. Pe parcursul licitației chelnerii se plimbă prin sală, oferind pahare de vin, pe tăvi de inox. Sala este suficient de mare, în fundal este amenajată o scenă. Un ritual interesant, cu pași cunoscuți. Prezentare pe ecran a obiectului, lectura prețurilor, bidding-ul, adjudecare. Și confirmarea estimării pe care fiecare în sine sa a făcut-o, încercând să își antreneze flerul de a ghic urcare, păstrarea nivelului, anularea licitației. Se poate licita în sală, poți intermedia, poți licita online, poți asista, poți încerca emoții.
Personajele
M-am uitat în jurul meu să văd, pe baza unei grile de prejudecăți și clișee, ce fel de oameni sunt în jurul meu. Chibiți în vârstă, oameni care intrau și ieșeau, cumpărători direcți, spectatori, o sală pe jumătate plină, așezată pe o ușoară emoție care plutește în aer. Un fel de joc subtil de Loto-Prono, de păcănele, de Las Vegas. Poți avea emoți și dacă licitezi în gând. Poți avea emoții gândindu-te la depășire sau nu a prețului maxim estimat, ca să vezi dacă ai avea cât de cât simț, să zicem, să devii negustor mic-mic, de artă. Nu am văzut oameni care să pară bogați sau măcar spălători de bani. Mai degrabă am rămas cu impresia că este vorba de mici investitori care cumpără sau văd cum se vinde, care estimează cum ar merge lucrurile pe piețele secundare, mai mici.
Obiectele: o hartă a României Mari, de la 200 la peste 3.000 de euro
Nu intru în detalii, dar prezența unora dintre ele a fost surprinzătoare artefacte ale epocii comuniste, cărți de vizită semnate de gen. Ion Mihai Pacepa și Manea Mănescu, lângă invitații la petreceri comuniste. Steaguri de detașament pioneresc. Săbii masonice. Sticlă de vin foarte veche, etc.
Nu mă mir
Sigur că îți este asigurat tot confortul necesar pentru a te simți bine ca investitor sau ca potențial investitor. Cumparator ? Sigur că se plimbă paharele de vin, că ai tot confortul. Dar interesul este să te simți în largul tău, prețuit sau prețuită, pentru a te putea concentra pe piața, pe acțiune. Este vorba de fler, bani și de încercarea de a nu-ți irosi resursele într-o adunătura de potențial, care va zace în casa ta. La urma urmei, nu este cea mai lichidă investiție o sabie masonică. Dar pe termen lung, cine va conduce lumea ?
Bonus
La ieșirea de la eveniment, după emoțiile, fără bani, de la spectacolul licitație, am dat în holul de la J.W.Mariott peste o lansare. Roberto Cavalli la București. Cu un Cătălin Botezatu by-his-side, zeci de mânuitori de aparate de fotografiat și filmat, lume-lume. Și multe femei mai înalte decât mine. Doar atât. Mi s-a părut totuși apogeul deșertăciunilor. Filmele în continuare. Bucurați-vă și mirați-vă de lumea în care trăiți!
