[Nota bene: Nu este publicitate mascată, ci o poveste adevărată. Toate imaginile sunt din situl Artmark. Link-urile sunt oferite în toate referințele. Mulțumesc d-nei Simona Cordoneanu de la Artmark, Alternative Channels of Distribution Relationship Manager, pentru invitarea la licitație și încurajare. Deci.]
Poate vi se pare ciudat și poate aparte, dar am fost spectator la o licitație organizată de Casa de licitație Artmark. Cea din data de 19 aprilie 2013, care a avut două părți. Una a fost Licitația de Pictură și Sculptură Europeană, inclusiv o parte a Colecției de Artă Clasică a diplomatului Vasile Stoica #87/2013. Cealaltă, Licitația “Cabinetul de Curiozități” #88/2013. Cum am ajuns la chestia asta ? Simplu. Nu, nu pentru că aș avea vreun gând să investesc în ceva pentru vremuri și mai rele. Nu pentru că aș avea ceva de ascuns, mă refer la bani de ascuns în niscaiva valori imobile.
Cronicari de plasamente alternative și despre talciocuri

Școala despre piața artei, Dalles, Calea Victoriei, MNAR
Al doilea motiv pentru care am remarcat ceea ce face Artmark, este acela că, într-un supliment Ziarul financiar plătit de casa de licitații, am dat peste un curs de despre piața de artă. Chestia care era cumva în mintea mea, de mai mult timp. Artmark a creat un Institut de Management al Artei. România este o țară săracă în multe aspecte ale sale. Nu avem o piață de artă fotografică. Nu avem decât o firavă piață de artă, piese de colecție, antichități. O mișcarea de revalorizare care a început în anii 1990 cu micile consignații de peste tot, ce ulterior, după ce au vândut ce s-a putu vinde, au dispărut. Cred că la acea vreme, imediat după căderea regimului comunist, consignațiile erau și au fost câțiva ani, modalitatea cea mai lipsită de risc să faci comerț. Cu importuri. Și cu vechituri de prin case. Era o piață incipientă. Anii din urmă au arătat o consolidare a comerțului desfășurat prin case de licitație. Care s-au implicat și în educarea pieței. Desigur este un instrument clasic, să organizezi cursuri. Dar este corect și este vizionar să faci asta. Cursuri despre artă, non-formale, organizează pe o veche filieră dinainte de 1989, Universitatea Populară Dalles. Apoi, de câțiva ani, Fundația Calea Victoriei a deschis o nișă organizând cursuri pe diferite teme, inclusiv desrpe artă. Muzeul Național de Artă a României (MNAR) organizează și el vizite ghidate. Le știu pentru că prin toate astea am umblat, observat și am încercat să înțeleg, ca să îl ajut pe Bogdan Cătălin, fiul nostru, să aibă acces la cât mai multă educație despre artă. Revenind la povestea cu suplimentul din Ziarul financiar, mi-a atras atenția cursul de înțelegere a pieței de artă, pentru că a fi artist înseamnă a te pricepe la artă, la ce înseamnă o piață, cum circulă valorile, cum se vând și cine negociază. Dacă nu ai un anumit spirit de observație, dacă ai un pic de spirit antreprenorial, peste talentul artistic, ai dificultăți în a-ți vinde talentul.
Ce se întâmplă la o licitație

Personajele
M-am uitat în jurul meu să văd, pe baza unei grile de prejudecăți și clișee, ce fel de oameni sunt în jurul meu. Chibiți în vârstă, oameni care intrau și ieșeau, cumpărători direcți, spectatori, o sală pe jumătate plină, așezată pe o ușoară emoție care plutește în aer. Un fel de joc subtil de Loto-Prono, de păcănele, de Las Vegas. Poți avea emoți și dacă licitezi în gând. Poți avea emoții gândindu-te la depășire sau nu a prețului maxim estimat, ca să vezi dacă ai avea cât de cât simț, să zicem, să devii negustor mic-mic, de artă. Nu am văzut oameni care să pară bogați sau măcar spălători de bani. Mai degrabă am rămas cu impresia că este vorba de mici investitori care cumpără sau văd cum se vinde, care estimează cum ar merge lucrurile pe piețele secundare, mai mici.
Obiectele: o hartă a României Mari, de la 200 la peste 3.000 de euro
Nu intru în detalii, dar prezența unora dintre ele a fost surprinzătoare artefacte ale epocii comuniste, cărți de vizită semnate de gen. Ion Mihai Pacepa și Manea Mănescu, lângă invitații la petreceri comuniste. Steaguri de detașament pioneresc. Săbii masonice. Sticlă de vin foarte veche, etc.
Nu mă mir
Sigur că îți este asigurat tot confortul necesar pentru a te simți bine ca investitor sau ca potențial investitor. Cumparator ? Sigur că se plimbă paharele de vin, că ai tot confortul. Dar interesul este să te simți în largul tău, prețuit sau prețuită, pentru a te putea concentra pe piața, pe acțiune. Este vorba de fler, bani și de încercarea de a nu-ți irosi resursele într-o adunătura de potențial, care va zace în casa ta. La urma urmei, nu este cea mai lichidă investiție o sabie masonică. Dar pe termen lung, cine va conduce lumea ?
Bonus
La ieșirea de la eveniment, după emoțiile, fără bani, de la spectacolul licitație, am dat în holul de la J.W.Mariott peste o lansare. Roberto Cavalli la București. Cu un Cătălin Botezatu by-his-side, zeci de mânuitori de aparate de fotografiat și filmat, lume-lume. Și multe femei mai înalte decât mine. Doar atât. Mi s-a părut totuși apogeul deșertăciunilor. Filmele în continuare. Bucurați-vă și mirați-vă de lumea în care trăiți!