Cum să alegi unde să mergi, voi ce ziceți ? Ce încurcătură. Astăzi 20 februarie 2013 două evenimente importante, la fiecare m-aș duce. Unul la ora 17.00, celălalt la ora 19.00. Se suprapun ? Duminică, după vizită impusă, pentru un cadou, mi-am cumpărat cartea d-lui profesor Lucian Boia. Trebuie să spun că citesc din dânsul de prin anii '90. Atunci primele sale lucrări erau cărți de facultate, pe care le cumpărai de la librăria din holul facultății, la Universitatea din București. Era prin 1996.
În anii următtori am mai cumpărat una sau două cărți de-ale dânsului. Stilul și unghiul de abordare și apropierea de tip deconstructivist de istoria dogmatică a România, m-au atras. Întamplarea face că mă cunosc din anii '90 cu Eugen Istudor. Mai exact spus, el era un fel de editor șef, un îndrumător pe linie editorială al producătorilor ce lucrau pentru PRO TV, diverse emisiuni. Căsătorit cu Iaromira Popovici, ne-am văzut doar o dată întâmplător. Eu cu soția, Eugen cu soția lui.
Eu lucram cu Iolanda Stăniloiu și Radu Moraru, la două emisiuni, de aceea ne-am intersectat. Anii au trecut și am avut ocazia să lucrez în câteva proiecte de comunicare în care m-am cunoscut cu echipa de la Dilema Veche, cu Iaromira Popovici. Pe vremea aceea DC Communication a oferit suport pro bono Dilemei Vechi să își refacă situl, care și în prezent își păstrează look-ul pe care l-am propus eu. Adică o replică a gazetei, care să permită să ajungi de la un autor la toate articolele lui. Și să permită integrarea de publicitate.
Întâmplător am lucrat într-un proiect despre ecogastronomie, legat de mișcarea Slow Food. Este vorba de Târgul Țăranului, de Earth Market, de tot ce înseamnă produse locale, agricultură durabilă.
Așa am intrat în legătură cu Violeta Dincă, proprietara bistroului Violeta's Kitchen. Împreună cu soțul ei Ediz, în str. Jean Louis Calderon, au operat ani de zile un adevărat restaurant slow food. Cu o atmosferă familială, cu multă lume educată, dacă îmi permiteți să spun așa. Aici am participat la o serie de evenimente organizate de Eugen Istodor, cu ziceri gastro-culturale din clasici, însoțit de un faimos lăutar local. Un eveniment excepțional de curajos pus în operă de Eugen. La o astfel de întâlnire, restrânsă, am avut privilegiul să îl avem alături pe dl. profesor Boia, invitat al doamnei Popovici.
Eugen a pus la cale un proiect editorial la care m-a invitat să contribui cu o propunere. Ce carte românească aș citi, aș pune pe raftul meu cu cărți importante din literatura română ? Am propus thriller-ul "Baltagul". Și așa am ajuns un fel de co-autor, mai mult un endorser.
Aș mai spune că de-a lungul anilor, din 2007 încoace, în proiectul eco-gastronomic legat de produsele locale, cu Slow Food, împreună cu prof. Vintilă Mihăilescu (și Teodor Frolu) am încercat bucuria unor idei legate de proiecte gastro culturale. Este vorba de un grup mai mare care se întâlnea și visa cu ochii deschiși la delicii și ciorbării. Am visat mult împreună, am și realizat împreună. Cum să alegi ?