Se afișează postările cu eticheta nume proprii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nume proprii. Afișați toate postările

marți, 19 februarie 2013

Denumiri proprii străine: Tsarigradsko Shosse sau Țarigradsko Șose ?

Tsarigradsko Shosse sau Țarigradsko Șose ? Am observat că tinerii redactori de presă preiau de la agențile presă denumiri care nu pot fi citite de mama mea, ea nu știe că trebuie să pronunțe ș pentru sh, ț pentru tz, etc.

În exemplul de mai sus, bulgarii pronunță Țarigradsko Șose, pentru că este Bulevardul Țarigradului, adică al Bizanțului. Cum ați pronunța dacă ați vedea denumirea pusă literal într-un text, fără să aveți cunoștințe de pronunție anglo-saxonă ? 

De mai mult timp urmăresc cum sunt scrise, cum sunt pronunțate de către români, numele străine. Diferite națiuni, ba scriu fonetic denumiri de țări și orașe, ba folosesc denumirea originală, ba le adaptează. Francezii spun și scriu Londres pentru London, noi Londra, după francezi. Rușii nu folosesc litera H în numele proprii, când este prima literă. Ei pronunță Ghitler. Cum anume scriem denumirile geografice, nume proprii ale țărilor europene, ale țărilor de limbă slavă ?

O să mai adun niște exemple. Problema ține de incultură, de lipsa unei norme ? Nu am un răspuns.

DOCUMENTARE


Ciocniri intre protestatari si politie in fata Parlamentului de la Sofia. Manifestantii sunt nemultumiti de facturile la energie de V.M. 

HotNews.ro
Luni, 18 februarie 2013, 19:47
Actualitate | Internaţional 

Mii de bulgari s-au adunat luni seara in centrul Sofiei, pentru a doua zi consecutiv, intre politie si protestatari izbucnind confruntari in fata cladirii Parlamentului, relateaza Novinite. Mii de manifestanti s-au adunat la podul Orlov Most, blocand bulevardul principal Tsarigradsko Shosse, iar apoi deplasandu-se spre sediul Parlamentului. Acestia protesteaza fata de situatia economica si sociala in stagnare din Bulgaria si cer demisia guvernului premierului Boiko Borisov. Alte cateva mii de persoane s-au adunat la Varna, unde au blocat drumul spre statiunea estivala Nisipurile de Aur, situata in nordul orasului. Manifestatii au loc si in alte orase, precum Stara Zagora si Kiustendil. UPDATE: In Sofia, cel putin 11 persoane au fost retinute si mai multi oameni, inclusiv politisti, au fost raniti. Duminica, in Bulgaria au avut loc cele mai mari proteste nationale din ultimii 16 ani, de la manifestatiile din ianuarie 1997, in timpul crizei economice si financiare care a cuprins tara. Zeci de mii de oameni s-au adunat in peste 30 de orase din intreaga tara pentru a protesta fata de facturile ridicate la electricitate si veniturile mici. Luni, Simeon Djankov, vicepremier si ministru de Finante, si-a inaintat demisia. Protestatarii din Sofia scandeaza "Demisia!" si "Djankov a plecat, acum e randul lui Borisov". In pofida apelurilor la manifestatii pasnice, unii protestatari au aruncat cu pietre inspre fortele de ordine si masinile de politie. Miscarea de protest lansata in urma cu o saptamana ia amploare, cu manifestatii aproape cotidiene in toata tara. Manifestantii protesteaza in special fata de prezenta in facturi a unor taxe de mentenanta si de distributie care depasesc cu circa 120% pretul energiei consumate. Salariul minim in Bulgaria, cea mai saraca tara din Europa, este de 260 de leva, respectiv 130 de euro. La Blagoevgrad si Plovdiv, manifestantii au strans circa 10.000 de semnaturi impotriva monopolurilor din electricitate, care, spune ei, vor fi trimise la Bruxelles. Comisia Europeana a anuntat in 24 ianuarie ca va depune un "recurs impotriva Bulgariei, Estoniei si Marii Britanii in fata Curtii de Justitie a Uniunii Europene pentru transpunerea incompleta a reglementarilor legate de piata energiei". Cele trei state ar fi trebuit sa transpuna directivele legate de energie si gaze cel mai tarziu in 3 martie 2011. Guvernul l-a demis cu aceasta ocazie pe presedintele Comisiei de stat de reglementare a energiei, Anghel Semerdjiev. Uliana Ivanova, care i-a succedat in functie, a demisionat duminica, in urma unui scandal legat de vanzarea ilegala de tigari. Facturile din ianuarie, a caror valoare este de doua ori mai mare decat cea din decembrie, a contribuit la reducerea sustinerii populare pentru premierul de centru dreapta Boiko Borisov, la cinci luni de la alegerile legislative din iulie. Acestea sunt primele manifestatii masive spontane, neorganizate de partide politice, de la caderea comunismului in Bulgaria.