Calul psihedelic de la Charleroi

(c) Tiberiu Cazacioc

Calul face parte din lumea noastră, din lumea rurală. El a fost, bietul, incriminat că și-a pus, neanunțat și fraudulos, carnea în lasagna. Sau că își face de cap prin pădurea protejata Letea, deși este un specimen domestic și nu salbatic. Calul, calul, calul. La Charleroi, un cal suprarealist (sau psihedelic?) te așteaptă la plecarea din Burxelles. El te face să zâmbești. Un antistress sau orice credeți despre ceva anume înainte de zbor. Before taking off.

Supă de pește à la Noordzee în patru amănunte

[PUBLICAT IN http://www.restograf.ro]

Orice poveste despre hrană are niște coperți, geografic-de aici și de acolo, temporal-de ieri și de azi. Și orice zi din viață poate oferi surpriza unei experiențe gastronomice uimitoare. Duminică 4 martie anul acesta a fost o zi la fel de bună ca oricare alta pentru o plimbare prin Belgia. Prin Bruxelles. Un oraș pe care, dacă l-am văzut prima oară în 1994 și m-a surprins și nedumerit, la fiecare revenire mi-a devenit tot mai familiar și tot mai de-acasă.

Quai au Bois à Brûler

Când am ajuns prima oară în orașul Bruxelles, cu 18 ani în urmă, am locuit la hotel Orion (acum din lanțul Citadines), un apart’hotel aflat aproape de Piața Mare, pe lângă Catedrala Sfânta Ecaterina, pe latura unei străzi, largi și lungi care se numește și azi Quai au Bois  à Brûler. Camera de hotel, avea ce trebuie pentru gospodărire. Mașină de gătit cu gaze, cu frigider, o canapea extensibilă, totul pentru gătit cu resursele minime asigurate de diurnă. Cheiul cu lemne de ars (sau cu butuci de ars), era chiar așa ceva, un chei al unui canal plin cu apă. Însoțit pe lungimea lui, de zone pietruite, pietonale, de-o parte și de alta. Apoi tot de-o parte și de alta, carosabil și trotuare, până la partea presărată de-a lungul, cu căsuțe. Multe căsuțe model tipic belgiano-flamand, una lângă alta. Dar, cu restaurante la parter. Multe restaurante, mici, mai degrabă bistrouri. Acesta este amănuntul Unu. M-a frapat atunci cheiul, existența lui, fără nicio legătură cu marea, nu ? Dar dându-ți impresia sau lăsându-te să crezi că, odată, marea ajungea, prin canale, și acolo. Graba călătorului și superficialitatea nu m-au lăsat să aprofundez geografia și contextul. Dimineața m-am plimbat prin zonă și am descoperit un mic en-gros pentru vânzare de pește, fructe de mare, există și azi. Mirosul acela ațâțător, sărat, iodat, de alge, de pește. Acel en-gros răspândea larg mirosul negoțului cu pește. Acesta este amănuntul Doi. Deci canalul, istoric, avea un sens. Resturantele, și ele. Lanțul hranei arăta logic închis cu mica “piață” de pește, ce arăta ca un garaj. De fapt eram în aria magică a vismarkt, a pieței de pește.

Aprés 18 ani, pe lângă Quai

Înapoi în prezent, 4 martie. Ce să faci în câteva ore libere, în cadrul programului, într-un oraș așa de mare, atât de repede? Niciodată, deși am cercetat localurile, restaurantele cu specific de pescărie din preajma Groote Markt, nu am insistat pe experimente gastronomice. Deși mi-am fixat punctele de reper pofticioase în zona centrală, m-am hrănit cu mici și frugale expediente. Mi-a plăcut să absorb gesturi, așezări, vitrine, grupuri și forme de socializare și explorare urbană. Așa că am răspuns pozitiv propunerii prietenului meu A.I., belgian de peste 20 de ani, să dăm o tură prin preajma Groote Markt, o plimbare rotundă, astfel ca, la un moment dat, să mâncăm ceva. Hoinăreala nu îmi displace, sincer mărturisesc și-am zis „Hai!” Am coborât de la hotel, care era pe Rue du Congrés, aproape de Colonne du Congrés, un monument imens, o coloană traiană, dedicată unuia din momentele fondatoare ale Regatului Belgiei. Și apoi, înainte pe lângă Parcul Regal, tot la vale, am ajuns la Gare Central, apoi pe lângă statuia celor doi aventurieri celebri, Sancho Panza și stăpânul său, Don Quijote, aflată în spatele hotelului Best Western. Și așa am ajuns la Groote Markt, pe unde am dat o roată și am privit la adolescenții scouts belgieni. Am mers mai departe, am traversat Boulevard Anspach. Și am ajuns dintr-o dată la Noordzee. Acesta este amănuntul Trei. Noordzee se află în preajma catedralei Sfânta Ecaterina și pe lângă Quai au Bois  à Brûler. După 18 ani am revenit, miraculos, împlinitor și întâmplător, în aceeași zonă pescărească a Bruxelles-ului. „Mergem într-un loc unde se mănâncă ciorbă de pește! Doar până la 5 după amiaza, când termină tot, închid!”, mă pregătise deja A.I., pe măsură ce ne apropiam. „Măi, să fie, ciorbă de pește!”- imaginația mi-a creat așteptări- „O să dăm peste un restaurant-ceva sau ciorba de pește o fi ca aia mâncată în noiembrie anul trecut la Sulina ?”

Noordzee

Doar în câțiva pași, ne apropiem de un loc, chiar aparte.  Cu firmă pe care scrie, ușor de înțeles, Marea Nordului sau Noordzee. La un colț de stradă, pe rotundul de la parter al clădirii, un bar de inox, lung de câțiva metri, circular. Înalt de circa un metru și ceva, și lat de un braț, flancat de niște mese. La bar, persoane așezate ca la un bar adevărat, în scopul lui adevărat, de bar. Așteptând livrarea preparatelor cerute, ori înfulecând pofticios, hrană din niște boluri. În fața lor este agitație la preluarea comenzilor, porționarea preparatelor din diverse vase aflate în spatele tejghelei și totul este o combinație convivială de servicii gastronomice. Cu un pachet de gastronomi, înșirați, perechi, prieteni, în picioare, aflați în diverse stagii culinare. „Ce servim?”, „Păi să comandăm ciorbă de pește, două porții și de băut, un pahar de vin alb, un pahar de vin spumant? ” Da, am decis și am comandat.

Pescăreala de la botul peștelui

Supa de pește de la Noordzee poate fi descrisă ca un preparat asemănător unei supe cu bucăți de piept de pui. Cu alte cuvinte, bucățile de pește erau fără oase, amalgamate cu vegetale fierte, cu ușoare urme de miros de pește, aproape imperceptibile. Legume, probabil țelină, morcov, roșii, o fiertură de o consistență potrivită, cu componentele nici foarte amestecate, dar totuși bine definite. Un gust de supă plăcut, care nu îți umplea memoria gustativă cu o doză prea pronunțată de aromă de pește. Gustoasă supă, însoțită de un pahar de vin alb, sec.

Morala: nu căutați gastronomie pescărească la Tulcea!

Nu căutați nici măcar cherhanale, legale. Din păcate, din nefericire, și cu tristețe constatat. Orice handicap cultural gastronomic, poate și trebuie să ne dea de gândit, ca români, ca gastronomi. La Tulcea și în județ, avem de-a face cu un paradox, cu un nou exercițiu al formei fără fond. Există mediu acvatic, avem orașul ca zonă de locuire, este un habitat urban, dar lipsesc instrumentele culturii gastronomice: nu ești asaltat de restaurante pescărești pe faleză, nu există o ofertă gastronomică de bun gust, locală, nu sunt bucătari, ce să mai vorbim de consumatori. Preparatele din pește sunt prezente accidental, pe ici, pe colo. Pentru prima oară, este în curs un proiect co-finanțat de AFCN, contractat cu Asociația Ivan Patzaichin-Mila 23, de cartare a culturii gastronomice din Delta Dunării. Cu o echipă condusă de prof. Vintilă Mihăilescu. Acesta este amănuntul patru. Conform statisticii privind unitățile de alimentație publică atestate de către MDRT, în tot județul Tulcea există: 1 (un) restaurant pescăresc, 2 (două) restaurante cu specific local. Restul până la total ?  Zeci de restaurante clasice,  pizzerie-cofetărie, disco-bar-uri, o cafenea, un snack, o terasă.  Și un restaurant vânătoresc. Noordzee rămîne un vis, de ce ? A bon entendeur, salut !

Resurse

Rowmania: http://www.rowmania.ro

MDRT: http://www.mdrt.ro/turism/unitati-clasificate

YELP Noordzee, Bruxelles: http://fr.yelp.be/biz/noordzee-mer-du-nord-bruxelles

Trip Advisor Noordzee, Bruxelles: http://www.tripadvisor.com/Restaurant_Review-g188644-d1133830-Reviews-Noordzee_Mer_du_Nord-Brussels.html

Citadines Sainte-Catherine, Bruxelles: http://www.citadines.com/fr/belgium/brussels/sainte_catherine.html

Place Sainte Ecatherine, Bruxelles: http://www.tripadvisor.com/Attraction_Review-g188644-d246036-Reviews-Place_Ste_Catherine-Brussels.html

Boulevard Anspach, Bruxelles: http://en.wikipedia.org/wiki/Boulevard_Anspach

Foto: Tiberiu Cazacioc

Sincronicitati: Quai au bois à Brûler, Bruxelles

Am constatat - poate si voi - pentru mine in ultimii 20 de ani, o ciclicitate ciudata. Revenirea in aceleasi locuri, reintalnirea cu aceiasi oameni dupa foarte multi ani, uneori in situatii si imprejurari diferite. Nu stiu care este regula, dar acest deja-vu sau merry go round pe care il traiesc adesea este uimitor. Probabil ca sunt elemente existentiale care sunt constante precum mediul de rezidenta, conexiunile umane, locurile prin care umbli, anturajul. Probabil ca este suficient sa traiesti in cateva coordonate constante (cate or fi acestea, 4-5-6-7) pentru ca sa te reintorci pe urmele tale. Ceea spun este o generalizare a mai multor experiente pe care le-am trait, insa ultima este si mai ciudata, desi explicabila.

Recent am calatorit in Belgia, la Bruxelles, am plecat joi si ne-am intors duminica. In fiecare seara, fiind cazati in zona centrala, linga gara, chiar linga Botanique 2 nopti, la hotel apoi o noapte tot in apropiere de cateva strazi, la hotel du Congres, am bantuit prin oras pentru un loc placut de luat masa. Am ajuns la un restaurant cu kebab joi seara. Apoi vineri seara, la un restaurant vietnamez, linga Grote Markt (Piata Mare), iar sambata am luat cina in mijlocul unui grup vesel de expati romani (mai corect expate). In primele doua seri am luat drumul la pas, si am juns repede in centru. Grupul pleca dintr-un loc, mai aduna pe cate cineva din oras pe traseu (1-2 persoane) si apoi ne indreptam spre locul de luat masa. Dupa cum se vede, in bataia vantului rece de seara, bantuiam pe stradute, cind pe o parte, cind pe alta a strazii. Asa am nimerit si in prima seara si in a doua, pe bulevardul care duce spre UGC, Place De Brouckère. Tipicul deplasarii pietonale il stiti, si mai ales in grup: sir indian, oprire la fiecare trecere, semafor sau nu, apoi traversare. Grupul se rupe usor in cate doua-trei gasti, distantate intre ele, mergand la pas spre destinatie. La o trecere de strada putin inainte de Place De Brouckère, doi tineri, opriti la traversare, o fata si un baiat, cu rucsacuri in spate, harti si ghid in mana ma intreaba ceva din care am inteles doar "....au au bois à Brûler ?". Le-am raspuns grabit, in franceza, ca nu stiu unde este, si am traversat sa prind in urma grupul. La cateva secunde dupa aceea, am inteles ca ma intrebau. Cautau Quai au bois à Brûler, un cartier din apropierea Grote Markt. Chiar habar nu aveam pe unde putea ajunge acolo, noaptea.

Dar ce m-a uimit a fost coincidenta. Cum v-o explicati ?

Eram la a patra calatorie a mea la Bruxelles: 1994, 2004, 2007, 2010. Prima mea calatorie a fost participarea la un program destinat functionarilor parlamentari din Europa rasariteana, care a durat o saptamana. Cu 2 zile de cazare in Bruxelles (la dus si la intors) si intre, patru nopti la Londra. Cazarea noastra la Bruxelles, in 1994, unde credeti ca fost ? In cartierul Quai au bois à Brûler, la hotel Orion. Un cartier linistit, parca parasit. Chiar strabatut de un fost canal fluvial, marginit de foarte multe restaurante, doua piete de peste. Si, in apropiere, o impresionanta biserica Saint-Jean-Baptiste le Beguinage. Prima mea vizita in Bruxelles m-a impresionat, dar negativ: un oras fara oameni, pustiu, in afara zonelor centrale, cu putin lume forfotind pe strada, nu ca la Bucuresti. Experienta in Londra, spre comparatie, a aratat ce inseamna o capitala vie, cunoscuta la fata locului, care demonteaza cliseele. Astazi Quai au bois à Brûler este diferit, dupa cum arata fotografiile. Cautati pe Google si il veti afla.

Asadar, la 16 ani distanta si la a patra deplasare la Bruxelles, doi tineri ma intreaba daca stiu cum se ajunge la Quai au bois à Brûler, noaptea pe strada. Ce sa le fi spus ? Ca eu am locuit cateva nopti acolo in 1994, la hotel Orion, ca este straniu ca ma intreaba cineva de loc, pur si simplu intamplator, ca puteam sa nu fi ajuns in aceasta calatorie la Bruxelles si sa ma intalnesc cu ei ? Mi-am adus aminte de Quai au bois à Brûler si nu am fost lasat sa uit Quai au bois à Brûler. Ce fel de coincidenta este asta ?