[PUBLICAT IN
http://www.restograf.ro]
Orice
poveste despre hrană are ni
ște
coperți, geografic-de aici și de acolo, temporal-de ieri și de azi. Și orice zi
din viață poate oferi surpriza unei experiențe gastronomice uimitoare. Duminică
4 martie anul acesta a fost o zi la fel de bună ca oricare alta pentru o
plimbare prin Belgia. Prin Bruxelles. Un oraș pe care, dacă l-am văzut prima oară
în 1994 și m-a surprins și nedumerit, la fiecare revenire mi-a devenit tot mai
familiar și tot mai de-acasă.
Quai au Bois à Brûler
Când am ajuns prima oară în orașul
Bruxelles, cu 18 ani în urmă, am locuit la hotel Orion (acum din lanțul
Citadines), un apart’hotel aflat aproape de Piața Mare, pe lângă Catedrala Sfânta Ecaterina, pe
latura unei străzi, largi și lungi care se numește și azi Quai au Bois à Brûler. Camera de hotel, avea ce trebuie
pentru gospodărire. Mașină de gătit cu gaze, cu frigider, o canapea
extensibilă, totul pentru gătit cu resursele minime asigurate de diurnă. Cheiul
cu lemne de ars (sau cu butuci de ars), era chiar așa ceva, un chei al unui canal plin cu apă. Însoțit pe lungimea
lui, de zone pietruite, pietonale, de-o parte și de alta. Apoi tot de-o parte
și de alta, carosabil și trotuare, până la partea presărată de-a lungul, cu
căsuțe. Multe căsuțe model tipic belgiano-flamand, una lângă alta. Dar, cu
restaurante la parter. Multe restaurante, mici, mai degrabă bistrouri. Acesta este amănuntul Unu. M-a frapat
atunci cheiul, existența lui, fără nicio legătură cu marea, nu ? Dar dându-ți
impresia sau lăsându-te să crezi că, odată, marea ajungea, prin canale, și
acolo. Graba călătorului și superficialitatea nu m-au lăsat să aprofundez
geografia și contextul. Dimineața m-am plimbat prin zonă și am descoperit un
mic en-gros pentru vânzare de pește, fructe de mare, există și azi. Mirosul
acela ațâțător, sărat, iodat, de alge, de pește. Acel en-gros răspândea larg
mirosul negoțului cu pește. Acesta este
amănuntul Doi. Deci canalul, istoric, avea un sens. Resturantele, și ele.
Lanțul hranei arăta logic închis cu mica “piață” de pește, ce arăta ca un garaj. De fapt
eram în aria magică a vismarkt, a
pieței de pește.
Aprés 18 ani, pe lângă Quai
Înapoi în prezent, 4 martie. Ce să faci în
câteva ore libere, în cadrul programului, într-un oraș așa de mare, atât de
repede? Niciodată, deși am cercetat localurile, restaurantele cu specific de
pescărie din preajma Groote Markt, nu am insistat pe experimente gastronomice.
Deși mi-am fixat punctele de reper pofticioase în zona centrală, m-am hrănit cu
mici și frugale expediente. Mi-a plăcut să absorb gesturi, așezări, vitrine,
grupuri și forme de socializare și explorare urbană. Așa că am răspuns pozitiv
propunerii prietenului meu A.I., belgian de peste 20 de ani, să dăm o tură prin
preajma Groote Markt, o plimbare rotundă, astfel ca, la un moment dat, să
mâncăm ceva. Hoinăreala nu îmi displace, sincer mărturisesc și-am zis „Hai!” Am coborât de la hotel, care era
pe Rue du Congrés, aproape de Colonne du Congrés, un monument imens, o coloană
traiană, dedicată unuia din momentele fondatoare ale Regatului Belgiei. Și apoi,
înainte pe lângă Parcul Regal, tot la vale, am ajuns la Gare Central, apoi pe
lângă statuia celor doi aventurieri celebri, Sancho Panza și stăpânul său, Don
Quijote, aflată în spatele hotelului Best Western. Și așa am ajuns la Groote
Markt, pe unde am dat o roată și am privit la adolescenții scouts belgieni. Am
mers mai departe, am traversat Boulevard Anspach. Și am ajuns dintr-o dată la Noordzee. Acesta este amănuntul Trei. Noordzee se află în preajma catedralei Sfânta Ecaterina
și pe lângă Quai au Bois à Brûler. După
18 ani am revenit, miraculos, împlinitor și întâmplător, în aceeași zonă
pescărească a Bruxelles-ului. „Mergem
într-un loc unde se mănâncă ciorbă de pește! Doar până la 5 după amiaza, când
termină tot, închid!”, mă
pregătise deja A.I., pe măsură ce ne
apropiam. „Măi, să fie, ciorbă de pește!”- imaginația
mi-a creat așteptări- „O să dăm peste un restaurant-ceva sau
ciorba de pește o fi ca aia mâncată în noiembrie anul trecut la Sulina ?”
Noordzee
Doar
în câțiva pași, ne apropiem de un loc, chiar aparte. Cu firmă pe care scrie, ușor de înțeles,
Marea Nordului sau Noordzee. La un
colț de stradă, pe rotundul de la parter al clădirii, un bar de inox, lung de
câțiva metri, circular. Înalt de circa un metru și ceva, și lat de un braț,
flancat de niște mese. La bar, persoane așezate ca la un bar adevărat, în
scopul lui adevărat, de bar. Așteptând livrarea preparatelor cerute, ori
înfulecând pofticios, hrană din niște boluri. În fața lor este agitație la
preluarea comenzilor, porționarea preparatelor din diverse vase aflate în
spatele tejghelei și totul este o combinație convivială de servicii
gastronomice. Cu un pachet de gastronomi, înșirați, perechi, prieteni, în
picioare, aflați în diverse stagii culinare.
„Ce servim?”, „Păi să comandăm ciorbă
de pește, două porții și de băut, un pahar de vin alb, un pahar de vin spumant?
” Da, am decis și am
comandat.
Pescăreala de la botul peștelui
Supa de pește de la Noordzee poate fi descrisă
ca un preparat asemănător unei supe cu bucăți de piept de pui. Cu alte cuvinte,
bucățile de pește erau fără oase, amalgamate cu vegetale fierte, cu ușoare urme
de miros de pește, aproape imperceptibile. Legume, probabil țelină, morcov,
roșii, o fiertură de o consistență potrivită, cu componentele nici foarte
amestecate, dar totuși bine definite. Un gust de supă plăcut, care nu îți
umplea memoria gustativă cu o doză prea pronunțată de aromă de pește. Gustoasă
supă, însoțită de un pahar de vin alb, sec.
Morala: nu căutați gastronomie pescărească la Tulcea!
Nu căutați nici măcar cherhanale, legale. Din
păcate, din nefericire, și cu tristețe constatat. Orice handicap cultural
gastronomic, poate și trebuie să ne dea de gândit, ca români, ca gastronomi. La
Tulcea și în județ, avem de-a face cu un paradox, cu un nou exercițiu al formei
fără fond. Există mediu acvatic, avem orașul ca zonă de locuire, este un
habitat urban, dar lipsesc instrumentele culturii gastronomice: nu ești asaltat de restaurante pescărești pe
faleză, nu există o ofertă gastronomică de bun gust, locală, nu sunt bucătari,
ce să mai vorbim de consumatori. Preparatele din pește sunt prezente
accidental, pe ici, pe colo. Pentru prima oară, este în curs un proiect
co-finanțat de AFCN, contractat cu Asociația Ivan Patzaichin-Mila 23, de
cartare a culturii gastronomice din Delta Dunării. Cu o echipă condusă de prof.
Vintilă Mihăilescu. Acesta este amănuntul patru. Conform statisticii
privind unitățile de alimentație publică atestate de către MDRT, în tot județul
Tulcea există: 1 (un) restaurant pescăresc, 2 (două) restaurante cu specific local.
Restul până la total ? Zeci de
restaurante clasice, pizzerie-cofetărie,
disco-bar-uri, o cafenea, un snack, o terasă.
Și un restaurant vânătoresc. Noordzee rămîne un vis, de ce ? A bon entendeur, salut !
Resurse
Foto: Tiberiu Cazacioc
