Se afișează postările cu eticheta peste. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta peste. Afișați toate postările

marți, 11 august 2015

Ocean Fish: Peste doar din import...un branci dat pisciculturii romanesti

Sa citim presa despre subiectele care ne intereseaza si sa spunem ceea ce presa nu spune. Ocean Fish lucreaza in totalitate cu peste de import. Sa lucrezi cu peste din import este ca si cum ai fi un retailer si aduce numai hrana din import sau doar tomate din Turcia. Ocean Fish prelucreaza 100% materie prima din import, vinde 20% in Romania si restul exporta. Le-o fi mergand bine dar nu este un model de afacere sustenabila.

marți, 23 iunie 2015

Food trip la #UrbanFest2015: Fish and Chips

I-am regăsit pe cei de la Fish and Chips la Urban Fest 2015. Data trecută erau la Salonul Internațional Nautic din aceast primăvară 2015. Un proiect original, deși el este mai aproape de un fast food, decât de o ofertă de hrană de calitate. Nu sunt orientați spre folosirea peștelui de origine locală. Asta în condițiile în care românii consumă în proporție de 83% pește de import și ar fi interesant să fii contra trendului, să mizezi pe nișă culturală. Este așadar un concept interesant de street food, însă este importat ca atare în România. Dar să îi urăm, pentru singularitate, succes în continuare.




vineri, 24 aprilie 2015

Ce indemanare in filetarea pestelui.....Istanbul @SlowFood_FSD

La Istanbul, acum 3 ani, am privit (si am filmat fascinat) cum se scot maruntaiele din peste cu o miscare dibace de cutit. Cum se fileteaza pestele rapid. Asa cum numai un consum serios de peste, inradacinat, poate dezvolta abilitati de manevrare uimitoare. Sigir, ma gandesc, oare la hala Obor, in Bucuresti, sunt la fel de dibaci vanzatorii sau sunt niste amatori vanzatori?




marți, 21 aprilie 2015

Despre acvacultura in Europa

Cat de des mancati peste? Peste capturat, crescut de europeni. Pestele crescut in mod sustenabil asigura locuri de munca in economia locala, scade presiunea asupra resursei pisicicole. Si ne ofera o dieta adecvata. AICI....

Fermele piscicole din UE oferă produse locale, proaspete și sănătoase

Se știe că peștele este o sursă bogată de proteine, vitamine și substanțe nutritive. În plus, protejează sistemul cardiovascular. În același timp, nu este un secret faptul că europenii își exploatează excesiv mările, punând în pericol specii întregi.

În condițiile unei creșteri constante a cererii, piscicultura (sau acvacultura) poate reduce presiunea pe care o exercităm asupra speciilor sălbatice, în UE și în lume. Piscicultura, unul dintre sectoarele cu cea mai rapidă creștere, furnizează aproximativ 50% din peștele consumat anual la nivel mondial - un procentaj aflat, la rândul său, în creștere. Pe scurt, fără acvacultură nu am avea destul pește pentru a acoperi nevoia de hrană a populației. Fără acvacultură, ar trebui să exploatăm și mai mult stocurile sălbatice, periclitând sustenabilitatea lor pe termen lung.

luni, 20 aprilie 2015

Pește, pește, pește...Programul Operațional pentru Pescuit

România se "bucură", precum celelalte state membre ale UE, de redirecționarea a diverse fonduri ce stau sub pălăria unor politici europene. Așa este Politica pentru Pescuit și Afaceri Maritime. Din aceasta este finanțat POP - Programul Operațional pentru Pescuit

Așa cum Toni Delaco este fan brânză și voi puteți afla mai multe despre consumatorii de pește, segmentare demografică, cine și de ce nu mănâncă pește. Este foarte interesant să afli că este nevoie de lanț alimentar, de trasabilitate, de etichete și branduri locale.

De aici puteți afla, de la MADR. Studiul de piață privind sectorul pescăresc








vineri, 20 martie 2015

Petrecere cu peste de la Tulcea, de Bunavestire @infodeltaro

Dacă vrei să participi la o întâlnire Slow Food de Bunavestire (26 martie seara), cu preparate din pește de la Tulcea, aștept un mesaj de la tine, la tiberiu.cazacioc@gmail.com până marți 24 martie a.c. Doar în cazul în care se adună în jur de 15 doritori, putem merge mai departe. Produsele sunt de calitate, vor fi aduse pe lanț de frig până la București, cu securitate alimentară comme il faut. Costul petrecerii este de 100 RON de persoană, se achită în PayPal. Produsele pe care le vom comanda sunt în mesajul de mai jos, ar mai intra în cost sala, băutura, pâinea de susținere, debarasarea.....

marți, 10 martie 2015

Fish&Chips la Salonul Nautic

Ați putea face mai bine un setup fish&chips dacă ați folosi imaginația și resursele în domeniului alimentației publice pe bază de pește.

Așa cum v-am obișnuit, mai aruncăm o privire ici și colo să vedem ce mai fac unii și alții. Întotdeauna cu aparatul la mine, fac photoreporting. 

Fish&chips este sintagma ce definește fast-food-ul britanic, dacă am înțeles eu bine. Acest colț, vedeți imaginile cu pește și cartofi prăjiți (care lipseau) s-a creat la Salonul Nautic Internațional Nautic 2015. Un antreprenor care se bazează pe pește. Mostly conservated.

marți, 3 martie 2015

Pescaturismul și peștele se strecoară


Încerc mereu să vă ofer contextul din ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Și sper că veți fi cei ce vor vizita Delta Dunării, într-un alt mediu antropic. Destinație de ecoturism.

Una din puținele chei ale dezvolării durabile în Delta Dunării sunt proiectele cu valoare adăugată care pun în evidență patrimoniul local, material și imaterial. Tradițional și modern. Plus mâncare, preparatele locale. Dintr-o listă de proiecte ale AM POP de aici, aflu că lucrurile se mișcă în direcția potrivită. La Crișan, Mila 23, Caraorman, puncte de îmbarcare și debarcare. Asociația "Ivan Patzaichin-Mila 23" o campanie. Iar orașul Tulcea, un mini-muzeu al satului pescăresc. Mai multe...

vineri, 27 februarie 2015

Pește de la Tulcea @infodeltaro @constantinhogea @DeltaDunariiRO

(c) MIADMAR
Vă pregătiți de Bunavestire? Pește, numai pește...Sunt puține locuri, puține companii care produc preparate din pește cu respect pentru patrimoniul imaterial, pentru produsul local. Una din acestea este MIADMAR din Tulcea, condusă de Daniel Buhai.

luni, 2 februarie 2015

Tasty Fix sau Tasty Fish?

La pescarii care gătesc și porci. Tasty Fish. Acum două săptâmâni am petrecut două ore plăcute la restaurantul Tasty Fish de pe str. General Berthelot. Am comandat o ciorbă cu perișoare de pește, în imagine. Și un păstrăv la cuptor. Ambele au fost foarte bune, și am vorbit mai mult decât am mâncat. Localul este bine amenajat, plăcut și convivial, interesant pentru un refugiu. Se mănâncă pe săturate. 

Însă ce nu am înțeles: 
  1. Dacă este restaurant de pește ce caută în meniu toate alte alea din carne, adică porc, pui, vită ? Ori este cu specific ori este un mix...O să spuneți că vor clienții, dar nu sunt de acord, pentru că atunci i s-ar putea spune Tasty Fix
  2. Bună ciorba, dar am realizat-mi-am adus aminte, că nu se servește așa, ci peștele separat și zeama cu de toate separat, cele două la un loc fiind o invenție ce nu respectă regulile bucătăriei de pește.



duminică, 4 mai 2014

Storceac de peste ca la Sfantu Gheorghe

Din cercetarea de teren din 2012, Asociatia "Ivan Patzaichin-Mila 23" şi SNSPA. O frumuseţe.

Storceac, AIPM23-SNSPA



vineri, 2 mai 2014

La masa cu oamenii Deltei

Plachie de peşte. Asociaţia "Ivan Patzaichin-Mila 23" şi SNSPA.

Cercetare de teren AIPM23-SNSPA

sâmbătă, 26 aprilie 2014

Preparate din peste, volumul II

Inca o lucrare. Tot preparate culinare din peste. Tot din colectia mea....


Preparate din peste, volumul I

Am in colectia mea de carti, doua cu caracter istoric, de preparate culinare din peste. Iata cum arata coperta la aceasta.


marți, 8 aprilie 2014

Peşte, nici o masă fără peşte

Cum sunt cheltuiţi banii europeni fără rost?  Se finanţează, cu bani de la UE, campanii de promovare a creşterii consumului de peşte. Unde? În supermarket. GREŞIT!!! De ce?

  • O astfel de campanie, susţine, ce bucurie!, vânzările supermarketului (dacă ar avea efect, dar este puţin probabil);
  • Campania finanţată din POP ar trebui să susţină industria de pescuit şi acvacultura locală, nu importul de cod şi de hering, ce domină frigoriferele din supermarket;
  • Este greşit realizată, cu o tânără care se comportă ca un merchandiser, ce pune pliante în mâna consumatorilor grăbiţi....

joi, 13 martie 2014

Despre pește și gastronomie

Ne vedem la conferință? Am un punct de vedere pe care îl prezint duminică, despre La masă cu oamenii Deltei. Autoritatea Națională pentru Turism organizează împreună cu Asociația Culturală Euro Est Alternativ (ACEEA) Congresul Internațional al Tradițiilor Culinare, în perioada 13 – 16 martie 2014, în București la Hotel Pullman.



vineri, 31 ianuarie 2014

Preparate din peşte...ca la Miadmar

Nu vă duc atât de departe, la Istanbul, pe strada Istiklal. Ci la noi, la Tulcea. Unde există o companie condusă de Dan Buhai (şi compania, dacă pot spune aşa), Miadmar HDP SRL care prepară produse din peşte, local sau din mare, cu respect pentru consumator. Asta este o sintagmă cunoscută. Dar am fost la ei la fabrică, am fost pe teren, am citit etichetele. Au participat alături de noi la Festivalul Internaţional al Bărcilor cu Vâsle unde am girat standul Slow Fish. >>>> continuă >>>

marți, 14 ianuarie 2014

Cu doamnele, marimea conteaza....

"Size does matter: Say No to undersized fish! EU Sustainable fish". O campanie a EU care propune consumatorilor să fie ei cei care susţin pescuitul responsabil. Nu acceptaţi şi nu consumaţi peşti care nu au ajuns la maturitate. Aşa pot fi menţinute cotele de peşte o mai lungă perioadă de timp.

duminică, 24 noiembrie 2013

Hrana în timp de război și patriotismul: US Food Administration

Mâncați mai mult pește, ei se hrănesc singuri. Dacă toți ne înghesuim la produse agricole, nu ne ajung tuturor și nu ajung nici băieților pe front....Original Caption: "Save the products of the land. Eat more fish- they feed themselves.", ca. 1917 - ca. 1919 //// U.S. National Archives’ Local Identifier: 4-P-144 //// Created By: U.S. Food Administration. Educational Division. Advertising Section. (01/15/1918 - 01/1919) //// From: World War I Posters, compiled 1917 - 1919 //// Production Date: ca. 1917- ca. 1919.............