luni, 16 februarie 2015

Sergiu Nedelea la LIEBHERR, vinuri S:E.R.V.E, trabucuri și dulapuri

(c) [Tiberiu Cazacioc] Sergiu Nedelea
Vinuri S.E.R.V.E, trabucuri și dulapuri. Așa cum v-am povestit AICI recent a fost deschis show-room-ul LIEBHERR. După cum probabil știți, orice poveste are foarte mulți povestitori. Uneori îi poți găsi în aceeași persoană. Adică în mine. La lansarea LIEBHERR m-am întâlnit cu
(c) Tiberiu Cazacioc
cunoscuți. Dl. Sergiu Nedelea este unul dintre ei. Domnia sa a prezentat vinurile de la S.E.R.V.E. Cine este Sergiu Nedelea? Când căutăm răspunsuri la astfel de întrebări, în cel mai bun caz ne uităm la ceea ce ne lasă Google să vedem. Dar este interesant de văzut în textul din site, că nu este ușor să fii sommelier, într-o lume în care băuta este trivială și declasată. Trebuie să pui ceva emfază în ceea ce faci. 

La deschiderea magazinului monobrand LIEBHERR, dl. Nedelea a vorbit despre importanța refrigerării pentru cei ce arhivează vinuri. Era evident că asocierea celor două trebuia marcată, frig și vin. 

Iată două imagini realizate de mine, cu un dulap frigorific LIEBHERR, rafturi rabatabile interesante. 

(c) Tiberiu Cazacioc
(c) Tiberiu Cazacioc

Dulapul ptr. trabucuri

Am realizat și câteva imagini ce surprind momente din culisele lecției despre vinuri. 





Noutăți din Bucovina: Dibaciul

Voi ați încercat Dibaciul? Marketingul de produs local apare din neștiutele căi ale creației locale. Recent am găsit la magazin un produs, care este rezultatul "Armoniei din Bucovina". Este realizat de cine credeți, însuși "Dibaciul". De pe etichetă privesc două personaje ce simbolizează  un cuplu fericit, ce expiră armonie. Doamna se miră de ceva. Iar brânza de burduf, cu sinceritate, este de tip II. Armonie, armonie, dar să se știe. De spus că este lăudabilă strădania de a inova în ce privește poziționarea pe piață, de a crea mărci noi. Și de a le atașa tot felul de atribute, care mai de care mai sentimentale. PS: Iar domnul dibaci este un pic cam bătrîior pentru doamna dibace. 

duminică, 15 februarie 2015

La Hamcearca se caută agent agricol

Vă mutați la țară? Tata și familia tatălui meu se trag din zona văii Taiței, între munții Măcinului și dealurile Niculițelului, din vecinătatea Parcului Național Munții Măcinului. La primăria din Hamcearca se caută un agent agricol. Detalii aici. Despre această zonă a scris și Ion Ionescu de la Brad în studiul său, comandat de administrația otomană pe la 1857, intitulat "Une excursion agricole dans la region de Dobroudja".







We Love Eating, campanie CE la EXPO Milano @EUExpo2015


sâmbătă, 14 februarie 2015

Despre lapte de măgăriță în practicile agricole din Grecia...


De la 500.000 de măgari în anii '50 acum în Grecia sunt doar circa 12.000. Ce are asta cu subiectele noastre? Revenirea la tradiții sau păstrarea tradițiilor. Lapte de măgăriță beți? 

Un vechi amic care trăiește în Grecia și evident este un înfocat patriot, mi-a recomandat, la cererea mea, câteva situri cu știri despre ce se mai întâmplă la ei. Știți cum este, vrei să afli despre greci și problemele lor și din sursele locale.

Așa am găsit în Kathimerini un articole despre binefacerile economice ale unei ocupații tradiționale, acum în declin, dar care promite un pic de reviriment. Creșterea măgarilor și producția de lactate din lapte de măgăriță, plus tot felul de cosmetice. Măgarii și caprele sunt sursa unor produse lactate de calitate. De ce nu?


We Love Eating, campanie CE la EXPO Milano @EUExpo2015







vineri, 13 februarie 2015

Beraria H, Heineken, le merge prost?

Comandați bere artizanală Zăganu. Înainte de a afla că Heineken este pe ducă. Consumul de bere industrială nu poate urca la nesfârșit. Se poate însă extinde consumul de bere artizanală, Zăganu. De exemplu. Berea industrială este un commodity, affordable, fără identitate. Dar dacă nu ai locații, dacă nu ai cultură în jur, dacă te bazezi pe aventuri precum Berăria H....jos berea industrială....
(C) Ziarul Financiar

Despre Zăganu, AICI




Ce vă spune LIEBHERR? Teaser gastronomic în curs de dezvoltare @subiectiv @dorupanaitescu @Mazilique @tudosiei

Excavatoare, instalații echipament pentru construcții? Șape, betoniere, roabe? Macarale? Răspunsul și mai jos.


Frigidere! Și nu sunt chinezi sau sud-coreenii care fac de toate, sunt germano-austrieci. O firmă de familie înființată dupa WWII. Până acum ați găsit ici și colo frigiderele LIEBHERR. Eei bine, aveți de unde alege începând de miercurea asta, se află la București. Amazing. 


Voi reveni cu imagini și chestiuni din culise. Cu Marius Tudosiei, Cristina Mazilu, Doru Panaitescu, dr. Mihaela Bilic, Sergiu Nedelea, Alex Mihăileanu, ș.a.


Jamon Iberico Puro de Bellota, Terra Madre 2014 @SlowFoodHQ @Extremiberico

DOP. Visit once a Terra Madre and Salone del Gusto, in Torino, and your life will be changed. I am still amazed by the profound power of specific products like Jamon Iberico Puro de Bellota. Why the Spanish have this and Romanians, not? History is here.

You see in the photos the shape, the setup of the product. The whole communication context, colours, table cloth, people behind. The simple proudness of proposal. The force behind keeping the product alive. It has personality, culture and flavours in it. An excellent example of how to fight, defend, and enjoy food, with a local but impressive twist.



We Love Eating, campanie CE la EXPO Milano @EUExpo2015

Bucurați-vă luând masa împreună (parcă așa ar spune și filosofia Slow Food?)...Campania We Love Eating cu ocazia EXPO Milano 2015


joi, 12 februarie 2015

Ce fac alții când dispare cota de lapte?

Ce fac alții? Cam ce spunea dl. Dorin Cojocaru de la APRIL, că ne lipsește. Dânsul spunea că românii nu s-au unit și au obținut beneficii temporare de la autorități negociind pe ușa din dos, netransparent, așa că azi ei vor plăti consecințele. Va fi penibil să îi vedem pe lăptari plângându-se la TV ca să obțină bani tot de la noi pentru că au fost manageri proști ai problemei.

Iată deci ce fac francezii, măcar în al 12-lea ceas. Se adună și pun de-o marcă colectivă, care spune consumatorului că ei oferă lapte produs în Franța, colectat în Franța. Nu este mult, dar tot este ceva...

Producătorii români nu sunt capabili nici măcar atât să înțeleagă. Că trebuie să spună românilor că le oferă lapte românesc. Câtă inteligență îți trebuie pentru asta?





We Love Eating, campanie CE, EXPO Milano @EUExpo2015

Bucurați-vă cumpărând produse sănătoase, gen legume și fructe..."We Love Eating", o campanie a Comisiei Europene...


Sunteti tarani? Puneti in pamant seminte traditionale

Conservatori din toate colturile uniti-vă! În februarie 2015, Ecoruralis lansează catalogul de semințe. Fiți pe fază.


miercuri, 11 februarie 2015

EXPO Milano, Clujul, CE si saptamina tematica "We love eating"....

La EXPO Milano se vorbește mult despre etica lanțului alimentar, despre hrană, hrană sănătoasă. Ceea ce înseamnă că nu se vorbește despre mâncarea produsă industrial. Iată ceva despre cum se prezintă Comisia Europeană la EXPO Milano, cu un proiect pilot despre hrana sănătoasă în 7 orașe, în săptămâna 16-22 februarie. 





Vodafone este gol...@vodafonebuzz

Desigur, nu Vodafone aduce clienți lui Ghiță, ci Ghiță a adus clienți la Vodafone. End of story. Magazinul lui Ghiță Ciobanul? GOL. Pentru că magazinul SĂU este gol. De clienți. Sau era. Nici nu cred că la piața Progresul mai există magazinul lui Ghiță la etajul 1 sau că acesta ar mai vinde azi numai produsele lui. Nice try Vodafone....PS: Ce acumulator ține câteva zile cât ești sus pe munte cu oile? Acumulatorul din filmul cu Ghiță. Este o ficțiune. Ca și acoperirea pe munte. Pe orice munte. Cu 3/4 G pentru streaming video. 






Te salut, tata! Si dupa 23 de ani...

Autobiografia lui Ion Cazacioc (1960)
În 1992, pe 11 februarie, cam pe la ora asta, a murit tata. Era la 2 zile după primele alegeri locale, postcomuniste, ce avuseseră loc în 9 februarie, duminică. În acea duminică venise pe la noi să repare mașina de spălat Albalux și copii se învârteau printre noi. Marți ce a urmat, el a plecat.

Avea 62 de ani, iar aritmetica vieții lui a fost 1929-1992. Mulțumesc tata! "Tata", o melodie de la Timpuri Noi...

Dedicatie lui Florin Dumitrescu: Mamuca

Despre covrigi în stil ieșean. Mămuca. Beats Petru și Luca. 

(c) Tiberiu Cazacioc

Laptele românesc se îndreaptă spre muzeu


Au avut la dispoziție bani de la noi toți să se salveze. Vor apare la știri să se plângă. De acum câțiva ani se știa. Că se vor desființa cotele de lapte, adică sprijinul comunitar corelat cu cota. Din aprilie orice producător de lapte, va produce oricât. Și fermierii români, mai ales cei mici și mulți vor intra în competiție cu ceilalți din Europa. Ce au păzit până acum? Nu de ce nu au crescut mai mari, ci de ce nu și-au creat cooperative, de ce nu au investit în instalații comune de prelucrare, răcire, verificare, orice care să îi întărească. De ce nu au adăugat valoare producției lor, de exemplu cu mici făbricuțe de lactate locale? De ce?


Și mai aveau o problemă, laptele neconform, care nu este o problemă dacă iei laptele de la văcuțe respectând regulile minime de igienă de bun simț, pe care ți le spune orice medica veterinar.

Vreau și susțin micii fermieri și nu cred că totul trebuie să se industralizeze ca să dea bine în contabilitate. Nu cred că am ajuns la sfârșitul evoluției economice și că producția de masă este soluția. Pentru că dacă am crede așa ceva o întreagă cultură economică rurală ar dispare, și odată cu ea lumea satului așa cum îl știm. 

Păcat că suntem scufundați în egoism cras. Când ne vom reveni vom fi în filme. În 2050, 16 milioane de români. Și scad în continuare. 


marți, 10 februarie 2015

The Telegraph: Romanii fura monede @Telegraph

Ce urat...Razbunarea este dulce, nu?


Gutuile japoneze

Există, suntg exotice, se găsesc greu pentru că se cultivă greu. Sunt tari, se coc toamna târziu, nimeni nu le dă atenție. Însă sunt miraculoase creaturi vegetale.