Ceapa, o provocare la Salone del Gusto

Ceapa nu pare a fi o provocare. Dar eu cred că este o provcare prin diversitate ei. În imagine aveți sortimente de ceapă din Italia, de la Salone del Gusto. O întrebare retorică sau filosofică? Găsiţi la piaţa de duminică această diversitate? Câte soiuri de ceapă puteți număra în imagine? Și nu ne sperie lipsa de diversitate din bucătărie? 

Decorațiuni de toamnă la Venasca

La Venasca, în Italia, cu ocazia prezenței la Salone del Gusto și Terra Madre a fost găzduită o parte din echipa Slow Food în România. Micul restaurant al familiei Gianaria a fost o oază enciclopedică despre gastronomia italiană.  Decorațiunile de pe mesele din local prezentau vegetația locală, cât și cel mai important pivot al ei, castanul. La Torino am gustat pâine cu făină de castane, miere de flori de tei și de castan. 

Gutui japoneze

Gutuiul japonez? Fructele despre care vă scriu, au apărut în cunoașterea mea, brusc și întâmplător. Aveam o ipoteză în minte, care se numea lămâiță. De demult, din copilărie știam despre un fruct numit lămâiță. Doar noțiunea, însă doar vag o imagine. Pe cine am întrebat, nu avea habar de așa ceva. Și nici nu am avut timp să răscolesc internetul să aflu mai multe. Până într-o zi, când, mergând la Cimitirul Cernica II am aflat pe un mormânt, un arbust cu niște fructe galbene, tari, la vreme de toamnă. Cu acelea am identificat vag ceea ce mă tot chinuia. Le-am luat și aducându-le la birou, două persoane, Cosmin și Ivan, mi-au confirmat și le-au identificat ca fiind gutui japoneze. Probabil lămâițele din mintea mea să fi fost gutuile japoneze. În fine.

Fructele sunt foarte tari, au multă vitamina C, de ți se face gura pungă, deci foarte bune. 

Soția mea a preparat o dulceață din cele câteva găsite de noi anul trecut. Le-am colectat din nou și vă invit să explorați existența acestui fruct. 

Enjoy!

Italian cigars roll, Salone del Gusto, Torino

Vera Pizza Napoletana

MADR: Retete consacrate românești sau ce?

Când a pornit acțiunea MADR privind produsele consacrate românești, cu un proiect de ordin, am transmis un punct de vedere ministerului din partea mișcării Slow Food în România și a Asociației Grupul de Inițiativă Radu Anton Roman. Nu, nu au răspuns și nici nu au dat semn că au recepționat scrisoarea, de altfel elaborată și nu polemică.

Ce le spuneam domniilor lor? Că industria alimentară singură nu are singură cunoștințele necesare să aprecieze dacă un produs este sau nu realizat pe baza unei rețete consacrate românești. Că trebuie să asocieze demersului lor Ministerul Culturii, fiind o problemă de patrimoniu imaterial, plus organizații non-guvernamentale din domeniu. Ce ieșit? O crasă dovadă de incultură. 

Crenvurștii, corect ar fi cremvurști. Și faptul că sunt cu carne vită îi face rețetă consacrată românească, de când? De 10 ani încoace? Ce se înțelege prin consacrat, dincolo de terminologia propusă de ordin?

Este parizerul rețetă consacrată românească? După nume nu prea pare românesc, neam.

Pâinea secară este rețetă consacrată românească? Pe bune, numai noi în România facem așa ceva? 

Ar fi trebuit ca aceste produse să fie originale, o contribuție românească la patrimoniul culinar contemporan. Dar nu sunt rețete originale, cred că se vede de la distanță. 

Iar pe de altă parte această acțiune susținută cu bani publici, substituie acțiunea concertată a unor operatori economici din industrie. Cu alte cuvinte, în loc să își facă agentii economici asociații pe produs, cu marcă colectivă, pe baza legii mărcilor, statul o face pe banii noștri, ai contribuabililor, și crează reglementări artificiale, stupide.

Slow Foundation for Biodiversity: noua etichetă de produs

Slow Food propune prin noua etichetă, o formulare mai precisă a atributelor de produs local, produs tradițional. Informații despre localizare, despre originea materiilor prime, despre metoda de producție, despre familia care produce. Totul spre a arăta valoarea mult mai ridicată a produselor tradiționale. O conferință în cadrul Salone del Gusto-Terra Madre, la Torino.

Sa nu ratez la Salon del Gusto: Enoteca

La Salone del Gusto, Enoteca aduce un omagiu Anului Internaţional al Agriculturii de Familie, oferind un tur al Italiei viti-vinicole. Cursuri de degustare, Wine Bank, etc. Nu despre vinuri produse de industrie ci despre vinuri produse de micii producători.

Torino, sfarsit de octombrie

Terra Madre: Micii producători și reglementările europene

O temă despre care se vorbește în România, dar se face prea puțin. Oficialii ne inundă cu declarații despre importanța produselor locale, dar fac puțin și nepriceput. Singura lor viziune este industrializarea. La Torino, se discută despre asta. La Salone del Gusto. Despre conferinţă AICI.

Mamaliga: So what exactly is polenta?

Vorba aceea: so you think you know what is polenta? Un articol demistificator din Huffington Post, ca multe altele despre mămăligă, punctează clar faptul că despre mămăligă se ştie că este un preparat culinar italian. Vorbim de clișee, de percepții. Asta cu preparatul tipic italia, vine ca să ne aducem aminte că nişte cetăţeni ambetaţi, cu câteva luni în urmă, pretindeau că se ocupă să obţină de la UNESCO, recunoaşterea mămăligii românești drept element de patrimoniu imaterial, specific culturii din României. Haida de, avem în mintea colectivă niște cărăbuși de nu ni-i scoate nimeni de acolo, unul fiind că aici, pe aceste meleaguri s-au inventat tot felul de chestii, la prima mână. Poate că este vorba de fapt de incultură, trufie și aroganță, dar nu cum au francezii, spre exemplu, ci cum aceia ce nu au aproape nimic, și pretind că sunt buricul pământului. Istoria Romei începe cu 700 de ani înaintea nașterii lui Hristos. Ce era pe aici pe la noi acum 2800 de ani? Prefer onestitate și curajul de fi ceea ce suntem. Și poate peste secole vom fi mai mult. Dar durează. România ca națiune și românii ca popor au doar câteva decenii de existență. 

Un nou proiect marca Asociatia Ivan Patzaichin-Mila 23.....

Ce se va întâmpla în teren? La Caraorman se va amenaja un loc de observare a păsărilor, la Crişan se vor derula activităţi având ca subiect ecoturismul iar la Mila 23 se va petrece proiectul "Peşte ca la Mila 23"......Urmează în anii următori, 2014-2016....

--------------------------------------------------------------------------------

Stimată doamnă,

Stimate domn,

Asociația Ivan Patzaichin Mila 23 are plăcerea de a vă invita la conferința de presă a lansării proiectului „Crișan + Caraorman + Mila 23 – Ecoturism pentru viitor”, vineri, 24 octombrie 2014, ora 13, la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” (sala Victor Ion Popa).

Cu acest prilej, Asociația “Ivan Patzaichin – Mila 23” va prezenta obiectivele și activitățile unuia dintre cele mai îndrăznețe proiecte de dezvoltare durabilă și infrastructură pentru ecoturism realizate în beneficiul comunităților din Deltă. Prin instrumentele inovative cu care operează, proiectul “Crișan + Caraorman + Mila 23 - Ecoturism pentru viitor” urmărește promovarea și dezvoltarea unei destinații ecoturistice unitare în Delta Dunării, propunând astfel un model de dezvoltare durabilă în Deltă.

Conferința de presă va fi susținută de Ivan Patzaichin, conf. dr. Paulina Popoiu (Muzeul Satului), Teodor Frolu (Asociația “Ivan Patzaichin – Mila 23”), dr. Dan Hulea (Societatea Ornitologică Română).

Mai multe detalii veți găsi în invitația atașata.

Cele bune,

Cristian Mosoia | Communication Coordinator | m: +40 (0)756.024.155 | e: cristian@rowmania.ro
Asociația "Ivan Patzaichin - Mila 23" | www.rowmania.ro | f: www.facebook.com/RowmaniaPatzaichin

Salone del Gusto si Terra Madre

Este o reuniune internaţională de cea mai mare importanţă, a mişcării Slow Food, timp de 5 zile. Organizaţia operează cu concepte precum comunităţile Terra Madre, adică producători artizani, cercetători din mediul academic, bucătari, educatori. Ark of Taste. Are câteva campanii şi proiecte, Slow Food Fish, Slow Food Cheese, 1000 Gardens of Africa. Se reunesc la Torino membri cu activitate intensă în mişcarea Slow Food, , la Torino, la Lingotto del Fiere. Pentru mine va fi un eveniment deosebit. Cât şi pentru delegaţia din România. Vom prezenta acolo câteva din produsele noastre, produse din Ark of Taste România. Şi vom suda. 

Deconstructia marketingului NUMI, ceaiul organic care celebrează oamenii, planeta și ceaiul

Să ne intre bine în cap (cu tot respectul pentru dvs. cei care citiți): hrana de calitate este şi trebuie să fie scumpă. Hrana trudită şi muncită, cu ingrediente de calitate, nu este ieftină. Iar cei care produc aşa ceva, trebuie răs-plătiţi pe măsura eforturilor şi a resurselor investite în produs.

Am descoperit la un cadou primit de soția mea, cele mai multe atribute de responsabilitate atașate unei oferte de ceai pentru infuzie, sub numele de NUMI. Este vorba de un mănunchi de poziţionări. Vă propun să aruncați o privire, să observați și să identificați toate particularitățile ce fac din acest produs, unul extrem de special și nișat, probabil cu un preț pe măsură. NUMI este, cred, un exemplu de poziționare destul de sofisticată, dar îndrăzneață, pe cele mai multe atribute de nișă. Este opusul extrem și dezirabil al amestecurilor de plante pentru infuzie produse industrial. Care produse, în afară de tipul plantei, o marcă și o oarecare localizare, nu se pot deosebi prin mai mult de 3-4 atribute. Poate veți spune că sunt prea multe și exagerate cele propuse de numi. Poate, dar își creează o nișă pe care poate pretinde mulți bani. Este altceva decât să te bați cu zeci de mărci de ceaiuri, în încercarea de a prinde un loc la raft. 

Iată care sunt atributele, fără să ierarhizez imperativele, ingredientele, indicaţiile de origine, cele privind ambalajul, producţia, etc.:

- Ambalaj imprimat cu cerneală din soia;

- "Fii respectuos şi reciclează!"

- Produs conform regulilor ritualice halal, respectate de musulmani;

- Produs conform regulilor ritualice cuşer, respectate de mozaici;

- Ambalaj realizat cu audit de responsabilitate, metoda de producere a cutiilor a salvat n copaci, mai puțină groapă de gunoi este necesară, mai puțină cantitate de apă a fost utilizată;

- A fost folosit pentru această evaluare Environmental Paper Network Calculator;

- Produs organic certificat de USDA, Departamentul American al Agriculturii;

- Produs non-OMG;

- Partener din rețeaua Carbon Free;

- Planta este ambalată în pungulițe non-OMG, biodegradabile;

- Certificat ca produs comercial responsabil, forța de muncă a fost plătită corespunzător;

Imagini în articol.

Chef Parade, o scoala de gatit

Am aflat întâmplător din Ziarul Financiar despre un proiect al Ancăi Mitu care conduce Privileg Catering. O franșiză ungurească, dar care funcționează cu succes din 2006. Lecții de gătit, multe opțiuni,circa 200 RON cursul. Totul se desfășoară la Metropolis Center în București, fosta Întreprindere Poligrafică 13 Decembrie. Lansarea a apărut în mai multe situri online cu aceeași fotografie, ce presupun că a fost oferită, așa că o public și eu. Despre proiectul Ancăi Mitu, citiți chiar ceea ce spune ea. AICI. 

Școală, restaurant, librărie, convivialitate. Așa am visat și am încercat și noi să fie la The Ark. Toate astea, Slow Book, Slow Food shop, ciorbărie, inclusiv Earth Market/Târgul Țăranului. Ideea a fost a lui Doru Frolu care a împins și ne-a împins cât a putut la ea. Dar era anul 2004-2005 și era prea avangardistă. Și ar fi trebuit ca DC Communication și Asociația Grupul de Inițiativă Radu Anton Roman să găsească și să investească 100.000 euro în proiect. De-abia în 2014 ideea a prins trup realizată de altcineva. Asta este soarta marilor idei. Se împlinesc doar la momentul și timpul potrivit.

Pe plaja de la Mamaia, în octombrie

Iubiți sezoanele? Ați încercat să admirați Marea Neagră în octombrie, toamna? Dar plaja la sfârșit de vară indiană? Este minunată, spectaculoasă, încântătoare, suprinzătoare, plăcută. Nu știu de ce se spune că toamna, iarna sau când plouă, este vreme urâtă. Încercați să gândiți că niciun anotimp nu este urât și nicio abatere meteorologică nu este de disprețuit. Există frumos și în ploaie și in soare și arșiță.

(c) Tiberiu Cazacioc: plaja Mării Negre în faţa hotelului Rex, Mamaia

(c) Tiberiu Cazacioc
Parasailing la Mamaia, octombrie 2014

(c) Tiberiu Cazacioc
Mamaia, la stânga Hotelul Rex, la dreapta Hotelul Riviera, în spate Club Mediteraneen

Hala Unirii sau Covent Garden Market al Bucureștilor

Acest articol vă va încânta dar trebui să zăboviți un pic prin el. Vă propun o imagine inedită, din 1977, dar cu profunde semnificații, cel puțin pentru mine. Este în plus și un subiect legat de gastronomie, pentru că este vorba de o hală, o piață urbană, așa cum găsiți doar la Londra azi, Covent Garden Market. Clădirea din planul secund, era o clădire din fața Hanului lui Manuc. Puțini dintre dumneavoastră cunosc cum arăta Piața Unirii din București până în 1988. Puțini cunosc de ce, trecând pe lângă Hanul lui Manuc, latura dinspre Piața Unirii de azi, stă scris pe o plăcuță de stradă, pe perete, str. Halelor. Care hală? 

De curând pe gardul de fier forjat al Muzeului de Istorie al Municipiului București, fostul (și actual) Palat Șutzu, a fost organizată o expoziție de fotografii ale lui Ștefan Lăcrițeanu, din perioada anterioară marilor demolări ale cartierului Uranus, distrugerii Spitalului Brâncovenesc, ascunderii Bisericii Domnița Bălașa, după blocuri. Fotografiile sunt mărturii datorate lui Ștefan Lăcrițeanu. 

Hala Unirii stătea în calea sistematizării centrului Bucureștiului. Coincidența făcea că în aceeași perioadă la Paris, avea loc o dezbatere aprinsă despre demolarea halelor Parisului. În Occident se protesta față de demolarea halei din piața Unirii, ca parte din demolare centrului istoric al orașului, ce a afectat mănăstirea Mihai Vodă, cartierul Uranus, etc. 

Cine a apărat regimul comunist, în mod public, pentru că demola fără consultare publică? Asta v-o spun pentru că am avut gazeta în mână și am citit. Corneliu Vadim Tudor. Care a semnat un articol de o pagină, în Săptămâna Cultural Artistică a Municipiului București, condusă de maestrul său Eugen Barbu, susținând  sus și tare demolarea Halei Unirii ca fiind necesară și arătând, că, nu-i așa, și la Paris se demolează Halele. Era prețul modernității, nu, domnule Vadim Tudor? 

Eu cred că Hala Unirii ar fi putut arăta azi precum Covent Garden Market.  A rămas o piață, vie și plină de mărfuri și produse și comercianți. La balconul clădirii am urcat și eu pasager prin oraș, în anul 1994. Wonderful history, where are thou?

25 de ani degeaba?

LINK

Piata Amzei își caută sufletul

Piața Amzei a trecut prin multe transformări și aventuri din 2007 încoace. Renăscută și croită modernist, ca pentru centrul unui oraș european, pe bună dreptate, ea nu are totuși conținut. Piața și Târgul Țăranului. Cele două au fost defazate și așa au rămas. În timpul re-construcției pieței, ca un fel de pas lateral, în marjă, noi am construit și întreținut doar o vară, Târgul Țăranului. Între piață și teatru. Când piața a fost terminată, doi ani mai târziu, Târgul Țăranului se mutase. Și apoi la câțiva ani după aceea a trecut în istorie. Imaginea mea vă arată cum tânzește Piața Amzei după sufletul său. Căsuțele tip, dedicate comerțului cu produse tradiționale, au apărut pe lângă ea. Modernă, modernă, dar nimeni dintre administratorii pieței nu se pricepe să adauge suflet unei frumoase construcții.

Dimitrie Cantemir compozitor de muzică turcească

ESTAMBUL. Dimitrie Cantemir: "El libro de la ciencia de la música" - Concierto de Jordi Savall.....

Ştiaţi ca Dimitrie Cantemir a fost un om polivalent, a trăit la Istanbul, a crescut şi a domnit în Moldova şi a slujit la Moscova? Un intelectual deosebit. Dar a fost şi compozitor. Mie îmi place cultura şi gastronomia turcă. Încercaţi să ascultaţi câteva minute de Cantemir mixat cu alte compoziţii şi poate, dacă nu aţi mai auzit, veţi fi uimiţi. Go on Dimitrie...!

Rubla trasnistreana cu Dimitrie Cantemir