Magiunul de prune Topoloveni, un strigat pozitiv de disperare

Spune Bibiana Stanciulov, AICI, dupa validarea încă o dată a magiunului în Marea Britanie, că: "[...IPG este, n.m.] acreditare obținută fără a crea probleme vreuneia dintre instituțiile din România". Adică, în limbaj topolovenesc, fără să fie susținuți de cineva de la MADR, să zicem.

Este singurul produs alimentar romanesc cu Indicație Geografică Protejată, este singurul produs alimentar românesc care are marcă de calitate pe baza reglementărilor europene. Bibiana Stanciulov a investit atâta efort personal cu riscul, încât multă lume nu vrea să mai audă de magiunul dânsei. Problema este că avem de-a face cu o singularitate. Nicio politică publică nu a reușit să determine creșterea numărului de produse cu marcă de calitate europeană. 

Au trecut 7 ani de stat membru și dincolo de autosuficiența cu care ne lăudăm cu sarmalele și micii, cu numerel mare de produse tradiționale (au mai scăzut), dincolo de plăcerea cu care ne vedem în oglindă, chiar există produse alimentare de calitate românești? 

Topoloveni sau sindromul salam săsesc

Cam așa arată o mașină de serviciu a MCG Topoloveni. Nu, nu este a companiei care produce magiunul de prune de Topoloveni. Ci a concurenței care a investit masiv în aceeași zonă. 

Este industria alimentară o poveste despre oameni buni și oameni răi? Despre fundamentări corecte sau nu, pentru crearea sau recrearea unor produse alimentar? Magiunul de prune de Topoloveni, un produs cu Indicație Geografică Protejată, nu poate fi produs de altcineva, sub această denumire. Nu din cauza rezervării mărcii la OSIM ci pentru că un produs IGP respectă un regulament european. Ce te faci cu granițele subtile ale marketingului și publicității, care sunt încălcate adesea cu bună știință pentru a intra pe teritoriul competitorilor? 

Concurența de Topoloveni la români nu la chinezi

De ce să inventezi, să îți bați capul. Sigur, nu este ca în povestea cu salamul săssesc sau salamul de Sibiu. Este ca la Muștarul de Tecuci. Adică noi suntem români, alții au băgat bani și efort ani la rând, hai să ne înfruptăm din munca lor. Iată cum.

NOTA: Nu este produs de Sonimpex, compania care a creat linia de produse Topoloveana. 

Nice try Topoloveni, IGP, sad shop location

SONIMPEX producătorul cunoscutului magiun de Topoloveni, vârful de lance binemeritat al familiei Stanciulov, a deschis magazin de produse locale, în București. Nu de ieri, de azi, ci de anul trecut. Cred că sunt 2 dacă nu mă înșală memoria. Este un demers normal în procesul atât de dificil al afirmării unei mărci locale, a unui IGP. Este la fel de normal să personalizezi oferta, să ieși din rând, să îți creezi raftul tău. Dar cum o faci?

Întâmplător am ajuns ieri, 15 ianuarie 2015, folosind în mod plăcut tramvaiul, în zona Pieței Matache, pe str. Berzei. Aici, magazinul.

Este sortit pieirii, pentru că este într-un vad nepotrivit. Genul de vad mort pe unde nu trece aproape nimeni. Trebuia să mai pun o imagine ulterioară, cu dihai camionul care a parcat exact peste fața magazinului, de nu se mai vedea nimic. No, asta-i....

Poti obliga pe ceilalti sa faca magiun dupa o anumita reteta?

Articolul referential, AICI. Eu sunt de partea d-nei Stanciulov in lupta pentru a obtine recunoasterea standardului, si anume ca "magiun" sa fie scris numai pe acele produse care sunt preparate intr-un anume fel. Sunt extrem de apropiat de fenomen, inca din anul 2007, prin proiectul "Targul Taranului", si actitivitatile miscarii Slow Food. Insa ce doreste dinsa este sa impuna un standard de fabricatie pentru magiun, obligatoriu pentru oricine ar realiza un produs pe a carui eticheta sa stea scris "magiun". De aici se deschid nenumarate consecinte. Ce anume poate fi etichetat drept "unt"? Ce anume poate fi etichetat "cascaval"? In fapt SONIMPEX doreste de reteta sa fie recunoscuta ca specifica. Pentru ca o anume reteta are drept consecinta cum anume denumesti produsul, preparatul. Pe de o parte sunt de acord cu dinsa ca nu poti numi "magiun" orice si oricum, dar nu ar trebui sa decida piata? Nu impunem bariere ne-comerciale? Cine va duce la succes sau la faliment o afacere care vinde mustar pe care scrie "magiun"? Sa gandim prin prisma consecintelor, a absurdului.

Pe de alta parte, discutia este despre protectia marcii inregistrate, o problema care este in alt registru. Cred ca refuzul OSIM este determinat de faptul ca "Magiunul de Topoloveni" este deja recunoscut european ca IGP, Indicatie Geografica Protejata.

Ceea ce exclude posibilitatea inregistrarii ca marca la nivel national sau european, este o situatie prevazuta in Regulamentul european.

Apararea unei retete se face prin marketing, comunicare, crearea unei marci colective cu caiet de sarcini. Marca colectiva inseamna o asociatie de producatori. Ceea ce SONIMPEX nu a reusit sa stranga.

Lupta SONIMPEX este de fapt cu competitia, cu competitivitatea. 

De ce s-ar ralia alti producatori luptei celor de la SONIMPEX, care restrange drastic posbilitatea de a numi "magiun" orice? Poate doar dorinta de exclusivism, insa economia romaneasca este dominata de copycat.

Premisele articolului sunt corecte, daca ai volum si nu ai calitate, marci, inseamna ca nu evoluezi. Suntem insa in Romania, nu-i asa, unde domina copiatul.

Articolul sursa, scris de dl. Victor Bratu, AICI

Rezultat MADR: un singur produs

MADR are o direcție de politici pentru industria alimentară. Singurul rezultat palpabil, în competiția națiunilor europene, este un produs Indicație Geografică Protejată, "Magiunul de Topoloveni". În şapte ani de la aderare, acesta este singurul rezultat european, în cea mai mare măsură rodul muncii celor de la SONIMPEX. Toată discuţia despre produse tradiţionale, ce au fost reglementate din 2004 încoace, a avut rezultate aproape nule pe plan internaţional. Imaginea confirmă.

DOOR, baza de date a Comisiei Europene

Cu magiunul, prinzi curaj...

Magiunul de Topoloveni, un deja celebru produs IGP, face un pas înainte. Doamna Stanciulov deschide magazin. De la testarea în târg, în cazul nostru la Târgul Ţăranului (un proiect la care am participat câţiva ani), apoi la târguri la MŢR, apoi organizarea chiar de către SONIMPEX de târguri şi urmată apoi de intrarea în Carrefour şi Mega Image, magiunul sare la etapa de magazin propriu. Vedeţi şi vizitaţi. Conceptul de magazin de prezentare este un pas logic, să vedem dacă va reuşi. Orice reţea de producători români, din mica industrie alimentară, trebuie să ajungă aici. Nu chiar să vândă ei, dar să fie stăpânii marketingului.