joi, 3 aprilie 2014

Competitivitatea României se măsoară în carcase?

Suntem penibili că ne lăudăm (mă refer la vizita cu tam-tam a chinezilor) cu exportul de carne de porc, de carcase, către China. Iată care este realitatea. Asta este competitivitatea României? De ce nu îşi fixează atât autorităţile cât şi industria alimentară, mică sau mare, un obiectiv adevărat: produse alimentare DOP, IPG, STG, cât mai multe pentru piaţa internaţională? Adică export de valoare adăugată? Dar mă întreb dacă ţara asta are ce să arate în materie culinară altceva decât mici şi sarmale?

Ziarul Financiar


Ecoturism cu gust, la Autoritatea Nationala pentru Turism

marți, 1 aprilie 2014

Consumatori din toate ţările, uniţi-vă!

La un moment dat am înţeles că mişcarea Slow Food este o ŞI o mişcare de consumatori. Aşadar, anunţ, s-a lansat programul de granturi pentru consumatori! Este un program al Comisiei Europene, pentru proiecte ale organizaţiilor de consumatori, finanţat din granturi, destinat acţiunilor de sprijin, informare, etc. Aşadar dacă sunteţi consumatori conştienţi, implicaţi, nu numai în acţiuni politice, există o şansă. LINK: http://ec.europa.eu/eahc/consumers/index.html




Târgul Ţăranului, o poveste Slow Food

Am considerat întotdeauna Târgul Ţăranului un proiect de advocacz, care militează pentru agricultura familială, mici fermieri. O legendă. Am înscris proiectul la Gala Premiilor Participării Publice G3P. Mai încercăm, pentru că nu am reuşit un premiu. LINK


luni, 31 martie 2014

Vă place friptura de viţel Georgică Cornu ? Nu este din Photoshop

"O friptură este întotdeauna potrivită pentru cină!"....Ce îmi place la campaniile online, este nepotrivirea dintre ilustrare şi reclama...Poftim: "O friptură este întotdeauna potrivită pentru cină!"


Cine a propus inchiderea supermarketurilor in weekend

Unii sunt pentru, alţii sunt contra. Dl. deputat independent Marin Anton a propus restrângerea programului de activitate al lanţurilor de magazine. Unora dintre ele le-ar scurta suferinţa.



vineri, 28 martie 2014

Nu glorificati industria alimentară.....

Că nu este o industrie neştiutoare, inocentă. Unii din antreprenorii români din industria alimentară mare, stau prost în relaţia cu statul român. Când ţipă ca arşi, că vor binele omenirii, că ne dau de mâncare, să fiţi sceptici. Deşi cred că nu mai era nevoie să vă spun.

În textul de mai jos stă scris...."implicaţi în scandaluri de corupţie, [...] acuzaţi de nereguli fiscale...."...



joi, 27 martie 2014

Ce plăcere să alegi

Business Insider a distrus (încă odată) iluzia alegerilor. În realitate, 10 companii globale controlează alegerile noastre. Aici LINK


Ce propune gaşca noastră?

Slow tourism sau turism lent. Fotografia este din proiectele noastre, derulate prin Asociaţia "Ivan Patzaichin-Mila 23". Paradigma este asta: este nevoie să oferim turiştilor toate motivele să stea cât mai mult şi să cheltuie cât mai mult în Delta Dunării. Să lase bani la localnici. Nu să vină mulţi pentru puţin timp. Canotca propusă de noi este în imagine. Atenţie, se dă la vâsle.

(c) Asociatia "Ivan Patzaichin-Mila 23", Delta Dunării

miercuri, 26 martie 2014

Cei 23 de campioni din Delta Dunarii si lotca

Lucrez la o propunere de finanțat din Granturile SEE, a.k.a fondurile norvegiene. Este vorba de lotcă, tradiții, comunități sustenabile. Ruși lipoveni. Până mai revin la voi, iată o imagine de la proiectul despre lotcă, pe care l-a realizat Asociația Ivan Patzaichin-Mila 23, chiar la Mila 23, în anul 2013. Lotci recuperate, documentare despre campioni, o instalație în aer liber de vizitat. Se vede de pe Dunărea veche. Dar este și fundalul unei săli în aer liber, pentru concerte și dezbateri.


sâmbătă, 22 martie 2014

Moliere cu rosii

Am avut un week-end la Ciofliceni și am pus la un loc niște pâine aparte cu niște roșioare și cu ceva brînză de la Fundata, județul Brașov.  De ce Moliere? Pentru că a scris despre burghezul gentilom. Despre nouveaux-riches si dorința lor de a parveni.


vineri, 21 martie 2014

marți, 18 martie 2014

"Potpourri" de ciorbe de peşte

Ce înseamnă diversitatea culinară şi de ce trebuie să o preţuim? În 2012, o echipa de studenţi în antropologie, conduşi de Bogdan Iancu şi Monica Stroe, cu binecuvântarea prof. Vintilă Mihăilescu, au întreprins o cercetare în Delta Dunării. Colajul de imagini, folosit în cartea "La masă cu oamenii Deltei", rezultat al cercetării, este minunat şi le aparţine. Ne spune această imagine că diversitatea este bună. Şi poate merită să ne gândim că trebuie să o apărăm. Cât mai multe feluri de ciorbe, tot mai multă cerere de ingrediente locale.

luni, 17 martie 2014

Din filosofia Slow Food: Ce fel de roșii preferați ?

Ați încercat vreodată să întrebați un vânzător de roșii un lucru simplu: "Ce soi de roșii vindeți ?" Ați observat câte soiuri de roșii aveți la dispoziție la piață ? Roșii românești și restul ? Ținând cont că roșiile sunt românești doar conform etichetei. Deci, doar două feluri, nu ?! Hai să vorbim serios. Ce fel de roșii preferați ? Scrieți în comentarii....PS: Mulțumesc UNISEM pentru documentare. Informația provine din munca mea din teren. Observația este a mea.


duminică, 16 martie 2014

Community Supported Agriculture (CSA)

Ai folosit Coșul verde? Coșul cu legume? Coșul bio-Dumbravă? Sunt forme ale agriculturii comunitare...Urmăriți un scurt film despre subiectul acesta, realizat de PBS

Link: Community Supported Agriculture (CSA)

sâmbătă, 15 martie 2014

Adieu veaux, vaches, cochons ? | ARTE Future

Ce se va întâmpla cu sursele noastre de proteine, ce efect va avea globalizarea, prin intermediul industriei alimentare care în fapt stăpâna sănătățiii noastre?