Danemarca 100% agricultura organica/ecologica

In urmatoarele decenii, 2020 și un pic, guvernul Danemarcei si-a propus sa ajunga la 100% agricultura organica. Eu prevad ca toata agricultura Romaniei va deveni si ea organica. Fine Dining Lovers aici

 

Noile reguli privind promovarea produselor agricole, publicate

Calitate, diversitate, tradiții importante? O nouă victorie instituțională pentru politica de calitate susținută de Uniunea Europeană. Adoptarea formală a noilor reguli privind promovarea produselor agricole. Axa principală este produsul de calitate. Ceea ce nu veți regăsi în discursul funcționarilor din România sau al industriei alimentare locale. Ce înseamnă asta, vedeți în final. 

Ce spune dl. Hogan, noul comisar pentru agricultură? Subliniez conceptele cheie, care nu fac parte din programul politic al MADR, nu sunt pe agenda publică a României. Pentru că România este încă un teritoriu al mimetismului și al cantității. Asumate prin politica publică. 

"One of the Union’s strengths lies in the quality and diversity of its agri-food products. We have seen steady growth in our exports in recent years - to 110 billion EUR - and I am optimistic that the agri-food sector can be an important motor for creating further jobs and growth within the European Union. In today's competitive environment, I am convinced that the new promotion regime and the trebling of the dedicated budget (to 200 million EUR a year) will boost our medium-term capacity to find new markets, diversify existing ones and explain to consumers in Europe and around the world the standards of EU agricultural products, as well as the great traditions and diversity available within the EU."

Ce înseamnă asta?

- un buget de promovare pe terțe piețe, mai mare, de la 61 de milioane la 200 de milioane de euro;
- un slogan comun "Enjoy, it's from Europe";
- mai multe produse ce pot fi promovate, precum pâine, paste făinoase;
- reducerea co-finanțării naționale, deci ridicarea proiectelor la nivel comunitar... 

Atracţia agriculturii convenţionale

Când majoritatea vorbesc despre tot mai multe pesticide, că fără ele nu se poate, de cât mai multe îngrăşăminte, că fără ele nu se poate, se mai ridică cineva şi investeşte foarte mulţi bani. În ce? Agricultura convenţională, agricultura ecologică cu valoare adăugată, sunt o investiţie pe care adesea o regăsim în planurile de afaceri. În ciuda celor care vorbesc şi vorbesc doar de agricultură industrială. Recent în presa de afaceri, în Ziarul Financiar, am aflat cum dl. Ion Lazăr ne mărturiseşte visul domniei sale. Astfel, cu doar un citat:

"Vrem fructe ecologice, de la prune, cireşe, vişine, dar şi ciuperci de pădure....Acum îi susţinem pe oameni să nu folosească îngrăşăminte chimice, ci numai îngrăţămând natural..."

Spaniolii au pus-o din nou....

Spaniolii sunt tari. Prima aplicație informatică pentru fermieri, pe baza a 16 ani de cercetări. Simulează rezultate pe baza unui număr ridicat de variabile și spune care este producția agricolă rezultată. Aici: http://www.treehugger.com/clean-technology/

ROPAC, Slow Food şi suveranitatea alimentară

Suveranitatea alimentară este atunci când românii îşi pot asigura hrana din producţia proprie, naţională şi internă. ROPAC este o alianţa de organizaţii grassroots, care speră să atragă atenţia că felul în care este gândit Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, nu  este gândit cum trebuie pentru a încuraja dezvoltarea rurală şi nu agricultura industrială, nu este gândit să susţină cu mult mai mult tinerii fermieri şi nu marii fermieri şi latifundiari. Şi mai spune ROPAC că a găsit şi a şi propus soluţii ca PNDR să susţină inteligent agricultura familială. Ceea ce autorităţile nu au reuşit încă să demonstreze.

Una mică, franţuzească, de dimineaţă

Ca să promovezi o agricultură responsabilă faţă de mediu, agricultura familială, o agricultură pe scară mică, agricultura organică/ecologică, este nevoie de mai mult decât de proteste, petiţii. Ca să oferi un al model social este nevoie de exemple, de punere în valoare. Francezii o fac, prin competiţia organizată şi susţinută de ministerul francez de resort. Trofeele Agriculturii Durabile. Un model de urmat şi în România.

Agricultura franceză în centrul vieţii lor...

Vedeţi cu ce se mândresc francezii şi comparaţi cu mizele minore ale agriculturii româneşti. Nu mă refer la faptul că contribuţia fermei franceze este pusă bine într-un infografic. Ci la greutatea informaţiei transmise: mărimea medie a majorităţii fermelor este de 55 ha. În România este de ruşine aşa ceva, doar latifundiarii contează. Singura preocupare a agriculturii "oficiale" româneşti, este să absoarbă cât mai mulţi bani. Europeni. Este o miză mică şi meschină. Obiectivul ar trebui să fie absorbirea cu cap şi viziune a finanţărilor. La acest capitol agricultura românească stă prost. Însuşi şeful administraţiei este cel care la orice apariţie vorbeşte aproape exclusiv doar de bani, bani, bani. Nimic despre scopuri, scopuri, scopuri. Banii vin de la europeni, nu sunt ai noştri. Şi ministerul nu îi dă, ci, ca la TVA, îi administrează. În comun cu stakeholderii din România şi cei de la Bruxelles. Infografic AICI.

Poti ignora agricultura familiala, dar nu o poti distruge

Ce au de-a face Slow Food, FAO şi DG AGRI-Comisia Europeană, cu agricultura familială? Cum spune Carlo Petrini, "Colaborarea dintre FAO și Slow Food provine din scopul nostru comun în promovarea bogăția tradițiilor gastronomice locale, în apărarea biodiversității alimente și în sprijinul micilor fermieri și producători." 

• Slow Food şi FAO şi-au reunit forţele în 2013, printr-un acord, pentru a lucra împreună în ce priveşte agricultura familială. 
• Anul 2014 este Anul Internaţional al Agriculturii Familiale. Este o propunere a Filipinelor din 2008, adoptată de FAO în 2011. Browse for more...

Sfatul #3: Abonati-va la un coș bio !

Sfatul #3 pentru apărarea biodiversității: Abonați-vă la un coș bio !

"Cu ajutorul tehnicilor delicate de producţie, al culturii de specii indigene şi al renunţării la îngrăşăminte şi pesticide chimice, agricultura biologică evită epuizarea solurilor, limitează poluarea pânzelor freatice şi respectă accesoriile culturilor (albinele, râmele…) şi ecosistemele din împrejurimi. De altfel, destul de des, pune în valoare varietăţi locale uitate, alese pentru calităţile lor gustative sau nutriţionale: napi, grâu, mere delicioase…Abonarea la un coş bio înseamnă aderarea la o filozofie de ecologie globală. Asiguraţi-vă că fructele şi legumele sunt din producţia locală şi de sezon (puţină conservare, puţin transport) şi că ambalajul este redus la minim."

Sfatul meu!

Încercați să faceți asta folosind ceea ce se numește agricultura comunitară și lanțul alimentar scurt. Pentru București vă recomand, după mai mulți de activitate în mișcarea Slow Food și în promovarea produselor locale în București, dar și în scrieri și conferințe:

(1) "Coșul de legume", gestionat de Andrei Barbu și prietenii săi. Este un lanț alimentar scurt. Andrei livrează deja la fața locului, la Cărturești, o să fie prezent la Street Delivery. Adresa aici: http://www.cosuldelegume.ro/magento/despre-noi/

(2) "Coșul verde", un program de agricultură comunitară, gestionat de ASAT/CRIES din Timișoara. Este un program prin care mai mulți consumatori din urban, semnează un contract și la bine și la rău, cu un legumicultor din zona periurbană, în cazul nostru, București. Adresa aici: http://asat.ecosapiens.ro/, e-mailurile mai jos.

ATENTIE !!! Din aprilie 2013 cei care nu au produse certificate ecologic dar pretind că sunt bio, pot fi amendați cu amenzi de la 20.000 RON.

Slow Food: Terra Madre Day, găina cu gât golaș de Transilvania și cele 15 feluri de cartofi

Ce este aceea agricultura durabilă despre care tot vorbesc Slow Food și Via Campesina, Ecoruralis, mișcările ecologiste, țărănești ? Probabil, cei care se ocupă cu agricultura industrială azi în România, marea cucerire datorată și revoluției industriale și producției în masă, nu cunosc. Că aproape toți s-au apucat de agricultură și zootehnie industrială, după 1990. Iar cei care predau pe ici, pe colo, științe agronomice, încă visează să îi bată pe ruși și americani la recoltele la hectar. Patrioții declarați doresc țării pe care o iubesc, un statut de țară bananieră în domeniul agricol, furnizoare de materii prime. De fapt doresc doar profit, cu orice preț. Corect, nu este rău, dar sunt patrioți limitați ca viziune!

Agricultura durabilă și ce ne dă ea nouă

Așadar cum se vede chestia asta. Acest fel de agricultură, altfel decât cea industrial, înseamnă un mod de a produce demâncare care să asigure un standard de viață decent pentru agricultori. O agricultură care să reducă emisiile de gaze cu efect de seră. Să asigure bunăstarea și fericirea animalelor, să țină în viață comunitățile rurale. Să asigure un mod de dezvoltare rurală astfel încât să implice comunitățile și să păstreze tradițiile. Cât din ceea ce se întâmplă în România susține, încurajează, felicită și împuternicește pe fermierii românii, cei cu mici gospodării, să își continue, în folosul nostru, al tuturor, modul de viață.

Cele 15 feluri de cartofi și 41 de feluri de roșii

Ce vrem? Doar două feluri de cartofi la piață, roșii sau negri sau cartofi noi? Doar atât, putem noi să scoatem din acest sol? Da, se pare că atâta mai reușim să producem. Agricultura durabilă înseamnă să fie asigurată biodiversitatea, prin protecția speciilor de plante, în bănci de specii vegetale și cultivarea lor. Am fost în vizită la EURO GUSTO, la Tours, la Bienala europeană a gustului. Acolo am văzut 15 feluri de cartofi și 41 de feluri de roșii (semințe).  Este și problema noastră a consumatorilor să fim critici față de înșelătorii care ne propun legume și fructe românești, dar nu este adevărat. Să cerem ANPC să intervină când avem de-a face cu publicitate înșelătoare, la piață. Fructele și legumele românești pot fi puse în valoare. Iar în turismul rural, nu mai este acceptabil să primești demâncare de la alimentara. Jenant. Vrem economie locală, ca la austrieci! Iar dacă vreți semințe, niște nebuni din Franța, o cooperativă de visători pe nume Kokopelli, păstrează cele câteva zeci de feluri de semințe. O Arcă a lui Noe a vegetalelor. Fără să fi obligat în anul următor să cumperi tot de la ei. Se aude la biotehnologii?

De sezon, local și cu cooperative

Soluții există, să fim patrioți și banii să rămână în comunitățile rurale. Să găsim la restaurantele serioase, preparate din legume, fructe, carne de la rase de animale locale, de-ale noastre. porcul de Bazna, Mangalița, găina cu gât golaș de Transilvania, văcuța Mocănița pentru lactate.  Să fie roșii de sezon curate, de la țăranii noștri. Cineva trebuie să rupă cercul vicios că nu se poate, că morala fermierului este la pămînt. Dacă vrem să mâncăm de-ale noastre, trebuie mâncăm local, de sezon și proaspăt. Să fim patrioți cu cap. Iar în ce privește fermierii ei trebuie nu să îți vândă proprietatea, ci să o comaseze, și să facă cooperative de marketing, depozitare, distribuție. Atât. În ce privește impozitarea, fiscalitatea: nu trebuie să ne ferim de ea, doar producătorii serioși, curați și cinstiți, plătesc taxe și au acces la finanțare. Fiscalizarea va limpezi apele. Să vă bucurați de 10 decembrie, Terra Madre Day, o zi în care vă dorim să vă gândiți mai mult la produsele locale, la cele de-ale noastre! Și să gătiți acasă ca la Slow Food. 

Slow Food: La palatul Cotroceni, în spatele uşilor deschise, se dă cu sapa….praşila a doua

Radu Anton Roman a lăsat o puternică şi importantă amprentă în cultura română, cea mai vizibilă fiind seria de lucrări “Poveştile bucătăriei româneşti”, despre regăsirea şi recuperarea culturii gastronomice rurale, autohtone. A eco-gastronomiei. Îi datorăm o importantă sensibilizare a opiniei publice, atât prin scris cât şi prin producţii de televiziune, în ce priveşte dreptul nostru, ca români, la hrană, nu la alimente. Dl. Roman nu a făcut nici apologia parizerului şi nici a cremwurştilor, ci a bucătăriei ţărăneşti, o cultură culinară ce trebuie şi poate fi repusă cu drepturi depline, între tacâmurile potrivite, pe masa românilor. Suntem mai prejos ca italienii, francezii, grecii, ruşii, spaniolii? Trebuie să mutăm salamurile din supermarket, acasă, în frigiderele noastre iar profiturile altora, să le trimitem din România, afară?

Semnele schimbării care prevestesc renaşterea satului şi a fermei rurale în România sunt peste tot, este suficient să le acordăm atenţie. La Palatul Cotroceni, funcţionează o comisie care are ca obiect de studiu agricultura şi dezvoltarea rurală, adună la un loc cunoscuţi specialişti din mediul didactic şi academic, este condusă de Valeriu Steriu, specialist în agricultură dar şi politician. Cu siguranţă, ca atâtea alte comitete şi comisii, va da naştere unei dezbateri furtunoase despre viitorul agriculturii româneşti. Agricultură pe care, fiecare, o înţelege altfel. Unii se gândesc la producţii uriaşe de cereale şi la exporturi, alţii, la micii fermieri şi dreptul lor de a exista, iar unii ridică în slăvi biotehnologiile sau OMG-urile. Numai că prima şi a treia cale, sunt abordări posesive şi vor umple satele de muncitori cu ziua, creînd suprafeţe imense de monoculturi prin care nu se va vedea picior de ţăran, ci câmpuri gălbioare cât vezi cu ochii. Este de mirare cum se poate vorbi de grădina carpatină, dar din care vor dispare ţăranii, ca alungaţi cu DDT. Grădină, grădină, unde îţi vor fi grădinarii?

L-am ascultat, într-o înregistrare, pe ministrul francez al agriculturii, Bruno Le Maire, cu un punct de vedere privind viitorul acestei ramuri economice, spunând că modelul agricol conform căruia, unele ţări foarte dezvoltate produc prin agricultura industrială foarte mult, iar altele mor de foame, este depăşit. Şi a venit vremea să schimbăm această situaţie cu o alta, zicea dânsul. Trebuie susţinute ţările sărace şi înfometate să îşi reconstruiască agricultura locală, pentru că aceasta este calea. Adică, să fie ajutaţi să înveţe să ‘pescuiască’, nu să le dăm peşti tot timpul. Europa unită, cu a sa reformă a Politicii Agricole Comune, în această direcţie va merge: agricultura durabilă, cu faţa spre micii fermieri. Slow Food înseamnă şi asta, cât mai puţină agricultură industrială, cât mai multă agricultură cu respect faţă de mediu. Chiar aşa, de ce companiile care exploatează resurse petroliere, de exemplu, sau cele care produc ciment, sunt supuse atenţiei opiniei publice, pentru efectul lor asupra mediului (prin aşa numita responsabilitate socială coporatistă) dar dinspre marile companii din agricultura industrială, nu auzim mai nimic, în ce fel se îngrijesc ele faţă de mediu? Ce fel de teren lasă în urma lor, respectă mediul? Dacă ne-ar păsa, am avea şansa să micşorăm doza de pesticide, fertilizanţi, ierbicide la micul dejun.

EcoRuralis este o organizaţie nonguvernamentală care desfăşoară mai multe proiecte legate de lumea satului românesc, pentru păstrarea modului de viaţă al ţăranului român şi promovarea agriculturii durabile. După cum spun chiar ei, sunt o asociaţie de ţărani. Ei sunt şi partenerul naţional pentru programul WWWOOF România, viaţa la ţară. Străinii se înscriu, sunt selectaţi şi eventual acceptaţi să trăiască, să muncească şi să înţeleagă un mod de viaţă rural ce dispare în Occident datorită asaltului urbanizării şi al agriculturii industriale, în gospodării care practică agricultura organică. Este chiar o muncă la animale, la câmp şi în gospodărie, cu mijloacele şi instrumentele din ogradă. Oare ce îi aduce pe ceilalţi europeni la noi, la ţară, la latrina din fundul curţii, la rânit balegă, la dat cu sapa, lucruri de care românii fug, ca dracul de tămâie, de la ţară la oraş şi mai departe?

Willy Schuster este un om obişnuit, care trăieşte la Moşna, lângă Mediaş, în judeţul Sibiu. Căsătorit cu Lavinia, familie cu copii, având în grijă o minunată gospodărie la ţară, a pus pe picioare Bio-Moşna, la întoarcerea din Germania, în 1997. Este om cu carte, ştie 4 limbi, toate materne, s-ar putea spune. Practică agricultura tradiţională în mica lor gospodărie, parcă săseasco-elveţiană. O agricultură care pare a fi a doua lor credinţă, ca şi pentru prietenii pe care îi inspiră. Cresc vaci dintr-o rasă românească veritabilă, mocăniţa, parte a patrimoniului genetic naţional, aşa cum este sura de stepă sau bruna de Maramureş. La Bio-Moşna se folosesc metodele tradiţionale de creştere a animalelor, în adăposturi cu curenţi de aer puternici, chiar şi iarna. În câţiva ani au creat o gamă de produse lactate, oferă consultanţă în agricultura organică. Puteţi afla de la ei, prin cursuri, cum se prelucrează laptele în gospodărie. Cu tot respectul pentru ei, fără ironie, îi asemăn cu comunitatea Amish, precum cea din America. Cu oameni ca Willy şi Lavinia şi grupul tot mai numeros de ţărani români, mici fermieri, care îi urmează, agricultura industrială are rău de furcă.

Odorheiul Secuiesc înseamnă pentru unii din concetăţenii noştri, regiunea Odorheiului. Aici, Fundaţia CIVITAS pentru Societatea Civilă, a desfăşurat un proiect denumit “Fructele tradiţiilor” (“Székelygyümölcs”) finanţat din fonduri acordate de către Guvernul Norvegiei prin intermediul Programului Norvegian de Cooperare pentru creştere economică şi dezvoltare sustenabilă în România. Ideea a fost simplă: să îi adune pe micii fermieri din regiune şi să îi asocieze în jurul ideii de stimulare a îngrijirii livezilor, prelucrarea fructelor tradiţionale, valorificarea produselor locale sănătoase, pentru a contribui la sustenabilitatea comunităţilor şi totodată a mediului înconjurător. CIVITAS lucrează împreună cu mai multe organizaţii din România, prin RuralNet, în sprijinjul comunităţilor rurale, a micilor fermieri de aproape 10 ani.

Asociaţia Grupul de Iniţiativă Radu Anton Roman a colaborat anul trecut pentru o vizită la Târgul Ţăranului, un târg Slow Food din Bucureşti, a unui grup de studenţi masteranzi, de la una din cele mai prestigioase şcoli academice din Europa, dedicată dezvoltării durabile, Universitatea Wageningen din Olanda. Aflaţi într-o călătorie de studii în România pentru a studia procesul tradiţional al producţiei brânzei în jurul Sibiului, precum şi obiceiul păstoritului, studenţii din mai multe ţări ale lumii, au fost uimiţi să poată studia, în Europa, un ciclu de producţie încă atât de vechi. În analiza lor, regretă, că, din păcate, este posibil ca această cultură a transhumanţei să se piardă. Ei da, unii încă mai pot veni în România să mulgă oi şi să bea jintiţă, pentru că se mai poate. Dar şi noi putem înlocui asta cu multe fabrici cun instalaţii de inox care produc brânză industrială. Pentru că putem, nu?

ASR Charles, Prinţul de Wales caută în România ceea ce a scăpat de furia betoanelor, a termopanelor, caută istoria satului şi anume a vechilor sate săseşti. Caută ceea ce noi avem în faţa ochilor, dar distrugem cu inconştienţă, frumoasele gospodării ţărăneşti, casele bătrâneşti, acelea care fac particulară istoria locului, pentru a înconjura frumoasa vilă de termopan cu un gard de tablă inox, să moară de ciudă olandejii, că la ei aşa ceva nu există. La urma urmei, avem Muzeul Satului, este suficient, nu? La Viscri, au fost restaurate gospodării, au fost păstrate elementele de tradiţional ale culturii săseşti, cu ajutorul fundaţiei Mihai Eminescu Trust. Fundaţia ADEPT lucrează de mai mulţi ani în zona Târnavei Mari şi a pus pe picioare un model autohton de dezvoltare rurală, precum şi o făbricuţă pentru prelucrarea fructelor şi producerea de gemuri. Deci se poate interveni în mediul rural pentru a construi cu ţăranii modele viabile de dezvoltare rurală? Se poate şi toate astea au un final fericit: acolo pot merge copii şi adulţii în vacanţă, şi putem avea şi hrană adevărată şi gustoasă pe mesele noastre. Viaţa la ţară este un model complex, nu este  vorba doar de o fermă mică, statistică, cum gândesc mulţi birocraţi, care visează grafice cu productivitate, ci înseamnă familia de acolo, locurile de muncă din gospodărie şi păstrarea unui mediu curat, fiind şi un suport pentru cei care trăiesc la oraş. Hai să înlocuim totul cu betoane, cu asfalt şi autoturisme, cu mii de hectare de cerele şi plante tehnice, spre preamărirea civilizaţiei contemporane, să ne încolonăm să vizităm ferme de mii de porci şi milioane de găini chinuite şi să punem în servere web amintirea ţăranilor. A murit ţăranul român? Încă nu, dar nici să nu îl sugrumăm cu mâna noastră. Alţii vor să îl cumpere.

Un francez care face agricultură în România, s-a căsătorit şi are şi copii aici, merg la şcoala din sat, spune într-un interviu publicat recent că foloseşte soiuri de grâu româneşti, pentru că ele sunt adaptate pământului de aici. Este păcat, ne spune el, că această diversitate genetică se pierde, fiind folosite tot mai mult soiuri de import pentru culturile de plante agricole. Şi Uniunea Europeană pledează pentru păstrarea diversităţii genetice a raselor, soiurilor de plante, a speciilor europene. Şi mişcarea Slow Food doreşte asta, şi mulţi dintre noi ne dorim, pentru că a te hrăni înseamnă de fapt reunirea familiei în jurul mesei, gătit şi bucătăreală, cultura pregătirii hranei.  Bun, curat produs şi corect preţuit, pentru că munca ţăranului nu este ieftină. Ieftin este parizerul cu 10% carne!