Deconstructia marketingului NUMI, ceaiul organic care celebrează oamenii, planeta și ceaiul

Să ne intre bine în cap (cu tot respectul pentru dvs. cei care citiți): hrana de calitate este şi trebuie să fie scumpă. Hrana trudită şi muncită, cu ingrediente de calitate, nu este ieftină. Iar cei care produc aşa ceva, trebuie răs-plătiţi pe măsura eforturilor şi a resurselor investite în produs.

Am descoperit la un cadou primit de soția mea, cele mai multe atribute de responsabilitate atașate unei oferte de ceai pentru infuzie, sub numele de NUMI. Este vorba de un mănunchi de poziţionări. Vă propun să aruncați o privire, să observați și să identificați toate particularitățile ce fac din acest produs, unul extrem de special și nișat, probabil cu un preț pe măsură. NUMI este, cred, un exemplu de poziționare destul de sofisticată, dar îndrăzneață, pe cele mai multe atribute de nișă. Este opusul extrem și dezirabil al amestecurilor de plante pentru infuzie produse industrial. Care produse, în afară de tipul plantei, o marcă și o oarecare localizare, nu se pot deosebi prin mai mult de 3-4 atribute. Poate veți spune că sunt prea multe și exagerate cele propuse de numi. Poate, dar își creează o nișă pe care poate pretinde mulți bani. Este altceva decât să te bați cu zeci de mărci de ceaiuri, în încercarea de a prinde un loc la raft. 

Iată care sunt atributele, fără să ierarhizez imperativele, ingredientele, indicaţiile de origine, cele privind ambalajul, producţia, etc.:

- Ambalaj imprimat cu cerneală din soia;

- "Fii respectuos şi reciclează!"

- Produs conform regulilor ritualice halal, respectate de musulmani;

- Produs conform regulilor ritualice cuşer, respectate de mozaici;

- Ambalaj realizat cu audit de responsabilitate, metoda de producere a cutiilor a salvat n copaci, mai puțină groapă de gunoi este necesară, mai puțină cantitate de apă a fost utilizată;

- A fost folosit pentru această evaluare Environmental Paper Network Calculator;

- Produs organic certificat de USDA, Departamentul American al Agriculturii;

- Produs non-OMG;

- Partener din rețeaua Carbon Free;

- Planta este ambalată în pungulițe non-OMG, biodegradabile;

- Certificat ca produs comercial responsabil, forța de muncă a fost plătită corespunzător;

Imagini în articol.

Chef Parade, o scoala de gatit

Am aflat întâmplător din Ziarul Financiar despre un proiect al Ancăi Mitu care conduce Privileg Catering. O franșiză ungurească, dar care funcționează cu succes din 2006. Lecții de gătit, multe opțiuni,circa 200 RON cursul. Totul se desfășoară la Metropolis Center în București, fosta Întreprindere Poligrafică 13 Decembrie. Lansarea a apărut în mai multe situri online cu aceeași fotografie, ce presupun că a fost oferită, așa că o public și eu. Despre proiectul Ancăi Mitu, citiți chiar ceea ce spune ea. AICI. 

Școală, restaurant, librărie, convivialitate. Așa am visat și am încercat și noi să fie la The Ark. Toate astea, Slow Book, Slow Food shop, ciorbărie, inclusiv Earth Market/Târgul Țăranului. Ideea a fost a lui Doru Frolu care a împins și ne-a împins cât a putut la ea. Dar era anul 2004-2005 și era prea avangardistă. Și ar fi trebuit ca DC Communication și Asociația Grupul de Inițiativă Radu Anton Roman să găsească și să investească 100.000 euro în proiect. De-abia în 2014 ideea a prins trup realizată de altcineva. Asta este soarta marilor idei. Se împlinesc doar la momentul și timpul potrivit.

Pe plaja de la Mamaia, în octombrie

Iubiți sezoanele? Ați încercat să admirați Marea Neagră în octombrie, toamna? Dar plaja la sfârșit de vară indiană? Este minunată, spectaculoasă, încântătoare, suprinzătoare, plăcută. Nu știu de ce se spune că toamna, iarna sau când plouă, este vreme urâtă. Încercați să gândiți că niciun anotimp nu este urât și nicio abatere meteorologică nu este de disprețuit. Există frumos și în ploaie și in soare și arșiță.

(c) Tiberiu Cazacioc: plaja Mării Negre în faţa hotelului Rex, Mamaia

(c) Tiberiu Cazacioc
Parasailing la Mamaia, octombrie 2014

(c) Tiberiu Cazacioc
Mamaia, la stânga Hotelul Rex, la dreapta Hotelul Riviera, în spate Club Mediteraneen

Hala Unirii sau Covent Garden Market al Bucureștilor

Acest articol vă va încânta dar trebui să zăboviți un pic prin el. Vă propun o imagine inedită, din 1977, dar cu profunde semnificații, cel puțin pentru mine. Este în plus și un subiect legat de gastronomie, pentru că este vorba de o hală, o piață urbană, așa cum găsiți doar la Londra azi, Covent Garden Market. Clădirea din planul secund, era o clădire din fața Hanului lui Manuc. Puțini dintre dumneavoastră cunosc cum arăta Piața Unirii din București până în 1988. Puțini cunosc de ce, trecând pe lângă Hanul lui Manuc, latura dinspre Piața Unirii de azi, stă scris pe o plăcuță de stradă, pe perete, str. Halelor. Care hală? 

De curând pe gardul de fier forjat al Muzeului de Istorie al Municipiului București, fostul (și actual) Palat Șutzu, a fost organizată o expoziție de fotografii ale lui Ștefan Lăcrițeanu, din perioada anterioară marilor demolări ale cartierului Uranus, distrugerii Spitalului Brâncovenesc, ascunderii Bisericii Domnița Bălașa, după blocuri. Fotografiile sunt mărturii datorate lui Ștefan Lăcrițeanu. 

Hala Unirii stătea în calea sistematizării centrului Bucureștiului. Coincidența făcea că în aceeași perioadă la Paris, avea loc o dezbatere aprinsă despre demolarea halelor Parisului. În Occident se protesta față de demolarea halei din piața Unirii, ca parte din demolare centrului istoric al orașului, ce a afectat mănăstirea Mihai Vodă, cartierul Uranus, etc. 

Cine a apărat regimul comunist, în mod public, pentru că demola fără consultare publică? Asta v-o spun pentru că am avut gazeta în mână și am citit. Corneliu Vadim Tudor. Care a semnat un articol de o pagină, în Săptămâna Cultural Artistică a Municipiului București, condusă de maestrul său Eugen Barbu, susținând  sus și tare demolarea Halei Unirii ca fiind necesară și arătând, că, nu-i așa, și la Paris se demolează Halele. Era prețul modernității, nu, domnule Vadim Tudor? 

Eu cred că Hala Unirii ar fi putut arăta azi precum Covent Garden Market.  A rămas o piață, vie și plină de mărfuri și produse și comercianți. La balconul clădirii am urcat și eu pasager prin oraș, în anul 1994. Wonderful history, where are thou?

25 de ani degeaba?

LINK

Piata Amzei își caută sufletul

Piața Amzei a trecut prin multe transformări și aventuri din 2007 încoace. Renăscută și croită modernist, ca pentru centrul unui oraș european, pe bună dreptate, ea nu are totuși conținut. Piața și Târgul Țăranului. Cele două au fost defazate și așa au rămas. În timpul re-construcției pieței, ca un fel de pas lateral, în marjă, noi am construit și întreținut doar o vară, Târgul Țăranului. Între piață și teatru. Când piața a fost terminată, doi ani mai târziu, Târgul Țăranului se mutase. Și apoi la câțiva ani după aceea a trecut în istorie. Imaginea mea vă arată cum tânzește Piața Amzei după sufletul său. Căsuțele tip, dedicate comerțului cu produse tradiționale, au apărut pe lângă ea. Modernă, modernă, dar nimeni dintre administratorii pieței nu se pricepe să adauge suflet unei frumoase construcții.

Dimitrie Cantemir compozitor de muzică turcească

ESTAMBUL. Dimitrie Cantemir: "El libro de la ciencia de la música" - Concierto de Jordi Savall.....

Ştiaţi ca Dimitrie Cantemir a fost un om polivalent, a trăit la Istanbul, a crescut şi a domnit în Moldova şi a slujit la Moscova? Un intelectual deosebit. Dar a fost şi compozitor. Mie îmi place cultura şi gastronomia turcă. Încercaţi să ascultaţi câteva minute de Cantemir mixat cu alte compoziţii şi poate, dacă nu aţi mai auzit, veţi fi uimiţi. Go on Dimitrie...!

Rubla trasnistreana cu Dimitrie Cantemir

Nou: Slow Food web radio @SlowFood_HQ

LINK

National Geographic si anul hranei

National Geographic a lansat în acest an un proiect interesant. Dedicat hranei, cei de la NatGeo pun în lumină provocările cărora societatea dezvoltată trebuie să le facă față, în ce privește sustenabilitatea agriculturii, respectul față de mediu, numărul mare de oameni ce vor trăi pe planetă. Filme foarte interesante. Care provoacă și pun în discuție clișeele industrialiste. 

Do you or do you not label OMG?

În America se dezbate la greu despre etichetarea produselor alimentare OMG. Cine este într-o tabără, cine este în cealaltă? De la CORNUCOPIA

Tradition fait recette. Tradiția face rețetă?

Desigur, și v-am scris adesea despre asta. "La tradition fait recette" este un documentar franțuzesc. O abordare critică despre marketingul produselor tradiționale, pe care nu o regăsim în dezbaterea publică. Industria alimentară și retailul folosesc pe scară largă apelul la tradiție în toate felurile. Tradiția vinde! Pe de altă parte avem micii producători. Din toate astea lipsește denumirea de origine controlată apărată, protejată, promovată, susținută. Documentarul pe care l-am urmărit la TV5 merge pe firul acestei industrii a tradiționalului. Și descompune, anchetează cât de mult marketing sau adevăr stă în spatele produselor vândute ba de retail ba de producătorii ce și-au obținut DOP. 

Trapa Natans la Torino, Ark of Taste @SlowFood_HQ

Povestea asta despre un aliment pe cale de dispariție, din România, vă va lua câteva minute să o parcurgeți. Sâmbăta trecută, în 4 octombrie 2014, am dat o fugă la Constanța, cu o trebușoară de familie. V-a tentat vreodată să vedeți Marea Neagră, toamna? Nu mai spun de vederea Mării Negre la Mamaia. În imaginea alăturată, surprinsă pe plaja, se află un fruct Trapa Natans. 

Ce conexiuni crează acest fruct? Nu este impresionant că pleacă dus de curenţi, din Delta Dunării şi ajunge la Mamaia?

Iată: Ivan Patzaichin, gastronomia tradițională din Delta Dunării, Ark of Taste-Slow Food.

1) Ivan Patzaichin, un produs al Deltei Dunării, ca mulţi alţii, a mâncat în copilărie şi ciulinii deltei, denumiţi ştiinţific Trapa Natans. Mărturia sa este inclusă în cercetarea antropologică "La masă cu oamenii Deltei", finanţată de AFCN şi realizată de Asociaţia Ivan Patzaichin-Mila 23, în anul 2012, de către Bogdan Iancu și Monica Stroe;

2) Ark of Taste, este un proiect Slow Food care propune să salveze produse alimentare pe cale de dispariție din cauza industrializării. Pentru România, ciulinele de Deltă este şi el pe listă. 

La Torino, la Salone del Gusto voi merge cu ciulinii Deltei.

Delta Dunarii, cum sa pastrezi natura

Încercaţi şi Delta Dunării dacă vă preocupă abordarea de tip turism responsabil. Una din problemele apropierii de Delta Dunării este respectarea mediului. O alta este orientarea neintruzivă în meandrele Deltei Dunării, folosind marcaje invizibile. Cum anume să atragi turiştii care iubesc şi respectă natura? Cum anume să reduci impactul mijloacelor de transport rapide și neadecvate? O aplicație pentru dispozitive mobile poate fi răspunsul.

Nu știu dacă cei de la compania de software Read Forward au reușit asta cu aplicația lor. Merită să o descărcați și să instalați. AICI GOOGLE PLAY.

Recent Știrile PRO TV au vorbit despre aplicația informatică pe care ARBDD o pune la dispoziția turiștilor în Delta Dunării. AICI PRO TV.

Pâinea de 24 de ore

Atât durează o pâine gigant preparată la Ca......our. Mă întreb deci, ce anume se pune în acea pâine dacă după o zi nu mai este bună? Meditați și alegeți alternativa. Pâinea țărănească, pâinea artizanală, preparată de brutari, prin metode tradiționale. Este arma voastră politică. Alegerea, the choice.

Politica pâinii făcute manual

Astăzi despre brutari artizani. Revin destul de repede la proiectul The Cell, despre artizanii hranei. Este o pledoarie pentru hrană meșteșugită, de neînțeles pentru oamenii obișnuiți. It is beyond a normal life. De ce să te preocupe hrana preparată manual, cu metode vechi? De ce să îți complici viața ca să alegi ce mănânci, în sens filosofic? De ce: pentru că alegerea ingredientelor pentru prepararea hranei este un act politic. Prepararea hranei acasă este un act politic. 

"Al doilea episod e despre pâine, croissante, tarte și tot felul de alte bunătăți care se fac într-o brutărie-patiserie artizanală franceză. Mai exact, la Pain Plaisir. În egală măsură e despre cum poți renunța la o carieră în finanțe sau marketing pentru a-ți urma pasiunea."

"Brutari cu răbdare" sau pâinea de Șipote

Din Moldova ne vin veşti bune. După ce v-am semnalat proiectul The Cell, despre meșteșugarii hranei, AICI, aflați mai multe amănunte despre minunata pâine primită de la Iași de la Brutari cu răbdare. Un guest post Adelicii, Slow Food Iași. Povestea brutarilor din Moldova?

Brutari cu răbdare

Pâinea cu maia (o cultură de drojdie sălbatică) este 100% naturală (conține doar apă, făină și sare ca ingrediente de bază) și se caracterizată printr-o coajă foarte crocantă, un aluat elastic, nesfărâmicios şi un gust aparte. Procesul fabricării acestei pâini durează între 20-48 de ore și implică o fază în care se face prefermentul, una în care se pregătește aluatul final și una de coacere. Faza de coacere se realizeaza pe o piatră de copt din granit și durează aproximativ 45 minute, din care primele 15 minute cu aburi.

Țărăncuța de Șipote este o pâine lucrată cu mare grijă și cu ingrediente alese. Conține făină albă, brânză maturată de Șipote, ulei de măsline extra-virgin și niscaiva busuioc. Poate însoți cu mândrie un vinișor alb jucăuș de pe dealurile însorite ale darnicei Moldove.

Paine de Sipote cu gem de Hilita
(c) Tiberiu Cazacioc

Produse tradiționale realizate în Polonia

"Ştefan Pădure, preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii (ARC) susține că există hipermarket-uri care vând sub marcă proprie salam Victoria, salam de vară, cârnaţii olteneşti şi cabanos care sunt produşi în Polonia sau în alte ţări din Uniunea Europeană." LINK

Salam Victoria, salam de vară, cârnaţii olteneşti şi cabanos produse în Polonia? Indolența, nepriceperea, indiferența, prostia, toate se plătesc. 

• Cei care nu se pricep la proprietate intelectuală, plâng acum. 
• Cei care nu au înțeles nimic din lecția magiunului de Topoloveni, plâng acum. 
• Cei care au stat indiferenți la masificarea produselor cu atestat tradițional, plâng acum? Aici s-a ajuns. 

De la marca privată care halește din cota de piață a mărcilor globale (bine le face!) s-a ajuns ca produsele alimentare industriale de tradiție, să fie copiate, pentru că nu sunt protejate. Mai proști ca românii, mă rog, ca unii din ei, mai există? 

O vină o au asociațiile de mici producători din industria alimentară pentru că nu există, o vină o au miniștrii și funcționarii din MADR care au stat indolenți la miile de atestări de produse tradiționale. În loc să canalizeze politica spre aceea a UE, STG, DOP, IGP. Aici s-a ajuns. Jenant. 

Acriturili învinge sau despre copy și paste de la Auchan

Orice acritură are povestea ei. Sau despre copy și paste a la Auchan. Cu riscul de a vă trimite în brațele lor sau cu șansa de a vă face să puneți gogonele la murat? Murăturile industriale făceau parte din viața noastră. Și mai fac. Soția mea, ori de câte ori, în extrasezon, întind mâna, la raft, după un borcan mic sau mare cu murături, mă descurajează. Producția in-house merge, dar nu la turație maximă. Acum mulți ani am rămas cu un ditamai butoiul de varză pe balcon, spre vară. Nașpa. Nu vă spun cum am reușit să scăpăm de el. Mă rog. Revitalizarea producție de murături artizanale a început prin 2008. De-alea în saramura aia opacă, gustoase. Primul brand local de murături, la Târgul Țăranului, se numea "Puiucu". Anii au trecut. Auchan se bagă în față și se bagă. Deci comerțul modern, cum am spus adesea, recuperează și se inspiră din gusturile pentru tradițional ale românilor. 

(c) Tiberiu Cazacioc

Pepsi verde

It is here. Pepsi debuts Pepsi True: http://t.co/kG8AQ5YOb5 pic.twitter.com/R6ZPbz6dwJ

— CNBC (@CNBC) October 5, 2014

Souvignon?

Mă lăsați numai pe mine să culeg folclor? Nu-i corect, cum ar spune Tudor. Ce se întâmplă când lași falsurile pe piață să substituie și să pervertească gustul și educația pentru gust a publicului? Se ajunge până acolo încât să poți vinde orice prostie drept vin. Vă aștept să deveniți membri Slow Food, să susținem renașterea gustului românesc pentru alimente de calitate.

Lipsa de educație naște must pasteorizat souvignon. 

(c) Tiberiu Cazacioc

Johansson, @grav3yardgirl şi Soda Stream

Ce legătură este între Scarlett Johansson și Soda Stream? Soda Stream este autosifonul pe stil nou. O bătălie epică are loc în America de câțiva ani, pe segmentul băuturilor carbogazoase, cu Coca Cola și Pepsi Cola. La Super Bowl-ul de anul trecut, reclama comparativă a celor de la Soda Stream nu a fost acceptată în calupurile comerciale. Despre soda adevărată, ca produs original, se pot spune multe. Cel mai important că nu este sifon. În America se taxează soda precum țigările sau băuturile alcoolice. La greu, pentru că dăunează sănătății.

Acum legătura în Soda Stream și YouTube. O știți pe grav3yardgirl? Este o fată, un self-made reviewer de produse de larg consum. Unboxing-ul pe care aplică produselor de întreținere personală, adună la fiecare film YouTube, milioane de vizualizări. Are mimică, naturalețe și umor, de neegalat. FACEBOOK.

În filmul inclus ea prezintă și pune sub semnul întrebării Soda Stream. Ca lumea.

1 leu și 9 bani costă o butelie de distrugere în masă

O armă de distrugere în masă nu costă mult. Pentru o suburbie a Europei, chiar se merită. 1 leu și 9 bani, 2 litri de criminalitate comercială.

Să folosim deci o formulă de calcul. 

Cât credeți că ar costa un ambalaj de 2 litri fabricat din PET? Cât credeți că ar costa 2 litri de apă plată sau de apă de la rețeaua publică de apă? Cât ar putea costa niște ingrediente care să dea gust și culoare unui amestec pe bază de apă pretins a fi asemănător cu oranjada? 

Trageți linie, totalul este 1 leu și 9 bani. Nu vi se pare dubios? Trăiască industria chimică!

PS: Nu, nu este succesul producție de masă fordiste. Hrana adevărată, bună și de calitate costă. Nu este gratis. 

Auchan si gemul de rubarbar

Gemul de rubarbăr a ajuns acum în retail.

Auchan România se folosește, este de înțeles (nu știm dacă și cu profit), de reputația pe care rubarba/rhubarba/rubarbărul, au căpătat-o în piața românească de produse artizanale, odată cu reinstituirea producţiei țărănești de gemuri, la Saschiz. Auchan România și achizitorii săi probabil habar nu au, de curentul tradiționalist de care s-au lipit. 

Gemurile săşesti au intrat în panoplia Slow Food la începutul anilor 2000, ca un pretext de mobilizare a satului transilvănean, pus în operă de Fundația ADEPT. Multe s-au întâmplat de atunci în mișcarea de recuperare a gemurilor și dulcețurilor, și proiectul nostru Târgul Țăranului, al Asociației Grupul de Inițiativă Radu Anton Roman. 

Rubarbărul se consumă ca atare, crud, tulpina. Se prepară. Este dulce-acrișor și este mult folosit în bucătăria britanică.

Bogăția de fructe sălbatice a României a învins. Acum toate târgurile sunt asaltate de oferte de dulcețuri. Iar gemul de Topoloveni a devenit produs de calitate IGP. 

Un simplu borcan de gem ne poate spune o întreagă istorie despre renașterea gastronomie. Gemul de rubarbăr a ajuns acum în retail.

(c) Tiberiu Cazacioc

"Socolatierul", seria Artisan - Mestesug cu arta

Am găsit un proiect originar de la Iași, despre artizanii hranei. Am inclus și un film. Incredibil, arta preparatelor culinare în serie mică, renaște. "Artisan este o serie de mini documentare despre artizanat și oamenii care aleg să devină artizani într-o lume din ce în ce mai tehnologizată. Este un proiect original TheCell, creat din convingerea că oricât de mult ne-ar simpifica tehnologia viața, lucrurile create de mână au suflet, au poveste, împrumută din personalitatea celor care le creează. De asemenea, în momentul în care cumpărăm astfel de produse, acest lucru ne definește ca oameni; indiferent că vorbim despre produse alimentare sau nu."

Târgul Ţăranului la Rotterdam, MVRDV

Eei nici chiar aşa. Ia uitați ce frumusețe de hală Obor au făcut niște arhitecți, în Olanda. Amicul brutar Iulian Duţu mi-am propus să aruncăm o privire pofticioasă și visătoare, de la distanță, către noua piață din Rotterdam. Despre noi, ce să spunem? Ne-am bătut opincile și gura despre o piață gastronomică cu convivialitate, mai evoluată, la București. Parțial am reușit. Parțial nu, pentru că din 2007 încoace, modelul nostru de Târgul Țăranului, a alunecat în derizoriu și superficialitate. Și cel mai bun exemplu este patriarhala și copy-paste piață de Crăciun din buricul orașului București, de Crăciun. O pastișă, evident în falș, de Viena. Casute din lemn? Ha-hsa-ha...

AICI Link Rotterdam