Naked truth despre social media...un comentariu

Zoso sustine ca prin acest clip niste australieni spun ca     hiperbolizarea social media ne-a luat mintile. Si ca trebuie proiectat prin Romania, acolo unde se reunesc cei care sustin ca social media rulz! Zic eu: "Vedeti cum ideile bune sunt tarate in noroi cu un simplu clip ?! Uite in ce hal s-a ajuns..:).....Cu adevarat uitam ca atunci cind vorbim de social media vorbim de cei care au calculatoare, au acces la Internet, au stiinta si educatia de a le folosi, sunt in target...etc...Cati din lumea asta sunt, 200 de milioane ? Despre ce masa de consumatori vorbim ? Am mai zis si eu asta, uneorim, dar putina lume asculta, ca suntem prea social-media-centristi. Este buricu' pamantului, chestia asta. In realitate, cind cobori in strada, in mediul social, social media nu exista aproape de loc. A ramas acolo in infrastructura hardware si cam atat. Nu o vezi. In schimbi vezi alte instrumente de comunicare. Cu alte cuvinte, sa nu hiperbolizam social media, sa nu o diminuam, dar sa ne vedem de treaba: toate instrumentele se amesteca in proportia potrivita, cu continut potrivit, la timpul potrivit, si totul se serveste la frapiera. Meniu complet, nu entry menus."

Lumea isi doreste agricultura traditionala...ce-i de facut, ii asteptam pe politicieni sa se schimbe ?

Un comentariu la un punct de vedere al lui David Contant, expus in Restograf.ro, aici.

With eco-gastronomic regards and an invitation to be more like us, in the Slow Food convivium of Bucuresti Valahia Gusturilor, located at The ARK!

Let’s not complain and join forces, we the Romanians! We need a food revolution in Romania.

No politicians will change attitude on their own from the support letting aside supermarkets, industrial agriculture, and food processing industry. MADR and dinosaur academia dream of overcoming the americans and others in terms of crop harvesting, while future or Europe and Romania stays in local products.

There is activity, join us for the revolution ! You can find now the Convivium Slow Food in Romania, such as Slow Food Bucuresti Valahia Gusturilor, Asociatia Grupul de Initiativa Radu Anton Roman, ECORURALIS, ADEPT, CIVITAS and others.

There is the Slow Food movement in Romania, which you find information here inhttp://slowfoodro.blogspot.com. Hundreds of people and thousands met on 10th of December for the Terra Madre Day. We in Bucharest, have organised a conference on ‘Eco-gastronomy” and a film-projection with “The Pig Business” at Libraria Bastilia. Two events dedicated to food and choices we make.

Also have appeared the artisans of food here and there, you only need to open eyes to see them. Consistent campaigns are in Romania libera about the fake wines, about lack of cultivation of local brands. Also in Evenimentul Zilei online myself I have signed some 15 articles in the Slow Food section about the support for traditional agriculture.

There is an enough large movement which supports the traditional agriculture and the wise decisions on issues of food.

Let’s create the critical mass, via various instruments and people: culinary bloggers, restograf.ro, Slow Food movement, debates, all going above the popular level of just hot to cook. The next level is “Good, clean and fair!”…So, where does our food coming of ?

De plastic sau de lemn? O dilema postcomunista cu și despre pomul de Craciun

Aceasta este povestea tipică a unui asasinat prezumat. 

Totul a început cu foarte mulți ani în urmă. Este doar o rămășiță de poveste. Cu multe explicații. Bradul ? Procurarea, alegerea lui și înscrierea în sistemul de valori necesare aceptării lui, au fost întotdeauna, o bătaie de cap. Încadrarea în spațiul larg comunist al unui apartament de bloc, o provocare. Debarasarea de el, o corvoadă cu multe fapte ascunse. Cum să nu devii ecologist ? Bradul de Crăciun se procură puțin înainte de Ajun, se montează și se împodobește în Ajun, în 24 decembrie. Și te scapi de el până în 6 ianuarie. 

Procurarea bradului

Au fost ani, deși recuperatorii, când piața autohtonă de brazi nu era nici atât de mercantil reactivă la potențiala cerere, nici nu oferea brazii simetrici. Dintotdeauna, după 1990, era necesar ca brazii să  fie la îndemână, spre vânzare, în cartier, în zona Piața Norilor. Ceea ce nu se întâmpla întotdeauna. Locul de procurare a fost o problemă, până la un moment dat. După multe eșecuri, această sarcină, în anii '90 a revenit soției mele. Drept să spună era un aprozar pe lângă noi, în fața căruia se vindeau niște pomi de Crăciun, cam aschilambici. Dacă mă gândesc bine, îmi revin în memorie înlocuitorii de brazii, molizii. Apropo, cum este corect, molid sau molift ? Deja anumite povești se pierd în negura istoriei. 

Forma

Bradul ideal trebuie să aibă o înălțime potrivită, față de aceea a spațiului gospodăriei în care este inclus. Să aibă o coroană, amplitudine, de tip conic, echilibrată cu ramuri de sus în jos și de jur împrejur. Să nu dea impresia de chel, de golaș la vârf, adică prea bondoc și prea bogat în partea de jos. În fapt, bradul este o căutare și regăsire a perfecțiunii tehnice, a simetriei pe care o căutăm mereu în lucrurile care ne înconjoară. Ca atare, pe lângă dificultatea transportării de la locul procurării, mai era și aceea a potrivelii cu idealul de perfecțiune Leonardo da Vinci transpus asupra brazilor de Crăciun. Ce aș putea să spun, că după câteva încercări, mica noastră familie, în care copii încă nu avea un cuvânt de spus, a hotărât că eu nu mă achit corespunzător de asta. Prin urmare, a revenit această sarcină soției mele, Anișoara. Ca mai sus.

Spațiul

Bradul era o veșnică problemă pentru sufrageria noastra de circa 15 metri pătrați. Mobilată cu două fotolii, o canapea, ambele reșapate, o bibliotecă, ultima bibliotecă de succes a perioadei comuniste, pe numele ei Cehlăul/Piatra Neamț ? Modelul acesta de bibliotecă, bănuiesc a fi fost ultimul mare succes al industriei de mobilă socialiste. Fără legătură unii cu alții, după ce am cumpărat-o cu un ultim efort deprimant-CAR-ist, am constatat după 1990, că era prezentă și în apartamentul lui Mișu și al Andei, din Rahova, și la Constanța, la Adina, dar și la Alexandru. Sincronicități și încă o dovadă că trăim într-o lume finită, învârtindu-ne în cercuri limitate. Așadar mereu bradul era incomod de plasat. Cu inconfortabilele mișcări de așezare a lui, în spațiul domestic. 

Debarasarea

Eeei, dar cum scapi de pomul de Crăciun ? Cele mai problematice au fost acele de brad. Ace-ace-ace, mii de ace, prin mochetă, în sacul plin al asipratorului, pe traseul de evacuarea a lui din apartament, în lift, pe paliere. Peste tot urme ale asasinării brazilor. Un scurt inventar al metodelor urbane practicate în ultimii 20 de ani, privind marea debarasare braz-iliană. Un subterfugiu, este aruncarea lui, pe întuneric, de la balcon, în spațiul verde din fața locului. Sau aruncarea de la balcon, în spatele blocului, tot în spațiul verde. Una la mână, și se pare că a devenit o tradiție. Alt subterfugiu, la blocurile cu tobogan de evacuare a deșeurilor menajere, abandonarea lui în cameră ghenei de gunoi, așadar. Spre a fi prelucrat, micșorat de femeia de servici. Las' s-o facă alții, să se mânjească ei de ace de brad și de miros de rășină, vinovate. Sau abandonarea direct la ușa din spate a blocului, acolo unde toate lucrurile vechi sunt abandonate pentru cinci minute, pentru că apoi dispar. Acolo unde este și locul evacuării deșeurilor menajere și toată gestiunea domestică a asociației de proprietari. Curte din spate. Cam puține soluți pentru o cultură urbană. De cvartal. 

Determinări

Așadar, toate astea la un loc, ne-au pus capac. Ce procurare, ce alegere, ce debarasare ? Toate ne-au făcut pe noi ca, în anii 1998-1999, când făceam cumpărături de la METRO Otopeni, pe vremea aceea singurul supermarket, este drept en-gros, al Bucureștiului, să cumpărăm un brad de plastic. Cred că era al doilea sau al treilea an în care dădeam peste ei. Părea destul de scump dacă comparai achiziția one-time a acestuia cu a unui brad, mai ieftin poate la jumătate de preț. Dar, odată luat, scăpai de toate. Procurarea !? L-ai cumpărat o odată, s-a terminat ! Pentru mulți ani, nu mai ai bătaie de cap. Este simetric !? Desigur, nici un brad nu îl poate bate, pentru că este produs industrial. Firele de sârmă sunt corect alese, de lungime potritvită, este conic perfect. Nu trebuie ajustat, găsești suportul potrivit. Dacă ai spațiul de depozitare, totul este rezolvat. Comoditatea perfectă dată de consumerism. Precum și o justificarea post-modernă: protejăm părduricea de brazi, nu mai încurajăm tăierile ilegale, sacrificările. 

Punct. Dar dezavantajele ?! Și de ce am revenit la bradul de Crăciun ?!

Le-am lăsat deoparte. Mirosul de brad, lipsă, nu poate fi compensat. Și neglijarea copiilor, care nu înteles cum și de ce a fost înlocuit bradul natural, de pădure, cu unul de plastic, din magazin. 

De ce a revenit la bradul de Crăciun natural ? Pentru că ani la rând am militat, de câte ori a revenit acest subiect în discuție, pentru bradul de plastic, mai corect pomul de plastic. Aproape toate persoanele cu un punct de vedere demn de luat în considerarem ne-au ironizat, nici nu vroiau să audă. De neconceput să nu ai brad de Crăciun în casă. Am luptat, cât am luptat, dar nu am mai putut. Până anul trecut, când au  intervenit doi factori: X și Y. Factorul X a fost faptul că, întâmplător, în preajma Ajunului, am dat peste un concurs, în internet, cu brazi de Crăciun în ghiveci, de la Coca-Cola. Probabil prea târziu organizat, m-am trezit sunat să îmi ridic bradul din piața Constituției, cu 1-2 zile înainte. După o fugară consultare cu familia restrânsă, am decis să ridic ghiveci-ul. Dar cel mai dramatic argument a fost dat de o discuție chiar din acele zile.

Argumentul important

Cristiana a spus ceva din care rezulta că ei, copii, au fost dezamăgiți că a apărut bradul de plastic în familia noastră. Așadar, de-abia după câțiva ani și la câțiva ani de la decizia părinților, copii le arată obrazul, păi, cum i-am lăsat noi fără mirosul de brad natural în casă. Asta, mai ales, ne-a pus să ne reconsiderăm politica familială privind pomul de Crăciun.

În semi-final, despre coincidențe și nu prea

Și eu și fratele meu, ne-am cumpărat brazi. Noi, cu o săptămână înainte de Ajun, el cu o zi. Eu l-am scos pe palier, l-am cioplit și l-am ajustat la trunchi, în partea de jos, ca lungimr și ca să se potrivească în suport. El, a purces la aceeași operațiune la o zi după. Cu mai puțin succes în primă instanță. S-a tăiat la mână cu fierăstrăul, aproape de tendon și a ajuns la urgență. Niște copci, patru, ceva suferință, dar a scăpat cu bine. 

Din 2010 încoace, iubirea cu termen de expirare

Am revenit la pomul de Crăciun, natural verde, cu ace, cu probleme de amplasare. Într-un climat ușor modificat. Copii și-au dorit întotdeauna brad, și noi nu am știut. Toți cei care ne înconjoară, familii cu copii mai ales, doresc și folosesc brazi pentru împodobirea casei. Dilema se pare că în fine a fost un pic strânsă cu ușa și s-a dovedit că este doar o tactică de marketing. În fapt, pomii de plastic poluează mai mult prin producerea lor. Decât creșterea lor într-o pepinieră. Cu autorizare, cu sigilii în hologramă. Ca să ai conștiința curată, cumpără brazi de Crăciun de la cei care îi oferă cu sigilii de proveniență.

Toată povestea asta are o morală, o brad frumos ?!

Tristă totuși, pentru că abandonul brazilor este un fapt. Cei de plastic își au locul lor, ani la rândul, în gospodărie. Trist este că, brazii-brazi, odată parcursă perioada sărbătorilor, după ce au fost prețuiti-valorizați-iubiți-cântați, sunt ba abandonați în stradă, că au fost prea mulți pe piață, ba sunt aruncați la lada de gunoi. O brad frumos ?! 

Slow Food: Carnea stricată e de Cod Penal ! Iar vinul este de la robinet ?

La final de an și nu numai zilele astea, românii se dedau la exerciții de rezistență biologică, cu multele și incitantele produse din carne de porc. Precum și cu alte feluri de preparate pentru aceste zile de vacanță. Prilej pentru unii producători și comercianți să înșele publicul, cu alimente stricate. 

Pușcărie pentru răufăcători

Ce prevede Codul Penal ? “Prepararea de alimente ori băuturi falsificate, alterate sau interzise consumului, vătămătoare sănătăţii, expunerea spre vânzare sau vânzarea unor astfel de alimente sau băuturi, cunoscând că sunt falsificate sau alterate ori interzise consumului, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează falsificarea sau substituirea altor mărfuri sau produse, dacă prin falsificare sau substituire acestea au devenit vătămătoare sănătăţii.” 

Vinuri și pușcării

La Malmaison cu ei !? Ei aș! Așa ceva nu se poate întâmpla în România și nu în ziua de zi. Poate, odată, era posibil pe vremea lui Vodă Cuza, când se pedepsea furtul la cântar. Românii sunt niște oameni interesanți. Fac audiența la jurnalele cu știri despre hrană alterată, dar dau buzna în supermarket-uri. Nu sunt critici, ci lăsători de la ei, fiecare greșim, nu ? Mai deunăzi citeați în presa națională, pe lîngă anchetele Evenimentului Zilei, încă o anchetă jurnalistică. Despre cum se prepară un lichid etichetat ‘vin’, rețeta de fabricație fiind foarte simplu de însușit: „Apă cu furtunul, zahăr cu pumnul, vin 1001!”. Ingenios. Iată cum, în felul acesta va fi atins pragul demografic prognozat de Comisia prezidențială de resort, acum 2 ani, de circa 16.000.000 de români în următoarele decenii. 

Ce ne așteaptă anul viitor

Fraților, deci ce bucurie să ne omorâm unii pe alții cu alimente stricate și falsificate ! Este adevărat doar că unii și doar pe alții. Cei care ar trebui să îi bage la pușcărie pe acești nenorociți, probabil că nu mănâncă de la ei. Crăciun fericit așadar, cu iubire creștinească ! Că mâncare proastă, aflată sub ochii închiși ai autorităților avem, cât nu putem duce....

Havel si Kim Jong Il

Ironie?! Ne-a parasit dl. Havel. Hop si dl. Kim Jong Il dupa dinsul....Echilibru divin...// Incredibil, stiri continuu despre KJL....dl. acesta ne strica Craciunul ??? De ce ???? "STARE DE ALERTA: Liderul nord-coreean Kim Jong-Il A MURIT... " ?!// A murit dl. Vaclav Havel si lumea nu a activat starea de alerta...? Nu este curios ?// Este timpul sa aflam cine a fost Havel....un tip caruia ii placea berea, cot la cot cu opinia publica...

Slow Food: De ce frământați pâine, domnule Ștefan Gheorghiu ?!

V-ați săturat de pâinea industrială proastă, care se fărîmițează, mucegăiește ? Nu ați simțit niciodată înșelăciunea și minciuna marilor producători de pâine, când se strică mai devreme produsul decât termenul de pe pungă ? Nu poftiți la cinstita pâine țărănească, gospodărească, pe care țăranii noștri au renunțat să o mai prepare ? Într-o recentă călătorie la Sighișoara, la o conferință Slow Food, m-am întâlnit cu un tînăr care se recomanda prin cartea de vizită, artizan brutar. Iulian Duțu. De felul său, un fost bucureștean, retras din marea capitală a României, tocmai unde? La Sălașu de Sus, în satul Râu Alb.  Adică în Țara Hațegului. Ce este un artizan brutar ? Este un meseriaș al pâinii, care încă mai există și renaște. Dar în Occident, mai ales în Franța. Acolo, tradiția morilor de localitate, a franzelăriilor, pe cale de dispariție, este recâștigată.

Artizanii brutari pe nume Ștefan, Iulian, Irina, Molnar

Nu este vorba de o afacere și nu este vorba numai de făină. Mai este nevoie de și un cuptor. Bun, funcțional, potrivit pentru pâine muncită cu mâinile și sufletul. Este nevoie de știința de a face pâine numai la comandă. Fără adaosuri și fără drojdie. Numai cu maia. Și de multă dragoste de pâine. În România, acești pasionați ai pâinii, care suferă pentru că făina românească este proastă, testează felurite combinații, le încearcă în fel și chip, până descoperă că trebuie să aleagă făina de import. După întâlnirea de la Sighișoara, am descoperit că Iulian nu este singurul. El mi-a povestit de Ștefan. Un tânăr, de data asta aflat în București, care prepară artizanal peste 15 feluri de pâine. Ștefan Gheorghiu iubește facerea pâinii, împreună cu soția sa Irina. Am descoperit, în Franța, niște hippioți de-ai locului, francezi, în cadrul întâlnirii Euro Gusto, la Tours. Oamenii acei, ca arătau precum niște amish americani, frământau pâine, trăiau munca asta simplă, creștinește. Am stat de vorbă cu ei, plin de emoția acestei retrăiri a misterului unei meserii, brutăritul, care redă pâinii, valoarea de hrană. Așa cum au redat această valoare și Creatorii de pâine care veneau la Târgul Țăranului.

Feluri felurite de pâine fără drojdie

Și ce este minunat ? Doar cu maia, așa produc pâine acești oameni. Care se numește Pâinea lui Mihoc. Cu in. Cu susan. Cu mac. Cu dovleac. Cu floarea soarelui.  Cu măsline. Cu mălai. Cu ovăz. Pâine țărănească. Citind aceste cuvinte, înțelegem că este vorba de renașterea unui respect pentru consumatori, pe care fabrica industrială de pâine, deși își face reclamă la greu, nu îl poate egala și nici nu îl poate oferi. Renaște dragoste de pâine, în parte la oraș cu o nouă generație de tineri, în parte la țară, cu cei care se întorc acolo. Înseamnă reîntoarcerea la viață a unei culturi țărănești, revenirea cu fața și sufletul către consumatori. Aceștia pot și trebuie să devină co-producători. Să fie iubiți creatorii de pâine !

Slow Food: Terra Madre Day, găina cu gât golaș de Transilvania și cele 15 feluri de cartofi

Ce este aceea agricultura durabilă despre care tot vorbesc Slow Food și Via Campesina, Ecoruralis, mișcările ecologiste, țărănești ? Probabil, cei care se ocupă cu agricultura industrială azi în România, marea cucerire datorată și revoluției industriale și producției în masă, nu cunosc. Că aproape toți s-au apucat de agricultură și zootehnie industrială, după 1990. Iar cei care predau pe ici, pe colo, științe agronomice, încă visează să îi bată pe ruși și americani la recoltele la hectar. Patrioții declarați doresc țării pe care o iubesc, un statut de țară bananieră în domeniul agricol, furnizoare de materii prime. De fapt doresc doar profit, cu orice preț. Corect, nu este rău, dar sunt patrioți limitați ca viziune!

Agricultura durabilă și ce ne dă ea nouă

Așadar cum se vede chestia asta. Acest fel de agricultură, altfel decât cea industrial, înseamnă un mod de a produce demâncare care să asigure un standard de viață decent pentru agricultori. O agricultură care să reducă emisiile de gaze cu efect de seră. Să asigure bunăstarea și fericirea animalelor, să țină în viață comunitățile rurale. Să asigure un mod de dezvoltare rurală astfel încât să implice comunitățile și să păstreze tradițiile. Cât din ceea ce se întâmplă în România susține, încurajează, felicită și împuternicește pe fermierii românii, cei cu mici gospodării, să își continue, în folosul nostru, al tuturor, modul de viață.

Cele 15 feluri de cartofi și 41 de feluri de roșii

Ce vrem? Doar două feluri de cartofi la piață, roșii sau negri sau cartofi noi? Doar atât, putem noi să scoatem din acest sol? Da, se pare că atâta mai reușim să producem. Agricultura durabilă înseamnă să fie asigurată biodiversitatea, prin protecția speciilor de plante, în bănci de specii vegetale și cultivarea lor. Am fost în vizită la EURO GUSTO, la Tours, la Bienala europeană a gustului. Acolo am văzut 15 feluri de cartofi și 41 de feluri de roșii (semințe).  Este și problema noastră a consumatorilor să fim critici față de înșelătorii care ne propun legume și fructe românești, dar nu este adevărat. Să cerem ANPC să intervină când avem de-a face cu publicitate înșelătoare, la piață. Fructele și legumele românești pot fi puse în valoare. Iar în turismul rural, nu mai este acceptabil să primești demâncare de la alimentara. Jenant. Vrem economie locală, ca la austrieci! Iar dacă vreți semințe, niște nebuni din Franța, o cooperativă de visători pe nume Kokopelli, păstrează cele câteva zeci de feluri de semințe. O Arcă a lui Noe a vegetalelor. Fără să fi obligat în anul următor să cumperi tot de la ei. Se aude la biotehnologii?

De sezon, local și cu cooperative

Soluții există, să fim patrioți și banii să rămână în comunitățile rurale. Să găsim la restaurantele serioase, preparate din legume, fructe, carne de la rase de animale locale, de-ale noastre. porcul de Bazna, Mangalița, găina cu gât golaș de Transilvania, văcuța Mocănița pentru lactate.  Să fie roșii de sezon curate, de la țăranii noștri. Cineva trebuie să rupă cercul vicios că nu se poate, că morala fermierului este la pămînt. Dacă vrem să mâncăm de-ale noastre, trebuie mâncăm local, de sezon și proaspăt. Să fim patrioți cu cap. Iar în ce privește fermierii ei trebuie nu să îți vândă proprietatea, ci să o comaseze, și să facă cooperative de marketing, depozitare, distribuție. Atât. În ce privește impozitarea, fiscalitatea: nu trebuie să ne ferim de ea, doar producătorii serioși, curați și cinstiți, plătesc taxe și au acces la finanțare. Fiscalizarea va limpezi apele. Să vă bucurați de 10 decembrie, Terra Madre Day, o zi în care vă dorim să vă gândiți mai mult la produsele locale, la cele de-ale noastre! Și să gătiți acasă ca la Slow Food. 

Managementul divin....de proiect....

"Geneza" si "Facerea" sunt niste etape de proiect, iar Cartea Sfanta, Cartea Cartilor sau Sfanta Scriptura, sau pentru cei mai multi, Biblia, este un manual al managementului de proiect. Poate ca nu are indicatori obiectiv verificabili, corect, insa este interesant cum Dumnezeu a creat lumea, nu multi-tasking, ci succesiv si secvential. Dă, Doamne! as putea spune, dar in ziua de azi, Dumnezeu ar fi avut probleme cu aplicarea acestei metode de management de proiect. Chiar cred ca ar fi ramas somer, daca ar fi incercat sa gaseasca de lucru pe la vreun un Ubergott.

01/12/2011

Adica 1 decembrie 2011. Sau mai corect scris, 1 Decembrie, Ziua Nationala a Romaniei. Pe intelesul multora, o zi care sa consolideze statul-natiune, sa ii faca pe indivizi sa creada ca viata lor este subordonata unui proiect, major, tara. Depinde de vremuri. Este util sa consolidezi acest sentiment atunci cand sunt perioade de recesiune. Sau de criza. Este pus in discutie statul, in aceste timpuri ? Poate da, se discuta despre globalizarea mecanismelor politice pentru a fi puse in acord cu mecanismele de piata. Astfel ca mondializarea sa functioneze mai pe toate planurile. Lasind deoparte gindurile, anul acesta a fost pentru prima oara cind am indemnat si mobilizat mai multe persoane, apropiate, sa mergem la parada militara. De Ziua Nationala, let's have fun, let's get out.

Inca de dimineata, practicand plimbarea de dimineata a catelului, am fost frapat de neschimbarea comportamentului oamenilor din cartier. O frematare de mers la lucru, magazinele din proximitate deschise. Agitatie, masini. Totul in contrast cu Codul Muncii, nu ? Care impune ca aceasta zi sa fie libera, iar daca se lucreaza, sa fie compensata. Societatea functioneaza diferit in Romania, iar legile sunt un bun exercitiu de constructie sociala. Pentru ca fiind de curand in Franta, la Tours (si prima oara in aceasta tara), am constatat din nou, ca nici un magazin nu este deschis, ca nici macar braseria care era deschisa cu cateva zile inainte, duminica seara era inchisa. Fiind fortat sa cumpar o pizza de la Domino's, nu ca nu ar fi fost buna, in sine, ci pentru ca as fi preferat o mincare gatita, cu specific local. Deh, occidentali astia.

Este drept ca in presa locala, de la Tours, se scria despre noutatea si reactia cumparatorilor, fata de noul program de duminica al unor supermarketuri precum Carrefour. Ca opinie secundara, daca tot muncesc atat de mult romanii, de peste 20 de ani, zi si noapte, sambete si duminici, de ce vom reusi de-abia prin 2050 sa atingem jumatate din media PIB-ului pe cap de locuitor al statelor membre ale UE ? Sigur, cu o conditie, sa nu se prabuseasca lumea noastra de vise pan-europene, in perioada urmatoare.

Asadar, o lume agitata in prag de dimineata a Zilei Nationale a Romaniei. Inainte de pleca de acasa, am publicat un comentariu la profilul lui Dacian Ciolos, care spunea in mesajul sau, ca ureaza la multi ani Romaniei si ca se intoarce Acasa. Comisarul europeana fiind in vizita oficiala in 1-2 decembrie in Romania. Urarea mea a fost "La multi ani Europa...daca reusim sa trecem de hop...". Raspunsul a fost ceva de genul "Sa traim prezentul...."...

Pina sa fim gata sa plecam de acasa, am navigat prin cateva programe de televiziune sa vad ce se mai transmite. La TVR 1, o emisiune de dezbatere pe teme istorice, intr-un format nou, cu 2 moderatori si 3 invitati, in picioare, la pupitre. Au prezentat o trecere in revista a zilelor nationale ale altor tari, Franta si Marea Britanie si semnificatia lor. Unul dintre realizatorii emisiunii era chiar N.P., cu care am lucrat in septembrie, intr-un partenierat intre TVR si Asociatia "Ivan Patzaichin-Mila 23", pentru Festivalul International al Barcilor cu Vasle. Avand studii de istorie, fierbintea ei dorinta este de a realiza mai ales programe dedicate istoriei. 

Si apoi, ajungand la Kanal D, in direct, la emisiunea Gabrielei Cristea, era invitat I. P. Sa vorbeasca despre recent lansata sa colectie vestimentara PATZAIKIN GOLD. Cunostinte, proiecte, revizitari.

Dar, am trecut la fapte.

Am mobilizat familia, colegii interesati avand si copii si ne-am reunit in proximitatea resturantului Doina, la Sosea, la ora 11.00 si un pic. A., A. si A., R., C., T., copii M., T., R. Tot atitia pasionati de spectacol, de uauuuu! A fost insorit, cald, am vazut elicoptere, avioane, tot felul de masinarii militare, rachete, rachete de tip katiuse, tot felul de militari si forte de suport. Nu stiu daca mandria patriotica a fost exaltata. Dar mi-a placut ca, totusi, a fost un pic de spectacol. 

Mai multe lucruri s-au intamplat si revin mereu asupra teoriei mele. Care se bazeaza pe conceptul de sincronicitati. Adica un fel de viata in cercuri, inauntrul carora te reintilnesti mereu cu aceeasi oameni, un fel de deja-vu. 

Nu am mai fost la o manifestatie publica, de acest gen, in preajma pietei Victoria, din 1990, cand am dat fuga la guvern sa apar fesenismul. Ce tampenie. Sau si mai devreme, cind, prin 1987, am facut parte din masa de angajati a intreprinderii unde lucram, care a participat la manifestatia organizata cu prilejul vizitei secretarului general al CC al PCUS, Mihail Gorbaciov. Ocazie cu care, prin public se vorbea de unul Iliescu, care parea a fi speranta romanilor si omul providential pe care l-ar fi sprijinit rusii, in contextul perestroikai.

Asadar locul si felul intamplarii erau suprapuneri peste experiente personale, cu alte semnificatii, din alte timpuri.

Nu numai atat. M-am reintalnit on acelasi loc, unde asteptam parada militara, cu un fost coleg de facultate si de grupa, A.C., dupa ce ne revazusem in octombrie anul acesta, la reuniunea de 25 de ani.  Vremea frumoasa l-a indemnat sa plece de acasa, pentru a da o fuga pina la magazinul Obor. Old stories, nu? Sa caute niste incaltaminte buna si ieftina. Pentru ca magazinul Obor si-a pastrat aceeasi legendara semnificatie, varf de lance al comertului. Pe vremuri, al comertului socialist.

Tot aici m-am reintalnit cu L.V., cu care am facut cunostinta la o recenta conferinta despre viitorul Internetului. Si pur si simplu, iesind din multime, S.A., plecat si el la plimbare, pentru ca fiind din zona, vremea si evenimentele l-au scos din casa, just to have a stroll. Acum seara, intrand pe fluxul de tweet-uri la care sunt abonat, am aflat ca S. a fost dupa-amiaza prezent la Orange Concept Store, pe Calea Victoriei, pentru a povesti despre calatorii.

Despre parada ? A fost interesant sa vad tehnica militara, ce fel de arme sunt, vopselurile, camuflajul cu fond de ten al militarilor, multimea interesata si stapinita, venind in valuri-valuri, sa urmareasca defilare. Iar copii, trei baieti, s-au entuziasmat vazand tehnica de lupta. Acum nu stiu ce au inteles din asta.

Dupa aceea am mers la patiseria French Bakery, cu toata gasca, inspre piata 1 Mai (oare cum se numeste acum ?) Unde am cucerit 8 locuri, ne-am distrat un pic, am mancat cate ceva, rapid, dar galagios. Si am avut ocazia sa mai vedem o data toate masinile militare, in retragere, trecand prin fata magazinului. La patiserie am avut prilejul sa dau peste unul din produsele locale pe care le cunosc, din proiectul cu Targul Taranului si anume "Zacusca", marca GourmeTraditional. Care, de la Brasov si prezentarea in cadrul evenimentului din martie de la The ARK, a ajuns in cateva magazine din Bucuresti. La magazinul de alaturi, plin cu produse bio si organice, am dat peste faimosul suc de mere de la Malancrav, pornit dintr-un proiect al Fundatiei ADEPT.

Dupa cum ati inteles, foarte multe semne si semnificatii. Orice iesire din mecanica lucrului, in oras, in afara matricei de subzistenta, iti ofera intalniri, experiente, trairi, pipairi si contacte. Toate fiind sincronicitati. Ma lovesc adesea de ele. Este o problema patologica ? Ma intreb.

Cum sa combatem evaziunea fiscala

Toate platile din Romania sa fie facute numai prin card bancar. Astfel se poate urmari circuitul banilor. Desigur, este imposibil.

Smart Mobile ?

Salut Raiffeisen Online,

Am folosit in aplicatia SM din IPhone, parola si userul din aplicatia Raiffeisen Online. Nu permite accesul. Am cautat in ghidul din  sectiunea de asistenta a Raiffeisen Online, nu sunt publicate instructiuni despre SM. In informatiile din sectiunea privind SM din situl mare, prima pagina, se spune ca intru in RF Online si activez contul. Am facut lucrul asta si ca detinatorul suprem al accesului in aplicatie si din nivelul de acces pe care il am pentru plati. Nu am gasit nimic, nici o posibilitate, un titlu inteligibil in care sa apara Smart Mobile. In plus am trimis sambata 5 noiembrie a.c. un mail din situl Raiffeisen pe acest subiect si nu am primit raspuns. In acest timp, prin publicitate se anunta ce mare serviciu a lansat banca. Ok, cum se activeaza? Nici in aplicatia Smart Mobile nu este nimic altceva decat ce este scris in site. Este o gluma ?

Cultura sau mercantilism ? Despre produse traditionale si produse locale, dar si despre falsuri

Salut,

Am citit cu interes articolul bine documentat, despre "Valoarea unei retete de branza de la 1500". Asociatia Grupul de Initiativa Radu Anton Roman, creata in 2008, dupa ce a lansat Targul Taranului in 2007, la piata Amzei (pe care il organizeaza si acum, dupa 4 ani, la Bursa Marfurilor), si-a fixat printre obiective scoaterea la lumina a retetelor stravechi. Prin diverse metode si abordari. Am indraznit sa atrag in aceasta corespondenta a dvs. si pe colegi cu care am avut ocazia sa colaborez/comunic, pentru ca subiectul este de interes comun. De fapt, ceea ce ne preocupa pe noi, nu este dimensiunea economica, ci arheologia culinara si recuperarea memoriei noastre culturale.

Pentru ca nu poti avea gradina carpatina fara tarani, fara fermieri.

Trebuie spus ca in Legea patrimoniului imaterial se prevede ca retetele stravechi sunt expresii patrimoniale.

Remarc insa faptul ca nimeni nu are controlul pe produs traditional, necesar mediului romanesc: se falsifica foarte mult si se pune sub aceasta eticheta orice. De dragul castigului nu al recuperarii culturale, al traditiei reale. De fapt majoritatea pietelor care se organizeaza peste tot, nu merg dincolo de a aduce niste tarani, niste produse si de face niste bani. Sunt business-uri. Nu este rau, dar nu sunt fapt culturale. Nu orice cascaval afumat si nu orice personaj cu palarioara de branean, este de la tara. In Uniunea Europeana, din care facem parte si noi, schema de calitate, care reglementeaza produsele de calitate, include STG, Specialitatea Traditionala Garantata. Adica un produs alimentar, a carui vechime trebuie sa fie atestata, documentata pe 25 de ani in urma. Iar din 2014, se va creste perioada de atestare, la 50 de ani.  Deci, ce credeti ca a lasat comunismul in urma sa, dupa 25 de ani? Ce anume din oferta curenta este documentata ca avind vechime. In plus, tot ceea ce este produs traditional, dar realizat in conditii industriale, nu mai este traditional, ci industrie alimentara. De aceea trebuie sa fim rezervati atunci cand fenomenul ajunge sa aiba o masa critica, ce are de fapt in spate fabrici de mezeluri.

De ce nu avem libertatea sa ne schimbam administratia publica, ca la piata?

De fapt intrebarea de la care am ajuns la concluzia din titlu, a pornit de la un articol scris de Alexandru Negrea in blogul sau aici care se intreba: "Ce vă nemulţumeşte la articolele sponsorizate de pe bloguri?". Raspund eu. Cred ca nici o recomandare din blog (produse, servicii) nu poate fi tratata ca fiind absoluta, ca fiind perfecta, ca fiind superlativul, ca rezolvand nevoile si necesitatile si fanteziile unui consumator sau a unui grup de consumatori. Recomandarea este relativa. De aceea nu are sens ca cineva sa cumpere un LCD recomandat intr-un blog si apoi sa revina sa spuna ca nu i-a satisfacut asteptarile. Si apoi ce? Money back guarantee? La urma urmei asta se poate aplica oricarei reclame din Romania care promite ba fericirea din produse de curatat, vesnica, ba un tranzit intestinal de vis, ba un par precum al Olgai Chirilenco. Pentru orice recomandare de achizitie, exista cateva alternative, cel putin. Este valabil acest rationament pentru FCMG, pentru bunuri de folosinta indelungata, pentru servicii. Pentru orice nevoie exista de la cateva la zeci sau sute alternative. Iar pe segmente de produs, de exemplu, exista nenumarate variatii, pe gusturile fiecaruia. Ca de exemplu la feature phones sau la smartphones. Nu mai vorbim de autoturisme. Orice produs este imperfect, are atat avantaje cat si dezavantaje, deci nu te poti intoarce la cel care l-a recomandat, pe bune. Cuiva ii place un televizor si il recomanda, cuiva nu, si cumpara alt model. In alta ordine de idei, cand este vorba de recomandari de produse si de servicii, mai propice ar fi un site de review-uri, de testari, pe de-a-ntregul. Adica nisare. Cand un blogger, din cand in cand recomanda ceva, asta rupand ritmul si calitatea scrierilor sale despre un anume tip de subiecte, brusc scriind despre un LCD, probabil ca o parte din public se enerveaza si gaseste probleme. Apropo, la ce nu avem alternativa de piata sunt serviciile publice, nu putem sa alegem altele, ca nu ni se da voie. Ne-am pricopsit cu un anumit sistem institutional fiscal, ala e. Nu imi pot schimba administratia fiscala decat daca aleg o tara cu mecanisme publice mai bine puse la punct. 

O poveste cu tarani

Slow Food şi Pig Business. Slow Pig, porci de la fermă nu de la fabrici!

Terra Madre se apropie şi de aceea nu uit să mai dau o raită prin ferma noastră. Cu sau fără porci ?

 

Nu vă temeţi că vom muri de foame, deşi suntem ameninţaţi mereu cu asta. Se moare de foame, nu pentru că nu este de mâncare, ci pentru că lipsesc banii. În Uniunea Europeană, 35% din mâncare se aruncă. Daca sunteţi prin preajmă, la Festivalul de film ASTRA de la Sibiu, puteţi vedea şi “Pig Business” sau “Afaceri cu porci”. Robert Kennedy jr. este unul dintre cei care apare în acest film pentru a ne spune cum sunt afectate comunităţile rurale. Mai avem timp, în România, să corectăm greşelile făcute în ţările dezvoltate de către marile corporaţii agro-alimentare. “Pig Business” un film ce critică pe cei care, în complexuri zootehnice imense cresc animale, le chinuie (economic viabil) şi le sacrifică. Porcul de fabrică este mai ieftin pentru că marea fermă zootehnică a externalizat costurile către restul comunităţii. În jurul unei mari ferme zootehnice apa este poluată, aerul pute şi dacă cineva este critic faţă de acestea, marea companie are mijloacele pentru a închide gura celor nemulţumiţi şi astfel limitează dreptul la libera exprimare.

 

Dacă am susţine producţia la scară umană a producţiei de carne de porc, am revitaliza micile ferme, am stimula comerţul cu aceşti mici producători, pieţele de fermieri şi micile măcelării.

 

Porcul de casă este mai gustos

 

Politicienii ar trebui să apere fermierii împotriva importurilor de carne de porc ieftină, nu prin măsuri imposibile, datorită statutului de ţară membră a Uniunii Europene, ci prin programe educaţionale, prin măsuri de informare.  Trebuie încurajaţi fermierii să ridice standardele de creştere a porcilor, să crească rase de porci autohtone, să fie realizate produse din carne de proc, de calitate, tradiţionale. În calitate de consumatori noi am putea susţine producţia locală de caren de porc pentru a susţine consumul local şi este timpul, ca români, să ne cerem dreptul la a cultiva, creşte şi a ne alege hrana din resurse locale.

 

Ce se întâmplă la alţii

 

În 2010, în statul Missouri din SUA, o subsidiara a celei mai importante companii de creştere a porcilor, a fost condamnată la 11 milioane dolari amendă pentru mirosul oribil pe care îl degaja imensa fermă de porci în comunităţile dimprejur. Cu 20 de ani în urmă, în statul Carolina de Nord, existau 27.500 de ferme mici de creştere a porcilor. În prezent, au fost înlocuite în totalitate de 2.200 de complexuri de creştere a porcilor, 1.600 din ele fiind în proprietatea unui singur mare operator mondial. Acest mare operator controlează 85% din producţia statului, ne spune cei care au făcut documentare pentru “Pig Business”. Fiecare fermă, abator mare a distrus 10 ferme de familie tradiţionale cu doar 2-3 locuri de muncă din acele complexuri. Asta este în America. În România, se ridică osanale la tot ceea ce este mare, foarte mare, gigantic, în materie de agricultură industrială.

 

Ce rezultă?

 

Mâncare multă, ieftină, bună, gustoasă. Chiar aşa, cât de mult putem industrializa producerea mâncării, cât să nu fie trecut pragul lăcomirii ? Suntem siguri că marile companii, sunt încorsetate suficient de reglementări şi că acestea ne apară de abuzul de chimie alimentară, pentru a nu se face cât mai mult profit în dauna sănătăţii consumatorilo ? Vă propunem, de aceea să adoptaţi ideile Slow Food şi să susţineţi “Slow Pig”.  Care este o mişcare ce promovarea creşterii şi consumării de carne de porc de rasă autohtonă. Dacă vă puteţi imagina că asta se numeşte “heritage pig” ? Găsiţi crescătorii de porci de rasă autohtonă, să ne bucurăm de ei. Scrieţi mai jos. Aşteptăm provocarea nu numai porcii în serie de la abatorul industrial. Are cineva curaj sâ gândească altfel despre porc ?

Slow Food: La malul Bosforului, să beti şalgam suyu

De unde ne vin murăturile? Sunt din Balcani, doar din România? Dar minunate sunt. După întâlnirea noastră cu murăturile asortate de la Puiu Badea, despre murături astea românești, ce s-ar putea spune? Că sunt acre, că sunt sărate, că sunt de toate felurile. În primul rând se pot mura multe feluri de fructe și legume. Nu doar verze murate, cum găsești la piață. Și spunem "se pot mura", pentru că este vorba de minunata murătură pregătită în casă. Slow Food nu înseamnă să cumperi murături de la magazin. Și nu înseamnă orice fel de legume și fructe, depinde cum au fost crescute, cu câte substanțe chimice ajung în farfuria noastră. Ce feluri de legume și fructe și ce feluri de murături ați preparat la borcan? Castraveți, varză, și regina gătelilor în saramură, murăturile asortate. O corectură, am greșit, murătura bună și delicioasă se prepară la butoi de lemn. Dar asta este mai greu de făcut la bloc. Să enumerăm: se murează gogonele, mere, gutui, pepeni galbeni, morcovi, conopidă, gulii. Să revenim la murăturile noastre.

Puiucu, un produs local

Ce se mai poate inventa în materie de murături? Curaj, se poate inova și se poate crește un brand local, care acum a ajuns destul de cunoscut, "Puiucu". Îndrăzneală, bun simț, fără înșelarea cumpărătorului, un pic de ambalare cu gust, un site și murăturile asortate se cer. Această elită a murăturilor a ajuns și la Târgul Țăranului-Earth Market. Și a căpătat importanța sa, de garnitură de sezon pentru diverse mâncăruri din bucătăria tradițională. Deși, drept să spun, eu poftesc la acritură și pe burta goală, cu niște pâine țărănească. Ce spune familia Badea despre năstrușnica lor idee? "Am început treptat, fiind prezenţi săptămânal la Târgul Ţăranului de la Piaţa de flori “George Coşbuc” şi la Târgul de produse tradiţionale de la Muzeul Ţăranului Român. Apoi, am pătruns cu murăturile asortate şi în cadrul  magazinelor cu produse tradiţionale româneşti şi produse ecologice  din Bucureşti şi din Corbeanca de unde borcanele noastre frumos aranjate au dispărut rapid de pe rafturile magazinelor."

La Bosfor lângă Galata, zeama iute te dă gata!

Legătura cu murătura și cu turcii, este simplă, pentru că este vorba de o combinație inedită. La picioarele podului Galata, pe unde mișună în același timp sute de persoane, se află la mal, mai multe vase pe apă, care se clatină tot timpul, odată cu mișcarea apei. Trei operațiuni se petrec: pregătirea peștelui pentru a fi fript, întreținerea focului sub suprafață de tablă și apoi frigerea lui, în final fiind pus în mijlocul unei bucăți de pâine cu roșii, cu varză. Totul într-o viteză remarcabilă: chemări în întrecere, la comanda de fish-kebab, de către toți ofertanții. O coadă scurtă și vioaie la servire, la marginea vasului, apoi ochirea unei mese mici, cu scăunele, la care să te așezi și să înfuleci, rapid sau molcom, aromatul pește fript la tablă. În jurul tău zeci de alte persoane, câte unul-câte doi-câte patru, înfulecă și își holbează ochii de poftă. Mirosul plăcut de pește fript, nu de mici, aromează tot spațiul aerian și la sol. Iar la fiecare măsuță, câte o butelcuță de 500 ml, cu zeamă de lâmăie. La fiecare masă, sticloanța este acolo, și râmâne acolo. Adică, dacă m-ați înțeles, nu pleacă nimeni cu ea acasă și nici nu stă nimeni, în toată agitația de acolo, să te păzească să nu iei cumva licoarea cu tine. Și, că aici este șpilul, nu te prinzi de la început, alături sunt niște cărucioare, servite de niște turci, cu multe vase de plastic transparente. Umplute cu lichid ușor tulbure, de diverse mărimi, cu murături. Cu mirare și curiozitate am constatat, la a doua încercare de fish-kebab, că după terminarea acestui fel de mâncare, turcii își cumpărau la păhărel de plastic, de tăiat greața, murături. Și mâncau tacticos, înțepând și culegând cu o scobitoare, plăcutele și minunatele murături. Cheia poveștii: murăturile erau iuți și sărate ocne. Cea mai tare chestie a fost, peste asta, să găsim în magazin, în cantități serioase, zeamă la sticluțe. Roșie și iute, care era din ce? Am crezut că era din varză, ceva. Ei, nu, erau sticluțe cu zeamă de morcov roșu, murat. Tot pentru fish-kebab. Ei, v-ați gândit vreodată la o afacere cu zeamă iue-iute de morcov murat, la sticlă, îmbuteliată? Turcii, da! Șalgam suyu!

Slow Food: România, o națiune Slow Food dotată cu eco-gastronomie

Slow food nu mai este din anul 1986 doar o sintagmă. Este o mișcare internațională ce reunește peste 100.000 de persoane, în peste 1300 de grupuri. Din America, în Europa, prin Africa și India, precum și în Orientul Apropiat dar și Extremul Orient, oameni care venerează hrana, dar nu mâncarea. Este renașterea plăcerii de a se hrăni a oamenilor și nu doar activitatea de a prepara, înghiți și digera alimente. Organizația non-guvernamentală non-profit Slow Food International a luat ființă în anul 1989 la inițiativa lui Carlo Petrini (video). Una din poveștile fondatoare este că înființarea unui restaurant de tip fast-food, în localitatea italiană Bra, a coalizat energiile și interesele unor oameni care vedeau în aceasta un semn că modul de viață liniștit, patriarhal, tradițiile culinare locale, erau atacate frontal. Plăcerea aceea de a lua masa cu prietenii la restaurant, în oraș, era amenințată de mâncatul pe fugă. O altă poveste cu tâlc, invocată de Petrini, este legată de o tocană cu ardei, redescoperită într-un restaurant italian. Avea un gust diferit de cel plăcut, încercat cu ani înainte, schimbat pentru că se renunțase folosirea ardeilor  locali, în favoarea cultivării ardeilor olandezi. Ați înțeles ideea? De Slow Food le este frică celor care practică agricultura industrială și duduie cu motoarele industriei alimentară. Viitorul este al eco-gastronomiei.

Viața pe fugă vine la pachet cu mâncatul pe fugă

Reîntoarcerea la plăcerea de a găti. Slow food înseamnă să repui la locul ei, întâlnirea familiei în jurul mesei. Să gătești în casă și să îți faci timp să înțelegi hrana, chimia alimentară tradițională a pregătirii hranei. Să iei din nou, în bucătărie, toate ingredientele care fac un fel de mâncare gustos, să reduci partea de semipreparate și preparate ce provin din industria alimentară, pe cât este posibil, să apreciezi cu adevărat legumele și fructele proaspete. Ce este mai potrivit pentru un copil, pentru un adult, decât să mănânce gustos și preparat de mâini harnice, în oale și ulcele, supe, ciorbe, borșuri, tocane, dulciuri, preparate din carne, legume, verdețuri? Este mai potrivită fuga la un restaurant rapid? Uneori da, însă nu prea des. Statisticile, nu numai pentru lumea bogată, dar și pentru români, arată că toate ingredientele din localurile de mâncat în picioare, care în mod artificial, cresc pofta de mâncare, au un preț: creșterea numărului de cazuri de obezitate, boli coronariene. Masa de acasă sau la restaurant, în oraș, înseamnă prieteni, familie, comunicare, înțelegere.

Nu tot ceea ce este roșu, rotund și strălucește, este proaspăt

Și nici gustos. Probabil a plecat cu câteva zile în urmă din ferma de la mii de kilometri, dar est tratată cu substanțe chimice să țină cât mai multe. Cei care vând semințe de legume fără gust susțin că este vremea producțiilor urașe la hectar, nu a legumelor cu gust. Că slow food, eco, sănătos și natural este o modă. Când vezi doar profituri, este normal. Abordarea de tip slow food și organizația internațională Slow Food, precum și alte mișcări de felul ei, susțin că dacă vrem legume proaspete și gustoase, trebuie să încurajăm piețele locale, prezența micilor fermieri din apropierea orașelor, în piețele țărănești. Cu cât sunt mai aproape de piață fermierii, cu atât legumele sunt mai proaspete. Slow Food încurajează crearea legăturilor între fermieri și orășeni, aceștia din urmă fiind încurajați să organizeze excursii la ferme, să ducă copii în vizită la țară, să pună din nou valoare pe viața liniștită și binefacerea pe care o dă ea oamenilor. Eco-gastronomia este finalul unui proces prin care ne obținem hrana dar respectăm și natura.

Slow tourism, slow book, slow life

Conceptul de slow, se extinde în ultimele două decenii. Se consideră că nu este necesar întotdeauna să ne grăbim, ci să schimbăm ritmul doar atunci când trebuie. Adică ce este de făcut repede și la timp, să se întâmple așa. Dar să nu ne grăbim când nu trebuie. Uneori lucrurile făcute temeinic cer timp, răbdare și dau rezultate de calitate. De aici a apărut și conceptul de turism lent, slow tourism. Știți că se discută despre turismul de weekend, turismul haotic și de desant. Fuge lumea în weekend, se aruncă 2 zile în peisaj și cam atât. Dar nu sunt valorificate resursele locale, ca de exemplu vizitarea unor monumente, degustarea și consumarea preparatelor gastronomice de-ale locului, folosirea forței de muncă locale. Lumea vine, consumă și fuge în două zile. Din Deltă, de la Marea Neagră. Alergatul de dragul fugii, a pus stăpânire pe viața noastră.

Cu ce se apără agricultura și industria alimentară? Începutul eco-gastronomiei

Cu o sperietoare sau mai multe. Una este că ne asigură securitatea alimentară și siguranța alimentară. Se susține: dați-ne nouă subvenții ca să aveți de mâncare. Dar prețurile la alimente cresc mereu. Cu alte cuvinte, dacă nu cumpărăm de la supermarket ce oferă industria alimentară și dacă încurajăm micii fermieri, vom muri de foame. Oare? Studii ale Comisiei Europene spun că peste 30% din hrana europenilor este aruncată la gunoi. Această risipă are niște costuri de mediu, pe care marile corporații agro-alimentare, nu este suficient de clar că și le asumă. Dacă practici agricultură industrială și agricultură tradițională, durabilă, ce credeți, care are efecte mai serioase asupra mediului? Lumea moare de foame nu din cauza lipsei de alimente ci a sărăciei. Pe de altă parte, dacă susținem industria alimentară, care este efectul, mai multă obezitate, boli cardio-vasculare, cancere și decese premature? Costuri de sănătate publică mai ridicate, vieți pierdute, familii întristate. Da, mâncăm repede și gustos, da, mâncăm fast food, dar murim mai repede și trăim o viață de InterCity, tristă. Trăiți Slow Food, trăiți slow și bucurați-vă de turismul lent, Rowmania! Trăiți eco-gastronomic în națiunea Slow Food!

Slow Food: Şi caii se mânâncă, nu-i aşa? Cine mi-a luat calul?

Vă este foame încât aţi mânca şi un cal, aşa se spune, nu? Pentru români, sacrificarea cailor şi consumul cărnii lor, este tabu, este ruşinos, aşa după cum lasă de înţeles presa, care a explodat la noi despre carnea de cal vândută în Obor.

Recenta dispută privind caii de la Letea şi probabila lor sacrificare la un abator, a generat multă emoţie în România. Carnea de cal este comestibilă, este bună şi consumul de carne de cal este acceptat în anumite ţări ale lumii, în Asia Centrală, ţări caraibiene, Europa. 

Carnea de cal era folosită la preparate culinare în Europa pre-creştină, nu şi în ţările de cultură musulmană sau mozaică. Consumul de carne de cal era răspândit în ţările nordice ale continentulul european, în primele secole după Hristos. Creştinarea acestora a fost însoţită de combaterea acestui obicei, considerat păgân. Politica bisericii catolice în acest sens a persistat, prejudecata privind consumul de carne de cal, evoluînd de la tabu până la permisivitate. În prezent această carne este consumată în mai multe ţări europene. În America de Nord, în Asia, ş.c.l. China consumă 150.000 tone anual, în Rusia, circa 80.000 de tone, în Mexic circa 78.000, în Argentina, 57.000 de tone. În Kazahstan 55.000 de tone şi în Kârgâzstan un pic sub acest nivel. Canada este şi ea în top cu 18.000 tone. 

Să ne fie jenă?

Pentru acest consum, caii sunt crescuţi special. Carnea de cal este de culoare roşie, mai închisă la culoare decât carnea de vită şi are puţină grăsime, cu un gust între cel al cărnii de vită şi cel de carne de vânat. Are în medie 2,7% grăsime, 20,6% proteine, 0,013% calciu, 117 kcal. Mai puţin decât carnea de vită, fiind recomandată din punct de vedere medical. De fapt, noi nu o consumăm, nu ştim să o preparăm şi ca atare nu apreciem savoarea cărnii de cal. Departamentul de Stat pentru Agricultură al SUA are o politică specială în ce priveşte controlul cu privire la carnea de cal şi de capră pentru consum, în sensul prezenţei pe piaţă a unei cărni de calitate. În Germania preparatele din carne de cal tradiţionale, sunt cârnaţii speciali şi chiftelele din carne, precum şi cârnaţii proaspeţi. Chiar şuncă afumată şi limbă de cal. Şi în Franţa şi Belgia se consumă preparate din carne de cal. 

Slow Food canadian sau kârgâz sau italian cu preparate populare din carne de cal

Dacă dăm o raită prin Internet, pe la Metro&Moi (Canada) găsim tot felul de reţete, care de care mai apetisante. Mini burgeri din carne de cal cu ciuperci şi brânză artizanală, timp de preparare 50 de minute sau fajitas cu carne de cal, în 30 de minute este gata. Sau carne de cal friptă cu verdeţuri mediteraneene, timp de preparare, 1 oră şi 15 minute. Ori ardei iuţi, chilli, cu fâşii de carne de cal, într-o oră. La kârgâzi, o mâncare naţională este Besh barmak, din carne de cal fiartă câteva ore, asortată cu tăiţei de casă şi aromată cu pătrunjel şi coriandru. Este servită doar în ocazii speciale, festive sau la comemorări.

Pastisada de Caval

La Verona găsiţi un fel tradiţional local, Pastisada de Caval, o tocană delicioasă din carne de cal, cu vin Amarone şi ardei. Se prepară în 35 de minute, se găteşte în 2 ore, dintr-un kilogram de carne de cal, tăiată din crupă, ţelină, morcovi, ceapă mare, Se adaugă coriandru, usturoi, grăsime de porc, ulei de măsline, vin roşu, pentru cei pretenţioşi, Reiciotto Amarone sau Valpolicello Superiore. Şi se tot adaugă alte chestii, spre deliciul cunoscătorilor. Poftă bună à la veronese!

Mâncaţi-aş calul (scuzaţi licenţa) !

Suntem în aceeaşi situaţie despre care s-a mai scris: consumatorii români au lipsuri mari din cunoştinţele lor culinare. Regimul comunist ne-a ţinut în izolare, pentru că oricât am călătorit în ultimii 20 de ani, oricât Discovery Travel and Living am vedea, am rămas la nivelul documentarului din anii ’70, privind incredibila Asie. Până la urmă, aţi înţeles de ce s-a produs isteria cu carnea de cal din ultimele zile? Ce o fi fost aşa rău, poate doar vânzarea ei din surse necontrolate, era din abatoare neautorizate ? Sau a fost mai degrabă clar că oricine, vinde orice, fără ca autorităţile să ştie ? Sau am înţeles noi greşit? Chiar nu ştiau autorităţile de serviciu că ajunge carnea de cal la Obor, de aiurea? Cine mi-a luat calul?

Slow Food: Decât coşul pensionarului, mai bine un coş verde sau un coş de sezon!

Multe lume se plânge că legumele şi fructele româneşti, nu au loc în piaţă. Că ministerele agriculturii şi sănătăţii, nu fac nimic în domeniul alimentaţiei. Că îşi dau cu părerea despre hrană şi alimentaţie persoane care nu sunt calificate în meseria de nutriţionist, dar îşi spun profesor. Uitând să declare că de fapt sunt ingineri. Sunt destui care sunt nemulţumiţi că nu este susţinută producţia locală. Dar o problemă are mai multe faţete. 

Coşul lunii septembrie: brânzeturi, legume, fructe

Autorităţile centrale ar trebui să susţină nu coşul pensionarului ci coşul verde de sezon, adică să susţină micii fermieri şi la pensionari să ajungă legume şi fructe proaspete, brânzeturi şi carne de sezon. Iar dvs. în calitate de consumatori să cumpăraţi, să preparaţi şi să consumaţi hrană de sezon. Recapitulare deci.  Ce legume de sezon, locale, au fost  la dispoziţie în luna septembrie în Franţa, cam 25? Răspuns: vinete, roşii, salată, salată verde, linte, fasole verde, anghinare, morcov, dovlecel, măcriş, barba-caprei, porumb, nap, ceapă, ardei, fenicul, castravete, dovlecel, varza de Bruxelles, conopida, cartofi , dovleac, spanac, ridichi, broccoli. Ce fructe de sezon, locale au putut fi savurate în luna septembrie în Franţa, cam 8? Răspuns: mere, struguri, smochine, pepene, pere, mure, zmeură, coacăze. Ce brânzeturi de sezon au putut fi puse pe masă în această lună, în Franţa, vreo 36? Abondance, bleu de bresse, bleu des Causses, boulette d’Avesnes, brie de Meaux, brie de Melun, brillat-savarin, cancoillotte, cantal, chaource, comté, emmental, époisses, féta, fourme d’Ambert, gorgonzola, gruyère, livarot, mascarpone, mimolette, morbier, mozzarella, munster, ossau-iraty, parmigiano reggiano, pont-l’évêque, pouligny saint-pierre, reblochon, ricotta, rocamadour, roquefort, salers, laguiole saint-félicien, saint-nectaire, vacherin. Toate astea ni le spune Ministerul Agriculturii din Franţa, pentru că politica publică de acolo este orientată către micii fermieri. Francezii au scos şi o carte despre produse locale de sezon. Patrioţi domnule şi doamnă, patrioţi.

Cumpăraţi local

Cum se poate face asta, să cumperi local?  Nu întrebaţi la ministerul agriculturii sau al sănătăţii, că acolo nu se ocupă nimeni de hrană, ci doar de distribuit subvenţii sau alte chestii. A cumpăra local, înseamnă să cumperi legume şi fructe proaspete, aduse cât mai aproape de locul vânzării. Asta înseamnă să ne hrănim cu legume şi fructe proaspete, nu din cele aduse de la mare distanţă cu multe chimicale în ele, să reziste rotunde şi lucioase, săptămâni întregi. Să cumperi local produse aduse de la o distanţă mică, înseamnă că poluarea este mai redusă. A cumpăra local înseamnă un lanţ comercial cât mai scurt, şi astfel să rămână cât mai mulţi bani la cei care munces pământul. La ţărani. Vedeţi cum putem aduce beneficii economiei locale, şi nu celei globale?

Coşul verde, coşul bio

La Timişoara, Asociaţia Salvaţi Agricultura Ţărănească (ASAT) condusă de Mihaela Veţan, a pus pe picioare o schemă de legătură între legumicultori şi  consumatori, care a crescut uşor-uşor. Primul producător a fost Ion Jivu, în 2008, a început cu 20 de contracte, iar în 2011 a ajuns la 180 de contracte, adică 180 de familii. Coşul ASAT Timişoara furnizat de dl. Jivu, era la început cu 12 tipuri de legume, şi a ajuns în 2011, la 32 de sortimente de legume. Din 2011, au mai aderat la program încă 2 legumicultori cu câte 23 şi 32 legume la coş. 

Cum funcţionează? Mai mulţi consumatori din oraş semnează un contract cu un producătorul de legume, plătesc în avans, legumicultorul îşi poate planifica producţia. Iar oamenii îşi primesc porţia comandată de legume proaspete. Sistemul permite celui care a dat comanda, să poată verifica oricând la faţa locului, ce anume se întâmplă la grădină. Poţi participa la recoltarea producţiei. În Occident s-au creat reţele numeroase de sprijin şi de legături între consumatori şi producători. Asta se numeşte lanţul scurt al hranei. Formarea unor reţele alternative de distribuţie, este o luptă aprigă în Occident, pentru a crea o legătură directă între consumator şi fermier. O astfel de reţea este, de exemplu, URGENCI, în Franţa. Eu m-am întâlnit cu secretarul general al organizaţiei, dl. Jocelyn Parot,  la Odorheiul Secuiesc,  la “Fructele tradiţiilor”, în septembrie. Şi am stat de vorbă şi cu Mihaela Veţan de la ASAT Timişoara.

Să stiţi că se poate, mai ales pe lângă marile oraşe. Nu pentru că poate fi răsturnat marele supermaket. Ci pentru că putem arăta că ne pasă de ţărani şi de fermieri. Şi de sănătatea noastră. Aşteptăm comentariile dvs. Care sunt produsele de sezon româneşti din piaţă, acum? Eeeei?

Un raspuns nebagat in seama: Produsele traditionale, eco-naivitate ? Sau sunt si altii responsabili ?

Gabriel Giurgiu semneaza un articol despre produsele traditionale, in Dilema Veche, cu titlul "Eco-naivitate urbana". Pentru ca subiectul acesta, agricultura/produs local/mici fermieri este frecvent tratat in sectiunea "Pe ce lume traim" la rubrica "Euro-skepsis" si nu am apucat sa argumentez uneori, desi am simtit nevoia, iata, am propus un punct de vedere, un comentariu de subsol in situl revistei. Care este preluat mai jos. Cu rugamintea sa cititi intai articolul d-lui Gabriel Giurgiu.

Despre orientarea totala a agriculturii catre produse alimentare de nisa: amicul imaginar invocat greseste spunand ca trebuie toata agricultura Romaniei orientata in acea directie. Problema este ca putem avea agricultura industriala dar si mici ferme si ferme familiale. Ori discursul public este constant orientat catre sustinerea agriculturii industriale. Mai mult, functionari publici ai statului, spre deosebire de alte domenii de politica publica, apar in public si sustin pe fata marile companii in vanzarea si promovarea produselor acelor companii. Poate este corect ? Poate nu ? Imaginati-va ministrul sanatatii sau alti ministri, venind in fata opiniei publice si sustinand anumite produse sau anumite solutii tehnice. La aceasta idee, as spune, mai pe scurt: problema nu este orientarea totala spre agricultura traditionala ci macar sustinerea ei. Asa cum fac francezii, italienii, englezii. O vizita pe siturile ministerelor de resort vor arata oricui, ca nu se discuta despre tone la hectar ci despre "biodiversitate", "dezvoltare rurala", "fermier".

Despre "produse traditionale" (PT) la supermarketuri: faptul ca sunt puse pe raft la supermarketuri, este o acuzatie adusa consumatorului, el fiind aratat cu degetul, ca naiv. Dar crede cineva ca trebuie sa ne spuna un specialist ca sunt produse ne-traditionale ? Nu cumva trebuie acuzate marile companii din industria alimentara ca speculeaza un filon sentimental ? Este o conventie de comunicare, toate rafturile si orice comunicare publicitara ne transmit ca bautura cutare este de peste 120 de ani, ca nu stiu ce iaurt este facut ca la tara, etc. Nimeni nu a verificat asta, niciodata. Evident, nimeni nu crede ca produsul X este ca la tara, este doar o conventie. Dar, nu mai bine ar fi sa acuzam acele companii care induc impresia ca este respectata traditia in procesare ? Dar nimeni nu are curajul sa critice respectivele companii multinationale. Doar unii au scris romane, precum Frederic Beigbeder. Si ce este mai usor decat sa fie acuzati anonimii mici producatori.

Faimosul B. din Floreasca: peste un prag anume de productie si distributie, nu mai este vorba de faptul ca massa de consumatori cumpara pretinsa traditionalitate a produsului alimentar. Ci pentru ca au un gust bun, din punctul lor de vedere. Nu cumpara din naivitate ci pentru ca le plac produsele. Problema este a d-lui B. ca pretinde ca sunt produse traditionale. Si aici trebuie sa intervina cineva pentru reclama mincinoasa. Exista lege pentru asta ? Da.

Despre nisa: produsele traditionale trebuie citite in alta cheie, si anume legate de taran, peisaj, ferma, traditii locale. Daca desprinzi produsul traditional de ferma si teritoriu, il treci in productie industriala. Dar ceea ce trebuie sa devina produsul traditional si nu a devenit, este un produs STG, Specialitate Traditionala Garantata. Din pacate, procesul de atestare a PT a inceput in anul 2004 si continua si azi, insa in anul 2008 a fost semnat de ministrul de la acea vreme, dl. Ciolos, un ordin. Pentru ca PT sa treaca in STG national si apoi in STG recunoscut de UE. In prezent, adevarat produs traditional de tip STG, nu exista nici unul in Romania. Si la nivel european exista destul de putine. De fapt, produsul traditional, nu trebuie rupt de mediul sau si de lantul alimentar, fiind de fapt dovada unui mod de viata. Daca vrem sa aruncam si copilul cu apa cu tot, foarte bine, Dar vom ajunge un desert populat cu parizer si cu salam industrial. Alimente pe care, se vede, nu le criticam, ele nu sunt dubioase. Fiind produse industrial, sunt demne de incredere, asa ca, de ce sa nu ne luam de dubioasele produse traditionale.

Tomata autohtona: Exista soiuri autohtone de rosii, da, au gust. Este vorba de rosiile cultivate de unchiul meu, la tara. Despre acestea vorbim. Nu despre rosiile cultivate industrial, cu tot felul de substante adaugate. In plus, am avut curiozitatea sa aflu, destul de greu, cine este responsabil de verificarea respectarii regimului de folosire a diverse ingrasaminte, etc. cand se cultiva legume. Cu greu, dar am aflat: Politia Fitosanitara. Cate controale face aceasta, pe procedura de raportare la UE? Cateva zeci pe luna, in toata tara. Adica, pe ici pe colo. Ca atare, in timp ce, de bine de rau, la productie de alimente traditionale sau nu, conditiile DSV sunt respectate, despre rosia din piata Obor, nu stim nimic. Deci, de ce nu sustinem adevaratii mici fermieri, ce se lupta, putin, sa cultive rosii in conditii de agricultura durabila, si ca criticam autoritatile ca nu ne apara de falsurile la tejghea? De ce nu atacam autoritatile locale, care, in 20 de ani, au transformat pietele de legume si fructe, in magazine cu legume si fructe ? Unde sa mai aiba loc producatorul de legume si fructe adevarate ? De asemenea, verificati in situl MADR, exista acolo un sistem si o lista cu producatori de legume ecologice. Pai au ei loc in vre-o piata ? Si exista vreun jurnalist care a atacat consiliile locale, pentru aceasta complicitate in eliminarea fermierului roman ?

Despre reglementarea PT: Nu stiu si nu am inteles la ce se refera amicul imaginar citat in articol, dar exista o reglementare a MADR privind produsul traditional, este preluata din legislatia comunitara, ca atare, este un ordin din 2004. Deci il contrazic. Problema este ca in teren, dupa eliberarea atestatului de produs traditional, care este o inventie cu abatere, nimeni nu mai verifica sau eu nu am inteles ca se face asa ceva, daca este respectat caietul de sarcini depus. In ce priveste vechimea de atestare a unui produs traditional, este posibil ca in Italia sa existe o reglementarea nationala atat de dura, vechime atestata de 60-70 de ani. Poate fi o schema privata de certificare. Dar prin legislatia comunitara, este ceruta pentru STG, o perioada doar de 25 de ani. Va fi modificat pragul la 50 de ani, de-abia din 2014 incolo, in urmatorul ciclu bugetar. Si aici putem sa avem o abordare pozitiva: putem cere pietei sa vina cu retete romanesti din cartile foarte vechi, care se gasesc in colectii private sau in biblioteca Academiei. Da, sa scriem si sa cerem produse din acelea din retete vechi, dovedite. Nu sa atacam fenomenul, la modul general. Adaug ca putem la fel de public, regreta ca, spre deosebire de celelalte tari europene, patrimoniul nostru culinar autohton, cartea noastra de identitate, a fost alterata de comunism. Pot compara demolarea cladirilor de patrimoniu, pentru a face loc modernismului arhitectural, cu demolarea retetelor stravechi, la gramada. Din fericire, exista o Lege a patrimoniului imaterial care include "retetele stravechi" la aceasta mostenire. Si chiar a fost inceputa editarea unei serii de lucrarii, de catre Ministerul Culturii, despre retete, pe regiuni. De altfel, Radu Anton Roman o astfel de arheologie valoroasa a intreprins.

Post scriptum: si eu sunt revoltat de faptul ca ne sunt prezentate tot felul de chermeze campenesti. cu gratare si aberatii de tipul sarmale la ceaun si pomeni in mancare, si tot felul de idiotenii, de tipul "paine la test" preparata pe trotuar, si culmea oameni din presa, faca din asta subiecte de prime-time. Presa, nu este din spatiul extraterestru, contribuie cu varf si indesat promovand coverage despre false evenimente cu mincare. Pina la urma, unde sunt adevaratii feremieri, artizani ai hranei, cum ii numesc italienii? Daca avem de-a face cu unii falsi, de ce nu atacam problemele, cele indicate mai sus?