Meșteșugarii after sales
S.C.M. Mobilă și
Tapițerie ?! Meșteșugarii sunt și povestea blocului meu. Peste cartierul
Tineretului din București au trecut deja 24 de ani de când bulevardul ce
desparte zona locuită de parcul cu același nume nu se mai numește bulevardul
Pionierilor, ci bulevardul Tineretului. Dar în triunghiul în jurul căruia ne
învârtim de atâția ani, copii, părinți, bunici, adolescenți, mașini care se
înghesuie pentru locurile de parcare, ceva tot a rămas dinainte de 1989:
meșteșugăreala, cum i-aș spune eu.
Blocurile au avut prevăzute la parter, așa cum au fost gândite peste tot,
spații comerciale. Dar și ateliere meșteșugărești. Deși aparent numai sunt
vizibile, pentru că au cedat parțial spațiul unor inițiative private, firmele
scorojite, căzute, stau încă deasupra unor locuri care mai oferă servicii de
reparații. Serviciile de reparații făceau parte în mod extins din oferta curentă
în mediul urban. Din trei motive. Unul este acela că cooperația meșteugărească
vine din urmă, de la sute de ani distanță. Cooperația de azi, este rămășiță a
breslelor precursoare ale industrializării și globalizării. Al doilea motiv pentru
care cooperația meșteșugărească a rezista a fost pentru că înregimentarea ei a
fost de succes. Modelul cooperatist meșteșugăresc ca model de organizare
economică și socială, a fost înglobat de regimul comunist, care a tolerat
cooperația. Dar meșteșugarii au răspuns
de-a lungul deceniilor comunși unor nevoi comerciale. Este vorba de ceea ce azi
s-ar numi after-sales. Sau mica industrie cum pe bună dreptate îi spunea
clasificarea comunistă. Pantofarul, croitorul, ceaprazarul, sifonarul, curățătoria, mobila și tapițeria,
sunt încă împreună cu noi. În vecinătatea blocului meu au rezistat și există un
atelier de croitorie, unde își poți ajusta și repara haine. Consumerismul nu
este fără cusur și publicul folosește servicile de croitorie. Serviciul nu mai
este acela de a croi haine la comandă sau pantaloni după dorință, însă într-o
lume a hainelor proaste și fără tipar antropometric corect, uneori abandonarea
lor nu este o soluție, ci repararea. Croitoria de cartier poate ajuta la
ajustarea hainelor cumpărate de la cele câteva magazine second-hand, de succes
fulminant dar de scurtă durată. Croitoria deci există. Există și un mic
atelier, tot vechi de peste 24 ani, unde găsești pe un domn cu o siluetă
impozantă ce te poate ajuta dacă ai probleme cu frigiderul, aparatele de
călcat, descuierea ușilor. Putem deci număra două meșteșuguri. Cine nu are o
problemă cu o mașină de spălat sau un frigider, în perioada de post-garanție ?
De partea cealaltă a triunghiului, există două mici prăvălii de instalatori.
Prima prăvălie, mai mică, ține de cooperativa Instalatorul și acolo te așteaptă
tânărul instalator Victor și domnul Marian. L-am ales acum mai mulți ani pe
Victor, ca instalator preferat. Cu câțiva ani în urmă, Victor m-a ajutat într-o
aventură incredibilă, când într-o aprigă zi de Crăciun, cred că era prin 2003,
am ademenit-o pe mama să stea la noi, ca să facă chipurile sarmale. Timp în
care, pe un viscol de nu vedeai de zăpadă, am fost la mama să îi instalăm un
aragaz. Am ajuns în Moșilor, ne-am împotmolit de două-trei ori și Victor m-a
împins prin nămeți, cu mașina, de mi-a fost rușine. Dar nu a zis pâs. Dl. Marian este
partenerul său mai vârstnic. Mi s-a plâns la un moment, taciturn, cu chiștocul
de țigară în colțul gurii, că nu prea mai sunt comenzi. Deci nici pentru dânșii
situația nu este prea bună. Instalatorul Marian și echipa cealaltă concurentă,
mai numeroasă, vin la lucru zi de zi, dis de dimineața, de la ora 7.00. Chiar
și sâmbăta, pentru că nu-i așa, meseriașii sunt la dispoziție oricând sau
aproape oricând, pentru a putea interveni în caz de țeavă spartă. Și ocazii
sunt destule totuși, dacă ne gândim la piesele și accesoriile de proastă
calitate folosite la instalațiile sanitare. Cealaltă echipă, mai numeroasă de
instalatori are tot felul de tabieturi. Spală cînd vremea le permite, trotuarul
cu furtunul, cât este vara de lungă. Pun într-un vas, pe trotuar, pâine-firimituri și apă într-un castronel. Vin și pleacă de la lucru, de la
intervenții, mereu cu taximetrul. În continuare acestor două ateliere, tot pe
această latură a blocului, continuând linia, se află o unitate a Societății
Cooperatiste Meșteșugărești Mobilă și Tapițerie. Noua sa deviză este "Meșteșugul care durează". Noi, locuitorii zonei, am trăit și suferit pe lângă ea. Reparații de mobilier, pus
arcuri și schimbat zegras-ul (mai ține cineva minte? de fapt este seegrass), un
pic de mobilier la comandă, din PAL. Și un serviciu încă existent și nedistrus
de industria parchetului laminat: festonarea de mochetă. Modernizarea
locuințelor românilor a fost marcată de civilizare, revoluție și
stare materială. La bloc s-a trecut de la linoleum la covor. De la covor la
mochetă. Și de aici la parchet laminat. Asta dacă ai rămas în același
apartament de bloc, confortabil, permeabil la zgomote și trepidant. Ceva s-a întâmplat într-o bună zi cu
tapițeria. Cred că doar odată sau de două ori am avut nevoie de serviciile
echipei de la Mobilă și Tapițerie. De atunci am făcut cunoștință cu un domn tapițer,
cu care m-am salutat cu insistență, de-a lungul anilor când ne întâlneam.
Întotdeauna tapițerii erau deja la lucru la ora 8.00, iar eu în jurul orei 9.00
plecam la birou. Așa că inevitabil dădeam ochi în ochi. Uneori, pentru că
foloseam și ieșirea din spate a blocului, pe acolo se vedea spatele, ieșirea
din atelier. Și aici uneori aveam ocazia să ne salutăm. M-a impresionat pentru
că la un moment dat acest domn, simplu și muncitor, mi-a spus cât de surprins
este că îl salut cu respect. Anii au trecut și într-o dimineață, l-am auzit
într-un schimb de replici cu noua conducere a atelierului, cu niște vorbe ce
m-au făcut să înțeleg că practic era dat afară sau mutat în altă parte. De
atunci nu l-am mai văzut. Era o imagine familiară, el și colegii săi, cum cărau
de la clienți canapele și recamiere, în atelier. În dreapta scării noastre a
fost și un studio al Cooperativei Fotografia. Acolo veneau localnicii (până acum 10 ani !?) pentru nunți, botezuri, cu alai. Acolo ne-am fotografiat copii, când erau mici și am
făcut și fotografii Cristianei de portofoliu, când era adolescentă. Fotograf
era domnul Nicu Profir, un fotograf încă recunoscut în București. Singurul
atelier foografic care mai folosește tehnica clasică de developare și
prelucrare a peliculei fotosensibile, este atelierul d-lui Maican, de pe lângă
magazinul Cocor, unde erau prăvăliile evreiești. Atelierul în care lucra dl.
Profir, probabil că încă este al Cooperativei Fotografia. Dar a cunoscut tot
felul de transformări comerciale, tot felul de ventures au fost încercate în 24
de ani. În perioada de cădere de după criză a fost și sex-shop, a fost și
magazin de vândut etnobotanice. Au falimentat după puțin timp. Încercări de
comerț de butic au avut loc tot timpul în împrejurimi și puține au rezistat.
S-au rotit, au revenit alți și alți întreprinzători, haine vechi, comerț de
telal, cum era cunoscut pe vremuri. Măcelăria a revenit, în spatele ei
găzduiește cizmăria. Și măcelaria este un artizanat, un meștesug, dar el a
rămas o tradiție în cultura occidentală, mai puțin în România. Sifonăria este
încă vie și funcționează la Piața Norilor într-o latură, deși cel mai vechi
sifonar al Bucureștiului se găsește pe strada Puțul lui Zamfir. Iar omul de
serviciu de la blocul de vis-à-vis mi-a spus scurte povești despre viața de sifonar
a tatălui său, ce bani făceau cu sifoanele și cât de fraier a fost el, tânăr, că nu a reușit să ducă mai departe meșteșugul. Azi scurta tradiție a sifonăritului este
treptat înlocuită de sifonul high-class, Soda Stream. Este de fapt auto-sifonul pe
stil vechi, readus în hip era de niște antreprenori. Videoclipul de publicitate
pentru Soda Stream la Superbowl a fost eliminat de NBC, din proiecție, pentru că era concurent
băuturilor carbogazoase Coca-Cola și Pepsi-Cola.
Eei, dar cizmăria încă există, se află în spatele blocului de
vis-à-vis, deși în față este acum, din nou, o măcelărie. Mai sus la piață este o unitate a S.C.M Igiena. Asta nu
a fost învinsă de nimeni, deși de-a lungul anilor au fost înființate în cartier
și saloane de înfrumusețare, și coafură, la prețuri de concurență și cu program
chiar de duminică. Toate aceste atelier, spații de lucru au cunoscut
transformări. Și-au schimbat firma, unele. Au schimbat cu totul rama
veche, comunistă, de vitrină, cu ramă integrală din termopan. Renașterea
meșteșugurilor se petrece sub ochii noștri. Lângă intrarea în blocul nostru,
niște tineri au deschis o mică frizerie, sub genericul “Academia de Frizerie”. În
Calea Văcărești am dat peste un mic atelier de reparații croitorie și chiar în
piața Timpuri Noi. Nu mai sunt meșteșugari, ci artizani. Ei contribuie la
creșterea duratei de întrebuințare a vieții noastre. Slow life.
Pentru cei care vor să descifreze istoria veche dar și pe
cea nouă, le recomand să meargă în pasajul Macca. Prăvăliile încă mai au
numerele de ordine deasupra ușilor. În spatele Muzeului Național de Istorie a
României, recunoști mai bine ca în altă parte, la parterul Institutului de
Balneofizioterapie, compartimentarea prăvăliilor. Iar în fostul cartier evreiesc din spatele magazinului
Cocor găsești încă steaua lui David deasupra ușii unor magazine, semnul
apartenenței religioase a vechilor proprietari. Iar în strada Colței, încă mai
găsiți spațiile unor mici prăvălii de câțiva metri lărgime. Deasupra uneia mai
este scris încă Star & Cohn. Priviți orașul, priviți straturile lui !
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
