joi, 20 mai 2010

Omul de PR 2.0 (un raspuns la un post)


Reducerea la posesia si abilitatea de a utiliza gadgeturi, nu inseamna ca o persoana intelege ce este comunicarea. Nu intelegi ce este comunicare daca totul este redus la a fi ubicuu/prezent in aplicatiile de socializare.
In plus suntem si vom fi de-acum incolo intr-o lume in care mediile diverse si diferite tehnologic se sustin reciproc. Sa nu uitam ca vorbim de PR 2.0 in conditiile in care o mare parte a populatiei lumii inca mai foloseste din plin media clasice. Sa nu ne imbatam cu apa rece, traim intr-o lume caracterizata de profunde decalaje, mai ales digitale. Nu inseamna ca daca ne scaldam in tehnologii (poate 3% din populatia Romaniei ?) restul se scalda in aceeasi ‘apa’ (apropo, pe un esantion reprezentativ, stim cati romani folosesc Internetul…etc ?)
Pentru comunicare este important sa cunosti paleta de medii si sa selectezi si combini acele instrumente adecvate scopurilor, pentru anumite audiente.
Omul de PR 2.0 este omul de PR 1.0 plus ceva update pe tehnologii. Social media aduc foarte putina noutate fata de media clasice. Ele au aproape toate aceleasi functii (teoretizate/descoperite in ultimele decenii): satisfactie, confirmarea unor credinte, conformarea sociala, orientare sociala, informare, supravietuire, educare. Se adauga relationarea, mult mai puternica.
Deci intrebarea importanta ar fi pentru un asa zis om de PR 2.0: Care este bibliografia pe care iti intemeiezi demersul profesional ? Sociologie, stiintele comunicarii, filosofia culturii, teoria organizarii, arte, ceva titluri de lucrari in domeniu ?
Daca nu esti framantat de multele dileme descoperite de stiintele comunicarii si ai ramas la ‘target’, ’silver bullet’, ‘expunere’, ‘emitator-receptor’, ‘canal’, este bine daca vei gasi pe cineva sa te cumpere.
Dar nu inseamna ca ai dotarea intelectuala.
Altfel, multi vor da cu ‘x’ intr-o grila de intrebari precum cele din articolul lui Cristian Manafu si vor zice: ‘Uauu, sunt om de PR 2.0…Repede sa ma promovez ca atare, ca sa ma angajez’…

vineri, 14 mai 2010

Agricultura nu mai trebuie subventionata, obiectiv pe termen lung

Daca am efectua un calcul pentru a vedea circuitul banilor taxe si impozite - subventii - productivitate - preturi scazute, ar trebui sa vedem atunci pentru fiecare leu platit de contribuabil (orasean sa zicem), cat se regaseste in kilogramul de morcov, rosii, salam, etc. O astfel de analiza este uriasa, greu de facut, dar asa cum se poate pretinde ca fara subventii produsele agroalimentare ar fi mai scumpe, putem la fel de bine pretinde ca eficienta cheltuirii resurselor este negativa. Sau orice altceva, pentru ca suntem in zona speculatiilor. Pe de alta parte, asertiunea conform careia consumatorii ar avea la dispozitie alimente mai scumpe si ar scadea vanzarile, nu se bazeaza pe nimic. Este un mit nedovedit stiintific. Exista vreun studiu pe comportamentul consumatorului care sa arate asta ? De unde stim noi care este elasticitatea cererii pentru anumite produse agro-alimentare. Totul este o gogoasa politicianista si ca sa trag linie, pe orice astfel de politica publica, spun asa: de ce trebuie sa platesc din taxele si impozitele mele, lipsa de productivitate si ineficienta din diverse sectoare economice ? Etc., etc. etc,

miercuri, 12 mai 2010

Raul cel mare si raul cel mic

Raul cel mai mare este sa nu intelegem ca tara se prabuseste si ca nu putem folosi solutii care se implementeaza in 1-5 ani si care sunt blocate in interminabile ajustari si negocieri ale n grupuri de interese. Din pacate solutiile drastice si nediscriminatorii lovesc in cei care sunt expusi. Orice criza loveste in saraci si bogati, dar acestia din urma pot rezista, sunt ca ursii in hibernare. Iar raul cel mai mic, aplicarea cotei unice de 16% la orice venit, al oricui. 

Este administratia publica romaneasca o armata de ocupatie ?

Este o intrebare. Dupa 20 de ani de regim asa-zis democratic, putine sunt cazurile in care am fost servit corespunzator de administratia publica. De o parte contribuabilul roman, de cealalta parte raceala, indiferenta, nepasare, abuzuri, pusul oamenilor pe drumuri, favorizarea celor care dau atentii. Am trimis acum 3 saptamani aproape, 3 scrisori la 3 institutii publice. Pentru o solicitare de asistenta pentru un proiect cu produse traditionale. Nu mi-au raspuns pina azi, nici macar sa ma sune sa imi zica "am primit cererea dvs., lucram la ea." Acum cateva luni am trimis mesaje de posta electronica la MAI, la MS si la ANFP. Singura institutie care a reactionat a fost MAI, care mi-a scris ca a trimis la MS cererea mea, care apoi mi-a raspuns. Aceasta atitudine de sfidare a celor care platesc taxe si impozite este doar unul din aspectele care te fac sa crezi ca aveam de-a face cu o armata de ocupatie, care isi vede doar de interesle ei. Nu raspunde fata de publicul de la ghiseu, de pe strada, ci doar cu sefii si si politicienii si cu cei care dau atentii. Intotdeauna am fost pregatit sa arat respect unui functionar care munceste onest, care iti zambeste, care este alaturi de tine. Daca nu este locul lui acolo, nu este obligat sa lucreze in administratia publica. Poate merge in mediul privat.

luni, 26 aprilie 2010

Teo a castigat

Teo a castigat alegerile versus Liliana Minca....eu sunt pentru...ultima "intreprindere" a lui Teo Trandafir, revolutionara pentru piata media, de a realiza emisiuni cu ea ca talk-host si de a le sindicaliza la televiziunile locale, nu la cele nationale, este o chestie revolutionara, ce imi aduce aminte de echipa Lazescu care a incercat in anii '90 sa puna pe picioare, in toata Moldova, o retea de ziare judetene..eu sunt pentru descentralizare in Romania..dau exemplu si recent lansata de la Targu Mures, revista of Corso..

miercuri, 21 aprilie 2010

Despre filmul “Kapitalism” de Alexandru Solomon

Nu am vazut încă filmul, dar cunosc stilul. Și nu sunt de acord cu ceea ce am citit aici, intr-o revista.

În 1998 am colaborat cu Alexandru Solomon sau mai bine spus el a colaborat cu echipa noastră, a Iolandei Stăniloiu, pentru care lucram ca producător, la realizarea unei retrospective politice, o emisiune TV la un post comercial. Am avut nevoie de sfaturile sale privind scenografia, așezarea în platou a vedetei. Această experiență nu s-a mai repetat. M-am mai întâlnit cu Alexandru cu cațiva ani mai târziu, pe stradă parcă, și am schimbat câteva cuvinte despre acea experiență nefinalizată. Apoi, la o aniversare a Centrului pentru Jurnalism Independent, m-am întâlnit cu el și soția lui. Atunci cred că deja era o figură pentru că realizase “Marele jaf comunist”. Fiind la curent cu viața publică, îi urmărisem prin jurnale cariera. A căpătat notorietate cu “Războiul undelor”, dar mai ales experiență. În anul 2009, eu lucrând într-un contract care includea și asistență pentru un eveniment istoriografic creat de istoricul Andrea Varga la sediul Reprezentanței Comisiei Europene în România, am avut din nou contact cu acea poveste a Europei libere spuse de Alexandru Solomon, pentru că în proiectul Andreei au fost incluse proiecții cu secvențe din “Războiul undelor”, precum și câteva întâlniri cu unii dintre redactorii postului de radio.

Prin urmare sunt subiectiv, ba chiar foarte subiectiv, chiar dacă nu favorabil în ce privește creația lui Alexandru Solomon. Ceea mi-a stârnit opinia-și ceea ce adeseori ar trebui practicat într-o societate liberă pentru a stimula schimbul de idei-a fost un articol de fond despre premiera filmului “Kapitalism” într-o revistă bilunară de afaceri și un editorial semnat în aceeași revistă de către jurnalistul C.R. Ceea mi-a dat de gândit și mi-a produs și ordonat în minte mai multe dezacorduri cu ideile sale.

Nu sunt de acord cu dl. C.R. că Solomon a folosit din întâmplare (involuntar, apud C.R.) litera k pentru kapitalism, poate doar dacă editorialistul ori nu a citit articolul de fond din revistă ori a vrut să spună altceva. Folosirea unei litere precum k este corect justificată de artist, trimiterea fiind la Das Kapital, la combinația ideatică comunism-kapital(ism), etc.

Nu sunt de acord că obiectivul lui Alexandru Solomon, acela de a descoperi dacă există o rețetă anume, românească, de trecere de la socialism la capitalism, ar fi condamnabil o idee naționalistă (care în sine este condamnabil, ca atare ?). Că nu ar exista o rețetă românească de gen și ca atare autorul a căutat originalitate unde nu exista. Eu cred că dl. Solomon și-a propus, ca la orice cercetare, un obiectiv corect. Acela de a afla dacă se confirmă o ipoteză. Punând întrebarea potrivită a găsit răspunsurile potrivite. Ceea ce a obținut dl. Solomon este altceva și era de așteptat să fie altceva. Nu un rețetar, ci un album. Nu o carte de bucate, ci o poveste despre bucătari.

Nu sunt de acord cu faptul că dl. C.R. dintre toți cei care nu au fost incluși în film acesta, l-a ales tocmai și întâmplător pe dl. Sorin Ovidiu Vântu pentru a adăuga în discuție încă un portret care chipurile lipsea din film. Pare mai mult o reverență făcută persoanei căreia i se datorează în mare parte existența trustului de presă de care aparține revista, decât o justificată alăturare. Solomon a lăsat pe dinafară deși îi filmase, și pe alți oameni de afaceri mai mari sau mai mici, precum Ostahie, pe patronul ASESOFT, oameni obișnuiți. Oricum lista potențială ar fi putu fi mare sau foarte mare (300 sau 500). Unii dintre ei l-au refuzat. Am putea să reproșăm că nu fost inclusă nici o femeie în studiul de caz, să vedem cum a reușit, dacă miturile misogine sunt adevărate sau nu. Și așa mai departe.

Nu sunt de acord cu dl. C.R. când afirmă, în numele nostru, al celor care citim, dar nu putem contribui cu o viziune alternativă, că vrând-nevrând nu putem face excepție de opera d-lui Michael Moore. Dacă pentru dl. C.R. standardul este dl. Moore, o parte a publicului poate avea alte opțiuni, justificate. Eu consider că nu se poate face legătura între nimic din ceea ce creează dl. Moore și ceea ce ne propune dl. Solomon. Michael Moore este un polemist, un Noam Chomsky filmic post-modern, un militant anti - globalizare, un artist virulent critic, care manipulează-dar este voința noastră să ne placă sau nu, nu să îl considerăm reper - folosindu-se de regie, scenariu și mai ales montaj. Filmele sale sunt vădit părtinitoare, Moore în-scenează și desigur, în lupta cu miturile despre binefacerile societății de consum, poate este necesară o abordare grosieră ca a sa, pentru a mobiliza masele și militanții. Niciuna dintre tehnicile moore-iste nu permit însă asocierea și compararea operei lui Solomon cu a lui Moore, aceasta este nepotrivită. Așa cum se spune, se compară mere cu pere. În cazul nostru un pamfletar (Moore) cu un eseist (Solomon). Sunt artiști distincți, cu mize diferite.

Ce pot spune despre filmul lui Alexandru Solomon este ceea se citește pe chipul său, ales pentru a ilustra ediția în discuție a revistei. Acest chip a rămas neschimbat de ne-am întâlnit prima oară, până în prezent. Pe el citești întrebările și povestea din “Războiul undelor”, din “Marele jaf comunist” și din “Kapitalism”. Privirea unui personaj care pare a juca o carte a inocenței dar și a impertinenței subtile prin felul cum atacă istoria modernă a României. Pare și o privire care exprimă nedumerire, o ușoară și amară privire în ochii noștri, care se și ne întreabă cum a fost posibil ? Dacă părea un aventurier cu un deceniu în urmă prin încercarea sa de a realiza astfel de filme, astăzi, după încă un al treilea film, vedem o serie programatică. 

Spre deosebire de dl. C.R., cred că Alexandru Solomon nu este un artist singular în demersul său,  editorialistul sperând să i se alăture și alții. În plan mai larg, publicul este aproape răsfățat de punctele de vedere social-politice ale ale lui de Puiu, Mungiu, Porumboiu, Jude, Nemescu, Mihaileanu, Caranfil și ceilalți. După ce vizionăm filmul, rămâne să ne lămurim la sfârșitul lui, cărui gen aparține, cărei școli românești, care este filiația lui Solomon, îl putem încadra undeva sau este oare redeschiderea unei școli de gen în România ?

Filmul are premieră vineri 23 aprilie, nu am invitație și nu sunt ape o astfel de lista producătorilor. Ca să își scoată banii, trebuie ca peste 100.000 de români să vadă filmul, la cinema. Poate “Kapitalism” să facă așa ceva ? Solomon privește la noi și ne surâde trist-amar, încercând să ne convingă încă o dată să îi acceptăm tratamentul și să ne luăm medicamentul propus de el, spre a ne vindeca. Fără ură !

miercuri, 14 aprilie 2010

Exista intelectuali in Romania care sunt contra statutului de membru al UE?

I think I understand position of Mr. Postelnicu. And of course, that of Mr.Ionita. Mr. Andrei Postelnicu sees right because I presume that he sees Romania from abroad. Which makes him see the forrest, not the trees. Whereas, we, standing in the forrest we see mostly the trees. Where are the intellectuals which are seen by Mr. Ionita everywhere around us and where are those unseen by Mr. Postelnicu ?

From 6th of December after finishing a study on the last TV electoral debate, working for 3-4 months on the study, I was sick of the stuff and bullshit. So I have erased the news stations from my TV set cable programming, on both TVs, I rennounced to consume Hotnews.ro and Realitatea FM, and I avoid when zapping to be caught by the news/actuality debates.

I won't get into more details, but saying only that I have seriously re-arranged my media consumption. If you let apart the fishbowl which we think being inside, it means for us we are in the middle of the flock, suprisingly no debate is in the real world.

Let look to the Academy of Economic Studies, name a list of 10 professors which are openly skeptical of the economic and social model of Europe, have written works, have a Ph.D of some sort on that area ? Can you organise a whistle-blower series of conferences of Euro-skepticals lecturers, with academic works in the field ? Let look not in the academia, but in the business world. Take the 300 list of money makers, take the 500 list of money makers. How many of them were openly against the accession, how many funded think-tanks of free-thinking ? I remember only Mr. Tiriac which have said, nomine odiosa, that we should delay accession.

We can continue this discusssion.
One of my projects is a whistle blower series of conferences. Lecturers to speak about the so called "uncomfortable truths". Like the myth of the climate change, or about GMOs versus classical agribusiness with pesticides, or about the fact that pensions are just a pie we must share and why should I pay some people pensions if they did not contribute enough, or about why the agriculture is not considered a for profit business and all of us should pay subsidies ? And so on.

Are there in Romania available rushdies, gougenheims, people with guts to stand against the common sense individualism, apathy, ignorance, obedience ? There are more people like one, Mr.Postelnicu, which are seeking intelectuals to shake this country, which lacks projects, ideas and a fertile debate to upbring change of Romanian society.

Thanks, Tiberiu

marți, 13 aprilie 2010

Vatra Valaha sau casele ecologice din cob

Ma numesc Tiberiu Cazacioc, parintii sunt din nordul Dobrogei, casa bunicilor de la Topolog, construita intre cele 2 razboaie mondiale, sta in picioare, din lut fiind, cu ceva probleme pe ici pe colo, la vatra de copt paine, la acoperis, dar sta in picioare. M-am uitat la nshpe documentare la Discovery Travel, la traznitii de englezi care construiesc din tot felul de materiale case. Si ma mir de cativa ani incoace de ce nu se construiesc case din lut in Romania, sau alte materiale convenabile, la indemana si ieftine. De ce trebuie folosite BCA, betone, termopane? Ma mai mir inca. Este ca mersul la supermarket. Devine intr-atat o obisnuinta ca uiti si devine un scop in sine. Mie mi-a placut ce am vazut in colectia de fotografii. Am aderat la grupul Yahoo bradulet2009, via Roxana Florescu, de vreo 2 ori am fost si in vizita la Nucsoara. Salut :)

luni, 5 aprilie 2010

Trandafir vs. Minca, televiziunea locala contra loteria nationala

Interesant ca aceasta candidatura a lui Teo Trandafir a aprins spiritele in Facebook, probabil si in afara acestuia, pe forumuri...ceea ce nu este rau din punctul lor de vedere (daca nu ar fi starnit interes ar fi fost degeaba candidatura, nu ?)...Ce parere aveti de contracandidata ei, d-na Liliana Minca (de vazut colectia Academia Catavencu, pentru cine nu stie ce track record are)..Pentru ca as pune in oglinda ce a intreprins Teo in lumea publica, la mai multe posturi de televiziune (nu sunt fanul tipului de program difuzat pe slotul ei orar acoperit acum de altcineva), prin forte proprii, si ce anume are in portofoliu d-na Minca...mai recent, Teo a lansat o activitate vizionara: emisiunea ei de divertisment este produsa si distribuita numai in retelele locale de televiziune...multi cred ca in Romania exista numai tv-uri nationale.....asta da indrazneala sa deschizi nise catre publicul local. Poate fi un salt mortal dar cred ca merita ca sa fie semnalat de crate cineva, faptul ca exista publicuri locale

Un sondaj de opinie "Cum voteaza romanii la referendum" si reprezentativitatea esantionului

O suita de comentarii pe marginea unei cercetari sociologice interprinsa de CCSB, comandata de Asociatia Pro Democratia. Studiul poate fi descarcat de aici

I.A: "Romanii ar vota, intr-o majoritate covarsitoare, pentru pedeapsa cu moartea, pentru pedepsirea penala a celor care critica religia ortodoxa dar si pentru retragerea cetateniei romilor infractori si a cetatenilor care cer autonomia tinutului secuiesc, releva un studiu al Asociatiei ProDemocratia."

Tiberiu Cazacioc: Eu am lecturat prezentarea si am vazut ca sondajul este nereprezentativ, nu a inclus minoritatile (romi, maghiari), a inclus numai ortodocsi, au fost chestionati doar cei cu linie telefonica fixa (Romtelecom ?) si numai cei care nu sunt institutionalizati. Numai din acest punct de vedere, al esantionarii, si lasa de dorit si pentru ca atat cei care au comandat cat si cei care l-au realizat, au lasat sa se creada ca este vorba de un esantion reprezentativ. 

In al doilea rand foarte multe dintre intrebari sunt intrebari care induc judecati de valoare, pe care respondentul le confirma prin raspunsuri. La o intrebare de genul: "Stiindu-se ca majoritatea infractorilor sunt romi, ati fi de acord sa....?"....da sigur ca da!"......Reproduc aproximativ, dar in acest fel sunt formulate aproape toate intrebarile....am ras cu pofta pentru ca pare a fi o incercare reusita de a realiza cat mai prost un sondaj si mai ales dibacia in a cheltui bani pentru asa ceva...daca trebuia dovedit ca referendumul este o proasta unealta politica, nu era nevoie de un sondaj - care transmite alte concluzii eronate, si sondajul sa fie la randul lui folosit ca o unealta politica...toti stim ca atat referendumul cat si un sondaj de opinie pot fi folosite spre manipulare ....dar daca de la politicieni nu ne asteptam la mare lucru...de la ceilalti...respectiv APD, eu m-as fi asteptat la altceva dupa atati ani de batalie acerba in plan public !?....as propune ca acest sondaj sa fie supus analizei asociatiei sociologilor, a profesionistilor...ca metodologie (esantionare, modalitate de formulare a intrebarilor), nu ca interpretare....buna metoda FSD de a avea un panel de selectie de oferte pentru BOP si de verificare a sondajelor.

A.D. "Tiberiu,sunt de acord ca exista erori de esantionare, metolodogie si interpretare. Nu putine sunt sondajele de opinie din ultimii ani care nu au corespuns minimelor standarde profesionale. Dar, pe de alta parte, as fi curioasa - poate chiar mi-as dori - sa vad daca exista si o alta fateta - toleranta, permisiva, in cele din urma democratica. Care ar fi, de fapt, esantionarea corecta"


Tiberiu Cazacioc: O singura observatie, care pune sub semnul intrebarii o afirmatie de tipul "romanii cred ca..." Sondajul realizat de catre CCSB a fost realizat numai cu persoane care au telefon fix. Conform ANCOM, la 31 decembrie 2008, rata de penetrare a telefoniei fixe la nivel de populatie era de 23,4%, iar la nivel de gospodarii de 53,6%. Daca CCSB a realizat sondajul doar telefonic cu cei care au linie fixa de telefon, cred ca nu putem spune "romanii cred ca" decat daca folosim o licenta jurnalistica. 

Iar cealalta rezerva, dupa lecturarea raportului dat publicitatii de CCSB, este legata de modul de redactare a intrebarilor. O astfel de intrebare este aceasta: "În ultimul timp, rromii (țiganii) originari din România au fost implicați în activități ilegale în țări occidentale: furturi, prostituție, trafic de droguri, alte tipuri de criminalitate, aducînd puternice deservicii de imagine României.Dvs. ați fi de acord cu organizarea unui referendum pentru retragerea cetățeniei acestor persoane care încalcă legea în alte țări și aduc astfel deservicii României?" 

Nedumeririle mele: de un stie CCSB ca romii sunt implicati in activitati ilegale, exista rapoarte oficiale care identifica rasa suspectilor, mai mult rapoarte care arata ca cei condamnati sunt romi in proportie de % ? De unde stie CCSB ca aceia romi originari din Romania, exista rapoarte ? Ce studiu de imagine a intreprins CCSB prin care a aflat ca acele pretinse actiuni au adus deservicii de imagine Romaniei? Cum sa organizezi un referendum pentru retragerea cetateniei, care este un drept fundamental constitutional, nici macar nu poti intreba asa ceva?...

Eu cred ca toata cercetarea este atat de aiurita pentru a demonstra ca poti intreba orice si ti se poate raspunde orice...

Sigur, referendumul este un instrument prost si imperfect - asta a vrut sa arate sondajul si APD, dar este pacat de bani - opinia publica stie ca este un instrument prost...problema este ca politicienii nu vor sa se lepede de el, nici cei de la putere, nici cei din opozitie



luni, 29 martie 2010

Istoria pe care n-o cunoaşte nimeni. Cimitir musulman misterios la Balabancea

Un articol de Patrick André de Hillerin (Obiectiv Tulcea,joi, 25 Martie 2010)

"Tiberiu Cazacioc, un dobrogean pasionat de istoria locurilor din care se trage, umblă de ani de zile prin întreaga regiune, scormonind după trecut. Are multe poveşti şi îndărătnicie de arheolog, căutând răspunsuri la întrebările care apar în număr mare în timpul peregrinărilor sale. Una dintre nedumeririle la care încă n-a găsit răspuns este un misterios cimitir musulman, aflat pe teritoriul comunei Hamcearca, în satul Balabancea.

Morţii de care nu-şi mai aminteşte nimeni

La prima vedere, nimic nu pare ieşit din comun. Lângă un ogor pregătit pentru agricultură se întinde o movilă necultivată. Dacă te apropii, însă, vei vedea că ceea ce pare doar un alt tăpşan abandonat de către un agricultor leneş este, de fapt, o zonă ocolită cu grijă de către localnici. Motivul ar fi că pe sute de metri pătraţi sunt răspândite zeci de pietre funerare, iar oamenii ştiu că acolo a fost, dintotdeauna, un cimitir turcesc. Şi asta este cam tot ceea ce ştiu, fiindcă informaţii mai amănunţite nu există nicăieri. La primăria comunei Hamcearca, din care face parte satul Balabancea, nu există niciun act din care să reiasă că pe terenul respectiv ar exista un cimitir, iar comunitatea turcă din sat este ca şi inexistentă, deşi, la 1904, în sat traiau 13 turci musulmani care construiseră o geamie ce avea în proprietate 10 hectare de pământ şi era deservită de un hoge. În lipsa actelor, doar o vagă memorie colectivă şi doar două dintre pietrele funerare certifică oarecum faptul că acolo s-ar afla un cimitir. Doar două dintre pietre, dintre zecile încă vizibile, pentru că doar două au forma cultică specifică unui mormânt musulman şi, de asemeni, sunt singurele inscripţionate.

Cimitirul rebelilor anatolieni?

Profesorul Kemal Karpat, născut în Dobrogea şi unul dintre turcologii respectaţi ai contemporaneităţii, care predă la Centrul de Studii Turce al Universităţii Madison din Wisconsin, este de părere că cimitirul ar putea aparţine comunităţii turcilor kizilbaşi, care au trăit în Balabancea până în 1937. Această comunitate s-a stabilit în zonă, cel mai probabil, în secolul XVI, fiind exilaţi din estul şi centrul Anatoliei ca urmare a unei rebeliuni de natură religioasă.Kizilbaşii sunt şiiţi şi, timp de secole, au fost prigoniţi de către majoritatea musulmană sunită ortodoxă. Diferendele doctrinare (pe care nu le vom dezvolta aici) au dus de multe ori la revolte şi la represiune. Înfrânţi şi exilaţi în Dobrogea, o parte dintre turcii kizilbaşi au găsit în Balabancea un refugiu, o zonă depărtată de braţul neiertător al cârmuirii de la Istanbul.

Profesorul Kemal Karpat avansează, pur speculativ, ipoteza că, fiind cunoscuţi ca şamanişti, turcii kizilbaşi ar fi putut să-şi perpetueze obiceiurile departe de casă, iar asta ar putea fi explicaţia pietrelor funerare neinscripţionate. Dar este doar o teorie, emisă pe baza puţinelor informaţii existente până acum.

Oficial, nu există niciun cimitir şi niciun sit arheologic

În inventarul Direcţiei Judeţene de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional nu există niciun cimitir turcesc sau musulman pe raza comunei Hamcearca. Lucru de altfel normal, dat fiind că, aşa cum spuneam şi mai devreme, nici măcar primăria nu ştie cu exactitate care este statutul oficial al acestui teren.

Acelaşi neobosit amator de istorie care este Tiberiu Cazacioc a încercat să medieze o întâlnire între autorităţile din Hamcearca şi muftiul Murat Yusuf, anul trecut, pe 19 martie, când muftiul a vizitat Tulcea. Din nefericire, deşi confirmase întâlnirea, muftiul n-a mai reuşit să ajungă la Balabancea, speranţa celor interesaţi de descoperirea originii acestui misterios cimitir rămânând o vizită a profesorului Kemal Karpat, care vizitează România destul de des în timpul cercetărilor pe care acesta le efectuează asupra istoriei turcilor din Dobrogea.

Deocamdată nimeni n-a intrat cu plugul printre morminte

Reţinerile sau respectul i-au oprit pănă acum pe localnici să are ceea ce spun toţi că ar fi cimitirul turcesc. Primarul comunei spune că, totuşi, uneori pri măria se vede nevoită să efectueze unele lucrări de curăţenie pe terenul respectiv, pentru că dacă plugul nu intră printre pietrele de mormânt de frică să nu sufere unele stricăciuni, resturile nu au aceleaşi reţineri. Probabil că situl nu reprezintă o mare descoperire arheologică, probabil că interesul scăzut al profesioniştilor este justificat, dar tot ar fi interesant ca cineva să piardă o zi-două mergând până acolo, pentru că orice astfel de loc, aşa cum spunea acelaşi Kemal Karpat într-un interviu acordat revistei de limbă turcă “Zaman", reprezintă “amintirea bunei prietenii şi a toleranţei care a existat acolo între români şi turcii care au locuit" pe pământul lor."

luni, 22 martie 2010

Luna pădurii-pădurea lunii

Daniela a lansat o temă. Este tema din titlu. Pare o sintagmă, așa, mai paseistă, care aduce aminte de trecutul apropiat, de-acum 20 de ani. Când citesc "Luna pădurii" gândul îmi zboară la un fel de angajament fals-patriotic, la faptul că dedicăm o perioadă din an, pădurii. Chipurile, o perioadă în care să ne arătăm preocuparea pentru pădure și importanța ei. Într-adevăr ne preocupă ? Să ne întrebăm cât din ceea ce s-a întâmplat cu pădurile României în cei 20 de ani trecuți a însemnat mai multă folosire în scop economic și cât a însemnat re-împădurire ? Câte dezastre naturale, revărsări de ape și inundații au luat la vale multe case ori pentru că fuseseră coastele de munte și deal despădurite sau pentru că erau casele construite în zone inundabile ? Și câte reportaje anecdotice nu am urmărit despre furturile de brazi, potere, confiscări până când brazii de Crăciun nu au mai fost o afacere ? Câte reportaje jalnic constatatoare, fals-patetice, am citit sau văzut despre mulțumirea de sine a românilor în a lăsa tone de gunoaie în pădure când ies la iarbă verde ? Sau cum a fost afectat nordul Dobrogei de lipsa de păduri și seceta determinată de aceasta ? Puține lucruri se întâmplă și nu pun în lumină și balanță în mod just acțiunea cu reacțiunea. Este lăudabil că sunt companii private și de media care organizează campanii de împădurire. Dar ce facem cu cei vinovați care au tăiat în neștire până în prezent ? De ce nu îi arătăm cu degetul ? De ce nu sunt și ei acolo să sape și să planteze măcar ? De ce nu sunt la plantat și de ce nu îi condamnăm public pe cei care au construit case, imobile, au tăiat copaci să își facă loc, dar nu au plantat în altă parte alți copaci ? Ce facem cu acei proprietari care absolut întâmplător au rămas fără arii întregi din pădurea Băneasa, ca din întâmplare furate de persoane necunoscute, ca apoi să poată fi construite zone rezidențiale ? Și ce facem cu acea fabrică de produse din lemn, din pădure, din Transilvania, care poluează, pentru care justiția din România a eliminat interidicția impusă de autorități de a funcționa și care ar trebui demolată, dar pentru care contribuabilii români vor plăti sancțiunile, pentru ca acea fabrică să producă PAL, din lemn din pădurile noastre ? Nu facem nimic mai mult decât să organizăm festivist, luna pădurii.

vineri, 12 martie 2010

Despre Earth Market si Targul Taranului (la Radio Romania International in dialog cu Andreea Demirgian)

Sursa: Radio Romania International

Din 6 martie, Târgul Ţăranului devine prima piaţă turistică acreditată Earth Market din Europa de Est. Un Earth Market nu este doar un loc în care se cumpără şi se vinde hrană. Este un proiect construit în jurul ideii că hrana nu e doar sursă de nutriţie ci reprezintă istoria şi identitatea unui popor, cultura şi sănătatea sa, pământul şi viitorul acestuia. Să păşim împreună în fostul Târg al Ţăranului, de-acum denumit “Earth Market”.

La începutul secolului 20, Bursa de Mărfuri de lângă fabrica de bere Bragadiru era considerată un soi de World Trade Center al Bucureştiului. Aici, vizavi de Piaţa de flori, se făceau şi se defăceau marile negoţuri, în inima unui cartier important pentru mersul afacerilor: Uranus. Împreună cu o bună bucată din alt cartier de case, Rahova, Uranusul a fost ras de pe faţa pământului de buldozerele comuniste. Clădirea Bursei de Mărfuri şi piaţa de flori au rămas în picioare ca prin minune. În curtea interioară a restauratei Burse – azi ocupată de mici companii private – funcţionează Târgul Ţăranului.

El a fost “Inventat” în 2007 de Grupul de Iniţiativă Radu Anton Roman – înfiinţat în amintirea marelui gastronom român ce şi-a dorit să readucă în atenţia publicului produsele româneşti, reţetele tradiţionale, gusturile şi obiceiurile vechi. Târgul ţăranului este o piaţă de mici producători, în care aceştia aduc produse tradiţionale din carne, lapte, precum şi preparate culinare de casă. Afiliat la mişcarea Slow Food, care a pornit din Italia şi are acum centre în mai multe regiuni din România, Târgul Ţăranului se bucură deja de notorietate în Bucureşti. Tiberiu Cazacioc, reprezentantul Slow Food Bucureşti Valahia Gusturilor, mi-a povestit ce înseamnă de fapt această nouă titulatură:

“Earth Market este o acreditare pe care a obţinut-o Târgul Ţăranului din partea mişcării Slow Food Internaţional. Earth Market din Bucureşti este prima piaţă din Europa de Est care face parte din reţeaua internaţională cu acelaşi nume, sunt doar zece în lume. Un Earth Market înseamnă nu numai un loc unde găseşti produse şi producători, ci şi istoria acelui produs, identitatea producătorului, să învăţăm despre cultura care a pus bazele producerii acelor produse tradiţionale, să ne întâlnim cu ceilalţi ca să gustăm împreună aceste produse.”

Filosofia Earth Market susţine că hrana nu este pur şi simplu o sursă de nutriţie şi a te hrăni este un act special. Earth Market pune accentul pe cunoaşterea şi identificarea locului de unde provine produsul. Înainte să cumperi poţi afla detalii despre cel ce a făcut acel produs şi despre zona din care vine. În al treilea rând, un Earth Market scurtează lanţul de distribuţie, mi-a spus Tiberiu Cazacioc:

“Producătorul poate să ajungă mai repede la consumator, dar şi dai valoare acestor produse. Earth Market înseamnă şi lucrurile care se pot spune despre un produs anume. Dacă e vorba despre o brânză de burduf, de unde e, cine a făcut-o, ce conţine, în ce condiţii a fost preparată, cu ce ingrediente. Într-un Earth Market trebuie să regăseşti o hartă a locului respectiv, producătorul să-ţi spună reţeta, să-ţi pună la dispoziţie reţeta tipărită, să guşti produsul, să stai de vorbă, să vii cu prietenii şi să deguşti din aceste produse. Devenim astfel conştienţi că a te hrăni cu un anumit tip de produs care aduce ceva din trecutul istoric în prezent e o acţiune aparte. Nu doar iei coşul de la supermarket, îl umpli, îl încarci, te-ai dus acasă, ai băgat în frigider şi bagi în gură fără să ştii să mănânci.”

Produse tradiţionale înseamnă şi că hrana vândută în aceste pieţe e mai aproape de conceptul “bio”. Producătorii ce vin să-şi întâmpine clienţii la fiecare sfârşit de săptămână încearcă să le explice cumpărătorilor că mâncărurile tradiţionale trebuie consumate rapid şi nu uitate în frigier, mi-a spus Tiberiu Cazacioc:

“Noi nu concurăm cu un magazin care vrea să vândă 7 zile din 7 zeci de kilograme. Acest târg se întâmplă doar sâmbăta şi duminica pentru mici producători care au o producţie scăzută. Nu concurăm. Fiecare magazin are o altă poziţionare pe piaţă. Unul dintre producătorii cu care am lucrat noi la început în târg are un magazin deschis în Bucureşti, pe Calea Floreasca, este deschis doar sâmbăta şi duminica, vine cu produsele din Bucovina, iar acum am înţeles că vrea să-şi deschidă un magazin la Viena. Trebuie investit în a educa publicul şi în a atrage atenţia asupra sezonalităţii. Dacă vezi căpşuni în decembrie, degeaba îmi spune mie vânzătorul că sunt proaspete. În pieţele româneşti, 90% dintre vânzători doar se îmbracă în producători şi strigă “Hai la roşii româneşti”, pentru că această “legendă” încă vinde bine, dar de fapt produsele care sunt tot timpul acolo nu au legătură cu sezonalitatea şi nu sunt româneşti.”

Andreea Demirigian: Ce se schimbă acum că după doi ani Târgul Ţăranului devine Earth Market?

“Am ridicat acest tip de eveniment şi de întâlnire cu producătorii de la un eveniment naţional la unul cu caracter internaţional. Atragem astfel un nou public. În mod secundar, târgul va deveni o piaţă turistică a Bucureştiului. Spre deosebire de actualele pieţe pe care eu le-aş denumi de tip bazar, piaţa asta aduce ceva nou. Noi punem pe harta României, pe harta Europei de Est un Earth Market la Bucureşti. Hrană, producători şi evenimente organizate în jurul hranei, evenimente în cadrul cărora explicăm ce e cu aceste produse.”

Earth Market mai sunt de găsit în Israel, în Liban şi în Italia. Dar nu are sens să bateţi atâta drum, de vreme ce e unul chiar aici, în buricul Târgului lui Bucur… Andreea Demirgian

miercuri, 10 martie 2010

Playing engagement with social media and revisiting Noelle-Neumann

Dear Zuzana, dear all,

I am sceptic, critical, rationalist type. And I see relativity in a lot of things around us. What means "engaging"? If it is an action of communicating with audiences, in multiple and diverse ways, giving and receiving feedback, in this way a corporation will not keep the pace. Because addressing thousands of individuals, listening to them on a one by one basis, this is disruptive. No corporation will have, but will pretend, such a disruptive communication approach as no corporation has the ressources to do this. So if by engaging we mean "engaging", this would mean splitting the communication corporation to fit the segmentation of the real population. So if engaging is at the level of numbers, gender, race, education, residence, this would not be engaging. Example, could you engage with your neigbours ? With how many, and could you do it simultaneously ?

For the reasons explained before: yes, if the corporations are mad enough to really engage, this could pose a risk to them. What we see is that corporations pretend that they are engaged with social media, but are they really engaged ? Do we have a methodology agreed to benchmark engagement with social media ?

I also would point to the fact that real communication and real engagement is not possible. No real communication is possible because this would mean that the corporation, step by step, listening to their customers, would aim to modify the product/service to satisfy the consumer, to the very end that it would not be economic to produce it ? Because always a consumer would require, let's presume, a cheap Ferrari ! Engaging is mostly about listenning to consumers, taking feedback and adapting services and products? Could this happen? I think no. Corporations want to sell us many things we do not need. Today you buy a TV set that tomorrow is old. Although yo can keep a TV set for 4-5 years, as fast you have buyed one, the next one is on OOH.

In real terms, engaging would mean the lost of the identity of a corporation. Nowadays corporations are pretending that they are truly engaged, play small games of engagement, and yes, we all are astonished afterwards. But did they corporations changed the product? Did a tobbaco company closed its doors/capacity for its production is damaging the health? Etc....etc....There is large scale play about engagement and corporations.

My case is that the real point of social media, is that it breaks the silence spiral described by Noelle-Neumann: people which are afraid to speak in their inner circle, because they tend to conform to social norms, break-out in Facebook, Twitter, make their group of friends and speak out. Social media is not new. Yahoo! Groups are old age (discussion groups they have acquired in the 90's), discussion lists at the beginning of the Internet existed, messenger is another example (for how many years this service exists?), mobile phone is an instrument of social media (conferencing via phone is available in GSM from the beginning, or real-time chatting through GSM platform). Social media are forums, which are with us for many years around. What is new is the importance we give to them today. 

But I wouldn't make of social media the god above all. Be cautious when a corporation pretends is engaged with social media. Is it indeed ? How it did affect the product or the service it provides ? And is accountable and transparent to explain how listening to customers made the product better and in which way? Or is it a spinnning exercise whose end we cannot have the time and ressources to check and fail in the end to be convinced: "Whoa, that big corporation listened to us customers!". Today a corporation barely recognizes that it has problems, see Toyota case. The attracting power of wishful thinking is sometimes blinding us.

miercuri, 10 februarie 2010

Fapt divers: Un bolnav grav ne arata jumatatea goala a paharului

Un bolnav grav a mobilizat in ajutorul sau o impresionanta armata de forte. Are un site propriu de tip jurnal in care isi tine la curent sustinatorii cu evolutia bolii lui. Are hashtag twitter si in twittosfera este frecvent re-ciripit. O multitudine de bloguri au scris, rescris si foarte multi consumatori de bloguri au retransmis mesajul despre campania de strangere de fonduri in favoarea acelei persoane. Strangere de fonduri necesare unei operatii in strainatate. Cu multa atentie poate fi pus pe hartie un model de comunicare in media sociala, un model de campanie sociala, chiar de fundraising online, dar mai ales despre cum se manifesta publicul din zona online ca sustinator al unei cauze. Si dovada ca aceste publicuri din online sunt publicuri ALE UNEI CAUZE, in sensul dat de teoriile comunicarii. Nota generala a acestei miscari sociale de masa in online este aceea de solidaritate, de putere, de "da mesajul mai departe!". De satisfactie ca foarte multe persoane care nu se cunosc, sunt capabile sa adune banut cu banut in contul de campanie. Insa aceasta parte pozitiva a campaniei ad-hoc ascunde ceva.
In primul rand, faptul ca acest caz, al unui bolnav grav, este semn ale unei disfunctionalitati grave a sistemului medical din Romania. Premisa fundamentala este ar trebui sa ne consideram protejati de sistemul medical, care este sustinut printr-un mecanism de colectare de fonduri de tipul intr-ajutorare mutuala. In realitate, in cazul amintit, operatia nu este acoperita de calitatea de asigurat. Operatia se poate realiza numai afara si contra cost. Nimeni nu se intreaba de ce? Pentru ca asa merg lucrurile in Romania? De ce merg asa si de ce ne aplecam asupra unui caz particular si nu ne revoltam impotriva sistemului? De ce acceptam sa contribuim la astfel de fonduri de salvare, dar aceasta masa de internauti online nu se transforma intr-o masa de cetateni off-line care sa iasa in strada impotriva sistemului, printr-un protest civic?

In al doilea rand, pe de o parte ar trebui sa ne bucuram, pe de alta parte sa ne intristam. Pentru ca aceasta mobilizare de forte in internet si mai ales prin media sociala ne mai spune ceva: despre decalajul digital intre membrii unei societati. Poate in Romania sunt foarte multe cazuri grave, nu este nevoie sa le asezam pe trepte, sa le ierarhizam. Poate este un vecin de scara, de cartier, un vecin. Sau un homeless. Ei cum sa ceara bani, cum sa stranga fonduri pentru a iesi din necaz? Nu au calculator, nu au acces la internet, deci nu sunt nici dotati tehnologic si nici alfabetizati digital. Si nici-daca le-ar avea pe astea-nu ar sti sa mobilizeze lumea, nu ar sti cum sa comunice. Da, aceasta poveste ne arata cum segregarea tehnologica si accesul la media sociala, creaza falii sociale, pe unii ii ajuta, pe altii nu. Cei neajutati sunt undeva in penumbra.

In al treilea rand, pozitia sociala si conectivismul, relationarea ta, te ajuta sa te folosesti de media sociala pentru a-ti sustine plasa de siguranta a conectivismului/networking-ului. Ca atare poti fi un individ la nevoie, poti avea acess la tehnologie, dar daca nu faci din clasa sociala a celor interactivi, ai sansele si mai scazute. Esti artist, free-lancer, programator, lucrezi in consultanta, folosesti netul zilnic, lucrezi in publicitate, marketing, PR, calatoresti mult si ai legat relatii? Probabilitatea de a avea relatii, cunostinte si prieteni SI pe net este foarte mare si reteaua foarte extinsa. Esti ospatar, vanzatoare, sofer de taxi, florar, mecanic auto? Sansa de a avea un network consistent pe net la care sa ai acces cand, sa zicem, esti intr-o situatie extrema, este foarte mica. Si in acest fel media sociala si gradul de acces la ea determina o diviziune sociala serioasa.
Este o viziune cinica, este una corecta? Ne bucuram de media sociale, dar sunt acestea accesibile tuturor? Este accesul larg deschis? Inchei amintind un subiect de acum ceva timp: Finlanda vrea sa faca din accesul la Internet, un drept fundamental al omului.

Minte+corp=montaj dezasamblabil

De 50 de ani creierul meu este gazduit de corpul meu. Am gandit si exprimat corect ? Poate ca ar fi trebuit sa spun "mintea mea, care salasuieste in creierul meu, este sustinuta de corpul meu". De peste 50 de ani ? Da. De cate ori v-ati gandit la corpul vostru ca la un purtator al mintii, ca la un costum de haine, sa zicem ? Uneori, adeseori, niciodata ? De obicei mintea noastra nu face distinctie intre invelis si inteligenta care salasuieste acolo. Tot timpul par impreuna. Dar daca mintea mea, eul, intr-adevar, dupa moarte, isi gaseste alt corp, alt dulapior ? Daca intr-o buna zi alt eu se va naste in mintea noastra? Vreodata cand v-ati culcat, ati avut cumva macar o secunda gandul ca a doua zi corpul vostru s-ar putea trezi la activitate cu o alta minte in loc? Mai sclipitoare, mai inteligenta, mai creativa, mai...mai...si fara memoria neplacuta a unor momente din viata? Este oare imposibil? PS: Evident cele de mai sus sunt speculatii pentru un scenariu. Posibil de film.

luni, 1 februarie 2010

Fapt divers: Premierul Boc taie bugetele de publicitate ale ministerelor

De regula publicitatea pe care o cumpara institutiile publice atunci cand nu este vorba de campanii de sensibilizare, este marea publicitate in presa centrala si locala. De regula criteriile de selectie a pachetului de media buying sunt rapoartele de audienta ale BRAT. Iar cand este vorba de campanii de amploare, este licitata combinatia de radio cu TV, eventual cu OOH. Revin la marea publicitate si ma intreb, fata de ceea ce se intampla azi cu media, de ce sa cumperi publicitate intr-un ziar de cateva zeci de mii de exemplare ? Este acela vehiculul potrivit ? De ce nu este cumparata o campanie integrata, care sa combine vehicule online, social media, bloguri, situri private cu audienta (nu media). In prezent instrumentele de comunicare iti pot asigura audienta necesara, ar putea foarte bine sa nu fie situl unei publicatii ci chiar situl unei companii de consultanta, sau al catorva, extrem de vizitate. Si pe aceste situri ai vrea sa publici, de exemplu, anunturi privind apeluri pentru proiecte. Acestea fiind cele care mai adesea trebuie publicate (mai intra aici vanzari de active, etc.). Remarc deci ca institutiile publice au ramas incremenite in proiect, paradigma mediilor clasice si usor de administrat, print plus radio plus TV. Lumea s-a schimbat si stirea din presa de azi 1 februarie, cu subiectul din titlu, ne-a readus cu picioarele pe pamant. Pe de o parte sa remarcam cat de in urma a ramas institutia publica fata de vremurile pe care le traim, pe de alta parte sa ne reamintim cum se irosesc resurse financiare publice, fara rost, pentru atingerea unor tinte de audienta ce nu mai pot fi atinse azi de print. Printul pentru marea publicitate, de tipul lichidari de active, apeluri pentru proiecte finantate din fonduri europene, nu mai este relevant. Nu a murit, dar nici nu se simte bine. Sigur o ratiune a cumpararii de publicitate este si sifonarea de resurse catre publicatii pentru a le oxigena artificial, via diversi intermediari, mai profesioniti unii decat altii. Dar asta este o alta discutie.

joi, 28 ianuarie 2010

Sa peisajam bine!

Draga Radu,

Pe masura citirii mesajului tau despre indicatoarele in peisaje naturale, actiune ce pare a fi mai degraba manata de interese comerciale, am rememorat una din caracteristicile importante a N documentare despre natura, biodiversitate, etc. pe care le urmaresc frecvent pe canalele tematice (National Geographic, Nat WILD, Discovery, Linea Blu -RAI UNO, etc.) si anume: chiar nu prea am vazut indicatoare care sa te agreseze, am vazut doar natura (sigur, poate erau evitate la montaj). In doilea rand, pot spune ca in calatoria mea prin Turcia, am remarcat si mi s-a parut inventiv si caracteristic pentru spiritul antreprenorial al turcilor, sa vad mai peste tot, pe orice colt de stanca, pe marginea highway-ului, panouri obosite despre cazari, ulei de masline, vanzari de vile sau restaurante. Dar gandindu-ma a doua oara la chestia asta, cred ca este o interventie gresita. In alt treilea rand exista alte instrumente mai civilizate pentru a usura accesul la natura, fara a o vatama: harti tiparite, harti digitale, IPhone, telefoane cu acces Internet, GPS cu POI, puncte de informare la primarie/autoritatea locala (se finanteaza din POS Mediu), alte instrumente electronice, doar traseele sa fie marcate si sa fie panouri la intrarea pe traseele de acces in parcurile naturale, rezervatii. Este adevarat ca trebuie sa incepem a gandi calatoria in natura ca pe o experienta speciala, pentru care trebuie sa te echipezi corespunzator, deoarece te inhamezi la a explora frumuseti naturale si nu doar cu slapii si punga de plastic la tine. Ceea ce trebuie discutat si explicat opiniei publice pe termen lung si eventual reglementat este faptul ca o constructie, o interventie umana intr-un anumit tip de context local, sa nu afecteze peisajul. Exemplu, plaja de la Mamaia: de cate ori nu v-ati simtit inconfortabil, uitandu-va in zare vazand constructiile de la rafinaria Petromidia ? Ca atare sunt si eu de partea celor care vor sa vada natura salbatica, mai curand, decat indicatoare cu sigle de sponsori. Dar traim intr-o lume in care omul este specia dominanta, nu ?

duminică, 17 ianuarie 2010

To be or not to be online

Am dat peste un articol care pune in discutie reglementarea mediului online. Punctele de vedere exprimate sunt fundamentate pe doua premise: prima, ca exista CNA cu rol de reglementor al mediului audiovizual si a doua ca mediul online trebuie sau ar trebui reglementat ca si mediul audiovizual. Cele doua premise corelate induc ideea ca CNA ar fi poate, in pozitia sa mai primeasca (sau nu), atributii si pentru reglementarea continuturilor online. Eu imi bazez adesea rationamentele, pe punerea in discutie a intelepciunii conventionale sau conventional wisdom. Prima provocare ar fi: De ce ne trebuie un CNA si mai ales de ce ne trebuie acest organism in anul de gratie 2010, cu 2 ani inainte de trecerea la televiziunea digitala ? Nu accept si nu astept un raspuns de la cei care castiga de pe urma existentei acestei institutii. Oare nu ar fi mai natural ca problemele legate de libera exprimare, protejarea persoanei, sa fie puse serios in bratele justitiei ? A doua provocare este: De ce trebuie mediul audiovizual reglementat si celelalte medii nu ? Exista o cercetare relevanta care ne arata azi ca mediul audiovizual este dominant, este mediul preferat de public ? Raspunsul este mai degraba nu, si mai ales nu pare ca am avea cercetari relevante despre publicul din Romania. Vorbind de media, care este locul OOH intr-un eventual pachet media, el nu ar trebui reglementat ? Dar presa tiparita, de ce nue este reglementata, gandindu-ma la reglementarea mai ales legate de exprimarea politica ? Dar pliantele publicitare, care sunt un vehicul de comunicare comerciala, pe care le primim in cutia de scrisori ? Dar mediul online la care avem acces printr-o statie de calcul sau cu telefonul sau in viitor cu smartbook-ul ? De ce societatea si in speta societatea contemporana romaneasca a adoptat si creat organisme de tip CNA? Se mai justifica o astfel de institutie pe termen scurt ? Dar pe termen lung, cand vom avea televiziune digitala ? Si as deschide o paranteza cu privire la o situatie amuzanta. De ce trebuie realizate impartiri aritmetice pentru expunerea in audiovizual, si de ce au loc batalii de strada pentru cat de multa suprafata acoperim sau nu cu afise in campaniile electorale ? Exista o dovada sigura, inatacabila, ferma, indubitabila, ca daca vom vedea figura unui politician pe cat mai multe garduri, ecrane, online-uri, noi in proportie de masa ne vom schimba atitudinea, motivatiile, perceptiile si vom alege ceea ce doreste political advertiser-ul sau vom avea un sentiment de respingere? Ce dovezi avem, atotputernice, irefutabile si valabile universal ? Sunt sute de studii care arata ca poti fi influentat in directia dorita si sute de studii care dovedesc contrariul, ca nu poti fi influentat. De aceea cred ca problema publishing-ului online, a regulilor dupa care functioneaza, este de domeniul initiativei private si a responsabilitatii aferente. Abaterile de la prevederile privind protejarea demnitatii persoanei, etc. trebuie reglate prin instante civile. Publisherii trebuie sa adopte prin autoreglementare coduri de conduita, care ar fi SI dovada responsabilitatii lor sociale. Iar in situatia bloggerilor, ei isi asuma raspunderea civila personala pentru ceea ce scriu. A fi online nu este diferit de a te plimba prin parc sau a merge la cumparaturi ! Nu scuipa, nu arunca priviri deocheate, nu fi rasist...nu arunca cu pietre in geam. Sau cu alte cuvinte, iubeste-ti aproapele ! Oriunde te-ai afla...

duminică, 10 ianuarie 2010

Babanu si District 9

Babanu este unul dintre cei 2 cunoscuti fara-de-casa ai cartierului in care locuiesc. Ii vezi cand te intorci de la lucru, stand de vorba cu cine vrea si cine nu vrea, in fata la magazinul alimentar deschis non-stop. Asteapta sa i se dea ceva, Babanu, sa cumpere o bere, si sa te tina de vorba. Babanu vorbest incontinuu si inconfundabil il auzi ori cand iesi din bloc ori in deplasarea prin cartieri: are un debit verbal continuu si nu il poti banui de lipsa de inteligenta. Daca ai timp si daca depasesti tentatia de respingere, din teama fata de comportamentului lui si de aspectul neingrijit, Babanu iti poate expune fara punct si virgula, tot felul de rationamente ciudate despre diverse situatii. Babanu face parte din cultura locala a cartierului. Cum traiesti Babanu si din ce, nu poti decat banui. Dupa cum am spus sta in fata la magazin, te mai acosteaza pe ici si colo, intra in blocurile din vecinatate si face curat pe la ghenele din scara blocului. Unde de regula, proprietarii si locatarii lasa tot felul de produse de nearuncat pe burlan: piese de instalatii sanitare, fiare de calcat defecte, pantofi uzati, lucruri ce parca ar mai putea fi utilizate in a treia viata, de cineva. Si vine Babanu si le recupereaza. Uneori insa Babanu se si adaposteste cateva ore in ghena de pe palier. Si al auzi vorbind continuu cu prietenul lui, ore in sir. Te deranjeaza, este si sunt niste ciudati murdari care adasta acolo ? Poate da, si esti tentat sa te duci sa ii usui, sa plece de acolo ca iti aduc neliniste in traiul tau - zgomot, comportament diferit, atitudine. Dar daca l-am goni pe Babanu am rezolva problema ? Problema este ca Babanu nu isi gaseste suportul in societatea in care traim. Daca il gonim la trei blocui mai incolo, nu ar fi o rezolvare. Asa si cu extraterestrii din filmul District 9. O lume fericita si nerealista asteapta si sustine realizarea unui vis: stramutarea extraterestrilor la mai multi kilometri de Johannesburg. Cu alte cuvinte indepartarea problemei ar fi solutia ei ? Nu, in nici un caz. Babanu ar trebui sa fie ajutat de societate. Extraterestii sunt nomazii de aiurea, homelesii din Romania, napastuitii cu voie sau fara voie de pretutindeni. Babanu, fara sa fie un 'crevete', este precum un personaj din District 9: un segregat.