Slow Food: Măcelari din toată România, uniţi-vă!

Ce fel de carne puneţi în oala de gătit? Vă mai amintiţi de măcelari şi măcelarii? Din anii ’70 sau din perioada interbelică? Sau aţi văzut cum arată astăzi o măcelărie din Europa, pentru oameni obişnuiţi, mai spre vest? Între felurile noastre de mâncare, pregătite în casă şi carnea pe care o cumpăraţi pentru preparare, măcelarul este intermediar. Dar ar trebui să redevină, cum îl numesc francezii, boucher artisan. Măcelar artizan. Şi el este important în lanţul hranei, este o profesie de care depinde cum ne hrănim, dacă vrem să mâncăm ca la mama acasă. Luaţi la mână multele reţete culinare pe care le găsiţi şi aflaţi dacă acestea sunt suficient de detaliate. De exemplu, "paste la cuptor cu carne de vită şi brânză". Adică ce fel de carne de vită ar fi potrivită, de la cutie, din ce fel de vită? Din ce am aflat de la alţii, că nu am dat la orice pas peste o măcelărie importantă, pot să fie 22 de feluri de carne de vită, cam atâtea se pot tranşa. Unele, 9 dintre ele, sunt pentru gătit rapid, celelate 13 pentru gătit lent. Iar de la porc, tot într-o măcelărie, ar trebui să găsim 11-12-13 feluri de carne. Atâtea feluri de carne ar trebui să găsim într-o măcelărie care ne respectă şi care respectă tradiţiile culinare româneşti. Fiecare preparat culinar trebuie să includă felul de carne potrivit pentru o masă Slow Food. 

De câte ori merg prin alte ţări (nu atât de des, costă, nu?), caut să observ obiceiurile locale. În materie de comportament pe stradă, în localuri, ce publicaţii sunt pe piaţă, ce programe de televiziune au şi altele. De curând am fost în Spania, la Madrid. 

Am dat o raită şi printr-un mall dintr-un cartier al oraşului şi am descoperit la parter câteva măcelării una lângă alta. Ce frumos! Fiecare avea pe pereţi, în spatele standurilor, planşe colorate cu fiecare animal prezent în oferta din vitrina frigorifică, în bucăţi tranşate, carne de vită sau de porc. Asta mi-a adus aminte că, într-o ediţie a cărţii Sandei Marin, din anii ’50, pe care o aveam la noi în casă, era inclusă o secţiune cu părţile componente, ce se tranşează de la carcasa animalului. După cum am spus, fiecare este potrivită pentru alt fel de mâncare. Vorbeam despre asta şi cu măcelarul de la noi din cartier, el fiind încă din anii ’80 prezent în piaţă. Recunoştea că meseria s-a stricat, s-a pierdut, atât câtă era, în ultimii 20 de ani.

Cum se testează carnea 

La măcelăria spaniolă, am asistat la două lucruri interesante. În primul rând, o discuţie între o doamnă şi măcelar, era vorba de alegerea cărnii. Nu eram aproape, nu auzeam şi nici nu ştiu spaniolă, însă gesturile au fost semnificative. Domnul măcelar, unul din cei trei, a luat o bucată de carne, a întins-o peste vitrină către doamnă, cu degetul mare a apăsat pe porţiunea superioară a ei.

Ca să arate că este fragedă, că este elastică, că este proaspătă, asta am înţeles eu, că după apăsarea cu degetul carnea revine la forma ei. Părea un ritual comercial şi foarte profesionist implicând măcelarul şi potenţialul cumpărător, care dovedea încredere. Al doilea lucru, i-am văzut tăind carnea, feliuţe subţiri ca hârtia, cu un ditamai satârul fin, una după alta, aşa cum nu am văzut în vreo măcelărie autohtonă. Măcelarul părea un chirurg maestru, deşi era într-un loc banal. 

În România, ştiţi ce înseamnă măcelarii? Mă-ce-lar industrial!!! Ocupaţia de măcelar are codul 741103 şi face parte din grupa de baza 7411, în Clasamentul Ocupaţiilor din România. Ei fac parte din categoria "Măcelari şi alţi lucrători în prelucrarea cărnii şi a peştelui", grupa majoră 7- "Meşteşugari şi lucrători calificaţi în meserii de tip artizanal, de reglare şi întreţinere a maşinilor şi instalaţiilor." 

Care credeţi că este menirea lor? Potrivit COR, măcelarii taie animalele pe linie, în bandă; tranşează, dezosează şi sortează carnea pe calităţi; conservă carnea prin sărare, uscare, frig sau fum; pregătesc şi ambalează carnea şi produsele derivate pentru vânzare. Germania pe aceştia îi caută, dar noi românii, să îi căutăm şi să îi vrem pe măcelarii meseriaşi, măcelarii artizani, cum le zic francezii.

Măcelărie pentru boieri

Pentru că mă pricep un pic la franceză, Franţa fiind renumită şi pentru gastronomie, am căutat informaţii în limba lui Sarkozy. Stiţi de când funcţionează Confederation Francaises de la Boucherie, Boucherie-Charcuterie, Traiteurs? Din anul 1894. Confederaţia cuprinde 20.000 de companii, acoperă o cifră de afaceri de 6,10 miliarde de euro, include 80.000 de persoane: patroni, parteneri, salariaţi, ucenici. În limba română există traducere pentru boucher-charcutier, boucher-traiteur? Ne-a lăsat comunismul moştenire meserile astea?

Şi ca să închei într-o notă optimistă privind recuperarea tradiţiilor culinare româneşti, cu un ghiont din import, aflaţi că un român, domnul Cristian Preotu, a investit şi a deschis o măcelărie ca la carte, ca la francezi, în Bucureşti. Cam pentru boieri, scump, scump, dar dacă vrem să ne respectăm, să revenim la bucătărie şi la plăcerea de a mânca în familie, la esenţa Slow food, merită. Iar dacă ştiţi de măcelari profesionişti, că mai există vă rugăm includeţi în comentarii. Să îi lăudăm şi să nu îi ignorăm, ei fac onoare unei meserii de artizan. Dacă nu ştiţi, nu este păcat că ne-a lăsat comunismul fără meseriaşi?

Citiţi mai mult: Măcelari din toată România, uniţi-vă! - Slow Food > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/macelari-din-toata-romania-uniti-va-939631.html#ixzz1UBQj8PND
EVZ.ro

SMS Camp, eveniment BIZ, la Piriul Rece

Am fost si la SMS Camp, un program de 2 zile de discutii si intelegeri privind social media in Romania. A fost un bun prilej de a afla de la un panel de bloggeri, A-listeri, o parte din mica comunitate din tara, care au intrat deja in mecanica comunicarii, PR, marketing, etc., ce inteleg ei din procesul in care au fost integrati, fara voia lor. Dupa cum am spus la intalnirea de deschidere, ne pregatim sa intampinam viitorul.

Slow Food: Whisky la PET, despre fermentarea şi distilarea unei tării de calitate

Whisky la PET? Distilerii autodidacţi autohtoni ştiu mai bine! O tărie, cu tehnicile noastre tradiţionale româneşti, poate fi produsă oriunde şi oricum, daţi o tură de-a lungul României, pe marginea şanţului veţi găsi din plin. Să vedem cum anume facem răchia. Pentru producerea unui rachiu de fructe, de calitate, acestea trebuie să aibă un conţinut scăzut de zaharuri, să fie puţin coapte, să fie puse la fermentat cu resturi de pământ, iarbă şi frunze, aşa cum au fost culese fructele de pe jos. Nu este o problemă dacă mai luaţi şi din arbust sau copac, fructe necoapte sau de pe jos, putrezite, mucegăite sau storcoşite, pentru că înseamnă că au puţin zahăr şi asta nu este rău pentru sănătate. Rachiul iese mai gustos după aceea adăugând zahăr. Ce fel de fructe se folosesc? Mere, pere, cireşe, vişine, prune, corcoduşe, caise, piersici. Fructe de pădure precum zmeura, căpşunile sau coacăzele. Mai putem folosi şi fructele sălbatice, mai greu de cules de pe jos, dar merită. O propunere ar fi  coarnele, porumbele. Sigur că putem folosi şi resturi de la producerea vinurilor.  

Zaharometru, cântar, refractometru sau instrumentele inutile

După ce aţi adunat de pe unde aţi putut fructe, chiar nu contează, le puneţi la fermentat. Ţuicarul autohton ştie mai bine, nu trebuie să îl înveţe nimeni. Înainte de porni la drum, câteva lucruri trebuie evitate. Nu vă luaţi după tot felul de cărţi şi opinii de specialişti care cer ca, pentru o băutură din distilate de fructe de calitate şi stabilirea cantităţii de esenţă, să fie folosit zaharometrul, cântarul, refractometrul. Astea sunt mofturi. La ce folosesc toate astea ? Se pare că sunt utile la calcularea conţinutului de zaharuri al decoctului, al masei fermentate. Acesta, dacă îl avem, este important pentru cantitatea de alcool ce se va obţine. Repartizat în cele trei ape, cele trei fracţii.

Vase în care punem amestecul de fructe la dospit

Plastic sau inox? Vase din plastic, că se găsesc pe toate drumurile. Nici nu contează plasticul, compoziţia lui, când le cumperi oricum habar nu ai ce plastic bagi în casă, de l-o fi făcut turcul sua chinezul sau românul harnic într-o făbricuţă. Poate fi şi un vas din plastic care se dizolvă un pic în masa fermentată, pot fi vase de plastic la mâna a doua (unde am ajunge dacă am cumpăra vase noi?) Se schimbă un pic gustul distilatului prin adaos de substanţe din plastic sau arome mai vechi, dar acesta va fi farmecul rachiului, pentru că amatorul autohton de rachiu din marginea drumului, nu este sensibil la nuanţe. La urma urmei, după ce te îmbeţi, ce contează că a avut un gust ciudat? În ce priveşte curăţirea vaselor după folosire, păstrarea lor în stare curată, atât timp cât vezi limpede prin PET cum arată rachiul, este suficient. Oricum nu verifică nimeni şi după ce aţi vândut 2-3 PET-uri, schimbaţi locul de vânzare. Să vă caute ei, consumatorii, dacă au probleme cu calitatea, lângă o altă bordură, la o altă tarabă, într-un alt loc. Treaba consumatorului este să îşi păzească singur stomacul, nu este treaba ţuicarului amator să se îngrijească de sănătatea lui. A dat banul, s-a marcat.

Fermentaţia alcoolică

Fermentaţia pură se produce atunci când folosiţi drodjia naturală, drojdia de cultură pură (uscată, lichidă sau presată), enzime (adică biocatalizatori) şi doar dacă este cazul acizi. Ce este special la producţia autohtonă la curte, de rachiu şi ţuică, este că habar nu avem ce se foloseşte la fermentare de către cei care oferă un lichid incolor cu tărie alcoolică în foste PET-uri de apă plată sau apă minerală. Şi pe un amator de tărie, asta nu îl împiedică să cumpere şi să consume.

Îndulcirea se obţine cu aditivi, nu este de la Dumnezeu

Desigur, natura sau bunul Dumnezeu nu le poate face pe toate. Degeaba ai drojdie, enzime, acizi, substanţe nutritive, amilaze. Se adaugă pentru dulceaţă, zahăr, suc de fucte, vin şi altele. Cică în Austria şi în alte părţi asta ar fi interzis. Habar nu au la ce tehnici de producţie perfecţionate au ajuns românii. Nu au fost fructele dulci? Nu-i nimic, se ocupă ţuicarii autohtoni să corecteze chimia naturii. Nu va fi un rachiu pur? Cine cumpără rachiu la PET nu pune întrebări.

Care este morala? Să moară PET-ul! Să fim patrioţii întru ţuică!

Sper că până aici am reuşit să vă punem pe gânduri. Am putea continua cu pledoaria noastră pentru rachiul tare dar prost, mult şi bine. Ceea ce v-am prezentat sunt lucruri care trebuie evitate, nu acceptate. Şi mai sunt şi alte etape de producţie ce sunt de regulă evitate, scoase de sub control şi îndeplinite la voia întâmplării de tot felul de ţuicari. Aşa cum nu există whisky la PET, sper că răbdarea v-a făcut să citiţi până aici şi să înţelegem împreună că trebuie să iubim ţuica, dar să o sabotăm pe cea vândută la PET. Ţuica românească trebuie să urce pe raft acolo unde îi este locul şi unde tronează câteva mărci de whisky, nu să le înlocuiască. Închizând ochii în calitate de consumatori şi cumpărând distilate de alcool de pe ici şi colo, fără etichetă, fără să apreciem sursa şi anume fructele, fără să iubim adevărata ţuică, fără să îi apreciem pe cei care muncesc pentru o ţuică adevărată, vom distruge cultura românească în materie de distilate. Cum se simt micii producători, cei care respectă regulile şi produc rachiu de calitate? Au început să crească în ultimii 2-3 ani prin munca lor şi mărci locale. Avem palinca “Trămuţa de Maramureş” de la Chişe Florian. Aşa este “Ţuica de Cuca”, din pruni din judeţul Argeş, produsă de domnul Emil Florescu, în vreo 5 sortimente de vechime, el având şi una de 20 de ani. Are şi un atelier de recipiente de sticlă, în Bucureşti, dacă vă vine să credeţi, a înlocuit PET-ul. Livada lui este în conversie ecologică, merge spre fiscalizare, antrepozit fiscal. Pe domnul Florescu îl distrugem, precum şi pe alţii ca el, pentru că mulţi dintre români se cred ţuicari autodidacţi, dar se găsesc şi consumatori care au standarde foarte scăzute. Românii şi România au nevoie de branduri locale de ţuică, rachiu şi palincă. Recunoscute de Europa şi mai ales să nu fie produse industrial, cel puţin deocamdată. Domnul Emil Florescu are deja o poveste şi a fost invitat la o dezbatere la librăria Cărtureşti privind produsele tradiţionale, cu recomandarea Asociaţiei Grupul de Iniţiativă Radu Anton Roman. Îl găsiţi pe ici, pe colo (la Târgul Ţăranului sau la Muzeul Naţional al Ţăranului Român), un personaj aparent neobservabil, cu ochelari de vedere lăsaţi pe nas şi o pălărioară, dotat cu o Dacie Berlină obosită, un om profund onest în priceperea şi ştiinţa sa de a face ţuică. Iar bogăţia sa, care a fost la Salone del Gusto, la Torino, este ţuica de la Cuca şi este sublimă. Este cazul să recunoaştem că trebuie să ne specializăm, adică nu toţi ştim să facem ţuică şi să învăţăm să nu ne omorâm tradiţiile culinare şi gastronomia. Atât timp cât vom permite existenţa ţuicii la PET, vom lăsa rafturile magazinelor pradă mărcilor străine de tării. Propunerea noastră? Rachiul adevărat este cel realizat sută la sută din fructe, fără alţi aditivi. Ştiţi ce cumpăraţi la PET? Aceasta este întrebarea iar Slow Food militează pentru tradiţii culinare locale, dar autentice. Hai noroc!

Slow Food: La palatul Cotroceni, în spatele uşilor deschise, se dă cu sapa….praşila a doua

Radu Anton Roman a lăsat o puternică şi importantă amprentă în cultura română, cea mai vizibilă fiind seria de lucrări “Poveştile bucătăriei româneşti”, despre regăsirea şi recuperarea culturii gastronomice rurale, autohtone. A eco-gastronomiei. Îi datorăm o importantă sensibilizare a opiniei publice, atât prin scris cât şi prin producţii de televiziune, în ce priveşte dreptul nostru, ca români, la hrană, nu la alimente. Dl. Roman nu a făcut nici apologia parizerului şi nici a cremwurştilor, ci a bucătăriei ţărăneşti, o cultură culinară ce trebuie şi poate fi repusă cu drepturi depline, între tacâmurile potrivite, pe masa românilor. Suntem mai prejos ca italienii, francezii, grecii, ruşii, spaniolii? Trebuie să mutăm salamurile din supermarket, acasă, în frigiderele noastre iar profiturile altora, să le trimitem din România, afară?

Semnele schimbării care prevestesc renaşterea satului şi a fermei rurale în România sunt peste tot, este suficient să le acordăm atenţie. La Palatul Cotroceni, funcţionează o comisie care are ca obiect de studiu agricultura şi dezvoltarea rurală, adună la un loc cunoscuţi specialişti din mediul didactic şi academic, este condusă de Valeriu Steriu, specialist în agricultură dar şi politician. Cu siguranţă, ca atâtea alte comitete şi comisii, va da naştere unei dezbateri furtunoase despre viitorul agriculturii româneşti. Agricultură pe care, fiecare, o înţelege altfel. Unii se gândesc la producţii uriaşe de cereale şi la exporturi, alţii, la micii fermieri şi dreptul lor de a exista, iar unii ridică în slăvi biotehnologiile sau OMG-urile. Numai că prima şi a treia cale, sunt abordări posesive şi vor umple satele de muncitori cu ziua, creînd suprafeţe imense de monoculturi prin care nu se va vedea picior de ţăran, ci câmpuri gălbioare cât vezi cu ochii. Este de mirare cum se poate vorbi de grădina carpatină, dar din care vor dispare ţăranii, ca alungaţi cu DDT. Grădină, grădină, unde îţi vor fi grădinarii?

L-am ascultat, într-o înregistrare, pe ministrul francez al agriculturii, Bruno Le Maire, cu un punct de vedere privind viitorul acestei ramuri economice, spunând că modelul agricol conform căruia, unele ţări foarte dezvoltate produc prin agricultura industrială foarte mult, iar altele mor de foame, este depăşit. Şi a venit vremea să schimbăm această situaţie cu o alta, zicea dânsul. Trebuie susţinute ţările sărace şi înfometate să îşi reconstruiască agricultura locală, pentru că aceasta este calea. Adică, să fie ajutaţi să înveţe să ‘pescuiască’, nu să le dăm peşti tot timpul. Europa unită, cu a sa reformă a Politicii Agricole Comune, în această direcţie va merge: agricultura durabilă, cu faţa spre micii fermieri. Slow Food înseamnă şi asta, cât mai puţină agricultură industrială, cât mai multă agricultură cu respect faţă de mediu. Chiar aşa, de ce companiile care exploatează resurse petroliere, de exemplu, sau cele care produc ciment, sunt supuse atenţiei opiniei publice, pentru efectul lor asupra mediului (prin aşa numita responsabilitate socială coporatistă) dar dinspre marile companii din agricultura industrială, nu auzim mai nimic, în ce fel se îngrijesc ele faţă de mediu? Ce fel de teren lasă în urma lor, respectă mediul? Dacă ne-ar păsa, am avea şansa să micşorăm doza de pesticide, fertilizanţi, ierbicide la micul dejun.

EcoRuralis este o organizaţie nonguvernamentală care desfăşoară mai multe proiecte legate de lumea satului românesc, pentru păstrarea modului de viaţă al ţăranului român şi promovarea agriculturii durabile. După cum spun chiar ei, sunt o asociaţie de ţărani. Ei sunt şi partenerul naţional pentru programul WWWOOF România, viaţa la ţară. Străinii se înscriu, sunt selectaţi şi eventual acceptaţi să trăiască, să muncească şi să înţeleagă un mod de viaţă rural ce dispare în Occident datorită asaltului urbanizării şi al agriculturii industriale, în gospodării care practică agricultura organică. Este chiar o muncă la animale, la câmp şi în gospodărie, cu mijloacele şi instrumentele din ogradă. Oare ce îi aduce pe ceilalţi europeni la noi, la ţară, la latrina din fundul curţii, la rânit balegă, la dat cu sapa, lucruri de care românii fug, ca dracul de tămâie, de la ţară la oraş şi mai departe?

Willy Schuster este un om obişnuit, care trăieşte la Moşna, lângă Mediaş, în judeţul Sibiu. Căsătorit cu Lavinia, familie cu copii, având în grijă o minunată gospodărie la ţară, a pus pe picioare Bio-Moşna, la întoarcerea din Germania, în 1997. Este om cu carte, ştie 4 limbi, toate materne, s-ar putea spune. Practică agricultura tradiţională în mica lor gospodărie, parcă săseasco-elveţiană. O agricultură care pare a fi a doua lor credinţă, ca şi pentru prietenii pe care îi inspiră. Cresc vaci dintr-o rasă românească veritabilă, mocăniţa, parte a patrimoniului genetic naţional, aşa cum este sura de stepă sau bruna de Maramureş. La Bio-Moşna se folosesc metodele tradiţionale de creştere a animalelor, în adăposturi cu curenţi de aer puternici, chiar şi iarna. În câţiva ani au creat o gamă de produse lactate, oferă consultanţă în agricultura organică. Puteţi afla de la ei, prin cursuri, cum se prelucrează laptele în gospodărie. Cu tot respectul pentru ei, fără ironie, îi asemăn cu comunitatea Amish, precum cea din America. Cu oameni ca Willy şi Lavinia şi grupul tot mai numeros de ţărani români, mici fermieri, care îi urmează, agricultura industrială are rău de furcă.

Odorheiul Secuiesc înseamnă pentru unii din concetăţenii noştri, regiunea Odorheiului. Aici, Fundaţia CIVITAS pentru Societatea Civilă, a desfăşurat un proiect denumit “Fructele tradiţiilor” (“Székelygyümölcs”) finanţat din fonduri acordate de către Guvernul Norvegiei prin intermediul Programului Norvegian de Cooperare pentru creştere economică şi dezvoltare sustenabilă în România. Ideea a fost simplă: să îi adune pe micii fermieri din regiune şi să îi asocieze în jurul ideii de stimulare a îngrijirii livezilor, prelucrarea fructelor tradiţionale, valorificarea produselor locale sănătoase, pentru a contribui la sustenabilitatea comunităţilor şi totodată a mediului înconjurător. CIVITAS lucrează împreună cu mai multe organizaţii din România, prin RuralNet, în sprijinjul comunităţilor rurale, a micilor fermieri de aproape 10 ani.

Asociaţia Grupul de Iniţiativă Radu Anton Roman a colaborat anul trecut pentru o vizită la Târgul Ţăranului, un târg Slow Food din Bucureşti, a unui grup de studenţi masteranzi, de la una din cele mai prestigioase şcoli academice din Europa, dedicată dezvoltării durabile, Universitatea Wageningen din Olanda. Aflaţi într-o călătorie de studii în România pentru a studia procesul tradiţional al producţiei brânzei în jurul Sibiului, precum şi obiceiul păstoritului, studenţii din mai multe ţări ale lumii, au fost uimiţi să poată studia, în Europa, un ciclu de producţie încă atât de vechi. În analiza lor, regretă, că, din păcate, este posibil ca această cultură a transhumanţei să se piardă. Ei da, unii încă mai pot veni în România să mulgă oi şi să bea jintiţă, pentru că se mai poate. Dar şi noi putem înlocui asta cu multe fabrici cun instalaţii de inox care produc brânză industrială. Pentru că putem, nu?

ASR Charles, Prinţul de Wales caută în România ceea ce a scăpat de furia betoanelor, a termopanelor, caută istoria satului şi anume a vechilor sate săseşti. Caută ceea ce noi avem în faţa ochilor, dar distrugem cu inconştienţă, frumoasele gospodării ţărăneşti, casele bătrâneşti, acelea care fac particulară istoria locului, pentru a înconjura frumoasa vilă de termopan cu un gard de tablă inox, să moară de ciudă olandejii, că la ei aşa ceva nu există. La urma urmei, avem Muzeul Satului, este suficient, nu? La Viscri, au fost restaurate gospodării, au fost păstrate elementele de tradiţional ale culturii săseşti, cu ajutorul fundaţiei Mihai Eminescu Trust. Fundaţia ADEPT lucrează de mai mulţi ani în zona Târnavei Mari şi a pus pe picioare un model autohton de dezvoltare rurală, precum şi o făbricuţă pentru prelucrarea fructelor şi producerea de gemuri. Deci se poate interveni în mediul rural pentru a construi cu ţăranii modele viabile de dezvoltare rurală? Se poate şi toate astea au un final fericit: acolo pot merge copii şi adulţii în vacanţă, şi putem avea şi hrană adevărată şi gustoasă pe mesele noastre. Viaţa la ţară este un model complex, nu este  vorba doar de o fermă mică, statistică, cum gândesc mulţi birocraţi, care visează grafice cu productivitate, ci înseamnă familia de acolo, locurile de muncă din gospodărie şi păstrarea unui mediu curat, fiind şi un suport pentru cei care trăiesc la oraş. Hai să înlocuim totul cu betoane, cu asfalt şi autoturisme, cu mii de hectare de cerele şi plante tehnice, spre preamărirea civilizaţiei contemporane, să ne încolonăm să vizităm ferme de mii de porci şi milioane de găini chinuite şi să punem în servere web amintirea ţăranilor. A murit ţăranul român? Încă nu, dar nici să nu îl sugrumăm cu mâna noastră. Alţii vor să îl cumpere.

Un francez care face agricultură în România, s-a căsătorit şi are şi copii aici, merg la şcoala din sat, spune într-un interviu publicat recent că foloseşte soiuri de grâu româneşti, pentru că ele sunt adaptate pământului de aici. Este păcat, ne spune el, că această diversitate genetică se pierde, fiind folosite tot mai mult soiuri de import pentru culturile de plante agricole. Şi Uniunea Europeană pledează pentru păstrarea diversităţii genetice a raselor, soiurilor de plante, a speciilor europene. Şi mişcarea Slow Food doreşte asta, şi mulţi dintre noi ne dorim, pentru că a te hrăni înseamnă de fapt reunirea familiei în jurul mesei, gătit şi bucătăreală, cultura pregătirii hranei.  Bun, curat produs şi corect preţuit, pentru că munca ţăranului nu este ieftină. Ieftin este parizerul cu 10% carne!

Slow Food: Revoluţia celor 5 reguli pentru o piaţă adevărată de fermieri şi producători locali

Pentru ca noi orăşenii sau cei ce ne producem hrana necesară activităţilor zilnice, să avem la dispoziţie produse locale, de la fermieri, proaspete şi gustoase, este nevoie ca acestea să ajungă la noi. Cum ? Le trebuie o piaţă, însă lucrurile s-au schimbat, trebuie o piaţă bazată pe principii noi. Nu doar românii au redescoperit târgurile de fermieri, care oferă produse tradiţionale, cum este Târgul Ţăranului, lansat în 2007 la Piaţa Amzei în Bucureşti.  Târgurile de fermieri sunt preţuite în America printr-campanie a Departamentului American al Agriculturii, sub sloganul “Cunoaşte hrana, cunoaşte-ţi fermierul!”.  Italienii au pieţele Mercato della Terra, iar prin tot ei, prin organizaţia Slow Food au creat reţeaua Earth Market, din care face parte şi Târgul Ţăranului din Bucureşti. Anglo-saxonii au reţeaua de pieţe Farmer’s Market. Ca să vedeţi cum arată şi la folosesc ele, căutaţi un pic în Internet. Veţi găsi lucruri interesante. Dar să vedem cum am putea să schimbăm lumea.

Care ar fi regulile noi?

Ar fi ca piaţa să ofere mărfuri şi să promoveze pe cele de calitate realizate local, să faciliteze întâlnirea consumatorilor şi a producătorilor, să întărească legătura dintre aceştia şi să susţină dezvoltarea comunităţii de unde provin produsele, nu în cele din urmă să încurajeze şi să susţină diversificarea agriculturii şi dea curaj fermierilor pentru a continua activitatea lor. O piaţă adevărată, care să aducă consumatorilor produse proaspete şi care să dea valoare muncii ţăranilor şi fermierilor locali trebuie să îi aibă în piaţă doar pe producători. Toate produsele vegetale, de origine animală, trebuie să fie cultivate, crescute, recoltate, conservate, gătite şi afumate ori procesate de către cel care este prezent la stand. Se discută de mai mult timp despre asta şi sunt diverse păreri. Da, nu îl poţi avea pe ţăran la piaţă, dar de aceea pieţele trebuie să funcţioneze doar la sfârşit de săptămână, doar pentru fermieri. Şi dacă nu este fermierul, cineva din familia lui, rudă de gradul I sau cel mult un angajat, dar care să cunoască totul despre produse. Dacă nu, nu este primit în piaţă. Pieţele de azi se pot transforma în direcţia asta, dacă noi ne dorim.

În prezent, pieţele din cartiere, din micile şi marile oraşe oferă de toate: tenişi, chiloţi, roşii, banane, cafea la automat, flori şi cosmetice, şosete şi baloane. O piaţă cu de toate, înseamnă în fapt, dacă ne gândim bine, că avem de-a face cu nişte magazine en-detail în aer liber, modernizate pe ici pe colo (adică cu termopane, uşi şi ceva ventilaţie). Un hibrid între o autoservire (pentru că poţi pipăi marfa) şi un magazin (dar cu foarte mulţi vânzători şi suprafeţe de ofertare). De fapt pieţele locale sunt doar o sursă de venituri pentru consiliile locale şi nu au decât acest scop, există pur şi simplu. Însă după 20 de ani, a venit vremea să dăm şi un sens acestor pieţe. Ele trebuie să facă legătura sentimentală dintre cei care consumă şi care produc, să ofere sprijin micilor fermieri. Pentru că ei, pentru a exista, pentru a nu îşi vinde pământul, pentru a-şi păstra tradiţiile, pentru a crea cele câteva locuri de muncă pentru familia lor, au nevoie de aceste pieţe. Dar au nevoie şi de relaţia cu consumatorii. Pieţele trebuie să devină altfel de pieţe, o formă de sprijin pentru agricultura locală, pentru agricultura durabilă. De aceea trebuie pieţele reinventate sau create unele noi, cu alte reguli.

Într-o piaţă locală trebuie să fie oferite la vânzare doar acele produse de pe o rază de maxim 100 de kilometri. Ce ar trebui să găsim acolo? Doar fructe, legume, brânzeturi şi lactate de fermă, ouă, carne neprelucrată şi produse din carne, produse de panificaţie şi de patiserie, preparate calde sau reci de luat acasă, dulciuri şi conserve din fructe, băuturi, plante aromatice şi pentru infuzii, flori. Nu sunt acceptate alte produse decât acestea. Iar produsele trebuie să provină din agricultura durabilă: doar cu ingrediente naturale, fără aditivi, fără coloranţi, fără creştere forţată. Nu sunt acceptate organisme moficiate genetic, OMG. Cei care pretind că au produse organice, ecologice, trebuie să prezinte documente de cretificare. Produsele trebuie etichetate. Produsele non-alimentare nu trebuie să depăşească 15% din totalul produselor oferite în piaţă. Producătorul va fi acceptat în târg doar dacă va permite oricând unui comitet al pieţei să verifice oricând condiţiile de producţie, şi nu numai comitetul pieţei, care trebuie inventat ci şi oricare consumator să fie invitat şi acceptat să meargă la fermă să verifice cum se cresc animalele, plantele. Consiliile locale care organizează pieţe, cum sunt cele din pieţe, trebuie să trimită echipe pe terene. Pedeapsa pentru producătoru poate fi excluderea din piaţă.

Ce ar mai fi? Să aibă toate documentele sanitar-veterinare, şi să aibă asigurare de răspundere civilă, dacă se îmbolnăveşte cineva în urma consumului, un fel de asigurare de malpraxis.Ce ziceţi, se pot aduna nişte voturi de aici, din crearea unei politici a pieţelor locale? Ce ar zice ministerul, ce ar zice Asociaţia Comunelor din România? Politica Agricolă Comună va susţine asocierea dintre grupuri de mici fermieri şi autorităţi locale, pentru crearea de pieţe locale, de fermieri. Este adevărat că din 2014, dar nu putem fi noi românii un pic revoluţionari?  Să dărâmăm vechile pieţe şi să construim altele noi.

Slow Food: De la Sibiu, de unde? Brânză telemea de Sibiu, produsă în Sibiu, se poate?

Povestea noastră despre brânză, oieri, schema de calitate a Comisiei Europene încearcă să vă convingă, atunci când alegeţi telemea “de Sibiu”, să întrebaţi: “De unde, de la Sibiu”? Există o brânză telemea de Sibiu sau doar unei brânze telemea i se spune “de Sibiu”? Contează? Suntem români şi iubim brânza telemea. O căutăm, avem magazine preferate şi ne cunoaştem cu ţăranii de la care o cumpărăm. Este pe gustul multora, este preferata brânză naţională. Deşi nu numai produsă în România, ci şi în Bulgaria, Serbia, Grecia. Brânza telemea este peste tot în România. Pentru cei care se hrănesc, nu care doar mănâncă, avem mai multe întrebări.

Ştim cu adevărat ce este brânza telemea?

Este o brânză în saramură, din aceeaşi clasă cu brânza Feta. „Telemea” vine din limba turcă, telme, brânză cu găuri. Care este locul ei în universul brânzeturilor româneşti, dacă există unul? Brânzeturile se împart în brânzeturi proaspete, brânzeturi moi (Bran, Năsal, Montana, Vlădeasa, Bucegi, tip Camembert, Bran), brânzeturi în saramură, brânzeturi semitari (Olanda, Trapist), brânzeturi tari (Parmezan, Cedar, Şvaiţer), brânzeturi cu pasta opărită (Dalia, Dobrogea, caşcaval afumat), brânzeturi fermentate (de burduf).

Există oare diferite feluri de brânză telemea?

Ca diversitate, brânza telemea este produsă din lapte de vacă, din lapte de oaie şi de bivoliţă, şi mai recent din lapte de capră (bănuiesc că laptele în amestec dă naştere unei corcituri de brânză care deschide calea falsurilor). La început brânza telemea fost produsă din lapte de oaie şi era cunoscută sub numele de brânză albă sau brânză de Brăila. Trecerea la producţia industrială a impus producerea brânzei telemea din lapte de vacă.

Ce preferăm, brânza de la ţărani sau cea produsă industrial?

Să cumpărăm de la fermieri, în anumite condiţii (fiind însă o decizie însă care se sprijină pe buget, gust, preferinţe ale familiei), poate fi opţiunea strategică a fiecăruia dintre noi, dacă vrem să susţinem micii fermieri şi un mod de viaţă aparte, cel de la ţară.

De ce unei brânze telemea i se spune “de Sibiu”, are ceva specific?

Ce ştim este că frecvent întâlnim, la oraş, dar mai ales în Bucureşti, comercianţi care pretind, prin afişe, bannere, firme de magazine că oferă în galantar, brânză telemea de Sibiu. Oare? Nu este vorba de o înşelare morală a consumatorului? O brânză telemea de Sibiu ar putea fi doar aceea produsă de fermierii locali din Sibiu, şi nu o brânză produsă industrial. Ea ar trebui să îndeplinească mai multe condiţii pentru a se spune, da! este de la Sibiu, întrutotul: oile să fie crescute şi să pască în judeţul Sibiu pentru că vegetaţia este specifică, laptele şi procesul de producere a brânzei să se fi realizat tot în judeţul Sibiu, iar păstorii şi producătorii să fie din Sibiu. Nu mai vorbesc de reţetă, ea trebuie să fie respectată de aceşti oameni.

Schema de calitate a Comisiei Europene

Este ceva neobişnuit, nu? Acest sistem, prezentat mai înainte se poate numi DOP sau Denumire de Origine Protejată, este ceea ce a reuşit să obţină „magiunul de prune Topoloveni”. Până la a obţine marca DOP, se poate înregistra marca în România. Dacă doresc să îşi apere produsul şi să îşi respecte consumatorii, de ce oierii, autorităţile din judeţul Sibiu lasă ca marca lor, informală, să le fie folosită de oricine? De ce oierii din judeţul Sibiu nu se adună, să facă o asociaţie, să facă un caiet de sarcini pentru produsul “brânză telemea de Sibiu”, de ce nu îl înregistrează ca marcă colectivă? Prin schemele de calitate pentru produse alimentare, Comisia Europeană face legătura cu politica din domeniul agriculturii, de subvenţionare. Trebuie spus că “magiunul de prune Topoloveni” este cam singurel , din partea României, în acest sistem de calitate al Europei. Suntem la început, cu adevărat un produs local va fi valoros şi recunoscut, doar dacă va face parte din schema de calitate europeană. Italienii au 50 de brânzeturi înregistrate DOP, francezii au 68 de brânzeturi înregistrate DOP, şi alţii aşa. Vreo ţară europeană a înregistrat brânza telemea? Va fi România aceasta, cu brânza de Sibiu? Suntem români şi iubim brânza telemea. Ce ar fi să respectăm această specialitate, fermieri şi comercianţi faţă consumatori, să nu producem şi să vindem altceva decât ceea ce este. Şi noi iubitorii de brânză, să ne apărăm drepturile: să nu mai cumpărăm falsa brânza telemea de Sibiu, dacă este o minciună.

Caţavencii apar miercuri....?!

Cand s-au impartit in Kamikaze si in Academia Catavencu, anul trecut, mi-am zis: ce lovitura de marketing. Pai, eu cumparam Academia Catavencu 2,5 RON, a aparut Kamikaze, le-am luat pe amandoua, 5 RON (lovitura, un fel de-a spune, pentru impatimitii de citit presa scrisa…)…Este drept ca, probabil am fost o exceptie si este drept ca nu am putut sa sustin aceasta tentatie pe termen lung. Mai mult, au fost chiar doua editiii ale publicatiei, cu subiecte tratate identic…

In fine, dupa asta vine si chestia cu vanzarea/cumpararea brandului. Brandul este proprietatea cuiva si am fost curios sa vad al cui este. Asa ca m-am uitat in Registrul Comertului si la niste cifre din bilant si am scris aicihttp://bit.ly/kNCwUx.

Ce este curios este asta: sa mentii si pentru viitor acelasi format al publicatiei (cu dl. Dinescu, care a avut 2 proiecte editoriale, interesante, dar esuate) in pierdere financiara de 2 ani, de parca brandul era piatra de gatul inecatului. Daca nu schimbi produsul, ori fuge brandul ori ramai cu el, ori fuge echipa si ramane brandul, ce naiba se schimba ? Toata gasca vesela nu intelege ca vremurile s-au schimbat, si odata cu ele oamenii, adica consumatorii. Totul este de o veselie infricosator de romaneasca….doar daca nu este vorba de o publicatie electorala si aici scenariul lui Zoso, trebuie ajustat: este suficient 1 an de implinire a profetiei…..dar ce este rau !? Cine are bani, face chef !!!

Slow Food: Să nu ne fie frică de roşiile italiene şi spaniole, ci de veşnicia lor...! Salvaţi roşia românească gustoasă!

Pentru mişcarea Slow Food, fermierul român şi roşiile lui, soiuri locale, sunt foarte importante. Dar nu vorbim de marile ferme agro-zootehnice. Dimpotrivă. Agricultura industrială şi producţia de alimente legată de ea, restrâng foarte mult posibilităţile românilor de a avea parte de o alimentaţie diversificată, naturală, hrănitoare. Printre altele, Slow Food susţine că unul din drepturile noastre este acela de a ne hrăni potrivit tradiţiilor locale. Carlo Petrini, fondatorul mişcării Slow Food a constatat la un moment dat, în drumurile sale prin Italia, că un apreciat fel de mâncare, nu mai avea acelaşi gust, în locanta unde-l comanda mereu. Curiozitatea l-a împins să afle mai multe. Şi a aflat că soiul autohton de ardei, elementul principal al preparatului culinar, fusese înlocuit cu ardeii olandezi, fără gust şi savoare. Iar cultivatorul de ardei italieni, soiul local, renunţase la cultivarea lor, pentru altceva cu randament şi mai eficient economic. Povestea italiană are şi un aspect românesc. În Târgul Ţăranului, un proiect de piaţă locală care există din 2007, tocmai pentru a susţine micii fermieri, ne-am dorit să avem diversitatea sezonieră prin legumele româneşti, nu numai prin produsele alimentare din lapte şi carne. Nu am reuşit întrutotul, pentru a susţine legumele româneşti, trebuie să o luăm de la capăt. Care sunt soiurile româneşti de roşii? Un legumicultor mi-a explicat că vrea să aducă la Târgul Ţăranului, roşii de Izbiceni. Da, sunt roşii crescute acolo, asta este bine, dar din seminţe, răsaduri de roşii olandeze. Mi-a explicat domnul respectiv că numai roşii cultivate toamna mai sunt roşii româneşti. Într-un fel vroia să îmi taie speranţele. Opinii ca ale dânsului am mai întâlnit: să uităm de roşiile cu gust, este doar aşa, o nostalgie, lupta este pierdută. O fantezie. Poate şi pe culoarele ministerului de resort, dar nu al alimentaţiei, se gândeşte aşa. Trebuie să ne ridicăm pentru a ne susţine dreptul. Dreptul la roşii cu gust. Roşiile cu gust există încă, ele depind de noi, unele fiind rodul unei activităţi serioase, de exemplu la Buzău: roşiile soiul Buzău, roşiile hibrid Siriana (soi realizat de dl. dr. Costel Vânătoru), tomatele cireaşă Carisma (soi realizat de d-na dr. Rica Burnichi). Mai avem şi altele: varza Măgura, ceapa Diamant, fasolea pitică Ioana, ţelina Dacia, mazărea Getica, castraveţi Triumf. Europa merge în direcţia agriculturii durabile, depinde de noi să susţinem asta, fiecare, în calitate de co-producător. Nu ne-am săturat de roşiile tip, pe rotunjimi, parcă scoase din calculator? Cum să ne luptăm? La piaţă, să căutăm roşii româneşti, dar să şi întrebăm ce soiuri sunt. Să aflăm cum anume sunt cultivate, astfel încât să slăbim conspiraţia intermediarilor. Să acţionăm astfel încât cererea să se impună. Este prea târziu ca legumicultorii români să îşi alăture consumatorii? Cine vrea să participe la o luptă cu roşii româneşti, în stradă, spre cinstea şi gloria lor? Hai la lupta cu roşii!

O femeia roma spune: "Asa se face si in Spania!!!"

Asa am fost felicitat de un cuplu de romi, astazi de dimineata, cand m-au vazut culegand rahatul lui Ricky, catelul familiei, intr-o punga de plastic, de la radacina unui copac din cartier. De dimineata am iesit ca de obicei, cu catelul Ricky, la plimbarea de dimineata, pentru necesitati. Fiziologice. Am construit un traseu de copaci si tufisuri, pe linga blocuri, astfel incat catelul sa fie multumit. In familie eu sunt programat pentru aceasta obsteasca sarcina, dimineata, uneori seara. In anii de cand avem catelul, am invatat sa imi respect vecinii. De doua ori au aruncat cu obiecte in mine, de la etaj, seara. Am inceput sa ocolesc acele vecinatati. Ma uit adesea cu teama la etaje, sa vad, nu este cineva care ma observa de sus, sa ma tina minte si ma pedepseasca ? Alta data respectul mi-a fost indus de faptul ca Ricky mai facea pipi pe jentile masinilor. Eu il lasam, recunosc, doar la acele jenti deja urinate. Este un modus vivendi. Si am evitat sa il las pe Ricky sa isi faca de cap acolo unde cineva, intentionat, si-a protejat jentile cu capace de carton. Sau masini proaspat spalate, ca de exempluu taxiul galben din vecini. La masini murdare il lasam sa se simta bine. Cu toate acestea, o doamna tot ne-a surprins intr-o dimineata, la o janta, urinand pe furis. Mi-a facut observatie ca urina este acida, ca maidanezii nu fac pipi pe jenti, ca ploaia nu cade piezis pe jante si deci numai urina de caine domestic este o problema. Era foarte nervoasa. Deci, pe linga evitarea proximitatilor periculoase, am decis ca ori de cate ori am ocazia, sa dau o fuga cu Ricky pina in parcul Tineretului. Acolo facem pipi si caca, fara sa ne strige cineva ceva ocari. Dar, in toata aceasta procedura de supravietuire, fata de adversitatea celor care sunt contra animalelor de casa, eu punandu-ma in pozitia lor, un lucru a fost constant: culegerea rahatului de caine, in pungulite. De fiecare data ies cu 3 pungi si culeg constiincios rezultatul si il depun in cel mai apropiat cos de gunoi. In toti acesti ani, doar vreo 4 persoane m-au felicitat deschis: "Daca ar face toata lumea ca dumneavoastra!!!" Si m-am simtit foarte bine, atunci cand exemplul meu si efortul a fost recunoscut. De cate ori ati calcat intr-un rahat de caine si nu v-ati simtit prost ? Deci am facut de fiecare data o fapta buna si am aratat responsabilitate si respect. Ma rog, mi-au zgariat aripa masinii si au scris pe ea...".ula belita". Inca nu am rezolvat asta, asa ca port peste tot acest mesaj. Ce m-a surprins astazi este ca perechea de romi, care astepta sa se deschida magazinul de haine second-hand, a remarcat: "Asa se face si in Spania", explicandu-mi cum: "Acolo sunt niste cutii speciale din care iti iei pungi pentru asta..."....Iata niste oameni care au vazut o cultura avansata (???), au fost expulzati, si au regasit in tara o practica ce in sfarsit a ajuns si in Romania. Arata asta, pentru ei, ca Romania se schimba ? Poate da, poate nu. Poate ca a fost uimitor sa vada ca totusi si aici se poate sa fii civilizat. Si mi-a adus aminte atitudinea lor, de un proiect Phare, dinainte de aderare, care sprijinea integrarea romilor. Prin proiect, intr-o localitate, romii erau inclusi intr-o echipa de salubritate a localitatii lor. Remarca lor era, la un moment dat in filmul despre proiect, ca ei, tiganii fac curat dupa romani, ei fiind cei care arunca gunoiul la intamplare. Si gandul de final: ii putem educa pe romi, daca noi majoritarii nu suntem si nu aratam educatie, si de ce ar fi ei mai buni decat noi ?

Slow Food: Porcul de Mangalita traieste si mai bine, in America, la Seattle

Pentru cei care ştiu ce este Slow Food, puteţi sări peste primul paragraf, direct la cel despre porc. Slow Food este un concept modern despre gastronomie, mai precis despre eco-gastronomie, dar şi o organizaţie neguvernamentală cu sediul în Italia, cu o vechime de peste 20 de ani, având ramificaţii prin mai multe organizaţii naţionale, cu peste 100.000 de membri în toată lumea. Şi în România există mai multe grupuri Slow Food, care se numesc Convivium. Există o piaţă de tip Slow Food, care se numeşte Earth Market (sau Târgul Ţăranului). Precum şi multe evenimente Slow Food, în ţară, mai ales din categoria pieţelor locale, dar şi în proiecte în domeniul educaţiei culinare. Slow Food înseamnă un mod personal de a înţelege hrana, de a o înţelege şi consuma în relaţie cu cei care o produc şi cu locul unde este produsă hrana. De exemplu, dacă mergeţi la piaţă, staţi de vorbă cu fermierul care vinde legume şi aflaţi de unde este, cum a muncit la cultivarea legumelor. Ce înseamnă o atitudine Slow Food? Când doriţi să cumpăraţi legume, căutaţi legume româneşti, pentru că militaţi pentru specii vegetale locale. Şi atunci când cumpăraţi legume, tot de exemplu, încurajaţi cumpărarea de la legumicultor, nu de la intermediari. Deviza Slow Food despre hrana: “Bun, curat şi corect preţuit!". Mai ales corect preţuită pentru că este mai scumpă decât cea din agricultura industrială. Slow Food militează pentru păstrarea moştenirii genetice autohtone, adică soiuri şi specii locale, dar şi pentru păstrarea moştenirii culturale, a felurilor locale de hrană. Slow Food critică agricultura industrială. Pentru cei care cred în Slow Food, micul fermier şi modul său de viaţă sunt elemente ale unui model ce trebuie susţinut şi păstrat, pentru că nu toţi ţăranii vor deveni muncitori cu sapa la fermă şi nu toţi cei ce trăiesc la oraş vor şi chiar cumpără numai de la supermarket. Care este treaba cu porcul? Recent, un post de televiziune a povestit despre aproape-dispariţia porcului autohton din specia Mangaliţa. Puţini mai ştiu cum arată, este un porc cu blană. Ciudat, nu? Dar renumit pentru anumite caracteristici ale cărnii sale. Porcul acesta face parte din moştenirea culturală şi gastronomică a României, nu este de capul său. Urmărind ştirea, la prima judecată, am pus-o imediat în contextul cunoscut de mine, o specie pe cale de dispariţie şi clasa “ce ne pasă nouă românilor?". Ei bine, întamplător, în Facebook sunt conectat la o pagină a Slow Food Seattle. Nu le ştiu pe toate, dar pe fluxul lor de ştiri am recepţionat una privind o reuniune de-a lor în jurul subiectului porcul de Mangaliţa. Şi dau nişte click-uri şi aflu că un fost manager american ce a lucrat în Europa de Est, s-a reîntors în America, a importat specimene de Mangaliţa din Austria şi a creat un întreg cult în jurul porcului cu blană, wooly pig. Ca de obicei, ceea ce românii aruncă la gunoi, "omoară" şi "calcă în picioare", lumea dezvoltată consideră că este o recuperare şi salvare genetică, pentru care merită să lupţi. Trăiască, deci, porcul de Mangaliţa, o specie autohtonă şi felicitări celor de la Heath Putnam Farms. Citiţi şi vă cruciţi, despre http://woolypigs.com/

Dl. Roznoveanu din Falticeni intreaba: "De ce nu sunt mai multi batrani la plaja ?"

In 5 iunie am avut ocazia sa dau o fuga pina la Constanta, dupa ce cu o zi inainte, o recuperasem pe mama si pe sora ei, Elena, de la Topolog. Dupa o saptamana de sedere acolo. La Constanta ma gandisem ca dau o fuga pina la plaja, dar nici la plaja Modern, nici la Mamaia, ci la 2 Papuci, daca s-o fi numind asa. Este situata la baza Falezei Nord, cum este cunoscut zona, mai ales datorita dezvoltarilor imobiliare din anii recenti ai mandatului Mazare la Primaria Constantei. Cum se ajunge acolo ? Daca esti chiar in fata marelui templu al comertului nasit de administratia constanteana, in marginea Parcului Tabacariei, te orientezi cu fata spre mare, si o iei la pas spre faleza, mai bine spus, pe latura parcului. Si mergi, si mergi, cam jumatate de ora ? pina ajungi la intersectia cu bulevardul Mamaia, la McDonalds si Delfinariu. Traversezi, ajungi la fostul capat al tramvaiului (o alta idee geniala a administratiei locale, intr-o vreme a cautarii unei impacari cu mediul si a trecerii spre modele de dezvoltare urbana durabila, la Constanta s-a desfiintat transportul cu tramvaiul, fiind facut cat mai mult loc automobilului), faci la stanga. Si apoi mai mergi 2-300 de metri, dai de niste interesante cazemate, ramase de pe vremea razboiului, pe faleza, printre blocuri, faci la dreapta, vezi marea, si cobori spre ea, pe o poteca usor-abrupta. La malul marii, in conditii de relativa salbaticie, pe un kilometru de golf, cateva zeci de persoane, mai ales localnici, fac plaja si se bucura de apa. Nu este nici Copacabana dar nici raiul algelor, fara chioscuri, fara oferte exceptionale de piatra de baie.

Asa am ajuns acolo cu sotia mea, Anisoara, ne-am asezat turisticeste la plaja, fara cearceaf, doar pentru o sedere de o ora si ceva. Eu m-am dezbracat la costumul esential de plaja, la slip, am intrat la apa, si m-am balacit cat am putut. Apa era calda. Cand am iesit, indreptandu-ma spre mal, apropiindu-ma de locul ales pentru a profita de soare si uscare, si apoi oprindu-ma in picioare, cu fata la soare, sunt abordat de un domn in varsta, in mod direct.

"De ce oare nu sunt mai multi batrani la plaja?", m-a intrebat cel care mai tarziu s-a recomandat a fi Roznoveanu din Falticeni. Rareori primesti intrebari care sa mearga la esenta. V-ati inrebat vreodata, chiar, de ce in Romania batranii nu sunt la plaja ? Nu ma refer la explicatii legate de clima, ultraviolete si daunatoarele raze solare. Ci la faptul ca este o parte a culturii romanesti, ca batranii, in Romania, sa fie marginalizati social, lasati ca niste resturi, la margine societatii. Pensionare timpurie, masa de manevra pentru politicieni, oameni care stau la cozi si se bat pe pomeni, o parte de viata nedemna, acceptata tacit de societate azi. Batrani izolati in casa, fara prieteni, fara rude, vazand cum se sting in jur toti cei dragi. O trecere treptata spre viitor, dar nebucurata corespunzator in viata. De ce batranii nu sunt mai frecvent pe plajele romanesti ? Pentru ca este scump ? Unii au copii care le pot plati sejurul ? Pentru ca sunt urati cu pieile lor cazute si patate ? Pentru ca nu credem ca o sa fim la fel ? Si de ce batranii din Europa occidentala isi bucura ultimii ani de viata calatorind si nu acelasi lucru se poate intampla cu seniorii din Romania, ma gandesc la atitudinea sociala si culturala, nu la restrictii economice. O intrebare care a revelat un intreg complex de ganduri, care mi-a atrast atentia pentru a continua discutia cu dl. Roznoveanu.

Dl. Roznoveanu arata ca un batran zvelt, in jur de 80 de ani, cu o figura asezata, ferma, pur si simplu un personaj ca un actor, care nu si-a tras spre batranete corpul afectat de obezitate, ci silueta oasoasa si dreapta. Ulterior mi-a spus ca a lucrat in armata si asta mi-a justificat postura dansului. Multi dintre batranii care au fost militari de cariera, poate dintre cei care chiar au lucrat in activitati ce au cerut angajament fizic, sunt asa, mai atosi si atleti. El mi-a adus aminte de unchiul meu, Radu Ion, neam de taran, care a intrat ucenic la Arsenalul Armatei, in 1942, fiind adus de mana de bunicul meu. Si unchiul Ionel, cum ii spuneam noi, avea o mana ferma, de ti-o strange cand ne luam la revedere, ca intr-o menghina. Asa si dl. Roznoveanu, cand ne-am luat la revedere, la sfarsitul intalnirii, mi-a confirmat asteptarile, mi-a strans mana ferm si osos. Ca si unchiul meu, fratele mamei, dl. Roznoveanu a fost veteran, dar fiind incorporat in armata in al II-lea Razboi Mondial. Scurta lui farama de viata a readus in amintirea mea, prin el ca personaj, o bucata de istorie a Romaniei, tragica. Era de cateva luni inrolat, cand a avut loc trecerea Romaniei de partea aliatilor, ceea ce a facut ca rusii, acolo unde erau in apropierea frontului romanesc, sa ia prizonieri romani. Dl. Roznoveanu mi-a povestit cum superiorii lor, stiind ce se intampla, le-au spus sa isi ia de mancare, si sa plece ca altfel ii vor lua rusii prizonieri. Iar m-a aruncat dl. Roznoveanu in lumea gandurilor, aducandu-mi aminte de acea tragedie a lui 23 august 1944, cand mult militari romani au cazut, din pacate, in mainile rusilor, desi ne alaturasem aliatilor. Iata deci un om, care, intamplator, ma arunca in cateva secunde inapoi in istorie. De ce au luat rusii prizonieri pe romani si cum te poti bucura de faptul ca printr-o intamplare, te poti intalni, la malul marii, cu un om care a fost in acea situatie, a si scapat cu viata din acea nenorocire. Si a reusit prin timp sa apara undeva la malul marii, in 2011, la plaja. Este o intamplare minunata care te pune pe ganduri.

Dupa aceea dl. Roznoveanu mi-a spus o multime de bancuri, fiind de neoprit, bancuri bune, de bun simt, nevulgare, spuse la rand cu o bucurie marturisita pe figura. Dl. Roznoveanu tragea pur si simplu, cu bancuri, in mine, alaturi era si Anisoara si ascultam, fiind de la un moment dat jenati, ca izvorul de satira nu avea sfarsit. De fapt dl. Roznoveanu era o proba vie de intelect nefectat de varsta, volubil, zglobiu. La ce varsta ? La 85 de ani, o varsta la care altii nu mai exista, asta este biologia, dar datorita vietii duse, au o minte molcoma si lenesa. Dl. Roznoveanu era o explozie de veselie si auto-amuzament. Probabil, ca dansul sunt multi. Dar legatura dintre generatii este rupta. Ceea ce m-a suprins la dansul a fost indrazneala netipica nici altor varste, de a aborda niste straini si a le spune vrute si nevrute.

Am aflat unde locuieste, ce cauta in localitate (fata lui locuieste la Contstanta), este in sejur, ca sa zicem asa, cu a doua sotie, dupa a decedat prima. Un simpatic batran roll-over, cum rar ne este dat. Multi dintre batranii pe care ii intalnim sunt posaci, tristi, acri, nemultumiti. Nu dl. Roznoveanu, care mi-a si spus cum se bucura el de pensie, cum si dramuieste ca sa fie la plaja si sa isi traiasca viata. Dansul este, din acest punct de vedere, unul dintre putinii care pun in pericol sistemul public de pensii, prin faptul ca traiesc si se bucura sa traiasca, dincolo de perioada obisnuita de viata dupa viata activa. Telul nostru ar fi sa traim mai mult decat am cotizat la pensia publica, al statului este sa nu se intample asta. Altfel ar da faliment.

Povestea d-lui Roznoveanu as vrea sa o inchei aici: un batran la 85 de ani, vesel, spunand bancuri, bucurandu-se ca a tras moartea in piept, la a doua sotie, la plaja, la mare, vioi la gandire, amuzat si traitor de viata. Doamne, acesta voi fi eu si m-am intalnit cu mine din viitor ?

Despre galceava din jurul brandului Catavencu si cateva intrebari

De o saptamana, polemica iscata in jurul tranzactiei cu brandul Catavencu, continua molcom, dar iute. In jurul controversei: brandul a ajuns la baietii buni (cei care critica puterea) sau la cei rai (cei care tin cu puterea) ? Ma rog, sau invers, depinde din ce unghi privesti. In aceasta dezbatere de subsol, a articolului publicat in paginademedia.ro http://bit.ly/iMD5eJ, se cauta si vinovatii, de decaderea brandului Catavencu. In toata aceasta discutie, brandul este maciuca cu care poti lovi in unul sau altii din competitorii politici. Toata lumea pare sa fie de acord, daca detii o institutie media, este ca sa iti ataci dusmanii politici, economici, etc. Deci, vorbim pe fata si cu transparenta acceptat despre faptul ca acela sau acei care sunt actionarii, dicteaza politica editoriala. Nimeni nu mai are nici o emotie sau jena in sustine un punct de vedere ca acesta, care acum cativa anisori, sau anul trecut, nu era frumos sa spui ca te folosesti de institutia de presa ca sa iti ataci adversarii si cum altfel decat manipuland opinia publica. In acest context vina si afirmatia d-lui Vantu despre dejucarea unei tentative de preluare ostila, in favoarea lui Traian Basescu, a trustului Realitatea-Catavencu (sau a Realitatea TV). Dincolo de faptul ca "preluarea ostila" este parte din vocabularul "Wall Street", in Romania neajungandu-se la acest nobil nivel al luptei la bursa, ci la "preluari ostile" cu bodyguarzi si inregistrari, si aceasta viziune demonstreaza inca odata, daca era necesar, ca daca ai media, ai control. Eeei, si aici este de spus ceva, ca au fost realizate niste cercetarii acum cateva decenii, care au aratat, ca nu tot ce vinzi prin media, publicului, este si inghitit. Sa avem pardon, inca sa mai traieste in mitologia aceasta limitata. Ni se spune la TV sau in presa scrisa ca albul este negru, lumea chiar crede. Silver bullet este ice bullet, adica se topeste cand loveste ! De ce m-am apropiat de subiect si discutat pe margine lui ? In primul rand pentru a arata ca nimeni nu se mai sinchiseste de asa-zisa libertate a presei. In al doilea rand pentru ca daca brandul este un activ corporal neimobilizat, sa ne intrebam, cine il vinde ? Cine il cumpara ? Si de ce ?

De ce se vinde brandul Catavencu ? Pentru ca proprietarul brandului este in lichidare, in faliment, trebuie sa obtina bani, care se reintorc in companie, pentru stinge datorii, creante. Asa ca, si in acest caz, se aplica vorba, follow the money. M-am uitat in baza de date a OSIM si am vazut ca proprietar este S.C CATAVENCU S.A. Deci aceasta companie, in dificultate, vinde brandul d-lui Doru Buscu. Dar cine sunt actionarii SC CATAVENCU S.A.? De la Registrul Comertului aflam: REALITATEA MEDIA S.A. (71%, Bucuresti, piata Presei Libere), PSV COMPANY S.A. (18,99%, Bucuresti, sector 1) si BELLERIVE HOLDINGS LIMITED (Cipru, 10%). Administratorii sunt Dragos Stanca (director general), Mirela Florentina Dragnea (director adjunct) si Marcela Petrache (administrator special). Mai sunt si niste lichidatori. Si acuma ma intreb: daca dl. Buscu, devine ca persoana fizica, proprietarul brandului, ce face cu acesta ? Il transfera la S.C. CATAVENCU S.A. ? Brandul este ca o proprietate, ca un autoturism, ca o locuinta. Cum se va intoarce el la S.C. CATAVENCU S.A., astfel incat toata discutia despre mentinerea brandului in bratele societatii sa aiba sens. Oricum toata aceasta increngatura privind cedarea si preluarea brandului nu ne-a lamurit daca exista si un plan de revitalizare si in ce fel, a saptamanalului ACADEMIA CATAVENCU ? Pentru ca toate emotiile in jurul brandului, sunt legate de viitorul saptamanalului. Eu nu cred ca saptamanalul, asa cum este, in contextul in care exista el, se poate salva. Aaa, si am uitat sa va spun, o privire la bilantul SC CATAVENCU SA arata ca in ultimii doi ani a avut pierderi de circa 3 milioane euro in fiecare an. Cu vanzarea brandului, recupereaza din aceasta pierdere, in acest an, 1,5 milioane de euro. Si atat. Daca gazeta va functiona la fel precum si celelalte media din grup, lucrurile nu se vor redresa, din pacate, prea curand. Cu alte cuvinte, degeaba ai brandul daca nu ai un plan de business. Brandul nu este galetusa si lopatica din parc. ULTIMA ORA: Dl. Buscu nu a reusit sa plateasca suma angajata. Din pacate, a pierdut si 45.000 euro, garantie.

Accident rutier si social media

O intamplare recenta ne arata o fateta a importantei social media in Romania, dar ne spune si lucruri semnificative despre cum functioneaza societatea romaneasca. Relatarea povestii in blogul lui Cristian Manafu, aici: http://bit.ly/mQs8iN

1) Un om are un blog; 2) Semnaleaza in blog o fapta penala; 3) Persoana vatamata are activitate in online; 3) Prin Twitter este anuntata fapta penala; 4) O persoana cunoscuta in online preia semnalarea; 5) Prin relatii transmite informatia la un post tv; 5) Acesta preia informatia si ii asigura coverage; 6) Autorul faptei penale este identificat.

Eu cred ca la intamplare au fost de fata trecatori. Intr-o tara civilizata, era suficient, de pe margine, sa dai telefon la 112 sa comunici numarul de inmatriculare. Oricum autoritatile cam in 24 de ore identifica persoana. Am avut parte de 3 astfel de intamplari, in familie, cu accidente usoare care ne-au afectat pe mine si copii mei. Intotdeauna autoritatea astepta 24 de ore ca faptasul sa se “predea”. Nu am inteles de ce sau poate am inteles gresit.

Calculati urmatoarele probabilitati si relatia dintre ele: cati romani sunt activi in online (cati romani sunt angrenati in aceasta activitate ? cati romani au acces la Internet ?), cati au si cunostintele potrivite (cati cunosc o persoana care sa fie activata pentru a sustine cauza), cate dintre cunostintele potrivite au acces la un post TV ? si veti vedea ca dl. Craciun, in mod nefericit afectat de intamplare, a avut noroc sa se poata ajunge la identificarea suspectului/suspectei. Daca acesta a fost parcursul.

Poate ca mai potrivit are fi sa ne dorim o tara in care, cat mai multe persoane sa aiba acces la justitie si la a li se face dreptate, fara sa aiba parte de n coincidente fericite.

Este bine ca s-a intamplat si asa, dar de ce trebuie sa suplineasca aceste coincidente inclusiv activitatea in online, buna functionare a justitiei, a facerii dreptatii ? Sunt milioane de oameni in Romania ce nu pot si nu au cum sa foloseasca acest sistem alternativ. Cat va mai dura asta ?

PS: Din ce am mai citit in presa in ultimii ani, probabil ca ati ramas cu aceeasi impresie, toate intamplarile nefericite-accidente rutiere, cu fuga de la locul accidentului, ajung la condamnare cu suspendare (mortale, raniri usoare). De ce romanii fug de la locul accidentului, in majoritate ? De ce nu isi asista victima si de ce nu isi asuma fapta ? Si asta este gandul care te intristeaza. In Turcia daca esti prins cu detector de radar esti arestat, daca ai facut un accident cu victime, esti arestat, daca in SUA esti prins baut, esti arestat 24 de ore, cel putin. Romanii ? Sunt o veselie de popor…fara de lege…Sau ma insel ?

Lupta mea cu EPSO

Applicant No 2184625 - EPSO/AD/206-207/11 - AD5/AD7 Administrators  Total Nr of messages: 3

Applicant No 1423981 - EPSO/AST/101/09 Assistants in the secr. field with Romanian citizenship  You validated your application 
28/01/2010  Online Application-EN 
02/12/2009  EN - Results of admission tests + correct replies 
08/10/2009  Booking Confirmation 
22/09/2009  Information about the admission tests 

Applicant No 1084070 - EPSO/AD/147/09-RO Administrators-European public administration  22/09/2009  File not examined 
07/07/2009  Admission procedure 
28/05/2009  Corrigendum 
20/05/2009  EN - Results of admission tests + correct replies 
20/03/2009  Confirmed 
06/03/2009  Information about the admission tests 
23/02/2009  Valid

Applicant No 864280 - EPSO/CAST/RELEX/4/08 CAST RELEX 2008 - FGIV  16/07/2008  EN - Instructions to test centre 
19/06/2008  EN - Invitation to selection tests 
23/05/2008  EN - Information on the choice of test centre - EN 
12/04/2008  Valid 

Applicant No 827590 - EPSO/AD/104/07 - INF Heads of unit of Romanian citizenship (AD 12) - LATEST NEWS  24/04/2008  Results of the admission tests 
23/02/2008  Booking confirmation 
07/02/2008  Information about the admission tests 
06/01/2008  Valid

Applicant No 812560 - EPSO/AST/44/07 Assistants (AST3) of Romanian citizenship - LATEST NEWS  23/04/2008  Missing application 
17/03/2008  Results of admission tests - field 1 
21/01/2008  Booking confirmation 
20/12/2007  Information about the admission tests 
19/11/2007  Valid

Applicant No 737576 - EPSO/CAST27/4/07 CAST27 – FG IV → Access CAST27 CV  14/02/2008  EN - Results of tests 
22/11/2007  EN - Invitation to written competency test 
24/10/2007  EN - Information concerning competence test 
14/09/2007  EN - Results of CBT Tests - 1st phase 
12/06/2007  Booking confirmation 
25/05/2007  EN - Invitation to selection tests 
26/04/2007  Valid

Applicant No 698571 - EPSO/AD/94/07 Administrators (AD 5) (information/communication/media) - LATEST NEWS  10/10/2007  Results of admission tests 
13/07/2007  Update concerning the admission tests 
27/04/2007  Booking confirmation 
18/04/2007  Information about the admission tests 
27/03/2007  Valid 

Applicant No 519702 - EPSO/AD/47/06 Administrators (AD5) with Romanian citizenship - LATEST NEWS  08/09/2006  Invitation to the admission tests 
10/08/2006  Admission tests 
21/06/2006  Valid 

Applicant No 429821 - EPSO/AD/36/05 Linguistic administrators for Romanian language (AD5) - LATEST NEWS

22/06/2006  Results of the admission tests 
11/04/2006  Invitation to the admission tests 
27/02/2006  Admission tests 
16/01/2006  Compulsory confirmation of participation >> Confirmation recorded 
02/12/2005  Valid 

Cum sa reduci munca la negru ?

Intr-o economie in care se munceste mult la negru, multa lume cumpara multe lucruri cu banii jos. O economie a banilor gheata. Sau cand economia este supusa unui proces inflationist crescut, ceea ce nu este cazul acum. Folosirea de bani gheata, bani pesin, bani lichizi, la achizitiile pentru sume mari, este caracteristica unei economii a lichidatii. In 2 mai 2011 a intrat in vigoare noul Cod al Muncii. Care cica impune tot felul de restrictii muncii la negru. Si dintr-o data, ascultand stirile m-am gandit ca cei care ar sustine o campanie contra muncii la negru, cine ar putea fi ? Bancile si companiile care emit carduri bancare sunt cele care putea sustine o campanie de sustinere a trecerii banilor, platilor de castiguri salariale, pe carduri. Oare ?

50. Viteza legala.

Am fost recent in Dobrogea. In nordul Dobrogei.Conduita mea de sofer este prudenta. 120 km la ora pe autostrada, 100 pe drum national, 50 km la ora in localitate. Vi se pare ciudat ? Nu daca te gandesti ca inseamna sa respecti regulamentul circulatiei pe drumurile publice. Pentru mine are un sens mai larg respectarea acestor limite: este ca atunci cand respecti legea - sa nu furi, sa nu distrugi ce nu este al tau, sa nu ii faci altuia ce nu iti place tie. Sa traiesti intr-o lume a previzibilului: sunt respectate niste reguli si ne respectam unii pe altii. Daca eu respect regulile, intotdeauna exista posibilitatea sa alegi depasirea, sa folosesti banda II, ca treci mai departe, in goana pe lang mine, soferul care conduce cu viteza legala. Este drept ca mi se pare sa sunt mai aparte, in situatia in care, uneori, soferii trec disperati in cea mai mare viteza pe langa mine, pentru a ajunge cat mai repede, unde ? Iar atunci cand ma deplasez prin localitate, consider a manifestare de respect fata de locuitori, sa nu trec vajjjj!!! prin satucul lor. Daca imi iese un copil de taran neatent in fata ? Si mai este si aspectul economic si punitiv: de ce sa iau puncte si sa platesc amenda ? Imi permit asta. Acestea sunt motive suficiente sa nu inteleg de ce sunt destui soferi care nu respecta niciodata regulamentul si cred ca adesea isi zic ca sunt un prost ca le respect. Dar ce-o fi in capul lor, atunci cand stau in urma mea, in localitate si ne deplasam in sir indian sau ma depasesc tot in localitate, probabil cu 70-80 km la ora, nu ma doare. M-a suparat, cand, lunea trecuta, niste persoane, cu 4x4, au stat ce-au stat dupa mine, intr-o localitate, si la un moment si-au facut vant, au luat viteza si in timp ce se deplasau in paralel, m-au claxonat si au gesticulat spre mine, din masina. De ce ? Nu era dreptul si obligatia mea sa merg cu viteza legala ? De ce este Romania tara in care daca respecti cat de cat niste reguli, este ostracizat si izolat ? De ce ? 

De ce vedem filme ? Et in Arcadia Cinema

Nu ma leaga mai nimic de Alex. Leo Serban, decat anul nasterii: 1959. Faptul ca absolut intamplator am dat de contul lui de Twitter, anul trecut, in aplicatie, si primeam remarcile lui scurte si ironic-sarcastice, despre faptele din viata noastra. Ca si multi altii, care ii erau followeri. Dintr-o data, am citit in sirul meu de posturi din Facebook, la userul Festivalul Filmului European: Alex. Leo Serban a murit. Doar cu cateva zile in urma, cam 10, primisem un tweet din cele adresate "ascultatorilor". Fusese ultimul si niciodata nu stii dinainte ca ar fi fost ultimul. Decat dupa. Din anii '70 sunt un moderat cinefil. Cand locuiam cu familia in Calea Grivitei, tin minte ca aveam un televizor model sovietic, care s-a stricat tocmai cand vizionam, la acea varsta, pina in anul 1971, cand ne-am mutat din cartieri, filmul "Hotii de biciclete". Apoi, in anul 1983, in timpul facultatii, studiam la seral la Planificarea si Cibernetica Economica, la ASE, am prins o hepatita A, din aceea virala. Am avut o internare in spital, obisnuita, convalescenta si un pic de timp liber, vreo 2 luni de concediu medical. Am profitat si am facut de cateva ori coada la cinema Eforie, la o serie de proiectii Fellini. Apoi cand lucram la CJI, la ATF, m-am cunoscut cu profesorii de acolo, regizori, sunetisti, scenaristi, oameni de film. Nu am legat cine stie ce stranse legaturi, doar protocolare: Stere Gulea, Cristina Nichitus, Victor Rebengiuc, Florin Mihailescu, Sorin Botoseneanu, si altii. Si nici asta nu a fost intamplator, pentru ca verisoara primara a tatalui meu, acum decedata, fusese regizoare de lung metraj artistic in anii '90: Maria Callas Dinescu. Datorita ei au debutat in film Magda Catone, Dan Puric si alti tineri actori. Si eram invitati la premierele ei, la "Prea cald pentru luna mai", "De bunavoie si nesilit de nimeni". Ii dadea tatalui meu sa citeasca scenariile, uneori, decupajele. Iar atunci cand am lucrat la CJI, am predat un curs de calculatoare tinerilor de la Facultatea de Teatru, sectia Teatrologie, celor de la Facultatea de Film, sectia Multimedia. La cursuri au fost Anca Gradinaru, Horia Brenciu, si altii. Dar sa revin un pic in anii '80, cand eram fan Pita, fan Danieliuc, cand am vazut "Faleze de nisip" la ultima proiectie de duminica seara. Mai incoace, in proiectele in care am lucrat la companie, am colaborat in cateva proiecte cu tinerii regizori ai anilor 2000. In 2007, in 2010, in cursul proiectului nostru cu Festivalul Filmului European, m-am cunoscut cu Cristi Puiu, evident nu sunt singurul. Daca trasez o linie de-a lungul a cateva decenii, m-am simtit aproape de film, de cultura cinematografica. Dar nu am profesat in aceasta industrie. Si sunt deci un cinefil. Este doar o coincidenta ca Alex.Leo Serban este nascut in 1959, dar o exceptie ca a lasat o urma culturala in prezent, viitor si trecut. Sambata, in 30 aprilie 2011, eram in vizita la mama mea, si am iesit sa ii cumpar niste medicamente. Am intrat cu placere in Libraria 42, sa miros niste carti. Mi-a venit sa caut o recenta carte semnat de Bogdan Murgescu. Nu o aveau. Si am zarit intr-un colt cosul cu reduceri. Emotia m-a cuprins la gandul ca voi gasi o surpriza de carte la pret redus. Si am inceput sa scotocesc prin ele. Una era o carte despre tinerii regizori ai noului val. Parea o aparitie de acum cativa ani. Printre capetele pe 2 randuri era si al lui Cristi Puiu, asa cum nu-l vazusem niciodata; tuns zero, era probabil in perioada lui "Marfa si banii" ? Cartea costa 5 RON. Sa mai caut ? Am ravasit din nou maldarul de carti, pentru un second choice. Credeti ca viata nu are un sens, ca nimic se intampla gratuit ? Am dat peste "De ce vedem filme. Et in Arcadia Cinema". Bun gasit, Alex. Leo Serban! Welcome back! Am cumparat-o. 

Yahoo! 14

Oldies but goldies....Am primi zilele trecute un mesaj de la Yahoo!. Compania declanseaza in curand tranzitia de la vechea aplicatie de posta electronica cu de toate la una noua. Si - aici este ideea - pentru ca eu folosesc de 14 ani Yahoo ! mail, mi se ofera privilegiul de a testa, incerca in avans cum funtioneaza noula sistem. Am butonat un pic, trebuia sa descarc o actualizare de browser, deocamdata am renunta. Folosesc Yahoo! mail, dar nu atat de mult. Insa dragul de Yahoo! mi-a reamintit cat de vechi sunt in utilizarea aplicatiei. 14 ani ? Au trecut 14 ani de cand mi-am manifestat increderea in serviciul gratuit de mail de la Yahoo! si mi-am creat o adresa @yahoo.com. Cand era asta ? In 1997, cand mi-am infiintat firma, Mediaspin srl. Lucram la Centrul pentru Jurnalism Independent, eram gazduiti la Academia de Teatru si Film, la etajul 2. Si aveam o frumoasa sala de calculatoare, legate in retea si legate la ROEDUNET, cu acces la Internet. Adica, la acea vreme, foloseam Netscape Navigator 2.0, aveam o biblioteca de jurnalism in grija si 2 calculatoare cu acces gratuit la Internet. Suntem la 14 ani distanta si nu regret ca am avut incredere in Yahoo!

Apel catre Biserica Ortodoxa Romana sa se implice in conducerea tarii ?!

Senatorul liberal, Minerva Boitan, a facut vineri, 8 aprilie, un apel catre Biserica Ortodoxa Romana sa se implice in conducerea tarii. Biserica inseamna clerul si enoriasii. Ce inseamna ca biserica sa se implice in activitatea guvernului ? Enoriasii se implica in activitatea guvernului, mai bine sau mai prost, dar asa cum o facem fiecare dintre noi: la vot, prin mecanismul de reprezentare. Si mai sunt si alte mecanisme de activism civic, mai mult sau mai putin folosite. Daca unele partide nu mai vad solutii politice si considera ca biserica este marea descoperire de manual a bunei guvernari, as propune sa cerem o inovatie noi romanii: sa se implice biserica in conducerea Comisiei Europene, sau la ONU, sau de ce nu, sa preia sefia CNA, a TVR. Sau la mine in cartier, sa patruleze pe strazi...Horror political fiction....fratilor si surorilor, care ati votat-o pe doamna asta ?

Un grup care militeaza pentru o regandire a sistemului de impozite si taxe

Recent, a aparut pe scena publica, ARSIT, Asociaţia pentru Reformarea Sistemului de Impozite şi Taxe. Este normal, cu sau fara culoare politica, sa existe o miscare 'sociala' de sustinere a diverse subiecte, pentru plasarea lor pe agenda publica. Este o practica ce tine de adevaratul lobby, la vedere. Doar sa spui ca Guvernul face ceva prost, fara ca societatea sa coaguleze un grup de interese, bine articulat, care, in mod civilizat, argumenteaza, demonstreaza, nu tipa si nu urla in microfoane, nu este in regula. O parte a publicului este interesat de aceste platforme civice, care preiau subiecte si le pun pe agenda sociala in mod curat. Sa iti placa sa ii asculti pe oamenii care le sustin. Asta lipseste Romaniei si de asta se plange societatea, nu de partide politice, ci de grassroots initiatives. Nu avem nevoie sa vina statul sa ne dea, ci sa ne niscam sa cerem. Pana la a se naste un nou partid, de dorit ar fi ca, foarte puternic, grupuri de cetateni sa isi ia soarta in maini, pentru diverse lucruri, in limitele legii. Dupa ce aceste nuclee civice iau forma, ulterior, in cativa ani 2-3, ele pot da aduna unui partid. Grassroots este cuvantul.