Restograf.ro are o dilema: a cenzura sau a nu cenzura?

Am un raspuns pentru dilema lui George Butunoiu de la Restograf.ro, "Aduc insultele vreo plusvaloare?". Plusvaloarea este data de libertatea de exprimare. Subsolurile de situri cu comentarii, sunt o lume aparte, care se creeaza din ambitii, rautati, ipocrizie, polite, cinste, dreptate, echilbru. Competitorii se agreseaza, se gratuleaza, se complimenteaza, se ingrupeaza, se dezbina, etc. Aceasta framintare sociala tine de libertatea de exprimare. Cine nu doreste asa ceva, poate apela la butonul de "reclama abuz/comentariu nepotrivit", poate sa nu citeasca subsolurile, poate sa atraga atentia contravenientului/contravenientei sa isi controleze limbajul. Iar acolo unde este vorba de calomnii, este la indemana Codul Civil, tribunalul si IP-ul pe care il poate furniza ISP-ul. Da, este nasol, dar ce preferam, cenzura sau libertatea de exprimare cenzurata in instanta ? Pe masura ce publicul va fi mai educat, aceasta situatie isi va diminua din importanta.

Pericol, pământurile românești se cumpără!

Domnilor și doamnelor politicieni, când ați mâncat ultima oară organisme modificate genetic, cum vi s-au părut ? O idee nouă străbate lumea de vreo 20 de ani: dreptul la alegerea hranei este un drept fundamental al popoarelor. Sau ar trebui să fie, susține Slow Food. Democrația alimentară este mare lucru. Pentru că alegerea înseamnă informare și educare. Este ca atunci când intri în cabina de vot să pui ștampila pe buletin. V-ar place să fiți legați de scaun și să vi se bage pe gât hrană aleasă de alții?! Nu! Eu aș prefera să îmi aleg hrana ca rezultat final al muncii micilor fermieri, gătită acasă. Întrebarea se pune: mâncăm sau nu organisme modificate genetic? Nu se știe, pentru că din diverse motive, există opoziție la etichetarea corespunzătoare a alimentelor. Reticență față de organismele modificate genetic exprimă majoritatea covârșitoare a europenilor, conform studiilor de opinie Eurobarometru finanțate de Comisia Europeană în ultimii ani. Suspiciunea este un fapt. Această majoritate publică covârșitoare ar impune reținere politicienilor atunci când decid să susțină organismele modificate genetic. Dar democrația contemporană românească este alimentată cu înlocuitori, nu cu considerație. Mai potrivit ar fi ca interesul public să prevaleze față de cel privat.

Cu organismele îi vom învinge pe americani

Sau pe brazilieni. Oare ? Ne hrănim cu nostalgii vechi, de când noi românii, adunam în raportări producții la hectar inexistente. Suntem mult în urmă, așa cum nu vom reuși decât în câteva decenii să ajungem la jumătate din PIB-ul mediu pe cap de european, Cu biotehnologiile nu vor fructifica oportunitățile decât o mână de oameni de afaceri, pe termen de câțiva ani. Este o conjunctură, nu un trend, să le fie de bine lor. De fapt, oferind ogorul pentru organisme modificate genetic, facem o concesie și îi înjunghiem pe la spate și pe consumatorii din celelalte țări europene. România, este calul troian furajat cu organisme modificate genetic. Săraci și fără agricultura tradițională, mor de foame. Biotehnologiile, în 15 ani, nu au rezolvat foametea. Dar pentru destul de mulți, credința este că șansa României stă în alternativă, în hrana cât mai aproape de casă, cât mai puțin chimizată, din soiuri de plante și culturi agricole genetic autohtone, din rase de animale neoașe. Legume, fructe, carne și lapte de la micii fermieri, hrană preparată la oală, familia în jurul mesei, un festin culinar și gastronomic susținut de agricultura tradițională. Produs în ferma lor.

România, El Funciado

El Funciado-El Dorado. Este un joc de cuvinte, o licență sămănătoristă și funciară. Vă propun un bun argument contra biotehnologiilor, ce ne dau nouă organisme: dacă deschizi drumul acestora în agricultura industrială în România, este probabil să servești interesele a câtorva zeci de mari arendași, proprietari autohtoni. Dar va fi accelerată goana achiziției de pământ arabil, care va ajunge în mâinile investitorilor străini. Într-un important ziar economic am citit zilele acestea că unii din marii latifundiari se tem că în zece ani pe ogoare se va vorbi italiana, daneza sau spaniola. Dacă semeni vânt, culegi furtună !!! Unde dai și unde crapă, dacă OMG-ului îi dai apă ?

Anti #antiacta #stopactaro...confuzie mare!

Anti #antiacta #stopactro.......Eu am cautat niste rezultate in Internet, cu un motor de cautare si mi-a returnat aplicatia, rezultate cenzurate in baza legislatiei americane privind copyright-ul....Poate am interpretat gresit mesajul dat de Google search, insa am o captura de ecran....eu nu sustin deloc, dar deloc, copiatul, contrafacerile, etc....Trebuie gasit un mijloc, o modalitate....?! La urma-urmei este o piata: unii fac filme, altii le consuma...daca pretul nu convine, ori dau faliment entertainer-ii, ori cumparatorii sunt multumiti....Nu vad decat contra, iar de partea acestui contra stau  furtul de continut...ma insel ? Pe modelul acesta putem cere celor de Carturesti sa ceara mai putin bani pe carti, celor de la Renault-Dacia sa ne dea masinile mai ieftin, ce naiba, sunt prea scumpe si tot asa...Nu pare cam caraghios? Daca U2 vinde prea scump muzica este problema lor, nu a consumatorilor care fac tot posibilul sa iasa in piata sa demonstreze ca sa ceara totul ieftin. Ca asa vor ei. Mare confuzie....

Romanii vor dispare si ce daca ?

Scaderea populatiei Romaniei nu este o surpriza. Au fost realizate analize, s-au tras semnale de alarma. De fapt suntem, la scara istoriei, un mic nimic. Doar evreii, egiptenii, mayasii, chinezii si un pic altii, au supravietuit istoric. Probabil ca noi romanii, vom disparea in circa un mileniu de la nasterea natiunii noastre si altii vor locui aici. 19 milioane de locuitori ai Romaniei, inseamna ca doar anumite conventii, pasaportul si celelalte impiedica pe altii semeni de-ai nostri din alte emisfere, sa vina sa populeze acest teritoriu. La scara istoriei, poporul roman exista doar de cateva secole (care este data de nastere, anul, pe la 1200 ?). Poporul roman a ajuns la circa 23 de milioane si de acolo a inceput declinul. Un studiu de acum 2 ani, anunta, luind in considerare sporul demografic negativ, ca Romania va avea in 2050, circa 16 milioane de locuitori. Daca trendul emigrationist este luat in considerare, probabil ca scaderea va fi accentuata. Ceea ce nu inseamna ca aceste teritorii nu vor fi bune pentru altii.

Cele 26 plus unu feluri de a falsifica mierea

Pentru a ne apăra, trebuie să știm. Mierea se falsifică, scriu specialiștii, prin adăugarea de: zahăr alimentar, zahăr invertit artificial, sirop de glucoză, izosiropuri, melasă, zaharină, dulcină, aspartam, ciclamați, amidon, gelatină, clei, substanțe pectice, gumă, caramel, culori de anilină, acid salicilic și sărurile lui, acid benzoic și sărurile lui, bicarbonat de sodiu, carbonat de sodiu, hidroxid de sodiu, polen de flori recoltat manual, polen recoltat de albine, extract de malț sau culturi de drodjii. Și mierea falsificată se poate obține de la albine hrănite cu zahăr. Suntem siguri că nu suntem înșelați la piață, există vreo instituție publică care ne apără ? Cât ar costa, ca noi consumatorii, să aflăm și să ne apărăm ? 

Unii când se hrănesc, își pun întrebări

Dacă vă pricepeți la falsificarea mierii, nu este nevoie să citiți mai departe. Cel mult o să vă mustrăm de la distanță, spunându-vă, fără ură: ”Rușinică” ! Dacă sunteți cei care adesea ați cumpărat un borcan cu miere, dar nu v-ați pus întrebări, este cazul să continuați ! Slow Food promovează hrana în serie mică, care provine din modul de producție tradițional, susținând astfel micii producători, micii fermieri. Unii oameni dacă pot, profită de sănătatea altora. Unde ne aflăm azi în România, care este situația ? Ei bine, nimeni nu ne poate spune cu claritate cum stăm cu falsurile alimentare ! Despre care am aflat cu surprindere ce scrie în cărți. Că se poate falsifica cu vârf și îndesat. Falsă miere, falsă miere, dar fără durere ? Ne-am pus adesea două probleme, la asociația noastră, Grupul de Inițiativă Radu Anton Roman. Unu. Ce anume poate fi considerat produs tradițional, cum se verifică asta ? Ministerul Agriculturii a inventat o procedură birocratică, fără nici un control ulterior, pentru a da adeverință la tot felul de produse care numai tradiționale nu sunt. Doi. Cum să facem să aflăm dacă un produs alimentar, pretins tradițional, cu metode tradiționale, este sau nu este falsficat. Ce am aflat v-am spus mai la început. La Universitatea Dunărea de Jos-Galați se predă despre cum pot fi combătute falsurile alimentare. În cartea “Controlul falsificărilor produselor alimentare”, doamna conf.univ.dr. Gabriela Râpeanu dezvăluie felurile, zicem noi criminale, de a prepara și a pune pe masa oamenilor, hrană falsificată din carne, lactate, piper, cafea, etc.

La pușcărie cu falsificatorii hranei

O întrebare de final, pentru cei cărora le pasă. Dacă falsificatorii de bancnote sunt duși la închisoare, de ce nu se petrece la fel cu falsificatorii de alimente ? Poate să întrebăm Guvernul, poate să întrebăm Ministerul Agriculturii, poate să întrebăm Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor, poate Ministerul Sănătății ? Poate pe cine ? Tăcere….Despre asta o să vorbim la “Viața Satului”, de la 11.30, duminica asta...

Dl. Valeriu Steriu, viitorul ministru al agriculturii ?

Săptămâna trecută, dl. Valeriu Steriu a publicat un punct de vedere în Capital, aici Perspectivele agriculturii româneşti. Mi-am dat și eu cu părerea. Astfel.

Dl. Steriu atrage atentia asupra faptului ca asa cum este conceputa PAC, nu se mai poate. Este deci nevoie de o reforma a Politicii Agricole Comune, UE fiind acum in cursul exercitiului comunitar de redefinire a ei, si implicit de reasezare a bugetului. Dl.Steriu il sustine astfel prin pozitia sa de sustinere a reformei,  pe dl. comisar Ciolos, in ce priveste PAC. Pe masa de lucru a mai multor ministri ai Guvernului Romaniei, se afla un Memorandum, care, odata ce va fi adoptat, va fi orientarea pe care o va sustine dl. Tabara la reuniunile consiliilor de ministri de resort, pe subiectul reformei PAC. Aceasta este contextul in care dl. Steriu isi face cunoscut punctul de vedere si pentru ca, nu are de fapt o pozitie de oficial public. Este un punct de vedere (si vedeti in situl MADR, Memorandumul, numele lui Steriu nu apare acolo). Mai trebuie adaugat ca dl. Steriu este si Presedintele Comisiei Prezidentiale privind agricultura si dezvoltarea rurala. Este de asteptat ca aceasta Comisie sa dea publicitatii Raportul, inainte de clarificarea unui punct de vedere national, tocmai pentru a transmite un semnal de la palatul Cotroceni. Probabil ca unele din ideile principale publicate in acest articol de fond, sunt si cele din Raport: problema nefiscalizarii agriculturii, a lipsei de comasare a terenurilor, a lipsei unor outputuri de calitate. Fiscalizarea, daca va fi adoptata, ca abordare, va fi un mare scandal, pentru ca toata lumea se va gandi la patrunjel. Dar uita de costurile sociale ale sustinerii taranilor. Sa le dam ceea ce merita, recunoastere si pretuire, insa sa platim toti la fel. pentru sustinerea societatii. Apoi comasarea, este si o problema de incurajare a asocierii, chiar prin cooperative de productie, consum, etc. Iar ceea ce se spune in ultima propozitie este clar: este nevoie de viziune. Din pacate tot ceea ce se face in Romania, este pe termen scurt, doar in cadrul PAC; nu avem o politica nationala clara in ce priveste agricultura si mai ales dezvoltarea rurala. Nu cate tone de griu la hectar este important sa obtinem, ca nu suntem o tara bananiera, ci care este hrana care ajunge pe masa romanilor, din ceea ce se produce, calitatea ei, si cum anume incurajam mediul rural sa existe in continuare. Orientarea doar spre agricultura industriala si doar spre industria alimentara, este in fapt o lipsa de viziune. Iar in ce priveste o asa zisa criza a alimentelor: este o problema de cum ajunge hrana la oameni, este vorba de bani si cunostinte de a face agricultura. Iar despre securitatea alimentara: eu cred ca este o gogorita care ascunde de fapt drenarea subventiilor spre marile ferme. Drenare legala, este adevarat. PS: Daca lispseste viziunea, la cine se refera dl. Steriu ? La dl. ministru actual? Se va petrece o remaniere si dl. Steriu va deveni ministrul agriculturii ? Din toamna ?

Ouăle de la sibieni sunt mai naturale, știați?

Slow Food înseamnă să alegi responsabil ce să mănânci. Așa că am dat o raită prin piața noastră, săptămâna trecută, numai astfel poți găsi subiectele potrivite. Și am aflat câteva povești interesante despre banalele ouă de găină. Despre culoarea ouălor, despre găinile de fermă și despre ce aduc sibienii, la oraș, spre vânzare. Și mai ales, despre faptul că, uneori, dacă ești curios cu privire la ceea ce mănânci, este bine să pui întrebări. Deși multe persoane, doar vânzători, se uită chiorâș la tine, când ești prea insistent.

Găinile nu mai ouă, zic țăranii, ce-i de făcut?

Mai merg și eu din când în când la țară, în nordul Dobrogei.  Suntem țărani la rădăcini, aproape toți. Am fost surprins când, în vizită odată la mătușa mea Victorița și apoi la vărul meu Marin, nu am putut savura ouăle de țară, de-ale locului, pentru că găinile, mi-au spus, nu mai ouă. Nu mai auzisem asta. Soluția lor a fost, imediat, procurarea de ouă de la magazin. Locul este unul îndepărtat relativ de civilizație, totuși se găsesc ouă de vânzare. Nu a fost plăcut să ajung la 300 de kilometri de București, să mănânc ouă ochiuri de la combinatul de păsări. Din fericire, Mihail Kogălniceanu și Costake Negruzzi, au pus deoparte, într-o carte, soluția. Încă din 1841, în cartea „Carte de bucate boierești – 200 de rețete cercate de bucate, prăjituri și alte trebi boierești”, cei doi oameni politici scriau despre cum să păcălești natura, ca găinile să ouă tot anul. Ca să aflați, trebuie să o cumpărați. Soluția Kogălniceanu și Negruzzi este în capitolul „Mijloc ca să se ouă găinile în fieștecare vreme a anului.”

Sibienii sunt cei mai buni în materie de ouă

Suprinzător sau nu, reputația produselor de la Sibiu este imensă, însă din păcate speculată grosolan de diverși vânzători înșelători, în toată țara, în dauna adevăraților producători. Dar asta este o altă poveste, oamenii din județul Sibiu nu fac ceea ce trebuie, în limita legii, pentru a-și proteja produsele, prin ANPC, la OSIM sau la Uniunea Europeană. Povestea mea este aceea că, tot în piață fiind în weekend, am observat că o tânără întreba în cele două magazine cu așa zise produse de la Sibiu, dacă au și ouă de la Sibiu. De ce, am întrebat-o eu? „Pentru că așa cred, ouăle de la sibieni sunt mai naturale”. Deși ne poate amuza explicația asta, înțelegem cât de puternică este așteptarea oamenilor pentru o hrană cât mai naturală. Și cât de mult leagă ei aceasta, de mitul “Sibiu”. Autosugestia este atotputernică.

Ce și câte culori au ouăle și de ce?

Este pentru concursul „Vreau să fiu găinar miliardar”. Nu știu dacă v-ați întrebat vreodată. Eu da, chiar săptămâna trecută, am pus vânzătoarea de ouă în dificultate: de ce unele ouă sunt roșii și altele albe ? A fost stupefiată. “Așa sunt ele, ce întrebare este asta?” M-am documentat și am aflat că ouăle din lumea bună, au culoarea de la alb spre roșu întunecat, pe o scară de la 1 la 9. Ouăle albe sunt de la găinile de rasă Leghorn, Campina, Ancona. Cele închise la culoare, așa precum cele de la noi, abia primul pas spre coaja închisă la culoare, sunt de la găinile de rasă Rhode Island Red. Restul nu contează, pentru că după cum știm, în România suntem cam sărăcuți în alimentație. Suntem hrăniți cu alimente trase la copiator. Că așa este la români. Hectolitri de grâu dar nu alimentație de calitate. Hai poftă bună la alea două feluri de ouă de la combinat!

Un consumator român a primit o scrisoare de la The Economist

"Mi-am făcut timp să vă mulțumesc pentru că vă continuați abonamentul la The Economist". Niciodată, pentru un preț atât de mic, 36 euro pe trimestru, nu mi s-a spus așa ceva, într-o banală scrisoare de o pagină. Pentru unii poate părea o propoziție de la cursurile despre cum să scrii scrisori în marketingul direct sau poate părea că stau prost cu psihicul. Iar consumatorului comun din România îi poate părea ceva de neimaginat. Contextul este important. Mi-am continuat, recent abonamentul la compania de telefonie mobilă (îl am din 2004), tacit, și nici măcar mersi nu mi-au zis. Tacit prelungesc contractul la multe alte companii de servicii, chiar dacă a expirat termenul. Poate fi un semn de comoditate, poate fi un semn că totul este bine. Pentru furnizorii respectivi. Dar nici măcar un mulțumesc, pentru că am rămas clientul lor, deși puteam să schimb furnizorul ? Sunt abonat al revistei The Economist, de peste un an. Poate nu este mult și poate alții sunt abonați de mai mult timp, la publicații cu mult mai importante și mai scumpe. Poate că sunt un pic rămas în urmă, însă plăcerea de a răsfoi o gazetă atât de economic liberală și democratică în viziunea ei asupra lumii, pentru mine nu poate fi egalată. De aceea țin la The Economist, pentru că fiecare bănuț pe care îl cheltui precum și fiecare minut petrecut între rândurile fiecărei ediții, sunt neprețuite. 

Propuneri pentru noul an 2012

Prima propunere

Daca ati facut macar cativa oameni fericiti in anul care a trecut, daca ati inspirat macar citiva oameni sa faca lucruri bune, continuati, asta va doresc in 2012...!

Propunerea a doua

Cu speranta ca nu sunteti nici sub cod rosu nici sub cod portocaliu si ca nici nu o sa ne preocupe asta in acest an, va uram la multi ani!

Fără supermarket și fără bani, în Somalia nu este de mâncare, nu?

Anul 2011 a fost un an important pentru Slow Food în România. Slow Food nu înseamnă doar un mod de viață ci și o organizație non-profit care îl promovează. Unele din proiectele organizației la nivel european, au co-finanțare și din partea Uniunii Europene. Modul de viață Slow Food înseamnă nu numai decizii personale privind felul de a ne hrăni cu produse gătite și proaspete, ci și acțiuni care să susțină agricultura durabilă, economia agrară care asigură resursele pentru o hrana sănătoasă. Ce putem face în fața asaltului economiei de consum, care aduce și lucruri bune dar și nocive ? Cum să reacționăm în fața atacului falsificatorilor de alimente și a etichetării care ne duce de nas. Viața contemporană ne-a rupt de economia rurală, trăim într-un supermarket uriaș, creat de industria alimentară, că vrem, că nu vrem. 

Pasivitatea privind hrana ne condamnă

Calitatea hranei este ultima din preocupările politicienilor. Majoritatea, când vorbesc de agricultură, sunt preocupați de cantitate, productivitate și nu de ceea ce mănâncă românii. De aceea trebuie să fim conștienți că avem un rol. Ceea ce decidem fiecare în parte și felul cum acționăm, în calitate de consumatori, producători, agricultori, educatori, maeștri bucătari, poate influența și determina o schimbare importantă cu privire la felul cum hrana este cultivată și produsă, pentru a fi gustoasă, curat preparată, și corect prețuită, la îndemâna comunităților din România, chiar din toată lumea. Depinde de fiecare dintre noi, în parte. 

Membri activi ai mișcării, suporteri, consumatori responsabili

Putem deveni membri ai Convivium-urilor Slow Food din România, sunt 10 la număr. La Cluj-Napoca, la Turda, la Alba-Iulia, la Saschiz-Târnava Mare, la Bran-Moeciu, Brașov, Țara Bîrsei, Țara Făgărașului, la București, la Brusturoasa-Palanca. Asta oferă posibilitatea implicării în evenimente și activități locale dedicate hranei, pentru a contribui a crearea unui sistem mai bun pentru comunitatea locală. Puteți susține activitatea organizației Slow Food, contribuind la proiectele acesteia, ca voluntari sau financiar. Cele 1000 de grădini ale Africii, precum și alte proiecte Slow Food, au ca obiectiv susținerea inițiativelor dedicate agriculturii durabile. Este vorba de Slow Fish, de EURO GUSTO.

Co-producător sau consumator responsabil

Această atitudine, aceea de consumator responsabil, poate determina și ea o schimbare. În măsura în care fiecare dintre noi își pune întrebări asupra hranei și a lanțului de producție, care trebuie să fie cât mai scurt. Din ce loc este hrana, cum este ea produsă, de cine și de la ce distanță este adusă ? De ce vine de la distanță așa de mare și nu din apropiere de localitate ? De ce când ne aflăm într-un minunat loc din grădina carpatină, nu putem avea hrană din resurse locale ? De ce ni se dau de mâncare preparate din componente din import sau de la supermarket când suntem în vizită, ca turiști, în propria țară ? De ce vitrinele frigorifice sunt pe jumătate pline doar cu mezeluri crude, cu un conținut scăzut nutritiv ? De ce suntem asaltați cu cele mai ieftine alimente ?

Nu avem de-a face cu o criză de alimente ci cu o criză de resurse și de posibilități. Banii lipsesc oamenilor ca să aibă hrană, nu alimentele. În plus o problemă este faptul că sunt privați de cunoașterea felului cum se face agricultură durabilă. Fără supermarket și fără bani, în Somalia nu este de mâncare, nu? Revenind la ale noastre, putem schimba ceva dacă ne implicăm, astfel încât micul agricultor, țăranul român, să nu dispară. Vă urăm un an 2012, cât mai Slow Food !!!

Naked truth despre social media...un comentariu

Zoso sustine ca prin acest clip niste australieni spun ca     hiperbolizarea social media ne-a luat mintile. Si ca trebuie proiectat prin Romania, acolo unde se reunesc cei care sustin ca social media rulz! Zic eu: "Vedeti cum ideile bune sunt tarate in noroi cu un simplu clip ?! Uite in ce hal s-a ajuns..:).....Cu adevarat uitam ca atunci cind vorbim de social media vorbim de cei care au calculatoare, au acces la Internet, au stiinta si educatia de a le folosi, sunt in target...etc...Cati din lumea asta sunt, 200 de milioane ? Despre ce masa de consumatori vorbim ? Am mai zis si eu asta, uneorim, dar putina lume asculta, ca suntem prea social-media-centristi. Este buricu' pamantului, chestia asta. In realitate, cind cobori in strada, in mediul social, social media nu exista aproape de loc. A ramas acolo in infrastructura hardware si cam atat. Nu o vezi. In schimbi vezi alte instrumente de comunicare. Cu alte cuvinte, sa nu hiperbolizam social media, sa nu o diminuam, dar sa ne vedem de treaba: toate instrumentele se amesteca in proportia potrivita, cu continut potrivit, la timpul potrivit, si totul se serveste la frapiera. Meniu complet, nu entry menus."

Lumea isi doreste agricultura traditionala...ce-i de facut, ii asteptam pe politicieni sa se schimbe ?

Un comentariu la un punct de vedere al lui David Contant, expus in Restograf.ro, aici.

With eco-gastronomic regards and an invitation to be more like us, in the Slow Food convivium of Bucuresti Valahia Gusturilor, located at The ARK!

Let’s not complain and join forces, we the Romanians! We need a food revolution in Romania.

No politicians will change attitude on their own from the support letting aside supermarkets, industrial agriculture, and food processing industry. MADR and dinosaur academia dream of overcoming the americans and others in terms of crop harvesting, while future or Europe and Romania stays in local products.

There is activity, join us for the revolution ! You can find now the Convivium Slow Food in Romania, such as Slow Food Bucuresti Valahia Gusturilor, Asociatia Grupul de Initiativa Radu Anton Roman, ECORURALIS, ADEPT, CIVITAS and others.

There is the Slow Food movement in Romania, which you find information here inhttp://slowfoodro.blogspot.com. Hundreds of people and thousands met on 10th of December for the Terra Madre Day. We in Bucharest, have organised a conference on ‘Eco-gastronomy” and a film-projection with “The Pig Business” at Libraria Bastilia. Two events dedicated to food and choices we make.

Also have appeared the artisans of food here and there, you only need to open eyes to see them. Consistent campaigns are in Romania libera about the fake wines, about lack of cultivation of local brands. Also in Evenimentul Zilei online myself I have signed some 15 articles in the Slow Food section about the support for traditional agriculture.

There is an enough large movement which supports the traditional agriculture and the wise decisions on issues of food.

Let’s create the critical mass, via various instruments and people: culinary bloggers, restograf.ro, Slow Food movement, debates, all going above the popular level of just hot to cook. The next level is “Good, clean and fair!”…So, where does our food coming of ?

De plastic sau de lemn? O dilema postcomunista cu și despre pomul de Craciun

Aceasta este povestea tipică a unui asasinat prezumat. 

Totul a început cu foarte mulți ani în urmă. Este doar o rămășiță de poveste. Cu multe explicații. Bradul ? Procurarea, alegerea lui și înscrierea în sistemul de valori necesare aceptării lui, au fost întotdeauna, o bătaie de cap. Încadrarea în spațiul larg comunist al unui apartament de bloc, o provocare. Debarasarea de el, o corvoadă cu multe fapte ascunse. Cum să nu devii ecologist ? Bradul de Crăciun se procură puțin înainte de Ajun, se montează și se împodobește în Ajun, în 24 decembrie. Și te scapi de el până în 6 ianuarie. 

Procurarea bradului

Au fost ani, deși recuperatorii, când piața autohtonă de brazi nu era nici atât de mercantil reactivă la potențiala cerere, nici nu oferea brazii simetrici. Dintotdeauna, după 1990, era necesar ca brazii să  fie la îndemână, spre vânzare, în cartier, în zona Piața Norilor. Ceea ce nu se întâmpla întotdeauna. Locul de procurare a fost o problemă, până la un moment dat. După multe eșecuri, această sarcină, în anii '90 a revenit soției mele. Drept să spună era un aprozar pe lângă noi, în fața căruia se vindeau niște pomi de Crăciun, cam aschilambici. Dacă mă gândesc bine, îmi revin în memorie înlocuitorii de brazii, molizii. Apropo, cum este corect, molid sau molift ? Deja anumite povești se pierd în negura istoriei. 

Forma

Bradul ideal trebuie să aibă o înălțime potrivită, față de aceea a spațiului gospodăriei în care este inclus. Să aibă o coroană, amplitudine, de tip conic, echilibrată cu ramuri de sus în jos și de jur împrejur. Să nu dea impresia de chel, de golaș la vârf, adică prea bondoc și prea bogat în partea de jos. În fapt, bradul este o căutare și regăsire a perfecțiunii tehnice, a simetriei pe care o căutăm mereu în lucrurile care ne înconjoară. Ca atare, pe lângă dificultatea transportării de la locul procurării, mai era și aceea a potrivelii cu idealul de perfecțiune Leonardo da Vinci transpus asupra brazilor de Crăciun. Ce aș putea să spun, că după câteva încercări, mica noastră familie, în care copii încă nu avea un cuvânt de spus, a hotărât că eu nu mă achit corespunzător de asta. Prin urmare, a revenit această sarcină soției mele, Anișoara. Ca mai sus.

Spațiul

Bradul era o veșnică problemă pentru sufrageria noastra de circa 15 metri pătrați. Mobilată cu două fotolii, o canapea, ambele reșapate, o bibliotecă, ultima bibliotecă de succes a perioadei comuniste, pe numele ei Cehlăul/Piatra Neamț ? Modelul acesta de bibliotecă, bănuiesc a fi fost ultimul mare succes al industriei de mobilă socialiste. Fără legătură unii cu alții, după ce am cumpărat-o cu un ultim efort deprimant-CAR-ist, am constatat după 1990, că era prezentă și în apartamentul lui Mișu și al Andei, din Rahova, și la Constanța, la Adina, dar și la Alexandru. Sincronicități și încă o dovadă că trăim într-o lume finită, învârtindu-ne în cercuri limitate. Așadar mereu bradul era incomod de plasat. Cu inconfortabilele mișcări de așezare a lui, în spațiul domestic. 

Debarasarea

Eeei, dar cum scapi de pomul de Crăciun ? Cele mai problematice au fost acele de brad. Ace-ace-ace, mii de ace, prin mochetă, în sacul plin al asipratorului, pe traseul de evacuarea a lui din apartament, în lift, pe paliere. Peste tot urme ale asasinării brazilor. Un scurt inventar al metodelor urbane practicate în ultimii 20 de ani, privind marea debarasare braz-iliană. Un subterfugiu, este aruncarea lui, pe întuneric, de la balcon, în spațiul verde din fața locului. Sau aruncarea de la balcon, în spatele blocului, tot în spațiul verde. Una la mână, și se pare că a devenit o tradiție. Alt subterfugiu, la blocurile cu tobogan de evacuare a deșeurilor menajere, abandonarea lui în cameră ghenei de gunoi, așadar. Spre a fi prelucrat, micșorat de femeia de servici. Las' s-o facă alții, să se mânjească ei de ace de brad și de miros de rășină, vinovate. Sau abandonarea direct la ușa din spate a blocului, acolo unde toate lucrurile vechi sunt abandonate pentru cinci minute, pentru că apoi dispar. Acolo unde este și locul evacuării deșeurilor menajere și toată gestiunea domestică a asociației de proprietari. Curte din spate. Cam puține soluți pentru o cultură urbană. De cvartal. 

Determinări

Așadar, toate astea la un loc, ne-au pus capac. Ce procurare, ce alegere, ce debarasare ? Toate ne-au făcut pe noi ca, în anii 1998-1999, când făceam cumpărături de la METRO Otopeni, pe vremea aceea singurul supermarket, este drept en-gros, al Bucureștiului, să cumpărăm un brad de plastic. Cred că era al doilea sau al treilea an în care dădeam peste ei. Părea destul de scump dacă comparai achiziția one-time a acestuia cu a unui brad, mai ieftin poate la jumătate de preț. Dar, odată luat, scăpai de toate. Procurarea !? L-ai cumpărat o odată, s-a terminat ! Pentru mulți ani, nu mai ai bătaie de cap. Este simetric !? Desigur, nici un brad nu îl poate bate, pentru că este produs industrial. Firele de sârmă sunt corect alese, de lungime potritvită, este conic perfect. Nu trebuie ajustat, găsești suportul potrivit. Dacă ai spațiul de depozitare, totul este rezolvat. Comoditatea perfectă dată de consumerism. Precum și o justificarea post-modernă: protejăm părduricea de brazi, nu mai încurajăm tăierile ilegale, sacrificările. 

Punct. Dar dezavantajele ?! Și de ce am revenit la bradul de Crăciun ?!

Le-am lăsat deoparte. Mirosul de brad, lipsă, nu poate fi compensat. Și neglijarea copiilor, care nu înteles cum și de ce a fost înlocuit bradul natural, de pădure, cu unul de plastic, din magazin. 

De ce a revenit la bradul de Crăciun natural ? Pentru că ani la rând am militat, de câte ori a revenit acest subiect în discuție, pentru bradul de plastic, mai corect pomul de plastic. Aproape toate persoanele cu un punct de vedere demn de luat în considerarem ne-au ironizat, nici nu vroiau să audă. De neconceput să nu ai brad de Crăciun în casă. Am luptat, cât am luptat, dar nu am mai putut. Până anul trecut, când au  intervenit doi factori: X și Y. Factorul X a fost faptul că, întâmplător, în preajma Ajunului, am dat peste un concurs, în internet, cu brazi de Crăciun în ghiveci, de la Coca-Cola. Probabil prea târziu organizat, m-am trezit sunat să îmi ridic bradul din piața Constituției, cu 1-2 zile înainte. După o fugară consultare cu familia restrânsă, am decis să ridic ghiveci-ul. Dar cel mai dramatic argument a fost dat de o discuție chiar din acele zile.

Argumentul important

Cristiana a spus ceva din care rezulta că ei, copii, au fost dezamăgiți că a apărut bradul de plastic în familia noastră. Așadar, de-abia după câțiva ani și la câțiva ani de la decizia părinților, copii le arată obrazul, păi, cum i-am lăsat noi fără mirosul de brad natural în casă. Asta, mai ales, ne-a pus să ne reconsiderăm politica familială privind pomul de Crăciun.

În semi-final, despre coincidențe și nu prea

Și eu și fratele meu, ne-am cumpărat brazi. Noi, cu o săptămână înainte de Ajun, el cu o zi. Eu l-am scos pe palier, l-am cioplit și l-am ajustat la trunchi, în partea de jos, ca lungimr și ca să se potrivească în suport. El, a purces la aceeași operațiune la o zi după. Cu mai puțin succes în primă instanță. S-a tăiat la mână cu fierăstrăul, aproape de tendon și a ajuns la urgență. Niște copci, patru, ceva suferință, dar a scăpat cu bine. 

Din 2010 încoace, iubirea cu termen de expirare

Am revenit la pomul de Crăciun, natural verde, cu ace, cu probleme de amplasare. Într-un climat ușor modificat. Copii și-au dorit întotdeauna brad, și noi nu am știut. Toți cei care ne înconjoară, familii cu copii mai ales, doresc și folosesc brazi pentru împodobirea casei. Dilema se pare că în fine a fost un pic strânsă cu ușa și s-a dovedit că este doar o tactică de marketing. În fapt, pomii de plastic poluează mai mult prin producerea lor. Decât creșterea lor într-o pepinieră. Cu autorizare, cu sigilii în hologramă. Ca să ai conștiința curată, cumpără brazi de Crăciun de la cei care îi oferă cu sigilii de proveniență.

Toată povestea asta are o morală, o brad frumos ?!

Tristă totuși, pentru că abandonul brazilor este un fapt. Cei de plastic își au locul lor, ani la rândul, în gospodărie. Trist este că, brazii-brazi, odată parcursă perioada sărbătorilor, după ce au fost prețuiti-valorizați-iubiți-cântați, sunt ba abandonați în stradă, că au fost prea mulți pe piață, ba sunt aruncați la lada de gunoi. O brad frumos ?! 

Slow Food: Carnea stricată e de Cod Penal ! Iar vinul este de la robinet ?

La final de an și nu numai zilele astea, românii se dedau la exerciții de rezistență biologică, cu multele și incitantele produse din carne de porc. Precum și cu alte feluri de preparate pentru aceste zile de vacanță. Prilej pentru unii producători și comercianți să înșele publicul, cu alimente stricate. 

Pușcărie pentru răufăcători

Ce prevede Codul Penal ? “Prepararea de alimente ori băuturi falsificate, alterate sau interzise consumului, vătămătoare sănătăţii, expunerea spre vânzare sau vânzarea unor astfel de alimente sau băuturi, cunoscând că sunt falsificate sau alterate ori interzise consumului, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează falsificarea sau substituirea altor mărfuri sau produse, dacă prin falsificare sau substituire acestea au devenit vătămătoare sănătăţii.” 

Vinuri și pușcării

La Malmaison cu ei !? Ei aș! Așa ceva nu se poate întâmpla în România și nu în ziua de zi. Poate, odată, era posibil pe vremea lui Vodă Cuza, când se pedepsea furtul la cântar. Românii sunt niște oameni interesanți. Fac audiența la jurnalele cu știri despre hrană alterată, dar dau buzna în supermarket-uri. Nu sunt critici, ci lăsători de la ei, fiecare greșim, nu ? Mai deunăzi citeați în presa națională, pe lîngă anchetele Evenimentului Zilei, încă o anchetă jurnalistică. Despre cum se prepară un lichid etichetat ‘vin’, rețeta de fabricație fiind foarte simplu de însușit: „Apă cu furtunul, zahăr cu pumnul, vin 1001!”. Ingenios. Iată cum, în felul acesta va fi atins pragul demografic prognozat de Comisia prezidențială de resort, acum 2 ani, de circa 16.000.000 de români în următoarele decenii. 

Ce ne așteaptă anul viitor

Fraților, deci ce bucurie să ne omorâm unii pe alții cu alimente stricate și falsificate ! Este adevărat doar că unii și doar pe alții. Cei care ar trebui să îi bage la pușcărie pe acești nenorociți, probabil că nu mănâncă de la ei. Crăciun fericit așadar, cu iubire creștinească ! Că mâncare proastă, aflată sub ochii închiși ai autorităților avem, cât nu putem duce....

Havel si Kim Jong Il

Ironie?! Ne-a parasit dl. Havel. Hop si dl. Kim Jong Il dupa dinsul....Echilibru divin...// Incredibil, stiri continuu despre KJL....dl. acesta ne strica Craciunul ??? De ce ???? "STARE DE ALERTA: Liderul nord-coreean Kim Jong-Il A MURIT... " ?!// A murit dl. Vaclav Havel si lumea nu a activat starea de alerta...? Nu este curios ?// Este timpul sa aflam cine a fost Havel....un tip caruia ii placea berea, cot la cot cu opinia publica...

Slow Food: De ce frământați pâine, domnule Ștefan Gheorghiu ?!

V-ați săturat de pâinea industrială proastă, care se fărîmițează, mucegăiește ? Nu ați simțit niciodată înșelăciunea și minciuna marilor producători de pâine, când se strică mai devreme produsul decât termenul de pe pungă ? Nu poftiți la cinstita pâine țărănească, gospodărească, pe care țăranii noștri au renunțat să o mai prepare ? Într-o recentă călătorie la Sighișoara, la o conferință Slow Food, m-am întâlnit cu un tînăr care se recomanda prin cartea de vizită, artizan brutar. Iulian Duțu. De felul său, un fost bucureștean, retras din marea capitală a României, tocmai unde? La Sălașu de Sus, în satul Râu Alb.  Adică în Țara Hațegului. Ce este un artizan brutar ? Este un meseriaș al pâinii, care încă mai există și renaște. Dar în Occident, mai ales în Franța. Acolo, tradiția morilor de localitate, a franzelăriilor, pe cale de dispariție, este recâștigată.

Artizanii brutari pe nume Ștefan, Iulian, Irina, Molnar

Nu este vorba de o afacere și nu este vorba numai de făină. Mai este nevoie de și un cuptor. Bun, funcțional, potrivit pentru pâine muncită cu mâinile și sufletul. Este nevoie de știința de a face pâine numai la comandă. Fără adaosuri și fără drojdie. Numai cu maia. Și de multă dragoste de pâine. În România, acești pasionați ai pâinii, care suferă pentru că făina românească este proastă, testează felurite combinații, le încearcă în fel și chip, până descoperă că trebuie să aleagă făina de import. După întâlnirea de la Sighișoara, am descoperit că Iulian nu este singurul. El mi-a povestit de Ștefan. Un tânăr, de data asta aflat în București, care prepară artizanal peste 15 feluri de pâine. Ștefan Gheorghiu iubește facerea pâinii, împreună cu soția sa Irina. Am descoperit, în Franța, niște hippioți de-ai locului, francezi, în cadrul întâlnirii Euro Gusto, la Tours. Oamenii acei, ca arătau precum niște amish americani, frământau pâine, trăiau munca asta simplă, creștinește. Am stat de vorbă cu ei, plin de emoția acestei retrăiri a misterului unei meserii, brutăritul, care redă pâinii, valoarea de hrană. Așa cum au redat această valoare și Creatorii de pâine care veneau la Târgul Țăranului.

Feluri felurite de pâine fără drojdie

Și ce este minunat ? Doar cu maia, așa produc pâine acești oameni. Care se numește Pâinea lui Mihoc. Cu in. Cu susan. Cu mac. Cu dovleac. Cu floarea soarelui.  Cu măsline. Cu mălai. Cu ovăz. Pâine țărănească. Citind aceste cuvinte, înțelegem că este vorba de renașterea unui respect pentru consumatori, pe care fabrica industrială de pâine, deși își face reclamă la greu, nu îl poate egala și nici nu îl poate oferi. Renaște dragoste de pâine, în parte la oraș cu o nouă generație de tineri, în parte la țară, cu cei care se întorc acolo. Înseamnă reîntoarcerea la viață a unei culturi țărănești, revenirea cu fața și sufletul către consumatori. Aceștia pot și trebuie să devină co-producători. Să fie iubiți creatorii de pâine !

Slow Food: Terra Madre Day, găina cu gât golaș de Transilvania și cele 15 feluri de cartofi

Ce este aceea agricultura durabilă despre care tot vorbesc Slow Food și Via Campesina, Ecoruralis, mișcările ecologiste, țărănești ? Probabil, cei care se ocupă cu agricultura industrială azi în România, marea cucerire datorată și revoluției industriale și producției în masă, nu cunosc. Că aproape toți s-au apucat de agricultură și zootehnie industrială, după 1990. Iar cei care predau pe ici, pe colo, științe agronomice, încă visează să îi bată pe ruși și americani la recoltele la hectar. Patrioții declarați doresc țării pe care o iubesc, un statut de țară bananieră în domeniul agricol, furnizoare de materii prime. De fapt doresc doar profit, cu orice preț. Corect, nu este rău, dar sunt patrioți limitați ca viziune!

Agricultura durabilă și ce ne dă ea nouă

Așadar cum se vede chestia asta. Acest fel de agricultură, altfel decât cea industrial, înseamnă un mod de a produce demâncare care să asigure un standard de viață decent pentru agricultori. O agricultură care să reducă emisiile de gaze cu efect de seră. Să asigure bunăstarea și fericirea animalelor, să țină în viață comunitățile rurale. Să asigure un mod de dezvoltare rurală astfel încât să implice comunitățile și să păstreze tradițiile. Cât din ceea ce se întâmplă în România susține, încurajează, felicită și împuternicește pe fermierii românii, cei cu mici gospodării, să își continue, în folosul nostru, al tuturor, modul de viață.

Cele 15 feluri de cartofi și 41 de feluri de roșii

Ce vrem? Doar două feluri de cartofi la piață, roșii sau negri sau cartofi noi? Doar atât, putem noi să scoatem din acest sol? Da, se pare că atâta mai reușim să producem. Agricultura durabilă înseamnă să fie asigurată biodiversitatea, prin protecția speciilor de plante, în bănci de specii vegetale și cultivarea lor. Am fost în vizită la EURO GUSTO, la Tours, la Bienala europeană a gustului. Acolo am văzut 15 feluri de cartofi și 41 de feluri de roșii (semințe).  Este și problema noastră a consumatorilor să fim critici față de înșelătorii care ne propun legume și fructe românești, dar nu este adevărat. Să cerem ANPC să intervină când avem de-a face cu publicitate înșelătoare, la piață. Fructele și legumele românești pot fi puse în valoare. Iar în turismul rural, nu mai este acceptabil să primești demâncare de la alimentara. Jenant. Vrem economie locală, ca la austrieci! Iar dacă vreți semințe, niște nebuni din Franța, o cooperativă de visători pe nume Kokopelli, păstrează cele câteva zeci de feluri de semințe. O Arcă a lui Noe a vegetalelor. Fără să fi obligat în anul următor să cumperi tot de la ei. Se aude la biotehnologii?

De sezon, local și cu cooperative

Soluții există, să fim patrioți și banii să rămână în comunitățile rurale. Să găsim la restaurantele serioase, preparate din legume, fructe, carne de la rase de animale locale, de-ale noastre. porcul de Bazna, Mangalița, găina cu gât golaș de Transilvania, văcuța Mocănița pentru lactate.  Să fie roșii de sezon curate, de la țăranii noștri. Cineva trebuie să rupă cercul vicios că nu se poate, că morala fermierului este la pămînt. Dacă vrem să mâncăm de-ale noastre, trebuie mâncăm local, de sezon și proaspăt. Să fim patrioți cu cap. Iar în ce privește fermierii ei trebuie nu să îți vândă proprietatea, ci să o comaseze, și să facă cooperative de marketing, depozitare, distribuție. Atât. În ce privește impozitarea, fiscalitatea: nu trebuie să ne ferim de ea, doar producătorii serioși, curați și cinstiți, plătesc taxe și au acces la finanțare. Fiscalizarea va limpezi apele. Să vă bucurați de 10 decembrie, Terra Madre Day, o zi în care vă dorim să vă gândiți mai mult la produsele locale, la cele de-ale noastre! Și să gătiți acasă ca la Slow Food. 

Managementul divin....de proiect....

"Geneza" si "Facerea" sunt niste etape de proiect, iar Cartea Sfanta, Cartea Cartilor sau Sfanta Scriptura, sau pentru cei mai multi, Biblia, este un manual al managementului de proiect. Poate ca nu are indicatori obiectiv verificabili, corect, insa este interesant cum Dumnezeu a creat lumea, nu multi-tasking, ci succesiv si secvential. Dă, Doamne! as putea spune, dar in ziua de azi, Dumnezeu ar fi avut probleme cu aplicarea acestei metode de management de proiect. Chiar cred ca ar fi ramas somer, daca ar fi incercat sa gaseasca de lucru pe la vreun un Ubergott.

01/12/2011

Adica 1 decembrie 2011. Sau mai corect scris, 1 Decembrie, Ziua Nationala a Romaniei. Pe intelesul multora, o zi care sa consolideze statul-natiune, sa ii faca pe indivizi sa creada ca viata lor este subordonata unui proiect, major, tara. Depinde de vremuri. Este util sa consolidezi acest sentiment atunci cand sunt perioade de recesiune. Sau de criza. Este pus in discutie statul, in aceste timpuri ? Poate da, se discuta despre globalizarea mecanismelor politice pentru a fi puse in acord cu mecanismele de piata. Astfel ca mondializarea sa functioneze mai pe toate planurile. Lasind deoparte gindurile, anul acesta a fost pentru prima oara cind am indemnat si mobilizat mai multe persoane, apropiate, sa mergem la parada militara. De Ziua Nationala, let's have fun, let's get out.

Inca de dimineata, practicand plimbarea de dimineata a catelului, am fost frapat de neschimbarea comportamentului oamenilor din cartier. O frematare de mers la lucru, magazinele din proximitate deschise. Agitatie, masini. Totul in contrast cu Codul Muncii, nu ? Care impune ca aceasta zi sa fie libera, iar daca se lucreaza, sa fie compensata. Societatea functioneaza diferit in Romania, iar legile sunt un bun exercitiu de constructie sociala. Pentru ca fiind de curand in Franta, la Tours (si prima oara in aceasta tara), am constatat din nou, ca nici un magazin nu este deschis, ca nici macar braseria care era deschisa cu cateva zile inainte, duminica seara era inchisa. Fiind fortat sa cumpar o pizza de la Domino's, nu ca nu ar fi fost buna, in sine, ci pentru ca as fi preferat o mincare gatita, cu specific local. Deh, occidentali astia.

Este drept ca in presa locala, de la Tours, se scria despre noutatea si reactia cumparatorilor, fata de noul program de duminica al unor supermarketuri precum Carrefour. Ca opinie secundara, daca tot muncesc atat de mult romanii, de peste 20 de ani, zi si noapte, sambete si duminici, de ce vom reusi de-abia prin 2050 sa atingem jumatate din media PIB-ului pe cap de locuitor al statelor membre ale UE ? Sigur, cu o conditie, sa nu se prabuseasca lumea noastra de vise pan-europene, in perioada urmatoare.

Asadar, o lume agitata in prag de dimineata a Zilei Nationale a Romaniei. Inainte de pleca de acasa, am publicat un comentariu la profilul lui Dacian Ciolos, care spunea in mesajul sau, ca ureaza la multi ani Romaniei si ca se intoarce Acasa. Comisarul europeana fiind in vizita oficiala in 1-2 decembrie in Romania. Urarea mea a fost "La multi ani Europa...daca reusim sa trecem de hop...". Raspunsul a fost ceva de genul "Sa traim prezentul...."...

Pina sa fim gata sa plecam de acasa, am navigat prin cateva programe de televiziune sa vad ce se mai transmite. La TVR 1, o emisiune de dezbatere pe teme istorice, intr-un format nou, cu 2 moderatori si 3 invitati, in picioare, la pupitre. Au prezentat o trecere in revista a zilelor nationale ale altor tari, Franta si Marea Britanie si semnificatia lor. Unul dintre realizatorii emisiunii era chiar N.P., cu care am lucrat in septembrie, intr-un partenierat intre TVR si Asociatia "Ivan Patzaichin-Mila 23", pentru Festivalul International al Barcilor cu Vasle. Avand studii de istorie, fierbintea ei dorinta este de a realiza mai ales programe dedicate istoriei. 

Si apoi, ajungand la Kanal D, in direct, la emisiunea Gabrielei Cristea, era invitat I. P. Sa vorbeasca despre recent lansata sa colectie vestimentara PATZAIKIN GOLD. Cunostinte, proiecte, revizitari.

Dar, am trecut la fapte.

Am mobilizat familia, colegii interesati avand si copii si ne-am reunit in proximitatea resturantului Doina, la Sosea, la ora 11.00 si un pic. A., A. si A., R., C., T., copii M., T., R. Tot atitia pasionati de spectacol, de uauuuu! A fost insorit, cald, am vazut elicoptere, avioane, tot felul de masinarii militare, rachete, rachete de tip katiuse, tot felul de militari si forte de suport. Nu stiu daca mandria patriotica a fost exaltata. Dar mi-a placut ca, totusi, a fost un pic de spectacol. 

Mai multe lucruri s-au intamplat si revin mereu asupra teoriei mele. Care se bazeaza pe conceptul de sincronicitati. Adica un fel de viata in cercuri, inauntrul carora te reintilnesti mereu cu aceeasi oameni, un fel de deja-vu. 

Nu am mai fost la o manifestatie publica, de acest gen, in preajma pietei Victoria, din 1990, cand am dat fuga la guvern sa apar fesenismul. Ce tampenie. Sau si mai devreme, cind, prin 1987, am facut parte din masa de angajati a intreprinderii unde lucram, care a participat la manifestatia organizata cu prilejul vizitei secretarului general al CC al PCUS, Mihail Gorbaciov. Ocazie cu care, prin public se vorbea de unul Iliescu, care parea a fi speranta romanilor si omul providential pe care l-ar fi sprijinit rusii, in contextul perestroikai.

Asadar locul si felul intamplarii erau suprapuneri peste experiente personale, cu alte semnificatii, din alte timpuri.

Nu numai atat. M-am reintalnit on acelasi loc, unde asteptam parada militara, cu un fost coleg de facultate si de grupa, A.C., dupa ce ne revazusem in octombrie anul acesta, la reuniunea de 25 de ani.  Vremea frumoasa l-a indemnat sa plece de acasa, pentru a da o fuga pina la magazinul Obor. Old stories, nu? Sa caute niste incaltaminte buna si ieftina. Pentru ca magazinul Obor si-a pastrat aceeasi legendara semnificatie, varf de lance al comertului. Pe vremuri, al comertului socialist.

Tot aici m-am reintalnit cu L.V., cu care am facut cunostinta la o recenta conferinta despre viitorul Internetului. Si pur si simplu, iesind din multime, S.A., plecat si el la plimbare, pentru ca fiind din zona, vremea si evenimentele l-au scos din casa, just to have a stroll. Acum seara, intrand pe fluxul de tweet-uri la care sunt abonat, am aflat ca S. a fost dupa-amiaza prezent la Orange Concept Store, pe Calea Victoriei, pentru a povesti despre calatorii.

Despre parada ? A fost interesant sa vad tehnica militara, ce fel de arme sunt, vopselurile, camuflajul cu fond de ten al militarilor, multimea interesata si stapinita, venind in valuri-valuri, sa urmareasca defilare. Iar copii, trei baieti, s-au entuziasmat vazand tehnica de lupta. Acum nu stiu ce au inteles din asta.

Dupa aceea am mers la patiseria French Bakery, cu toata gasca, inspre piata 1 Mai (oare cum se numeste acum ?) Unde am cucerit 8 locuri, ne-am distrat un pic, am mancat cate ceva, rapid, dar galagios. Si am avut ocazia sa mai vedem o data toate masinile militare, in retragere, trecand prin fata magazinului. La patiserie am avut prilejul sa dau peste unul din produsele locale pe care le cunosc, din proiectul cu Targul Taranului si anume "Zacusca", marca GourmeTraditional. Care, de la Brasov si prezentarea in cadrul evenimentului din martie de la The ARK, a ajuns in cateva magazine din Bucuresti. La magazinul de alaturi, plin cu produse bio si organice, am dat peste faimosul suc de mere de la Malancrav, pornit dintr-un proiect al Fundatiei ADEPT.

Dupa cum ati inteles, foarte multe semne si semnificatii. Orice iesire din mecanica lucrului, in oras, in afara matricei de subzistenta, iti ofera intalniri, experiente, trairi, pipairi si contacte. Toate fiind sincronicitati. Ma lovesc adesea de ele. Este o problema patologica ? Ma intreb.

Cum sa combatem evaziunea fiscala

Toate platile din Romania sa fie facute numai prin card bancar. Astfel se poate urmari circuitul banilor. Desigur, este imposibil.