Reţete consacrate cu font Algerian

MADR, antropologul nr. 1 al României. Care este situaţia noastră la nivel european, vedeţi şi citiţi în continuare. România are o singură schemă de calitate, cea privind produsele ecologice, şi aceea reglementată european. Ce urmăreşte statul român prin MADR, prin politica privind "reţetele consacrate"? De ce avem în piaţa alimentară o luptă între mărcile de produse alimentare ale multinaţionalelor din food şi mărcile private de produse alimentare ale multinaţionalelor din retail? Unde se găseşte, pe această vastă preerie a giganţilor, mica industrie alimentară, pe care cealaltă industrie alimentară, mare, românească, vrea să o distrugă? Da, desigur, nu am probe, ci doar

percepţii. Când am început să mă ocup de produsele tradiţionale nu ştiam ce este aceea o piaţă. O piaţă privată de producători autentici. Când am început să învăţ ce înseamnă un lanţ >>>>

alimentar scurt, nu aveam habar că mişcarea Slow Food militează pentru aşa ceva. Iată câteva lămuriri şi constatări.

1. În România lipsesc cu desăvârşire schemele de calitate, private, voluntare, cu caiet de sarcini, ale producătorilor reuniţi, pe diferite verigi ale lanţului valoric.
2. În acest vid, început mai demult, se naşte un comportament etatist, în 2004, cu o politică privind produsele tradiţionale şi atestarea lor. Care naşte monştri: o falsă diversitate, o mare neîncredere în micii producători, o ciupercăreală profund nocivă de pieţe de samsari.
3. Reţetele străvechi, element de patrimoniu imaterial, un apanaj al Ministerului Culturii, este lăsat de izbelişte, fără îndrumare, în haos. Aici apare Ministerul Agriculturii care se ocupă de partea de conformitate privind securitate alimentară. Dar nu are nici o treabă cu partea de patrimoniu, nu are specialişti antropologi, nu are cercetători în patrimoniu imaterial, nu are habar de UNESCO şi gastronomie. 
4. În alte state membre, schemele private de calitate sunt extrem de numeroase ca număr, ca diversitatea, ca verigi ale lanţului de producţie. Consumatorul şi diversificarea, sunt domnitori aproape absoluţi. În continuare studiul european care ne pune pe gânduri.

Amploarea schemelor de calitate private din Europa se vede din enumerare. Produse, domeniu, procese de producţie, actori implicaţi, actori ţintă.

Care este situaţia europeană şi unde ne aflăm, noi, România?

Capo d'opera. Diversitatea schemelor de calitate pe lanţ. Reţineţi, România este prezentă doar cu 1 (o) schemă din cele peste 500, şi aceea reglementată de Europa. Îşi respectă industria alimentară mare, mică, clienţii, consumatorii? avem o politică publică care să susţină diversitatea? Sunt consumatorii conştienţi de lipsa de diversitate sau deja sunt victimele multinaţionalelor din retail şi producţie?