Artmark, Cavalli si Botezatu....Ce se vinde si se cumpara la o sesiune de licitatie ?

[Nota bene: Nu este publicitate mascată, ci o poveste adevărată. Toate imaginile sunt din situl Artmark. Link-urile sunt oferite în toate referințele. Mulțumesc d-nei Simona Cordoneanu de la Artmark, Alternative Channels of Distribution Relationship Manager, pentru invitarea la licitație și încurajare. Deci.] 

Poate vi se pare ciudat și poate aparte, dar am fost spectator la o licitație organizată de Casa de licitație Artmark. Cea din data de 19 aprilie 2013, care a avut două părți. Una a fost Licitația de Pictură și Sculptură Europeană, inclusiv o parte a Colecției de Artă Clasică a diplomatului Vasile Stoica #87/2013. Cealaltă, Licitația “Cabinetul de Curiozități” #88/2013. Cum am ajuns la chestia asta ? Simplu. Nu, nu pentru că aș avea vreun gând să investesc în ceva pentru vremuri și mai rele. Nu pentru că aș avea ceva de ascuns, mă refer la bani de ascuns în niscaiva valori imobile.

Cronicari de plasamente alternative și despre talciocuri

Artmark mi-a atras atenția pentru că cunosc de mai mulți ani o persoană care publică cronică de licitație în Bursa, dl. Marius Tița. Cel mai recent articol al său îl găsiți aici . Chestia asta mi s-a părut interesantă atât de mult încât am pus pe listă cunoașterea acestui tip de experiență precum și a ceea ce este legat de ea. Pentru o Românie ieșită din comunism, ce înseamnă circulația bunurilor culturale ? M-au fascinat talciocurile, atât cât, pietonal, aveam ocazia sa dau peste ele. De exemplu, un talcioc ante-decembrist era undeva pe la poșta Vitan, cam pe acolo unde acum, înainte de policlinica Vitan este o parcare și un drum ce face legătura între calea Dudești și calea Vitan. Dar asta a fost demult. Acum, unul din cele mai cunoscute talciocuri de obiecte vechi, rămășițe ale glorie sau mediului domestic din timpul comunismului, se găsesc la podul Vitan-Bârzești, în preajma târgului de mașini Autovit. avem deci licitații de artă, cum li se mai spune, mișcarea circulatorie a bunurilor domestice și ocazii și piețe. Artmark este administratorul unei astfel de piețe. 

Școala despre piața artei, Dalles, Calea Victoriei, MNAR

Al doilea motiv pentru care am remarcat ceea ce face Artmark, este acela că, într-un supliment Ziarul financiar plătit de casa de licitații, am dat peste un curs de despre piața de artă. Chestia care era cumva în mintea mea, de mai mult timp. Artmark a creat un Institut de Management al Artei. România este o țară săracă în multe aspecte ale sale. Nu avem o piață de artă fotografică. Nu avem decât o firavă piață de artă, piese de colecție, antichități. O mișcarea de revalorizare care a început în anii 1990 cu micile consignații de peste tot, ce ulterior, după ce au vândut ce s-a putu vinde, au dispărut. Cred că la acea vreme, imediat după căderea regimului comunist, consignațiile erau și au fost câțiva ani, modalitatea cea mai lipsită de risc să faci comerț. Cu importuri. Și cu vechituri de prin case. Era o piață incipientă. Anii din urmă au arătat o consolidare a comerțului desfășurat prin case de licitație. Care s-au implicat și în educarea pieței. Desigur este un instrument clasic, să organizezi cursuri. Dar este corect și este vizionar să faci asta. Cursuri despre artă, non-formale, organizează pe o veche filieră dinainte de 1989, Universitatea Populară Dalles. Apoi, de câțiva ani, Fundația Calea Victoriei a deschis o nișă organizând cursuri pe diferite teme, inclusiv desrpe artă. Muzeul Național de Artă a României (MNAR) organizează și el vizite ghidate. Le știu pentru că prin toate astea am umblat, observat și am încercat să înțeleg, ca să îl ajut pe Bogdan Cătălin, fiul nostru, să aibă acces la cât mai multă educație despre artă. Revenind la povestea cu suplimentul din Ziarul financiar, mi-a atras atenția cursul de înțelegere a pieței de artă, pentru că a fi artist înseamnă a te pricepe la artă, la ce înseamnă o piață, cum circulă valorile, cum se vând și cine negociază. Dacă nu ai un anumit spirit de observație, dacă ai un pic de spirit antreprenorial, peste talentul artistic, ai dificultăți în a-ți vinde talentul. 

Ce se întâmplă la o licitație

Nu este atât de simplu. Într-un an se organizează zeci de licitații de către o casă de licitații, deci posibilități sunt. Fiecare licitație este o piață în sine. Artmark se află în casa Cesianu-Racoviță. Poți vedea obiectele în cataloagele organizației, le poți vedea la expoziția case de licitații, la sediu. Și mai pot fi văzute la licitație. Fiecare organizare de licitație are o mecanică fără greș, cu actori, regizori și recuzită. Pre-vizionarea, cataloagele, situl și publicitatea sunt esențiale. La locul licitației, care de regulă este un hotel cu o vocație de calitate, în preajma sălii, sunt expuse o parte din obiecte. În cutii de lemn cu geamuri de sticlă, expuse sub spoturi de lumină care încearcă să focalizeze interesul viitorilor posesori dar și al celor care tatonează. Licitația are organizat un punct de recepție, cu case de marcat de toate felurile. Nu se face economie la personal. La servire, la manipulare obiectelor, echipa de suport în sală, asistenții pe telefon, announcer-ul. La început, poți vede deci o parte din obiecte. Poți bea un pahar de vin de calitate, sec, roșu sau alb. Poți servi mai multe feluri de cafea bună, cred că a fost Lilly. Pe parcursul licitației chelnerii se plimbă prin sală, oferind pahare de vin, pe tăvi de inox. Sala este suficient de mare, în fundal este amenajată o scenă. Un ritual interesant, cu pași cunoscuți. Prezentare pe ecran a obiectului, lectura prețurilor, bidding-ul, adjudecare. Și confirmarea estimării pe care fiecare în sine sa a făcut-o, încercând să își antreneze flerul de a ghic urcare, păstrarea nivelului, anularea licitației. Se poate licita în sală, poți intermedia, poți licita online, poți asista, poți încerca emoții. 

Personajele

M-am uitat în jurul meu să văd, pe baza unei grile de prejudecăți și clișee, ce fel de oameni sunt în jurul meu. Chibiți în vârstă, oameni care intrau și ieșeau, cumpărători direcți, spectatori, o sală pe jumătate plină, așezată pe o ușoară emoție care plutește în aer. Un fel de joc subtil de Loto-Prono, de păcănele, de Las Vegas. Poți avea emoți și dacă licitezi în gând. Poți avea emoții gândindu-te la depășire sau nu a prețului maxim estimat, ca să vezi dacă ai avea cât de cât simț, să zicem, să devii negustor mic-mic, de artă. Nu am văzut oameni care să pară bogați sau măcar spălători de bani. Mai degrabă am rămas cu impresia că este vorba de mici investitori care cumpără sau văd cum se vinde, care estimează cum ar merge lucrurile pe piețele secundare, mai mici.

Obiectele: o hartă a României Mari, de la 200 la peste 3.000 de euro 

Nu intru în detalii, dar prezența unora dintre ele a fost surprinzătoare artefacte ale epocii comuniste, cărți de vizită semnate de gen. Ion Mihai Pacepa și Manea Mănescu, lângă invitații la petreceri comuniste. Steaguri de detașament pioneresc. Săbii masonice. Sticlă de vin foarte veche, etc. 

Nu mă mir

Sigur că îți este asigurat tot confortul necesar pentru a te simți bine ca investitor sau ca potențial investitor. Cumparator ? Sigur că se plimbă paharele de vin, că ai tot confortul. Dar interesul este să te simți în largul tău, prețuit sau prețuită, pentru a te putea concentra pe piața, pe acțiune. Este vorba de fler, bani și de încercarea de a nu-ți irosi resursele într-o adunătura de potențial, care va zace în casa ta. La urma urmei, nu este cea mai lichidă investiție o sabie masonică. Dar pe termen lung, cine va conduce lumea ?

Bonus

La ieșirea de la eveniment, după emoțiile, fără bani, de la spectacolul licitație, am dat în holul de la J.W.Mariott peste o lansare. Roberto Cavalli la București. Cu un Cătălin Botezatu by-his-side, zeci de mânuitori de aparate de fotografiat și filmat, lume-lume. Și multe femei mai înalte decât mine. Doar atât. Mi s-a părut totuși apogeul deșertăciunilor. Filmele în continuare. Bucurați-vă și mirați-vă de lumea în care trăiți!

Tendinte: cine vine, cine pleaca din comertul de materiale pentru casa si gradina

O mare companie britanică a preluat operațiunile comerciale din România ale Bricostore. Asta înseamnă că este de bine pentru noi și pentru compania britanică ? Ea a cucerit o cotă de piață pe care și-au amenajat-o cei de la Bricostore. Ne mai spune știrea că suntem și mai mult o piață globală, nu locală și că o eventuală deschidere către zona euro, mai devreme sau mai târziu, va plasa România într-un climat concurențial și mai acut competițional. 

Vestea proastă este că Bricostore nu a reușit să se stabilizeze pe piața românească? Dacă îi mergea bine, de ce dispare ? Dacă face parte dintr-un grup mai mare, a fost "măritată" compania cu tot cu piață, pentru că timpul nu mai are răbdare și este nevoie de bani? La sursă.

Ce nu vă spune media este că ea selectează știrile. O veste bună maschează adesea o veste proastă. Sau un pahar poate fi pe jumătate plin sau pe jumătate gol. Evident, depinde din ce unghi este privit și de cine. Suntem atenți la ce se întâmplă. Ca să aflăm unde ne situăm și cu cine. Per ansambalu, ne merge din ce în ce mai prost sau din ce în ce mai bine ? Ce ne spune și această știre?

Sursă articol Ziarul Financiar: http://www.zf.ro/companii/vin-britanicii-in-bricolaj-15-magazine-bricostore-devin-brico-d-p-t-10764781

Ce aș putea spune despre Adrian Sârbu ?

Este probabil un lucru comun să te întrebi, Adrian Sârbu legendă sau mit ? Mogul sau antreprenor ? Vizionar sau manager dictator ? Asta este astăzi, mai multe persoane în una. Este vorba de peste 20 de ani de activitate în politică și media, între politică și media. După ce am citit articolul lui Iulian Comănescu despre Adrian Sârbu, am început să re-țes ideile despre dl. Sârbu. Oare ce era el înainte de decembrie 1989, mai ales ce fel de om ? Cum erau filmele pe care le lucra pentru studioul cinematografic Alexandru Sahia ? Ce subiecte abordau ? Era el un talent regizoral ? Care era locul său în lumea documentariștilor ? Unde funcționa o ierarhie valorică, ce a dat maeștri documentariști dar și regizori de film artistic, și profesori. Cea mai spectaculoasă expresie a lui Adrian Sârbu, pentru mine, a fost clipul de recrutare de personal pentru Consiliul pentru Reformă și Relații Publice al guvernului României, din 1990. Erau imagini luate din helicopter, în zbor deasupra pieței Victoriei, cu un mesaj înălțător, pe măsură. La selecția de personal am fost examinat de Rodica Georgescu, cumnata prim-ministrului Petre Roman, de George Marinescu (odihnească-se în pace!). În cadrul CRRIP exista un departament pentru presă și comunicare, șeful CRRIP era Adrian Severin, iar șefii de divizii erau Rodica Georgescu, Dorel Sandor, Vladimir Pasti, etc. La vremea aceea dl. Sârbu a fost implicat într-un scandal cu cote de hârtie de ziar, în care s-a contrat cu Petre Mihai Băcanu. Practic lui Sârbu i s-a pus în cârcă faptul că ar fi cenzurat accesul la hârtie, ziarului de opoziție, anti-fesenist, de la acea vreme, România liberă. Ca urmare a presiunii publice și politice (sau pentru că era ocazia potrivită?), Adrian Sârbu a plecat de la guvern. De aici încolo începe poveste mea și a altor colegi de generație. Și povestea lui Adrian Sârbu. A fost mai întâi Curierul Național (n.1991), un proiect pus pe picioare de el, cu frații Păunescu, apoi Mediafax (n. 1991). Mi-aduc aminte că primeam patru pagini, frumos tipărite, la birou din buletinele Mediafax, ceva ireal la acea vreme. Când Agerpres produce informație la greu, Radio România- RADOR testa livrarea de informație prin Internet (în 1992), era o luptă grea, în coasta industriei comuniste de știri de agenție. Am avut apoi parte de o întâlnire la un ceai cu Adrian Sârbu, în 1992, când mi-am permis să cer o întrevedere cu el, pentru că nu înțelegeam de ce tot trăgea să mă angajeze Mediafax și Mihnea Vasiliu, mai ales pentru ce bani. Evident a fost o întâlnire scurtă, am pus vreo două întrebări la care nu am primit răspuns, pentru că au intra niște oamei în birou. Și cu asta s-a rupt filmul, am plecat. Ani după aceea am avut ocazia să lucrez pentru PRO TV, emisiunea "Prima pagină", sub conducerea Iolandei Stăniloiu și împreună cu Radu Moraru. M-am întâlnit cu legendarul Sârbu care intimida pe mulți, la lift (nu era singura întâlnire, dar celelalte întâlniri din 1996-1996, erau la niște ședințe de redacție al PRO TV). Am urcat împreună și i-am spus cine sunt, pentru cine lucrez și de recrutarea cu elicopterul. Și-a adus aminte, dar cu detașare.  Mai am multe de spus, și nu cine șite ce secrete. Dar trebuie spus că, în bine sau în rău, Adrian Sârbu este un om de manual. Nu știu, management media, vizionar, schimbător de societate, exemplu prost (destul de tiranic), dar cine suntem noi să judecăm ? Noi nu suntem istoria, îi urăm succes! 

De la băutura tip coniac Unirea la salamul (de) 1 mai pentru muncitori

Da, este un concept creativ încântător, sunt de acord cu Iulian Comănescu (articolul său AICI), deși Pepsi este la locul lui pentru ca era Pepsi și înainte și Pepsi acum. Consum și eu uneori produsele Meda și sunt atent în ultimii ani, datorită proiectelor în care am lucrat, la evoluția industriei alimentare. Dar serios vorbind, nu știu cât de "încântătoare" sunt produsele celor de la MedaProd. La o presiune imensă a industriei alimentare asupa prețurilor, cât-mai-scazute, pe o piata comoditizată, unde ai o bătălie a prețurilor, se adaugă încă o presiune diferențiatoare: salamul pentru Dorel. Ca și la "băutura de tip coniac Unirea" și aici este vorba de sub-produse alimentare. Nu produsul alimentar de calitate este ținta, ci punerea unor produse de slabă calitate nutritivă, în mâinile clasei muncitoare. Trebuie spus ca Unirea era un subprodus alimentar, un coniac fals și că până la urmă compania care îl producea a intrat in insolvență. EuroAvipo și-a dublat veniturile în 2004 de pe urma lui Dorel. Dar cu ce costuri pentru sănătatea românilor ?

NB: Aș mai observa că diferențiatorul este acelă că mezelurile sunt pentru cei care muncesc, nu gândesc. Pentru cei care merg la muncă, nu la birou. Trăiască deci lupta de clasa, adusă acum, cu duioșie și nostalgie, în prezent. 

Sursa imaginii este situl lui Iulian Comănescu, unde puteți lectura tot articolul dar și multe alte idei.

Test de pricepere: care sunt articolele neplatite ?!

1) Articol ROMPETROL ? 2) Articol cadouri ? 3) Articol SIVECO ? 4) Articol Mariana Campeanu ?

Tendinte: Hai la date, date, date!

O știre bună din Techcrunch. Una din puterile unei administrații publice stă în lipsa de transparență. Obscuritate, cât mai multă obscuritate, cetățeanul să stea la cozi pentru informații, adeverințe, dosare, ba chiar să plătească date și informații produse de administrație tot din banii săi. Iată că, după o Directivă privind accesul la date, Comisia Europeană mai face un pas (și Uniunea Europeană împreună cu ea) către o și mai largă democratizare a accesului la date, la transparență. Calculele CE arătau încă de acum câțiva ani, că un acces din ce în ce mai deschis la date, va crea și mai multe locuri de muncă, pentru că multe companii de prelucrare de date vor trece la treabă. Este un fel de refolosire secundară a datelor rezultate din procedurile administrative. Inițiativă a fost reîntărită și de SUA, se numește Open Data.  La britanici, cei mai avansați după opinia unora, inițiativa Open Data UK este aici. Guvernul României a început să miște și el, aici. A creat un Departament special la SGG.

Tendinte: Ati cumparat tigaia Dry Cooker sau Kosmodisk ? Felicitari

Asasinatul media funcționează! Felicitări Adriana Bahmuțeanu!

Cine nu a prins niciodată, la fiecare oră, la un program de televiziune, până la ora exactă, în ultimele 5 minute loop-ul cu tigaia Dry Cooker, nu este un consumator adevărat!

Nu ați câștigat o Alfa Romeo cumpărând o tigaie Dry Cooker ? Mai încercați....Sănătatea dvs. așteaptă să gătiți cu Dry Cooker! Etc....și alte baliverne behavioriste....

Incredibil dar adevărat, asasinatul comunicațional al celor de la Studio MODE(R)NA funcționează. Au ajuns la o cifră de afaceri impresionantă. 40 milioane de euro în 2012. Și nu se opresc aici. Pe mine m-au asasinat.

Tendinte: Criza de surse de energie impune lanturi alimentare scurte

Spune Alexandra Gătej: "[...] Va fi foarte important ca mâncarea să se producă cât mai aproape de consumator, pentru că nu va mai fi rentabil să o importăm."

Sunt un avocat al micii industrii alimentare, al produselor locale, al Slow Food, al filierei scurte. Din nou am găsit argumente în favoarea lanțurilor alimentare scurte. Care sunt o alternativă la lanțurile alimentare lungi, ar susține economia locală și mica industrie alimentară. Unde a apărut semnalul ?

Alexandrina Gătej, acum președinte la American Chamber of Commerce, deschide suplimentul din această săptămână al CAPITAL, dedicat energiei, cu un cuvânt înainte care pune semne de întrebare asupra politicii energetice a Guvernului. Semne de întrebare cu privire la așa-numitele certificate verzi, la reducerea subvenției de acest tip, în viitor, de la 1 ianuarie 2014. Doamna Gătej trece în revistă efectele previzibile ale deciziei guvernului, critică constructiv inițiativa și trage un semnal de alarmă referitor la viitorul economiei românești, în legătură cu reducerea sursele de energie ne-regenerabile. 

ATRIUM: Vrem sa vedem cladirile administratiei comuniste

Cu ani în urmă, când lucram în proiectul nostru Centrul de Informare al Comisiei Europene, instalat într-o latură a Bibliotecii Centrale Universitare, se întamplau lucruri ciudate. Era prin 2001-2002. Grupuri-grupuri de vizitatori, de la mare distanță după aspect, veneau lângă clădirea BCU, se strângeau ciorchine și un ghid le explica, spre orizont, cu fața către clădirea fostului Comitet Central al PCR, de unde a zburat dictatorul. De pe acoperiș, nu ?! Atunci m-am gândit ce interesant ar fi să avem un setup virtual, un fel de ecran transparent, prin care lumea sa se uite la clădirea fostului CC și să vadă super-pozat, mici imagini, o schemă, ceva care să îți dea un feeling despre cum era zona atunci (fotografii, etc.) Ideea asta poate fi declinată într-un automat, care să extindă clasicul binoclu, cu monede, către un fel de info-chioșc. Ce era mai interesat, că pe o perioadă de timp niște tineri, ca în Occident (sau ca în Turcia), veneau cu teancuri de broșuri, să le vândă turiștilor străini. Cu prea puțin succes.

Deci interes turistic, lipsă de infrastructură de informare, o idee. Au trecut de atunci 10 ani ? Nu vă întristați, întotdeauna ideile bune, mai devreme sau mai târziu, cineva le va implementa. Și mai ales, nu vă faceți iluzii că sunteți singuri în univers care au niște idei geniale. Problema este să îți duci visul până a capăt.

Iată că o Mitropolie a reușit, a făcut ceva. Despre proiectul ATRIUM, în articolul din Jurnalul Național, miercuri 3 aprilie 2013.

Cat de hoti sunt romanii ? Cat pot ei....

Recent Societatea Academică din România (SAR) a publicat un raport privind fraudele din fonduri de pre-aderare, Phare. O statistică care arată că dincolo de lamentația privind banii europeni, cât mai mulți bani europeni, stă de fapt, pentru o mare parte din cei care au avut parte de finanțare, doar un instinct predator de hoț mârșav. Un citat mai jos. Dar vă invit să citiți în situl Fonduri Structurale rezumatul poveștii.

Cum a fost posibil ? Spune SAR:

"Folosirea sau prezentarea de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, impreuna cu variatiile acesteia (complicitate, tentativa, instigare, participatie improprie la folosirea de documente/declaratii false si forma sa continuata, precum si fals in declaratii), reprezinta 46,21% dintre cazuri. Pe locul doi se afla tactica fals in inscrisuri (sub semnatura privata, instigare, fals material in inscrisuri oficiale si forma sa continuata) cu 21,59%. Schimbarea, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor obtinute (10,61%) si inselaciunea (6,82%) se afla pe urmatoarele locuri."

Damila ? Da! Maciuca ? Da

Vedeți în fotografie ce este scris pe fundul mașinii marca Skoda ?! Damila ?!

Recent am citit despre o echipă de fotbal (eu nu prea urmăresc tendințele în acest sport, dar unele lucruri nu îmi scapă). Ce m-a frapat, poate nu numai pe mine, a fost sonoritatea memorabilă a numelui echipei. Da-mi-la Mă-ciu-ca ! Eei, este de ținut minte. Extraordinar, cred eu. Cineva a inventat așa ceva, ca să fie un nume memorabil. Este ușor să spui acum că cineva ar fi premeditat Xerox sau Canon sau Kodak. Sunt denumiri ce nu înseamnă nimic dar care sonor și pe silabe, îți rămân în minte. Geniu sau întâmplare ? În cazul Damila Măciuca eu cred că este posibil să reții acest nume. Și să mergi mai departe. Cu toate asta nu mi-am reținut îndoiala, chiar există Damila Măciuca ?

Întrebare care a rămas undeva într-o cutiuță de memorie recentă. Ca să vezi, săptămâna trecută am vizitat OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci), am luat la răsfoit și niște buletine recente de proprietate intelectuală, care se numesc BOPI. Din întâmplare am dat și peste Damila Măciuca, pentru că cineva înregistrase sigla, care era reprodusă grafic. Iată că Damila Măciuca, deși nu era între subiectele mele preferate, fotbalul, sărea din nou, magic, în atenția mea. Măi să fie!

Luni 1 aprilie 2013 (nu vă păcălesc!) mă întorceam spre casă împreună cu colega mea de birou și vecina mea de masă de lucru. Aglomerație mai sus de Școala Lauder, când mă uit pe stânga, ce să vezi, o mașină parcată pe care scria DAMILA. Cu aparatul de fotografiat am imortalizat fundul mașinii. 

Deci Damila există ! DA !!!

Așa că închei povestea pentru voi cu o scurtă documentare, din Internet, care vă îndrumă către Damila Măciuca și realitatea ei. Rămâne să deveniți fanii lor și ai trucurilor lor de marketing ! Absolut întâmplătoare asocierea Damila cu Măciuca, nu ?!

Bravo!!!

Tendinte: turism in mediul rural

Se pare ca cifrele estimative pentru anul acesta, de flux în mediul rural, sunt pe creștere. De ce ? Nu este clar, dar într-un fel este vorba de o tendință. Într-un an cu scăderi, este bine.

Tendinte: Zbor cu balonul cald

Iată că se poate. Nu numai să zbori cu balonul pentru publicitate. Dar gândiți-vă și la alte ocazii de a zbura. Peste Delta Dunării ?

Daca poti asta, poti sa fii redactor sef

Din Ziarul Financiar. Un titlu semnat de Sorin Pâslaru.

Re-industrializare si relansarea mediului rural

Se discută despre re-industrializare. Și politicienii români redescoperă adevăruri. Și anume, că la țară, în mediul rural, există forță de muncă. Corect, se pot face multe în mediul rural, mai multe decât a făcut PNDR.

Iată ce spune dl. ministru Vosganian: "Satele trebuie reconectate la circuitul economic, dar si la cel informatic. În zona rurală se găsesc și oameni calificați, dar există și industrii în care nu este nevoie de calificari înalte. Sunt 3 milioane de persoane care stau în afara pieței muncii".

Ce este de spus, după niște căutări rapide în Internet ? Că strategia de re-industrializare este de fapt o operă de analiză și recomandare de public policy, realizată în 2010, de un grup care îl includea și pe Liviu Voinea. Pa-da-dam.....Iată dovada aici și articolul curent, dedesubt.

Propaganda pentru libertate, un proiect libertarian pentru educatia economica

Există în România niște grupuri de libertarieni, unul se află la Catedra de Economie Politică a ASE, altul la Universitatea Româno-Americanâ. Ei mai publică uneori articole în FORBES, alteori in Ziarul Financiar și mai apar pe la posturile de televiziune (TVR, Realitatea TV, Digi TV). Pentru că scriu rapid, nu am numele la îndemână, dar îi pot localiza. O organizație se numeste SOLIB (http://www.solib.ro/). Alta se numeste Centrul pentru Economie si Libertate-ECOL (http://www.ecol.ro/)

De mici, din școală suntem crescuți într-o anume ignoranță cu privire la modul economic de gândire. Eu l-am descoperit în 1990 într-o lucrare proaspăt tradusă, la acea vreme, la Editura Didactica și Pedagogică. Era de fapt un manual academic, scris în stil americănesc, al universității George Washington. Îl mai păstrez și acum. Principii simple despre costuri, politici publice, oportunități, marje, într-un limbaj accesibil. De atunci am mai "frecventat" cărți ale filosofilor economiei libere și a libertății, care toate pun la baza societății libertatea individului, libertatea economică și libertatea politică. Ceea ce în România încă lipsește. Este suficient să vedeți câte părți interesate cer să li se acorde privilegii, subvenții si scutiri. Ceea ce nu înseamnă decât bani luați de la unii și dați altora, de fapt un model de economie și de societate, bazat foarte mult pe transferuri sociale. Nimic nu este gratuit și nimic nu este dezinteresat.

Ce poate fi atunci mai concret, decât ca, pe lângă predarea academică a principiilor economiei libere, să organizezi niște programe care să educe, să activeze tinerii ?

"Societatea pentru Libertate Individuală (SoLib) organizează, pentru al treilea an consecutiv, concursul național Economy Works. Concursul se adresează elevilor de liceu pasionați de economie, care își pot folosi cunoștințele pentru a câștiga premii în bani, excursii la școli de vară în Germania și Statele Unite, dar și o bursă integrală de studiu în cadrul Universității Româno-Americană. Economy Works este un concurs destinat elevilor de liceu și face parte dintr-o campanie de e-learning menită să prezintă elevilor noţiuni de bază de economie şi economie politică și să-i ajute să înţeleagă mai bine mecanismele unei pieţe şi societăţi libere. În cadrul acestui proiect a început dezvoltarea unei baze cuprinzătoare de texte, videoclipuri, benzi desenate şi materiale audio care tratează subiecte economice diverse."

http://www.economyworks.ro/

Apel european de mobilizare pentru o Directivă UE privind protejarea Pluralismului Mass Mediei și a Libertății Presei

Organizatii ale societatii civile din Europa si din Romania au aderat la "Apel european de mobilizare pentru o Directivă UE privind protejarea Pluralismului Mass Mediei și a Libertății Presei". Publicul este invitat sa sustina o reglementare europeana care sa apere libertatea de informare. Problema este ca Europa este identificat drept camp de aplicare, fara referire la situatii nationale. Daca banner-ul de campanie, care spune "In Europa informatia este controlata" ar fi fost localizat, cu "In Romania informatia este controlata". despre cine ar fi putut fi vorba la noi, pentru ca Orban este la unguri, Berlusconi este la italieni, iar Murdoch in lumea anglo-saxona? Chiar si asa, daca Murdoch detine puterea economica in media, nu detine puterea absoluta. Asa cum Berlusconi, desi este acuzat in ce priveste media, a pierdut puterea, nu va participa la guvernare, si este un caz izolat la dimensiunea Italiei. Viktor Orban a fost adus la putere cu multe voturi, impreuna cu partidul sau. Iar daca campania se bazeaza pe "Europa", ar fi fost bine sa fi spus lucrurilor pe nume, si despre Romania. Informatia este controlata in orice tara, de catre establishment. Romania este un caz tragic unde nu mai exista aproape deloc presa. Deci ne uitam la Europa sau ne uitam un pic in curtea noastra ?

Da, vreau presa si va exista...

Simona Sora pune in atentia publicului o noua paradigma propusa in Occident, ca solutie pentru supravietuirea presei, printr-un articol din Dilema Veche. Se tot discuta despre modele de supravietuire. Sa intervina statul prin politicile sale ? Sa declaram decesul presei scrise ? Sa trecem cu totii pe online ? Sa taxam partial continutul online ? Cred ca una din solutii este finantarea de catre cititori, abonati. Asta inseamna ca presa, jurnalismul sa redevina relevante. Si ca isi va ingusta probabil baza de consumatori, audienta. Dar asa cum cartile exista si vor exista fara publicitate in paginile lor, dar plasate in contexte de marketing si comunicare comerciala, asa si presa viitorului, ca jurnalism de informare, interpretare, va exista pentru publicul doritor. Se va separa probabil presa de informatie, de stiri, care va fi sustinuta altfel, dar presa de calitate, "cainele de paza al democratiei" va deveni sustenabila daca isi va identifica clar sustinerea. Iulian Comanescu propune ca solutie o noua legatura intre continut si branduri ca solutie comerciala. Insa branded content nu este despre jurnalism si bere sau branza topita, ci despre o noua forma de publicitate.

Jurnalismul nu va muri, va supravietui prin branded content ?

Am citit si eu punctul de vedere al lui Iulian Comanescu. Pledoaria sa pentru branded content este minunata, doar ca entertainment-ul nu inseamna jurnalism. Cred ca premisa de la care a inceput articolul sufera un pic. Spune Iulian Comanescu: "Ce șanse de supraviețuire are jurnalismul relevant, câinele de pază al democrației, acum, când modelul său de business este de domeniul trecutului? Două întâmplări petrecute recent în online-ul românesc dau indicații bune despre direcția în care se îndreaptă lucrurile."

Ambele exemple puse in discutie de Iulian Comanescu in articolul sau sunt super ok ca actiuni, dar nu sunt jurnalism. Este bine sa nu fie amestecate lucrurile, pentru ca nu se mai intelege nimic. Jurnalism este sa faci investigatie despre traficul de influenta, despre traficul de legume si fructe, sa scrii despre cum se petrec niste lucruri in Parlament sau despre lucruri bune sau proaste intr-o societate. Sau sa scrii despre morga. Dar nu are legatura cu berea.

Am citit si eu articolul din Wikipedia recomandat de Iulian Comanescu despre conceptul de branded content, pentru ca fost sursa de referinta recomandata, si imediat accesibila. Probabil ca mai sunt si alte surse. Amestecul dintre entertainment si branduri, este branded content. Dar nu poti spune ca faci branded content in sens comercial, cand destrami panza ce planeaza asupra coruptiei politice. Nu poti face branded content din jurnalele de stiri si nici din editorialul lui Andrei Plesu sau ale Alinei Mungiu Pippidi.

Branded content este o solutie inovativa, de pionierat, care este experimentata inca in Occident. Dar nu este jurnalism.

Proiectul cu Grolsch sau cel cu Fairy, nu au nici o legatura, nici cea mai mica, cu cainele de paza al democratiei, pentru ca berea in sine sau grupul tinta al brandului, nu pot fi folosite sau activate ca instrumente politice in apararea democratiei.

Ca atare branded content nu este o solutie de supravietuire a jurnalismului, ci a entertainment-ului. Solutia de supravietuire este data chiar in editia curenta a Dilemei Vechi, intr-un articol care propune ca solutie presa fara publicitate. Platita de cititori. Pentru ca asa cum cartile exista de forte mult timp fara publicitate, asa trebuie sa ajunga jurnalismul sa existe. 

Da, se va restringe aria sa economica de acoperire, dar jurnalismul se va intoarce la inceputuri, cand pamfletele lui Martin Luther nu erau tinute de publicitate. Asa cum Foreign Affairs sau alte publicatii de calitate exista fara publicitate (hai sa zicem majora), asa va ajunge jurnalismul sa existe. Ce va insemna asta ? Ca se va restringe ca sfera de distributie si isi va comprima audienta, grupul tinta. Iar publicitatea, brandurile, vor zburda in eter, in online, in OOH, pe dispozitiele mobile. Vor fi ceea ce sunt in ceea ce se numeste "commercial communication".

As mai observa ca mi-e teama ca branded content ne pune in fata unui risc potential, ca produsul rezultat (mix de media, de formate) sa devina si mai subtil in a ne manipula, pentru ca brandul va fi si mai bine ascuns in proiectul de media. Daca la product placement locul este clar, daca la pauzele de publicitate, locul lor este clar, la branded content, manipularea va fi cu mult mai mult posibila. 

Sigur ca sunt subiectiv, pentru ca nu ma pot desprinde de dorinta de a fi liber si de a nu fi sclavul brandurilor. Cu alte cuvinte, in calitate de consumator, m-as teme de prea mult branded content. La pauzele de publicitate pot schimba canalul, pot folosi TiVo, la product placement, te prinzi ca vezi ce sticla de vin se afla pe masa in film (iar FCC are reguli drastice), dar la branded content, cum poti evita? Va avea produsul o sigla care va avertiza, pe tot parcursul difuzarii ca este o productie a corporatiei X ? 

Ca eventual sa schimbi canalul ?

Pe cand un sistem de protectie si pentru produse non-agricole

O tendință interesantă. UE a comandat un studiu care să arate care este situația protecției pe indicații geografice, în Uniune. Acum asta se face pe mai multe tratate internaționale, dar probabil UE va putea adopta un Regulament care să formalizeze la nivel de Uniune procesul, ca să stimuleze mișcarea către protecția geografică. Ca să înțelegem, protecția indicației geografice s-ar referi la "ceramica de Horezu". 

Add caption

Mestesugarii after sales

NOTA: Acest text m-il găsiți și în Dilema Veche, tema: "Meserii și meseriași", ediția nr. 475, anul X, 21-27 martie 2013, http://www.dilemaveche.ro

Meșteșugarii after sales

S.C.M. Mobilă și Tapițerie ?! Meșteșugarii sunt și povestea blocului meu. Peste cartierul Tineretului din București au trecut deja 24 de ani de când bulevardul ce desparte zona locuită de parcul cu același nume nu se mai numește bulevardul Pionierilor, ci bulevardul Tineretului. Dar în triunghiul în jurul căruia ne învârtim de atâția ani, copii, părinți, bunici, adolescenți, mașini care se înghesuie pentru locurile de parcare, ceva tot a rămas dinainte de 1989: meșteșugăreala, cum i-aș spune eu. Blocurile au avut prevăzute la parter, așa cum au fost gândite peste tot, spații comerciale. Dar și ateliere meșteșugărești. Deși aparent numai sunt vizibile, pentru că au cedat parțial spațiul unor inițiative private, firmele scorojite, căzute, stau încă deasupra unor locuri care mai oferă servicii de reparații. Serviciile de reparații făceau parte în mod extins din oferta curentă în mediul urban. Din trei motive. Unul este acela că cooperația meșteugărească vine din urmă, de la sute de ani distanță. Cooperația de azi, este rămășiță a breslelor precursoare ale industrializării și globalizării. Al doilea motiv pentru care cooperația meșteșugărească a rezista a fost pentru că înregimentarea ei a fost de succes. Modelul cooperatist meșteșugăresc ca model de organizare economică și socială, a fost înglobat de regimul comunist, care a tolerat cooperația.  Dar meșteșugarii au răspuns de-a lungul deceniilor comunși unor nevoi comerciale. Este vorba de ceea ce azi s-ar numi after-sales. Sau mica industrie cum pe bună dreptate îi spunea clasificarea comunistă. Pantofarul, croitorul, ceaprazarul, sifonarul, curățătoria, mobila și tapițeria, sunt încă împreună cu noi. În vecinătatea blocului meu au rezistat și există un atelier de croitorie, unde își poți ajusta și repara haine. Consumerismul nu este fără cusur și publicul folosește servicile de croitorie. Serviciul nu mai este acela de a croi haine la comandă sau pantaloni după dorință, însă într-o lume a hainelor proaste și fără tipar antropometric corect, uneori abandonarea lor nu este o soluție, ci repararea. Croitoria de cartier poate ajuta la ajustarea hainelor cumpărate de la cele câteva magazine second-hand, de succes fulminant dar de scurtă durată. Croitoria deci există. Există și un mic atelier, tot vechi de peste 24 ani, unde găsești pe un domn cu o siluetă impozantă ce te poate ajuta dacă ai probleme cu frigiderul, aparatele de călcat, descuierea ușilor. Putem deci număra două meșteșuguri. Cine nu are o problemă cu o mașină de spălat sau un frigider, în perioada de post-garanție ? De partea cealaltă a triunghiului, există două mici prăvălii de instalatori. Prima prăvălie, mai mică, ține de cooperativa Instalatorul și acolo te așteaptă tânărul instalator Victor și domnul Marian. L-am ales acum mai mulți ani pe Victor, ca instalator preferat. Cu câțiva ani în urmă, Victor m-a ajutat într-o aventură incredibilă, când într-o aprigă zi de Crăciun, cred că era prin 2003, am ademenit-o pe mama să stea la noi, ca să facă chipurile sarmale. Timp în care, pe un viscol de nu vedeai de zăpadă, am fost la mama să îi instalăm un aragaz. Am ajuns în Moșilor, ne-am împotmolit de două-trei ori și Victor m-a împins prin nămeți, cu mașina, de mi-a fost rușine. Dar nu a zis pâs. Dl. Marian este partenerul său mai vârstnic. Mi s-a plâns la un moment, taciturn, cu chiștocul de țigară în colțul gurii, că nu prea mai sunt comenzi. Deci nici pentru dânșii situația nu este prea bună. Instalatorul Marian și echipa cealaltă concurentă, mai numeroasă, vin la lucru zi de zi, dis de dimineața, de la ora 7.00. Chiar și sâmbăta, pentru că nu-i așa, meseriașii sunt la dispoziție oricând sau aproape oricând, pentru a putea interveni în caz de țeavă spartă. Și ocazii sunt destule totuși, dacă ne gândim la piesele și accesoriile de proastă calitate folosite la instalațiile sanitare. Cealaltă echipă, mai numeroasă de instalatori are tot felul de tabieturi. Spală cînd vremea le permite, trotuarul cu furtunul, cât este vara de lungă. Pun într-un vas, pe trotuar, pâine-firimituri și apă într-un castronel. Vin și pleacă de la lucru, de la intervenții, mereu cu taximetrul. În continuare acestor două ateliere, tot pe această latură a blocului, continuând linia, se află o unitate a Societății Cooperatiste Meșteșugărești Mobilă și Tapițerie. Noua sa deviză este "Meșteșugul care durează". Noi, locuitorii zonei, am trăit și suferit pe lângă ea. Reparații de mobilier, pus arcuri și schimbat zegras-ul (mai ține cineva minte? de fapt este seegrass), un pic de mobilier la comandă, din PAL. Și un serviciu încă existent și nedistrus de industria parchetului laminat: festonarea de mochetă. Modernizarea locuințelor românilor a fost marcată de civilizare, revoluție și stare materială. La bloc s-a trecut de la linoleum la covor. De la covor la mochetă. Și de aici la parchet laminat. Asta dacă ai rămas în același apartament de bloc, confortabil, permeabil la zgomote și  trepidant. Ceva s-a întâmplat într-o bună zi cu tapițeria. Cred că doar odată sau de două ori am avut nevoie de serviciile echipei de la Mobilă și Tapițerie. De atunci am făcut cunoștință cu un domn tapițer, cu care m-am salutat cu insistență, de-a lungul anilor când ne întâlneam. Întotdeauna tapițerii erau deja la lucru la ora 8.00, iar eu în jurul orei 9.00 plecam la birou. Așa că inevitabil dădeam ochi în ochi. Uneori, pentru că foloseam și ieșirea din spate a blocului, pe acolo se vedea spatele, ieșirea din atelier. Și aici uneori aveam ocazia să ne salutăm. M-a impresionat pentru că la un moment dat acest domn, simplu și muncitor, mi-a spus cât de surprins este că îl salut cu respect. Anii au trecut și într-o dimineață, l-am auzit într-un schimb de replici cu noua conducere a atelierului, cu niște vorbe ce m-au făcut să înțeleg că practic era dat afară sau mutat în altă parte. De atunci nu l-am mai văzut. Era o imagine familiară, el și colegii săi, cum cărau de la clienți canapele și recamiere, în atelier. În dreapta scării noastre a fost și un studio al Cooperativei Fotografia. Acolo veneau localnicii (până acum 10 ani !?) pentru nunți, botezuri, cu alai. Acolo ne-am fotografiat copii, când erau mici și am făcut și fotografii Cristianei de portofoliu, când era adolescentă. Fotograf era domnul Nicu Profir, un fotograf încă recunoscut în București. Singurul atelier foografic care mai folosește tehnica clasică de developare și prelucrare a peliculei fotosensibile, este atelierul d-lui Maican, de pe lângă magazinul Cocor, unde erau prăvăliile evreiești. Atelierul în care lucra dl. Profir, probabil că încă este al Cooperativei Fotografia. Dar a cunoscut tot felul de transformări comerciale, tot felul de ventures au fost încercate în 24 de ani. În perioada de cădere de după criză a fost și sex-shop, a fost și magazin de vândut etnobotanice. Au falimentat după puțin timp. Încercări de comerț de butic au avut loc tot timpul în împrejurimi și puține au rezistat. S-au rotit, au revenit alți și alți întreprinzători, haine vechi, comerț de telal, cum era cunoscut pe vremuri. Măcelăria a revenit, în spatele ei găzduiește cizmăria. Și măcelaria este un artizanat, un meștesug, dar el a rămas o tradiție în cultura occidentală, mai puțin în România. Sifonăria este încă vie și funcționează la Piața Norilor într-o latură, deși cel mai vechi sifonar al Bucureștiului se găsește pe strada Puțul lui Zamfir. Iar omul de serviciu de la blocul de vis-à-vis mi-a spus scurte povești despre viața de sifonar a tatălui său, ce bani făceau cu sifoanele și cât de fraier a fost el, tânăr, că nu a reușit să ducă mai departe meșteșugul. Azi scurta tradiție a sifonăritului este treptat înlocuită de sifonul high-class, Soda Stream. Este de fapt auto-sifonul pe stil vechi, readus în hip era de niște antreprenori. Videoclipul de publicitate pentru Soda Stream la Superbowl a fost eliminat de NBC, din proiecție, pentru că era concurent băuturilor carbogazoase Coca-Cola și Pepsi-Cola.

Eei, dar cizmăria încă există, se află în spatele blocului de vis-à-vis, deși în față este acum, din nou, o măcelărie. Mai sus la piață este o unitate a S.C.M Igiena. Asta nu a fost învinsă de nimeni, deși de-a lungul anilor au fost înființate în cartier și saloane de înfrumusețare, și coafură, la prețuri de concurență și cu program chiar de duminică. Toate aceste atelier, spații de lucru au cunoscut transformări. Și-au schimbat firma, unele. Au schimbat cu totul rama veche, comunistă, de vitrină, cu ramă integrală din termopan. Renașterea meșteșugurilor se petrece sub ochii noștri. Lângă intrarea în blocul nostru, niște tineri au deschis o mică frizerie, sub genericul “Academia de Frizerie”. În Calea Văcărești am dat peste un mic atelier de reparații croitorie și chiar în piața Timpuri Noi. Nu mai sunt meșteșugari, ci artizani. Ei contribuie la creșterea duratei de întrebuințare a vieții noastre. Slow life.

Pentru cei care vor să descifreze istoria veche dar și pe cea nouă, le recomand să meargă în pasajul Macca. Prăvăliile încă mai au numerele de ordine deasupra ușilor. În spatele Muzeului Național de Istorie a României, recunoști mai bine ca în altă parte, la parterul Institutului de Balneofizioterapie, compartimentarea prăvăliilor. Iar în fostul cartier evreiesc din spatele magazinului Cocor găsești încă steaua lui David deasupra ușii unor magazine, semnul apartenenței religioase a vechilor proprietari. Iar în strada Colței, încă mai găsiți spațiile unor mici prăvălii de câțiva metri lărgime. Deasupra uneia mai este scris încă Star & Cohn. Priviți orașul, priviți straturile lui !

Un nou slogan pentru curatenie ?

Ia uite cum a trecut timpul și cum a ajuns Rosal să se susțină printr-un alt slogan și o altă grafică, deci cu altceva. Ce trece vremea !

De la Realitatea TV la realitate

De ceva timp Realitatea TV se lupta cu Kantar Media, compania agreată de ARMA, o organizație a industriei, ce se ocupă cu marketing-ul în audiovizual. Lupta a ajuns la lovituri grele pe față, în emisiuni în direct, la CNA, interdicții de a mai ataca nejustificat Kantar Media. Să te lupți cu un Nielsen mai mic, care se ocupă cu măsurarea audiențelor, pe motiv că este manipulat politic și nu îți măsoară cum trebuie, asta este o sarcină grozavă. Nimeni nu a dat dreptate până acum celor de la Realitatea TV, nici ARMA, nici celelalte televiziuni, etc. Ce a rămas din asta ? O continuă campani zilnică și jalnică a celor de la Realitatea TV, de mesaje de dragoste, iubire și atașament a multor telespectatori, care susțin că eu urmăresc Realitatea TV deci sunt mai mult decât cifra 0, cei care se uită la emisiunile de referință. Ce se întâmplă între timp, conform paginademedia.ro ? Corespondenții locali sunt concediați, se ajunge deja la vreo 90 de persoane concediate în ultimele luni. Cel mai aproape de adevăr pare comentariul de mai jos, din subsolul știrii.