marți, 1 martie 2011

Premise istorice pentru succesul PRO TV

Iulian Comanescu raspunde intr-un interviu, si explica de ce are succes PRO TV, in continuare, cu "Romanii au talent". Asta mi-a prilejuit cateva ganduri. Am lucrat pentru cateva productii la PRO TV, impreuna cu Iolanda Staniloiu si Radu Moraru (o emisiune dedicata alegerilor din 1996, una zilnica de media digest - "Prima pagina" in perioada 1997-1998, talk-show-ul "Intalnire cu presa", in 1997-1998).  La 14 ani de atunci am ajuns si eu la unele concluzii ale lui Iulian Comanescu, fara sa stiu chestia cu lead-in, de exemplu. De pe atunci, din 1997, promo-urile erau arta pentru arta, niste teasere atatatoare care stimulau extrem consumatorul de media TV sa ramana fidel postului. Apoi practica cross-media atunci a inceput, pentru ca intern era impus ca vehiculele media ale trustului sa fie folosite in valorificarea secundara a editorialului din productii. De exemplu un sound-bite din "Intalnire cu presa" putea fi trimis catre agentia de presa. Aceasta practica crosssover este valabila si azi in ZF, Gandul, celelalte vehicule ale trustului. Practica a fost preluata si de celelalte trusturi de presa. Confirm si faptul, istoric ca sa zic asa, ca PRO TV a fost un sustinator subtil al coalitiei anti-PDSR in 1996, principalul varf de lance fiind jurnalele de stiri. Asta am simtit si eu urmarind la acea vreme programele. Ulterior acestei pozitionari, a fost aleasa calea neutralitatii prin divertisment, fuga de realitate. Este impresionant ca realizare de business, ca dupa atatia ani PRO TV este lider de audienta pe diverse segmente, ca inca inoveaza major, pentru un public upper middle class si midlle class, si ca peste ani sta in picioare. Nu stiu daca totul i se poate atribui lui Adrian Sarbu, dar aceasta intreprindere media (enterprise) este un deosebit studiu de caz pentru ceea ce s-a intamplat dupa 1990 in Romania. Am participat la o reuniune ad-hoc a multora dintre cei care au lucrat in PRO, raspinditi prin diverse alte locuri. Chiar daca nimeni nu a reunoscut, eu am simtit ca lipseste Adrian Sarbu. Si am fost unul dintre cei care au avut divergente, mici si putine, este drept, cu dl. Sarbu. Si acum imi aduc aminte ca am servit impreuna un ceai in 1992, cand Mediafax era la inceputuri, si era sa fiu angajat acolo. Restul este istorie media, cine o scrie Iulian ?

sâmbătă, 19 februarie 2011

Perceptie si realitate: cazul Toyota

Poate va aduceti aminte de scandalul public, sa-i zicem asa, care s-a iscat in 2009, cu reverberatii in 2010, despre problemele cu unul din modelele de autoturisme Toyota. Era o problema cu pedala de acceleratie, cu accidente, cu procese in grup contra producatorului japonez. Si rechemari in service si glume despre Toyota. Si mai ales ruinarea, cat de putin totusi, a reputatiei Toyota. Poate va aduceti aminte si de reclama cu masina Toyota Corolla, care ne lasa sa intelegem in final ca o asa masina nu se defecteaza niciodata. Ei bine, despre ce este vorba ? Preocuparea publicului american a determinat agentiile federale sa inceapa o ancheta, ale carei rezultate au fost date publicitatii recent. Departamentul de Transporturi al SUA a studiat problema si a facut public, la peste un an de la problemele inregistrare, ca nu au gasit nimic in neregula cu sistemul electronic. “There is no electronic-based cause for unintended acceleration in Toyotas." Ca atare, problema nu este cu masina ci cu covorasele de cauciuc de dedesubt, cu felul in care este apasata pedala, etc. Ramane in urma o intreaga mitologie de tipul "Carrie", Stephen King, cu Toyota Corrola care accelereaza singura, si urca la 6500 de turatii si doar oprind motorul, poti opri masina. Si o reputatie patata a celor de la Toyota, care afecteaza evident intreg capitalul de imagine al companiei. Invatatura pentru marile companii, este: chiar daca veti avea dreptate la urma, atunci cand izbucneste criza de imagine, fiti responsabile si asumati-va ceea ce este de asumat, anchetele urmand dupa aceea sa demonstreze ce este de demonstrat. Toyota a rechemat 8 milioane de masini in service dar si-a salvat oare reputatia ?

duminică, 13 februarie 2011

Cornul si laptele, la 9 ani dupa...

In 2002 guvernul condus de Adrian Nastase lansa o initiativa cu impact social, politic si de mare valoare propagandistica. Dupa cum stiti sau banuiti, este un program guvernamental, prin care sunt distribuite in scoli alimente din categoria celor "generice". Ca demers de politica publica, era de dorit sa aiba inainte de implementare, un studiu de impact, sa fie stabilite obiectivele, activitatile necesare pentru executare, costuri si mai ales daca raspunde unor nevoi reale. Este un exemplu tipic pentru hei-rupism-ul romanesc, prin care un demers politicianist, sfarseste in derizoriu. Era cazul ca bugetul public sa sustina aceasta interventie in obiceiurile alimentare ale tinerei generatii ? Un studiu comentat de Mediafax ne arata unde s-a ajuns si cum se vede risipa de bani publici, cu ochiul liber. Cativa ani mai tarziu, in timpul mandatului ministrului liberal al sanatatii, dl. Nicolaescu, o alta initiativa a tulburat opinia publica: obligarea producatorilor de produse de panificatie de a introduce anumite vitamine, minerale in paine si alte sortimente de pus pe masa romanilor. Cu alte cuvinte, in ambele situatii, vrei-nu vrei, statul iti impune ce sa mananci. Indiferent de preferintele tale alimentare. Cred ca o astfel de abordare, care pune sub semnul intrebarii capacitatea individului si dreptul sau de a decide ce anume sa manance, este gresita. Si a fost perpetuata de oricare guvern, care a pretins apartenenta la o doctrina politica sau alta. Sa iti faca statul binele cu forta, nu este in cele mai multe cazuri, decat o alta forma de totalitarism. Studiul citat de Mediafax, a fost realizat la comanda guvernului, de catre Fundatia pentru Recuperare, Integrare si Promovare Sociala, la sfarsitul anului 2009, in Bucuresti, Constanta, Bacau, Iasi si Brasov. Ce spune studiul ? "Elevii de la tara folosesc cornul si laptele oferite de Guvern, adesea de slaba calitate sau stricate, pentru a hrani animalele din gospodarie, cei de la oras se bat sau chiar joaca fotbal cu produsele, iar profesorii sunt frustrati ca, in pofida pregatirii profesionale, au ajuns sa imparta alimente". Ceea ce era de demonstrat. Mai aduc in discutie si campania de vaccinare privind cancerul cervical, tot sub mandatul dl. ministru Nicolaescu, care a generat un scandal public. Cele trei situatii sunt legate de un fir comun: nu a existat o campanie de constientizare, nu s-a derulat o campanie de educare insotitoare,  iar publicul a fost ignorat si considerat un public cobai. Este semnificativ si pentru felul in care cei care guverneaza ii respecta pe guvernati sau mai corect spus cum ii desconsidera pe cei guvernati. Dincolo de retorica oficiala, despre dragostea pentru popor, este inca unul din exemplele care ne arata, la 20 de ani de la caderea regimului comunist, ca raportul corect dintre stat si individ, si anume acela ca, nu contribuabilul este supus statului, ci invers, este inca neinstaurat in practica. Toate fortele politice si majoritatea institutiilor publice, prin functionarii lor, ignora, nu ii respecta pe cei care platesc taxe si impozite. Ce-i de facut ? Si pana cand ?

vineri, 11 februarie 2011

Care 20-30 de bloggeri ati alege pentru o campanie ?

Sa alegi 20-30 de bloggeri pentru o campanie, este un alt fel de joc, de adulti, decat cel practicat in ultimul an, pe piata din Romania. Alegerea nu poate fi rezolvata cu feeling, cu subiectivism, cu topuri de influential. Ati vazut clasamentul de publicatii de la SATI si cel BRAT. Si este o clasificare acceptata. Cu alte cuvinte care sunt bloggerii generalisti, care sunt cei care scriu specializat pe nise: banking, investitii financiare, joc la bursa, culinar, etc.? Piata a inceput sa caute bloggerii nisati, care scriu 90% pe un domeniu anume, nu testari de produse, de lifestyle, si sa aiba, al doilea criteriu de selectie, notorietate. Al treilea criteriu: daca blogger-ul iese in spatiul public, aduna el oameni, asa, cam 100, sa le zica doua vorbe gen TEDx ? Deci cei 20-30 trebuie sa fie specializati, sa fie foarte buni si in online si offline, si sa aiba o masa consistenta de contributori. Cine are acest studiu, pe 10 domenii ? Inca odata, excludem pe cei care testeaza masini, televizoare, excursii, carti, gadgeturi, chestii de lifestyle. Parerea mea.

Despre magazinele online cu reduceri, Groupon, FashionDays....

Alex Negrea are un punct de vedere, care a adunat mai multe opinii, privind experienta sa cu Groupon. Altii si-au adaugat opiniile pro si contra. Tot thread-ul interesant, este aici http://bit.ly/ez6j8p. Pentru ca m-a interesat subiectul, am un comentariu.

@olimpiu Olimpiu prezinta un calcul strict pe actiune si iese pe minus. Cred ca includerea in sistemul de reduceri are ca scop sa iti aduca clientul in magazin, la centrul de servicii. Unde este de datoria comerciantului, prestatorului, sa exploateze oportunitatea. Este un alt fel de marketing direct. In magazin trebuie sa aplici, sa adaugi alte retete de marketing: oferta de alte servicii, prezentare de produse, cunoasterea locatiei, fidelizare, cunoasterea portofoliului, introducere in baza de date, chestii. Daca accesul in sistemul de cupoane online este privit strict individual, pe costuri directe, sigur ca pare o pierdere. Este corecta remarca ca rata de reintoarcere (sau conversia) este redusa daca doar il astepti pe client, ii dai produsul si efortul de vanzari s-a oprit aici. Iar daca persoana de la vanzari este si ofuscata, ne-amabila, chiar ca v-ati pierdut timpul. Trebuie luata in considerare faptul ca intrarea in sistemul Groupon sau altele de gen, sunt constructii strategice. Daca doar v-ati inteles pe telefon si ziceti hai sa incercam o campanie-doua, no committment, esecul este aproape.

@groupon De felicitat efortul de a fi prezenti intr-un thread critic, cu o abordare a problemei sincera. Deci, ca efort de prezenta in media, sa o tina tot asa, desi nu este simplu sa dai explicatii in online, peste tot.

@toti Din ce am citit multe din initiativele de acest gen exploateaza dorinta oamenilor de chilipiruri. Asa ceva nu exista. Este ca la Google. Ai folosit motorul de cautare, le-ai dat material de stors, etc. La Facebook, la fel, asadar unele sisteme de cupoane sunt facute sa exploateze credulitatea si dorinta de ieftineala. Rareori sa intampla sa fie ok, de aceea unii dau rateuri la delivery. La amageala sunt primii, dar la livrare, sunt derizorii.

joi, 10 februarie 2011

Periferiile urbane

Un punct de vedere la un articol mai vechi al lui Lucian Davidescu, de la riscograma.ro., apropo de cumpararea de vecini. Aceasta perspectiva a lui Lucian, casa fara vecini este si a fost vizibila in toate comunicarile publicitare vizuale ale vanzatorilor de case. Ati observat ca toate proiectiile din reclamele pentru cumpararea de locuinte, filmele publicitare, nu iti arata decat complexuri imobiliare, fara nimic in jur, ca si cum nu ar exista nimic altceva ? Adica vii de la lucru si te inchizi in casa ? Un mic frustrat sau o frustrata social, care isi cumpara o celula de lux, dar ii doare in freza daca au sau nu niste vecini cumsecade, doar sa aiba un gard de 2 metri de jur imprejur. Nu conta daca au gradinita in complex, servicii medicale, scoala, la ce distanta. Nimic. Doar sa fie cat mai mare si cat mai colivie de aur. Inadaptati social, imbogatiti subit, fara constiinta sociala, multi niste parveniti fara interes sa aiba legaturi cu semenii lor. Adica nu conteaza casa ci doar locul unde au mai cumparat altii cu bani. Atat.

duminică, 30 ianuarie 2011

Despre cainii comunitari si buricul pamantului, omul

Avem o falsa impresie despre pozitia noastra ca oameni in mediul inconjurator. Ne-am obisnuit cu ideea ca suntem stapanii si alte vietuitoare nu au nici un drept. Agresivitatea cainilor este data de nevoia lor de a-si apara teritoriul. Nu suntem stapanii oraselor. Suntem doar o specie predominanta, iar mediul urban este un habitat care include animale, oameni, pasari, insecte, plante, ape. Coordonatele problemei s-au schimbat si ori de cate ori treceti pe linga un caine sau vedeti la distanta o haita de caini, ganditi-va de 10 ori inainte de a-i sfida, trecand prin mijlocul lor. Si mai am o observatie: nu incercati acest exercitiu noaptea. Sunt foarte periculosi.

Convietuirea cu celelalte specii, nu ne-a fost predata la scoala si credem ca suntem master of universe. Tragic ni se aduce aminte adesea, ca nu este asa. Din pacate, doamna care a decedat, s-a aflat la locul nepotrivit, la o ora nepotrivita, intr-un habitat dominat de caini. Ce cauta acolo, de ce cainii formasera o haita acolo, la ce ora s-a intamplat ? Sub imperiul emotiilor, toate asta ne duc la concluzii rapide. Ucideti cainii de oras, fara stapan ! Mai tineti mintea melodia despre cainele comunitar a celor de la Taxi ? Anii trec si nici autoritatile, nici specialistii, nici noi, ca educatie si intelegere a complexitatii biologice, nu dau solutii. Ci doar emotii, nervi, acuzatii. Nimic constructiv. In continuare spunem povesti despre caini si oameni, la oras, si despre cum nu se suporta unii pe altii.

duminică, 23 ianuarie 2011

Saptamana 3 (17-23 ianuarie 2011). Where do we go from here ?

Ma tot gandesc de vineri la un review al saptamanii si am luat in considerare sa astept sfarsitul saptamanii, inclusiv sambata si duminica, ca am o vedere completa. Pentru Targul Taranului am gasit miercuri un "pivot", o familie din Reghin, care produce marc de macese si gem. Povestea lor este foarte interesanta. Familia Toderic a observat o anumita cerere pe piata pe care incercat sa o puna intr-o oferta. Strang macese din zona apropiata Reghin-ului, le aplica o prelucrare primara - curatare de perisori si de seminte - si produc marcul de macese. Ardelenii folosesc aceasta abordare de mai mult timp. Marcul este un semipreparat, un "precursor" al gemului de macese. Poate fi fiert si i se poate adauga indulcitor dupa dorinta, necesitate, si in masura in care sanatatea consumatorului o cere. Cum am acoperit, asta ? Ca de obicei: actualizarea sitului, comunicat de presa, newsletter de site, comunicare pe e-mail la parteneri. Grafica a fost realizata de Bogdan Catalin, am schimbat ceva, fundalul, care s-a potrivit bine contextului in care a fost plasat de revista 24 FUN. Luni si marti am lucrat la textul pentru manualul pe care il avem de livrat la IREX/Biblionet. In celelalte zile am lucrat pe proiectul Targul Taranului. Am participat si la cateva intalniri. La Fondul Norvegian, miercuri dupa-amiaza, marti discutie pe oferta cu CIIS, iar vineri, cateva ore cu potentiali parteneri pentru CIIS. Sambata am avut de lucru de la 10.30 la 14.00, la targ. Am realizat cateva fotografii care pot ilustra produsele Creatorilor de paine, intr-un mod explicativ si documentat. Am aplicat aceeasi idee si tratament, produselor familiei Istrate de la Fundata. Am remarcat ca familia Oancea si-a realizat etichete generice de produs, plastifiate. Tot sambata, in acest interval, am avut si o intalnire cu producatorii in care am discutat despre Comitetul pietei, despre calitate si diferentiere, despre advocacy. 

Am regenerat comanda de instalare pentru Marin Cazacioc, am verificat in aplicatie de magazin online si am vazut ca l-au cautat in 14 si 15 ianuarie si nu l-au gasit. I-am cautat curs sau rezumat de Drept fiscal. Sambata am sunat-o pe Marieta sa ii uram la multi ani, apoi l-am mai cautat la telefon pe Marin, sambata si duminica nu mi-a raspuns. Am vorbit si cu unchiul Traian duminica seara, mi-a spus ca zapada la ei este aproape de genunchi. Au de mancare, au pasari si calul, hrana pentru ele, fructe ii aduc Maria si Vasile.

Anisoara a vorbit cu Elena, ca sa confirmam sau nu vizita la Madrid, nu am promis nimic, totul este in pending. Anisoara s-a tot uitat la variante de transport. Problema este ca resursele sunt in cauza, nu dorinta noastra de a trage o fuga pina la ei.

Bogdan Catalin a trecut si de a doua saptamana de lucru la firma, a primit si niste bani si si-a cumparat un aparat de fotografiat Canon, pentru care avea un obiective. In 15 ianuarie i-am cumparat niste filme fotosensibile, dupa aceea am realizat - nu stiu daca am scris in articolul precedent - ca am dat ceva bani, circa 70 RON. Hai sa fie acolo. 

Cristiana nu prea stiu ce a facut saptamana asta, cu doua exceptii. Miercuri m-a anuntat ca ea si cu Bogdan Catalina vor merge la un concert apoi am mai discutat de asta. Pina la urma nu a mai mers la concert ci cu Ana la restaurant. Asta am aflat colateral. Vineri noaptea si sambata pina seara, a fost la o prietena, Gabi, care a fost singura pentru parintii ei au plecat la o inmormantare la tara. Acum, duminica seara, a plecat iar pe afara, pe la 21.30.

Bogdan-Catalin a avut si el o musafira, vineri noapte, de sex opus. Nu m-am vazut cu fata, doar Anisoara. Maica-sa l-a ajutat la curatenie la el in camera, si dupa ce s-a eliberat terenul, sambata dupa-amiaza. Am fost la mama in vizita duminica, am luat metroul pe drum, pentru zilele astea a nins si viscolit destul de serios. Am stat vreo ora la ea, m-am intalnit cu Andreea si Belluta. Mama a pregatit rapid niste clatite foarte bune.

Am incercat sa mai fac un pas in directia rezolvarii situatiei de asigurat la sistemul public de sanatate al lui Bogdan Catalin, am fost la policlinica, care m-a indrumat spre CASAOPSNAJ. In drum spre ea, m-a chemat Alina la birou, asa ca nu am ajuns la Casa. Probabil ca o sa mergem pe solutia sa platim consultatii, ca este o porcarie; trebuie, dupa toate socotelile, sa demonstrezi cei ai facut in ultimii 5 ani, daca le-ai platit. Daca nu, platesti din urma. 

Pentru Bogdan-Catalin, care avea intalnire pentru un contract partial de munca, miercuri d.a. m-am dus, l-am luat si dus la firma respectiva. Tot felul de neintelegeri, astfel incat joi nu s-au vazut, urma vineri, cand i-au cerut o copie de buletin (o lasase joi). I-au dat in final pretul, ramane sa vada daca cad de acord. Este o negociere ce dureaza din decembrie, parca, pentru o suma infima. Totusi am vazut ca par o companie serioasa.

Pe 24 ianuarie, se apropie data socotelilor cu bugetul de stat. Am avut o discutie cu D.C., maine deci aflu cum stam si daca iesim bine cu platile. Dupa aceea mai avem inca o saptamana pina la noua plata.  Rata pentru calculatorul Cristianei si rata CASCO au fost o povara. In februarie, mai vine si plata ratei a II-a, a ei, pentru anul III de facultate si sustinerea licentei.

Eu sunt asa si asa, am o problema cu o masea de cateva saptamani, imi da o nevralgie usoara, mai iau uneori niste Antinevralgic. Am pe lista problema, trebuie sa merg la consult stomatologic.

Am mai aplicat la niste joburi in ultima perioada, la Bitdefender, la Google, si inca vreo doua. Nu ma cauta nimeni, sunt bine unde sunt. Dupa inchiderea selectiei la Vodafone, Octavian nu a comentat nimic, poate s-a implicat mult in sustinerea in interior a candidaturii mele si nu s-a simtit confortabil ? Nu stiu.

Am lansat la Bogdan Catalin noua comanda de grafica pentru Targul Taranului, si am dechis discutia despre Threadless.com, unde am descoperit ca poti trimite design-uri de tricou (si sloganuri) pentru a fi votate, adoptate si recompensate. Joi seara, uitam sa scriu, am fost la aniversarea Dilema Veche, de 18 ani, la Silver Church. La Grigore Preoteasa, casa de cultura de unde, in 1986, nu am reusit sa plecam in excursie la Budapesta, la meciul Steaua-Honved. Cei de la Securitate nu mi-au dat viza, cum se spunea pe vremea aceea. Deci cercul recurent, al mersului pe urmele tale, este valid. M-am intalnit la petrecere cu Geo Scripcariu, cu Tereza Dordia, cu Catalina Miciu (fosta Re-Ply), cu prof. Vintila Mihailescu. Super petrecere, cam aglomerat, dar interesant. Speech-uri de deschidere - Andrei Plesu si Mircea Vasilescu.

vineri, 21 ianuarie 2011

Dl. Patriciu spune ca independenta presei este relativa

Din toate opiniile publicate intr-un articol publicat de Catalin Tolontan, ma regasesc in cea rationala a Cristinei Simion si o sustin. Plecand de la reactia d-lui Tolontan si afirmatiile d-lui Dinu Patriciu intr-un interviu din Romania libera, as intreba, chiar exista un model economic, de business viabil de institutie de presa bazat pe libertatea/independenta presei ? Nu ma refer la citarea de exemple, judecate subiectiv, ci la un model studiu de caz, cu inputuri, outputuri, marja de profit, etc. Adica un model replicabil, sa zicem. Libertatea/independenta presei este in continuare si aici si in lume, un deziderat, este o discutie de manual. Nu ii poti cere d-lui Voiculescu, d-lui Patriciu, altor domni si doamne sa sustina financiar ca patroni/actionari, institutii media prin care jurnalistii angajati de ei, sa critice/publice anchete - eventual - despre ei si afacerile lor, ca nu ar fi, ipotetic, curate. Pare improbabil oriunde in lume sa se aplice pina la extrem si idealist whistle-blowing-ul. Este trist pentru idealismul nostru, nu ? Si mai ales trebuie scos in evidenta ca noi am intrat in randul lumii, asa, un pic mai liberi, de vreo 20 de ani. Dar deja de cateva decenii, vreo 3, se discuta si se acuza, ca jurnalistii si-au pierdut independenta, ca au devenit actori ai sistemului, au propriile lor opinii partizane si ca de fapt nu mai sunt impartiali, vor sa fie vazuti, sa fie aplaudati, sa fie chemati sa isi spuna punctul de vedere, dar punct de vedere prin care interpreteaza realitatea, intotdeauna intr-un singur sens. Vor sa fie showmen. Libertatea presei se obtine daca ai un ziar de stanga, un ziar de dreapta, unul de centru, o gazeta pentru homosexuali, una pentru pensionari, etc. Astfel se poate asigura libertatea presei, printr-un cumul de opinii divergente, antagonice sau complementare. Daca te asiguri - si este o discutie in lumea mai dezvoltata - ca nu exista un actionat cross media ce pune semne de intrebare (online, TV, radio, print). Probabil si la noi, discutia ar trebui sa mearga in directia asta, al unor limite social si politic acceptabile de concentrare a media. Pentru ca este contract competitiei si satisfactiei consumatorului, ce ar fi privat de diversitatea de opiniei. Dau si un exemplu ipotetic, despre ce ar insemna aplicarea libertatii presei intr-o redactie. The Economist este conservator, neo-conservator, isi asuma pozitia, stii ca este libertarian, ca militeaza tot timpul impotriva interventiei si implicarii statului, etc. Si nu este posibil ca un gazetar de la The Economist sa scrie in acea gazeta despre cum ii iubeste pe socialisti, pe comunisti, in numele libertatii presei si argumentat. Cred ca ar fi o gluma. De asemenea, nimeni nu impiedica un grup de jurnalisti sa se puna la un loc sa creeze o media care sa scrie tot timpul impotriva tuturor. Pentru ca, ma scuzati, coruptia, imoralitatea, incorectitudina si alte rele sociale, sunt egal impartite. Este meritoriu ca acest steag, al independentei presei este tinut si fluturat, dar la o privire in detaliu, plecand de la manuale spre practica, vedem multe discrepante. Exista oriunde in lume aceste discrepante si in jurul libertatii presei s-a nascut o intreaga mitologie. Trebuie sa fim realisti, sa pretuim sinceritatea, este ok.

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Murdoch, republicanii si jurnalismul de tip Fox. Un articol de Iulian Comanescu

Iulian Comanescu scrie intr-un recent articol din blogul sau, despre taberele politice ce au separat in America media audiovizuala majora, in cei care sustine guvernul Obama si cei contra, cei care sunt de partea Fox. Media in America este considerata ca fiind liberala si sustinatoare a democratilor, curentelor politice alternative, etc. O parte a ei, mai restransa, dar viguroasa, este de cea care sustine valorile neconservatoare, de dreapta, republicane: familie, libertate, spirit antreprenorial, statul minimalist. Fox Television este un fel de Realitatea si Antene la un loc, dar de o alta factura, in context american. Asta ne propune spre analiza, Iulian Comanescu. Articolul sau aici: http://bit.ly/hUFbpx

Parerea mea.

Reteaua FOX este de factura republicana, conservatoare de dreapta. Pentru acest conglomerat, guvernul Obama este unul socialist. Asa ca orice mijloace sunt permise pentru a-l destabiliza, decredibiliza. Se ajunge la excese. In aceasta situatie media nu mai este ceea ce am invatat din carti, ci este un business, este o arma politica. Se recunoaste in Outfoxed, ca trustul FOX este partinitor, ca nu mai este media, ca nu isi indeplineste misiunea de mediu obiectiv si impartial, distorsioneaza si influenteaza gresit audientele, care trebuie sa voteze in cunostinta de cauza. De partea cealalta ar fi media (americana) care vrea isi faca onest treaba si sa contrabalanseze impactul FOX. In acest punct al discutiei, ma opresc si intreb ? Bine, bine, manipulare FOX, manipulare, dar au audienta ? Da.
Cu alte cuvinte, exista public care doreste stilul FOX, vrea programe FOX si urmareste programe FOX ? Da. Asa se petrece si in Romania. Unii dintre noi putem afirma ca Realitatea TV si Antena 3 (sau grupul INTACT) au o anumita orientare si nu vad intotdeauna decat negrul si nu albul, si deformeaza.
Problema este ca, si este cazul sa spunem: 1. Cele doua exemple sunt exemple de business-uri, ca atare cauta profitul si profitul este nu numai strict economic pe business, ci pe derivate colaterale; 2. Sunt media de divertisment, sunt concepute, create ca sa distreze lumea, sa ofere satisfactii celor cu frustrari, celor loviti de anumite evolutii sociale si politice; 3. Nu sunt institutii publice media, de la care sa astepti obiectivitate, mijlocire, echidistanta, etc. Acestea au murit de mult si evoluam de cateva decenii spre un model de media integrat peisajului social si politic. Media nu mai sunt arbitru, sunt un jucator, creeaza din fictiuni asa-zise realitati. S-au scris zeci de carti despre asta, despre cum au devenit ziaristii, personaje. Media face parte din mecanismul de guvernare, alaturi de cei de la putere, cei din opozitie, sindicate. Media face parte din elita, din establishment si este complice la tot ceea ce ni se intampla, bine sau rau. Doar gandindu-ne la functia de gatekeeper, la selectia de subiecte, la ce vorbitori sunt invitati sau nu.

Ca sa inchei, ce este deranjanta, este minciuna si ipocrizia. Sa nu pretinda nimeni ceea ce nu este. Nici o institutie media, care legitim serveste interesele unui grup, sa nu pretinda ca serveste interesele generale, ca este obiectiva. De aceea, schimb canalul.

PS: Sper ca am inteles mesajul din “Outfoxed” si l-am discutat in context, Filmul are peste o ora.

Romania asistentiala trebuie sa dispara repede. Spune Vlad Petreanu.

Vlad Petreanu descopera intr-un articol al sau ca sunt lucruri putrede in ce priveste numarul prestatiilor sociale si al beneficialor acestora. In prezent se platesc 2 miliarde euro anual pentru persoane printre care unii ridic ajutoare sociale si pina la 5000 RON. Detalii si suparare aici: http://bit.ly/ep3mqc.

Parerea mea.

Nu este vorba despre o Romanie asistentiala ci despre o tara de hoti ? Care se fura unii pe altii, cat pot de mult. Cati dintre oamenii cu care ne intalnim, pe care ii vedem, pe strada, la tv, despre care citim in ziare, nu implinesc probabilitatea de a fi unii dintre cei care au dat spaga sa suga din sistemul de beneficii sociale ? Cifrele infricoseaza pentru ca iti dai seama ca sunt printre noi. Si ca au un comportament imoral si duplicitar. Apoi, ceea ce dl. Petreanu descrie, se stie de mult. Dar de-abia in ultimii ani si mai ales in 2010 au inceput a se vedea lucrurile cu ochiul liber. De ce, raspundeti-va si dvs. Mai inteleg din acest comportament al concetatenilor nostri ca li se rupe de ceilalti, de binele comun, ca discutiile noastre despre competente, cinste, sunt niste aberatii. Pe majoritatea romanilor ii intereseaza cum sa ii fure pe ceilalti, indirect, poate, prin sistemul de stat. O licitatie acolo, o manareala, o spaguiala....astea sunt sanatate pentru romanashi..Este sportul national, furatul caciulii...Si in fine, inseamna ca nu trebuie sa ne respecte birocratia publica si altii, ci ma intai noi pe noi si apoi noi intre noi...la bloc, pe strada, la coada la un magazin, la usa cabinetului medical, la urcarea in lift....Media are rolul de nu mai scoate in fata non-valorile si oamenii gaunosi...

miercuri, 1 decembrie 2010

Rom sau tigan

Recomandarea 1203 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, se refera la "romii / tiganii din Europa". Folosirea cuvantului "rom" nu este obligatorie, eu nu stiu sa existe asa ceva, o lege, cu sanctiuni, etc. Este dupa cum simte fiecare. Este o recomandare pe care institutiile publice, o parte a opiniei publice, mainstream media, si-au insusit-o. Dar foarte multi au facut-o mimetic. Este inca un exemplu de moarte a ratiunii. Acolo unde nu este lege, ci libertate de exprimare dl. Prigoana propune o lege. Nu este o samanta de dictatura ?

duminică, 14 noiembrie 2010

Sincronicitati: Quai au bois à Brûler, Bruxelles

Am constatat - poate si voi - pentru mine in ultimii 20 de ani, o ciclicitate ciudata. Revenirea in aceleasi locuri, reintalnirea cu aceiasi oameni dupa foarte multi ani, uneori in situatii si imprejurari diferite. Nu stiu care este regula, dar acest deja-vu sau merry go round pe care il traiesc adesea este uimitor. Probabil ca sunt elemente existentiale care sunt constante precum mediul de rezidenta, conexiunile umane, locurile prin care umbli, anturajul. Probabil ca este suficient sa traiesti in cateva coordonate constante (cate or fi acestea, 4-5-6-7) pentru ca sa te reintorci pe urmele tale. Ceea spun este o generalizare a mai multor experiente pe care le-am trait, insa ultima este si mai ciudata, desi explicabila.

Recent am calatorit in Belgia, la Bruxelles, am plecat joi si ne-am intors duminica. In fiecare seara, fiind cazati in zona centrala, linga gara, chiar linga Botanique 2 nopti, la hotel apoi o noapte tot in apropiere de cateva strazi, la hotel du Congres, am bantuit prin oras pentru un loc placut de luat masa. Am ajuns la un restaurant cu kebab joi seara. Apoi vineri seara, la un restaurant vietnamez, linga Grote Markt (Piata Mare), iar sambata am luat cina in mijlocul unui grup vesel de expati romani (mai corect expate). In primele doua seri am luat drumul la pas, si am juns repede in centru. Grupul pleca dintr-un loc, mai aduna pe cate cineva din oras pe traseu (1-2 persoane) si apoi ne indreptam spre locul de luat masa. Dupa cum se vede, in bataia vantului rece de seara, bantuiam pe stradute, cind pe o parte, cind pe alta a strazii. Asa am nimerit si in prima seara si in a doua, pe bulevardul care duce spre UGC, Place De Brouckère. Tipicul deplasarii pietonale il stiti, si mai ales in grup: sir indian, oprire la fiecare trecere, semafor sau nu, apoi traversare. Grupul se rupe usor in cate doua-trei gasti, distantate intre ele, mergand la pas spre destinatie. La o trecere de strada putin inainte de Place De Brouckère, doi tineri, opriti la traversare, o fata si un baiat, cu rucsacuri in spate, harti si ghid in mana ma intreaba ceva din care am inteles doar "....au au bois à Brûler ?". Le-am raspuns grabit, in franceza, ca nu stiu unde este, si am traversat sa prind in urma grupul. La cateva secunde dupa aceea, am inteles ca ma intrebau. Cautau Quai au bois à Brûler, un cartier din apropierea Grote Markt. Chiar habar nu aveam pe unde putea ajunge acolo, noaptea.

Dar ce m-a uimit a fost coincidenta. Cum v-o explicati ?

Eram la a patra calatorie a mea la Bruxelles: 1994, 2004, 2007, 2010. Prima mea calatorie a fost participarea la un program destinat functionarilor parlamentari din Europa rasariteana, care a durat o saptamana. Cu 2 zile de cazare in Bruxelles (la dus si la intors) si intre, patru nopti la Londra. Cazarea noastra la Bruxelles, in 1994, unde credeti ca fost ? In cartierul Quai au bois à Brûler, la hotel Orion. Un cartier linistit, parca parasit. Chiar strabatut de un fost canal fluvial, marginit de foarte multe restaurante, doua piete de peste. Si, in apropiere, o impresionanta biserica Saint-Jean-Baptiste le Beguinage. Prima mea vizita in Bruxelles m-a impresionat, dar negativ: un oras fara oameni, pustiu, in afara zonelor centrale, cu putin lume forfotind pe strada, nu ca la Bucuresti. Experienta in Londra, spre comparatie, a aratat ce inseamna o capitala vie, cunoscuta la fata locului, care demonteaza cliseele. Astazi Quai au bois à Brûler este diferit, dupa cum arata fotografiile. Cautati pe Google si il veti afla.

Asadar, la 16 ani distanta si la a patra deplasare la Bruxelles, doi tineri ma intreaba daca stiu cum se ajunge la Quai au bois à Brûler, noaptea pe strada. Ce sa le fi spus ? Ca eu am locuit cateva nopti acolo in 1994, la hotel Orion, ca este straniu ca ma intreaba cineva de loc, pur si simplu intamplator, ca puteam sa nu fi ajuns in aceasta calatorie la Bruxelles si sa ma intalnesc cu ei ? Mi-am adus aminte de Quai au bois à Brûler si nu am fost lasat sa uit Quai au bois à Brûler. Ce fel de coincidenta este asta ?

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Nu este nevoie de doliu national, sunt suficiente bibliotecile

Am 2 volume de poezii de Adrian Paunescu in biblioteca, dintre care unele imi plac. Am o parte din viata legata - desi putin - de Cenaclul Flacara (eram la liceu, am luat bilete gratuite la cenaclu la Polivalenta, de la redactie, le-am distribuit; cenaclu Flacara cu concert Phoenix la ASE Aula Mare prin 1974/1975?; niste colegi de liceu care au si avut o mica trupa de 3 care au cantat la Cenaclul Flacara, pe nume ABC Folk. Dar am constatat in ultimele zile in Twitter, Facebook ca lumea este destul de contrariata de omagiile aduse poetului in spatiul public offline. Observ aceasta ruptura intre netizenii romani si publicul audio-vizual. Ba chiar la RRA am ascultat azi un necrolog pe bani publici, un pic cam desantat. Ok, Paunescu a versificat, ne-a incantat, a gresit, a sustinut regimul comunist. Dar de aici pina la punerea in Panteonul national mai este drum lung. Si asa cum s-a vazut, si-a regizat iesirea din scena mai ceva decat Ronald Reagan. Nu este nevoie de doliu national, sunt suficiente bibliotecile.

marți, 19 octombrie 2010

Stenograme, stereograme, anagrame

Undeva in textul stenogramelor puse la dispozitie de tribunal, privind dosarul Sorin Ovidiu Vantu, si presupusul ajutor dat lui Nicolae Popa, se discuta despre impactul media asupra publicului astfel: "Măi, dar e fantastic cum... deci incredibil... Ăsta cu caseta a jucat un rol important şi chiar dacă 44 cred că e trucată, îşi păstrează opţiunea de vot, nu?". Niste americani, deja celebri, au descoperit in perioada postbelica, asa-numitul bandwagon effect, conform caruia votantii aleg pe acei despre care simt, in cercul de cunostinte, ca va fi castigatorul. Alti cercetatori americani au descoperit ca nucleul de votanti conservatori ai unui partid, nu pot fi dizlocati. Si doar nehotaratii pot fi atrasi in una sau alta din directii.  Daca mirarea este sincera si neprefacuta, arata ca mai este loc de citit carti, acesta fiind chiar un lucru bun. Consumul de idei intotdeauna mi-a oferit satisfactii. Dar despre subiectul zilei, eu cred, de mai mult timp, ca trebuie spus publicului din Romania, ca nu are rost sa mearga la vot, pentru ca in sferele politice, indiferent de partide, asa se conduce tara: nu doctrine, nu Constitutie, nu legalitate si anticoruptie, totul este o mare manareala. Inca mai sunt persoane, multe, la tara, la oras, fara educatia si informatia necesara pentru a avea un discernamant social potrivit, care chiar cred in tot felul de sloganuri sforaitoare ale tuturor politicienilor si sezand in catunele lor, se iau la bataie luand de bune dezbaterile politicienilor, de pe sticla. Pe de alta parte, schizofrenia asta nationala, acest dublu discurs,arata o natiune bolnava profund, in putreziciune. Tara asta are grave probleme de sistem, grave probleme de sanatate. Grave probleme de sistem de valori. Inca de acum 20 de ani. Si tot puroiaza. 

miercuri, 22 septembrie 2010

Su nu inseamna rece !

Su ?! Su ! Cu acest cuvant am crezut ca m-am inteles cu cel care vindea bauturi la bordul vasului de croaziera in care ne imbarcasem, la malul Bosforului. Dar nu. Ce este su pentru povestea aceasta si ce talcuri are ?

De fapt mutandu-ne de la etaj, la demisol sau intr-un fel, la parterul vasului, avand la dispozitie multe banchete, protectie indaratul ferestrelor si un bar mai la indemana, am poftit la o bere rece. Pe tejghea erau insiruite dozele de bauturi racoritoare, printre care si una de bere Efes, iar undeva in spate aparatul de ceai. M-am ridicat de pe bancheta, m-am apropiat de bar. In acel moment o alta persoana era servita. Aproape fiind am auzit dialogul in limba turca intre cei doi cu privire la tranzactie. Brusc, cel care vindea, a iesit din spatele tejghelei, apoi afara, a urcat pe scari la puntea superioara. A revenit iute cu doua doze de bere in mana, brumate. Am inteles reactia lui ca raspuns la cererea clientului de a cumpara bere rece si nu din cea expusa, stiti cum, ca la noi. Aia rece este in alta parte, si pentru noi, ca ne cunoastem. Dupa care, personajul vanzator pleaca, eu raman singur la bar. Vine altcineva la vanzare. O persoana careia incerc sa ii explic ca vreau altceva decat cutia de bere de pe tejghea. Pe care am pus mana, i-am zis "rece", "cold". Nimic, nu intelegea omul si pace, dupa cum se spune. El zice: Su?! Su! zic eu, bucuros ca ne-am inteles.Vine o doamna, langa mine, cumpara doza expusa, deci eu o sa primesc din cele de sus, reci. Ia sa ma duc sus, la barul de pe puntea superioara. Ajung repede acolo, o alta persoana, cumpara si ea berea expusa. Da, dar eu, salivez, poftesc ? Bier ? Nu mai avem, da din umeri vanzatorul marinar. La naiba am ramas fara bere. Am coborat la parter, mi-a spus naduful familiei si am luat un ceai. Asta este. 

De ce am ales ca subiectul al povestirii su ? Pentru ca la doua zile dupa aceea, am realizat ce imi spunea domnul acela. Su, adica apa. Adica acea apa care este peste tot in Stambul, rece, la PET, brobonita si ofertata.

Ce face diferita aceasta oferta fata de ceea ce suntem obisnuiti sa avem la indemana, acasa, in Romania ? Este vorba de aproape-ubicuitate sau omniprezenta. Oriunde te-ai afla, pe traseele pietonale si turistice ale Stambulului, cineva, un vanzator ambulant, incarcat de recipiente de plastic cu apa aburite, este la indemana ta. In Sultanahmet, zona Hipodromului Roman, pe toate partile. La capul podului Galata precum si in zona Bazarului Egiptean. In preajma stadionului olimpic Ataturk sau mergand spre Grand Bazaar. Desigur, apa plata rece, in diverse recipiente, standard, la 0,5 litri, 1 litru sau 2 litri, si sub mai multe marci, se gaseste atat in micul negot, la mici chioscuri (foarte rar in zonele calcate de noi) sau in minimarketuri de proximitate precum Greens. Ceea ce este deosebit este ca micul intreprinzator turc, adolescent, o aduce, rece si in zeci de exemplare, la nasul trecatorului. Desigur, si in Bucuresti sau in orice areal locuit, ai ocazia sa faci o vizita magazinului si sa te dotezi, in drumurile zilnice, ocazionale uneori, din perioadele de canicula, cu un recipient PET de apa rece. Dar trebuie sa iti fie in drum, pe traseu, aceste chioscuri sau mici magazine. Ceea ce este evident nu atat de obisnuit. Si inseamna sa te abati din drum, sa stai la coada, sa astepti restul, ei nu au marunt si au si vanzari mici ca nu pot da restul la 50 lei. Ca atare, aceasta miscare simpla a intreprinzatorului mic, care munceste la negru este adevarat, de a aduce retailul la nasul consumatorului, de intelege si a fragmenta si mai mult piata, pentru a-i putea satisface dorintele celui doreste si poate sa cumpere apa rece, pare genial de simplu. Insa oferta lor, desi apropiata de client, umpland traseele pietonale si pietele, nu este agresiva. Si datorita faptului ca ofertarea a zeci de PET-uri de 0,5 litri face dificila chiar urmarirea pana la unu, a clientilor. Dar si asa, este suficient. La Stambul, trebuia doar sa vreau si sa am maruntul necesar, ca sa am apa, pentru ca era peste tot. 

Ce mai face diferita aceasta oferta in spatiul public ? Este diferentialul de pret. De-abia in acest an am remarcat, si asta dupa ce am cumparat de cateva ori apa rece in PET-uri brobonite, diferenta de pret intre retailul de intimitate, i-as putea spune, si cel de proximitate. La minimarket, un PET de 0,5 litri, costa in functie de brand, intre 35-50 kurus, iar micii intrepriznatori o vand peste tot cu acelasi pret: 1 lira turceasca. Diferentele sau pragurile se pastreaza si la celelalte cantitati imbuteliate. Vreau sa remarc aici nivelarea pietei si intelegerea tacita. Pe o arie larga, oriunde te-ai fi lovit de aceasta oferta de apa, la botul calului, pretul era acelasi: 1 lira turceasca. 

Si aici am o observatie: talentul de a forta piata si a stabili un pret de transfer din minimarket la retailul de intimitate, de la simplu la dublu. Asta da forta de vanzari. Ti-e sete, este soare orbitor, ai umblat ca naiba prin oras in diverse locuri, sa vizitezi diverse obiective. Apa, apa !!! Apa?! Da, uite pe cineva care vinde apa rece, cu broboane pe sticluta! Cat costa ?! 1 lira? Yes, give me one! Asadar o masa intreaga de vanzatori reusesc sa marcheze profitul, aducand apa, de la minimarketul ascuns dupa geamia de langa Bazarul Egiptean, pina la nasul tau, cand iesi din pasaj, dinspre podul Galata, dupa 2 ore croaziera pe Bosfor. Sau in alte spatii urbane care nu permit ca chioscurile sa iti stea in drum. Acum, ce sa va zic, nu am vazut chioscuri in drum, la turci, cel putin pe unde am fost. Trotuarul este trotuar.

Ce am mai observat si nu imi explic. Oriunde, la orice ora, in orice cantitati, ofertele erau constituite de apa in zeci de recipiente PET stivuite, brobonite. Cum naiba erau tot timpul reci, peste tot, in gramezi, oriunde te-ai fi uitat ?! Imaginati-va un stop cadru foto pe care il iei si il muti de colo-colo, ca un deja vu. Ciudat dar si minunat. Si pareau a avea in dotare aceleasi vitrine frigorifice, turcesti, care sunt pe piata romaneasca. La ei insa, functioneaza.

Si inca cateva vorbe despre ultima diferenta. Este cea determinat de atitudine, spirit antreprenorial, cerere si oferta. Ceea ce este vizibil in Turcia, in mod onest, la tot pasul, nu se intampla in Romania. Dupa ce ati avut rabdare sa cititi randurile mele, reflectia despre apa rece, pura si simpla, incercati daca sunteti locuitor de oras, la Bucuresti sau in alta parte: vi s-a bagat cineva in suflet, dar mai cu blandete totusi, sa va vanda apa rece in cantitati ca pentru grupuri de 25 de persoane ? De exemplu in Bucuresti, pe ici pe colo, niste autoritati locale au ridicat corturi, pazite de Politia comunitara, in care gasesti, la distribuitoare de apa, apa plata, dar calda. Au disparut fantanile cu apa, acelea de iti potoleai setea din reteaua de canalizare, ma rog, alte vremuri. Dar intreprinzatori, din aceea din patura saraca, care traieste din ajutor social, dar gaseste o oportunitate de a intreprinde ceva ca sa satisfaca o cerere potentiala, si sa marcheze onest profitul, eu nu am trait si vazut. Si poate nici voi. Cel putin in Bucuresti. De ce ?! Nu stim inca de ce turcii misuna si muncesc ca niste furnici sau traiesc pur si simplu, iar in tara mea, lumea se lamenteaza si intinde mana la semafor, cu copii in brate sau exhiband handicapuri dureroase, dar imorale.

Su ?! Su !

duminică, 19 septembrie 2010

"Fish-kebab! Fish-kebab! Fish-kebab!"

Am asteptat un an, de la calatoria noastra de anul trecut, la Stambul, sa revenim pe malurile Bosforului, ca sa sedem la fata locului si sa mancam fish-kebab. Turcii intreprinzatori ai locului, i-au dat un nume amestecat, anglo-neaos, pentru ca rapelul la fondul cultural international al masei de turisti, care se gaseste de regula trece prin spatiul de ofertare, in zona portului, sa inteleaga despre ce este vorba, sa adaste, sa studieze oferta si sa cumpere. O solutie de marketing facila dar si cu rezultate, clientii sunt atrasi cu aceasta strigare. As fi preferat ca ei sa numeasca preparatul asa cum este cunoscut in limba turca. Cum intri in contact cu fish-kebab-ul ? Locul in care am dat noi peste aceasta oferta, este la intoarcerea din croaziera de pe Bosfor. Practic este inchis un cerc al cunoasterii. Ne-am imbarcat in acea dimineata de joi 9 septembrie, pe nava care te plimba pe o latura a Bosforului, pe partea cu Palatul Dolmabahce, pana la primul mare pod, si apoi te aduce pe partea cealalta inapoi. Aceasta bucla te porneste dintr-o parte a podului Galata, si te lasa putin mai sus, inaintea podului. Ca sa ajungi la imbarcare, iei de la Sultanahmet tramvaiul care te duce la Kabatas si cobori la statia Eminonu, fiind cam 4 statii. Plecarea in cursa si intoarcerea se fac in zona Bazarului egiptean sau Bazarul cu mirodenii, cum este cunoscut. Asadar vaporasul ne-a luat, ne-a plimbat si apoi ne-a lasat in partea celealalta a podului. Aveam doua variante. Sa cedam la oferta de fish-kebab din locul de debarcare sau sa mai mergem un pic, spre iesire, ca sa aderam la spectacolul mai grandios de la iesirea din autogara, intr-u spatiu mult mai larg ? Avem cateva imagini publicate in Google Picasa, ca sa vedeti ambele locuri de servire. Si ca intelegeti sistemul el functioneaza astfel. O ambarcatiune mai modesta sau mai cu pretentii, cu ofertanti imbracati obisnuit sau mai cu zorzoane, in echipa de 3-4, este ancorata la malul apei. In timp ce pasagerii fac sir spre iesire, acesti intreprinzatori striga si te imbie sa cumperi fish-kebab. Este organizat un colt de servire, cu mese mici, cate 4 scaunele, umbrele. Pe mese se afla un suport de servetele, un recipient mare su sosu de lamaie (asa scrie pe flacon, sosu). Cred ca si scobitori. Te asezi, dai comanda, raspunzi la intrebarea si semnele din limbajul internationala, daca vrei si "de toate". Fish-kebab este in fapt peste fript la tabla, specia hering, care raspandeste un miros placut si atatator. Mai atatator decat al micilor si as fi preferat chiar sa nu simt cumva miros de mici pe acolo. O persoana prelucreaza heringii, alta ii pune la fript, o a treia taie paine, o jumatate, la mijloc. Pune pestele, fript, desfacut la mijloc, in bucata de paine. Adauga rosii si ceapa, si cu o viteza extrema, iti serveste 3-4 bucati. De regula, se mananca in grup, intotdeauna, la o masuta sunt mai multi membri ai unei familii. Pofta vine vazand si este transmisibila. Diferenta dintre cele doua puncte de servire este data de locatie. Produsul este la fel de bun. Nu numai locul, dar si spectacolul  este diferit si mai atractiv, la locul de servire de la picioarele podului. Vasele sunt colorate, au ornamente aurite, se balanseaza groaznic, se striga oferta, sunt sute de oameni la masute si fiind un pasaj in apropiere, cu niste gradene de beton, zeci de ale persoane care nu au apucat un loc, in grupuri de 2-3-4, stau asezati si infuleca fish-kebab. Mai este o diferenta dar si un plus pentru fiecare loc de servire. Obiceiul culinar local, de servire, este ca, dupa ce ai infulecat hamesit, portia ta, sa iei o acritura. La punctul de coborare unde ne-am oprit noi sa mancam, la revenirea din croaziera, aveam la dispozitie, pe langa sucuri la doza, si niste sticlute de 250 ml cu ceva lichid rosu. Asa ca alegerea mea, care caut mereu chestii locale, pentru bautura de acompaniament a fost sa cumpar o sticluta din acelea. Supriza sau nu, cand am baut am descoperit ca este o zeama iute, acra, de varza la butoi. Zeama de muraturi, bauta dupa fish-kebab. Si ne-am amintit, din experienta anului trecut, ca are sens. In 2009, in cealalta parte, niste personaje echipate in stil otoman, avand sub stapinire un fel de cutie pe roti, cu vitrina, care are un vas in centru, umplu si vand, la viteza, paharele de plastic, cu varza rosie, varza alba murata, cu un bat de plastic. Stack-uri de paharele de plastic, asteptand cuminit clientii. Atunci cand termina de mancat sandvisul cu peste, localnicii cumpara un paharel din acelea (sau ca dincolo, o doza) si taie pestele fript inghitit la repezeala, cu muratura. Iute, acra si sarata. Si pentru toata aceasta experienta, am vrut sa ajung din nou la Istanbul, fie binecuvantat!

vineri, 17 septembrie 2010

La Stambul cu Al Jazari: "1001 de inventii. Mostenirea culturii musulmane in lumea de azi"

Istanbul este in acest an 2010, Capitala Culturala Europeana. La pachet, in primul rand, cu Pecs (Ungaria) si Essen (Germania). Gasiti mai multe la http://www.en.istanbul2010.org. Anul acest am tras o fuga pana la Stambul, sa ne miram si bucuram de concertul U2, dar si sa o ducem de manuta pe Cristiana sa mai vada ceva istorie, din Bizant si Imperiul Otoman, la fata locului.

Stiati ca instrumentarul chirurgical contemporan, catgut-ul, modelul camera obscura, modul de scriere a cifrelor, zborul cu aripi, au fost gandite oameni de stiinta musulmani ?

In Sultanahmet, chiar in spatiul liber, destul de generos, pe latura din dreapta a Ayasofya-Aghia Sophia-Sfanta Sofia, era ridicat un cort imens. Care a stat in calea privirilor noastre si duminica seara, in ziua sosirii la Stambul, si in celelalte zile. Fiind cazati in zona istorica a orasului, ori de cate ori ne planificam un traseu si recurgeam la mijlocul de transport in comun, traversam zona care includea Hipodromul roman, Suleymaniye Camii, etc. Deci cortul mare. Si nu prea solicitat la intrarea, cozile nu erau foarte mari. Mi-am zis in gand, studiind de cate ori treceam pe langa el, ca este o chestie legata de CCE. O fi pe bani, ce-o fi ? Si tot treceam si mai ales vedeam, en passant, din tramvai. Dupa cateva drumuri m-am dumirit cu privire la titlul expozitiei si deci denumirea ei. Apoi in cursul unei alte treceri, pe seara, era marti, am vazut ca era intrarea gratuita si pana la ora 3.00. Dimineata. Deci se poate, si am intuit ca are legatura cu ceva, interesant de vazut. Daca este gratis, este ocazional, si se poate si mai tarziu, dupa ce am ajuns la Berce Hotel si ne-am tras sufletul, le-am propus vecinelor de cazare, sotiei si fiicei mele, sa iesim pe la 22.00 sa mergem la expozitie. Acord total, desi sub influenta oboselii de peste zi.

Ne-am luat deci de mana, am urcat spre Arasta Bazaar, si inca un pic, am ajuns la Hipodromul Roman, si tusti la cort. Nu eram foart multi, era tarziu. Am asteptatvreo 15 minute, unele persoane au renuntat, coada a mai avansat. Dar cum se numea expozitia ? Am uitat sa va spuns: "1001 inventions. Disocver the Muslim Heritage in our world". Mi-am zis ca va fi interesant. Da, va spun acum, a meritat. Pentru ca tot conceptul era minunat gandit. 

Participarea la eveniment a avut trei parti. Prima parte a fost proiectia filmului cu acelasi nume, "1001 inventions". Am intrat, ne-am asezat intr-un spatiu organizat ca o sala de proiectie, cu niste banchete simple, tari la sezut. In fata unu ecran de proiectie.

Filmul, cu Ben Kingsley in rolul principal, a durat cam vreo 14 minute. El se transforma in cursul actiunii, dintr-un profesor tutore contemporan, intr-un personaj arab pe nume Al Jazari. Care ia de mana cativa liceeni adolescenti, aflati in mijlocul tehnologiei si al gadgeturilor, avand ca tema de documentare liceala "impactul dark ages asupra lumii moderne". Si le explica ca trebuie sa vada nuantele. Invocand personaje din trecut, Ben le arat si le povesteste cum multe din dispozitivele moderne, inventiile inglobate in ele, scrierea numerelor, au fost de fapt creatii originale ale unor ganditori mulsulmani, cu cateva secole in urma.

Partea a doua, a fost constituita de o oferta de aparate/instrumente/activitati, multimedia si interactive, care, rand pe rand, punea vizitatorul sa experimenteze, sa ghiceasca, sa fie testat asupra cunostintelor sale, fiind supus unei experiente complete cu privire la conceptele transmise de realizatorii expozitiei.

Finalul, era o carte despre cele 1001 de inventii. Spre deosebire de restul expozitiei, aceasta era spre achizitie. 

Imediat dupa terminarea Ramadanului, ultima zi a fost miercuri 8 septembrie, au navalit turistii in oras. Si am vazut o coada imensa la cortul cu pricina. Succes garantat. Iar in seara de marti cand am vizitat noi expozitia, am avut parte de ultima vizitare, pentru ca, dupa noi, desi programul era pana la 3.00, au inchis.

Organizatorul si realizatorul expozitiei este o fundatie britanica, care a obtinut finantare din fondurile alocate programului, pentru proiect, numele ei fiind Foundation for Science, Technology and Civilisation (FTSC).

Informatii de detaliu se gasesc la http://www.inventions1001.com. O versiune a filmului se gaseste la http://www.1001inventions.com/media/video/library


International Awards:




► Grand Winner for Best Film (New York Film Festivals, 2010)
► Gold Winner for Best Film in Society and Social Issues (New York Film Festivals, 2010)
► Gold Winner for Best Film in Arts and Humanities (New York Film Festivals, 2010)
► Gold Winner for Best Direction (New York Film Festivals, 2010)
► Gold Winner for Best Writing (New York Film Festivals, 2010)
► Gold Winner for Best Film for an Event Venue (New York Film Festivals, 2010)
► Silver Winner for Best Narration and Performance (New York Film Festivals, 2010)
► Silver Winner for Best Cinematography (New York Film Festivals, 2010)
► Finalist Certificate for Best Original Music (New York Film Festivals, 2010)
► Gold Award for Best Education Film (IVCA, London 2010)
► Gold Award for Best Photography (IVCA, London 2010)
► Silver Award for Best Drama (IVCA, London 2010)
► Silver Award for Best Original Music (IVCA, London 2010)
► Grand Winner for Best Education Film (World Media Festival, Hamburg 2010)
► Gold Award for Best Education Film for Schools (World Media Festival, Hamburg 2010)
► Gold Award for Best Education Film (US International Film Festival, Los Angeles 2010)
► Gold Award for Original Music (US International Film Festival, Los Angeles 2010)
► Gold Award for Specialty Production (US International Film Festival, Los Angeles 2010)
► Gold Award for Best Writing (US International Film Festival, Los Angeles 2010)
► Silver Award for Best Direction (US International Film Festival, Los Angeles 2010)

Hamzabeyli

Hussein, sotul Anei, ne-a facut cunoscut un nou traseu spre Turcia. O harta care se numeste Romanya' dan Turkiye' ye Sila Yolu. Pe harta avem iesirea din Bulgaria prin punctul de frontiera Lesovo (BG) si intrarea in Turcia prin Hamzabeyli (TR). Sa va spun povestea.

Credeti ca este simplu sa traversezi Bulgaria ? Dupa cum ati auzit, poate, nu este. Am calatorit de cinci ori pana acum in Turcia. De trei ori, la Kusadasi, in partea de sud a Turciei, la Marea Egee. Si de doua ori la Istanbul. Din toate cele cinci deplasari, patru le-am realizat cu masina noastra. In total, daca ma gandesc bine, cam 5.000 de km. Deci drumul prin Bulgaria, doar, ne-a oferit experienta a 2700 de km. Varul meu, Nicusor, care a fost primul nostru indrumator, ca ghid turistic, ne-a dat indicatii asupra rutei. La prima plecare am reusit sa ajungem in cealalta parte a tarii. La intoarcere parca nu mai fusesem pe acolo. Si apoi, in celelalte doua calatori de-a lungul Bulgariei, drumul de la sud spre nord, era cu surprize. Mereu rataceam undeva pe o scurtatura. Niciodata drumul la intors nu este acelasi cu cel de la dus, doar si pentru faptul ca se schimba perspectiva. Ce era pe stanga, trece pe dreapta si viceversa.

Dar intotdeauna mirajul a fost sa aflam si sa parcurgem "cel mai scurt drum", sa ajungem in Turcia. Desigur, dorinta calatorului si mai ales a soferului, de a scapa cat mai repede, si mai ales pe lumina, de corvoada condusului la drum lung. Am cautat adesea sa aflu care sunt alte treceri de granita intre Bulgaria si Turcia. Totdeauna iesisem pe la Kapitan Andreevo (Bulgaria) si intrasem in Turcia pe la Kapikule. Mai stiam de o iesire pe traseul care te duce, pe E70 la Varna, Burgas si apoi in sud. Cum am spus, in fiecare an am cautat cel mai scurt drum. V-ati gandit la Via Michelin? Ntzz! Nu stie toate drumurile, de exemplu, nu vedea, nu avea traseu de iesire pe la Hamzabeyli. Am generat traseu economic, rapid, cu vederi, si nu vroia sa iasa pe la Hamzabeyli. Poate Microsoft Route ? Am o editie mai veche, oricum era neactualizata. Am primit anul trecut pentru dotarea mea, dar mai ales usurarea parcurgerii drumurilor lungi cu familia, un sistem GPS. Care se misca mai greu, mi-era teama sa ma bazez pe el. Cu toate astea am pariat pe o upgradare. Si am schimbat cardul de memorie SD de 512 Mb, cu unul nou de 2 Gb. Am transferat tot softul pe acesta si da !....ca sa stiti si voi daca sunteti intr-o situatie asemanatoare, se misca mai repede. Cu toate astea nu aveam incredere in el. Cu trei zile inainte de plecare, in 6 septembrie Cristiana a imprumutat un GPS mai la zi, cu ecranul mai maricel. Si vreau sa va spun ca doua surse mi-au confirmat traseul spre Hamzabeyli.

Hussein, pacea lui Allah fie asupra lui, mi-a dat o harta simpla care scotea in evident numai traseul, tiparita si finantata de cateva companii turcesti, tocmai pentru conationalii lor care traverseaza Bulgaria. Erau date indicatii personalizate si chiar indicata, la Omurtag, moscheea, posibilitatea de a te ruga. Harta dadea traseul dorit, extrem de simplu si, precum harta lui Piri Reis, ne confirma faptul ca exista cel mai scurt traseu Romania-Turcia. Cat credeti ca are ca lungime ? 308 kilometri. Da, celelalte aplicatii precum Via Michelin, dadeau celelalte rute prin Stara Zagora sau Nova Zagora, de peste 450 de kilometri. Misiunea noastra era sa gasim distanta cea mai scurta spre Turcia. Pentru ca intrand in Turcia, aveam la dispozitie circa 230 de kilometri de autostrada, Avrupa Otoyolu sau O-3, pana la Istanbul. Am mai beneficiat, pe langa harta primita de la Hussein, de harta generata de Booking.com, chiar din mailul de confirmare a rezervarii. Traseul era super ok si includea axa Ruse-Hamzabeyli. Am introdus coordonatele in sistemul GPS, cu care apoi am constatat o dificultate. Nu stia sa ocoleasca orasele. Cu alte cuvinte imi spunea sa ma intorc de mult ori, daca treceam pe langa localitatile din Bulgaria. Sau uneori spunea sa o iau la dreapta dar nu era nici un drum la dreapta, de fapt era o curba. Si am comutat asistentul vocal de pe limba roman pe limba engleza, pentru ca compania producatoare, folosind probabil un soft automat de traducere a tradus "follow next" cu "pe urma". Si vocea spunea "...pe urma" si se oprea. Pe urma ce? De-ale vanzatorilor de sisteme si aplicatii GPS. Oricum, nu va bazati numai pe sistemul GPS, luati o harta si daca este posibil, tiparita chiar de o companie din tara de tranzitat. Aia stiu ce drumuri au pe la ei, last hour! 

Si acum sa va spun traseul, ca il stiu pe de rost: Ruse-Razgrad-Targoviste-Iambol-Omurtag-Kotel-Elhovo-Lesovo-Hamzabeyli. Este un drum care merge spre Varna, cum iesi din Ruse, dar apoi faci spre Razgrad la un moment dat. In rest te duce drumul inainte.

Hamzabeyli este un punct de frontiera curat, modern, neaglomerat. Incercati ! Dupa aceea urmeaza Turcia!

luni, 12 iulie 2010

Gratuit vs. platit

O tema interesanta a reaparut intr-un articol de blog, la Cristian Manafu. Acces gratuit la continut sau platit ? Aceasta este intrebarea. Mai simplu spus, gratuit vs. platit. Eu compar acest model de business cu cel din offline: cartile sunt pe bani, revistele sunt pe bani, publicatiile tiparite sunt pe bani, tot ce este marfa pe lumea asta, este pe bani. Banii cuiva, dar bani. Ca atare, nu inteleg de ce paradigma "continutul pe Internet este gratuit", nu poate fi rasturnata sau macar zdruncinata ? Pentru ca ni se pare ca nu ar merge ? Eu zic sa ii lasam pe cei care doresc sa testeze acest model nou de business, sa vedem ce se intampla. Si nu ce se intampla de pe o luna pe alta, ca un nou model se testeaza in ani de zile. Apoi ignoram dimensiunea fenomenului. Daca un singur publisher vrea sa rastoarne paradigma, poate ar fi cazul sa fim sceptici. Dar ganditi-va, cu acea capacitatea de a vedea posibilul in lucrurile 'on the reverse': dar daca din ce in ce mai multi publisheri trec la plata continutului si se unesc intre ei, acesta nu va face diferenta ? Si in alt treilea rind, uitam despre ce continut vorbim - sau nu vrem sa il definim ? La ce continut ne gandim, cand ne gandim si il analizam ? La cancanurile din tabloide, la articolele de toata jena care compileaza traduceri din agentii straine ? Pai normal ca o presa mimetica, de joasa factura, cu unii jurnalisti slab pregatiti, nu va atrage plata pe continut. Am dat o data ca exemplu publicatii cu plata: Harvard Business Review sau Financial Times, altele si altele. Mi s-a replicat, intr-o alta discutie, ca in Romania (era o discutie despre Adevarul) nu avem asa ceva. Bine, dar noi vorbim si de dimensiunea aspirationala, pentru ca un antreprenor (Patriciu), banuiesc ca nu va trece brusc de la modelul curent online la plata, fara sa dea in schimb nimic. Si se gasesc retete prin care sa adaugi valoare, dincolo de pragul de taxare: continut audio video, analize, gadget-uri, club membership, etc. Si as mai zice ca trebuie sa ne distantam insine de modelul de consumator de gratuitati, care pare cam comunist. Noi, ca ganditori liberi, unii antreprenori, nu ar trebui sa ne bucuram ca poate se va termina cu milogeala - "vrem gratis, vrem gratis !" - si ca poate se va ajunge la niste modele adevarate de afaceri in care pretul - nu numai el - va recompensa munca creatorilor ? Eu sunt pentru indrazneala, pentru rasturnarea paradigmei. Cei care spun 'nu va merge', nu stiu de fapt nimic despre viitorul comportament al consumatorilor. Si daca nu stiu/stim nimic despre ce va face consumatorul peste 2-3 ani, intr-un context modificat, de ce este posibil sa se spuna ca nu va merge ? Pe ce ne bazam, pe analiza, pe simulari ? Nu pe speculatii care au sansa 50% de a se implini, intr-un sens. Dar si in celalalt sens se poate. Incercarile sporadice de acum 6-7 ani si cele recente, nu ne spun nimic despre viitor. Faptul ca mie (sau unei persoane) nu mi-ar conveni sa platesc pentru continut, nu trebuie sa ma faca sa extrapolez aceasta dorinta/frustrare la toata masa de consumatori, sa generalizez. Si mai mai gandesc ca, asa cum exista cumparatori de marfuri de milioane de dolari, si plata de continut - nu la acea scara, va avea clientii sai. Ce putem spune este ca introducerea criteriului monetar pentru accesul la continut - nu informatie - ci continut, va diviza si mai multa internautii. Va crea o noua diviziune sociala a Internetului. Ai bani, ai parte, nu ai bani, te duci la biblioteca. Mi-aduc aminte ca am avut un abonament la o selectie de resurse, gestionata de British Library. Am platit o suma nu mare, de circa 60 RON. Dar ce am gasit acolo, nu gaseai gratuit in Internet. De aceea revin: plata, pentru ce ? Trebuie sa definim: informatii, continut, cunostinte tehnologice, cercetari ? Ce anume este in discutie ? Poate nu stim, dar in Internet se gaseste o parte infima din cunostintele umanitatii, iar Internetul este vechi, asa ca mediu de masa, doar de prin 1995 incoace. Restul se gaseste in biblioteci de dinaintea acestui prag. Si as mai adauga ceva: comparati agresiunea la care este supus consumatorul roman, pe siturile catorva din publicatiile online care conteaza, cu lectura unui continut online de elita produs in tarile dezvoltate. Poate as prefera sa platesc ceva banuti sa nu trebuiasca sa dau click-uri peste click-uri ca sa 'scap' de tot felul de aberatii. Recomand ca model nytimes.com, ft.com, economist.com, canardenchaine.fr, etc. Decat asa publicitate, ca in online-ul de pe la noi, de nu mai vezi continutul, mai bine pe bani, dar fara agresarea consumatorului. Dezbaterea poate fi interesanta daca vom incerca sa vedem si partea plina a paharului. 

joi, 8 iulie 2010

Amendamentul Cristi Puiu

Pe 7 iulie seara m-am combinat cu sotia mea si am purces la o aventura. A treia proiectie cu public, dar necomerciala a filmului "Aurora" realizat de Cristi Puiul la sala Elvira Popesco a Institutului Francez din Bucuresti.  A treia. pentru ca celelalte doua s-au intamplat la Cannes (unde nu am ajuns niciodata) si la TIFF (unde inca nu am fost niciodata). 

Pentru cei care doresc versiunea scurta despre ceea ce eu am inteles ca pare a ne povesti regizorul, in filmul sau, iata: un barbat in jurul a 40 de ani, timp de o zi si o noapte parcurge mai multe trasee locative, locuri de munca, urbane, se intalneste cu persoane familiare si familiale, omoara 4 oameni, 2 barbati si 2 femei, si in final se preda politiei. Tot timpul pare ca se ascunde de cineva, pare a crede ca este urmarit, pare a se feri, efectuand o cursa in zig-zag prin toate palierele temporale si greografice si umane, care ii constituie viata, plaseaza semne de intrebare si markere peste tot. Iar in final, fara tremur si emotie, fara explicatii logice, ci doa una rece si stupida, explica de ce i-a omorat pe cei 4 (notarul, o colega a lui, socrii sai): pentru ca un divort lasa urme in viata unui om. Iar el de asta i-a omorat, pentru ca aveau legatura cu divortul sau. STOP. Scriind asta, mi-am adus aminte de "Tacerea mieilor". Acolo suntem scufundati in mintea sofisticata a unui criminal in serie feroce, aici victimele nu vorbesc, nu le vedem groaza, ci intuim durerea profunda a ultimei lor secunde, iar criminalul arata ca un cetatean care declara la politie, ca si cum ar spune "Ana are mere", ca a omorat 4 oameni. REWIND.

Filmul se termina sau incepe, cu personajul principal, am putea spune. STOP. Este barbatul care traverseaza filmul de la inceput pina la sfarsit, Viorel Gheghea, personajul principal ? Sau este personajul pe care regizorul ni-l propune in principal, pentru a-i urmari viata intr-un segment temporal, care pare fara sfarsit. Sau de fapt exista un altul sau mai multe personaje principale, care il urmaresc pe parcursul actiunilor sale, timp de peste o zi si o noapte: regizorul, sotia sa absenta, publicul si fiecare dintre spectatorii care incearca sa ii descifreze viata ? RELUARE/REWIND.

Deci acest personaj principal in viata caruia suntem bagati de voie, de nevoie, ajunge in partea finala a filmului, la sectia de politie pentru a se preda. STOP. Este aceasta parte finala sfarsitul povestii sau inceputul ei ? REWIND/RELUARE. Si aici Viorel Gheghea intra in jocul in care, in mijlocul unei rutinei politienesti de tot rahatul, dar tipica pentru lehamitea romaneasca, spune cine este, de unde este si pentru ce anume s-a predat politiei. Iar cand faptele sale sunt confirmate de alte surse de pe teren, anchetatorii purced la scrierea depozitiei. Totul intr-un calm cinic, rece si indiferent, pe masura unei situatii atipice: o persoana s-a predat politiei, cu calm si cu arma crimei in brate, autodenuntandu-se pentru omorarea a 4 persoane.

Toata scena, ne readuce in minte spatiul aseptic, curat si corect politic al filmelor politiste de consum, mai ales al celor din filmele hollywood-iene: martorul nu este bruscat, dar are catuse la maini, este pazit tot timpul de cineva, politistii sunt niste sofisticati psihologi si decorticatori de suflete umane. Ei il chinuie pe presupusul faptuitor cu sofisticate intrebari, care il duc pe acesta in capcane logice complicate, pentru ca in final sa ii demonstreze ca oricat de calculata ar fi crima, faptele, este mai prost decat echipa de politisti cu master in psihologie si drept si poate doctorate. Ultima scena din film nu este astfel construita si nu avea de ce. Este un caz atipic, un faptuitor care, incredibil, se preda in mainile unei politii romane neaose. Scena finala are caractere: anchetatorul politist meserias, care vede nepricerea celor din jur si ii priveste cu ochi critici, el fiind seful. Agentul de politie care se ocupa pe langa treburile de serviciu, de masina dusa la service a sefului, mana dreapta a anchetatorului, un pic neatent si poate putin depasit intelectual de meseria sa. STOP. In filmele americane ti se face cunoscut "avertismentul Miranda". Care suna astfel, desi il stiti pe dinafara: "You have the right to remain silent. Anything you say can and will be used against you in a court of law. You have the right to speak to an attorney, and to have an attorney present during any questioning. If you cannot afford a lawyer, one will be provided for you at government expense." 

REWIND/RELUARE. De aici mi-a venit ideea, ca din toate tilurile posibile ce ar putea fi atasate unor ganduri despre filmul lui Cristi Puiu, "Aurora", unul ar fi cel de la inceput: "Amendamentul Cristi Puiu". Nu un avertisment Miranda, ci un amendament Cristi Puiui la modul nostru concervator si cliseit de gandire. Stiu ca titlul pe care mi l-am propus nu este o pozitionare originala. Dar Cristi Puiu ne-a avertizat, pe scena de la "Elvira Popesco", ca nu este vorba de un film "bun", cum a inteles gresit presa de la Festivalul Filmului de la Cannes (bon vs. long, fr.), din conferinta de presa, ci este un film "lung". Filmul este lung, obositor, epuizant, solicitant, fara sfarsit, si este un examen de admitere/acces in mintea lui Viorel Gheghea sau a lui Cristi Puiu. Iar filmul lui este un amendament la felul in care puteam vede viata din jurul nostru, este un amendament care ne spune ca suntem in fata nu numai unei alegeri dificile - intru sau nu in sala de cinema vad filmul ? - ci ne atrage atentia sa ne gandim daca suntem sau nu pregatiti sa intelegem viata altora, si mai ales a celor a caror poveste ne-a poate fi propusa de realizatorul de film. Cristi Puiu ne-a avertizat, cu subtitlitate ca filmul este lung, lung nu ca durata, ci lung ca digestie. Ma si gindeam aseara, dupa iesirea de la proiectie sa il intreb pe realizator sau sa ii propun sa ne dea un film peste inca 4 sau 5 ani. Poate exagerez. STOP. Personajul principal este interpretat de regizorul si scenaristul filmului, Cristi Puiu. Acum ma gandesc daca nu cumva suntem in mintea lui Puiu, o succesiune de apartamente, camere care reprezinta etape in viata lui Viorel. Cel putin 5 apartemente sunt parcurse in cele 3 ore de film. Toate marcheaza o relatie a personajului cu o parte din viata sa:  un apartament care circumscrie bucata de viata comuna cu a mamei sale, Pusa, acum recasatorita; apartamentul in care pare sa petreaca o relatie extraconjugala a lui Viorel cu o femeie casatorita, Gina; un apartament care pare a circumscrie viata prezenta a personajului principal, cu mai multe camere in curs de zugravire, renovare si doar una locuibila; vila socrilor sai. REWIND. De fapt daca ma gandesc, Viorel Gheghea parcurge spatii inchise complexe - apartamente sau unitati distincte - camera sa din apartamentul in reperatii, camera sa din apartamentul mamei sale. Doua spatii semnificative intangibile.

Personajul construieste minutios si calculat actiunea sa criminala. Face rost de element componente pentru o arma pe care o poseda, de la uzina unde lucreaza. O testeaza in casa, fapt neobisnuit si aiurea, multi dintre privitori ar fi mers la padure, nu ar fi ales o saltea, intr-o camera de bloc drept tinta. Apoi cumpara munitie si o alta arma, de calibru 12. Se strecoara intr-o parcare subterana si ucide cu 2 focuri de arma doua persoane, un barbat si o femeie. Apoi cu arma, pe care o monteaza si demonteaza de cateva ori, il omoara pe socrul sau, dupa ce a omorat-o cu mai mult lovituri de cutit si o impuscatura, pe soacra sa. Aceasta este actiunea legata care traverseaza filmul. Prin personaj, arma, atitudine, actiune. La momentul crimei din parcare, am crezut ca este o tragica intamplare, prin care personajul vroia sa verifice daca are acea tarie nebuna de a omor oameni. Am crezut ca este o repetitie inaintea a altceva. La final am aflat ca erau notarul implicat in divortul sau si o persoana care se afla intamplator cu el la parcare. STOP. Lucrurile nu sunt oferite pe tava de Cristi Puiu. Si nu sunt oferite pe tava nici in viata. De fapt, ceea ce intreprindem in viata, sunt actiuni ca urmare a unor deductii si inductii logice, bazate pe prejudecati, resentimente, presupuneri, clisee, situatii comune. Cristi nu ne spune aproape nimic, explicit, ca la scoala.  Nici un personaj nu ne lamureste, ca la scoala, despre lucruri precum astea, de exemplu: "De ce dracu se uita asta tot timpul pe vizor ?" sau "De ce asculta pe la usi si pindeste ?". Intr-un film in care faptele acopera poate 80% din economia filmului, dialogurile fiind extrem de sarace si uneori parte a unor situatii absurde. Un divort fir rosu ne vine in minte, de-abia cand personajul, care se muta dintr-o locatie in alta tot timpul, indica unei echipe de persoane care se ocupa cu preluarea de mobilier din apartamentul in curs de renovare, sa nu ia decat lucruri pina la jumatate camerei, acel 50%, care ne arata sau ne poate face sa credem ca este o situatie in care se face partajul fizic al bunurilor cuplului. Iar in scena finala, Viore Gheghea ne spune ca un divort lasa urme si notarul si socrii sai ar fi trebuit sa se gandesca dinainte. REWIND/RELUARE. Mi-a fost frica ca nu cumva personajul sa isi omoare si copii. De ce nu a facut-o ? De ce ar fi facut-o, in film ? Pentru ca cliseele privind criminalii in serie ne spun asta. Si la un moment dat, initial al povestii sale, personajul este pus in situatia in care testeaza imaginar, cum s-ar potrivi pusca pe corpul sau, daca s-ar sinucide. Si totusi nu s-a sinucis dupa comiterea celor 4 crime, nu si-a omorat copii, desi ne-a fost frica mai multora, nu a omorat pe nimeni la magazinul de confectii (una din casutele parcurse de personaj, si avea tot timpul arma la el), ci s-a predat politiei. 

Despre imagine cred ca trebuie vorbit, discutat. Autorul este Viorel Sergovici, si mi-am imaginat pe parcursul proiectiei, cat de mult Cristi Puiu a fost in Viorel Sergovici si cat de mult Viorel Sergovici a fost in Cristi Puiu. Pentru ca pentru a-l filma pe un actor care este si regizor, trebuie sa fie ceva care ii leaga pe cei doi. Ceva care sa permita camerei sa simta ceea ce regizorul a spus ca ar vrea sa se vada si ce anume directia de imagine ne spune, transmite, noua spectatorilor. Este interesanta abordarea aparte pe care o propune filmul: camera nu urmareste personajul din toate unghiurile si proximitatile posibile. Ne uitam prin vizorul ei, tragem cu ochiul, privim prin intredeschideri de usi, cele mai adesea noi, ca spectatori si cel mai adesea personajul este un voyeur. Dupa cum bine spune uneori Cristi Puiu. Este o sfasiere sa vezi si sa auzi prin usa intredeschisa cum este ucis socrul lui Viorel: auzi o bucata de dialog, sunetul impuscaturilor, un cropping vizual al criminalului, care mereu tinteste ca la vinatoare victimele. Apoi la plecarea sa de la locul crimei, acelasi cropping vizual ne arata nu victima, ci doar picioarele victimei intr-o balta de sange. Aceasta partinire vizuala, te face sa suferi, ca nu ai fost mai prezent in camera respectiva, camera nu ti-a oferit ultima secunda de groaza de pe fata victimei, nu ti s-a oferit acea pozitionare a relatiei si dialogului care este caracteristica gramaticii vizuale obisnuite. Nimic, doar fragmente care te frustreaza ca spectator deja obisnuit cu un alt mod de a ti se servi tensiunile si faptele unei actiuni criminale. Uciderea soacrei, care a precedat pe aceea a socrului, este initiata printr-o vizita in casa, o cafea rece si un dialog vizual al lui Viorel cu aceasta. STOP. Jocul lui Cristi Puiu aici, mi s-a parut un pic fortat. Soacra sa taie cartofi, ii feliaza, in picioare, camera suprinde la jumatate de cadru, din plan apropiat, pe Viorel uitandu-se la ba la cutitul manipulat de femei, ba ridica privirea la ea, intr-u mod usor feroce, care ne face sa credem ca ii va smulge cutiul din mana si apoi va intreprinde ceva tragic.REWIND/RELUARE. Soacra sa urca la etaj, cu treaburi domestice, continua dialogul de la distanta cu Viorel, acest urca dupa ea, iar noi ramanem in sala si in acelasi timp la parterul vilei. Se aud dialogul sfasiat al victimei, bufnituri repetate si apoi Viorel coboara, stergandu-se pe maini. Aceasta postura testimoniala a spectatorului este tot timpul impusa de Cristi Puiu, pe parcursul filmului. Vrei sa vezi mai mult, sa fii acolo unde se intampla, sa participi pentru ca toate filmele asa fac: iti traduc si arata totul, te baga cu forta in spatiul faptelor. Ei, domnul Cristi Puiu, ne pune in pozitia de camera de supraveghere: care este amplasata la loc fix, care nu acopera vizual totul. Spectatorul are unghiuri limitate de vedere, si presupune ce se intampla, mai ales in acele momente tragice ale uciderii socrilor. Asta este munca la care ne supune realizatorul, si mai ales un examen al modului nostru de a intelege ce se intampla.

Raman multe intrebari, pentru cei care vor vedea filmul sau il vor revedea. STOP. Din pacate sau din fericie, trebuia ca filmul sa mai fie revazut. Eu asa am simitit. Cred ca este un film care te pune in situatia sa te auto-examinezi, sa dai drumul la motor si sa lupti contra bolii Alzheimer. Munciti celule gri, munciti ! REWIND. Nu am reusit dupa 3 ore sa 'vad' de ce este intitulat "Aurora", de ce nu este prezenta fizic sotia personajului principal, Amalia ? STOP. Sau ea este cea care il urmareste peste tot ? REWIND. De ce ajunge Viorel intr-o gara, intr-un magazin de confectii, cine este Andreea Bratila, de ce este manipulat un calorifer electric ? De ce sunt acestea prinse in film ? STOP. Acum cred ca povestea este un joc pe calculator. Cu multe pacaleli incluse pe ici pe colo, traps sau capcane.Oare? REWIND.

Nu stiu daca o sa devin abonat la "sala de fitness" Cristi Puiu, pentru ca 3 ore de stat in sala de cinema si de ridicat, poate doar de catre unii si de catre altii nu, de haltere intelectuale si de rezolvat quiz-uri si de aruncat priviri poate in viata sau a altora asta ar insemna. 

Nu stiu daca filmul este o capodopera, daca este complet, daca este incomplet, si daca va fi un milestone

Dar m-a durut groaznic genunchiul piciorului drept, randurile sunt inguste la "Elvira Popesco". Si am cam intepenit. Da, pot spune, pe scurt: filmul a fost lung !