#INTERMARCHE: Legumele urâte, înapoi la bucătărie!!!

Tea Vasilescu adică Tea slăbeşte pentru inima copiilor mi-a transmis o ştire publicată în presa online din România, despre o acţiune de marketing, din Franța, a unui lanţ de retail INTERMARCHE, care a dat nume legumelor "urâte", le-a personificat, le-a făcut simpatice. Mărul grotesc, Cartoful ridicol, Hidoasa portocală, Lămâia ratată, etc. Consumatorii se omoară după ele. Priviţi prezentarea şi dacă vreţi, citiţi şi analiza critică. Lanţul agroalimentar practică fascismul legumicol şi nu o recunoaşte. So what?

Intermarché - "Inglorious Fruits and Vegetables"

Aşa cum am spus, cumpărătorii se omoară pentru ele, culmea? Acum, să fim serioși un pic, asta dacă vreți și dvs. Noi consumatorii nu vrem legume diforme și trebuie să fim convinși? Hai să deconstruim și să acuzăm un pic. Pentru că iată ce cred eu despre ce stă în spatele acestei poveşti.

Nu este decât un răspuns normal pentru câteva probleme. 

• Marketingul francez a găsit un răspuns, prin legumele urâte dar simpatice, de exemplu, la întrebarea: Cum facem să reintroducem în consum, să accepte consumatorii, legumele și fructele de la micii producători, care nu au bani să investească în instalaţii scumpe de sortare şi pentru faptul că sunt mici şi produc puţini?
• Marketingul francez a mai găsit un răspuns, prin legumele urâte dar simpatice, de exemplu, la întrebarea: Cum facem să reducem risipa de legume şi fructe dinaintea ajungerii acestora la consumator, în faza de sortare? Pentru că în lumea dezvoltată se discută despre reducerea risipei de hrană. La noi?
• Este un experiment interesant care arată pe de o parte, că trebuie iar pe de altă parte, cine trebuie să rupă transfigurarea perfecțiunii umane și a mașinismului, dinspre noi către natura. Lanțul agroindustrial, pentru că este lanț, are puterea și poate modifica cererea și educa consumatorii. Natura este imperfectă.
• Adesea se spune că roșiile sferice, merele perfect similare, gogoșarii gemeni sunt cei doriti și ceruți de consumatori. Ba chiar consumatorii sunt sugestionați și convinși că este felul lor de consumatori să caute și să consume legume perfecte. Așa pretinde de exemplu domnul Croitoru de la asociația MATCA dar și alții. Eu nu am cerut niciodată la piață roșii sferice, nici măcar spălate. 
• Acest push în piață de legume și fructe ce respectă parcă un canon inexistent pentru legume al lui Leonardo da Vinci, este exact discriminarea din sfera socială: urâții, cocoșatii, chiorii, femeile cu barbă, nu au ce căuta în viața noastră. Nu merg mai departe cu ceea ne spune o astfel de atitudine.
• Industrializarea ne-am îmbâcsit mintea, pentru că roșia perfectă ce ne-a fost impusă, este finalul unui proces de producție pe bandă rulantă. Probabil că am obținut mai multe roșii, tomate. Dar cu ce preț? Am omorât diversitatea.
• În articol se întreabă autorii, "Pe când la noi"? Oricând, este răspunsul, doar să vrea "comerţul modern", lanţurile de retail. 
• Aspectul legumelor şi fructelor precum aspectul oamenilor nu nimic de-a face cu gustul, conţinutul şi personalitatea lor. 
• Avem de-a face de fapt cu un "aprozar" fascist şi rasist. Au preluat puterea si consumatorii ar trebui sa se lupte cu asta.
• Ştiţi cum a numit asta Slow Food ? "Dreptul popoarelor de a-şi alege hrana"....
• Pare ridicol dar nu este. Agro-businessul, stăpânind alimentaţia noastră, de fapt ne controlează pe noi. Aşa cum stăpânirea limbii este stăpânirea minţii.

#Danone za men, za bălgarski vkus

Grafica aleasă pentru produsul analizat, îmi sugerează AXE, vouă nu? Din excursia mea în Bulgaria de săptămâna trecută, pentru că de fiecare dată vânez un subiect. Vă propun, spre analiză superficială, un produs nou, oferit pieţei bulgăreşti de către Danone. Cu o denumire joc de cuvinte, Danone pentru mine-Danone za men, adică Danone pentru bărbați. Fiind vorba de airan, produs lactat extrem de răspândit în țara vecină, provenit din cultura culinară musulmană, este de înțeles conotația. Adică airan pentru noi băieții. Grafica aleasă pentru produsul analizat îmi sugerează AXE, vouă nu?

Supa tarator, musaca, palacinte din Bulgaria

Am tras o fugă până în Bulgaria. La Veliko Tarnovo. Sau Veliko Turnovo. Ori Veliko Târnovo. Sau Ţarevgrad Turnovo. Nuanţe şi nuanţe culturale. Evident că am tras cu ochiul la magazinele alimentare locale, am testat câteva locante, şi am observat. Azi vă ofer, în imagini, impresii despre ce am mâncat în apropiere de piaţa Asen, la un mic local popular, afumat, de rezistenţă faţă de ofertele de alimentaţie publică mainstream, local aflat în apropierea cetăţii Ţareviţa Turnovo. Ce am ales? Supă de castraveţi tarator, musaca şi pâine, palacinte. Tarator este o supă de iaurt întins, diluat, cu castraveţi tăiaţi mărunt, rece, cu mărar presărat. Musacaua avea special faptul că avea cartofii tăiaţi cubuleţe şi era însoţită de iaurt. Alături am avut şi nişte palacinte, ceva între pâine şi turtă, făcute la cald. Anecdotic este faptul că domnul care era şi patron şi bucătar, era cu fiul său, şi, pentru că o rup uşor pe bulgăreşte, s-a interesat de comerțul cu mărfuri chinezești din București. I-am confirmat că da, există un en-gros la București, Dragonul roșu. Dar că prețurile sunt mari. Ideea lor era ca fiul să dea o fugă până acolo pentru niscaiva comerț. Masa a fost interesantă. Mulțumim și vedeți imaginile. 

Adio, produse tradiţionale...countdown..

MADR

Mai sunt încă două luni până când produsele tradiţionale pe vechiul atestat ar trebui să nu se mai prevaleze de el. Vechiul ordin a generat din 2004 până la data intrării în vigoare a noii legislaţii, peste 4.500 de produse tradiţionale. Ai fi spus că batem în diversitate şi varietate culinară Asia, Europa, şi Americile la un loc . Pe de altă parte noua reglementare va servi doar unora. Să vedem care va fi noua lista la 9 luni de la expirarea vechilor liste. Un început de listă AICI. Nu m-a convins decât parţial.

SURSĂ AICI

“În data de 11.11.2013 în Monitorul Oficial Partea I, nr. 688 a fost publicat Ordinul nr. 724 din 29 iulie 2013 privind atestarea produselor tradiţionale. Ordinul comun al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerului Sănătăţii şi al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării.

Atestatele eliberate anterior rămân valabile 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentului ordin. Eliberarea noului tip de atestat se face la solicitarea operatorului economic, după verificarea vechiului caiet de sarcini şi a spaţiului destinat producţiei, cu respectarea normelor impuse prin prezentul ordin.

La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 690/2004 pentru aprobarea Normei privind condiţiile şi criteriile pentru atestarea produselor tradiţionale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 938 din 14 octombrie 2004”.

Să plângă Putin! Cumpăraţi din Basarabia!

Este vorba despre hrană şi este vorba despre cunoaşterea ei. Două situaţii importante: una când Federaţia Rusă a restricţionat importurile de produse alimentare din Republica Moldova. Alta, când Uniunea Europeană a facilitat importul de vin din Republica Moldova. Atunci am creat o pagină în Facebook, "Să plângă Putin!", cu o invitaţie către netizeni să cumpere de la vecinii noştri. Acum aveţi ocazia, de la Palatul Parlamentului, între 18-21 iunie 2014. 

Slow food jewish, la gastronomie juive, bucătărie evreiască, unde eşti tu?

De ideea unei bucătării evreieşti, în sensul de gastronomie evreiască, mă leagă mai multe amintiri şi întâmplări. Cu acest articol vă dau o idee, un subiect de meditaţie, o idee de afacere. Dar mai întâi răspundeţi unei întrebări: bine-bine, din nefericire evreii nu mai sunt cu noi, dar nimeni nu a îndrăznit să pună pe picioare un restaurant evreiesc, la Bucureşti, deci de ce nu avem un restaurant cu specific? 

Resurse aveţi aici

Jewish Cooking Recipes

Jewish Cooking

Our Seven Favorite Jewish Cook Books

Dar istoricul şi motivele mele mai jos.

În 1995 când am vizitat oraşul Chişinău, mai multe mi-au atras atenţia. Teatrul "Luceafărul". Magazinele din centru. Parcul cu busturile lui. Şi restaurantul evreiesc dintr-un cartier vechi al oraşului. Atunci mi-a atras atenţia prima dată acest exotism culinar, oarecum.

În Bucureşti a funcţionat ceva ce pretindea, din denumire, că este un adevărat restaurant cu specific evreiesc. Era în zona bisericii Bucur, treceam cu maşina pe acolo, dar după un timp a dispărut.

Ideea a revenit în actualitate când am participat la Slow Food Eurogusto 2011. În larga paletă de manifestări de acolo am găsit publicaţii despre un seminar dedicat mâncării evreieşti. Organizat de un Institut European pentru Istoria şi Cultura Alimentaţiei. 

Întâmplător, acum 3 săptămâni am picat pe un program, cred că transmis la DIGI Life, despre o familie de evrei şi tradiţia culinară. O incursiune interesantă în reţete care ba sunt specifice şi influenţate de mediul spaniol (evreii sefarzi), ba sunt reţete care păstrează din farmecul Europei centrale şi răsăritene, ba reţete locale, din Israel, care împrumută din tradiţia comună semită, a popoarelor din regiune. Deşi aparent ai de-a face cu evrei, originea lor, de unde se trage familia, are mare importanţă când priveşti mâncarea, slow food-ul evreiesc.

Toate astea au avut şi un pic de coagulant, când la o emisiune Par Avion a Anei Maria Caia, la RFI Romania, l-am ascultat pe Mihai Dobrovolschi povestind de toate pentru toţi despre experienţa sa culinară în Israel. Care confirma diversitatea culinară, bunele şi relele.

Rămâne deci întrebarea, de ce nu avem un restaurant cu specific evreiesc în Bucureşti? 

Bio - un business comme les autres?

Theo Hani nu vă spune nimic? Ştiţi probabil de buzz-ul din jurul agriculturii ecologice. Această nouă paradigmă agricolă atrage deja de câţiva ani, marii investitori străini, care culeg astfel subvenţiile generoase de la UE. Agricultura ecologică este şi ea "victima" industrializării. Această activitate este o nişă susţinută de mai multe cicluri de Uniunea Europeană cu corolarul ei, producţia de alimente ecologice. Theo Hani este unul din cei mai importanţi investitori în agricultura ecologică din vestul României.

1) Graficul pe care l-am descoperit, ca orice vizual, este sugestiv. Triumfalist, cu emfază, dar trebuie spus că în lupta cu agricultura industrială, merită. In articol graficul. 

2) "BIO - UN BUSINESS COMME LES AUTRES ?" Recent ARTE a difuzat un film, realizat şi în România, care arată fenomenul industrializării şi alienarea micilor fermieri. In articol link-ul.

Concluzia? Este bun, dar este produs industrial. Eco.

Cornul şi laptele ascund faptele

O mită electorală, de mai mulţi ani, programul "cornul şi laptele" funcţionează. Nu există nicio evaluare oficială. Nu este însoţit de nici un program de comunicare. Pentru că ar trebui, ca şi la programul de consum de fructe, să existe comunicare şi educaţie de însoţire. Ca şi în cazul vaccinurilor, se consideră că o gratuitate este automat consumată de un posibil cetăţean amorf, şi nu este nevoie ca statul să investească în comunicare. Paradoxul este: consumul de lactate la români, a scăzut, probabil alte produse au substituit felia respectivă. De ce sunt critic şi pansiv: seara, la o şcoală din Bucureşti, lădiţe cu produse neconsumate. Poate că o pierdere de 10% nu contează. Oare, nu arată asta că banii noştri se pierd, nu arată că poate alţii puteau primi laptele, dar el este aruncat? Etc. Imagini cu lădiţele, aşa, pe un hol, la ora 20.00 seara. Trebuie să mă credeţi că erau acolo. 

PICOVIT - O macelarie isi considera clientii, niste prosti

O companie românească, de cartier şi-a pus la măcelărie, pe uşă, poziţionarea de marketing: porc românesc. 100%. Adică nu este metisat, chiar şi picioarele sunt de porc românesc. Trebuie să ştiţi că dacă le veţi cere aşa ceva, la galantar, porc românesc, nu există. Rasele au un nume. Rasele indigene de porc se numesc: Stocli, Mangaliţa, Bazna, Albul de Banat şi Albul de Ruşeţu. Informaţii AICI. Cum vedeţi nu există nici măcar porcul de "Picovit". Este o glumă proastă care ascunde probabil carnea de porc de import, dar arată şi recunoaşterea indirectă a scăderii nivelului de cultură a consumatorului în materie de hrană. Aici ar trebui să vină un control pentru practici comerciale abuzive, înşelătoare. Deranajant că comerciantul este un ignorant, că nu îşi respectă clienţii, îi insultă. Dar clienţii, ei nu se apără? Imagini în articol.

De la OFXAM, despre cum polueaza BIG 10 din food

„Standing on the Sidelines” un raport recent OFXAM, despre poluarea pe care ne-o oferă industria alimentară. Răsfoiţi. Cele mai mari 10 companii din industria alimentară emit gaze cu efect de seră cât „a 25-a cea mai poluantă ţară din lume”. Cum vă place? Se poate compara asta, ca daune, cu faptul că am putea noi românii, noi europenii, susţine mica industrie alimentară ce ar putea fi un motor pentru dezvoltarea locală? Este un raport recent OXFAM, care arată cu degetul la companiile globale. Da, ne dau mâncare ieftină, dar cu ce costuri de mediu şi sociale?

Ce se intampla cu Danone si FrieslandCampina

Câteva ştiri din presa economică (Ziarul Financiar) ne spun că doua mari conglomerate internaţionale din industria laptelui din România, suferă de câteva probleme. Iată ce spune presa şi ce întrebări nasc, la prima vedere. Să le luăm pe rând. Articolele Friesland Campina AICI, Danone AICI şi relocarea FrieslandCampina AICI.

1) Scăderea producţiei. 

• Este acesta efectul unei canibalizări între uriaşi, pentru că toţi fabrică caşcaval Dalia, caşcaval Rucăr, telemea de vacă, de oaie? Sunt victimele non-diversificării?
• Consumă românii mai puţine lactate, produse lactate ? 
• În coşul de lactate intră consum mai puţin de la producătorii mari dar mai mult de la mărci private? 
• Este extinderea unor reţele, precum Lidl, o lovitură, pentru că aduc lapte din afară, din Polonia ?
• De ce campania cu Mihaela Rădulescu nu a dat cât de cât nişte semne de impuls ?
• De ce există o scădere mai mare la FrieslandCampina şi una mai mică la Danone ?
• Este acesta un semn bun pentru ca mica industrie alimentară românească să revină la masa românilor ?
• De ce nu se investeşte în trasabilitate, indicaţie geografică, pentru a stimula preferinţa culturală locală ?

2) Relocarea internă.

• Este o soluţie închiderea de fabrici? Se petrece parcă un joc de domino....
• Brânza moale de Ţaga a fost eliminată de FrieslandCampina, singura brânza moale din România, era o soluţie oprirea producţiei sau mai bine transferul producţiei altcuiva?
• Cine va lua locul în consum, ce producător, poate producţia locală, dacă multinaţionalele cedează?

Statisticile despre vanitate...

Cum se numeşte asta, vanitate? Azi despre Slideshare, colecţia de gânduri. Deci, Ce titluri au fost cele mai consumate, din colecţia mea de conţinuturi, despre agricultura, dezvoltare rurală şi Slow Food. Mulţumesc celor interesaţi care au răsfoit, descărcat sau distribuit mai departe. Câte un pic, câte un pic, vom submina agricultura industrială şi industria alimentară mare. Vedeţi imaginea din articol. 

David contra Goliat sau Slow Food, produsele locale, ELARD

Sunteţi LEADER? David este mica industrie alimentară, este suma micilor producători, a celor care prepară produse cu potenţial de indicaţie geografică. DOP şi IGP. Apropo, vă plac produsele locale? Iar Goliat, este marea industrie alimentară, aia care standardidează/normalizează totul. 

Goliat ne uniformizează, nivelează. Şi ne omoară diversitatea. În politica de dezvoltare rurală a Uniunii Europene, este loc de produse locale, pentru că acolo Goliaţii nu au cum să intre cultural, iar produsul local este un pivot al dezvoltării locale. 

Slow Food militează constant pentru localizare, locavor, produse locale. Cu alte cuvinte când mergi la Bran să mănânci ca la Bran, nu ca la supermarket. Din articolul meu vă ofer posibilitatea să aflaţi despre ultima publicaţie a Reţelei Europene LEADER pentru Dezvoltare Rurală, AICI. Şi puteţi prelua o copie a publicaţiei. Studii de caz, bune practici privind produsele locale. AICI.

Cu verdele în sus! Green upwards...

Să luăm şi ce este bun de la birocraţia bruxelleză. Comisia Europeană contra curentului? Anul trecut CE a dat drumul unei politici care va avea şi finanţare, şi va fi chiar o strategie pentru infrastructură ecologică. Tehnic se numeşte "Infrastructurile ecologice — Valorificarea capitalului natural al Europei", are indicativul COM/2013/0249 final. 

Doar un aspect. Poate sunteţi sau nu, dintre cei/cele care regretă când văd striviţi pe drumurile patriei câinii vagabonzi, pisicile. Sau poate sunteţi dintre cei ce stau pe gânduri când văd un melc rătăcit pe asfalt, pe carosabilul din cartier şi îl apucă de cochilie de-l duc la verdeaţă. Sau poate nu. 

Eu vă propun aşadar să mergem pe mâna CE, cu acest concept nu atât de revoluţionar sau necunoscut: infrastructura ecologică. Sau green infrastructure. Citiţi mai multe despre asta la LINK. 

Infrastructura ecologică este o intervenţie în dezvoltarea locală, urbană, care oferă aer curat, apă mai puţin poluată, şi altele. Folosind cât mai mult spaţiu verde obţinem beneficii directe de mediu. Nu vedeţi câte oportunităţi de afaceri va crea? Graficul pe care îl oferă situl acesta este relevant. În continuare pe larg.

Slow Food - Terra Madre Balkans

O dată la 2 ani, organizaţiile Slow Food din Balcani, se reunesc. Fie că este vorba de comunităţi, artizani ai hranei, maeştri bucătari. Anul acest reuniunea are loc la Dubrovnik, în Croaţia. Între 19-22 iunie 2014 se discută despre proiecte în sprijinul micilor producători de hrană artizanală, despre salvarea unor rase de animale, specifice regiunii, despre produse alimentare unice, politici publice şi campanii de conştientizare şi suport. La Dubrovnik, am avut ocazia să ajung, însă programul personal nu mi-a permis. Dar asta este povestea mea, neinteresantă. Despre programul TM Balkans găsiţi aici informaţii: LINK. Mai departe câteva informaţii despre reţeaua din Balcani.

Despre risipa de hrană

În 2 minute puteţi afla, desigur şi cu câteva cunoştinţe de engleză, că omenirea nu are o problemă cu securitatea alimentară, ci cu modul de producţie, distribuţie şi consum al alimentelor. O scurtă şi ingenioasă prezentare animată vă spune cu cifre şi exemple, uşor de înţeles, că mâncarea se pierde, se risipeşte, pe întreg lanţul, la nivel global. Că oameni mor de foame deşi avem hrană în exces la nivel global. Este de aceea ridicol să dăm tot mai multe subvenţii agriculturii industriale şi nu micii agriculturi. Urmăriţi filmul şi meditaţi. 

Ce este bine sau nu pentru colonul nostru?

Ce infografic trăznit! Nu dau sfaturi atât de medicale, despre colon şi rect, în legătură cu dieta, dar ideile preluate în articolul meu sunt de la specialişti, şi le dau mai departe. Sfaturile sunt de fapt o selecţie de "AŞA DA" şi "AŞA NU", din mitologia curentă. Sub formă de infografic, publicat de Visual.ly, de la Colorectal Surgical Associates. Mai departe, graficul.

13 iunie? Vă băgaţi?

La Metropolis Center, în Bucureşti, în 13 iunie, vinerea viitoare, o mică piaţetă. De arte şi bucate. O astfel de întreprindere, merită o abordare critică. Mergeţi să vedeţi şi să criticaţi. Până iese bine. Mai multe informaţii mai departe.

Coliva in serie, formalitatea la kilogram

Nu scriu asta pentru cei care ştiau, au ignorat că se întâmplă, sau nu le pasă sau nu prepară colivă. Scriu asta pentru cei care prepară colivă şi o fac cu respect pentru cei morţi. Ei să continue lectura. Acest preparat are o încărcătura simbolică, emoţională. Trebuie preparată de urmaşi, trebuie trudit produsul şi sfinţit. Ce părere aveţi? Mai departe, vedeţi imaginea colivei seriale. Supermarketul care comoditizează totul, banalizează şi uniformizează, nivelează, omoară tradiţii culturale şi sociale. Ca să ne fie mai bine? Ca să facă profit...Mai departe....

Ce studii a facut dl. Mencinicopschi ca sa fie dietitician nutriţionist

Nu ştiu ce studii a făcut, eu am căutat CV-ul dânsului, cereţi-l şi voi. Sau căutaţi în baza de date a Colegiului Medicilor din România. În biografiile găsite de mine dl. Mencinicopschi este Dr. dar nu Dr. în medicină. Iar de curând, că mă tot întrebam ce şcoală trebuie să faci ca să pună presa pe bretea,  sub numele tău, nutriţionist sau dietetician, am găsit. Mă întrebam pentru că presă este plină, şi la propriu şi la figurat de articole şi sfaturi privind hrana sănătoasă. Semnate de anonimi. Mi-am pus problema dacă cineva care nu are studii sau ce studii ar avea nevoie, (poate) să publice articole despre ce este bine sau nu să mănânci. Şi aşa, la întâmplare, am găsit. Am găsit un articol foarte bun despre parcursul în cariera de nutriţionist. Despre cum anume ajungi priceput şi cu diplomă, citiţi la link. Ţara este plină de impostori, fără diplomă, fără studii temeinice, formale, în domeniul nutriţiei şi al dietelor. Ce concluzii am tras?

Mistery shopper slow food: Halvaua de la Boromir

Câteva consideraţii despre produs tradiţional, dar şi despre abateri. 

Una peste alta: marca Feleacul nu este ceea ce crezi că este, o marcă clujeană; produsul halva marca Feleacul este atestat tradiţional, dar pe vechea reglementare, deci nu mai este atestat tradiţional; iar aroma de rom inclusă în produs, deşi legală, ne arată seriozitatea producătorului privind oferta de produs tradiţional dar şi despre neseriozitatea atestatorului, MADR, în 2012. Citiţi şi vă lămuriţi. Este drept că misiunea secretă nu a surprins şi partea de ambalaj cu conţinutul, dar încercaţi şi dvs.

Iată cum, dacă mai dai o raită prin magazine, mai dai peste ceva vexant. Ceva care ne arată rezultatul unei politici administrate din 2004 până în 2014 de MADR, privind produsele tradiţionale. Care sunt roadele ei, mai departe.

Ouale scotiene pentru mahmuri

Why Scotch Eggs Are The Perfect Drunk Food???

http://www.huffingtonpost.com/2014/05/30/scotch-eggs_n_5411129.html

Slow Food - inventarul celor 1662 de beri din Italia

Dar berile din ţărişoara noastră? Aflaţi de aici LINK. Încă o dovadă că România este la nivelul zero al diversităţii culinare, la anumite produse. Când alţii se ocupă de inventarul berilor din ţara lor, îţi dai seama că în România, aproape NU AI CE SĂ INVENTARIEZI. V-aţi scandalizat şi vă spuneţi că sunt multe mărci de bere pe piaţă? Este bere industrială, nu ARTIZANALĂ. România nu are un trecut dovedit, de berari artizani. Iar un maestru berar, cum ne este propus în reclamă, este maestru berar DOAR de bere industrială. Habar nu are de berea artizanală. Imagini şi două-trei impresii, în articol. 

Slow Food - Painea, o dilema?

Pâinea artizanală şi brutarii artizani. Pâinea industrială şi durata ei de viaţă de 24 de ore. O dezbatere RFI Romania, la care am participat, alături de Iaromira. Am avut privilegiul de a adăuga un punct de vedere la unul din recentele dosare dilematice ale Dilemei Vechi. Iaromira Popovici şi echipa redacţională au reunit idei, concepte şi mituri despre pâine. Ce este ea ca obiect, funcţiile pâinii, simbolistica legată de ea, locul ei în contextul modernităţii, pâinea ca "fetiş". Imagini şi înregistrare, în articol. Click şi play....

Grasimile sunt o tinta falsa?

Click pe link. Cica povestea cu grasimile este o teapa. O jurnalista a scris o carte foarte ampla. Si demonstreaza ca mitul anti-grasime persista, trebuie sa ne luptam cu el.

	The Economist (@EconBizFin)
30.05.2014, 06:33 Why everything you heard about fat is wrong econ.st/1jxWtPE pic.twitter.com/o9t3WRvhIX

Slow Food - La "vânătoare" de palincă, azi Trămuţa

Cele mai bune băuturi alcoolice, distilate, artizanale, sunt ilegale. Sunt aclamate, lăudate şi gustate. Dar ilegale. Nu se vând la PET, se vând doar la târguri. Rise and shine, palinka! În această semnalare a mea, din căutarea în piaţa produselor alimentare artizanale, AZI, palinca Trămuţa. Imagini şi detalii în articol. Despre Florin Chişe, aici. 

Ricky, it was a wonderful, wonderful life

A fost odată un căţel, Ricky se numea el....După 13 ani de viaţă împreună, cu bune şi cu rele, a trebuit să ne luăm la revedere, aseară, 26 mai 2014, de la Ricky. Îţi mulţumim Ricky, ca oameni nu am putut să îţi răspundem pe măsură. Dar asta este deja banal. Mulţumim!!!

It's a wonderful, wonderful life

Here I go out to sea again

The sunshine fills my hair

And dreams hang in the air

Gulls in the sky and in my blue eyes

You know it feels unfair

There's magic everywhere

Look at me standing

Here on my own again

Up straight in the sunshine

No need to run and hide

It's a wonderful, wonderful life

No need to laugh and cry

It's a wonderful, wonderful life

Sun's in your eyes the heat is in your hair

They seem to hate you

Because you're there

And I need a friend, oh, I need a friend

To make me happy

Not stand here on my own

Look at me standing

Here on my own again

Up straight in the sunshine

No need to run and hide

It's a wonderful, wonderful life

No need to laugh and cry

It's a wonderful, wonderful life

I need a friend, oh, I need friend

To make me happy

Not so alone

Look at me here

Here on my own again

Up straight in the sunshine

No need to run and hide

It's a wonderful, wonderful life

No need to hide and cry

It's a wonderful, wonderful life

No need to run and hide

It's a wonderful, wonderful life

No need to run and hide

It's a wonderful, wonderful life

Wonderful life

It's a wonderful life

Songwriters: COLIN VEARNCOMBE, Published by Lyrics © WINDSWEPT HOLDINGS LLC

Slow Food - Ce cauţi, găseşti, ţuica de la Florescu

Dl. Florescu produce ţuică artizanală. La Cuca de Argeş. Linia sa de ţuică, felul cum o face, cum o prezintă, cum o vorbeşte, este inegalabil. Cu sau fără Târgul Ţăranului, dl. Florescu este un meşteşugar modest al alcoolului din prune. Cum arată ţuica, în articol. PS: Mulţumiri REUSE, contextul artistic de la The ARK, pentru decor. Mai multe imagini, după linie...

Ciocoii noi şi prostituaţii lor, nişte "arhitecţi"

Când ai bani din kinetoterapie poţi cumpăra arhitecţi care se prostituează intelectual. Aşa arată o clădire mansardată din oraşul nostru natal, Bucureşti. O clădire dintr-un frumos complex mini-industrial, din zona Şincai, este bombat de kitsch. Priviţi imaginea. Ridicătura de beton de pe clădirea din corpul al doilea este mansardată. Şi va arăta ca un monstru. Dar dacă ai bani şi libertatea de a face şi ce te taie capul, de ce nu? Imaginea în continuare.

Salamul de Sibiu, IGP?

ZF, 2014

Să uităm de carnea tocată sub formă de mici, deşi ne reprezintă în ce priveşte lipsa de educaţia culinară. Iată că s-a produs minunea: asociere şi viziune. Ne-au trebuit 25 de ani de capitalism de cumetrie şi mai multe zeci de ani de industrie alimentară ca să înţelegem că nu concurăm cu alte industrii europene de profil decât prin produse alimentare de calitate. Şi 4 ani, din 2010 în 2014, ptr. o asociere.

ZF, 2010

UE pune la dispoziţie de mai multe cicluri economice, o subpolitică, privind alimentele procesate de calitate. Vedeţi link-urile.

AICI la DG AGRI, AICI la MADR. 

Despre soluţii simple, locurile de joacă

De ce ne gândim întotdeauna doar la soluţiile de supermarket de construcţii când avem de ridicat diverse construcţii natură? De exemplu, în situaţia locurilor de joacă, care sunt şi ele subiect de sifonat bani publici, vezi stranii aşezăminte la ţară, colorate, din plastic, din lanţuri şi alte alea, cu totul artificiale. În parcul nostru, o organizaţie nonguvernamentală a creat un setup de pretexte de joacă, din butuci de lemn. De ce nu se fac şi la ţară din astfel de materiale? Pentru un parc, par de acolo. Totuşi de ce nu putem noi ca români să ne simţim legaţi de natură, de ce suntem atât de rupţi şi alienaţi? Imagini în articol cu butucii buclucaşi. 

Despre lupta măcelăriilor

În "satul" nostru, apare o nouă măcelărie. RUSTIQ. Pare o măcelărie "manelistă". Oare va rezista? Ultimii 25 de ani şi peste au însemnat trecerea de la măcelaria unică a lui Marin Mitică, cu coada de oameni, din noapte formată. Nu mai intru în amănunte. Povestea este foarte lungă. În faţa blocului nostru o măcelărie a existat, a dispărut şi a revenit. Apoi a dispărut din nou. Cea care este pe picioare acum, mizează instinctiv şi natural, pe localism. Este de-a locului, ne spun antreprenorii, oferă carne de-a noastră, de animale crescute în România. Fără multe pretenţii spune că este dintre noi. Cealaltă, de ce şi-a spus RUSTIQ? Deja am suspiciuni. Adică este RUSTIC, dar mai de fiţe? Aşadar de ce încă o măcelărie? Care sunt motivele? Vom vedea. Documentarea despre comerţul de proximitate, local, continuă. Imagini în articol.

Magazinul de proximitate, o eroare a industriei alimentare

Magazinele AGRICOLA, un pic de eşec. Atenţie, nu vreau să aruncăm deoparte tot efortul imens al companiei de a face bine lucrurile. Dar uneori este bine să arunci o privire de la distanţă, poate superficială, dar aşa este consumatorul, pentru a vedea altfel. Industria alimentară crede că dacă îşi crează şi deschide magazine de desfacere directă, dar cu DE TOATE, ar avea o şansă în plus cu încă un canal de distribuţie. Magazinele de vânzare directă al producătorilor mari din industria alimentară, trebuie să fie:

• Numai de vânzare directă, aşadar doar cu produsele lor;
• Cu un plus de conţinut, de comunicare, despre produse, producători, calitate, origine geografică;
• Să fie un efort pe termen lung, de 3-5 ani, este o construcţie de brand, nu este despre a bea apă....

Ori, ce constatăm? 

Eco Ruralis: in afara sistemului pentru a-l schimba

Despre Eco Ruralis se pot spune puţine, dar dense: o organizaţie dedicată micilor fermieri, ţăranilor, agriculturii durabile. Militantă. Plină de energia schimbării. AICI detalii. În blog imagini.

Ramona Duminicioiu, Dan Cişmaş, ONG Eco Ruralis

"Asociaţia Eco Ruralis este organizaţie neguvernamentală, ceea ce înseamnă că prin forma sa de constituire legală, aleasă conştient şi responsabil, se află în afara sistemului. Când spunem sistem, ne referim la oameni care ocupă funcţii publice cu implicaţii decizionale (indiferent că fac parte sau nu dintr-un partid politic) din Parlamentul European, Parlamentul României, Guvernul României şi toate formele de organizare locală şi regională ale acestor structuri. Credem cu tărie că societatea civilă este cea mai puternică formă de organizare a cetăţenilor pentru a schimba lucrurile în bine, pe termen lung. De asemenea, credem cu tărie în acţiunile individuale ale ţăranilor şi ale tuturor cetăţenilor care construiesc un viitor mai bun, aratând rezistenţă faţă de deciziile proaste ale sistemului ce afectează mediul şi comunităţile, din spaţiul în care trăim. Asociaţia Eco Ruralis nu se identifică şi nu se va identifica niciodată cu persoane care încearcă sau vor încerca să pătrundă în sistem."

Pavilion #6

Şampania Rhein. O oglindă.

Este despre o oglindă reclamă, de vânzare, de colecţie sau de privit în trecut. Puţine cercetări sunt publicate despre istoria publicităţii din România. Un muzeu al publicităţii, astăzi, ar fi doar un pretext pentru reuniuni, întâlniri, discuţii. Totul ar putea fi pus la un loc, virtual. Imagini, publicaţii scanate, etc. De câţiva ani, stă în preajma noastră, o oglindă de bar, de publicitate pentru şampania Rhein. O marcă legendară, ce aparţine perioadei interbelice. Scăpată din demolări, de pe undeva din România, oglinda este martorul unei perioade istorice, de glorie, probabil, ne provoacă amintiri despre frumuseţea şi puterea mărcilor locale. Oglinda originală, în mărime naturală, ne lasă să gândim ce meştesug dispărut au folosit creatorii ei, ce proces de selecţie s-a petrecut astfel ca cei ce au comandat, să accepte grafica propusă. Şi, mai presus de toate, era un concept unitar, across the media? Priviţi imaginile. 

TURKFEST: Ce mănâncă turcii şi nu cunosc turiştii?

Dacă vreţi să descoperiţi bucătăria populară turcească, nu rataţi. La Istanbul nu găsiţi aşa ceva. Vă spune o persoană care a vizitat la pas ani la rând Turcia şi de 3 ori Istanbul. De câţiva ani, în Bucureşti, în "buricul" României, este organizată o întâlnire "subversivă" cu bucătăria turcească. Festivalul, aici. Parte a culturii lor. Cu elemente de promovare, de propagandă un pic, dar foarte sincere şi neagresive. Cu un pic de clişee, cu fesuri şi imitaţii de personaje, cu destul de multă "mucava", festivalul are o anumită valoare adăugată. Cea mai mare parte a preparatelor culinare ce sunt aduse le Festival, nu pot fi găsite pe străzile Istanbulului. Este cea mai bună ocazie de a gusta, a cumpăra preparate culinare ca la turci, din casă. Nu rataţi, în fiecare an aveţi ocazia. Nu veţi găsi la Festivalul organizat de Fundaţia Tuna clişeele culinare comune, înnecate în foclorul local românesc. Imagini în articol, mai jos.

Marci locale, piete locale

Calatoriile in interes de serviciu, cum se spune, la Tulcea, imi dau prilejul sa arunc o privire pe rafturile magazinelor locale. Interesul meu este sa identific marci locale specifice locului sau marci ce nu au locul pe rafturile magazinelor din Bucuresti. Acolo unde domina supermarketurile. Apoi este interesanta inmugurirea micilor marci, daca le pot spune asa, care arata inventivitate, indrazneala de a iesi din mainstream si de a inova. Intr-o tara in care inovatia in industria alimentara sufera grav. Stomacul si sacosele romanilor fiind doar terenul cucerit de marcile insusite de multinationale, cu creatii originale, mici exceptii. Iata ce am gasit, mai jos. Seria "Camara cu bucate" si seria "Capricii si delicii".

Boza sau bragă?

Nu cumpăraţi braga din România, dacă nu aveţi certitudinea, stând de vorbă cu vânzătorii, că ştiu despre ce este vorba. Dacă nu ştiu, este vorba de falsificare. Braga este o băutură legendară. Depinde de generaţie. Unii dintre voi o cunoaşteţi, alţii nu. Este o băutură din tărâţe fermentate, este atribuită otomanilor şi culturii culinare turceşti, răspândită fiind în părţi ale României, târziu, până în anii '90. Există în variante precum crema de bragă, la Istanbul. Sau sub denumirea de boza, în Bulgaria, unde este cotată drept băutură naţională, după cum scrie pe etichetă. Ultimele urme ale bragăi erau prin piaţa Ovidiu în Constanţa, cu 25 de ani în urmă. Sau lângă piaţa Griviţa din Constanţa, la cuptorul cu covrigi, "Meduza".